Ieri la sediul filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor s-a lansat cartea lui Titus Suciu – “Revoluţia pe înţelesul detractorilor”.
Printre cei care au prezentat volumul se numără Cornel Ungureanu şi Ioan Savu.
Cartea a apărut la editura Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
Este o carte polemică, care combate încercările de falsificare a istoriei revoluţiei de către persoane precum Marius Tucă, Alex Mihai Stoenescu, Ion Cristoiu sau Grigore Cartianu.
Multe din observaţiile pe care le găsim în cartea domnului Titus Suciu, legate de scrierile indivizilor sus-pomeniţi, le-am făcut şi eu, în cărţile mele “Falsificatorii istoriei” (1994, ediţia a 2-a – 1995) şi “Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional” (2005). Parte din articolele respective le-am republicat şi pe acest blog. În ceea ce priveşte sus-menţionaţii, eu şi domnul Titus Suciu avem păreri similare.
Titus Suciu este şi autorul altor volume despre revoluţia din 1989: “Reportaj cu sufletul la gură” (1990), “Lumea bună a balconului” (1995), “Candelă împotriva timpului” (2011, în colaborare cu Vasile Bogdan), cît şi a scenariului filmului documentar “Candelă împotriva timpului” (deasemeni în colaborare cu Vasile Bogdan) produs la TVR Timişoara care a fost prezentat pe acest blog. Eram ferm convins că anul trecut am prezentat pe acest blog în întregime filmul serial “Candelă împotriva timpului”, dar acum cînd verific văd că am pus doar 6 din cele 8 episoade. Tocmai atunci a fost reclamaţia TVR împotriva mea la youtube (linc) şi am fost distras de această problemă, uitînd să pun pe blog şi celelalte 2 episoade, deşi directorul TVR Timişoara Lucian Ionică îmi dăduse dreptul de a pune filmul pe internet şi deja pusesem episoadele pe youtube. Voi pune în zilele următoare şi celelalte 2 episoade din acest film documentar. (mai mult…)


Comentarii recente