Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

TVR 22 decembrie 1989. Biserica este cu noi! martie 17, 2009

Apariţia lui Nifon Ploieşteanul la TVR în 22 decembrie 1989, anunţînd adeziunea bisericii ortodoxe la revoluţie. În spatele acestuia se află, cu două cruci în mînă, poetul Ioan Alexandru (viitor parlamentar PNŢCD).

Transcriere înregistrare:
00:00 Ion Caramitru: Pentru asta am luptat! (Mircea Dinescu şi Ion Caramitru ţineau o cruce în mînă) Dumnezeu se naşte poimîine! (glas: Se naşte!) Şi astăzi şi totdeauna! Părinte!
00:06 Preot: Hristos se naşte, măriţi-l! Hristos din ceruri! Hristos pe pămînt! Înălţaţi-vă fraţilor! Libertatea a sosit! Hristos pe pămînt! Bucuraţi-vă!
00:25 Bărbat: Vorbiţi dumneavoastră, apelul.
00:26 Nifon Ploieşteanul: Iubiţi.
00:29 Bărbat: La camera de acolo, cu becul aprins.
00:30 Nifon Ploieşteanul: Iubiţi fraţi (bărbat: vorbiţi, vorbiţi) români. Cu poporul român astăzi biserica ortodoxă română strămoşească se află alături de întregul popor, ca întotdeauna în istoria lui bimilenară, la suferinţe şi la bucurii. Biserica a fost fidelă evangheliei mîntuitorului Hristos de-a lungul a două milenii de cînd poporul român a venit în existenţă pe aceste meleaguri sfinte. Naşterea mîntuitorului Hristos, Crăciunul, să fie sărbătoriţi, iubiţii mei, în duhul păcii, al libertăţii sfinte, al libertăţii neamului nostru românesc, al unităţii, al frăţietăţii, al tuturor cetăţenilor ţării noastre. Biserica ortodoxă română, iubiţi fraţi ai României, alături de patriarhul său, de cler, de ierarhi şi credincioşi, este alături de fiii întregului nostru popor în aceste momente de redeşteptare naţională.
02:03 Bărbat (nu se vede în imagine): Spune şi de ce n-a fost pînă acuma cu poporul!
02:05 Nifon Ploieşteanul: Preoţii ortodocşi români vă aşteaptă şi vă binecuvintează în aceste zile de mare praznic, cînd mîntuitorul Hristos se naşte! Am înălţat rugăciuni pentru cei care s-au jertfit în aceste zile, pentru odihna sufletelor lor, şi-o vom face întotdeauna! Chemăm pe toţi fiii patriei noastre, ai bisericii noastre strămoşeşti, la frăţietate, la înţelegere şi linişte. Să lăsăm, iubiţii mei, în duhul evangheliei vă spunem, să lăsăm mînia şi răzbunarea şi să dăm dovadă de bunătate, de conştiinţă curată pentru a zidi neamul nostru, cu tradiţiile lui bimilenare creştine, ortodoxe şi româneşti! Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toţi şi să binecuvinteze aceste momente sfinte în istoria neamului nostru sfînt creştin şi românesc!

 

One Response to “TVR 22 decembrie 1989. Biserica este cu noi!”

  1. alk Says:

    Legat de acest moment, voi povesti un episod al intilnirii mele cu poetul Ioan Alexandru in acelasi an 1989…


Leave a Reply