Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Ion Niculescu şi evitarea celui de-al doilea măcel la Otopeni (2 video) martie 10, 2009

În 22 decembrie 1989 crainicul de televiziune Petre Popescu a ţinut neapărat ca un oarecare căpitan Niculescu de la Ploieşti să vină la televiziune.

Transcriere înregistrare:
00:01 Petre Popescu: Să luăm exemplu de la oraşele Hunedoara, Ploieşti, unde este linişte, calm şi disciplină. Totodată, căpitanul Niculescu, comandantul de batalion din Ploieşti este imperios rugat să se îndrepte spre Bucureşti cu ostaşii săi, să pună brasarde tricolore la mînă.

După puţin timp, Petre Popescu reia cererea către căpitanul Niculescu:

Transcriere înregistrare:
00:00 Petre Popescu: Căpitanul Niculescu de la Bra…, de la Ploieşti, să se îndrepte urgent spre Bucureşti, în faţa televiziunii. Ostaşii săi să poarte brasarde tricolore.

Cine este căpitanul Niculescu a cărui prezenţă la televiziune se cerea stăruitor în 22 decembrie, aflăm din “Jurnalul Naţional” din 31 mai 2004: fost ofiţer de securitate, în decembrie 1989 Niculescu era comandantul regimentului 7 mecanizat Prahova. În 1997 a fost trecut în rezervă cu grad de colonel pe motiv de corupţie, fiindcă a pus nişte soldaţi să contribuie financiar la acoperirea cheltuielilor unor mese de protocol. Pentru acest motiv a primit trei ani de închisoare cu suspendare.

Sergiu Nicolaescu este unul din cei care ar fi cerut prezenţa căpitanului Niculescu la Bucureşti şi l-a întîmpinat la Băneasa. Detaşamentul lui Niculescu a fost întîmpinat cu foc la intrarea în Bucureşti, situaţie în care 4 maşini au fost ciuruite, cu cel puţin 4-5 morţi. “Sergiu Nicolaescu a zis să plecăm că pierdem revoluţia şi capitala”, spune Niculescu ziariştilor de la “Jurnalul Naţional”, iar referitor la schimbul de focuri în care a fost implicat, adaugă: “Din informaţiile pe care le-am aflat ulterior, se anunţase că o coloană de securişti, cu blindate, vine de la Ploieşti către Capitală. De aceea s-a deschis un foc năpraznic de la unitatea de apărare antiaeriană”.

În “Jurnalul Naţional” din 1 iunie 2004 se continuă interviul cu colonelul Niculescu. Am comentat acest interviu în revista timişoreană “VIP în Banat” din 16 iunie 2004 iar apoi în cartea mea “Revoluţia din Timişoara şi minciunile din Jurnalul Naţional”. Reproduc mai jos comentariul:

Generalul Ştefan Guşă a dezinformat Armata

“Jurnalul Naţional” din 1 iunie 2004 publică un interviu cu colonelul Ion Niculescu (căpitan în 1989) despre evenimentele din timpul revoluţiei, sub titlul: “Otopeni – cum a fost evitat al doilea măcel”. Primul măcel de la Otopeni a costat viaţa a 50 de ostaşi – trimişi să apere aeroportul Otopeni de terorişti şi ucişi fiindcă au fost confundaţi ei înşişi cu teroriştii. Pentru aceasta, cu multă întîrziere au fost condamnaţi cîţiva comandanţi militari, în frunte cu generalul Drăghin. Respectivii comandanţi militari iniţial fuseseră felicitaţi pentru eroismul cu care au apărat aeroportul împotriva “teroriştilor” şi contribuţia lor la victoria revoluţiei. Din “Jurnalul Naţional” aflăm că n-a lipsit mult să existe şi un al 2-lea măcel la Otopeni.

Colonelul Niculescu povesteşte cum primise ordinul să elibereze aeroportul Otopeni de terorişti: “Îmi răsunau în minte spusele generalului Guşă: « Aerogara este ocupată de terorişti care au ostatici ». Mă gîndeam: « Ce fac? Trag în aerogară cu tancurile, cu tunurile de 100 mm… Mor şi teroriştii, mor şi ostaticii, dar în primul rînd este în pericol aerogara ţării » (…) Pentru intimidare am ordonat: « Fooc! » de baraj cu tunurile de pe tanc în mişcare. Prima salvă, la 400 m de aerogară, a doua salvă, la 300 m de aerogară, şi ultima salvă, la 200 m de aerogară, pentru a intimida forţele care ocupau aerogara. Privind cu binoclul din blindat, din mers, către aerogară am observat indivizi îmbrăcaţi în costume negre şi mi-am spus în sinea mea: aceştia sînt teroriştii despre care vorbea generalul Guşă. Am avut surpriza să constatăm că nu era aşa. Tocmai voiam să ordon următoarea salvă de baraj la 100 m în faţa aerogării, cînd din stînga începe un foc puternic dintr-o pădurice. (…) Am ordonat să se tragă cîteva proiectile de 100 mm de pe tanc, în pădure. Au sărit copacii 60 de metri în aer şi în acel moment văd un colonel, un ofiţer de aviaţie alergînd pe cîmp. (…) Ofiţerul de aviaţie striga: « Nu trageţi! Nu trageţi! » (…) S-a prezentat în felul următor: « Tovarăşe căpitan, sînt comandorul Tenie. Nu mai trageţi! ». « Tovarăşe colonel, văd pe aerogară oameni îmbrăcaţi în negru. Sînt terorişti? » « Nu sînt terorişti », răspunde Tenie. « Sînt luptătorii de la unitatea specială de luptă antitero, forţă USLA, care apără împreună cu militarii aerogara! ». Am înlemnit. Şi m-am întrebat: oare de la cine avea domnul general Guşă informaţia că aerogara este ocupată de terorişti? Oare nu cumva prin această informaţie eram dirijat să fac o mare greşeală? Să ucid militari români şi militari din forţele USLA? Sau să produc avarii grave în aerogara ţării?”.

De multe ori s-a vorbit că, în decembrie 1989, Armata a fost dezinformată de diversionişti neidentificaţi. Datorită declaraţiei colonelului Niculescu cunoaştem şi numele unuia din aceşti diversionişti: generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major al Armatei în decembrie 1989. Aşadar, nu CIA, nu KGB, nu forţe obscure au dezinformat Armata în timpul revoluţiei. Dezinformarea venea chiar de la conducerea Armatei.

Pentru a-l dezvinovăţi pe generalul Guşă, în interviu se lansează ipoteza că acesta a fost el însuşi dezinformat. Această înfăţişare a generalului Guşă ca un tăntălău incompetent care s-a lăsat fraierit de dezinformatori nu este credibilă. Un şef al Marelui Stat Major nu poate da misiuni de luptă în temeiul unor zvonuri. Chiar dacă cineva i-ar fi spus generalului Guşă că aeroportul Otopeni a fost cucerit de terorişti, el avea mijloace de a verifica informaţia. Un simplu telefon dat la Otopeni era de ajuns. Foarte probabil, printre ofiţerii aflaţi la Otopeni erau şi unii pe care generalul Guşă îi cunoscuse personal, în îndelungata sa carieră.

Îl înţeleg pe generalul Guşă. Pentru faptele lui de la Timişoara, după căderea lui Ceauşescu ar fi trebuit tras la răspundere. După legislaţia din 1989, risca chiar pedeapsa cu moartea. Înscenarea unei false lupte cu teroriştii, datorită căreia dumnealui şi-a putut crea imaginea de salvator al revoluţiei, a fost mijlocul de a scăpa de răspundere. Celor de la Otopeni li s-a spus “vedeţi că vor veni teroriştii să vă atace”, iar lui Niculescu i s-a spus “vezi că teroriştii au cucerit Otopeniul. Atacă aeroportul şi cucereşte-l”. Porunca fiind venită de la însuşi şeful Marelui Stat Major, este de înţeles că Niculescu nu a pus la îndoială credibilitatea informaţiilor primite. Cu doar cîteva ore înainte, acelaşi fel de dezinformare costase viaţa a 50 de ostaşi, şi este poate vina Justiţiei că nu a investigat responsabilităţile pentru asta mai sus de generalul Drăghin.

Bănuiesc că generalul Guşă nu este singurul care avea de ascuns fapte săvîrşite la Timişoara. În primul guvern postrevoluţionar mai avem 2 generali – Chiţac şi Stănculescu – care fuseseră prezenţi la Timişoara şi care apoi au “salvat” revoluţia la Bucureşti. Însă nu toţi cei care au preluat puterea în 22 decembrie 1989 au vrut să însceneze o luptă cu teroriştii. Ion Niculescu povesteşte că Dumitru Mazilu i-a spus să nu se ducă la Otopeni.

În contradicţie cu restul interviului, Jurnalul Naţional publică un scurt text care nu e limpede dacă aparţine redacţiei sau lui Ion Niculescu, şi în care se exprimă convingerea că generalului Guşă, cît şi generalilor Vlad şi Stănculescu, “li se va face cîndva dreptate”. Din faptele prezentate de Jurnalul Naţional, trag concluzia că singura nedreptate care i s-a făcut generalului Guşă a fost aceea că nu a fost băgat la puşcărie.

 

6 Responses to “Ion Niculescu şi evitarea celui de-al doilea măcel la Otopeni (2 video)”

  1. alk Says:

    Am citit mai demult acest interviu din JN. M-a interesat mai ales pentru faptul ca acest capitan era de acum celebrul prieten al regizorului Nicolaescu si pastratorului armei cu luneta cu care Nicolaescu vroia sa-l impuste pe Ceausescu la mitingul din 21.
    Din cite stiu a si stat un an in puscarie, aflind apoi ca a fost condamnat la 3 ani cu suspendare.
    Din interviu am inteles ca dumnealui se credea un fel de Mesia, a tras cu tunul in cladirile din jurul televiziunii, a impuscat oameni pe podul Baneasa (pentru faptul ca, pe intuneric, a crezut ca respectivul avea pistol la briu).
    Citez din JN: “Impreuna cu militarii din subordine, a participat la evenimentele fierbinti din decembrie ’89, iar apoi la restabilirea ordinii in valul de tulburari de strada si de mineriade de la inceputul anilor ’90.” Daca contestarea lui Iliescu era tulburare de strada, sa ma scuze..
    In 1997 a fost acuzat de coruptie. Tot ce se poate ca aceasta sa fie o inscenare dar nu cred ca legat de evenimentele din ‘89. Oricum ajunsese destul de sus.
    Inca un mic citat din JN privind cariera militara: Colonelul in rezerva Ion Niculescu a fost, in decembrie 1989, comandantul regimentului 7 mecanizat Prahova. Avea pe atunci grad de capitan. Chiar ministrul Vasile Milea il numise in aceasta functie la 25 octombrie 1987. A urmat toate treptele ierarhiei militare: comandant de pluton, de companie, de batalion. A urmat Academia Militara. Pentru un timp, a fost si ofiter in Directia Securitatii Statului.
    Dupa terminarea cursului de comanda la Centrul de Perfectionare a Cadrelor de Securitate de la Gradistea, a fost numit de generalul Nicolae Plesita inlocuitor al comandantului pentru ordine si disciplina. Apoi, a fost numit loctiitor sef birou in Directia a IV-a, Serviciul 6 Contrainformatii.” Ohohooo, asta spune multe.

    • mariusmioc Says:

      Arma cu lunetă cu care Nicolaescu voia să-l împuşte pe Ceauşescu e una din legendele răspîndite după revoluţie, cu nimic dovedită. E uşor după revoluţie să-ţi atribui tot felul de acţiuni eroice, care nu s-au finalizat.

  2. alk Says:

    Oare cine l-o fi crezut pe mosulica regizoru’ ?

  3. mariusmioc Says:

    Alex Stoenescu, printre alţii.

  4. fratilor uitativa atent la ce scriu este bazat pe realitate nu credeti verificati repede nu stati ca timpul zboara ,ca sa ajungi la informati azi nu e greu dar in vitori ani nu . sa nu intrepretati gresit ce spun verificati FRONTUL DEMOCRAT ROMIN mirica noroc bun si ce votati la revedere.

  5. catalin Says:

    In primul rand va spun buna,tuturor.Referitor la cele scrise mai sus,da,este adevarat.Eram soldat in Regimentul 7 mecanizat si am participat direct la asa zisa “revolutie”.Ceea ce a povestit comandantul Niculescu este real,am fost direct implicat in acele evenimente.Nu cunosc toate amanuntele,cum ar fi participarea lui la acea intalnire cu noul “guvern” si altele,fiind clar ca nu toti soldatii erau langa el.In ceea cel priveste pe dl. Niculescu,pot sa spun ca,pt. mine,a fost cel mai bun militar pe care l-am cunoscut,avea o pregatire extraordinara.Se poate lua legatura cu alte cadre din acea unitate,toti aveau o admiratie pt el.


Leave a Reply