Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Marius Dugulescu, 5 coaste rupte şi picior în ghips iulie 24, 2009


Deputatul timişorean Marius Dugulescu (PDL), membru în Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor, a avut un accident rutier în urma căruia s-a ales cu 5 coaste rupte şi piciorul în ghips.

Ulterior, dînsul a rămas blocat în liftul Spitalului judeţean. „Am ajuns într-un final cu ambulanţa la Spitalul Judeţean. Am rămas blocaţi în lift, eram opt persoane. Am stat o oră şi zece minute, nu mai aveam aer, am stat cu perfuzia în mînă, în dureri groaznice. Soţia a sunat la 112, pentru a doua oară în aceeaşi zi. Nu era nici un tehnician să vină să ne scoată, mi s-a spus că erau în concediu. A venit descarcerarea, pompierii, pentru a ne scoate din lift. Dacă era cineva în comă murea acolo…”, a declarat domnul deputat.

Marius Dugulescu este fiul răposatului pastor baptist Petre Dugulescu (fost deputat PNŢCD), de la a cărui biserică, în 16 decembrie 1989, mai mulţi enoriaşi s-au alăturat mulţimii care se adunase în faţa casei preotului Laszlo Tokes.

 

5 Responses to “Marius Dugulescu, 5 coaste rupte şi picior în ghips”

  1. alin Spune:

    ii doresc multa sanatate d-lui deputat,ma bucur mult ca Timisoara este reprezentata prin dansul in CPRD,este un om deosebit.

  2. [...] pentru Drepturile Omului si la randul lui parte a unei minoritati, religioase, cea baptista (Marius Mioc: Marius Dugulescu este fiul răposatului pastor baptist Petre Dugulescu, de la a cărui biserică, [...]

  3. [...] pentru Drepturile Omului si la randul lui parte a unei minoritati, religioase, cea baptista (Marius Mioc: Marius Dugulescu este fiul răposatului pastor baptist Petre Dugulescu, de la a cărui biserică, [...]

  4. [...] pentru Drepturile Omului si la randul lui parte a unei minoritati, religioase, cea baptista (Marius Mioc: Marius Dugulescu este fiul răposatului pastor baptist Petre Dugulescu, de la a cărui biserică, [...]


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 41 other followers