Ziarul “Adevărul” din 10 mai 2011 (pe saitul adevarul.ro în 9 mai 2011 – linc) a publicat articolul lui Grigore Cartianu “La revoluţie! La revoluţie!”, în care acesta îşi povesteşte faptele din decembrie 1989. Iată un fragment interesant:
La facultate ne aşteptau zile eroice şi tembele. Convinşi că luptăm cu teroriştii, era să ne ciuruim unii pe alţii. Dacă m-aş lua după ce povesteam în primii ani de după Revoluţie, chiar am împuşcat vreo doi terorişti. Un miliţian şi, probabil, un securist (l-am recunoscut după uitătură).
În ziua următoare, în articolul “Am vînat fantome. Nu ştiam că teroriştii sînt la televizor” (linc), Cartianu explică ce le-a povestit cunoscuţilor în perioada imediat următoare revoluţiei:
Şi le-am povestit cele mai palpitante întîmplări inventate vreodată. Cum veneau teroriştii pe după căminele studenţeşti din Regie, cu ditamai puşcoacele, cu veste antiglonţ şi cu ochelari în infraroşu. Şi cum i-am aşteptat după nişte boscheţi, pe malul Dîmboviţei, în faţa cantinei R1. Iar cînd au vrut să ne facă zob cu armele lor infernale, pac!, am doborît unul. Şi iar pac!, l-am dat gata pe altul. Unuia i-am tras drept în frunte, am precizat eu. Era terorist-miliţian, nu încape îndoială. Iar celuilalt i-am tras în inimă. Aici nu mai sunt sigur, dar cred că era securist. Aşa mi s-a părut după uitătură. În orice caz, era terorist, deci trebuia să moară.
De ce am croşetat povestea asta? Simplu: pentru că îmi era ruşine să vin acasă, după opt zile de revoluţie în care au murit peste 60.000 de români (aşa ştiam atunci), şi să spun că n-am împuşcat niciun terorist. Mi se părea că, într-o ţară plină de eroi, aş fi trecut drept cel mai mare tolomac.
Aşadar, există o mulţime de martori care l-au auzit pe actualul “luptător pentru adevărul revoluţiei” Grigore Cartianu lăudîndu-se, în perioada imediat următoare lui decembrie 1989, că a omorît doi oameni, consideraţi terorişti (unul dintre ei, identificat după uitătură). Acum domnul Cartianu ne spune că aceasta era doar o invenţie a sa şi că de fapt n-a tras nici un glonţ.
Sînt două variante – fie într-adevăr Grigore Cartianu şi-a minţit cunoscuţii (inclusiv proprii părinţi) despre faptele sale din revoluţie – ceea ce înseamnă că este un mitoman. Fie nu a minţit, dar acum spune că a minţit ca să nu fie tras la răspundere pentru eventualele persoane nevinovate pe care le-ar fi omorît. Procuratura ar trebui să cerceteze.
Oricare ar fi varianta (personal, acord credibilitate ideii cu mitomania, cunoscînd şi scrierile recente despre revoluţie ale domnului Cartianu) mă întreb cîtă credibilitate i se poate acorda lui Cartianu în pretenţiile sale de dezvăluitor al “adevărului despre revoluţie”? Dumnealui pare să considere că dacă dînsul a fost mitoman, toţi sînt mitomani cînd vorbesc despre revoluţia din 1989.
Oare e prea mult dacă pretind ca istoria revoluţiei din 1989 să nu fie scrisă nici de criminali, nici de mitomani? Ce ne rezervă viitorul? O să-l vedem şi pe Teodor Brateş în rolul de “cavaler al dreptăţii” în probleme legate de revoluţie?
Mai citeşte, despre campania publicistică a ziarului condus de Cartianu:
- Alex Mihai Stoenescu s-a transferat de la “Jurnalul Naţional” la “Adevărul”
- Iliescu apare, măcelul dispare – diversiuni ale ziarului “Adevărul”
- Dezinformare în ziarul “Adevărul”
- Minciuni neruşinate (şi plagiat) la ziarul “Adevărul”
- Gulgute proaspete ale lui Stănculescu, la B1TV şi în ziarul “Adevărul”
- Psihoza turiştilor sovietici, similară cu cea despre terorişti răspîndită în 1989
- Samoşchin: “Cartianu minte de îngheaţă apele”. Evacuarea sovieticilor din Bucureşti în decembrie 1989
- Sergiu Nicolaescu falsifică istoria Congresului 12, cu intervenţia lui Pîrvulescu
- “Să plece tăticu’, vrem să vină Nicu!”, sau noi minciuni ale ziarului “Adevărul”
- Certitudini dubioase despre Sibiu în ziarul “Adevărul”
- O iniţiativă corectă a ziarului “Adevărul”: Jos plăcuţele cu Milea!
- Cu întîrziere, ziarul “Adevărul” recunoaşte că a minţit despre la tancul sovietic care, în decembrie 1989, s-ar fi pregătit să treacă graniţa la Galaţi
- Complicitatea lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Cazimir Ionescu cu diversioniştii de la Galaţi. Frecuşurile dintre Brăila şi Galaţi din decembrie 1989 şi imaginaţia reporterilor de la Adevărul
- Grigore Cartianu e supărat
- Propagandă în ziarul “Adevărul”: Eroul Ceauşescu a împiedicat alipirea Deltei la URSS
- Campania împotriva revoluţionarilor şi făţărnicia politicienilor
- Nuanţare la Cartianu: “Cazuri speciale legate de traseul Ceauşeştilor spre Tîrgoviştea morţii” să rămînă cu certificat de revoluţionar
- Nevoia de onestitate şi decenţă în discuţiile despre revoluţionari
- Cazul George Costin. Transferarea propagandistică a răspunderii de la politicieni la revoluţionari
- “Oameni care de 21 de ani nu fac nimic”
- Mircea Dinescu cere demiterea lui Grigore Cartianu
asa cum am mai spus tot ce este posibil ca teroristi sa fie eroi iar urmasi lor sa primeasca indemnizatie de revolutionari undes teroristiii!!!!!!!. poate stie reporterul cartianul cai cunoaste din privirii kancii.sint FRONTUL DEMOCRAT ROMIN SI NU VRETI A INTELEGE . doar va uitati in gradina altora ceoslovacia.
Domnule Marius Mioc,
Intr-una din zilele lui noiembrie a.c. am fost invitat de dl. Eugen Mihaescu la lansarea cartii sale de memorialistica, la Targul “Gaudeamus”. Din vorba in vorba – la telefon -, mi-a spus ca l-ar invita si pe dl. Iulian Vlad, dar n-are de unde sa-l ia. I-am dat numerele de telefon ale acestuia.
In ziua si la ora lansarii m-am dus la standul editurii RAO. L-am vazut pe dl. Iulian Vlad, care frunzarea o carte. Am schimbat cateva cuvinte, apoi ne-am despartit temporar, fiecare cautand sa-si petreaca in felul lui timpul pana la inceperea festivitatii de lansare – in cadrul careia dl. Alex Mihai Stoenescu a prezentat cartea dlui Eugen Mihaescu.
La un moment dat m-am intalnit cu dl. Razvan Theodorescu. Am schimbat si cu acesta cateva cuvinte despre – fatal! – Decembrie 1989. Spunandu-i anumite lucruri descoperite intre timp, dl. Razvan Theodorescu mi-a cerut sa-i indic sursele.”De ce nu-l intrebati pe Iulian Vlad? – i-am raspuns. E aici!”. “E aici? Unde?”.I l-am aratat.
Dl. Razvan Theodorescu s-a asezat repede langa dl. Iulian Vlad, rugand doamna care il insotea sa faca niste fotografii.
Stateam jos pe treptele interioare de la intrarea in Complexul expozitional si uitandu-ma la scena respectiva ma gandeam ce perversa poate sa fie cateodata istoria. Adica: cel care in 1990, in calitatea sa de presedinte al Televiziunii – libere, nu-i asa?! -, il arata cu degetul – nu conteaza acum daca direct sau indirect – pe dl. Iulian Vlad ca fiind teroristul nr. 1 al tarii alerga acum dupa acesta ca sa se traga cu el in poza…
Perversitatile – sau, daca vreti, paradoxurile – din decembrie 1989 ne vor urmari inca mult timp de acum inainte. Dar cel putin sa avem, macar de acum incolo, intelepciunea de a pune lucrurile in matca lor fireasca.
Prin cele doua articole ale sale dl. Grigore Cartianu n-a facut altceva decat sa puna ordine in framantarile sale de ordin moral. Nu-i de invinuit ori de persiflat – dimpotriva, pare ca ne-a dat fiecaruia indemnul de a privi istoria vremurilor de acum 22 de ani dincolo de trairile personale. Pentru a putea judeca este neaparat necesar sa stim inainte de toate ce s-a intamplat, in primul rand cu noi insine.
In istorisirea dlui Grigore Cartianu trebuie sa vedem intai si intai ciuda unui concetatean pentru ca a fost manipulat, nicidecum situatii de genul celor invenariate de dvs. Stateam amandoi – eu si dl. Grigore Cartianu, care a aparut la un moment dat langa mine – pe trepte si priveam un fost consilier prezidential – asadar pe dl. Eugen Mihaescu – al Presedintelui Romaniei, pe numele sau de cetatean Ion Iliescu, vorbind impotriva acestuia, pe un fost informator al Securitatii – dl. Alex Mihai Stoenescu -, dar si exeget, in limitele numai de d-sa stiute, al momentului 1989, prezentand cartea, pe dl. Iulian Vlad, conducatorul operatiunii de inlaturare a lui Nicolae Ceausescu, pe dl. Razan Theodorescu, vectorul manipularii in massa de atunci si, mai ales, de mai tarziu – ma refer indeosebi la 13-15 iunie 1990 -, stapaniti amandoi de revolta transformata cumva in lehamite ca am fost manipulati, mintiti, folositi ori, mai degraba, de sentimentul neputintei omului in fata istoriei.
Nu mai tin minte mare lucru din ce am scris in primele luni ale lui 1990 in articolele aparute in presa – in “Libertatea”, “Dreptatea” etc. Probabil ca recitindu-le voi gasi destule afirmatii poate exagerate. Si este firesc sa fie asa, caci fiecare dintre noi a fost, intr-un fel sau altul, PARTE a evenimentelor. Eu am avut totusi norocul de a ma plasa foarte repede la distanta de magia recompenselor, a functiilor. Poate de aceea pot sa privesc astazi cu detasare – atata cat sunt capabil – drama traita de poporul nostru in decembrie 1989. Si ma stradui din rasputeri sa cercetez cu detasare evenimentele.
Al dvs., Valeriu Mangu
Eu în activitatea lui Cartianu nu văd numai omul manipulat ci şi manipulatorul – omul care, cu bună ştiinţă, spunea altora poveşti mincinoase despre terorişti. Şi cum să nu creadă sătenii aceia, dacă aveau un “martor ocular” în faţă?
Dar, vorba lui Valentin Voicilă: “Diversiunea din România a început în data de 22 şi nu s-a terminat nici astăzi”
http://mariusmioc.wordpress.com/2011/01/21/valentin-voicila-despre-deputatul-pdl-eugen-badalan-diversiunea-din-romania-a-inceput-in-data-de-22-si-nu-s-a-terminat-nici-astazi-video/
Şi azi apar emisiuni TV sau articole de presă cu nimic mai puţin manipulatoare decît cele din 1989-1990.
Domnule Marius Mioc,
Este, intr-adevar, suspecta tacerea dlui Grigore Cartianu cu privire la momentele anterioare zilei de 22 decembrie 1989. Parca nici n-ar fi existat. Acum, tot atat de adevarat este ca, de pilda, dl. Viorel Domenico si-a concentrat atentia asupra momentului Targoviste, ultima sa carte iesind insa din schema. Acesta din urma mi-a spus ca nu poate acoperi toata perioada, respectiv toate izvoarele ei.
Ce este insa extrem de suspect este ca dl. Grigore Cartianu a anuntat la Targ, daca am retinut bine, ca incheie investigatiile sale privind Decembrie 1989.
Al dvs., Valeriu Mangu
Mare pagubă nu e. Stoenescu e uzat moral după dezvăluirea legăturilor cu securitatea, acum şi Cartianu s-a uzat. Va apărea altul care să continue pe aceeaşi linie. Stănculescu încă mai nădăjduieşte la graţiere, cel puţin de la viitorul preşedinte.
Domnule Marius Mioc,
Sa nu confundam planurile. Una este sa CREZI marturiile cuiva care face o afirmatie cu privire la participarea sa, fie si pasiva, la un eveniment si alta e sa supui criticii o activitate de cercetare, stiintifica a acestuia. Daca, de pilda, dl. Alex Mihai Stoenescu ar povesti intamplari la care a fost martor, atunci in aceasta situatie ati putea pune, la o adica, problema credibilitatii afirmatiilor sale. Numai in acest caz ati putea invoca aspectul moral. Dar cand realizeaza un studiu, un rationament, acestea nu pot fi demontate decat cu contraprobe, nu cu considerente de ordin moral.
Sub aspectul moralitatii dvs. puteti, de pilda, sa respingeti toate afirmatiile dlui Grigore Cartianu privitoare la participarea sa directa la evenimente, intemeindu-va tocmai pe cele relatate in cele doua articole ale sale, nu insa si materialele din cartile sale, afara, desigur, de ipoteza ca, de pilda, a inventat martori, ca a mistificat declaratiile acestora etc. Dar am merge prea departe. Am putea spune, cel mult, ca cei doi manipulaza prin omisiune, ca savarsesc erori de logica, ca mistifica prin concluziile lor adevarul folosind metoda trunchierii informatiei etc. Dar toate acestea trebuie dovedite.
Dar, in sfarsit, faptul ca cineva a fost informator al Securitatii nu conduce automat la concluzia ca si minte.
Al dvs., Valeriu Mangu
Un om care e prins cu minciuna o dată, are credibilitatea afectată. Bineînţeles că se poate întîmpla ca şi mincinoşii să spună uneori adevărul. Mincinoşii talentaţi au învăţat chiar că e nevoie să strecoare mici adevăruri în spusele lor pentru a căpăta credibilitate. Totuşi, nu mincinoşii dovediţi sînt potriviţi pentru căutarea adevărului.
Cartianu nu a minţit doar în privinţa faptelor sale din 1989. Pe acest blog am relatat despre multe alte minciuni ale sale. Ce părere aveţi de pildă, despre afirmaţia sa că revoluţionarii sînt “oameni care de 21 de ani nu fac nimic, doar încasează bani frumoşi de la bugetul de stat”? Cum credeţi că se numeşte cineva care a făcut o asemenea afirmaţie: cercetător obiectiv al problemei revoluţionarilor şi revoluţiei sau mincinos ordinar?
Cît despre Stoenescu, mă miră faptul că n-aţi observat că i-am demontat studiile inclusiv cu contraprobe. Cercetaţi la pagina “Analize despre revoluţia din 1989″ http://mariusmioc.wordpress.com/analize-despre-revolutia-din-1989/
Domnule Marius Mioc,
Cu privire la intrebarea dvs. am ramas, daca tin bine minte, dator cu un raspuns de cca un an. Adica: daca este sau nu normal ca anumiti concetateni sa primeasca indemnizatii de revolutionar etc.? Este o intrebare care nu poate primi un raspuns nefundamentat, asa incat va rog sa ma mai pasuiti ceva timp.
Cat il priveste pe dl. Alex Mihai Stoenescu stiu in mod cert ca a manipulat prin trunchierea informatiei – drept proba sta chiar pe internet reproducerea textelor din Jurnalului tinut de generalul Voinea, comandantul Armatei I, Jurnal care se afla in posesia sa in varianta originala. Stiu, de asemenea, ca a beneficiat in documentarea sa de sprijinul dlui Iulian Vlad, ceea ce nu pot sa spun in ceea ce ma priveste. Dar si in asemenea situatii trebuie gasita explicatia CORECTA – de pilda, puteau fi spuse anumite lucruri care se spun astazi acum 20-22 de ani privind operatiunile desfasurate de Armata fara a se pune in pericol securitatea nationala?
Nu vedeti ca insusi Presedintele Romaniei in exercitiu declara – a se vedea declaratia din 9 septembrie 2009 – ca in evenimente si-au gasit moartea 1600 de morti, fata de numarul de 1204 care se vehiculeaza in mod curent astazi? De unde provine diferenta de 400?
Al dvs., Valeriu Mangu
Domnule Mangu, nu văd relevanţa problemei care o ridicaţi, dacă este normal ca anumiţi concetăţeni să primească indemnizaţii de revoluţionar. Aş zice că dacă parlamentul – reprezentantul voinţei poporului – a hotărît să se dea aceste indemnizaţii, e normal să se primească, iar dacă parlamentul hotărăşte să nu se mai dea aceste indemnizaţii, nu mai e normal să se primească.
Dar eu vă întrebasem ce părere aveţi despre afirmaţia lui Cartianu că revoluţionarii sînt “oameni care de 21 de ani nu fac nimic, doar încasează bani frumoşi de la bugetul de stat”? A făcut această afirmaţie în ziarul “Adevărul” http://www.adevarul.ro/opinii/comentarii/grigore_cartianu/Pomanagii_fara_rusine_7_519018095.html
Pentru a simplifica discuţia, să presupunem că parlamentul a făcut o greşeală cînd a dat legea care dă revoluţionarilor drept la indemnizaţie. În aceste condiţii, ce părere aveţi despre afirmaţia lui Cartianu că revoluţionarii sînt “oameni care de 21 de ani nu fac nimic, doar încasează bani frumoşi de la bugetul de stat”? Cum credeţi că se numeşte cineva care a făcut o asemenea afirmaţie: cercetător obiectiv al problemei revoluţionarilor şi revoluţiei sau mincinos ordinar?
Domnule Marius Mioc,
De 21 de ani traim intr-o impostura de ordin constitutional.Caci ceea ce rezulta din Parlament sub forma de lege nu este voionta poporului ci de cele mai multe ori a unor grupuri care cauta sa-si impuna vointa asupra celorlalti. Chiar individualizarea deputatilor dupa partidele de origine arata ca acestia nu sunt, in marea lor majoritate, dupa cum dispune Constitutia, in serviciul poporului. Asa incat raportarea le lege nu ofera un raspuns legitim la intrebarea dvs.
Iar pentru a putea sa raspund eu la intrebarea dvs. trebuie sa stabilesc intai daca indemnizatiile sunt sau nu legitime. In fond, aceasta este intrebarea care ne framanta. Eu, de pilda, nu am primit si nu primesc nici un ban pentru ca am fost incarcerat la Jilava. Mi s-ar cuveni sau nu? Am eu sau n-am dreptul la brevete, medalii etc.? In mod cert, eu n-am facut nici o cerere in acest sens, nu m-am prezentat in 199o la Procuratura militara pentru a da declaratii in “dosarul Jilava”, nu m-am inscris in nici o asociatie de profil.
Nu am avut timp – si nici un prilej anume – pana acum sa caut raspunsuri la toate aceste intrebari, dar atitudinea mea creionata prin cele expuse mai sus spune totusi ceva.
De principiu, apararea statului legitim, a puterii legitime nu este – ori nu trebuie sa fie – o chestuine de contract, asa cum nu este o chestiune de contract apararea de pericol a rudelor – parinti, copii etc. Nefiind o chestiune de contract, aspectul banesc ori al vreunei alte recompense trebuie sa fie absent. Tocmai de aceea militarii nu primesc salariu ci solda. Chestiunea este valabila si in cazul detinerii unei demnitati statale, in cazul careia nu se poate vorbi despre salariu ci indemnizatie. Alta este insa recunoasterea curajului, sacrificiului etc., chestiune care tine de morala, dupa cum alta este repararea unui prejudiciu.
Am creionat mai sus cateva idei care pot sa serveasca la gasirea raspunsului corect la intrebarile dvs. si ale mele, fara pretentia insa ca am dat raspunsuri fundamentate.
Al dvs., Valeriu Mangu
Observ că evitaţi răspunsul cu divagaţii nerelevante. Eu nu v-am cerut să vă raportaţi la lege ci la noţiunile de adevăr şi obiectivitate.
Să presupunem că legea care dă revoluţionarilor drept la indemnizaţie este nelegitimă. Hai să zicem că este o imensă ticăloşie această lege. În aceste condiţii, ce părere aveţi despre afirmaţia lui Cartianu că revoluţionarii sînt “oameni care de 21 de ani nu fac nimic, doar încasează bani frumoşi de la bugetul de stat”? Cum credeţi că se numeşte cineva care a făcut o asemenea afirmaţie: cercetător obiectiv al problemei revoluţionarilor şi revoluţiei sau mincinos ordinar?
Domnule Valeriu Mangu, avand in vedere ca sunteti, cred, singurul de pe acest forum cu cunostinte solide in drept constitutional, as dori si eu sa va adresez doua intrebari:
1. Este sau nu constitutional modul in care guvernul a introdus Legea 410/2011 in Parlament (ma refer la faptul ca a fost introdusa intr-o forma in Senat, si in alta forma in Camera Deputatilor)?
2. Este constitutional sa fie nevoie de aprobare pentru organizarea unui miting?
Parerile mele sunt diferite de ceea ce a decis CCR – poate sunt influentat de pozitia unor membri ai Opozitiei – , respectiv sunt mirat de realitatea din teren – unde in opinia mea chiar si un grup de cinci persoane risca sa fie amendat de jandarmi.
As dori sa ma lumineze cineva care chiar se pricepe.
Multumesc.
Domnule Iulian Nastasache,
Necesitatea aprobarii este posibila in baza dispozitiilor art. 53 al Constitutiei. Ca exemplu, va pot da situatia in care doua organizatii doresc sa tina o adunare in acelasi loc si la aceeasi ora, situatie care, tehnic vorbind, nu este posibila.
Cu privire la cealalta chestiune am nevoie de detalii.
Al dvs., Valeriu Mangu
Domnule Mangu, va multumesc pentru raspuns, dar nu vad legatura practica cu Art. 53. Art. 53, daca nu ma insel, se refera la restrangerea unor drepturi pentru apararea securitatii, ordinii, moralei, sanatatii, drepturilor, libertatilor publice, precum si prevenirii unor dezastre; in plus, masura trebuie sa fie proportionala cu situatia creata si sa nu incalce cele ce apara (adica securitatea, ordinea… etc – v. mai sus). Asa pricep eu articolul ala.
Acum, sa va dau un exemplu:
Intr-un spatiu delimitat de Jandarmerie (deci, conform cu normele) se desfasoara un protest (e miting, nu e miting? nu stiu; sunt vreo zece-douazeci de persoane). La cativa metri de acel miting apar cativa cetateni (foarte putini – mai putin de zece persoane), cu niste pancarte pe care scrie – sa zicem – “Noi nu suntem de acord cu protestul astora care protesteaza aici la zece metri de noi”. Iar Jandermeria ii amendeaza pe proaspetii protestatari, fiindca nu aveau autorizatie. Vi se pare asta constitutional? Mie nu. Nu inteleg in ce consta dezastrul potential.
Daca doriti exemplul mai putin teoretic, el se afla aici: http://www.youtube.com/watch?v=h77dewN4BHc&feature=youtu.be
Daca maine eu imi agat de gat un panou pe care scrie “Nu” (foarte bine ar putea sa nu scrie nimic) si ma duc in Piata Victoriei, sau in alt loc neocupat inca de vreun miting, ati putea pune pariu daca sunt sau nu sunt amendat cu 5000 ron?
Multumesc.
Domnule Iulian Nastasache,
Cu permisiunea dvs. vin si eu cu un exemplu: cum in fiecare an, in decembrie, au loc diverse manifestari privitoate la Decembrie 1989 este posibil ca un grup pro-Iliescu sa organizeze o manifestatie, iar alt grup una contra-Iliescu, in acelasi perimetru, de exemplu Piata Universitatii, in aceeasi zi si la aceeasi ora.
Necesitatea autorizarii are ratiuni preponderent administrative, pentru pastrarea ORDINII. Autorizatia poate fi refuzata, de pilda, pe motiv ca exista date ca participantii vor purta arme – chiar Constitutia interzice acest lucru. Pe tema poate fi realizata o lucrare intreaga.
Al dvs., Valeriu Mangu
N.B. Cu privire la a doua chestiune va rog sa-mi ingaduiti un scurt ragaz.
In privinta celui de-al doilea aspect de constitutionalitate, va rog sa cititi, ca puncte de pornire:
- http://mariusmioc.wordpress.com/2011/11/16/legea-4102011-contestata-la-curtea-constitutionala/
- http://www.cdep.ro/proiecte/2011/400/10/0/pr410_11.pdf
(inteleg ca de prevederile Art. 18, desi presedintele Senatului semneaza, nu a avut cunostinta nici un senator?)
Domnule Marius Mioc,
Definitia corecta a “revolutiei” trebuie sa aiba in vedere caracterul ei de MASA. Cu alte cuvinte nu se poate vorbi despre “revolutie” decat in conditiile participarii, intr-un fel sau altul, de principiu, a TUTUROR cetatenilor la aceasta.
“Revolutia” este o MANIFESTARE, de principiu de forta, a fiecarui cetatean impotriva puterii nelegitime. “Manifestarea” nu este propriu-zis o ACTIUNE, careia urmeaza asadar sa i se asocieze o vointa, ci o ELIBERARE, in cazul analizat de noi, de sentimentul de nedreptate, de opresiune, de pericol etc. Formele prin care individul se ELIBEREAZA – asadar formele de manifestare – pot sa difere de la caz la caz, cert este insa ca pericolul la care se expune individul in raport cu opresorul este, de principiu, acelasi, indiferent de forma de manifetare.
Din cele expuse mai sus rezulta ca in cazul unei revolutii nu se poate vorbi despre actiuni – ori chiar inactiuni – “remarcate”. Ceea ce este fundamental in cadrul unei revolutii este PARTICIPAREA concretizata prin MANIFESTAREa TUTUROR, participare care confera caracterul de masa, recte de revolutie.
Asadar, in cazul unei revolutii nu se poate face nici o distinctie intre cei ce compun massa. In mod egal toti componentii massei sunt expusi pericolului, toti se manifesta impotriva opresorului. Drept exemplu, fapta unei femei care aprovizioneaza tragatorii cu alimente nu este prin nimic mai putin importanta decat fapta cuiva care trage cu arma impotriva dusmanului.
Fiind opera a POPORULUI – caci altfel notiunea de “revolutie” este nelegitima -, se prezuma ca fiecare membru al acestuia este parte – organica – a manifestarii denumita “revolutie”.
Din cele expuse mai sus rezulta ca “remarcarea” unor membrii ai poporului in cadrul unei revolutii este nelegitima, iar orice recompensa materiala, financiara, constand in scutiri s.a. constitue un privilegiu, precum si o discriminare in raport cu ceilalti membri ai poporului, ceea ce, in plus, este neconstitutional.
Poporul nu poate acorda in mod legitim unor membri ai sai ca semn al recunoasterii unor merite decat DEMNITATI, concretizate in titluri de onoare, iar statul nu poate acorda indemnizatii pentru cei care au primit demnitati decat numai si numai pentru cazurile in care exista pericolul ca demnitatea in cauza sa cada in derizoriu. Pe aceasta linie se inscrie, de pilda, masura ca cetatenii care au indeplinit mandatul de Presedinte al Romaniei sa primeasca o indemizatie, o locuinta etc. Si, intr-adevar, ar fi sub demnitatea poporului ca un fost Presedinte al Romaniei sa fie silit sa cerseasca in Piata Universitatii.
In toate situatiile in care nu este vorba despre masuri de natura sa apere demnitatea poporului nu se pot acorda indemnizatii. Iata de ce indemnizatiile care nu au caracter reparatoriu, de ajutor de boala, de urmas – acolo unde se impune – sunt nelegitime si neconstitutionale.
Pentru cazurile la care se refera in mod expres dl. Grigore Cartianu in articol, indemnizatiile sunt nelegitime si neconstitutionale, astfel incat asertiunea d-sale este corecta.
Pe de alta parte insa, prin faptul ca afirma ceea ce citati dvs. – dar, mai ales, prin modul in care afirma -, dl. Grigore Cartianu se plaseaza, prin forta imprejurarilor, in tabara celor multi discriminati, situatie de natura sa puna la indoiala obiectivitatea demersului sau jurnalistic si editorial. Caci d-sa nu arata nelegitimitarea si neconstitutionalitatea respectivelor indemnizatii, ci lanseaza un atac la cei care primesc indemnizatiile ca fiind lipsiti de morala. Pana la urma, nimanui nu ii este ingaduit sa lanseze acuzatii de lipsa de moralitate, aceasta fiind o chestiune care tine de constiinta proprie.
Eu am considerat in 1990 ca este imoral sa cer, ca retinut si intemnitat la Jilava, recompense. Asa consider si azi – repet, in ceea ce ma priveste. In 1990 i-am dat telefon procurirului militar Guzu si i-am spus ca nu ma constitui parte civila. Iar cand dl. Zainea, seful organizatiei “Jilava”, mi-a cerut sa ma inscriu in organizatie fiindca se va da o lege de recompensare, am refuzat.
Al dvs., Valeriu Mangu
Domnule Mangu, pentru a înlesni discuţia, eu spusesem: “să presupunem că legea care dă revoluţionarilor drept la indemnizaţie este nelegitimă”. Prin urmare, întreg expozeul dv. despre nelegitimitatea legii revoluţionarilor e inutil.
Nu împărtăşesc părerea dv. că în decembrie 1989 “în mod egal toti componentii massei sunt expusi pericolului, toti se manifesta impotriva opresorului”. Cred că majoritatea celor care compun poporul român nu s-au expus deloc pericolului în decembrie 1989. În majoritatea localităţilor ţării manifestări anticeauşiste au apărut abia după fuga lui Ceauşescu şi n-au fost nici un fel de violenţe.
Dar să lăsăm această discuţie. Eu vă cerusem să vă spuneţi părerea asupra următoarei caracterizări pe care Cartianu o face revoluţionarilor: “oameni care de 21 de ani nu fac nimic, doar încasează bani frumoşi de la bugetul de stat”.
Această caracterizare ar putea fi adevărată pentru invalizii din revoluţie şi pentru copii eroilor martiri, care într-adevăr au încasat bani de la stat de 21 de ani. Dar Cartianu însuşi scrie în altă parte că e de acord ca aceste categorii să primească mai departe bani de la stat
http://www.adevarul.ro/grigore_cartianu/Impostori_si_profitori_7_520217975.html
Deci nu la aceste categorii se referea, ci la luptătorii remarcaţi în revoluţie, cei care de altfel sînt vizaţi şi de iniţiativa recentă a guvernului.
Or, după cum am explicat deja pe acest sait, revoluţionarii “remarcaţi” nu au încasat nici un fel de bani de la stat pînă în urmă cu cîţiva ani, fiindcă legislaţia nu le-a permis. Indemnizaţiile pentru luptători remarcaţi s-au introdus în legislaţie abia prin legea 341/2004, şi au fost încasate efectiv abia după primirea noului certificat preschimbat. Urmare a tărăgănării procesului de preschimbare a certificatelor, cei mai mulţi abia prin 2008-2010 au primit noile certificate şi au putut încasa indemnizaţii. După aceasta a existat fenomenul ca unii să abandoneze munca şi să se bizuie doar pe indemnizaţie, mai ales că însăşi legea îi îndemna la asta, interzicînd plata indemnizaţiei celor care au venituri mai mari decît salariul mediu pe economie. S-au gîndit unii “trebuie să fiu fraier să merg la muncă şi din cauza asta să rămîn fără indemnizaţie cînd pot să stau acasă şi să iau aceeaşi bani sau aproape aceeaşi bani nemuncind deloc”.
Fenomenul întîmplat e următorul: există o masă de oameni care după revoluţie n-au încasat nici un ban de la stat timp de 19-20 de ani, iar în ultimii 2-3 ani au profitat de o lege votată de parlament şi au încasat indemnizaţii de revoluţionar. Iar presa (nu numai Cartianu) scrie că de 21 de ani oamenii ăştia nu fac nimic decît să încaseze bani frumoşi de la bugetul de stat. Dar de fapt acelaşi lucru l-a sugerat însuşi primul ministru. Oare au dreptul oamenii aceştia să fie nemulţumiţi?
O situaţie asemănătoare a fost la revoluţie, cînd Ceauşescu a fost învinuit de 60000 de morţi. Era el vinovat de nişte morţi, dar nu chiar de 60000. La fel şi cu revoluţionarii – au încasat ei nişte bani de la stat, dar nu chiar atît cît se spune.
http://mariusmioc.wordpress.com/2011/08/18/oameni-care-de-21-de-ani-nu-fac-nimic/
Oricum, am înţeles punctul dv. de vedere, pe care l-aş sintetiza astfel: ŢINÎND SEAMA DE FAPTUL CĂ LEGEA CARE DĂ DREPT LA INDEMNIZAŢIE REVOLUŢIONARILOR ESTE NECONSTITUŢIONALĂ, ORICE MINCIUNĂ, ORICÎT DE SFRUNTATĂ, ÎNDREPTATĂ ÎMPOTRIVA REVOLUŢIONARILOR, ESTE LEGITIMĂ.
Vă mulţumesc pentru lămuriri.
Domnule Marius Mioc,
In primul rand, concluzia dvs. din finalul textului este o speculatie. Dar sa nu confundam gandirea de tip speculativ cu speculatiile gandirii.
In al doilea rand, in chestiune trebuie luate in consideratie toate tipurile de beneficii – materiale, financiare, constand in scutiri, prioritati, improprietariri s.a. – primite de concetateni de-ai nostri de-a lungul timpului calificati drept “luptatori”, “remarcati” s.a.
In al treilea rand, o serie de clarificari cu privire la conceptul de “revolutie”.
“Revolutia” nu poate fi asociata in mod LEGITIM decat POPORULUI. Asa-numitele revolutii “burgheze”, “proletare”, “socialiste” etc. nu sunt altceva decat actiuni ale unor grupuri de persoane, mai mari sau mici din perspectiva dimensiunii, vizand acapararea puterii statale in beneficiul propriu. Cand vorbiti despre revolutie, dvs. faceti trimitere in mod obligatoriu catre ACTIUNE, ignorand INACTIUNEA. Ce s-ar fi intamplat daca, de pilda, la Timisoara ar fi actionat impotriva cetatenilor iesiti in strada cele cca. 20.000 de persoane venite sub forma de “garzi patriotice” din Oltenia? Se poate sau nu spune ca cei 20.000 au contribuit prin inactiunea lor la reusita actiunii miilor, zecilor de mii de timisoareni iesiti in strada care s-au ridicat impotriva puterii comuniste? Ei bine, domnule Marius Mioc, raspunsul este: se poate spune ca au contribuit, asa cum se poate spune si despre Securitate, care nu a actionat impotriva celor iesiti in strada si care, in treacat fie spus, a facut mai mult decat “non combat”.
Acelasi “non combat” poate fi insa retinut si in cazul Armatei, care, daca ar fi fost sa traga in plin, ar fi lichidat in fasa orice actiune concreta indreptata impotriva puterii statale.
Fara sprijinul, fie si sub forma “non combat”, al intregii masse, inlaturarea lui Nicolae Ceausescu din fruntea partidului si statului nu reusea, fiti sigur de asta.
De principiu, apararea statului legitim este o datorie a cetateanului, dar si un drept al acestuia. Chiar Constitutia (actuala) face referire expresa la aceasta. Fiecare dintre noi are asadar obligatia de a apara statul (legitim). In 1989 statul n-a mai beneficiat in nici un fel de aparare din partea cetatenilor, care il considerau nelegitim. Sau, ca sa fiu exact, Nicolae Ceausescu n-a beneficiat de aceasta aparare – dimpotriva, cetatenii au fost, cel putin sufletesc, psihologic s.a., contra lui. Inclusiv aceasta stare a facilitat succesul cetatenilor iesiti in strada, i-a incurajat in actiunile lor etc. Nicolae Ceausescu a mizat, in 21 decembrie (1989), pe sprijinul moral al muncitorilor si, mai general, al massei. Nu l-a capatat, massa aratandu-i cat se poate de limpede ca nu il (mai) sprijina, cum se intamplase, de pilda, in 1968. Si nici structurile de forta ale statului nu l-au (mai) sprijinit, componentii acestora abandonand, intr-o proportie covarsitoare, nu fara riscuri, misiunile, functiile lor (statale) de reprimare. Componenta de forta a statului comunist s-a dezintegrat prin NEIMPLICARE, prin refuzul de a reprima s.a. Partea sustinatoare a lui Nicolae Ceausescu nu conteaza in discutie, fiind insignifianta numeric.
Asa stand lucrurile, nu se poate face deci nici unfel de difernetiere intre componentii masei cand vorbim despre revolutie.
Afara de cele precizate in postarea anterioara, se poate spune ca dl. Grigore Cartianu a folosit o formula neinspirata pentru a exprima un adevar – cel potrivit caruia este nelegitima (si neconstitutionala) orice diferentiere intre cetateni cu privire la participarea la revolutie -, de natura sa provoace confuzie si animozitate. In tratarea problematicii atat de complexe pe care o ridica termenul in discutie – “revolutie” – sunt necesare judecati de valoare de care nu dispunem inca. Iar pe un teren arid orice speculatie este posibila, orice vorba necugetata poate sa conduca la inflamarea spiritelor, chiar la violenta fizica.
Al dvs., Valeriu Mangu
Afirmaţia mea nu e speculaţie, ci deducţie logică. Cartianu îi caracterizase pe revoluţionari ca “oameni care de 21 de ani nu fac nimic, doar încasează bani frumoşi de la bugetul statului” şi v-aţi declarat de acord cu această afirmaţie.
Tot ce v-am scris e verificabil inclusiv prin legile publicate în Monitorul Oficial. Revoluţionarii vizaţi de Cartianu n-au încasat, în marea lor majoritate, nici un ban de la stat timp de 19-20 de ani de la revoluţie şi au început să încaseze bani abia în ultimii 2-3 ani. Într-adevăr, au existat alte avantaje de care au beneficiat. Însă un om care primeşte de la stat 12 bilete CFR anual (reduse la 3 după ultimele măsuri) şi călătorie gratuită cu tramvaiul, sau are scutire de impozit pe salar (care a existat cîţiva ani dar de peste 10 ani nu mai există) nu înseamnă că “nu face nimic doar primeşte bani de la stat” şi nici că încasează bani de la stat.
Există destui revoluţionari care nici azi nu încasează bani de la stat. Ministrul Ialomiţanu vorbea de 12500 de indemnizaţii care nu vor mai fi plătite http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-11011057-nicolae-ivaschescu-tvr-info-din-2012-suspenda-doar-indemnizatiile-revolutionar-dar-nu-drepturile.htm , dar numărul revoluţionarilor “remarcaţi” din Monitorul Oficial e de peste 17000.
Mitul acesta cu revoluţionarii care de la revoluţie încoace trăiesc doar din bani primiţi pomană de la stat e foarte rezistent. De pildă ziarul timişorean “Renaşterea Bănăţeană” a publicat un reportaj despre unii revoluţionari timişoreni care au protestat împotriva tăierii indemnizaţiilor scriind că aceştia protestează faţă de “anularea unor drepturi de care au beneficiat 20 de ani”. Reportajul era scris cu un ton neutru, nu erau nici incriminaţi nici încurajaţi revoluţionarii care protestau, doar se pomenea despre protestul lor. Deşi nu făceam parte din grupul protestatarilor, am trimis un e-mail redacţiei cerîndu-i să dea dezminţire la acea afirmaţie şi să explice cititorilor că indemnizaţiile a căror anulare a fost pricina protestelor (în treacăt fie zis, din 12500 de persoane afectate, la mitinguri de protest au participat abia vreo 150 de persoane – unii dintre ei poate nici nu sînt revoluţionari) nu s-au dat de 20 de ani ci doar de cîţiva ani. Mi-a fost imposibil să obţin o dezminţire de la ziar, pe această problemă pur tehnică.
Ceea ce văd eu e o campanie de linşare morală a revoluţionarilor, în care se folosesc minciuni care, în esenţă, nu se deosebesc de cele din decembrie 1989, cînd FSN a anuţat că Ceauşescu e vinovat de 60000 de morţi. Scopul e ca singurii care martorii oculari ai revoluţiei să nu mai fie consideraţi credibili de opinia publică, iar singurii credibili să rămînă cei care rescriu istoria pretinzînd că întreg aparatul represiv a lui Ceauşescu complota împotriva acestuia. Probabil se doreşte justificarea propagandistică în ochii contribuabililor a recentei creşteri a pensiilor celor din serviciile secrete, lansîndu-se legenda că nimic nu se poate mişca semnificativ în destinul României fără sprijinul serviciilor secrete şi că acestea au fost alături de popor în decembrie 1989.
Eu înţeleg că în sistemul dv. de valori nu figurează adevărul, ci alte lucruri, precum legitimitatea, constituţionalitatea, interesul naţional (cărora le daţi înţelesuri numai de dv. ştiute). Spuneţi-mi ce părere aveţi despre indemnizaţiile foştilor deţinuţi politici – sînt ele legitime şi constituţionale? Oare n-am suferit cu toţii în regimul comunist?
Domnule Marius Mioc,
Nu sunt Mama Omida sa ghicesc la ce s-a gandit dl. Grigore Cartianu cand a scris ca cei care primesc indemnizatii nu fac nimic de 20 – sau 21 sau 22 – de ani. Nu stiu daca s-a gandit ca unii n-ar munci ori ca nu au luat vreo atitudine etc. Eu nu m-am declarat de acord cu afirmatia, ci am spus ca indemnizatiile sunt nelegitime si neconstitutionale, afirmatie care surprinde unul din sensurile posibile ale afirmatiilor dlui Grigore Cartianu.
“Linsarea morala”a celor atestati drept revolutionari imi este straina. Eu am pus problema din alta perspectiva. Dar punerea problemei legitimitatii si, respectiv, constitutionalitatii acestor indemnizatii vad ca va deranjeaza, cautand motivatii ascunse. Nu nu este vorba in mod fundamental despre o operatiune de decredibilizare, ci de reinstaurare a dreptatii.
“Adevarul” este de mai multe specii – adevar fizic, juridic, subiectiv etc. La care dintre ele va referiti?
Indemnizatiile pe care le primesc fostii detinuti politici trebuie vazute ca masuri reparatorii, nu ca recompense.
Ce intelesuri dati dvs. notiunilor pe care le inventariati? Nu de alta, dar nu-i productiv sa vorbim in paralel.
Faptul ca Securitatea a organizat si supravegheat “acoperit” inlaturarea lui Nicolae Ceausescu – mai precis dnii Iulian Vlad, Aristotel Stamatoiu si Aurel Rogojan – este un dat istoric. N-avem ce face.
Al dvs., Valeriu Mangu
Nu trebuie să fiţi mama Omida ca să înţelegeţi la ce s-a gîndit Cartianu, trebuie doar să citiţi articolul acestuia.
http://www.adevarul.ro/opinii/comentarii/grigore_cartianu/Pomanagii_fara_rusine_7_519018095.html
Imediat după ce spune că revoluţionarii de 21 de ani nu fac nimic decît încasează bani de la stat, Cartianu adaugă: “Mai dau câte-un comunicat, mai trimit câte-o scrisoare deschisă, mai organizează câte-o comemorare”, iar ceva mai încolo mai scrie: “Unii „revoluţionari” au luptat şi continuă să lupte pentru adevăr. Dar o fac pe banii noştri, fără să ne întrebe dacă suntem de acord să-i plătim sau nu”. Deci nu de faptul că revoluţionarii n-ar fi luat atitudine vorbeşte Cartianu, ci de faptul că, de 21 de ani (adică cam de la revoluţie încoace), revoluţionarii nu muncesc nimic, sînt un fel de paraziţi ai societăţii care trăiesc doar din sume încasate de la stat. Că acesta este înţelesul scriselor sale şi nu altul reiese şi din titlul articolului – “Pomanagii fără ruşine”
Motivele pentru care o asemenea afirmaţie este o minciună sfruntată le-am expus deja.
Totuşi, imaginea de oameni care de la revoluţie încoace nu au făcut decît să paraziteze bugetul statului este adînc înrădăcinată în opinia publică. Iată un alt articol, în care, după ce se explică limpede faptul că doar revoluţionarii “remarcaţi prin fapte deosebite” sînt afectaţi de tăierea indemnizaţiilor (deci autorul articolului nu face confuzie cu invalizii din revoluţie, care realmente încasează bani de la stat de 2 decenii, dar care vor încasa şi în continuare), se scrie: “foarte mulţi dintre revoluţionari nu au mai muncit de vreo 20 de ani, trăind din indemnizaţie, şi s-au descalificat”.
http://www.acum.tv/articol/43639/
Articolul e pe un ton neutru, ba chiar încearcă să empatizeze cu revoluţionarii. Asemenea dezinformări sînt chiar mai primejdioase decît diatribele lui Cartianu, fiindcă, prin pretinsa obiectivitate afişată, sînt mai credibile.
Şi tot în articolul ăsta mustind de empatie, se scrie: “Indemnizaţia lor este, la ora actuală, de 22.000 de lei, când salariul mediu net, în România, este de 1.450 de lei”. În realitate, indemnizaţia este de 1,1 * salariul mediu pe economie, nu de peste 10 ori mai mare decît salariul mediu, cum scrie în articol (cred că nici preşedintele României nu încasează 22000 lei/lună).
Comparativ cu dezinformarea cu 60000 de morţi din decembrie 1989 sînt cîteva diferenţe: Dezinformarea de atunci are nişte scuze: era haos, lipseau informaţii exacte, oamenii erau stresaţi de primejdia teroriştilor. În ianuarie 1990 s-a dat deja dezminţire. Acum nu mai există asemenea scuze, informaţia există (legile relevante sînt publicate în Monitorul Oficial), dar dezminţirile (care pe ici pe colo, de pildă pe acest blog) s-au mai dat, nu izbutesc să împrăştie minciuna din conştiinţa publică. Singura explicaţie e reaua credinţă a jurnaliştilor.
Legat de foştii deţinuţi politici, ei puteau să obţină măsuri reparatorii prin acţiuni în justiţie, inediat după 1989. Fiindcă majoritatea n-au făcut-o şi dreptul la acţiune s-a prescris, a apărut Legea 221/2009 care îi repune în termen cu privire la dreptul de a cere despăgubiri pentru suferinţele îndurate. De pildă, Ion Diaconescu, fostul demnitar PNŢCD, a încasat 20 de ani indemnizaţie de deţinut politic dar, suplimentar de asta a primit 500000 de euro despăgubiri pentru arestarea sa, pe baza Legii 221/2009 (el ceruse 18 milioane euro).
http://retrocedari.com/ion-diaconescu-a-castigat-in-instanta-500-000-de-euro-daune-morale.html
Deci indemnizaţiile foştilor deţinuţi politici n-au caracter reparator, mai ales că suma plătită de stat prin aceste indemnizaţii depinde de un aspect nerelevant cu privire la amploarea prejudiciului: durata de viaţă a respectivului deţinut politic.
Dar să lăsăm cazul mai complicat al deţinuţilor politici şi să luăm alte 2 cazuri de indemnizaţii viagere prevăzute de legislaţia în vigoare (şi nepuse în discuţie nici de guvernul Boc, nici de presă):
- indemnizaţiile veteranilor de război care s-au întors teferi din război
- rentele viagere ale sportivilor care au primit medalii la jocurile olimpice sau la campionate mondiale sau europene (art. 64 din legea 69/2000)
Despre niciuna din aceste categorii nu există o campanie în presă care să-i numească “pomanagii fără ruşine”, “escroci de joasă speţă” care “îşi jecmănesc compatrioţii” (am citat din scrierile domnului Cartianu despre revoluţionari) pentru că primesc indemnizaţiile prevăzute de lege. Dar care-i părerea dv. – sînt aceste indemnizaţii legitime?
Domnule Marius Mioc,
La cele expuse mai sus este, poate, utila urmatoarea completare:
Imediat dupa 1944 sistemul comunist instaurat prin, nu-i asa, revolutia populara a confiscat, intre altele, casele potentatilor regimului anterior – dar nu numai ale lor – din cartierele bucurestene Primaverii, Dorobanti, Cotroceni – dar si din alte locuri din tara -, in care au fost instalati, drept recompensa, luptatorii asa-zisei democratii populare. Au mai fost recompensati cu grade militare si alte asemenea. A urmat revolutia din 1989 in cadrul careia s-a procedat, e-adevarat, la dimensiuni mult mai reduse in ceea ce priveste casele, identic. Si fiindca nu mai puteau fi confiscate pamanturile ca in 1945, unor luptatori “remarcati”, “cu merite deosebite” etc. li s-au dat pamanturi din fondurile statului, alte facilitati din aceleasi fonduri, indemnizatii. Si atunci, in raport cu aceste similitudini, despre ce tip de revolutie vorbim?
Al dvs., Valeriu Mangu
Istoria loviturii de stat din dec. ’89 poate fi scrisa de oricine cu conditia ca adevarurile sangeroase de atunci sa fie scoase la lumina. Iar d-l Cartianu spune adevarul. Ca multi asa-zisi revolutionari resping adevarul, e problema lor.
Domnule Karl, domnul ala spune adevarul cam asa: “Mami, Mami! Si io am omorat teroristi! Stio io ca erau (in gand: doar n-o s-o supar pe mama care tre sa creada ca-s erou)! Hai, ma, mami! Crede-ma, unuia i-am tras in cap! O sa vezi, am sa scriu si carti despre astia!”. Ca a curs si vreo tona de sange pe caldaram pe langa tona de cerneala, aia-i altceva, mai putin important.
Unde greşeşte Grigore Cartianu
Urmarim cu interes anchetele ziaristului Grigore Cartianu de la Adevărul şi emisiunile de la B1TV despre Revoluţia din Decembrie 1989 şi despre asasinarea dictatorului Nicolae Ceauşescu de către agentura KGB reactivată de Moscova, pentru schimbarea de regim în România. Deşi, despre contribuţia agenturii GRU şi KGB şi conspiraţia lui Ion Iliescu de a îl răsturna pe Nicolae Ceauşescu au apărut o sumedenie de articole şi cărţi la începutul anilor 90, care pe mine m-au luminat atunci când mulţi le considerau de teoria conspiraţiei, abia acum la 20 de ani s-a trecut la o cunoaştere de masă şi mai aprofundată despre implicaţiile marilor puteri şi mai ales a Moscovei gobacioviste în înlăturarea cuplului prezidenţial comunist. Nu mai este azi nici un dubiu că Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Astaloş Măgureanu, Silviu Brucan, Vasile Ionel, Nicolae Militaru etc. făceau parte dintr-un complot pus la cale de puterea sovietică de a înlătura regimul lui Ceauşescu. Aici are dreptate Cartianu că teoria „emanatului” Iliescu din revoluţie nu mai ţine. Serialele din ziarul Adevărul sunt concludente şi nu doresc să le detaliez aici. De asemenea, editorialistul de la Adevărul are perfectă dreptate că aşa-zisul proces a lui Nicolae Ceauşescu nu a întrunit condiţiile unui proces legal şi cuplul prezidenţial a fost de fapt asasinat pentru ca Iliescu şi banda sa să pună mâna pe putere. Sunt de acord cu Grigore Cartianu că dintre cei 60 mii de turişti sovietici foarte mulţi erau agenţi KGB şi de Miliţie sovietică, fapt dovedit. E clar că într-o mişcare de mase revoluţionare se implică şi spioni străini. Cartianu evită să vorbească şi despre agenţii iugoslavi şi AVO care au operat la Timişoara sau Cluj. Preferă să-i demaşte numai pe cei ruşi. Pentru mine era clar, încă, din anii 90 şi Cartianu îmi confirmă aceasta că Iliescu şi camarila sa KGB-istă a înscenat în amiaza zilei de 22 decembrie 1989 diversiunea cu teroriştii pentru a crea haos şi a reuşi să-l asasineze pe Ceauşescu şi să pună mâna pe putere. E clar că Iliescu are mâinile pătate de sânge pentru a ajunge la putere. E vinovat personal de moartera a sute de civili nevinovaţi, mai mulţi decât înainte de fuga dictatorului. Sunt de acord cu editorialistul Cartianu că Ion Iliescu prin generalul Nicolae Militaru, agent GRU implicat în dosarele Corbii, a reactivat în fruntea armatei şi în funcţii cheie agenţi sovietici. Ceea ce mă face să nu fiu de acord cu Grigore Cartianu şi vreau să arăt unde el greşeşte şi nu este sincer: reabilitarea ofiţerilor Armatei Române, care au tras în plin în cetăţenii români, până în 21 decembrie 1989, care demonstrau paşnic pe străzile marilor oraşe şi cereau pâine şi drepturi civile. Mai mult, Grigore Cartianu apare tot mai des în emisiuni cu istoricul Alex Mihai Stoenescu, un cunoscut istoric apropiat, sau agent, al contrainformaţiilor militare, care în anii 80 a adus, prin spionaj, o fabrică de arme din Peninsula Scandinavia? Toate demascările aproape excesive a lui Cartianu din Adevărul şi de la B1 TV se referă exclusiv la agenţii sovietici şi la crimele înfăptuite de grupul Iliescu sprijinit de Moscova şi ignoră faptul tragic că ofiţeri ai Armatei Române au tras cu foc deschis în civili români la ordinul ilegal a lui Nicolae Ceauşescu. Îl mai şi invită pe g-ralul Stănculescu, care e direct vinovat cu g-ralul Chiţac de uciderea cu sânge rece şi cu mâinile pe trăgaciul propriilor pistoale a tinerilor revoluţionari de la Timişoara. În dezvăluirile sale, Cartianu parcă este un pion al contrainformaţiile militare să spele onoarea Armatei Române comuniste. Cu adevărat, Armata Română îşi poate spăla onoare, nu prin perdele de fum, care să acopere ofiţerii comunişti, care au tras din plin în tinerii români cu piepturile goale, ci prin scoaterea în faţa judecăţii parchetelor militare a ofiţerilor comunişti criminali. La Cluj, Călin Nemeş şi Lucian Matiş au fost împuşcaţi de ofiţerul descreierat Carp Dando, care acum trăieşte bine mersi cu o pensie nesimţită şi netăiată de premierul Boc, în cartierul Mănăştur. Iar familia lui Lucian Matiş e aruncată în stradă că nu mai are bani să-şi plătească cheltuielile de bloc. Armata Română indiferent de regim nu are dreptul să tragă în propriul popor. Ofiţerii comunişti, care au tras în marile oraşe în civili trebuie să plătească preţul crimelor înfăptuite. Nu au nici o circumstanţă atenuantă. Din păcate, Armata Română până în 21 decembrie 1989 era comunizată şi abrutizată să lupte împotriva propriului popor în loc să lupte împotriva inamicului extern.
Vă dau un exemplu istoric în care Armata Regală Română a refuzat să tragă în propriul popor: La 3 septembrie 1940, într-un manifest care a fost răspândit în toată ţara, Horia Sima cere abdicarea lui Carol al II-lea şi porneşte o revoluţie, ocupând în mai multe orase clădiri publice după lupte cu jandarmi si cu armată şi provoacă pretutindeni demonstraţii, care cereau abdicarea. În Capitală, legionarii, ţărăniştii şi muncitorii reuşesc să ocupe Radio Băneasa si Palatul Telefoanelor si să antreneze populaţia în manifestatii neîntrerupte zi si noapte, din 3 septembrie până în 6 septembrie, cerând abdicarea regelui corupt şi criminal. Carol, care îi dăduse deja puteri depline lui Antonescu în schimbul angajamentului acestuia de a-i salva tronul cât si persoana sa şi a Lupeascăi, speriat de explozia unei grende, de focuri de armă si un incendiu în curtea Palatului Regal, precum si de zecile de mii, care cereau tot mai ameninţător ABDICAREA, îi cere generalului Coroamă, seful Gărzii Palatului, să tragă în manifestanţi. Generalul Coroamă îi răspunde ferm: Majestate, Armata Română nu trage în propriul popor! La acest refuz demn, Carol al II-lea abdică. Îl întreb pe Grigore Cartianu: De ce generalii comunişti Stănculescu, Milea, Chiţac, Guşe nu i-au zis lui Ceauşescu, când le-a cerut să tragă în poporul român: Comandante Suprem, armata nu trage în propriul popor?
Dincolo de demascarea reală a “agenturilor” străine înfiltrate în Armata Română avem nevoie de o reanalizare a corpului ofiţeresc comunist, care a participat la uciderea cu sânge rece a civililor români nevinovaţi. Unii dintre ofiţeri de atunci, din decembrie 1989, au grade astăzi de generali sau pensii nesimţite. Pentru mine aceşti ofiţeri care au ucis români la revoluţie nu sunt demni să poarte uniforma Armatei Române, ci nişte criminali care trebuie să-şi plătească la Gherla păcatele pentru crime împotriva românilor.
Ionuţ Ţene
Desi nu sunt un fan Iliescu, ma intreb ce castiga Iliescu din presupusa diversiune terorista organizata de el? Pana in Ianuarie 1990 nu era contestat de nimeni la modul serios. Singurul posibil contestatar, Dumitru Mazilu, desi a incercat ceva si el in acele zile, pana la urma s-a raliat FSN-ului lui Iliescu. Abia mai tarziu a inceput sa-l conteste serios pe Iliescu. Verdet si ai lui erau cu atat mai putin competitori seriosi lui Iliescu. De cine se temea Iliescu in acele zile? De o opozitie anticomunista? Anticomunismul revolutionarilor, asa cum multi au observat, era destul de neclar: unii erau anticomunisti, altii pareau multumiti si cu o perestroika – sau ceva de genul asta.. Abia dupa aceea anticomunismul lor a devenit mai concret. Ceasescu putea fi executat si dupa un proces facut calm mai tarziu, de genul celui in care a sfarsit Saddam Hussein. Ordinele sale inainte de 22 decembrie de a ucide demonstranti puteau fi suficiente pentru a-l condamna…
Asta ar fi nedumerirea mea: de ce avea Iliescu nevoie de morti? Nu am fost pana acum convins ca aceste victime erau necesare…
Domnule Petru,
Dl. Ion Iliescu nu este initiatorul fenomenului pseudo-terorist, dar a profitat de el, punandu-se in fruntea unei pseudorevolutii ori, mai precis, confiscand-o pe cea initiata de dl. Iulian Vlad intr-un mod “acoperit”.
Al dvs., Valeriu Mangu