Răstălmăcirile lui Larry Watts şi răstălmăcirile altora despre Larry Watts ianuarie 21, 2013

Cartea lui Larry Watts “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni” (editura Rao 2012 – editură care pare specializată în falsificarea istoriei revoluţiei; a publicat şi cărţile lui Alex Mihai Stoenescu) se ocupă de întreaga perioadă comunistă din istoria României, cît şi de relaţiile României cu Rusia de dinainte de comunism. Capitole ale cărţii se referă la perioada războiului de independenţă din 1877-1878, situaţia de după primul război mondial şi războiul României împotriva guvernului de la Budapesta condus de Bela Kun (sprijinit de sovietici), al doilea război mondial, perioada stalinistă, perioada Hruşciov, primăvara de la Praga şi refuzul lui Ceauşescu de a participa la invadarea Cehoslovaciei (pe larg tratată, în 8 capitole), perioada Ceauşescu, probleme de politică externă ale României (Orientul Mijlociu, parteneriatul cu SUA). Nu există un capitol consacrat revoluţiei din 1989. Larry Watts analizează amănunţit evenimentele de pînă în 1978, iar despre revoluţia care a răsturnat regimul comunist face doar scurte referiri în introducerea cărţii. Cel mai important fragment din cartea lui Larry Watts care se referă la revoluţie îl găsim la pagina 55, şi este următorul:

Este sugestiv faptul că peste 25000 din cei 37000 de turişti sovietici care au considerat România locul preferat pentru vizite sau tranzit, în cele două săptămînă anterioare revoluţiei din decembrie 1989, au ales să nu mai plece timp de aproape un an, pînă în octombrie 1990, după ce guvernul român le-a cerut oficial şi insistent să părăsească ţara.

Aici se face trimitere la o notă de subsol în care se scrie:

Ceauşescu a protestat împotriva afluxului brusc de turişti de la Moscova, din care nici unul nu stătea la vreun hotel. Vezi Mircea Munteanu, New Evidence on the 1989 Crisis in Romania, e-Dossier nr. 5, Washington D.C., Woodrow Wilson International Center for Scholars, decembrie 2001, pp. 3-11, CWIHP. Ancheta Senatului României asupra evenimentelor din 1989 menţionează un salt de la 30000 turişti sovietici în 1988 la 67000 în 1989, precum şi o întîrziere inexplicabilă în plecarea acestora. Vezi Depoziţia lui Petre Roman, transcript nr. 90/8.03.1994, Arhiva Senatului României, pp. 44-45. Conform prim-ministrului Petre Roman, 30000 de turişti ruşi au rămas în România peste un an, pînă cînd li s-a cerut oficial să plece, în octombrie 1990. Conform lui Roman, şeful SIE, Caraman, l-a informat numai la acea dată despre aceştia. Totuşi încă din martie televiziunea română relata despre taberele sovietice.

Acest fragment din Larry Watts a inspirat articolul lui Sorin Golea din tabloidul “Libertatea” (linc) pe care l-am analizat deja (linc):

Titus Suciu – Revoluţia pe înţelesul detractorilor decembrie 15, 2012

Ieri la sediul filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor s-a lansat cartea lui Titus Suciu – “Revoluţia pe înţelesul detractorilor”.

Printre cei care au prezentat volumul se numără Cornel Ungureanu şi Ioan Savu.

Cartea a apărut la editura Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

Este o carte polemică, care combate încercările de falsificare a istoriei revoluţiei de către persoane precum Marius Tucă, Alex Mihai Stoenescu, Ion Cristoiu sau Grigore Cartianu.

Multe din observaţiile pe care le găsim în cartea domnului Titus Suciu, legate de scrierile indivizilor sus-pomeniţi, le-am făcut şi eu, în cărţile mele “Falsificatorii istoriei” (1994, ediţia a 2-a – 1995) şi “Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional” (2005). Parte din articolele respective le-am republicat şi pe acest blog. În ceea ce priveşte sus-menţionaţii, eu şi domnul Titus Suciu avem păreri similare.

Titus Suciu este şi autorul altor volume despre revoluţia din 1989: “Reportaj cu sufletul la gură” (1990), “Lumea bună a balconului” (1995), “Candelă împotriva timpului” (2011, în colaborare cu Vasile Bogdan), cît şi a scenariului filmului documentar “Candelă împotriva timpului” (deasemeni în colaborare cu Vasile Bogdan) produs la TVR Timişoara care a fost prezentat pe acest blog. Eram ferm convins că anul trecut am prezentat pe acest blog în întregime filmul serial “Candelă împotriva timpului”, dar acum cînd verific văd că am pus doar 6 din cele 8 episoade. Tocmai atunci a fost reclamaţia TVR împotriva mea la youtube (linc) şi am fost distras de această problemă, uitînd să pun pe blog şi celelalte 2 episoade, deşi directorul TVR Timişoara Lucian Ionică îmi dăduse dreptul de a pune filmul pe internet şi deja pusesem episoadele pe youtube. Voi pune în zilele următoare şi celelalte 2 episoade din acest film documentar.

Cassian Maria Spiridon l-a dat în judecată pe Alexandru Tacu pentru cartea sa în care contestă acţiunea din 14 decembrie 1989 de la Iaşi octombrie 8, 2012

Am făcut pe acest blog o recenzie la cartea fostului deţinut politic şi semnatar în 1989 a scrisorii lui Dan Petrescu transmisă la “Europa Liberă”, Alexandru Tacu, despre frauda “revoluţiei” din 14 decembrie 1989 de la Iaşi (linc).

I-am cerut domnului Cassian Maria Spiridon, unul dintre cei care a spus că este implicat în pregătirea (eşuată) a manifestaţiei anticeauşiste din 14 decembrie 1989 de la Iaşi şi principala persoană care a popularizat această mişcare, prin presă şi cărţi publicate, să-şi spună părerea despre cartea domnului Tacu, precizînd că sînt dispus să-i acord pe acest blog un eventual drept al său la replică.

În primul răspuns primit, domnul Spiridon mă informează despre faptul că oponentul său Alexandru Tacu este autor al unor ode închinate lui Nicolae Ceauşescu şi că l-a dat în judecată şi totodată face trimitere la unele documente, care mai apăruseră în presă sau în cartea editată de dînsul şi recenzată de Tacu. Am verificat pe portalul instanţelor şi într-adevăr la Tribunalul Iaşi figurează dosarul 6245/99/2012 (linc) cu reclamanţi Cassian Maria Spiridon şi Asociaţia “14 decembrie 1989″ şi pîrîţi Alexandru Tacu şi Radu Părpăuţă (ziarist ieşean care a scris despre cartea lui Tacu), cu soroc de judecată în 10 octombrie 2012. E interesant de urmărit acest proces.

Polemica mea cu Vasile Popovici, în urma căreia Virgil Măgureanu a plecat din fruntea SRI septembrie 26, 2012

Din cartea “Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei” (editura Sedona 1999) reproduc expunerea pe care am făcut-o la simpozionul despre revoluţie organizat în decembrie 1996 la Timişoara, imediat după cîştigarea alegerilor de către Convenţia Democratică şi Emil Constantinescu. La acel simpozion am lansat un atac împotriva noii conduceri a ţării, care îl menţinea în funcţie pe directorul SRI Virgil Măgureanu, a cărui destituire o cerusem încă din 1994 pe motiv că falsifică istoria revoluţiei (linc). Cuvîntarea mea de la simpozion a fost publicată mai apoi de revista “22″, ceea ce a determinat o polemică în această revistă cu domnul Vasile Popovici, fost deputat, devenit apoi diplomat, membru marcant al societăţii “Timişoara” (aia cu Proclamaţia – linc). Revista “22″ avea pe atunci o oarecare influenţă în cercurile care reprezentau noua guvernare şi după acea polemică, Virgil Măgureanu a fost nevoit să se retragă de la conducerea SRI (dar trecuseră cîteva luni de guvernare convenţio-democrată pînă s-a realizat asta, ceea ce mi s-a părut şi continuă să mi se pară scandalos). Cu litere cursive între paranteze drepte am adăugat comentarii ale mele de azi cu privire la textul de atunci.

Manipularea proceselor revoluţiei

După părerea mea, scoaterea basma curată a vinovaţilor de reprimarea revoluţiei a fost unul din scopurile puterii instalate în decembrie 1989.

Pentru realizarea acestui obiectiv s-au folosit diferite stratageme:

• Subminarea cercetărilor legate de descoperirea vinovaţilor, pentru ca aceştia să nu poată fi arestaţi sau să fie eliberaţi din “lipsă de dovezi”.

Chiar sinteza Parchetului Militar despre revoluţie, alcătuită în 1994, afirmă: “Mare parte a organismelor către care Parchetul Militar s-a adresat solicitînd diferite relaţii, fie că au răspuns în mod incomplet sau superficial, fie nu au răspuns de loc. Această paletă a răspunsurilor primite din partea diferitelor organisme conţine o mare varietate, pornind de la răspunsuri incomplete, trecînd prin domeniul superficialului, spre a ajunge la note de relaţii care ţin de domeniul hilarului, sau mai grav chiar, frizează insolenţa” (pag. 33-34).

S-au luat măsuri împotriva celor care au tratat cu “insolenţă” eforturile de lămurire a evenimentelor din decembrie 1989? Nu. Se vor lua? Rămîne de văzut. [era un îndemn pentru noua guvernare a Convenţiei Democratice]

“Ne-a spus că sîntem liberi, apoi am mai fost reţinuţi o zi” septembrie 12, 2012

Din cartea mea “Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost” redau mărturia lui Victor Burghelea, cu care am fost în aceeaşi cameră la Penitenciarul Timişoara. Lui Victor Burghelea i-am cerut ca dacă iese mai repede decît mine din închisoare (ceea ce s-a şi întîmplat) să-mi anunţe familia şi să le transmită şi nişte instrucţiuni pentru confirmarea alibiului de care aveam nevoie pentru a tăgădui prezenţa mea la revoluţie. Într-adevăr a dat telefon familiei mele, care de la Burghelea a putut afla prima oară că sînt în viaţă, dar instrucţiunile pe care îi spusesem să le dea nu le-a reţinut.

Victor Burghelea s-a născut în 29 septembrie 1934 la Rîşcani (Basarabia). În 1989 lucra ca tehnician la fabrica ELBA. În 1995, cînd i-am luat această declaraţie, era pensionar. După revoluţie, a fost o vreme secretar al asociaţiei ALTAR (a arestaţilor din revoluţie). A răposat în 2004. Iată declaraţia sa:

14 decembrie 1989, înspre seară trec întîmplător prin Piaţa Maria, unde lume foarte puţină – cîţiva – sînt postaţi lîngă parohia lui Laszlo Tokes. Nu ştiu de ce aceşti cîţiva sînt postaţi acolo.

“Se îngroaşă gluma! Trebuie să iasă ceva!” august 24, 2012

Din cartea mea “Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost” redau declaraţia domnului Gheorghe Ardelean, împuşcat în 17 decembrie 1989 în piciorul drept, în Piaţa 700 din Timişoara.

Domnul Gheorghe Ardelean (a nu se confunda cu George Mihai Ardelean care în timpul revoluţiei a făcut înregistrări audio-video – linc) s-a născut în 1 martie 1953 la Vatra Dornei (judeţul Suceava). În 1995, cînd i-am luat declaraţia, era lăcătuş mecanic la Autotim (fosta Întreprindere de Reparaţii Auto). Iată declaraţia dînsului:

De prin 14 decembrie am auzit la fabrică că la casa pastorului Tokes s-a adunat un grup de persoane ca să-l apere de încercările securităţii de a-l muta în altă localitate. După servici am trecut cu bicicleta pe lîngă casa lui Tokes. Acolo erau vreo 100 de persoane care stăteau liniştite. M-am învîrtit şi eu pe acolo vreo oră, apoi am plecat acasă.

Seara a venit la mine vărul meu Iacob Marian, a cărui nevastă e unguroaică, şi care mi-a spus ce s-a întîmplat la Tokes după ce eu am plecat de acolo. El fusese împreună cu fiul său şi mi-a spus că era să fie arestaţi, dar au scăpat cu fuga. “Se îngroaşă gluma! Trebuie să iasă ceva!”, mi-a spus vărul meu.

Alexandru Tacu despre frauda “revoluţiei” din 14 decembrie 1989 de la Iaşi august 3, 2012

Alexandru Tacu este un fost deţinut politic ieşean, semnatar în 1989, alături de Dan Petrescu, a “declaraţiei de la Iaşi” care s-a difuzat la radio Europa Liberă în 9 octombrie 1989 şi în care se protesta împotriva regimului Ceauşescu. În cartea “Revoluţia la negru. Iaşi 14 decembrie 1989, începutul revoluţiei române? – o fraudă!” (editura 3D Arte, 2010 – linc) domnia sa comentează ceea ce dînsul consideră o fraudă istoriografică – aşa-zisul început al revoluţiei române în 14 decembrie 1989 la Iaşi.

Cartea domnului Tacu este o replică la o altă carte – “Iaşi 14 decembrie 1989 – începutul revoluţiei române?” apărută în 2000 la editura Cogito din Oradea sub îngrijirea lui Gheorghe Florescu, profesor universitar, şi a lui Cassian Maria Spiridon, unul din autodeclaraţii lideri ai “revoluţiei” ieşene şi principalul propagandist al acesteia după 1989, cît şi la unele articole din presa ieşeană despre ziua de 14 decembrie 1989. “Nişte impostori au machiat o sosie, un fel de raport-lucrare, aş numi-o cu maliţiozitate antologie de truc şi chestii, prin excelenţă de sorginte tupeist-livrescă (…) Estimez discuţia asupra ‘maculaturii’ ca fiind de stringentă actualitate, deşi ceva timp de la aventura imbroglio a trecut” (pag. 8), “Falsificatorii de istorie, de fapt infractori de drept comun, cu o formulă brigantescă: Sesam deschide-te!, au reuşit tot ce şi-au dorit: o structură privată numită Asociaţia 14 decembrie 1989, ‘cetăţeni de onoare ai urbei’, titluri naţionale în grad de cavaler acordate de preşedintele penal Ion Iliescu” (pag. 136), spune domnul Tacu.

Volumul editat de Gheorghe Florescu şi Cassian Spiridon susţine că în 14 decembrie 1989 în Piaţa Unirii din Iaşi s-ar fi încercat organizarea unei manifestaţii anticeauşiste, care ar fi eşuat datorită prezenţei forţelor de ordine, iar această încercare eşuată ar fi reprezentat de fapt începutul revoluţiei române. Ideea a fost popularizată ulterior în presă (mai ales ieşeană) şi de persoane precum Alex Mihai Stoenescu (informator al securităţii – linc) şi a ajuns şi în manualele şcolare de istorie. Domnul Tacu a citit cartea îngrijită de Florescu şi Spiridon “cu atenţia martorului sub ochii căruia în 14 decembrie 1989 nu s-a petrecut nimic evenimenţial în Piaţa Unirii, cît şi pe platforma Combinatului de utilaj greu, de natură să sugereze iminenţa unui protest politic, sau mă rog, o revoltă antiregim” (pag. 7-8).

Alex Stoenescu – “Interviuri despre revoluţie” (recenzie) aprilie 11, 2012

Reproduc mai jos o recenzie la cartea lui Alex Mihai Stoenescu – “Interviuri despre revoluţie” (editura Rao 2004), publicată de mine în 2005 în presa timişoreană, şi republicată în cartea “Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional” (în ediţia de pe internet a acestei cărţi acest capitol lipseşte). Cititorii acestui blog au putut lua cunoştiinţă de multe alte comentarii despre scrierile lui Alex Mihai Stoenescu (vezi pagina “Analize despre revoluţia din 1989″).

Ion Luca Caragiale avea o schiţă în care un profesor, ca să dea notă bună unui elev slab, pune întrebări de felul: “Nu-i aşa că …”. Elevul răspunde “Da, aşa e”, concluzia fiind că elevul e eminent!

Cam aşa stau lucrurile şi cu cartea lui Alex Stoenescu “Interviuri despre revoluţie” (Editura Rao 2004). Autorul nu urmăreşte adevărul despre revoluţie, ci strîngerea de “dovezi” în favoarea principalelor sale teze despre acest subiect: implicarea agenturilor străine şi patriotismul Securităţii, care ar fi fost de fapt de partea revoluţiei în 1989. Deseori martorii nu confirmă prejudecăţile autorului, iar atunci acesta le sugerează răspunsurile care trebuiesc date. Cînd răspunsurile sugerate convin intereselor celor interviaţi, uneori aceştia intră în jocul autorului.

Şeful DIA şi revoluţia din 1989 aprilie 10, 2012

Fostul şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei, Ştefan Dinu, a murit recent (linc). Cu acest prilej reamintesc nişte comentarii ale mele publicate în presa timişoreană în 2004, reluate în 2005 şi în cartea mea “Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional”, despre dezvăluirile domnului Dinu legate de revoluţia din 1989. Între paranteze drepte şi cu litere cursive sînt comentarii ale mele actuale.

Şeful DIA şi revoluţia din 1989

            În 4 numere consecutive ale Jurnalului Naţional (26-29 aprilie 2004) ni se prezintă “dezvăluirile” despre revoluţie ale şefului Direcţiei de Informaţii a Armatei (DIA) din decembrie 1989, viceamiralul Ştefan Dinu. Aceste dezvăluiri sînt de două feluri: fapte la care dl. Dinu a fost martor ocular şi fapte despre care dl. viceamiral vorbeşte din auzite sau prin deducţiile acelei cantităţi de logică de care dispune.

Pentru faptele de primul fel acordăm încredere spuselor fostului şef al DIA. Credem deci că a existat o încercare a lui Ilie Ceauşescu de a prelua conducerea armatei după moartea lui Milea, încercare susţinută iniţial chiar şi de Ştefan Dinu. Credem că în 22 decembrie 1989, ora 10, după sinuciderea lui Milea, generalul Stănculescu, deşi “plecase spre Bucureşti”, “era de negăsit” (adică încă nu ajunsese) – vezi JN din 27 aprilie 2004 (linc). Se confirmă astfel memoriul văduvei din revoluţie Ferkel-Şuteu referitor la recursul în anulare din cazul Chiţac-Stănculescu (vezi “Timişoara” din 22 aprilie 2004, pag. 7): Stănculescu a plecat din Timişoara abia în dimineaţa de 22 decembrie. Ceea ce a susţinut Parchetul General în apărarea lui Stănculescu, că acesta ar fi plecat din Timişoara în dimineaţa de 21, este o minciună [în cartea mea "Curtea Supremă - procesele revoluţiei din Timişoara (1989)" am publicat atît textul recursului în anulare în cazul Chiţac-Stănculescu cît şi memoriul doamnei Ferkel-Şuteu, pe care am reprezentat-o ca mandatar la proces, şi căreia i-am conceput memoriul].

Viorel Marineasa: “Teroriştii printre noi. Adevărul despre ucigaşii Revoluţiei” de Grigore Cartianu (recenzie) februarie 13, 2012

Scriitorul şi conferenţiarul universitar timişorean Viorel Marineasa mi-a trimis o nouă recenzie legată de o carte despre revoluţia din 1989: “Teroriştii printre noi. Adevărul despre ucigaşii revoluţiei” de Grigore Cartianu. Respectiva recenzie a fost publicată şi în revista timişoreană “Orizont”. O prezint acum şi cititorilor acestui blog.

Despre volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor. Să mori împușcat ca un animal sălbatic” al lui Grigore Cartianu am scris cu vreun an în urmă. Observam atunci că prima sută de pagini este compromisă de faptul că autorul și-a însușit cu deosebită osârdie teoriile lui Alex Mihai Stoenescu, conform cărora „revoluția” din România ar fi fost rodul acțiunii orchestrate a serviciilor secrete străine, dar recunoșteam că, pe următoarele 400, Cartianu își demonstrează talentul, reconstituind pas cu pas drumul cuplului prezidențial până sub zidul cazărmii de la Târgoviște.
Noua sa carte, Teroriștii printre noi. Adevărul despre ucigașii Revoluției (Editura Adevărul Holding, București, 2011), este consecința unei munci de echipă. Lui Cristian Delcea și lui Mihai Voinea li se datorează investigația jurnalistică (lor li se poate adăuga Laurențiu Ungureanu, cel ce a refăcut filmul evenimentelor de la Craiova), iar Andrei Crăciun i-a coordonat. În ce-l privește, Grigore Cartianu a alcătuit planul de ansamblu, a scris capitolul introductiv, a „supervizat întreaga construcție” și a așezat în final un șir de editoriale (când complementare, când de direcție în raport cu zdroaba de pe teren) având legătură sau tangență cu tema.