O întrebare în “Moldova Socialistă”: “De ce actul de la 9 aprilie 1918 nu poate fi privit ca un caz concret de realizare a dreptului naţiunilor la autodeterminare?” martie 25, 2013

Odată cu progresul gorbaciovismului pe meleagurile basarabene, presa chişinăuană începea să-şi pună întrebări care înainte păreau de neînchipuit. Unele dintre ele se refereau şi la unirea Basarabiei cu România, întîmplată în 1918 pe 9 aprilie stil nou / 27 martie stil vechi. Iată o astfel de dezbatere din ziarul “Moldova Socialistă” din 20 august 1988. Ziarul prezintă punctul de vedere oficial al istoriografiei sovietice, dar e remarcabil că tovarăşul Iaţco, care a pus obraznicele întrebări, nu a fost trimis în Siberia ci se duce muncă de lămurire cu el. Cu litere cursive între paranteze drepte am adăugat scurte explicaţii, cînd un cuvînt folosit în presa basarabeană are alt înţeles decît cel obişnuit în România.

Să spunem adevărul

La 13 aprilie anul curent ziarul nostru a publicat articolul “Actul trădării”, semnat de A. Morari, doctor în ştiinţe istorice, şi M. Ghiţiu, candidat în ştiinţe istorice. După aceasta la redacţie a sosit un răvaş, în care autorul, tov. S. Iaţco, se adresa semnatarilor cu următoarea rugăminte:

“Stimată redacţie!

Dacă se permite aşa ceva, aş vrea să dau prin intermediul gazetei “Moldova Socialistă” cîteva întrebări autorilor articolului “Actul trădării”.

1. De ce actul de la 9 aprilie 1918 nu poate fi privit ca un caz concret de realizare a dreptului naţiunilor la autodeterminare, drept care a fost declarat de Revoluţia din Octombrie? Doar s-au folosit de dreptul acesta Polonia şi Finlanda şi au creat state burgheze independente. De ce nu putea să se folosească de acest drept şi Moldova?

2. În anul 1812, în rezultatul tratatului dintre Rusia şi Turcia, o parte din teritoriul Moldovei, Basarabia, a fost alipită la Rusia. Moldova nici formal n-a luat parte la tratative. Se poate presupune că alipirea Basarabiei s-a făcut contra voinţei Moldovei. De ce actul de la 9 aprilie nu poate fi privit ca unul al unirii Moldovei cîndva dezbinate?

3. Cum lămureşte ştiinţa istorică faptul că moldovenii (Cazacu, Inculeţ, Ciugureanu, Stere) au fost trădători ai Moldovei, iar patrioţi au fost Meleşin, Zilberman, Frenkel, Sîtcovschi (“Sovetscaia Moldavia”, 14 ianuarie 1988).”

Noiembrie 1989 la Chişinău. Glasul victimelor. “Socot absolut imposibilă, după cele văzute, aflarea mea în continuare în rîndurile partidului” noiembrie 7, 2012

Am mai prezentat pe acest blog evenimentele din 7 şi 10 noiembrie 1989 de la Chişinău, începute cu oprirea paradei militare sovietice în 7 noiembrie (aniversarea revoluţiei bolşevice), continuate cu incendierea Ministerului de Interne al RSS Moldoveneşti în 10 noiembrie şi urmate de schimbarea prim-secretarului acestei republici sovietice. Fiindcă nu vreau să mă repet, îndemn cititorii să citească articolele mele mai vechi:
- 16 noiembrie 1989: izbînda gorbaciovismului în RSS Moldovenească
- 7 şi 10 noiembrie 1989 – ciocniri ale forţelor de ordine cu mulţimea la Chişinău
- 10 noiembrie 1989, incendierea ministerului de interne la Chişinău

Prezint acum alte relatări din presa momentului despre acele evenimente, şi anume articolul “Vorbesc victimele” publicat de “Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989 şi semnat “Secţia publicistică” sub genericul “Ce s-a întîmplat totuşi la 7 şi 10 noiembrie la Chişinău?”.

Vorbesc victimele

Septembrie 1988: “Moldova Socialistă” se luptă cu emoţiile noiembrie 5, 2012

Continui să prezint pe acest blog, în paralel cu evenimentele din România anului 1989, şi atmosfera din Basarabia din aceeaşi perioadă. În 8 septembrie 1988 ziarul guvernamental de la Chişinău “Moldova Socialistă” publică articolul nesemnat (semn că era comandă politică de sus) “În prizonieratul emoţiilor”. Transcriu acest articol pentru a oferi şi cititorilor acestui blog posibilitatea de a se delecta cu el, inserînd scurte comentarii proprii cu litere cursive între paranteze drepte. În principal acestui articol i-a fost dată replică în rezoluţia Uniunii Scriitorilor din RSS Moldovenească din 14 septembrie 1988, publicată de “Literatura şi Arta” în 27 octombrie 1988 şi pe “blogul lui Marius Mioc” în 25 noiembrie 2010 (linc).

În prizonieratul emoţiilor

La 23 august 1988 “Moldova Socialistă” a publicat la rubrica “revista presei” articolul “Peste un an”, în care a analizat activitatea săptămînalului “Literatura şi Arta” şi, parţial, materialul “Restructurarea nu are alternativă” inserat în această gazetă cu rubrica “Masa rotundă”.

Colegiul de redacţie al săptămînalului însă, nu numai că nu a căzut de acord cu aprecierile şi concluziile expuse în revistă, ci şi a dat publicităţii la 1 septembrie articolul său redacţional. Tonul acestui “răspuns colegial” e atît de certăreţ, discutabil, încît nu lasă dubii privind renunţarea la abeceul despre atitudinea respectuoasă faţă de oponenţi, despre necesitatea de a-şi însuşi cultura discuţiilor. Însă principiul pluralizmului socialist presupune întîi de toate bunăvoinţă, sinceritate, discuţii sănătoase, în contradictoriu.

Adoptarea legii despre limba de stat la Chişinău. Mihai Ghimpu: “Unele articole cer modificări esenţiale, fără de care aceste proiecte sînt inacceptabile” august 31, 2012

Deşi adoptarea legii despre limba de stat în RSS Moldovenească a fost considerată o mare izbîndă a mişcării de eliberare naţională, legea respectivă reprezintă un compromis, în contextul grevelor începute la unele întreprinderi de către populaţia rusofonă. Înainte de adoptarea legii, în presa moldovenească apăreau articole care arătau că prevederile ei nu sînt destul de ferme şi nu vor duce la dorita schimbare a situaţiei socio-lingvistice din republică. De pildă, juristul Mihai Ghimpu, care în 2009 avea să devină preşedinte interimar al Republicii Moldova (linc), publica în “Literatura şi Arta” din 24 august 1989 articolul “Propun”, în care îşi exprima părerea despre proiectele de lege supuse dezbaterii. “Unele articole cer modificări esenţiale, fără de care aceste proiecte sînt inacceptabile”, scrie cel care acum este preşedintele Partidului Liberal din Moldova, membru în coaliţia guvernamentală. Propunerile domnului Ghimpu nu au fost aprobate. Redau respectivul articol:

Propun

La 29 august 1989 va avea loc sesiunea Sovietului Suprem al RSSM unde se va decide soarta limbii moldoveneşti, deci a poporului nostru.

August 1989 în RSS Moldovenească: rezistenţa rusofonilor la schimbare august 29, 2012

Evenimentele anului 1989 din RSS Moldovenească nu pot fi înţelese fără a cunoaşte poziţia populaţiei rusofone. Prin rusofoni se înţeleg nu numai etnicii ruşi din republică, ci şi ucrainenii, găgăujii, bulgarii şi chiar unii moldoveni care aveau obişnuinţa de a comunica în limba rusă, aceasta fiind limba pe care o cunoşteau cel mai bine şi de care se simţeau cel mai legaţi sufleteşte. Precizez că în RSS Moldovenească învăţămîntul se desfăşura fie în limba “moldovenească”, fie în limba rusă. Ucrainenii, bulgarii, găgăujii din republică aproape toţi urmau şcoli ruseşti, ceea ce îi făcea să se considere rusofoni. Tot şcoli ruseşti urmau şi destui moldoveni, mai ales la oraşe, limba rusă fiind considerată limba principală a vieţii economice şi sociale.

Cînd se apropia sesiunea Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti care urma să ia în discuţie proiectele de legi despre limba oficială şi revenirea la grafia latină, rusofonii, care erau concentraţi mai ales la oraşe (colonizarea sovietică a atins doar în mică măsură satele), au declanşat greve de protest, pentru a împiedica adoptarea legilor sau pentru a forţa declararea limbii ruse ca limbă oficială alături de “moldovenească”. În general, rusofonii s-au împotrivit acelor aspecte ale legilor propuse care condiţionau ajungerea în anumite funcţii de conducere de cunoaşterea limbii “moldoveneşti”.

Redau rubrica “De joi pînă joi” apărută în săptămînalul “Literatura şi Arta” din 24 august 1989, unde sînt trei articole de Alecu Reniţă care descriu rezistenţa populaţiei rusofone din RSS Moldovenească faţă de schimbările cerute de mişcarea de renaştere naţională a moldovenilor.

Sabotajul organizat, de ce este tolerat

Grevele preventive ce au avut loc la Tiraspol, Tighina (Bender), Rîbniţa nu pot fi calificate altfel decît făţişe şi bine diriguite acte de sabotaj, organizate cu intenţia de a intimida completamente situaţia politică din RSSM. Ce se ascunde sub paravanul sabotajului? Nimic altceva decît dorinţa unui grup minoritar extremist de a menţine neatinsă, cu orice preţ, politica naţională ţarist-stalinist-brejnevistă, de a-l lipsi pe un întreg popor de drepturile elementare la o existenţă normală, civilizată. Condamnarea grevelor preventive de către Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM credem că e un prim pas în direcţia demascării instigatorilor la sabotaj deschis, o tentativă de a pătrunde în cabinetele tainice, acolo unde se uneltesc şi se pun la cale lucruri murdare nu numai împotriva moldovenilor, dar şi a ruşilor. Şi poate, în primul rînd, al ruşilor, căci, la drept vorbind, interfrontiştii [Interfront = mişcare politică a populaţiei rusofone din RSS Moldovenească, care lupta împotriva "naţionalismului" moldovenesc] prin declaraţiile şi acţiunile lor iresponsabile aduc enorme prejudicii Rusiei, faţă de care ei sînt la fel de străini ca şi faţă de Moldova.

Haralambie Moraru: Noi, poporul care a stat de veacuri între Nistru şi Prut, sîntem puşi acum să aşteptăm. Pînă la 29 august, chiar pe pămîntul nostru august 27, 2012

“În preajma sesiunii Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti” este titlul unei rubrici din săptămînalul “Literaturta şi Arta” din 24 august 1989, unde găsim articolul lui Haralambie Moraru – “Grîul cît sabia şi spicul cît vrabia”. Reproduc acest articol care reflectă atmosfera de la Chişinău din preajma adoptării legilor despre revenirea la alfabetul latin şi declararea “limbii moldoveneşti” ca limbă de stat a republicii unionale.

Grîul cît sabia şi spicul cît vrabia

Este istorică această zi.

Din simplul motiv, ori din mai multe motive, nu importă, dar unul dintre ele ar fi: după douăzeci şi nouă august anul una mie nouă sute optzeci şi nouă, se va vedea dacă noi, întregul popor care am fost de veacuri între Nistru şi Prut, mai putem acorda sau nu vot de încredere Parlamentului Republicii.

Este istorică această zi.

Din simplul motiv ori din mai multe motive, nu importă, dar unul din ele ar fi: după douăzeci şi nouă august, acelaşi an şi acelaşi secol, vom înţelege noi, întregul popor care am fost de veacuri între Nistru şi Prut, vom înţelege dacă am trăit frăţeşte, într-adevăr, cu bulgarii şi găgăuzii, pe care i-am adăpostit, salvîndu-i, cu peste o sută de ani în urmă. Frăţeşte, zic, anume, deoarece mai cu seamă de la anul patruzeci încoace această formulă am rostit-o şi în această formulă vreau eu şi vrem cu toţii să credem.

Este istorică această zi.

Din simplul motiv ori din mai multe motive, nu importă, dar unul din ele ar fi: după douăzeci şi nouă august, acelaşi an şi acelaşi secol, era noastră, se va vedea dacă reprezentanţii popoarelor rus şi ucrainean, în special, care au acordat de la patruzeci încoace un ajutor frăţesc acestui neam care a fost de veacuri între Nistru şi Prut, se va vedea, prin urmare, dacă acest ajutor a fost întrutotul dezinteresat şi încă dacă acei care ne-au întins, cum se spune, de la patruzeci încoace, mînă de frate, se va verifica, zic, acum pe viu şi în faţa tuturor, dacă ne mai pot înţelege frăţeşte.

Este istorică această zi.

Din simplul motiv ori din mai multe motive, nu importă, dar unul din ele ar fi: după douăzeci şi nouă august, o simplă zi pentru mulţi, dar nu şi pentru acest popor care a fost de veacuri între Nistru şi Prut, se va vedea dacă noi sîntem cu adevărat una dintre cele cinsprezece republici unionale şi dacă ne bucurăm de aceleaşi drepturi egale, şi dacă ne-am bucurat de aceleaşi drepturi egale, şi dacă vom avea şi noi limbă de stat şi dacă limba de stat va fi şi limba de comunicare între locuitorii acestei republici, cum a fost consfiinţit în lege, înaintea noastră şi mult înaintea noastră, în majoritatea republicilor-surori, cum ne-am obişnuit să formulăm de la patruzeci încoace.

Este istorică această zi.

Din simplul motiv ori din mai multe motive, nu importă, dar unul din ele ar fi: după douăzeci şi nouă august, secolul nostru şi era noastră, lumea întreagă va fi să afle că un popor, care este de veacuri între Nistru şi Prut, un popor născut de mamă şi crescut de mamă, legănat de mamă, a fost să-şi piardă Graiul Matern şi, cine ştie, se va vedea după această zi dacă încă-i posibil să-l piardă. Şi din acest punct de vedere această zi se va dovedi a fi istorică şi pentru marele Glob Pămîntesc.

Este istorică această zi.

Din simplul motiv ori din mai multe motive, nu importă, dar unul din ele ar fi: după douăzeci şi nouă august s-ar putea ca noi să fim unicul popor din lume căruia i se impune să strige în două limbi, să plîngă în două limbi, să cînte în două limbi.

Este istorică această zi.

Din simplul motiv ori din mai multe motive, nu importă, dar unul din ele ar fi: după douăzeci şi nouă august, anul curent, s-ar mai putea întîmpla ca noi să fim unicul popor din această ţară şi din întreaga lume care are două limbi materne.

Este istorică această zi.

Şi nu există motive, nici argumente, nu există nici unul, nici mai multe, şi asta importă, importă că nu există precedente cînd unui popor să i se ia limba lăsată de la Dumnezeu – odată şi pentru vecie.

Este istorică această zi.

Istorice sînt clipele pe care le vom trăi pînă la această zi.

Şi noi toţi vom intra în istorie prin această zi.

Dar va intra în istorie, numaidecît, şi întregul Parlament al Republicii.

Un Parlament multinaţional, cum ne-am deprins să ne exprimăm de la patruzeci încoace, secolul nostru şi era noastră.

Este istorică această zi.

Şi noi, întregul popor care am fost de veacuri între Nistru şi Prut, nu o vom uita. Doar nu se uită istoria. De aceea o vom lăsa ca moştenire – bună sau rea – nepoţilor şi strănepoţilor din toate timpurile viitoare.

Este istorică această zi.

Din simplul motiv ori din mai multe motive, nu importă, dar unul din ele ar fi: destinul unei limbi se hotărăşte într-o sală cu uşile închise, de un contingent de aproape patru sute de oameni.

De parcă n-am avea strămoşi.

De parcă n-am avea case şi sate.

De parcă n-am fi semănat niciodată pe acest pămînt.

De parcă n-am fi spus noi, moldovenii, care sîntem de veacuri pe acest pămînt, că grîul în părţile noastre creşte înalt cît sabia şi greu cît vrabia.

De parcă n-am avea codri.

Este istorică această zi.

Din simplul motiv că avîndu-le pe aceastea toate şi încă multe altele prin care ne-a lăudat lumea că le avem noi, poporul care a stat de veacuri între Nistru şi Prut, sîntem puşi, acum, să aşteptăm. Pînă la douăzeci şi nouă august, secolul nostru, era noastră, chiar pe pămîntul nostru.

Este istorică această zi.

Dintr-un simplu motiv. Numai unul.

Mai citeşte alte articole din presa basarabeană din perioada mişcării de renaştere naţională la pagina RSS Moldovenească 1988-1990.

1989, Chişinău: “Timpul cere insistent decizii care ar întoarce irevocabil pagina cu semnăturile funeste ale lui Molotov şi Ribentrop” august 26, 2012

August 1989 este luna în care în RSS Moldovenească s-au adoptat legile legate de conferirea statutului oficial al limbii “moldoveneşti” şi revenirea la alfabetul latin. Pentru a convinge Sovietul Suprem (parlamentul) de la Chişinău de nevoia adoptării acestor legi, în condiţiile în care minorităţile naţionale opuneau o dîrză rezistenţă, declanşînd chiar greve în mai multe oraşe ale republicii, în 27 august a fost convocată la Chişinău o adunare populară, care a fost numită în presă “Marea Adunare Naţională”. Sute de mii de oameni au participat la acest moment istoric. Despre acest subiect am mai scris pe acest blog.

Citeşte:
- 27 August 1989 – Marea Adunare Naţională de la Chişinău sau “ziua ce va lumina un veac”
- Marea Adunare Naţională de la Chişinău (video)
- Reportaj de la Marea Adunare Naţională de la Chişinău din 27 august 1989
- 31 august 1989: Adoptarea legilor despre limba de stat şi grafia latină în RSS Moldovenească

În pregătirea acestei mari adunări populare, în săptămînalul “Literatura şi Arta” din 24 august 1989, un grup de scriitori lansează o “convocare” pentru populaţia republicii. Convocare la care au răspuns sute de mii de oameni. Reproduc mai jos textul respectiv:

Chişinău 1989: Un proces care n-ar fi trebuit să aibă loc iunie 26, 2012

Continui obiceiul de a prezenta pe acest blog, în paralel cu evenimentele din 1989 din România, şi pe cele din RSS Moldovenească. Cred că înţelegerea situaţiei politice din URSS-ul gorbaciovist e folositoare pentru înţelegerea contextului revoluţiei române. Din “Literatura şi Arta” din 20 iulie 1989 vă prezint azi articolul “Un proces care n-ar fi trebuit să aibă loc” semnat de A.D. (Alexandru Donos?).

Un proces care n-ar fi trebuit să aibă loc

În zilele de 13, 14 şi 17 iulie a.c., în clubul Combinatului de piele artificială din capitală a avut loc procesul judiciar deschis asupra lui Dumitru Popa, muncitor la această întreprindere, învinuit de faptul că a fost unul dintre organizatorii şi participanţii activi la mitingul şi demonstraţia neoficială desfăşurate în partea centrală a Chişinăului la 22 ianuarie a.c. Sentinţa colegiului judiciar: şase luni de muncă corecţională la locul de lucru cu reţinerea a 20 la sută din salariu în folosul statului. Dumitru Popa, însă a fost absolvit complect de executarea acestei pedepse, deoarece a fost arestat şi pus la închisoare la 17 martie şi eliberat de acolo la 3 iunie. Conform legii, o zi de detenţiune preventivă se egalează cu trei zile de muncă corecţională.

Un român în fruntea parlamentului de la Tiraspol iunie 18, 2012

Mihail Burlă, şeful parlamentului de la Tiraspol. Sursă foto http://transnistria.imagine-romania.ro/oameni/95/mihail-burla-un-politic-vesel.html

După demisia lui Anatolii Kaminski, în fruntea parlamentului separatist de la Tiraspol a fost ales Mihail Burlă. Acesta n-a avut contracadidaţi, fiind votat de 29 de deputaţi, alţi 7 părăsind sala în semn de protest (linc).

”Mihail Burlă este un economist apolitic, care va şti să evite conflictele”, au declarat susţinătorii acestuia. Burlă e născut în 1957 în satul Ciudei, raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi (inclusă azi în Ucraina).

Comuna Ciudei (Mejdurece cum l-au numit sovieticii în perioada cînd s-a născut Burlă; a revenit apoi la denumirea iniţială) are vreo 5000 de locuitori, din care 80% români.

Conform sistemului sovietic, populaţia din Bucovina de Nord avea voie să se declare de naţionalitate românească, doar cei din Basarabia fiind trecuţi ca “moldoveni” la naţionalitate. Ca urmare, inclusiv Mihail Burlă are trecut în actele sale, la rubrica naţionalitate, cea de român.

Chişinău 1988: Viaceslav Plugaru în dialog cu Simion Musteaţă iunie 7, 2012

În “Literatura şi Arta” din 27 octombrie 1988 găsim un interviu luat de Viaceslav Plugaru lui Simion Musteaţă, ministru adjunct al învăţămîntului din RSS Moldovenească. Tema interviului o reprezintă adunările publice organizate la Chişinău în acea vreme de cenaclul “Alexei Mateevici”. Reproduc acest interviu:

Şi totuşi: “Curăţire sufletească” sau “naţionalizm”?

interviu-expres cu S. Musteaţă, locţiitor al ministrului învăţămîntului public al RSSM

- Simion Gheorghevici, la 4 septembrie curent, asistînd la şedinţa ordinară a cenaclului “Alexei Mateevici”, l-am auzit cu urechile mele pe tovarăşul Musteaţă, ministru-adjunct al învăţămîntului public, cum le mulţumea cenacliştilor pentru invitaţia la şedinţă, unde “a rămas încîntat”, a simţit, vorba dumnealui, “o adevărată curăţire sufletească” şi nicidecum nu l-am auzit să facă la adresa cenaclului vre-o observaţie critică. Ceva mai încoace am citit cu ochii mei în ziarul “Învăţămîntul Public” din 15 octombrie un material semnat de tovarăşul Musteaţă şi intitulat “Încă o dată despre neformali, despre publicitate…”, în care dumnealui scrie că “… uneori răsună la aceste şedinţe idei nemature, întrucîtva tendenţioase, care contravin internaţionalizmului socialist, prieteniei frăţeşti a popoarelor Uniunii RSS”, că eczistă acolo aspecte “care contravin procesului restructurării, sînt orientate spre aţîţarea patimilor, a sentimentelor naţionaliste şi sînt, pur şi simplu, nelegitime”. Aş vrea să vă întreb: pe care tovarăş Musteaţă să-l credem?

- Vedeţi dumneavoastră, în primul rînd, la cenaclu am vorbit numai despre şedinţa în cauză, la care eram de faţă, iar în articolul din ziar m-am referit la mai multe şedinţe – doar reprezentanţii noştri asistă la toate şedinţele şi apoi ne informează. În al doilea rînd, chiar şi la şedinţa la care am participat au fost cîteva momente…

- De manifestări naţionaliste?

- Poate nu chiar naţionaliste. Hai să zicem aşa: cîteva momente nu chiar frumoase.

- Nu aţi putea să eczemplificaţi?

- De pildă, cînd Anatol Şalaru a citit nişte proverve, pe unele le puteai înţelege şi aşa şi aşa, cum vrei.