Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Propunere: vize româneşti pentru cetăţenii moldoveni direct la punctele de trecere a graniţei mai 4, 2009


După evenimentele lunii trecute din Republica Moldova s-a anunţat cu mare tam-tam de către politicienii noştri că se va accelera acordarea cetăţeniei române pentru moldoveni. Ar fi vorba între 800000 şi 1 milion de cereri pentru cetăţenie română din partea unor locuitori ai Republicii Moldova, a spus preşedintele Traian Băsescu.

“Nu discutăm despre cifre atît de mari. Anul trecut, de exemplu, au primit cetăţenie în jur de 10.000 de persoane. Poate că, acum, această cifră se va dubla sau tripla, dar în nici un caz nu va fi vorba de milioane”, a precizat însă primministrul Emil Boc.

Aşadar, cele între 800000 şi 1000000 de cereri de cetăţenie se vor rezolva în vreo 30 de ani.

Dacă acordarea cetăţeniei române pentru un mare număr de locuitori ai Republicii Moldova ridică o serie de probleme (inclusiv posibilitatea golirii Republicii Moldova de un mare număr de români, lăsînd acest spaţiu în stăpînirea rusofonilor, ceea ce nu cred că este în interesul românesc), există o problemă care ar fi lesne rezolvabilă: cea a vizelor pentru cetăţenii moldoveni care vor să viziteze România.

Acum, pentru a vizita România, un cetăţean moldovean trebuie să facă o cerere prealabilă pentru viză la ambasada română. Viza este gratuită, dar pentru cei din provincie deplasarea pînă la Chişinău pentru a o dobîndi constituie o complicaţie. După cum explică ambasada României la Chişinău, pentru a obţine viză românească moldovenii trebuie să prezinte:

- Dovadă a mijloacelor de întreţinere, prin card bancar internaţional personal al solicitantului de viză (original şi copie), extrasul contului bancar de dată recentă din care să rezulte suma deţinută de titular; nu se acceptă certificate bancare şi bani în numerar.
– Se recomandă solicitarea vizei cu suficient timp înainte de efectuarea călătoriei. Viza poate fi solicitată cu cel mult trei luni înainte de începutul planificat al valabilităţii acesteia.
– Se vor primi numai dosarele complete.
– Solicitanţii se vor prezenta personal (inclusiv minorii însoţiţi de către cel puţin unul dintre părinţi sau de reprezentantul legal), atît la depunerea dosarului, cît şi la ridicarea paşaportului.
– Formularul de cerere se completează citeţ, cu caractere latine majuscule şi se semnează personal în faţa funcţionarului de la ghişeu. În cazul copiilor minori, cererea va fi semnată de către părinte sau reprezentantul legal al acestora.
– Paşaportul nu trebuie să fie deteriorat, trebuie să aibă suficient spaţiu pentru aplicarea colantului de viză, iar valabilitatea acestuia să depăşească cel puţin trei luni valabilitatea vizei solicitate.
– Toate documentele se vor prezenta în original şi fotocopie sau copie legalizată.
– Termenul de prelucrare a unei cereri de viză de scurtă şedere este de aproximativ 5 zile lucrătoare.
– Valabilitatea vizelor de scurtă şedere nu se poate prelungi în România.
– Viza de scurtă şedere nu conferă dreptul de a desfăşura activităţi lucrative pe teritoriul României.
– Deţinerea unei vize valabile eliberate de o misiune diplomatică sau un oficiu consular al României în străinătate nu garantează permiterea intrării în România. Poliţia de frontieră poate refuza intrarea străinului în situaţia în care acesta nu îndeplineşte condiţiile legale cu privire la intrarea pe teritoriul României sau care nu prezintă toate documentele justificative care au permis eliberarea vizei.

Ne declarăm fraţi cu moldovenii, dar le punem piedici în a vizita România. Pentru cineva din Giurgiuleşti, care vrea să viziteze Galaţiul aflat la 20 de km, să facă două drumuri de sute de km pînă la Chişinău pentru a obţine viza, să arate că are nu ştiu ce sume în contul bancar (mulţi moldoveni n-au deloc cont bancar), să stea la coadă pentru a îndeplini formalităţile birocratice, să facă cerere cu nu ştiu cît timp înainte în care să arate exact perioada de şedere în România, este complicat. Mult mai simplu ar fi să-şi ia un bilet de autobuz pînă la Galaţi, iar viza să i se dea direct la graniţă, de către poliţia de frontieră, fără nici o condiţie prealabilă. Nu văd necesitatea ca moldovenii să fie întrebaţi de ce vor să viziteze România, durata exactă a vizitei, itinerariul parcurs, cîţi bani au la dispoziţie şi altele de acest fel. Pur şi simplu trebuie lăsaţi să viziteze România fără nici o îngrădire şi fără să li se ceară nici un fel de explicaţii cu privire la motivele vizitei. Aceasta este mult mai puţin decît a le da cetăţenie şi drept de vot în alegerile româneşti şi se poate realiza imediat. Nu e nevoie de nici un fel de cheltuieli suplimentare cu funcţionari consulari detaşaţi la Chişinău, ci doar de o hotărîre de guvern care să dea dreptul poliţiei de frontieră să acorde vize direct la graniţă. Dacă se teme cineva de primejdii la adresa siguranţei naţionale, poliţia de frontieră n-are decît să bage în computer evidenţa tuturor cetăţenilor moldoveni care au trecut graniţa.

În anii ’90 cetăţenii moldoveni n-aveau asemenea restricţii şi era o modă printre aceştia să-şi petreacă concediul pe litoralul românesc. Din acest motiv leul românesc era valută liber convertibilă la Chişinău, mulţi aveau nevoie de lei româneşti. Acum, este mai lesne pentru moldoveni să-şi facă concediile pe litoralul ucrainean.

Eliminînd complicaţiile birocratice pentru moldovenii care vor să viziteze România, nu numai că i-am ajuta pe aceştia să ne cunoască ţara (cu efecte favorabile pe termen lung), dar am ajuta şi industria turistică românească, care ar putea cîştiga bani frumoşi de pe urma fraţilor noştri de peste Prut. Doamna Elena Udrea, în loc să creeze strategii guvernamentale complicate, costînd milioane de euro, pentru a ajuta turismul românesc, mai bine ar propune această simplificare a vizelor pentru moldoveni.

 

7 Responses to “Propunere: vize româneşti pentru cetăţenii moldoveni direct la punctele de trecere a graniţei”

  1. Cred că este o propunere bună. Poate că, totuşi, ar trebui specificate unele condiţii, pentru obţinerea vizei (un minimum de valută sau dovada că avem unde sta pe timpul călătoriei). Poate că ar trebui să scriem o declaraţie în care să spunem ce intenţionăm să facem în Ţară – astea nu mi se par condiţii exagerate… Dar sunt convinsă că ne-ar fi de mare ajutor o simplificare a procedurii de acordare a vizei… Nu ştiu dacă ar fi de acord şi UE cu asta…

  2. vasile Says:

    Ar fi ceva concret şi foarte bun pentru romînii din
    Basarabia, care în urma declaraţiilor oficiale pierd orice speranţă de a obţine cetăţenia în timpul apropiat . Calculaţi
    ca să nu-i supere cumva pe ruşi cîte 30000 pe an.800000
    împărţit la 30000 peste cîţi ani vor redobîndi cetăţenia cei care audepus cerere de programare la finele anului 2006

  3. […] propus mai de mult pe acest blog un lucru simplu – ca vizele turistice pentru moldoveni să se dea direct la graniţă, fără nici un fel de formalităţi şi condiţii. E un lucru mărunt, care s-ar putea face […]

  4. […] După cum am mai scris pe acest blog, guvernul României ar trebui să ofere posibilitatea ca moldovenii să poată primi vize româneşti fără formalităţi birocratice, direct la punctele de trecere a graniţei. […]

  5. Adrian Says:

    Mi se pare corect ca cetatenii republicii Moldova sa vina cu vize in Romania si sa indeplineasca cateva conditii.Cat despre cetatenie,e mult si asa,ar trebui puricati foarte mult,acesti moldoveni,pentru ca isi iau cetatenie romana,doar ca sa poata calatori in voie,cand trebuie vorbesc foarte rau despre Romania.Daca nu le convine,sa ramana la ei.

    • mariusmioc Says:

      Ce părere aveţi despre faptul că cetăţenii români au nevoie de viză cînd merg în Republica Moldova? Voronin motivează asemănător cu dv. – unii cetăţeni români vorbesc de rău Republica Moldova, deci nu merită favoruri.
      După perioada “podurilor de flori”, pînă la aderarea României la UE, a fost o perioadă în care românii şi moldovenii puteau să-şi viziteze reciproc ţările fără să aibe nevoie de viză. Nu-mi amintesc de vreo nenorocire pricinuită de această situaţie, care a durat destui ani.

      • LostSoul Says:

        in r.m traiesc 2 % romani declarati. restul sunt moldoveni ,rusi,ucrainieni,gagauzi ( am un fost vecin care a lucrat la ultimul recensamant din .ro , fiecare om completa fisa dupa cum vroia. daca doar 2 % au completat ca sunt romani… e ceva cam nasol acolo. am mai auzit scuza cu manipularea comunista a rezultatelor, daca era lumea chiar asa nemultumita s-ar fi depus contestatii . contestatii depuse : 0 )


Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 493 other followers