Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (1) noiembrie 29, 2008

Livia, sora bunicului meu (Remus Mioc), născută în 26 martie 1886, a fost ultima membră a familiei mele care a locuit în satul Vărădia (Caraş-Severin, lîngă graniţa cu Sîrbia). A rămas în Vărădia pînă la sfîrşitul vieţii (28 mai 1964), trăind în casa din fotografia alăturată. În familie se spunea despre ea că a rămas fată bătrînă, fiindcă băiatul care îi făcea curte, inginerul Ion Viciu, nu s-a hotărît s-o ceară de nevastă şi nici ea n-a vrut să se mărite cu altcineva. Abia la bătrîneţe s-a măritat cu Ion Viciu, fără însă ca soţii să locuiască împreună. După moartea ei localnicii au furat multe lucruri din casă inclusiv mîncarea pregătită pentru pomana răposatei. Casa a fost apoi vîndută. Legătura familiei mele cu satul Vărădia a rămas firavă pînă după revoluţie, cînd am primit nişte pămînt agricol în acest sat, ca urmare a legilor de restituire a proprietăţilor.

În 1938 Livia Mioc (căsătorită Viciu) a fost solicitată să descrie evenimentele anului 1918 din Vărădia. A dat o declaraţie, care în prezent este în arhiva Muzeului Banatului – fondul Ilieşiu, şi care a fost publicată în mai multe cărţi care vorbesc despre evenimentele din 1918 din Banat, de pildă în “Banatul şi Marea Unire 1918″ de Ioan Munteanu, Vasile Zaberca şi Mariana Sârbu, Editura Mitropoliei Banatului 1992 sau în “Banatul în memorialistica măruntă sau istoria ignorată” de Valeriu Leu şi Carmen Albert, Muzeul de istorie al judeţului Caraş-Severin 1995.

Reproduc relatarea surorii bunicului meu despre evenimentele petrecute în satul ei natal:

Înainte de Unirea cea Mare, societăţile corale, muzicale, de lectură, au ţinut vie flacăra românismului prin propagarea cîntării româneşti, prin piese teatrale jucate la diferite ocaziuni, prin cetirea de ziare româneşti etc. … Printre cei mai aprigi susţinători ai românismului şi ai pregătirii poporului pentru o viaţă culturală politică românească, amintim pe învăţătorul Petru Iorgovici, întemeietorul la 1870 şi mult timp conducătorul Reuniunii de cînt şi muzică “Unirea”; învăţătorul Gheorghe Ţunea, , de asemenea întemeietorul şi conducătorul Reuniunii “Gheorghe Ţunea”; Paul Nica, notar şi director de bancă, mai mulţi ani preşedintele şi instructorul corului Reuniunii de cînt şi muzică “Unirea”; preoţii Nicolae şi Paul Mioc; Paul Farca, întemeietorul primei fanfare ortodoxe din comună şi conducătorul – diriginte atît al corului cît şi al fanfarei Reuniunii de cînt şi muzică “Gheorghe Ţunea”. Pe teren naţional s-au distins prin dîrzenia sentimentelor româneşti: Iacob Căiman, Pan Minea Căiman, Gheorghe Cipu-Turcu, Gheorghe Mioc, Efrem Mioc, Iosif Căiman, Trifon Orăşanu, Ion Cipu, Ion Jura, Nicolae Criţu-Clenci, Traian Vuia, Ion Branca. Acesta din urmă a fost internat de unguri la Şopron ca element periculos ideii maghiare.

Dintre ziarele şi revistele româneşti, cele mai cetite au fost înainte de război: “Poporul român”, al lui Birăuţ, din Budapesta; “Tribuna” din Sibiu, mutată apoi la Arad; “Lupta” din Budapesta; “Gazeta Transilvaniei”; “Libertatea” din Orăştie; “Progresul” din Oraviţa; “Neamul românesc” a lui N. Iorga; “Luceafărul” şi “Cosînzeana”.

Pe teren economic, financiar, la stăruinţa notarului Ioan Epure, directorul băncii “Plugarul” din Cacova [azi Grădinari - nota mea] şi a lui Paul Nica, absolvent al Şcolii sup[erioare] de comerţ din Braşov, s-a pus baza în anul 1910 unui Institut de credit şi economie “Vărădiana”, al cărei director de la înfiinţare a fost Paul Nica. Institutul s-a înfiinţat cu un capital de 25000 de coroane şi ca afiliat băncii “Plugarul” din Cacova. În anul 1912 capitalul se urcă la suma de 50000 coroane. Din an în an “Vărădeana” progresează, servind cu promptitudine şi corectitudine interesele locuitorilor. Mulţi locuitori vrednici, în urma creditelor ieftine acordate de bancă şi-au cumpărat frumoase averi. Acest Institut a mai servit la sporirea economiilor, căci înainte de înfiinţarea lui, numărul deponenţilor din comună nu se urca mai mult de zece, după înfiinţarea băncii, deponenţii se măresc din an în an, aşa că la începutul războiului mondial, numărul lor ajunge la 200. Banca “Vărădeana” nu era numai un Institut de credit comercial ci era şi un sprijinitor al culturii româneşti, abonînd ziare, reviste, cumpărînd calendare şi cărţi folositoare pe care le împărţea acţionarilor şi deponenţilor. A contribuit la toate colectele pentru zidiri de biserici şi a dat ajutoare celor lipsiţi şi merituoşi. A făcut operă culturală şi naţională românească. Banca, pînă la 1918, a fost condusă de un consiliu de administraţie, constătător numai din ţărani, cinstiţi, deştepţi şi muncitori. Amintim dintre aceştia pe Simeon Branca, Ion Corbei, Vasile Sireca, Efrem Mioc sen., Efrem Mioc jun., Vasile Iorga, Pan Ianţa, Miu Labanţi, Gheorghe Petanec, Nicolae Nica etc.

Nu e deci de mirare că în astfel de comună a fost trează ideea naţională românească. Şi nu e de mirare dacă la începutul războiului atenţiunea vicleană a stăpînirii maghiare se îndreaptă asupra comunei Vărădia. Mai ales după intrarea României în război ungurii căutau în comună prin toate mijloacele spioni şi “trădători” şi vedeau astfel de oameni în aproape fiecare om mai răsărit. Oricare locuitor, bănuit de autorităţile maghiare, era pus sub pază politică ori internat. Multe şicane făcute locuitorilor cu ocaziunea împărţirii diferitelor alimente, ca zahăr, petrol, sare etc., aveau drept scop intimidarea şi aflarea de oameni slabi de suflet, cari să se facă “coadă de topor”. În felul acesta s-au aflat în comună unii – foarte puţini – cari au servit interesele ungurilor; nu-i amintim pentru că nu merită posteritatea să le reţină numele.

Cînd România declară război Austro-Ungariei, preotul Pavel Mioc, bun şi înflăcărat român, e ridicat de jandarmi în cursul serviciului divin, dus la Timişoara şi apoi internat în comuna Vepert din comitatul Şopron (Ungaria de Vest). Aici a stat pînă în luna iulie 1917. Fiind tratat neomeneşte, preotul contractează în exilul său o maladie, în urma căreia moare.

Deodată cu preotul a fost ridicat şi fruntaşul ţăran Vasile Branca, dus la Timişoara şi apoi cu un transport de 80 de români: preoţi, învăţători, învăţătoare, ţărani, internat în comuna Doborean, din apropierea Şopronului. Vina numitului, pe lîngă sentimentele sale de bun român, era şi faptul că fiul său, Vasile Branca, dezertase din armata austriacă şi trecuse, opt zile după declararea războiului, în Armata Română. (Vasile Branca, în luptele de la Jiu, ajunge prizonier în Germania. E recunoscut, adus în Ungaria, de unde scapă numai în revoluţia din 1918). Vasile Branca rămîne internat pînă la finele lunii aprilie 1917.

Cu titlul de document dăm, în original, actul primpretorului Korossy din Vîrşeţ, pentru punerea sub pază politică a celor 11 români din Vărădia:

Traducere:

De la primpretorele plăşii Vîrşeţ,

Nr. 85/Preş. 1916

În urma stării de război cu Regatul român, în interesul statului şi a decursului operaţiunii de războiu, am adus următoarea

Hotărîre:

Pun sub pază politică, în sensul dispoziţiei nr. 10962 Preş. a Min. de Interne pe: 1. Pavel Mioc; 2. Ion Alexandrescu; 3. Pavel Farca; 4. Ion Branca; 5. Efrem Mioc sen.; 6. Livia Mioc; 7. Francisc Ştepan; 8. Iosef Melina; 9. Iosif Fabian; 10. Iosif Căiman şi 11. Maria Capriţa-Boraci;

şi în acest sens:

1. Interzic ca numiţii să părăsească domiciliul lor din Vărădia fără permisiunea notarului comunal;

2. Îi oblig ca în fiecare zi la ora 12 să se prezinte la antistia comunală, care va purta o evidenţă precisă despre aceste prezentări;

3. Interzic să cerceteze birturile; nu-şi vor părăsi locuinţa de la ora 8 seara pînă la 5 dimineaţa;

4. Telegrame nu pot trimite decît cu permisiunea mea; convorbiri telefonice nu pot avea;

5. Nu pot conveni cu persoane streine numai în cazul admis de mine şi numai în prezenţa autorităţilor.

Despre toate acestea avizez consiliul comunal şi pe cei interesaţi şi-i somez să ducă la îndeplinire aceste dispoziţii căci la caz contrar vor fi pedepsiţi cu două luni închisoare şi amendă pînă la 600 coroane şi voi dispune imediata lor punere sub arest.

Contra acestei hotărîri nu este nici o cale de atac, ci numai plîngere către Ministerul de Interne.

Îndrum conducerea comunală să publice din cuvînt în cuvînt celor interesaţi această hotărîre; s-o explice şi procesul verbal despre acestea să mi-l înainteze.

Vîrşeţ, la 28 august 1916

ss Korossy, primpretore

Soldaţii întorşi de pe front în toamna anului 1918 n-au comis fapte reprobabile, parte fiindcă erau sătui de disordini, parte fiindcă se luaseră de cu vreme măsuri, pentru preîntîmpinarea oricărei disordine. În urma unei consfătuiri a fruntaşilor din jurul Oraviţei, ţinută la Banca Orăviţana din Oraviţa, s-a pus baza înfiinţării de Gărzi Naţionale în fiecare comună din Jurul Oraviţei. La această consfătuire au luat parte din Vărădia delegaţii: Remus Mioc şi Aurel C. Alexandrescu. Unii locuitori luaseră de la domeniul baronului Petru Baich 16 porci graşi şi mai multe unelte agricole. Garda Naţională adună porcii, îi taie şi carnea o vinde pentru acoperirea speselor cu întreţinerea Gărzii. În comună era o filială a societăţii “Pomăria”. Deoarece nimeni nu putea prepara rachiu din produsele proprii decît la această Societate, unde erau exploataţi fără milă, locuitorii comunei s-au năpustit asupra acestei Societăţi, vărsînd rachiul aflat în depozit, cca. 16000 litri şi spărgînd butoaiele.

Garda Naţională înfiinţează în luna octombrie şi a funcţionat pînă la intrarea în comună a sîrbilor, întîmplată la mijlocul lunei noiembrie 1918. Garda s-a înfiinţat sub controlul Comitetului Naţional local, al cărui preşedinte a fost Ioan Alexandrescu, iar secretar Aurel Alexandrescu. Comandantul Gărzii: sublocotenentul Gheorghe Velici şi Remus Mioc. [...]

Deşi din comuna Vărădia au fost delegaţi să participe la Adunarea de la Alba Iulia: Ioan Alexandrescu şi George Velici, acesta din urmă îmbolnăvindu-se în locul lui participă sublocotenentul Remus Mioc. Ajungînd delegaţii Vărădiei la Timişoara, care era sub ocupaţie sîrbească, împreună cu delegaţii altor comune au fost reţinuţi într-o sală de aşteptare, pînă au scăpat trenul de Lugoj – Alba Iulia. Alt tren, în acele vremuri tulburi nu era, spre a putea ajunge la timp la Alba Iulia. Într-un moment de neatenţie, Remus Mioc, împreună cu Gheorghe Fara, se furişează din grupul reţinuţilor şi prind trenul de Arad. La Arad anunţă Comandamentul român că delegaţia bănăţeană e reţinută în gara Timişoara. Intervenţia nu are însă nici un rezultat. Cu toate acestea, delegaţii bănăţeni, prin isteţimea lor, s-au ştiut strecura vigilenţei autorităţilor. Remus Mioc a semnat procesul verbal al Adunării de la Alba Iulia, ca delegat al comunei Vărădia.

În Vărădia, în acest timp, se retrag ultimele resturi de stăpînire maghiară. Fostul notar Emil Heszler predă biroul notarial şi toate agendele comunale notarului român Traian Boroancă. Jandarmii unguri plecaseră în primele zile ale prăbuşirii, noaptea pe furiş, lăsînd biroul şi cazarma fără nici o pază.

În 1 decembrie voi publica o altă relatare a surorii bunicului meu despre anul 1918.

Congresul 12 PCR. Pîrvulescu: Eu nu te-am întrebat dacă n-ai fost cu arma în mînă împotriva Uniunii Sovietice! Ceauşescu: Sîngele lui Pătrăşcanu se află şi pe mîinile lui Pîrvulescu (video) noiembrie 28, 2008

2 înregistrări video de la Congresul 12 PCR. Constantin Pîrvulescu se împotriveşte realegerii lui Ceauşescu ca secretar general al PCR.

Prima înregistrare conţine discursul lui Pîrvulescu şi replica dată acestuia de Ion Popescu-Puţuri (director la institutul de istorie a partidului), care îl laudă pe Ceauşescu.

A 2-a înregistrare prezintă replica lui Ceauşescu.

Transcriere înregistrare:

more about “Congresul 12 PCR: Ceauşescu înfruntat…“, posted with vodpod

00:00 Bărbat: Cei care n-au luat cuvîntul, să-l depună în scris la secretariatul congresului. Dacă sînteţi de acord cu propunerea? Cineva împotrivă? Se abţine cineva? Propunerea a fost aprobată în unanimitate.

00:12 Constantin Pîrvulescu: Tovarăşe preşedinte. Rog să mi se dea cuvîntul. Am fost înscris pe listă, în prima zi.

00:19 Bărbat: Tovarăşe Pîrvulescu, nu aţi fost la mine pe listă aici. Daţi la secretariat, congresul a aprobat.

00:30 Constantin Pîrvulescu: Aş vrea să fac o declaraţie.

00:33 Nicolae Ceauşescu: Dă-i cuvîntul.

00:37 Bărbat: Are cuvîntul tovarăşul Constantin Pîrvulescu. (aplauze, Pîrvulescu merge la tribună)

00:53 Constantin Pîrvulescu: Tovarăşi! Am împlinit anul acesta 60 de ani de cînd sînt membru de partid. (aplauze) Din aceşti 60 de ani, cam 55 sînt în organele de conducere ale partidului. (aplauze) Am merite mai puţine decît acest (pauză) Păunescu, care a spus vrute şi nevrute ieri, ca să ocupe tribuna acestui congres? Tovarăşi. Am fost uimit cum s-a desfăşurat pregătirea acestui congres şi însuşi congresul. Cum se poate, tovarăşe, cînd la acest congres unde sînt atîtea probleme foarte importante de discutat, şi multe lipsuri şi neajunsuri de dezbătut şi găsit soluţii pentru îmbunătăţirea lor. Întotdeauna noi comuniştii cînd ne-am adunat la congres, am vorbit într-adevăr şi de părţile noastre pozitive, şi de ce ma opţinut, dar mai cu seamă ne-am concentrat întotdeauna asupra lipsurilor care le-am avut, în discutarea metodelor prin care aceste lipsuri să fie înlăturate, ca munca noastră să meargă din ce în ce mai bine. Acesta e spiritul nostru comunist! Tovarăşul Ceauşescu şi-a permis ca să pregătească încă înainte de congres şi tot timpul congresului şi la conferinţe, ca să fie reales secretar general al partidului. Este fără precedent, tovarăşi, în istoria partidului nostru! Şi în istoria partidelor comuniste! De ce Ceauşescu se sustrage ca să fie ales membru în Comitetul Central, şi din cadrul membrilor Comitetului Central să fie reales? De ce? Pentru că Ceauşescu se sustrage controlului partidului. Caută (strigăt din sală: nu e corect ce se spune!). Cum nu e corect? Tovarăşe!

03:27 Strigăt din sală: Ceauşescu reales! (participanţii la congres se ridică în picioare şi aplaudă; se aud scandări “Ceauşescu reales!”, apoi lumea se aşează)

04:20 Constantin Pîrvulescu: În spiritul acesta a fost organizat congresul, tovarăşi! Şi aicea sînt echipe speciale de agitatori, începînd din faţă (proteste în mulţime; strigăt: “nu-i adevărat”) Eu am ascultat pe toţi care au vorbit. Eu n-am întrerupt pe nimenea. (cineva vorbeşte neînţelegibil, apoi aplauze) Eu nu te-am întrebat pe dumneata de cînd eşti în partid şi ce-ai făcut în timpul războiului. Dacă n-ai fost cu arma în mînă împotriva Uniunii Sovietice. Nu te-am întrebat de asta! (rumoare) Tovarăşi! Eu nu votez ca să aleg pe Ceauşescu în conducerea partidului.

05:18 Scandări “Ceauşescu reales!”, “Ceauşescu reales la al doişpelea congres!”, lumea se ridică în picioare aplaudînd.

05:59 Glas (probabil Nicolae Ceauşescu): Uite, dă-i cuvîntul lui …

06:03 Bărbat: Are cuvîntul tovarăşul Popescu-Puţuri.

06:37 Aplauze

06:41 Ion Popescu-Puţuri: Mult stimate şi iubite tovarăşe Ceauşescu, mult stimaţi şi iubiţi tovarăşi, prieteni şi invitaţi. Eu, deasemeni, n-am fost, n-am avut intenţia, că dacă aş fi avut-o mi-aş fi pronunţat-o, să iau cuvîntul la congres, însă aş vrea să spun că am ascultat cu multă atenţie pe vorbitori. Şi mi-a produs o mare bucurie ascultînd, văzînd nivelul ridicat al oamenilor care au luat cuvîntul. Cît au crescut oamenii noştri în ultimul timp! Cum îşi cunosc problemele (aplauze), cum au adîncit tactica şi strategia partidului şi cum propriu-zis, în partidul clasei muncitoare, în partidul comunist român, sînt stăpîni în casa lor proprie! (aplauze) Astăzi partidul comunist român realmente este forţa conducătoare a întregului nostru popor, se bucură de o stimă şi de o încredere deosebită şi a impus pînă şi acelora care ne priveau cu rezervă ca să aibă o atitudine respectuoasă atît faţă de partid, cît faţă de întreaga ţară, faţă de conducătorul lor şi faţă de tovarăşul nostru Ceauşescu. (aplauze, lumea se ridică în picioare, scandări “Ceauşescu reales la al doişpelea congres!”) Tovarăşul Pîrvulescu Constantin, pentru care tovarăşul Ceauşescu a avut întotdeauna o stimă deosebită, l-a ţinut întotdeauna alături de dînsul la toate marile evenimente, la toate congresele, ca şi la acesta de faţă, l-a respectat cum se cuvine, referindu-se la trecutul mişcării noastre, ca un lucru pozitiv a fost acesta de a se da publicităţii documentele de bază ale congreselor care se pregăteau. Cu cinste conducerea partidului nostru a făcut întotdeauna acest lucru şi de data aceasta, cum să spun, a prelungit perioada de discutare a documentelor de bază punînd în mişcare milioane şi milioane de oameni care să-şi spună părerea. Cine a vrut ca să susţină unele propuneri, ca secretarul nostru general să fie din nou reales în fruntea partidului, a avut luni de zile la dispoziţie să-şi spună punctul de vedere (aplauze, lumea se ridică în picioare, scandări “Ceauşescu reales la al doişpelea congres!”). A avut la dispoziţie milioane de caiete, milioane de creioane, sute de mii de stilouri. Cine i-a împiedicat seara la lumină să-şi scrie gîndurile cu privire la secretarul general, dacă ei au avut un alt punct de vedere? Dar în ceea ce a parvenit partidului nostru pînă acum în proporţie de masă, scris de către oameni acasă la ei, aceasta sînt toate la superlativ cu privire la activitatea şi capacitatea strălucită a secretarului nostru general, a tovarăşului nostru Nicolae (aplauze, lumea se ridică în picioare, scandări “Ceauşescu reales la al doişpelea congres!”). Iată ce cred eu că n-a înţeles tovarăşul nostru Constantin Pîrvulescu. El n-a înţeles noul. El n-a înţeles că în procesul de dezvoltare a partidului, în procesul de creştere şi dezvoltare a societăţii socialiste pe perioade mai îndelungate, apar şi unele lucruri de care trebuie să ţii seamă. Nu sîntem numai noi, România socialistă, pe această planetă. Mai sînt şi alţii pe această planetă. Sînt unii care ne sînt prieteni, cei mai mulţi ne sînt prieteni, o contribuţie de seamă şi-a dat-o secretarul nostru general cu privire la înmulţirea prietenilor, şi linia politică (aplauze, lumea se ridică în picioare). În politică, tovarăşi, cînd te afli la putere, una din sarcinile primordiale în relaţiile externe este să-ţi măreşti numărul prietenilor, să micşorezi numărul adversarilor, să micşorezi şi să neutralizezi o bună parte din aceia care ţi-erau cîndva adversari. Ori, dacă luăm pe ansamblu de cînd tovarăşul poartă răspunderea partidului şi statului, noi vedem o consecvenţă în această direcţie. Dacă la sfîrşitul anului facem o analiză dacă au crescut prietenii României sau au scăzut prietenii României, noi vedem pe planetă că el a crescut! A crescut enorm! (aplauze, lumea se ridică în picioare, scandări “Ceauşescu şi poporul!”) Am fost o vreme ambasador la Budapesta. Primeam cu uimire corespondenţa din Europa pentru România la ambasada de la Budapesta. Era atîta confuzie cu privire la ţara noastră! Cine nu ştie astăzi de România, cine nu ştie astăzi de Bucureşti, cine nu ştie astăzi de Nicolae Ceauşescu? (aplauze, lumea se ridică în picioare) Orice ţară şi orice partid (acoperit de scandări “stima noastră şi mîndria, Ceauşescu – România!”) Cineva din cei care au venit în ţara noastră, de bună credinţă, dintr-o ţară capitalistă, s-a exprimat faţă de un coleg al meu: “Programul dumneavoastră de dezvoltare este o sfidare la lumea capitalistă. Fiindcă dumneavoastră prevedeţi procese de dezvoltare şi de creştere, pe cînd la noi e problema şomajului, a închiderii unor ramuri de producţie, de mărire a şomajului, de scădere a nivelului de trai al vieţii. Sînt preocupări diametral opuse! Ale dumneavoastră de dezvoltare, ale noastre de a ţine lucrurile pe loc dacă este posibil”. Prin urmare, tovarăşi, cînd porneşti pe un astfel de drum, cu curaj, cu o situaţie bine analizată, trebuie să te înarmezi bine în primul rînd în casa ta! La partid, la tine, să ai condiţiile corespunzătoare, să ai oameni care să se bucure de încrederea întregului partid şi a întregului popor. Şi România niciodată în istoriile ei grele n-a avut nevoie de atîta popularitate a conducătorului cum o are astăzi! Fiindcă nu e vorba numai de România! (aplauze, lumea se ridică în picioare, scandări “Ceauşescu şi poporul!”) Cînd Ceauşescu va pleca peste hotare şi situaţia internaţională îl va determina să meargă, vrea, nu vrea, el trebuie să aibe permanent în spatele lui acest ecou – “Ceauşescu şi poporul!” (aplauze, lumea se ridică în picioare, scandări “Ceauşescu şi poporul!”) Nu e vorba aicea de grupuri de agitatori! Fiecare le paote organiza şi ştie cum se pot organiza. Dar ceea ce ei (sfîrşit înregistrare)

Reacţia lui Ceauşescu, în înregistrarea de mai jos:

Transcriere înregistrare:

00:00 Aplauze, mulţime în picioare

00:12 Nicolae Ceauşescu: Stimaţi tovarăşi. Nu pentru a răspunde unei provocări am luat cuvîntul, ci pentru a lămuri congresul că Constantin Pîrvulescu nu a fost întotdeauna în conducerea partidului şi o bună parte din anii ilegalităţii i-a trăit în afara poporului, rupt de partid, rupt de popor! (aplauze, lumea se ridică în picioare, scandări “Ceauşescu şi poporul!”) El n-a înţeles niciodată nici partidul, nici poporul, şi n-a servit partidul şi poporul nostru! (aplauze, lumea se ridică în picioare, scandări “Ceauşescu şi poporul!”) Pentru că i-a pus lui Macovescu întrebarea ce-a făcut în timpul războiului, ar trebui să îi spunem noi, şi el ştie că i s-a pus întrebarea: de ce 4 ani de zile în timpul războiului a stat închis într-o casă, pînă cînd noi, cei din închisoare, l-am scos afară şi l-am pus la muncă! Ştie foarte bine asta! (aplauze, lumea se ridică în picioare, scandări “Ceauşescu – PCR!”) Sîngele lui Pătrăşcanu şi a altora se află şi pe mîinile lui Pîrvulescu, şi el ar dori din nou readucerea acestor vremuri în partidul nostru, care au apus pentru totdeauna! (aplauze, lumea se ridică în picioare, scandări “Ceauşescu – PCR!”) Ştie (strigăt din sală: afară cu el!), se ştie foarte bine că din ‘60 a fost scos din conducerea partidului ca incapabil, ca intrigant, ca necorespunzător, şi sînt documentele partidului în privinţa aceasta! (aplauze, lumea se ridică în picioare, scandări “Ceauşescu – PCR!”) Este într-adevăr o dovadă a democraţiei şi a timpurilor noi în partidul nostru, că Pîrvulescu poate spune orice provocări. Pentru că el ştie bine că n-a îndrăznit să ridice niciodată cuvîntul şi a tăcut cînd oamenii au fost împuşcaţi, vechi activişti de partid! Mai vechi decît el în partid şi cu mai multe merite în partid, care au luptat în ţară şi n-au stat ascunşi în străinătate sau în case de frica Siguranţei! (aplauze, lumea se ridică în picioare, scandări “Ceauşescu – PCR!”) Nu ştiu în numele cui a vorbit Pîrvulescu aici. În orice caz, nu în numele comuniştilor români şi al poporului român. Al altora, care nu ne iubesc! (aplauze, lumea se ridică în picioare, scandări “Ceauşescu reales!”, strigăt: “N-are ce căuta în mijlocul nostru!”, “Afară!”) (Ceauşescu, probabil către Pîrvulescu: N-ai cuvîntul, n-ai cuvîntul) Stimaţi tovarăşi! Este necesar tovarăşi să nu luăm în seamă această provocare (aplauze, lumea se ridică în picioare, scandări “Ceauşescu – PCR!”). Însă, să tragem o anumită învăţătură din ceea ce am spus de altfel în raportul meu: că sîntem într-o perioadă de luptă revoluţionară. Mai sînt oameni, din păcate, care nu şi-au iubit poporul şi partidul şi care nu iubesc şi nu-l vor iubi niciodată! Care au trădat şi vor trăda întotdeauna! (aplauze, lumea se ridică în picioare)

TVR 22 decembrie 1989. Brateş: “Elementele duşmănoase, securiştii, au otrăvit apa” (video) noiembrie 27, 2008

Înregistrare din transmisia TVR din 22 decembrie 1989. Teodor Brateş, cel care coordona emisiunea televizată, anunţă întîi că se primesc o mulţime de ştiri a căror autenticitate nu poate fi întotdeauna verificată, iar apoi că “elementele duşmănoase, securiştii, au otrăvit apa la Sibiu şi Timişoara”. Ştirea era falsă.

more about “TVR 22 decembrie 1989. Brateş: “Eleme…“, posted with vodpod

 

 

Transcriere înregistrare:

00:00 Teodor Brateş: Primim permanent comunicări. Primim ştiri. Sigur nu avem posibilitatea acum să le verificăm autenticitatea, dar vă rugăm să fiţi atenţi: se spune că elementele acestea duşmănoase, securiştii, au otrăvit apa la Sibiu, la Timişoara. Apa trebuie fiartă înainte de a fi consumată. Aceste lucruri sînt foarte importante. Vă rugăm, fiţi atenţi în oraşele acestea şi în alte oraşe unde eventual se petrec asemenea lucruri. O altă informaţie este că oameni, oameni, adică nişte elemente iresponsabile, altfel nu putem să le numim, atacă secţia de miliţie de pe bulevardul Ana Ipătescu. I-aţi auzit pe miliţieni. Sînt alături de popor. Ce rost au asemenea acte de vandalism? Trebuie să ne păstrăm demnitatea. Aceste apeluri care se fac permanent, de aici, de la acest microfon, trebuie ascultate. Altfel nu vom putea consolida victoria şi vom pierde! [de la minutul 00:45 pe ecran apare scris "Apa este otrăvită la Sibiu, Timişoara"]

Vezi şi:

- Cazimir Ionescu la TVR în decembrie 1989: “Oraşul Piteşti poate să dispară complet de pe harta ţării!”

- Brateş: La Sibiu armata nu mai are muniţie. Trupele de securitate atacă unităţile militare

- Marinescu: Securiştii trag asupra salvărilor. Brateş: La Sibiu armata cere ajutor, aviaţia să ajute, ca să nu continue măcelul

TVR 22 decembrie 1989. Generalul Guşă: Poziţia mea nu se judecă acuma. Mai tîrziu vom vedea cine a greşit (video) noiembrie 26, 2008

Intervenţia la TVR, în 22 decembrie 1989, a generalului Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major al Armatei, abia întors de la Timişoara, unde participase la reprimarea revoluţiei. Generalul Guşă este conştient de faptul că ar putea fi judecat pentru acţiunile sale de la Timişoara, spune: “Poziţia mea nu se judecă acum (…) Mai tîrziu vom vedea cine a greşit”. Alt fapt remarcabil în intervenţia lui Guşă este că spune că a dat de 2 zile ordin de retragere a armatei în cazărmi. Faptul era valabil doar pentru Timişoara, căci în alte oraşe armata fusese scoasă împotriva populaţiei inclusiv în data de 22. Ulterior, meritul de a fi dat la Timişoara ordinul de retragere în cazărmi a fost atribuit şi altora (Ion Coman sau Victor Stănculescu).

more about “TVR 22 decembrie 1989. Generalul Guşă…“, posted with vodpod

Transcriere înregistrare:

00:03 Diferite glasuri: Poftiţi încoace (Brateş dă mîna cu Guşă). Linişte vă rugăm. Daţi-vă la o parte. Poftiţi!
00:17 Ştefan Guşă: Chiar acum mă întorc de la Timişoara. Vreau să vă spun că s-a făcut o crimă cu generalul Milea, pe care-l cunosc de cînd eram copil. Acolo toate lucrurile s-au liniştit. Toate unităţile sînt în cazarmă. Deja, de cîteva, de două zile am dat ordin să se intre în cazărmi. Fac apel la raţiunea militarilor, care mă cunosc de mic, de copil. Toate trupele intră imediat în cazărmi, nu ascultă decît de ordinele armatei. Armata apără ţara şi poporul, nu altceva! Ţara şi poporul! Nu sîntem pentru sînge, nu pentru crime. Fac apel la raţiune. În toate unităţile din Banat oamenii au înţeles de două zile şi au intrat în cazărmi. Toată lumea în cazărmi, încet, vă reluaţi activităţile de pregătire militară pentru apărarea ţării. Aviaţia militară rămîne pe loc, e la dispoziţia ţării.
01:08 Teodor Brateş: Uitaţi, acum am primit o comunicare, este urgent nevoie de un elicopter la Hunedoara, la spitalul municipal, pentru sînge!
01:16 Ştefan Guşă: Comandantul aviaţiei îl trimite imediat. Toţi militarii mă cunosc. Poziţia mea nu se judecă acuma, o să vedeţi la Timişoara cum a fost. Am reuşit să împiedicăm un măcel în masă. Fac apel la gîndirea dumneavoastră, la raţiune. Toată lumea în cazărmi. Şcolile militare din Sibiu: imediat intră toate în cazărmi! Alte unităţi din Sibiu: imediat intră în cazărmi! Nu se trage absolut nici un foc!
01:43 Teodor Brateş: Uitaţi că acum la miliţie se trage cu mitraliere grele în Sibiu!
01:48 Ştefan Guşă: Fac apel şi la miliţie să dea dovadă de raţiune. Sînteţi români! Unităţile militare imediat să intre în cazărmi! Indiferent, şi unităţile de miliţie, sînt tot români. Să intre în cazărmi!
02:00 Colonel de miliţie Ruşi: Domnule general-maior, vă rog să-mi permiteţi să vă completez. Îmi cer iertare pentru inadvertenţa pe care o comit, diferenţa de grad fiind cea care se observă acuma. Dar, dar. Miliţia nu va trage în popor!
02:13 Ştefan Guşă: Nu va trage!
02:14 Colonel de miliţie Ruşi: Generalul maior Cîmpeanu, care şi-a asumat rolul să coordoneze activitatea, n-a putut să ajungă aici, m-a însărcinat să raportez: miliţia stă în unităţi, dar vă rog să fiţi de acord ca ordinea de care avem nevoie mai mult ca oricînd acuma să fie asigurată. Începînd cu agenţii de circulaţie! Şi ei mă recepţionează acuma pe monitor. Să se îndrepte de urgenţă încoace cîteva eşaloane pentru a asigura deplasarea maselor de aici şi a menţine ordinea în intersecţii, pe trasee! Avem nevoie de ordine, avem nevoie de organul specializat! Vă mulţumesc.
02:56 Ştefan Guşă: Fac apel şi la populaţie. Aveţi toată încrederea în armată! Sînt fiii dumneavoastră, sînt fraţii noştri! Lăsaţi-i să se deplaseze în cazărmi, ei ştiu ce au primit ordin cu două zile în urmă. Primesc ordin şi acum, inclusiv azi am dat, de unde am putut. Toată lumea în cazărmi, nimeni nu va trage un glonţ! Vă garantez acest lucru! Toată lumea în cazărmi! Aveţi toată încrederea în armată! Mai tîrziu vom vedea cine a greşit şi nu. Nu sînt momente acum să judecăm aceste lucruri!

Notă: pentru o listă a înregistrărilor de decembrie 1989 difuzate de televiziunea română şi prezentate pe acest blog, vedeţi pagina TVR în Decembrie 1989.

Candidaţi la alegerile parlamentare, văzuţi din punctul de vedere al revoluţiei din 1989 (2) noiembrie 25, 2008

Despre Sergiu Nicolaescu (PSD), Vasile Blaga (PD-L), Răzvan Theodorescu (PSD) şi Dănuţ Ioan Fleacă (PNL)

Referitor la alţi candidaţi vedeţi şi prima parte a articolului de pe acest blog.

Sergiu Nicolaescu candidează din partea PSD la colegiul 1 Senat Bucureşti. În legislatura 1990-1992 a iniţiat Comisia Senatorială “Decembrie 1989″. În cartea mea “Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei” l-am numit pe Sergiu Nicolaescu “apărătorul criminalilor din decembrie 1989″ (vezi aici). S-a manifestat pentru oprirea proceselor legate de revoluţie printr-o amnistie generală pe acest subiect, propunînd acest lucru cu prilejul audierii preşedintelui Ion Iliescu de către Comisia Senatorială “Decembrie 1989″ (intuiţia mea îmi spune că însăşi scopul înfiinţării acelei comisii a fost crearea unui cadru pentru propunerea de amnistie). La moartea generalului-criminal Ştefan Guşă a propus în Senat un moment de reculegere în memoria acestuia. A scris mai multe cărţi despre revoluţie, puteţi citi pe acest blog recenzia la una dintre aceste cărţi – “Revoluţia, începutul adevărului”. Tot pe acest blog puteţi vedea o emisiune TV din 1996 despre revoluţie cu Sergiu Nicolaescu nervos.

Vasile Blaga este candidat PD-L la colegiul 5 Senat Bucureşti. Dînsul este posesor de certificat de luptător în revoluţie remarcat prin fapte deosebite, a dobîndit şi preschimbarea certificatului după noua Lege 341/2004, avînd acum certificatul seria LRM-B numărul 00074. După cum scria “Gardianul” din 14 decembrie 2005, “evenimentele din decembrie 1989 l-au surprins pe Vasile Blaga în funcţia de director la Întreprinderea Mecanică Hyperion din Ştei. El a devenit atunci preşedinte al CFSN-ului local, apoi vicepreşedinte al CFSN Bihor şi, din 1991, preşedinte al FSN Bihor”. Şteiul este un orăşel din judeţul Bihor unde nu sînt foarte convins că a existat vreo revoluţie. Conform Legii 341/2004 luptător în revoluţie remarcat prin fapte deosebite este cel care a ocupat şi apărat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar. Cum în Ştei regimul totalitar, după cîte cunosc (să mă corecteze cititorii dacă greşesc) n-a organizat nici o rezistenţă, n-au existat acolo obiective de importanţă deosebită pentru rezistenţa regimului totalitar. Legalitatea atribuirii titlului de luptător remarcat prin fapte deosebite domnului Vasile Blaga mi se pare îndoielnică. Cei care au luat parte la manifestaţia de bucurie declanşată în Ştei la aflarea veştii fugii lui Ceauşescu ar merita titlul pur onorific de “participant la revoluţie”, prevăzut de art. 3 alin. 1 pct. c din Legea 341/2004, o diplomă care s-o arate la nepoţi şi atît. “Remarcat prin fapte deosebite” înseamnă altceva, nu o spun eu, o spune legea.

Interesant că pe vremea alegerilor pentru primăria Bucureştilor s-a făcut scandal în presă despre contracandidatul de atunci a lui Vasile Blaga, adică Sorin Oprescu, care îşi luase certificat de revoluţionar. Presa deontoloagă de pe malurile Dîmboviţei uitase să precizeze că Vasile Blaga se afla în exact aceeaşi situaţie. De asemenea, uitase să amintească că lui Sorin Oprescu i s-a respins preschimbarea certificatului de revoluţionar după verificările cerute de Legea 341/2004. O respingere justificată, căci faptele lui Oprescu se rezumau la acordarea de îngrijiri medicale răniţilor revoluţiei, conform meseriei sale de medic, şi la apărarea de “terorişti” a spitalului unde lucra, spital care pe bună dreptate nu a fost considerat “obiectiv de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar”.

Răzvan Theodorescu candidează din partea PSD la colegiul 2 Senat Bucureşti. Dînsul a fost director al Radioteleviziunii în 1990, perioadă în care aceasta avea monopolul informaţiei (nu apăruseră încă televiziuni particulare) şi în care s-a lansat lozinca “aţi minţit poporul cu televizorul”. Printre informaţiile difuzate de televiziunea română în acea perioadă se numără cea cu drogurile şi bancnotele false găsite în sediul partidelor de opoziţie. Din 2004 Răzvan Theodorescu a fost numit de Ion Iliescu în colegiul naţional al Institutului Revoluţiei Române. După cum scrie saitul Victor Stănculescu, Răzvan Theodorescu este unul dintre cei care au iscălit cererea de graţiere a lui Victor Stănculescu.

Dănuţ Ioan Fleacă candidează din partea PNL la colegiul 5 Senat Bucureşti. În revista “Totuşi Iubirea” nr. 25/1991 (condusă de Adrian Păunescu) acesta a iscălit un apel în favoarea unei amnistii generale pentru crimele din decembrie 1989. Faptul l-am consemnat în articolul “Înteţirea propagandei pentru o amnistie” din ziarul “Renaşterea Bănăţeană” din 28 iunie 1991.

Cică Măgureanu a scris o carte cu dezvăluiri supărătoare pentru Ion Iliescu noiembrie 24, 2008

Zarvă mare în mass-media şi în internetul românesc: Virgil Măgureanu, fostul şef al SRI din perioada preşedinţiei lui Ion Iliescu, a scos o nouă carte în care, dialogînd cu Alex Mihai Stoenescu (ale cărui cărţi despre 1989 le-am comentat deja pe acest blog), face cică nişte dezvăluiri supărătoare pentru Ion Iliescu.

N-am citit cartea deci comentez aici doar pe baza celor apărute în presă şi pe internet. Am citit însă raportul SRI despre revoluţie din 1994, făcut cînd la conducerea SRI era Virgil Măgureanu, şi erau aceleaşi teorii despre agenturile străine pe care le văd şi acum menţionate. Am cerut atunci, la o conferinţă de presă a asociaţiei “17 Decembrie”, destituirea lui Măgureanu pentru falsificarea istoriei revoluţiei (citiţi sinteza conferinţei de presă din 25 august 1994). Nici un politician nu m-a susţinut. După venirea la putere a lui Emil Constantinescu în 1996 am avut surpriza să văd că Măgureanu e păstrat la conducerea SRI. În decembrie 1996, la aniversarea revoluţiei, pe cînd CDR-ul era încă în luna de miere cu alegătorii, am blestemat pe cei care continuă să-l susţină pe Măgureanu. Abia după ce revista “22″ din 21 ianuarie 1997 a publicat cuvîntarea mea şi s-a declanşat o polemică legată de aceasta cu Vasile Popovici (“22″ din 28 ianuarie respectiv 11 februarie 1997), Măgureanu a fost schimbat.

Pe blogul lui Ion Iliescu văd dedicaţia olografă pe care Virgil Măgureanu i-o dă fostului preşedinte, exact pe cartea cică “incomodă” pentru acesta: “Domnului Preşedinte Ion Iliescu, omul care a făcut istorie atunci cînd toţi ceilalţi nu se aflau la înălţimea ei”. Stau şi mă minunez, cum îşi închipuie unii “analişti” că această carte ar avea ceva anti-Iliescu în ea? Se doreşte legendarea lui Măgureanu ca oponent a lui Iliescu? N-au fost oare în aceeaşi gaşcă în 1989?

Măgureanu, cînd scrie că încă din a doua jumătate a anilor ‘70 se ştia că succesorul lui Ceauşescu va fi Ion Iliescu, sugerează că în decembrie 1989 nu exista altă opţiune decît Iliescu. Am îndoieli asupra acurateţii acestei interpretări, care în nici un caz nu e deranjantă pentru fostul preşedinte.

Răzvan Vintilescu de la “Cotidianul” salută anticomunist dezvăluirile lui Măgureanu. Vintilescu e deranjat de “ideea tîmpă că tocmai în acea zi din decembrie 1989 s-a trezit brusc tot poporul român să ţipe de durere, cînd pînă atunci a dormit în post de frică” şi e mulţumit că în cartea sa Măgureanu combate această idee, susţinînd că răsturnarea lui Ceauşescu a fost pusă la cale de KGB şi CIA.

Poporul român nu s-a trezit nicidecum brusc la revoluţie. În 15 decembrie 1989 s-au adunat cîţiva lîngă casa lui Laszlo Tokes, în 16 au fost mai mulţi, dar încă puţini faţă de populaţia oraşului. Coloana de demonstranţi din 16 a mers pe lîngă nişte întreprinderi şi prin complexul studenţesc ca să provoace o ieşire masivă în stradă a muncitorilor şi studenţilor, dar n-a izbutit. Abia în 21 revoluţia s-a extins la Bucureşti, unde a început tot cu o mînă de oameni. Trezirea în masă a bucureştenilor a fost abia în 22 decembrie, la o săptămînă după începutul de la Timişoara. Pentru timişoreni, senzaţia nu a fost că poporul s-a trezit “brusc” ci că s-a trezit încet şi cu greu. Mă uimeşte Vintilescu care lansează teoria trezirii bruşte pentru a avea ce să combată după aceea.

Un alt ziarist cunoscut pentru anticomunismul şi antifesenismul său, Victor Roncea de la “Ziua”, scrie despre “profesionalismul extrem” şi “acribia” care ar caracteriza respectivul volum.

Scriam după condamnarea generalilor Chiţac şi Stănculescu că mai avem o problemă rămasă de lămurit: teroriştii de după 22 decembrie 1989. Remarc că atît Ion Iliescu cît şi Virgil Măgureanu au iscălit cereri pentru graţierea lui Victor Stănculescu. Mi se pare foarte convenabil pentru cei care au preluat puterea în decembrie 1989 să se răspîndească în opinia publică teoria că nişte misterioşi agenţi KGB neidentificabili au fost vinovaţi de morţii de după 22 decembrie. Asfel, pot scăpa de răspundere adevăraţii vinovaţi, care sînt români. Cartea lui Măgureanu este parte din diversiunea fesenistă începută în 22 decembrie 1989, cu scopul de a scăpa de răspundere criminalii din 1989, iar criticile de suprafaţă faţă de Ion Iliescu care se găsesc în carte sînt doar o stratagemă pentru mărirea credibilităţii.

Urmăreşte: Înregistrare video cu discursul lui Măgureanu la lansarea cărţii sale, pe saitul ziarului “Ziua”

Vezi şi:

- Raportul SRI din 1994 despre revoluţie, de pe vremea lui Virgil Măgureanu

- despre Alex Mihai Stoenescu, coautorul cărţii lui Măgureanu, recenzii la volumele sale anterioare despre revoluţia din 1989:

- “Prejudecăţile birocratice ale lui Alex Stoenescu” – comentariu la primul volum al acestuia despre revoluţie – “Istoria loviturilor de stat în România – vol. IV (I)”, Editura Rao Bucureşti, 2004.
- “Securitatea în revoluţia din 1989, după părerea lui Alex Stoenescu” – comentariu la capitolul “Departamentul Securităţii Statului la începutul revoluţiei” din “Istoria loviturilor de stat în România – vol. IV (II)”, Editura Rao Bucureşti, 2005.
- Greşita distincţie a lui Alex Stoenescu: “diversiune” şi “revoltă populară” (I) – prima parte a comentariului la capitolul „Lovitura principală – Bucureşti 21 decembrie 1989” şi la alte referiri despre începutul revoluţiei din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005)
- Greşita distincţie a lui Alex Stonenescu: “diversiune” şi “revoltă populară” (2) – a 2-a partea a comentariului la capitolul „Lovitura principală – Bucureşti 21 decembrie 1989” şi la alte referiri despre începutul revoluţiei din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005)
- Căderea lui Ceauşescu, văzută de Alex Stoenescu – Comentariu la partea legată de căderea lui Ceauşescu din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005)

Raportul SRI din 1994 despre revoluţie, de pe vremea lui Virgil Măgureanu noiembrie 23, 2008

(sinteză a conferinţei de presă a asociaţiei “17 Decembrie” din 25 august 1994; a fost publicată în cartea mea “Falsificatorii istoriei” în 1994, republicată în 1995 şi 1999, iar din 2000 am publicat-o şi pe internet. Faţă de varianta deja publicată pe internet acum am adăugat facsimilele unor documente, lincuri la materiale de pe internet care dovedesc unele afirmaţii şi am folosit diacritice)

Raportul SRI despre revoluţie se prezintă ca un amestec al unor informaţii reale, dar vechi, şi unele dezinformări.

În partea despre Timişoara a raportului dezinformarea şi reaua credinţă sînt mult mai evidente. Unul din procedeele folosite este prezentarea unor informaţii nerelevante şi trecerea sub tăcere a informaţiilor relevante.

De pildă, se spune în raport că acţiunile forţelor de ordine de la Timişoara “s-au soldat cu reţinerea a circa 180 de participanţi, pînă la data de 17.12.89, ora 4,40″. De 2 ori se pomeneşte în raport numărul de 180 de arestaţi. Niciodată nu este pomenit numărul total al revoluţionarilor timişoreni arestaţi, care, conform datelor Procuraturii, este de 978.

Dacă scopul raportului SRI era să ajute cititorul să-şi facă o imagine corectă, obiectivă, despre ceea ce s-a întîmplat la Timişoara, ar fi trebuit să apară în raport numărul total al arestaţilor (adică 978). Se pare însă că nu informarea corectă şi obiectivă este scopul raportului SRI. Credem că este vorba aici de o încercare de minimalizare a acţiunilor represive duse de Ministerul de Interne.

Dacă se încearcă minimalizarea represiunii, în schimb este exagerată violenţa manifestanţilor.

În întreg raportul se pune un accent disproporţionat de mare pe cazurile în care reprezentanţi ai forţelor de ordine au fost agresaţi de manifestanţi. Modul în care aceste cazuri sînt prezentate constituie de fapt o încercare indirectă, voalată, de contestare a legitimităţii revoluţiei şi de justificare a represiunii.

În cazul evenimentelor din Timişoara raportul SRI nu se sfieşte să născocească situaţii inexistente. De pildă: “Provocarea armatei este susţinută de situaţiile în care militarii au fost agresaţi, acţiuni soldate cu răniţi şi chiar morţi”. Se spune de morţi la plural, deci trebuie să fi fost mai mulţi.

Asociaţia “17 Decembrie” a cerut Procuraturii să precizeze cîţi militari au fost omorîţi sau răniţi la Timişoara între 16-22 decembrie, înainte de aşa-zisa luptă cu teroriştii, şi cîte din aceste cazuri se datorează altercaţiilor dintre demonstranţi şi forţele de ordine.

Procuratura ne-a răspuns: “În perioada 16.12.-22.12.1989, ora 14,00, în municipiul Timişoara nu a fost înregistrat nici un militar decedat, în schimb au fost răniţi un număr de 12 militari. Deşi s-au efectuat cercetări în toate cazurile, pînă în prezent nu se cunosc împrejurările în care aceştia au fost răniţi”.

Aşadar, afirmaţia din raportul SRI cu privire la acţiunile de provocare a armatei la Timişoara, care ar fi dus la omorîrea unor militari, este mincinoasă. Remarcăm similitudinea dintre această dezinformare din raportul SRI şi o dezinformare din raportul lui Sergiu Nicolaescu, în care se spune ca în noaptea de 21/22 decembrie 1989 la Bucureşti ar fi fost omorîţi 16 militari. Aceste minciuni sînt răspîndite cu scopul de a justifica represiunea.

Revista “România Mare” a scris, în repetate rînduri, despre militarii decapitaţi şi arşi de vii la Timişoara, în decembrie 1989. Ziarul “Armata României”, publicaţie editată de M.Ap.N., a scris şi el despre revoluţionarii timişoreni experţi în decapitarea soldaţilor într-o singură secundă. Dacă raportul SRI n-ar fi pomenit despre existenţa unor militari morţi în primele faze ale revoluţiei timişorene, anumite cercuri politice ar fi suferit o pierdere de credibilitate. Cei care au început cu minciuna trebuie să continue cu minciuna pînă la capăt, altfel îşi pierd credibilitatea.

Un lucru este sigur: numărul infim al reprezentanţilor forţelor de ordine care au fost răniţi, dacă îi raportăm la cei 73 de morţi, 296 de răniţi şi aproape 1000 de arestaţi din rîndul revoluţionarilor. Este o dovadă a reţinerii admirabile de care au dat dovadă timişorenii.

Nu tăgăduim faptul că, poate, şi revoluţionarii au săvîrşit unele excese. S-ar putea vorbi, de pildă, de un exces de blîndeţe.

Insultătoare pentru revoluţionari este aprecierea, nesusţinută de dovezi, că blocarea tramvaielor în Piaţa Maria în 16 decembrie s-a făcut de catre “persoane printre care se aflau şi mulţi indivizi cunoscuţi ca făcînd parte din lumea interlopă a oraşului”.

Şi revoluţionarii bucureşteni din Piaţa Universităţii sînt insultaţi, spunîndu-se despre ei că au fost drogaţi.

Dacă tot restul raportului SRI ar fi ireproşabil, numai pasajul despre revoluţionarii drogaţi ar fi suficient pentru a cere destituirea lui Virgil Măgureanu.

O altă caracteristică a raportului este încercarea de a dovedi punerea la cale din străinătate a evenimentelor de la Timişoara. Nu se dă însă nici o dovadă concludentă în acest sens.

Se dă exemplul cu consulul iugoslav Mirko Atanatkovici, chipurile, “infiltrat intr-o agentură a serviciilor speciale ungare”. Cazul e arhicunoscut la Timişoara. Iniţiativa implicării consulatului iugoslav a aparţinut revoluţionarilor care duseseră tratative cu primul ministru Constantin Dăscălescu. A fost o tactică a revoluţionarilor de a face cunoscut în străinătate ce se întîmpla la Timişoara, şi dacă consulul iugoslav a sprijinit asta, îi mulţumim. Domnul Atanatkovici a primit şi titlul de cetăţean de onoare al Timişoarei.

Se mai scrie în raport că o persoană, cunoscută ca agent sovietic, a contactat mai mulţi “intelectuali filosovietici din Timişoara (participanţi la evenimente)”, iar apoi, în 21 decembrie, a luat legătura cu ambasada URSS.

Nu este nominalizată persoana-agent sovietic, şi nici acei intelectuali filosovietici din Timişoara. Nu se spune nici în ce a constat participarea acestora la evenimente. În Timişoara avem vreo 200000 de “participanţi la evenimente”. Spunînd despre cineva că a participat la evenimente nu dovedeşti mare lucru.

Tare vigilent se mai arată SRI-ul cu “intelectualii filo-sovietici din Timişoara”. Nici un cuvinţel însă despre încercarea de a chema trupele ruseşti în ţară dupa 22 decembrie.

În problema teroriştilor observăm repetarea tacticii de prezentare a informaţiilor nerelevante şi ocolire a informaţiilor relevante.

De pildă, se scrie: “Unii din reprezentanţii puterii nou constituite au preluat si proliferat o serie de zvonuri, cărora le dădeau credibilitate tocmai prin poziţia lor; spre exemplu, preşedintele Consiliului Judeţean FSN Constanţa, Barbu Dinescu, s-a aflat la originea zvonului privind otrăvirea apei potabile”.

Este o informaţie interesantă, dar nerelevantă. Relevant este faptul că Ion Iliescu personal, în cuvîntarea ţinută la televiziune în 23 decembrie 1989, vorbea despre teroriştii care trag din orice poziţie. Cuvîntarea a fost văzută de milioane de telespectatori şi reprodusă apoi de multe ziare (de pildă, de “Luptătorul Bănăţean” din 24 decembrie). Dar despre asta, raportul SRI nu zice nimic.

Se evită nominalizarea unor persoane cu o contribuţie importantă în diversiunea teroristă dar care s-au remarcat în acea perioadă ca fiind stăpînite de ideea fixă că neapărat Ion Iliescu trebuie să umple vidul de putere rămas după fuga lui Ceauşescu. Nu se scrie nimic despre Teodor Brateş, care a condus emisia televizată din 22 decembrie, şi care a dezinformat milioane de telespectatori. Oare din cauză că Teodor Brateş este cel care l-a prezentat la televiziune pe Ion Iliescu?: “Stimaţi telespectatori, avem marea bucurie de a găzdui aici în studio pe Ion Iliescu. Domnul Iliescu este fiul unui revoluţionar, unui patriot, el însuşi patriot” (vezi “Revoluţia română în direct”, volum editat de TVR, 1990, coordonator Mihai Tatulici, pag. 41).

Nu se spune nimic despre Sergiu Nicolaescu, care în 22 decembrie a lansat zvonul că clădirea C.C. este minată.

Nu se spune nimic despre Cazimir Ionescu, care a spus la televiziune: “O coloană blindată motorizată se îndreaptă spre Piteşti pentru a ocupa punctul atomic, rafinăria, rezervoarele de cianură, barajul de la Curtea de Argeş! Odată cu căderea acestor puncte, oraşul Piteşti poate să dispară complet de pe harta ţării!” (“Revoluţia română în direct”, pag. 61) [sau aici pe acest blog].

Nu sînt nominalizaţi principalii dezinformatori, care au încă o poziţie în viaţa politică românească. În schimb ni se oferă exemple nerelevante de persoane labile psihic care, sub influenţa celor văzute la TVR, au răspîndit zvonuri false despre terorişti.

Ca urmare a raportului SRI, credem că se impune:

- destituirea domnului Virgil Măgureanu, care a avizat acest raport.

- nominalizarea persoanelor care au scris secţiunea despre Timişoara a raportului.

- înlăturarea acestora din SRI.

Notă: cererile asociaţiei “17 Decembrie” de destituire a persoanelor vinovate de raportul SRI sus-amintit au rămas fără ecou printre politicieni.

TVR 22 decembrie 1989. Marinescu: Securiştii trag asupra salvărilor. Brateş: La Sibiu armata cere ajutor, aviaţia să intervină, să nu continue măcelul (video) noiembrie 22, 2008

more about “TVR 22 decembrie 1989. Marinescu: Sec…“, posted with vodpod

Transcrierea înregistrării:

00:00 Teodor Brateş: Încă o informaţie din Sibiu, vă rog.

00:03 George Marinescu [nu e limpede dacă se referă la Sibiu sau la alt oraş]: Sîntem informaţi că se duc lupte intense la Casa Armatei, între Securitate şi Armată. Deasemenea, în jurul spitalului se trage asupra maşinilor de salvare de către lunetişti din securitate. Armata a înconjurat Casa de cultură unde s-au baricadat securitatea şi miliţia, lupte se duc pe strada Banatului [?], în zona aeroportului şi în oraşul de jos. Din Miercurea Ciuc, Călăraşi, Petroşani, se transmite că totul din fericire este în ordine, s-au format comitete ale oamenilor muncii. La Mediaş situaţia este paşnică, la Caraş-Severin, la Reşiţa, de asemenea. Un comunicat important (din mulţimea din spate: linişte, faceţi linişte vă rog): Ministerul Apărării Naţionale este rugat să trimită subunităţi la centrala telefonică de pe Calea Victoriei, la palatul telefoanelor, cum ne-am obişnuit de atîţia ani să-i spunem, la centrala telefonică din Drumul Taberei, la centrul naţional de comunicaţii numărul doi, pentru că aceste centre nu pot fi lăsate la voia întîmplării, sub nici un motiv.

01:13 Teodor Brateş: Vrem să vă mai informăm, tot din Sibiu. unităţile militare cer ajutor de maximă urgenţă! Aviaţia, cine poate, să ajute ca să nu continue măcelul.

Vezi şi: Cazimir Ionescu la TVR în decembrie 1989: “Oraşul Piteşti poate să dispară complet de pe harta ţării!”

Brateş: La Sibiu armata nu mai are muniţie. Trupele de securitate atacă unităţile militare

TVR 22 decembrie 1989: Brateş: La Sibiu armata nu mai are muniţie. Trupele de securitate atacă unităţile militare (video) noiembrie 21, 2008

Sibiul este unul din oraşele martir ale revoluţiei din 1989. S-au înregistrat aici 101 morţi, din care 99 sînt de după fuga lui Ceauşescu din 22 decembrie 1989, în timpul aşa-zisei lupte cu “teroriştii” (Ioan Pitulescu, Marin Lazăr şi alţii – “Anul nou se naşte în sînge”, Editura Universal Pan, Bucureşti 1998, pag. 422). Prin televiziune s-a anunţat în repetate rînduri că unităţile armatei din Sibiu sînt atacate de trupele de securitate. Astfel, s-a creat imaginea armatei care apără eroic revoluţia. Unul din cei mai activi răspînditori ai acestor zvonuri la TVR este Teodor Brateş, pe care-l puteţi vedea în înregistrarea video de mai jos şi în alte înregistrări care vor fi prezentate pe acest blog. Teodor Brateş este şi cel care l-a prezentat telespectatorilor în 22 decembrie 1989 pe Ion Iliescu, ca “fiul unui patriot, unui revoluţionar, el însuşi patriot”.

Sediul Inspectoratului M.I. din Sibiu se afla la vreo 30 de metri de unitatea militară 01512 a M.Ap.N. condusă de Aurel Dragomir. În condiţiile în care asupra sediului M.I. se deschisese focul, o parte din miliţieni au fugit spre unitatea militară din apropiere, sărind gardul, considerînd că acolo vor fi în siguranţă. Această întîmplare a fost considerată ca atac asupra unităţii militare. O parte din respectivii miliţieni au fost împuşcaţi înainte, în timpul sau imediat după ce săriseră gardul U.M. 01512 (19 morţi enumeraţi de cartea “Anul nou se naşte în sînge”). Într-un singur caz s-a dovedit că unul din aceşti miliţieni a deschis focul asupra militarilor U.M. 01512 – maiorul Ioan Bunda, care după ce a sărit gardul l-a împuşcat în picior pe lt.-maj. Ioan Rusanda. Cazul Bunda a fost prezentat opiniei publice la TVR imediat după demonstraţia din 12 ianuarie 1990, cînd se auziseră întrebări din mulţime pe subiectul “cine au fost teroriştii?” şi era nevoie să se prezinte opiniei publice un terorist. Este, din cîte ştiu, singurul caz concret de “terorist” descoperit de justiţia română.

Citez din declaraţia colonelului Gheorghe Moldovan, dată Procuraturii Militare Braşov în 19 iunie 1990: “Întrucît la televiziune se comunicase că securitatea a tras (…) am luat legătura cu Televiziunea Română şi i-am informat care este realitatea. Le-am spus că armamentul este adunat într-o magazie, fiind asigurat. Asta se întîmpla în jurul orei 14,30-15,00. Pentru că de la televiziune, urmare discuţiei avute, nu s-a dat nici un comunicat sau dezminţire, eu personal l-am contactat telefonic pe generalul Victor Stănculescu, informîndu-l despre ceea ce se întîmpla şi rugîndu-l să dea dispoziţie lt.-col. Dragomir să vină să ne preia, că nici unul dintre noi nu are posibilitatea să facă uz de armă, acestea fiind – aşa cum am arătat – depozitate şi încuiate. Eu am făcut apoi legătura generalului Victor Stănculescu – mai precis centralista Tatu Victoria – cu lt.-col. Dragomir, în două rînduri, fără însă a cunoaşte conţinutul convorbirii. Cert este faptul că focul nu a încetat” (“Anul nou se naşte în sînge”, pag. 102).

Sediul securităţii şi miliţiei din Sibiu a fost distrus de tirurile unităţii M.Ap.N., iar mulţi securişti şi miliţieni au fost ucişi sau luaţi prizonieri de către unitatea militară condusă de Aurel Dragomir. Pentru aceasta, în 1999 colonelul Aurel Dragomir a fost trimis în judecată sub învinuirile de instigare la omor deosebit de grav, omor cu intenţie indirectă, participare la omor deosebit de grav, tratamente neomenoase, distrugere calificată şi neglijenţă în serviciu, pe baza unui rechizitoriu întocmit de procurorul Dan Voinea (recent destituit de procuroarea generală Codruţa Kovesi).

Aurel Dragomir este acuzat în cartea lui Constantin Vasile “Noi am fost teroriştii?!” că, în dimineaţa de 21 decembrie 1989 ar fi spus, într-un discurs ţinut în faţa întregului efectiv al unităţii militare pe care o conducea: “Momentul istoric ne cere să tragem în popor”.

more about “TVR 22 decembrie 1989: Brateş – Sibiu 1“, posted with vodpod

Transcrierea înregistrării:

00:00 Petre Popescu: Deasemenea, lîngă noi se află reprezentantul miliţiei capitalei, populare. Îi dăm cuvîntul.

00:11 Teodor Brateş: Vă rog o clipă. Din Sibiu ni se comunică acum că armata nu mai are muniţie. Trupele de securitate continuă să atace unităţile militare. Toate unităţile militare din jur să se ducă să dea ajutor acestor oameni care apără onoarea naţională! Se trage, de la spitalul judeţean, de către trupele de securitate împotriva armatei noastre, care este acum, cu adevărat, armata poporului!

Vezi şi: Cazimir Ionescu la TVR în decembrie 1989: “Oraşul Piteşti poate să dispară complet de pe harta ţării!”

Boicotarea comisiei senatoriale “decembrie 1989″ de către Asociaţia “17 Decembrie” noiembrie 20, 2008

Pe vremea cînd mă ocupam, în cadrul Asociaţiei “17 Decembrie” a răniţilor şi familiilor îndoliate din revoluţie Timişoara de “Comisia pentru Adevăr şi Dreptate”, am organizat boicotarea activităţii Comisiei Senatoriale “Decembrie 1989″. Motivul boicotării a fost lipsa unui răspuns mulţumitor la nişte cereri anterioare ale Asociaţiei “17 Decembrie” adresate respectivei comisii senatoriale. Mai jos republic un articol publicat în ziarul “Timişoara” din 9 decembrie 1993 în care explicam motivele boicotului. Respectivul articol l-am reprodus şi în cartea mea “Falsificatorii istoriei”.

Boicotarea comisiei senatoriale “decembrie 1989″ de către Asociaţia “17 Decembrie”

-expunere de motive-

Aşa cum opinia publică a fost informată, asociaţia “17 Decembrie” a hotărît ca membrii ei să nu depună mărturii în faţa Comisiei Senatoriale “decembrie 1989″ pînă cînd aceasta nu va accepta îndeplinirea anumitor condiţii. Motivele acestei atitudini sînt nedumeririle asociaţiei “17 Decembrie” legate de activitatea de pînă acum a Comisiei Senatoriale.

O primă nedumerire e legată de scopul acestei comisii. Oficial s-a declarat că se urmăreşte “aflarea adevărului despre revoluţie”.

Ne punem întrebarea: de ce vor domnii senatori să afle adevărul despre revoluţie? Este vorba de dorinţa satisfacerii unei curiozităţi platonice? Atunci, precizăm: membrii asociaţiei “17 Decembrie” n-au avut şi nu au nici un fel de curiozitate platonică legată de istoria revoluţiei. Ceea ce preocupă asociaţia noastră este tragerea la răspundere a celor vinovaţi de crimele din decembrie 1989.

Pentru a fi mai lesne înţeleşi vom da un exemplu: încă din 1990 se ştie că acţiunea militară din Calea Girocului, în urma căreia au rezultat un mare număr de morţi şi răniţi, a fost poruncită de generalul Ştefan Guşe. Printre morţi a fost, de pildă, fetiţa Cristina Lungu, în vîrstă de 2 ani. Generalul Guşe însuşi a recunoscut ordinul dat. Pe noi nu ne interesează ca, în urma cercetărilor Comisiei Senatoriale, să fie dezvăluite lucruri care, de fapt, sînt cunoscute încă din 1990. Ceea ce vrem este ca generalul Guşe să fie tras la răspundere pentru faptele sale.

Punctul trei alineatul întîi din manifestul “A căzut tirania!”, tipărit la Timişoara în 22 decembrie 1989, preciza: “Cerem cu fermitate să fie traşi la răspundere cei care au dat ordin să se tragă în popor”. În opinia noastră tragerea la răspundere a criminalilor din decembrie 1989 trebuie să se faca indiferent de motivele care i-au determinat pe aceştia să săvîrşească acţiunile criminale.

Există o incompatibilitate între revendicările asociaţiei “17 Decembrie” şi propunerea făcută de dl Constantin Ticu Dumitrescu, fost preşedinte al Comisiei Senatoriale, de a se acorda impunitate acelor persoane implicate în reprimarea revoluţiei care se autodenunţă. Asociaţia “17 Decembrie” doreşte să se asigure că din activitatea Comisiei Senatoriale au fost eliminate principiile pe care dl. Constantin Ticu Dumitrescu a încercat să le impună.

Totodată, nu putem rămîne indiferenţi faţă de dezinformarea opiniei publice prin rapoartele precedente ale Comisiei Senatoriale, alcătuite de dl. Sergiu Nicolaescu. Ne referim la:

1. Afirmaţia despre existenţa a 16 militari omorîţi la Bucureşti în noaptea de 21/22 decembrie 1989.

2. Afirmaţia despre existenţa a “peste 100″ de cetăţeni originari din oraşul Tg. Mureş printre persoanele arestate la Timişoara în timpul revoluţiei.

3. Aprecierea pagubelor din decembrie 1989 la Timişoara la “peste 5 miliarde lei”.

Menţionăm că, la cererea noastră, prima afirmaţie a fost dezminţită implicit de dl. Sergiu Nicolaescu, în revista “Românul” din 8-14 martie 1993. Apreciem că aceasta nu e destul, fiind necesară o dezminţire explicită răspîndită prin toate mijloacele de informare în masă care au difuzat rapoartele Comisiei Senatoriale, şi însoţită de o notă explicativă a domnului Sergiu Nicolaescu, care să lămureasca motivele apariţiei acestei dezinformări.

În legătura cu a 2-a afirmaţie, dl. Nicolaescu a încercat indirect să tăgăduiască că ar fi făcut-o, falsificînd, în numărul amintit din revista “Românul”, un citat din propriul său raport (prin omiterea aprecierii numerice), ceea ce face îndoielnică buna-credinţă a domniei sale.

Aprecierea pagubelor revoluţiei timişorene a fost justificată de dl. Nicolaescu prin faptul că s-a citat din mărturia lui Niculescu Mizil. Acceptăm scuza, însă cerem Comisiei Senatoriale să declare fără echivoc că aprecierea domnului Niculescu Mizil este greşită.

Toate acestea au fost cerute Comisiei Senatoriale încă din martie 1993. Ulterior, asociaţia “17 Decembrie” a informat despre aceste revendicări şi pe noul preşedinte al Comisiei Senatoriale, dl Valentin Gabrielescu. Pînă acum domnia sa nu a binevoit să răspundă cererilor noastre.

Mărturisim că, de multă vreme, asociaţia “17 Decembrie” are îndoieli asupra dorinţei oamenilor politici de a-i trage la răspundere pe criminalii din decembrie 1989. O serie de fapte care, după opinia noastra, sînt scandaloase, au trecut aproape neobservate de domnii politicieni. Enumerăm cîteva:

-desfiinţarea, fără explicaţii, a primei comisii de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989 din Timişoara;

-desfiinţarea Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei, a cărui vină era susţinerea necesităţii pedepsirii celor implicaţi în reprimarea revoluţiei;

-trecerea în rezervă a unor cadre militare care se manifestaseră activ pentru tragerea la răspundere a ucigaşilor din decembrie ‘89;

-declanşarea, în săptămînalul “Armata Poporului”, oficios al M.Ap.N., a unei campanii de presă în favoarea teoriei legitimităţii reprimării revoluţiei;

-falsificarea istoriei revoluţiei de către persoane cu funcţii de răspundere în stat (inclusiv membri ai guvernului).

Problemele enumerate, care în anul 1990 au provocat la Timişoara manifestaţii cu zeci de mii de participanţi şi chiar o grevă, în decembrie 1990, nu au izbutit însă să determine nici măcar o interpelare in parlament (nici chiar din partea actualului preşedinte al Comisiei Senatoriale, dl. Valentin Gabrielescu, care la acea vreme era deputat de Timiş). Doar după încercarea de molestare a fostului deputat Claudiu Iordache (decembrie 1990), unii parlamentari au început să manifeste interes faţă de aceste probleme (mai ales dl Claudiu Iordache), luările lor de poziţie limitîndu-se însă la generalităţi de tipul “cerem adevărul despre revoluţie”.

Spre părerea de rău a asociaţiei “17 Decembrie”, problemele enumerate nu au fost menţionate nici în campania electorală din septembrie 1992. Pentru această stare de lucruri vinovaţi sîntem noi, membrii asociaţiei “17 Decembrie”, fiindcă nu am ştiut să explicăm ce vrem la un nivel accesibil domnilor politicieni. În viitor vom încerca să ne reparăm greşeala.

Urmăreşte, pe acelaşi subiect: Emisiune TV despre revoluţia din 1989 cu Sergiu Nicolaescu nervos