Habarnistul Traian Băsescu vorbeşte despre revoluţie: “Cine a luat decizia politică şi a cerut ministrului Apărării să fie scoasă armata împotriva poporului?”. Nicolae Ceauşescu (17.12.1989): “Ce-au făcut ofiţerii tăi Milea, de ce nu au intervenit imediat, de ce nu au tras?” mai 17, 2013

Preşedintele Traian Băsescu a confirmat prin decret numirile procurorilor şefi propuşi de Ministerul Justiţiei (linc). Procuror general va fi Tiberiu Mihail Niţu, cel pe care cu nu multă vreme în urmă acelaşi Băsescu îl considera nepotrivit pentru funcţie (linc), punct de vedere împărtăşit şi de CSM (linc). Se spunea atunci că Tiberiu Niţu nu s-a remarcat prin nici un dosar serios pe care l-ar fi instrumentat, prin nici un fel de infractori deosebiţi a căror vinovăţie ar fi fost dovedită de domnia sa. Între timp însă, atît Consiliul Superior al Magistraturii cît şi preşedintele Băsescu şi-au schimbat părerea şi au ajuns la concluzia că Tiberiu Niţu este cel mai vrednic procuror român, care merită deci să fie şeful tuturor procurorilor. Probabil că în cele cîteva luni care au trecut de la respingerea candidaturii sale, domnul Niţu a avut nişte rezultate deosebite în muncă, care au contribuit la schimbarea atitudinii factorilor de decizie cu privire la domnia sa.

Cu prilejul numirii domnului Niţu, preşedintele Băsescu a arătat o preocupare surprinzătoare pentru domnia sa: revoluţia din 1989. Anume legat de acest subiect şi de nimic altceva a avut domnul Băsescu nişte pretenţii faţă de Tiberiu Niţu. “Pentru domnul Niţu am avut o solicitare specială care este o restanţă din vremea doamnei Kovesi. Clarificarea a măcar a două aspecte din Revoluţie: cine a luat decizia politică şi a cerut ministrului Apărării să fie scoasă armata împotriva poporului, cu muniţie de război. Sînt de acord că e dificil să stabileşti care e militarul care a tras, dar istoria are dreptul să consemneze în ce cadru s-a luat decizia ca armata să fie scoasă împotriva manifestanţilor. E un răspuns pe care dl. Niţu trebuia să mi-l dea până anul viitor. A doua: care este cadrul în care s-a luat decizia înarmării gărzilor patriotice cu muniţie de război. Sînt decizii esenţiale care au generat peste 1.000 de victime. Pentru ce s-a întîmplat la Bucureşti nu ştim mare lucru”, a declarat Băsescu.

Ion Iliescu a refuzat să confirme existenţa unor mercenari străini. “Rezistenţa atroce a vechiului aparat pro-ceauşist a fost bine pregătită. Vor să creeze o situaţie de instabilitate prin teroare, lansînd atacuri împotriva uzinelor, spitalelor, televiziunii şi radiodifuziunii” aprilie 8, 2013

“Tineretul Liber” din 26 decembrie 1989 preia o ştire Agerpres despre nişte declaraţii făcute de Ion Iliescu cotidianului francez “Le Monde”. Le prezint şi eu cititorilor.

Noua conducere a României nu a cerut ajutor militar Uniunii Sovietice

Paris 25 (Agerpres). Noua conducere a României nu a cerut ajutor militar Uniunii Sovietice deoarece “acesta nu este necesar” – a declarat Ion Iliescu într-un interviu publicat luni după-amiază de cotidianul francez “Le Monde”, citat de agenţia France Presse.

“Nu am cerut ajutor militar Uniunii Sovietice. Sîntem în contact permanent cu Ministerul Sovietic al Afacerilor Externe. Acesta, ca şi noi, consideră că ajutorul militar nu este necesar. În această privinţă părerea noastră coincide pe deplin cu părerea sovieticilor”.

Ion Iliescu a confirmat arestarea lui Ceauşescu şi a cîtorva membri ai familiei acestuia, dar a refuzat să dea amănunte despre împrejurările în care a fost arestat dictatorul răsturnat. El a adăugat că au fost arestaţi aproape toţi membrii Comitetului Politic Executiv al partidului. “Ei vor fi judecaţi în momentul în care condiţiile vor permite acest lucru”.

Ce n-am putut să spun la emisiunea de la România TV. “Un mod subtil de compromitere a revoluţionarilor” (video) martie 31, 2013

Am pomenit deja de emisiunea despre revoluţionari de la România TV (linc), la care am fost şi eu invitat. Am putut interveni doar 2 minute, strict pe problema certificatului de revoluţionar al Margaretei Costea (soacra lui Mircea Geoană), dar apoi nu mi s-a mai dat legătura (deşi emisiunea a fost destul de lungă – 90 de minute). În final am dat totuşi o declaraţie care a fost înregistrată de reporterii din Timişoara ai postului România TV, cu lucruri pe care aş fi dorit să le spun în emisiune, dar nu mi s-a dat prilejul. Reporterii timişoreni au spus că vor transmite redacţiei din Bucureşti declaraţia, urmînd ca Bucureştiul să hotărască dacă şi cînd se va da pe post. Nu cunosc ca România TV să fi difuzat această declaraţie sau fragmente din ea. Dacă vreunul din cititorii blogului a sesizat că România TV a transmis ceva din declaraţia mea rog să-mi semnaleze.

În paralel cu filmarea România TV, fiică-mea (12 ani) m-a filmat cu tableta. Prezint acum această filmare.

Transcrierea înregistrării:

Revoluţionarul – arhetip al profitorului? martie 12, 2013

“Revoluţionarul, ca arhetip al profitorului statului. Ce e de făcut” este un articol a lui Ciprian Şiulea de pe saitul voxpublica (linc). Citez cîteva fragmente (articolul complet îl găsiţi la lincul indicat):

O ştire din Adevărul ne spune că “se strînge laţul pentru profitorii Revoluţiei”, în sensul că mai mulţi lideri ai mişcării au fost condamnaţi sau măcar judecaţi, iar cîtorva mii de revoluţionari (celor care erau informatori ai Securităţii, celor care nu aveau 14 ani la acel moment sau celor care nu pot dovedi că chiar au participat la evenimente) urmează să le fie anulat certificatul. E o ştire bună, desigur, dar expresia “se strînge laţul” e prea optimistă. Nu doar cei cîţiva lideri condamnaţi sau judecaţi pomeniţi în articol au participat la excrocarea statului, ci şi miile de falşi revoluţionari care au acţionat în complicitate cu ei şi care şi-au împărţit privilegiile exorbitante cu ei, deocamdată nederanjaţi de justiţie.

Şi, în realitate, problema de fond rămîne că sintagma “profitorii Revoluţiei” nu ar trebui limitată la cei care au obţinut prin înşelăciune un certificat, fără să fi avut vreun merit revoluţionar. Profitori ai Revoluţiei sînt toţi cei care au primit bani sau alte avantaje de pe urma Revoluţiei (desigur, cu excepţia celor răniţi şi a urmaşilor celor răniţi sau decedaţi, singurii într-adevăr îndreptăţiţi să primească astfel de compensaţii). (…)

7 ani închisoare cu executare pentru Dorin Lazăr Maior, şeful Blocului Naţional al Revoluţionarilor martie 6, 2013

Dorin Lazăr Maior, alături de Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, în prezidiul Congresului BNR din septembrie 2008

Actualizare: Minuta condamnării lui Maior, Tiţion şi Aprofirei se poate citi pe blogul domnului Doftoreanu (linc).

Judecătoria Tîrgu Mureş l-a condamnat pe Dorin Lazăr Maior la 7 ani de închisoare cu executare, în procesul legat de banca Romextera, în care era acuzat de şantaj, anunţă ziarul Gîndul (linc).

În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi la 5 ani Ovidiu Tiţion, partener de afaceri a lui Maior, şi la 4 ani închisoare Florina Aprofirei, secretară a lui Maior şi, după unele surse, tovarăşa lui de viaţă. Florina Aprofirei este şi ea revoluţionară, fiind popularizată în presă că a dobîndit titlul de luptătoare în revoluţie deşi avea doar 10 ani în 1989 (linc).

Un alt revoluţionar braşovean – Iulian Doftoreanu – are calitatea de parte vătămată în proces. Domnul Doftoreanu este şi autorul blogului http://maiorlazardorin.blogspot.be/ în care a publicat mai multe articole despre adversarul său Dorin Lazăr Maior.

Hotărîrea instanţei nu e definitivă, urmînd cel mai probabil să fie atacată la instanţele superioare. Procesul a început în 2006, dar s-a lungit pînă acum suferind şi 2 strămutări. La începutul procesului, domnul Maior a stat 4 luni în arest preventiv.

Ion Iliescu spune că nu se aştepta la execuţia soţilor Ceauşescu martie 4, 2013

În 2010 Teodor Mărieş stîrnea senzaţie în mass-media bucureşteană, pretinzînd că a descoperit un document care arată că Ion Iliescu iscălise, în decembrie 1989, un decret de comutare a pedepsei capitale a soţilor Ceauşescu în închisoare pe viaţă. Am scris despre acele “dezvăluiri”, prezentate de toată presa bucureşteană a timpului, în articolul O dezvăluire dubioasă: Pretinsa anulare a condamnării la moarte a lui Ceauşescu. Explicaţii pe care asociaţia “21 Decembrie” le datorează (linc).

Ion Iliescu a tăgăduit atunci existenţa acelui decret, numindu-l “o minciună”, iar pe Mărieş “provocator”. Pe lîngă Iliescu, şi alte persoane din CFSN-ul lui 1989 au dezminţit ştirea: Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Cazimir Ionescu. Unele mijloace de informare în masă pretindeau că dezvăluirea lui Mărieş e confirmată de procurorul Dan Voinea, dar din analiza declaraţiilor acestuia nu reieşea decît că nici în decembrie 1989, nici în anchetele ulterioare, domnul procuror nu luase la cunoştiinţă despre un asemenea decret. Teodor Mărieş nu a dat explicaţii despre felul cum a ajuns în posesia dînsului pretinsul document, care nici nu a fost expertizat de cineva pentru autenticitate. Acesta a fost însă primul moment în care s-a răspîndit în opinia publică, prin televiziunile şi ziarele bucureştene, ideea că Iliescu nu ar fi vrut omorîrea soţilor Ceauşescu în timpul revoluţiei.

Revoluţia din Tîrgu Mureş: NUP-urile miliţienilor şi securiştilor februarie 18, 2013

Decretul-lege nr. 3 din 4 ianuarie 1990, semnat de Ion Iliescu, a fost salvarea pentru miliţienii şi securiştii din întreaga ţară care bătuseră manifestanţii arestaţi în timpul revoluţiei. La fel s-a întîmplat şi la Tîrgu Mureş, unde mai mulţi cetăţeni au făcut reclamaţie pentru că fuseseră arestaţi şi bătuţi de forţele de ordine în decembrie 1989. Faptele au fost încadrate la “purtare abuzivă” şi s-a constatat că făptaşii au fost amnistiaţi prin decretul FSN din ianuarie 1990. Rezoluţii de acest fel au fost emise de Procuratura Tîrgu Mureş începînd cu iunie 1990. În martie 1990, cînd au fost cunoscutele ciocniri interetnice din oraş, dosarele erau încă în cercetare şi reprezentau probabil motiv de preocupare pentru mulţi din membrii forţelor de ordine din oraş. Cu titlu de exemplu, redau rezoluţia dispusă în cazul sergentului major de poliţie Coman Valer. Pe alt sait al meu – documente1989 (linc) – am publicat şi alte rezoluţii asemănătoare ale Procuraturii Tîrgu Mureş.

PROCURATURA MILITARĂ TÎRGU MUREŞ
Dosar nr. 11/P/1990

[însemnare scrisă de mînă:] 26.06.90 Se confirmă col [semnătură indescifrabilă]

REZOLUŢIE
DE ÎNCETAREA URMĂRIRII PENALE

Anul 1990, luna iunie, ziua 26

Procuror militar şef adjunct, colonel de justiţie ONUŢIU IOAN de la Procuratura militară Tîrgu Mureş;
Examinînd actele de urmărire penală întocmite împotriva:
- Serg. Maj. COMAN VALER,
de la Poliţia municipiului Tîrgu Mureş, cercetat pentru infracţiunea de prutare abuzivă, prev. de art. 250 alin. 2 din codul penal;

CONSTAT URMĂTOARELE:

În plîngerea adresată Procuraturii militare Tîrgu Mureş, de către numitul BLAGA RADU, din Tîrgu Mureş [...], se arată că în seara zilei de 21 decembrie 1989 a participat la manifestaţia anticeauşistă din centrul municipiului Tîrgu Mureş. În dreptul hotelului Parc a fost prins de un subofiţer de miliţie, reţinut şi condus la un autoturism, şi lovit, în faţa autoturismului a fost bătut cu bastonul de cauciuc de către serg. maj. COMAN VALER.

După ce a fost condus la sediul miliţiei, a mai fost bătut, în timp ce stătea cu faţa spre perete în holul formaţiunii cercetări penale, de către un militar mascat, apoi a fost cercetat de o persoană, femeie ofiţer de miliţie, care nu l-a lovit.

Teoria invaziei sovietice în 1989. Un munte de documente lipsă ianuarie 14, 2013

Ziarul “Adevărul” din 16 ianuarie 1990: Armenii şi azerii se măcelăresc între ei. Gorbaciov e incapabil să-i oprească, dar cică trimisese 25000 de agenţi speţnaz în România.

“25000 de spioni KGB au stăpînit România aproape un an! Ceauşescu a fost detronat de o armată secretă sovietică, care a stat în ţara noastră în perioada decembrie 1989 – octombrie 1990″, scria în 23 decembrie 2012 Sorin Golea în ziarul “Libertatea” (linc).

“La expunerea clară, concisă a lui Caraman (Mihai Caraman – n.r.), directorul Centralei de Informaţii Externe, am cerut sovieticilor să-şi retragă comandourile. Era vorba despre aproximativ 25.000 – 30.000 de oameni. S-au retras ca urmare a faptului că Gorbaciov modificase strategia şi spusese că URSS nu mai este jandarm în această zonă”. Declaraţia îi aparţine lui Petre Roman, fostul premier al României în perioada decembrie 1989 – septembrie 1991 şi a fost inclusă într-o carte a istoricului Alex Mihai Stoenescu.

Despre ce este vorba? La începutul lunii decembrie 1989 au intrat în România 37.000 de turişti sovietici, despre care s-a dovedit ulterior că aparţineau structurilor KGB. Circa 25.000 dintre ei au rămas pe teritoriul României pînă în octombrie 1990, cînd au plecat la insistenţele oficialilor români pe lîngă puterea de la Kremlin.

Octavian Paler – Iluziile au durat numai o lună. “Dictatura a fost răsturnată fără participarea Frontului. A fost răsturnată … de către popor, ieşit spontan pe străzi” ianuarie 2, 2013

Articol al răposatului Octavian Paler, publicat iniţial în “România Liberă” din 25 ianuarie 1990 (linc). Puterea FSN-istă mai fusese contestată şi pînă atunci (vezi 26 decembrie 1989 – prima încercare de răsturnare a regimului Iliescu – linc şi manifestaţiile din 12 ianuarie 1990), dar acum era prima dată cînd un ziar important precum era “România Liberă” (cred că avea 1 milion de exemplare tiraj, la vremea aceea lumea fiind foarte interesată de ziare) contesta făţiş noua putere. Articolul a contribuit la pregătirea manifestaţiei anti-FSN din 28 ianuarie 1990, care a fost urmată de contramanifestaţia din 29 ianuarie şi apoi de înlocuirea CFSN cu CPUN. În contrast cu teoriile actuale care acuză FSN-ul că ar fi complotat pentru răsturnarea lui Ceauşescu, articolul lui Octavian Paler susţine că “dictatura a fost răsturnată fără participarea Frontului”. La fel ca în Proclamaţia de la Timişoara care va urma în martie 1990, contestarea FSN se bizuie pe ideea lipsei de implicare a liderilor FSN-işti în răsturnarea lui Ceauşescu. În căutare de legitimitate, liderii FSN-işti vor lansa apoi legendele despre pretinsa lor conspiraţie anticeauşistă, legende pe care încearcă să le impună în conştiinţa publică şi prin intermediul Institutului Revoluţiei condus de Ion Iliescu.

În 1945, cînd s-a format Guvernul Groza, aveam optsprezece ani şi-mi era silă de politică. Îmi trăiam sfîrşitul adolescenţei, retras printre cărţi, fără să înţeleg prea bine ce se petrecea. În ianuarie 1990, înţeleg, din nefericire, că povestea riscă să se repete, că acestei mult prea încercate ţări i se poate refuza din nou viitorul. Atunci, în 1945, ceea ce a decis a fost pumnul lui Vişinski. Acum al cărui pumn a căzut în balanţă? O vom şti, probabil, cîndva. Marţi seara, o seară neagră pentru mine, am fost tentat să mă retrag iarăşi printre cărţile mele. Ce rost are? mi-am zis. Lumea aceasta nu e făcută pentru idealişti. Dacă nu dau curs acestei tentaţii, sau nu-i dau încă, e din pricină că revoluţia română a spulberat şi limitele singurătăţii mele. M-a scos în stradă. M-a obligat să merg în Piaţa Universităţii, să mă ruşinez de prejudecăţile mele, să mă uit la tinerii care înfruntau acolo gloanţele şi să mă întreb: cum am putut, Doamne, să cred că sîntem un popor condamnat să rabde? Cum am putut să cred că tinerii din România n-au nici un ideal? Din păcate, am avut dreptate să mă tem în ultimele săptămîni de ceea ce se semnaliza din culise. Marţi seara am avut confirmarea. Am urmărit consternat reportajul transmis de televiziune de la şedinţa Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Consternat nu numai de decizia Frontului de a se prezenta în alegeri, ci şi de modul în care s-a adoptat această decizie; prin ridicare de mîini, de parcă era vorba de o hotărîre oarecare. În plus, senzaţia, extrem de angoasantă, care mă urmărea, era că totul avea ceva din aerul şedinţelor fostului partid comunist. A fost pentru mine, mărturisesc, seara spulberării iluziilor. Acum, în ce mă priveşte, înclin să cred că acţiunea de delapidare a revoluţiei a ieşit din culise, intrînd în faza ei oficială. Şi cui să reproşez această teribilă dezamăgire? Adevărul e că unii dintre liderii Frontului au declarat demult, încă de la 31 decembrie, cînd nici un partid nu era înregistrat legal, că Frontul intră în campanie electorală! E vina noastră, că n-am fost atenţi, că ne-am lăsat derutaţi de declaraţiile altor lideri ai aceluiaşi Front, care ne asigurau – de ce oare? – că nu vor să candideze, că înţeleg caracterul provizoriu al “mişcării” din care fac parte.

31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială “Decembrie 1989″. “Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie” decembrie 19, 2012

“Renaşterea Bănăţeană” din 5 aprilie 1994 despre conferinţa de presă a Comisiei Senatoriale Decembrie 1989

Am mai pomenit pe acest sait despre activitatea Comisiei Senatoriale “Decembrie 1989″, condusă iniţial (legislatura 1990-1992) de Sergiu Nicolaescu, iar în legislatura 1992-1996 de Valentin Gabrielescu (o scurtă perioadă şi Constantin Ticu Dumitrescu a fost în fruntea comisiei). Vezi:
- Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale “Decembrie 1989″ pe care o condusese
- Adresările Asociaţiei “17 Decembrie” către Comisia Senatorială “Decembrie 1989″ condusă de Valentin Gabrielescu
- Boicotarea Comisiei Senatoriale “Decembrie 1989″ de către Asociaţia “17 Decembrie”
- Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale “Decembrie 1989″ (1994)
- Comisia Senatorială “Decembrie 1989″ a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)

Cînd unii membri ai Comisiei Senatoriale s-au deplasat la Timişoara, m-am prezentat la un dialog cu aceştia, fără însă să accept depunerea de mărturii. După respectivul dialog, în 1 aprilie 1994 am organizat o conferinţă de presă (pomenită în articolul de mai sus din “Renaşterea Bănăţeană” din 5 aprilie 1994) în care am reiterat poziţia asociaţiei “17 Decembrie” Timişoara, a cărei “Comisie pentru adevăr şi dreptate” o reprezentam. Adică: refuzul depunerii de mărturii în faţa comisiei senatoriale pînă nu se vor dezminţi informaţiile false din raportul lui Sergiu Nicolaescu şi pînă cînd Comisia Senatorială nu-şi va propune ca scop tragerea la răspundere a criminalilor din decembrie 1989. În aceeaşi zi a ţinut o conferinţă de presă şi senatorul Valentin Gabrielescu, secretar general al PNŢCD şi preşedintele Comisiei Senatoriale “Decembrie 1989″. A fost întrebat de ziarişti şi despre boicotul revoluţionarilor timişoreni anunţat de mine. “Renaşterea Bănăţeană” a consemnat: “dl. Valentin Gabrielescu a motivat imposibilitatea formulării unui răspuns clar prin faptul că, din punctul de vedere al comisiei pe care o conduce, raportul este ‘pur personal şi nu are nici o legătură cu comisia care nu şi-l însuşeşte’. În rest argumentaţia s-a bazat şi pe ineleganţa unei polemici în presă cu un coleg de senat. Cu o notă de umor, însă, dl. Gabrielescu a precizat: ‘Reprezentantul celor de la 17 Decembrie, Marius Mioc, deşi n-a vrut să declare nimic, a vorbit totuşi vreo trei ore; şi a spus destule lucruri care ne interesau’.”.

Într-un fel, domnul Gabrielescu a sugerat că boicotul anunţat de mine nu era o chestie serioasă. Cei care au citit relatarea din presă au putut rămîne cu convingerea că eu însumi am încălcat boicotul la care am îndemnat pe alţii.

Recent am cerut Senatului, în temeiul legii 544/2001, să îmi trimită transcrierea convorbirii avută de mine în 31 martie 1994 cu respectiva Comisie Senatorială. Am primit transcrierea pe care o prezint mai jos. Convorbirea se păstrează la Senat, înregistrată pe bandă audio. Am cerut să mi se dea şi o copie a înregistrării audio, într-un format ascultabil pe computer, dar mi s-a răspuns că nu au mijloace tehnice să convertească înregistrarea de pe bandă de casetofon în format electronic.

În transcrierea făcută de funcţionarii Senatului nu sînt precizate numele interlocutorilor mei. Principalul meu partener de discuţie a fost Valentin Gabrielescu, care era preşedintele Comisiei Senatoriale “Decembrie 1989″. Dacă-mi amintesc bine, iniţial era un alt senator care voia să mă audieze dar după ce am făcut scandal am fost audiat de şeful Gabrielescu personal. Nu ştiu însă dacă acea parte pînă a obţine să fiu audiat de Gabrielescu personal a fost înregistrată audio şi apare în această transcriere. Alături de Gabrielescu a asistat la discuţii şi senatorul Hoszu Zoltan de la UDMR, care însă a intervenit foarte rar. Cel de-al treilea senator membru al comisiei care se deplasase la Timişoara şi care fusese primul care voise să mă audieze se ocupa de audierea altor doritori, într-o altă încăpere din sediul prefecturii. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat scurte comentarii ale mele actuale.

COMISIA DE ANCHETĂ A EVENIMENTELOR DIN DECEMBRIE 1989

Transcrierea după casete audio a audierii din 31 martie 1994, la Timişoara

Domnul:
Vă rog să vă spuneţi numele dumneavoastră.

Domnul Marius Mioc:
Sunt Marius Mioc. Reprezint Comisia pentru adevăr şi dreptate a Asociaţiei „17 Decembrie”.