Mircea Marian, Mihai Voicu şi revoluţia mai 19, 2013

Ziaristul Mircea Marian de la “Evenimentul Zilei” s-a plîns că a fost agresat de un revoluţionar, identificat ca Mihai Voicu (linc).  S-au scris multe în presă despre acest subiect. Însuşi prim-ministrul Victor Ponta a cerut o anchetă de urgenţă despre această întîmplare (linc). Ziaristul Mălin Bot, coleg de redacţie cu Marian, s-a lansat într-o adevărată diatribă în care folosea cazul agresării colegului său ca motiv pentru a cere intervenţia instituţiilor statului împotriva unor ziarişti de la alte mijloace de informare în masă:

Individul care a considerat normal să agreseze un jurnalist pentru că nu-i plac opiniile acestuia este produsul manipulării și propagandei agresive promovate de Felix TV ani de zile. Indivizi ca Mircea Badea, care incită la violență în mod constant, ajung să sădească sîmburi de ură care pot prinde rod în persoane dezaxate, labile sau atît de rudimentar educate încît nu înțeleg că opiniile se combat cu argumente și alte opinii, nu cu pumnul sau bicepșii umflați la colțul străzii.
Ura sădită ani de zile de propaganda lui Felix a produs efecte ieri, cînd jurnalistul Mircea Marian a fost agresat în stradă pentru opiniile lui. Situația este și mai gravă dintr-o altă perspectivă.

Propaganda antibisericească, aproape la fel de mincinoasă ca şi propaganda împotriva revoluţiei din 1989! mai 10, 2013

“Cum pune biserica cruce pe o treime din bugetul României” este un articol (linc) de pe blogul ziaristei Dollores Benezic, care conform propriei prezentări se ocupă de relaţii publice la organizaţia APADOR-CH (linc).

“România cheltuiește anual aproape 35% din bugetul de stat pe asistență socială” se spune în articol, iar conform unei noi legi statul ar urma să dea “80% din cheltuielile pe care le face cu protecția socială, bisericilor”. 80% din 35% ar însemna 28%, rotunjit la “o treime” de către ziaristă.

Ion Iliescu a refuzat să confirme existenţa unor mercenari străini. “Rezistenţa atroce a vechiului aparat pro-ceauşist a fost bine pregătită. Vor să creeze o situaţie de instabilitate prin teroare, lansînd atacuri împotriva uzinelor, spitalelor, televiziunii şi radiodifuziunii” aprilie 8, 2013

“Tineretul Liber” din 26 decembrie 1989 preia o ştire Agerpres despre nişte declaraţii făcute de Ion Iliescu cotidianului francez “Le Monde”. Le prezint şi eu cititorilor.

Noua conducere a României nu a cerut ajutor militar Uniunii Sovietice

Paris 25 (Agerpres). Noua conducere a României nu a cerut ajutor militar Uniunii Sovietice deoarece “acesta nu este necesar” – a declarat Ion Iliescu într-un interviu publicat luni după-amiază de cotidianul francez “Le Monde”, citat de agenţia France Presse.

“Nu am cerut ajutor militar Uniunii Sovietice. Sîntem în contact permanent cu Ministerul Sovietic al Afacerilor Externe. Acesta, ca şi noi, consideră că ajutorul militar nu este necesar. În această privinţă părerea noastră coincide pe deplin cu părerea sovieticilor”.

Ion Iliescu a confirmat arestarea lui Ceauşescu şi a cîtorva membri ai familiei acestuia, dar a refuzat să dea amănunte despre împrejurările în care a fost arestat dictatorul răsturnat. El a adăugat că au fost arestaţi aproape toţi membrii Comitetului Politic Executiv al partidului. “Ei vor fi judecaţi în momentul în care condiţiile vor permite acest lucru”.

Revoluţionarul – arhetip al profitorului? martie 12, 2013

“Revoluţionarul, ca arhetip al profitorului statului. Ce e de făcut” este un articol a lui Ciprian Şiulea de pe saitul voxpublica (linc). Citez cîteva fragmente (articolul complet îl găsiţi la lincul indicat):

O ştire din Adevărul ne spune că “se strînge laţul pentru profitorii Revoluţiei”, în sensul că mai mulţi lideri ai mişcării au fost condamnaţi sau măcar judecaţi, iar cîtorva mii de revoluţionari (celor care erau informatori ai Securităţii, celor care nu aveau 14 ani la acel moment sau celor care nu pot dovedi că chiar au participat la evenimente) urmează să le fie anulat certificatul. E o ştire bună, desigur, dar expresia “se strînge laţul” e prea optimistă. Nu doar cei cîţiva lideri condamnaţi sau judecaţi pomeniţi în articol au participat la excrocarea statului, ci şi miile de falşi revoluţionari care au acţionat în complicitate cu ei şi care şi-au împărţit privilegiile exorbitante cu ei, deocamdată nederanjaţi de justiţie.

Şi, în realitate, problema de fond rămîne că sintagma “profitorii Revoluţiei” nu ar trebui limitată la cei care au obţinut prin înşelăciune un certificat, fără să fi avut vreun merit revoluţionar. Profitori ai Revoluţiei sînt toţi cei care au primit bani sau alte avantaje de pe urma Revoluţiei (desigur, cu excepţia celor răniţi şi a urmaşilor celor răniţi sau decedaţi, singurii într-adevăr îndreptăţiţi să primească astfel de compensaţii). (…)

Ion Iliescu spune că nu se aştepta la execuţia soţilor Ceauşescu martie 4, 2013

În 2010 Teodor Mărieş stîrnea senzaţie în mass-media bucureşteană, pretinzînd că a descoperit un document care arată că Ion Iliescu iscălise, în decembrie 1989, un decret de comutare a pedepsei capitale a soţilor Ceauşescu în închisoare pe viaţă. Am scris despre acele “dezvăluiri”, prezentate de toată presa bucureşteană a timpului, în articolul O dezvăluire dubioasă: Pretinsa anulare a condamnării la moarte a lui Ceauşescu. Explicaţii pe care asociaţia “21 Decembrie” le datorează (linc).

Ion Iliescu a tăgăduit atunci existenţa acelui decret, numindu-l “o minciună”, iar pe Mărieş “provocator”. Pe lîngă Iliescu, şi alte persoane din CFSN-ul lui 1989 au dezminţit ştirea: Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Cazimir Ionescu. Unele mijloace de informare în masă pretindeau că dezvăluirea lui Mărieş e confirmată de procurorul Dan Voinea, dar din analiza declaraţiilor acestuia nu reieşea decît că nici în decembrie 1989, nici în anchetele ulterioare, domnul procuror nu luase la cunoştiinţă despre un asemenea decret. Teodor Mărieş nu a dat explicaţii despre felul cum a ajuns în posesia dînsului pretinsul document, care nici nu a fost expertizat de cineva pentru autenticitate. Acesta a fost însă primul moment în care s-a răspîndit în opinia publică, prin televiziunile şi ziarele bucureştene, ideea că Iliescu nu ar fi vrut omorîrea soţilor Ceauşescu în timpul revoluţiei.

Răstălmăcirile lui Larry Watts şi răstălmăcirile altora despre Larry Watts ianuarie 21, 2013

Cartea lui Larry Watts “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni” (editura Rao 2012 – editură care pare specializată în falsificarea istoriei revoluţiei; a publicat şi cărţile lui Alex Mihai Stoenescu) se ocupă de întreaga perioadă comunistă din istoria României, cît şi de relaţiile României cu Rusia de dinainte de comunism. Capitole ale cărţii se referă la perioada războiului de independenţă din 1877-1878, situaţia de după primul război mondial şi războiul României împotriva guvernului de la Budapesta condus de Bela Kun (sprijinit de sovietici), al doilea război mondial, perioada stalinistă, perioada Hruşciov, primăvara de la Praga şi refuzul lui Ceauşescu de a participa la invadarea Cehoslovaciei (pe larg tratată, în 8 capitole), perioada Ceauşescu, probleme de politică externă ale României (Orientul Mijlociu, parteneriatul cu SUA). Nu există un capitol consacrat revoluţiei din 1989. Larry Watts analizează amănunţit evenimentele de pînă în 1978, iar despre revoluţia care a răsturnat regimul comunist face doar scurte referiri în introducerea cărţii. Cel mai important fragment din cartea lui Larry Watts care se referă la revoluţie îl găsim la pagina 55, şi este următorul:

Este sugestiv faptul că peste 25000 din cei 37000 de turişti sovietici care au considerat România locul preferat pentru vizite sau tranzit, în cele două săptămînă anterioare revoluţiei din decembrie 1989, au ales să nu mai plece timp de aproape un an, pînă în octombrie 1990, după ce guvernul român le-a cerut oficial şi insistent să părăsească ţara.

Aici se face trimitere la o notă de subsol în care se scrie:

Ceauşescu a protestat împotriva afluxului brusc de turişti de la Moscova, din care nici unul nu stătea la vreun hotel. Vezi Mircea Munteanu, New Evidence on the 1989 Crisis in Romania, e-Dossier nr. 5, Washington D.C., Woodrow Wilson International Center for Scholars, decembrie 2001, pp. 3-11, CWIHP. Ancheta Senatului României asupra evenimentelor din 1989 menţionează un salt de la 30000 turişti sovietici în 1988 la 67000 în 1989, precum şi o întîrziere inexplicabilă în plecarea acestora. Vezi Depoziţia lui Petre Roman, transcript nr. 90/8.03.1994, Arhiva Senatului României, pp. 44-45. Conform prim-ministrului Petre Roman, 30000 de turişti ruşi au rămas în România peste un an, pînă cînd li s-a cerut oficial să plece, în octombrie 1990. Conform lui Roman, şeful SIE, Caraman, l-a informat numai la acea dată despre aceştia. Totuşi încă din martie televiziunea română relata despre taberele sovietice.

Acest fragment din Larry Watts a inspirat articolul lui Sorin Golea din tabloidul “Libertatea” (linc) pe care l-am analizat deja (linc):

Octavian Paler – Iluziile au durat numai o lună. “Dictatura a fost răsturnată fără participarea Frontului. A fost răsturnată … de către popor, ieşit spontan pe străzi” ianuarie 2, 2013

Articol al răposatului Octavian Paler, publicat iniţial în “România Liberă” din 25 ianuarie 1990 (linc). Puterea FSN-istă mai fusese contestată şi pînă atunci (vezi 26 decembrie 1989 – prima încercare de răsturnare a regimului Iliescu – linc şi manifestaţiile din 12 ianuarie 1990), dar acum era prima dată cînd un ziar important precum era “România Liberă” (cred că avea 1 milion de exemplare tiraj, la vremea aceea lumea fiind foarte interesată de ziare) contesta făţiş noua putere. Articolul a contribuit la pregătirea manifestaţiei anti-FSN din 28 ianuarie 1990, care a fost urmată de contramanifestaţia din 29 ianuarie şi apoi de înlocuirea CFSN cu CPUN. În contrast cu teoriile actuale care acuză FSN-ul că ar fi complotat pentru răsturnarea lui Ceauşescu, articolul lui Octavian Paler susţine că “dictatura a fost răsturnată fără participarea Frontului”. La fel ca în Proclamaţia de la Timişoara care va urma în martie 1990, contestarea FSN se bizuie pe ideea lipsei de implicare a liderilor FSN-işti în răsturnarea lui Ceauşescu. În căutare de legitimitate, liderii FSN-işti vor lansa apoi legendele despre pretinsa lor conspiraţie anticeauşistă, legende pe care încearcă să le impună în conştiinţa publică şi prin intermediul Institutului Revoluţiei condus de Ion Iliescu.

În 1945, cînd s-a format Guvernul Groza, aveam optsprezece ani şi-mi era silă de politică. Îmi trăiam sfîrşitul adolescenţei, retras printre cărţi, fără să înţeleg prea bine ce se petrecea. În ianuarie 1990, înţeleg, din nefericire, că povestea riscă să se repete, că acestei mult prea încercate ţări i se poate refuza din nou viitorul. Atunci, în 1945, ceea ce a decis a fost pumnul lui Vişinski. Acum al cărui pumn a căzut în balanţă? O vom şti, probabil, cîndva. Marţi seara, o seară neagră pentru mine, am fost tentat să mă retrag iarăşi printre cărţile mele. Ce rost are? mi-am zis. Lumea aceasta nu e făcută pentru idealişti. Dacă nu dau curs acestei tentaţii, sau nu-i dau încă, e din pricină că revoluţia română a spulberat şi limitele singurătăţii mele. M-a scos în stradă. M-a obligat să merg în Piaţa Universităţii, să mă ruşinez de prejudecăţile mele, să mă uit la tinerii care înfruntau acolo gloanţele şi să mă întreb: cum am putut, Doamne, să cred că sîntem un popor condamnat să rabde? Cum am putut să cred că tinerii din România n-au nici un ideal? Din păcate, am avut dreptate să mă tem în ultimele săptămîni de ceea ce se semnaliza din culise. Marţi seara am avut confirmarea. Am urmărit consternat reportajul transmis de televiziune de la şedinţa Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Consternat nu numai de decizia Frontului de a se prezenta în alegeri, ci şi de modul în care s-a adoptat această decizie; prin ridicare de mîini, de parcă era vorba de o hotărîre oarecare. În plus, senzaţia, extrem de angoasantă, care mă urmărea, era că totul avea ceva din aerul şedinţelor fostului partid comunist. A fost pentru mine, mărturisesc, seara spulberării iluziilor. Acum, în ce mă priveşte, înclin să cred că acţiunea de delapidare a revoluţiei a ieşit din culise, intrînd în faza ei oficială. Şi cui să reproşez această teribilă dezamăgire? Adevărul e că unii dintre liderii Frontului au declarat demult, încă de la 31 decembrie, cînd nici un partid nu era înregistrat legal, că Frontul intră în campanie electorală! E vina noastră, că n-am fost atenţi, că ne-am lăsat derutaţi de declaraţiile altor lideri ai aceluiaşi Front, care ne asigurau – de ce oare? – că nu vor să candideze, că înţeleg caracterul provizoriu al “mişcării” din care fac parte.

Propagandă în “Adevărul” pentru graţierea criminalului Stănculescu decembrie 12, 2012

“Am vrut să îl lichidez pe generalul Militaru” (linc), e titlul unui interviu publicat de Andrei Crăciun şi Cristian Delcea în ziarul “Adevărul”, în care ziarul care se pretinde indignat de crimele revoluţiei face propagandă pentru graţierea criminalului Stănculescu. Acesta este prezentat ca un fel de dizident al FSN-ului instalat la putere în 1989, deşi a avut funcţia de ministru în guvernul FSN mult mai multă vreme decît generalul Militaru.

Chiar primele întrebări din interviu sînt legate de graţiere:

Victor Stănculescu reia minciuna cu misterul celor 40 de cadavre (video) decembrie 3, 2012

În noiembrie 2012 la o televiziune bucureşteană fostul general şi actual puşcăriaş Victor Stănculescu a avut posibilitatea să “dezvăluie”, pentru aproximativ a 127-a oară, misterele revoluţiei. Printre altele a reluat (vezi de la minutul 15:36 al înregistrării de mai jos) vechea minciună despre cei 40 de morţi din Timişoara arşi la crematoriul din Bucureşti, pretinzînd chipurile că în procesul său nimeni dintre părţile civile (“grupul de presiune asupra curţii”) n-ar fi pretins că e rudă sau cunoscut cu vreunul din cei 40. O minciună sfruntată, în chiar motivarea sentinţei (pe care am publicat-o în 2004 în volumul “Curtea Supremă – Procesele revoluţiei din Timişoara”), în partea în care se vorbeşte despre pretenţiile de despăgubiri civile (linc) apar destule cazuri în care părţile civile respective în descrierea suferinţelor pe care îşi întemeiază cererea de despăgubiri au pomenit faptul că n-au mai găsit trupul celor dragi. În articolul “Misterul” celor 40 de cadavre (linc) am discutat pe larg despre apariţia şi dezvoltarea acestei minciuni. Vezi mai jos înregistrarea cu Stănculescu, la transcrierea căreia am adăugat comentarii ale mele cu litere cursive între paranteze drepte.

Transcriere înregistrare:

Gheorghe Gherghina, secretar de stat la Ministerul Finanţelor: Indemnizaţia revoluţionarilor să fie în funcţie de indicatorul social de referinţă octombrie 7, 2012

USL pregăteşte noi indemnizaţii pentru toţi revoluţionarii (linc) este titlul unui articol scris de Cristian Delcea şi Mihai Voinea pe saitul “Adevărul” din 4 iunie 2012, unde se anunţă “noi indemnizaţii de la 1 iulie”. După ce data de 1 iulie a trecut, pe 5 iulie Cristian Delcea scria în acelaşi ziar: “Guvernul doreşte reacordarea indemnizaţiilor pentru revoluţionari” (linc). Sîntem acum în octombrie, nici guvernul nu a reluat plăţile indemnizaţiilor pentru revoluţionari sistate prin Legea 283/2011, nici ziariştii de la “Adevărul” nu au roşit pentru dezinformările pe care le-au răspîndit. Dar discuţii pe această temă se poartă în cadrul guvernului, care se vor lungi probabil pînă în 2013 cînd oricum efectul legii 283/2011 va dispărea (acea lege a fost dată cu aplicare numai în 2012). Scopul discuţiilor pare să fie mai degrabă micşorarea pe viitor a indemnizaţiilor revoluţionarilor, nu reluarea lor în plată acum. Pe saitul SSPR (linc) este postată o adresă trimisă de domnul Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, către Georgeta Bratu, secretar de stat la Ministerul Muncii, referitoare la problema indemnizaţiilor pentru revoluţionari. Redau textul acestei adrese. Îngroşările unor fragmente îmi aparţin. Atrag atenţia asupra ultimei fraze, în care se cere stabilirea indemnizaţiei revoluţionarilor în funcţie de indicatorul social de referinţă, nu în funcţie de cîştigul salarial mediu brut pe economie, cum este trecut acum în Legea 341/2004. Pentru anul 2012 valoarea indicatorului social de referinţă e de 500 lei (linc).

Doamnei Georgeta Bratu,
Secretar de Stat, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
adresa: Str. Dem. l. Dobrescu, nr. 2-4
Sector 1
Bucureşti
Referitor la proiectul de Memorandum cu tema “Modificarea unor prevederi ale legislaţiei ce vizează drepturi recunoscute persoanelor care beneficiază de Legea nr. 341/2004 Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, retransmis cu adresa dumneavoastră nr. 1211/GB/2012, vă comunicăm următoarele: