Scrisoarea mea din 13 septembrie 2004 către Alex Mihai Stoenescu

Am pomenit deja despre cartea „Interviuri după Revoluție” de Alex Mihai Stoenescu (editura Orizonturi, București 2016), în care îmi este dedicat un capitol (linc). În acel capitol sînt publicate 2 scrisori pe care le trimisesem lui Alex Mihai Stoenescu (pag. 87-99, 106-115), scrisorile pe care Stoenescu mi le trimisese mie, cît și unele comentarii făcute de Stoenescu pe marginea acestei corespondențe. Redau și pentru cititorii acestui blog prima dintre scrisorile mele. Între paranteze drepte cu litere cursive sînt comentarii ale mele de acum. Corespondența mea cu domnul Stoenescu a avut loc înainte de publicarea, de către dînsul, a cărții sale „Revoluția din decembrie 1989 – o tragedie românească” care reprezintă volumul IV din ciclul „Istoria loviturilor de stat în România” al acestui autor.

Stimate domnule Stoenescu,

Mulțumesc pentru scrisoare. Consider interesant să continuăm discuția referitoare la revoluția din 1989.

Ziarul „Revoluția din Timișoara și minciunile lui Marius Tucă” a fost publicat în 10 martie 2004, dar de reacționat la cele scrise de Jurnalul Național am făcut-o chiar mai repede, în forumul de discuții de la pagina de internet a acestui ziar. Intrați pe http://www.jurnalul.ro, de acolo pe forum și căutați la forumul „Agora” tema de discuție „decembrie 1989 și „manipulările lui Tucă” (deja tema s-a învechit și poate nu mai apare pe prima pagină) [acum nu mai găsesc pe internet forumul „Jurnalului Național”, care a dat faliment între timp, a renăscut sub denumire ușor schimbată iar arhiva electronică a fost preluată parțial de saitul antena3.ro]. Veți vedea că de multe ori reacția mea a fost la doar 24 de ore de la publicarea articolelor în Jurnalul Național. În 10 martie am publicat articolele publicate pe internet în ziar, dar și după 10 martie 2004 Jurnalul Național a continuat să scrie despre revoluție iar eu am continuat să dau replici. Deci, pe forumul de internet al Jurnalului Național veți găsi unele articole care nu apar în ziarul ce vi l-am trimis (au apărut însă în bilunarul timișorean „VIP în Banat”). Mai apoi mi s-a blocat accesul pe forumul Jurnalul Național, dar ziarul respectiv nici nu mai publică despre revoluție.

Arderea dosarelor KGB-iștilor. Lista cehoslovacilor omorîți în 1968 ca urmare a invaziei condusă de sovietici

Lucrarea mea de popularizare a științei publicată în 2005, legată de campania publicistică din „Jurnalul Național”

Din cartea mea „Revoluția din 1989 și minciunile din Jurnalul Național” redau un alt capitol, legat de arderea unor dosare la unitatea militară a securității care se ocupa de țările socialiste, motiv pentru care a primit denumirea propagandistică „unitatea anti-KGB” (azi 90% din pensionarii securiști povestesc că anume la „unitatea anti-KGB” au lucrat). Codul penal numește această faptă „distrugere de înscrisuri” dar infracțiunea este deja prescrisă. Sînt convins că în decembrie 1989 nu numai la UM 0110 ci și în multe alte părți s-au distrus înscrisuri în momentul cînd securiștii și-au dat seama că Ceaușescu va cădea. La Timișoara, de pildă, pe lîngă cazul dovedit juridic (linc) al colonelului Ghircoiaș care a distrus înscrisuri cu răniții și morții revoluției de la spitalul județean (instanța l-a condamnat la 4 ani de închisoare dar constată că pedeapsa este grațiată în întregime, condiționat, prin art. 1 din Decretul-Lege nr. 23/1990 – linc), s-au distrus majoritatea declarațiilor luate celor reținuți în revoluție (doar dosarele trimise la București au scăpat). O operațiune de distrugere de dovezi legate de reprimare pare să se fi desfășurat din ordin centralizat, dar „Jurnalul Național” încerca să o prezinte ca o acțiune patriotică și anti-KGB-istă.

Din anumite surse am aflat că în actualele cercetări ale Parchetului din „dosarul revoluției” unii dintre cei audiați au reluat exact teoriile din „Jurnalul Național” pentru a-și justifica infracțiunea de distrugere de înscrisuri săvîrșită. În acest context consider potrivit să reiau cele publicate de mine în 2005 pe acest subiect. La sfîrșitul acestui articol adaug și lista completă a morților cehoslovaci de pe urma invaziei din 1968, publicată de Institutul Ceh pentru Studierea Regimurilor Totalitare.

Războiul radioelectronic din 1989. Afirmațiile lui Ion Mateescu

Lucrarea mea de popularizare a științei publicată în 2005, legată de campania publicistică din „Jurnalul Național”

Referitor la diversiunea cu „teroriștii” din decembrie 1989, care este în cercetare la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție, unul din aspectele care trebuie lămurit este așa-numitul război radio-electronic. Despre acesta scria de pildă Răzvan Belciuganu în articolul „58 de rachete au fost risipite în văzduh” (linc) din „Jurnalul Național” (data trecută pe sait e 22 septembrie 2004):

Apărarea antiaeriană și aviația României, la un pas de a fi anihilate.
Ca urmare a războiul radioelectronic la care au fost supuse unitățile Armatei în timpul Revoluției, militarii se pregăteau de o invazie reală. În noaptea de 22-23 decembrie 1989, lansatoarele și tunurile au „doborît” ținte închipuite. Ulterior, comandanții și-au dat seama că totul a fost o cacealma. Războiul radioelectronic la care a fost supusă România în decembrie 1989 a pregătit o eventuală invazie. Scoaterea din luptă a unităților de rachete, apărare antiaeriană și radiolocație însemna și posibilitatea ocupării unor poziții strategice de către interesați. Aceasta s-ar fi întîmplat, fiind un plan de rezervă, dacă lucrurile impuse pe cale „pașnică” ar fi dat greș.

Concluzia domnului Belciuganu în articolul din „Jurnalul Național” amintit, care citează un ofițer anonim (tipic pentru „Jurnalul Național” în campania de presă legată de revoluția din 1989, de a se folosi declarații date sub anonimat) este: „Această manevră nu putea fi executată decît de un singur actor, Armata Roșie. Toate dispozitivele de luptă și pozițiile de tragere erau comunicate la Moscova. Mai știau și toate frecvențele emițătoarelor de cercetare, de dirijare, atît de bază, cît și de rezervă”.

Pe grupul închis facebook „Blocul Național al Revoluționarilor” (fiind grup închis doar membrii grupului pot vedea discuțiile de acolo) articolul domnului Belciuganu a fost supus discuției. Unul dintre cei care a intervenit în discuție a fost domnul Ion Mateescu (linc către pagina sa de facebook) cu un comentariu (linc, dar nu veți putea să-l deschideți dacă nu sînteți membru al grupului) pe care îl găsesc foarte interesant:

„Jurnalul Național” continuă să apară sub o denumire ușor schimbată

Lucrarea mea de popularizare a științei publicată în 2005, legată de campania publicistică din „Jurnalul Național”

Am anunțat pe acest blog că publicația „Jurnalul Național”, care în 2004 a inițiat o campanie de falsificare a istoriei revoluției (desfășurată, bineînțeles, sub lozinca „vrem adevărul despre revoluție”), ceea ce m-a determinat pe mine să public în 2005 cartea „Revoluția din 1989 și minciunile din Jurnalul Național”, a intrat în faliment (linc).

După cum citesc însă pe hotnews (linc), după ce firma Intact Publishing care edita „Jurnalul Național” a intrat în faliment, tipărirea ziarului a fost preluată de Antena 3, care continuă publicarea ziarului cu un nume ușor schimbat – adică în loc de „Jurnalul Național”, „Jurnalul – cotidian național”. Deasemenea, se face precizarea „serie nouă” și numerotarea a reînceput de la 1, în paranteză apărînd însă și numerotarea inițială.

„Jurnalul Național” are 24 de ani vechime.

Saitul publicației funcționează în continuare.

Vorba cîntecului: Jeana nu e moartă, Jeana se transformă!

Mai citește:

„Jurnalul Național” intră în faliment

Lucrarea mea de popularizare a științei publicată în 2005, legată de campania publicistică din „Jurnalul Național”

Una din principalele oficine de falsificare a istoriei revoluției din 1989, „Jurnalul Național”, a intrat în faliment conform deciziei Tribunalului București (linc).

În 2004 „Jurnalul Național”, sub conducerea lui Marius Tucă, a declanșat o viguroasă campanie de rescriere a istoriei revoluției, cu articole aproape zilnice pe acest subiect. Aceasta m-a determinat să public ziarul-ediție specială „Revoluția din Timișoara și minciunile lui Marius Tucă” (10 martie 2004) iar apoi să scriu cartea „Revoluția din 1989 și minciunile din Jurnalul Național”, publicată în 2005. Întreaga campanie se desfășura sub lozinca „vrem adevărul despre revoluție”, lozincă folosită de altfel de toți falsificatorii istoriei.

Campania din „Jurnalul Național” era legată, după părerea mea, de rejudecarea procesului Chițac-Stănculescu care avea loc la acea vreme. Ziarul s-a manifestat consecvent ca un apărător al generalului Stănculescu și ca mijloc de presiune mediatică asupra instanței de judecată pentru a obține achitarea sa, ori după ce aceasta nu s-a produs, eliberarea din închisoare (linc).

Mentorul campaniei publicistice a „Jurnalului Național” a fost fostul informator plătit al securității Alex Mihai Stoenescu (linc). În 2009 acesta și-a mutat locul de acțiune la ziarul „Adevărul” condus pe atunci de Grigore Cartianu, ziar care începuse o nouă campanie despre revoluție, cu aceeași orientare și aceleași scopuri ca și cea din „Jurnalul Național”. Pe acest blog am semnalat prompt preluarea campaniei din „Jurnalul Național” de către ziarul „Adevărul”: Alex Mihai Stoenescu s-a transferat de la „Jurnalul Naţional” la „Adevărul” (linc)

Noua carte a lui Alex Mihai Stoenescu – „Interviuri după revoluție”, în care are și un capitol despre mine

Am observat că pe internet apar reclame cu noua carte a lui Alex Mihai Stoenescu cu „mărturii senzaționale despre evenimentele din decembrie 1989”, fiind pomenit în reclame și numele meu, iar apoi am găsit în „Cotidianul” un rezumat al capitolului din carte care mă privește, cu titlul: Marius Mioc: „Nu îi recunosc lui Iliescu vreun merit în răsturnarea lui Ceaușescu” (linc).

Am cerut la „Cotidianul” și un drept la replică legat de o frază care apărea în ziar, drept la replică pe care mi l-a acordat (linc).

Între timp am procurat cartea, iată cîteva comentarii referitoare la capitolul legat de mine, căci n-am timp acum să comentez toată cartea:

În 2004 am schimbat într-adevăr niște scrisori cu Alex Mihai Stoenescu, pe care-l remarcasem ca mentor al campaniei de falsificare a istoriei revoluției din „Jurnalul Național”, campanie care mă determinase să scot un ziar – „Revoluția din Timișoara și minciunile lui Marius Tucă” (Marius Tucă fiind șeful „Jurnalului Național”), ziar pe care l-am trimis și lui Alex Mihai Stoenescu (dacă-mi amintesc bine, l-am trimis și la „Jurnalul Național”, să ajungă și la Marius Tucă). Mai apoi am scos o întreagă carte legată de campania „Jurnalului Național” – „Revoluția din 1989 și minciunile din Jurnalul Național” (editura Marineasa, 2005).

Un simpatizant a lui Nicolae Ceauşescu: Constantin Dobre, conducătorul mişcării muncitoreşti din Valea Jiului din 1977

Actualizare 9 octombrie 2015: Un comentariu a fost adăugat la acest articol (îl puteți citi la sfîrșitul articolului) de către cineva care a semnat „Constantin Dobre” și în care se spune: „Domnule Mioc va cer sa retrageti acest articol defaimator care se bazeaza pe compilatii aflate pe diferite site-uri, exceptie articolul din „Adevarul”. Am probe ca nu eu sunt autorul compilatiilor aflate pe site-urile citate (comentarii, articole etc) si nici nu mi-am dat acordul sa apara in public. Va aduc la cunostinta ca abia acum am luat cunostinta de acest articol, dupa o lunga convalescenta in spitale si fara niciun acces la internet si din care abia acum cateva luni am iesit. In plus va informez ca toate datele din computerul meu au fost compromise prin spargerea parolelor, au fost penetrate sistemele de aparare, identitaea electronica a fost copiata si folosita, inclusiv arhiva personala din computer (am probe de la politie si de la expertul in IT)”. Exceptînd articolul din „Adevărul”, singurul sait citat în care comentariile sînt atribuite domnului Dobre este saitul fostului senator Ion Coja. Deasemeni am mai făcut referire la articole din publicațiile „Hunedoreanul” și „Jurnalul Național”, dar acolo sînt niște ziariști autori ai articolelor, nu domnul Dobre. Nu cunosc ca domnul Dobre să fi cerut vreo îndreptare de la acele ziare, dacă cumva l-au citat greșit. Dacă comentariile care i-au fost atribuite nu îi aparțin, îmi cer scuze domnului Dobre, dar cred că ar trebui să ia legătura și cu domnul Coja pentru îndreptări.

„Am susţinut, susţin şi spun şi eu, CU TĂRIE: Ceauşescu a fost cu adevărat un patriot”, afirmă pe saitul domnului Ion Coja (linc) domnul Constantin Dobre, fost conducător al mişcării muncitoreşti din Valea Jiului din 1977 (conform variantei îndeobşte acceptată de istorici; există pretenţii şi de la alţii că ar fi condus acea mişcare – de pildă de la Miron Cosma – linc).
Sînt mai multe luări de poziţie ceauşiste ale domnului Dobre pe saitul indicat. Iată două dintre ele, subliniate şi de domnul Ion Coja (fost senator din partea Partidului Democrat Agrar în perioada 1992-1996). Constantin Dobre revine cu precizări (linc) scrie domnul Coja în 19.12.2013, transformînd în articol separat un comentariu (linc) postat anterior pe sait de domnul Dobre, în care răspundea unei oarecare „gabi” care avusese obrăznicia să-l numească pe Nicolae Ceauşescu „ceaşcă”. În comentariu sînt lăudate marile realizări ale regimului Ceauşescu în zona Văii Jiului. Pînă şi moartea unor mineri în accidente de muncă în epoca Ceauşescu e prilej de subliniere a meritelor acestuia, căci regimul oferea loc de muncă văduvelor. Iată acest comentariu (am adăugat diacritice):

Revoluţia sibiană: SUP-ul securiştilor Cîrneci şi Sabău

Iulian Vlad ar fi dat în decembrie 1989 ordin către „toţi membrii unităţilor Securităţii, atît din aparatul informativ, cît şi din cel format de trupe” să depună armele în rasteluri, este o variantă a istoriei revoluţiei răspîndită după mai mulţi ani de la evenimente, de pildă prin articolul „Cum i-a scăpat Iulian Vlad pe securişti de linşaj” (linc) publicat de Răzvan Belciuganu în „Jurnalul Naţional” în septembrie 2004. Ideea a fost preluată de multă lume, de pildă de realizatorul TV specializat în revoluţia din 1989 Cornel Mihalache (linc) sau de domnul Dorin Tudoran (linc – vezi comentariile din josul articolului).

Că pînă la fuga lui Ceauşescu securiştii erau înarmaţi şi pregătiţi de intervenţie se ştie şi din aparţia televizată a unuia dintre ei – Gheorghe Stan – din 22 decembrie 1989 de la TVR (linc). O dovadă suplimentară a faptului că povestea cu securiştii care în decembrie 1989 au ţinut armele exclusiv în rasteluri este mincinoasă o avem din ordonanţa emisă în 26 aprilie 1993 de procurorul militar Titi Stoenică. Prin ea se dispune scoaterea de sub urmărire penală a doi securişti – locotenent-colonelul Constantin Cîrneci şi maiorul Ioan Sabău – dar reiese limpede că respectivii nu ţinuseră armele în rasteluri în 22 decembrie, ba chiar că se trăsese cu aceste arme. Problema nu este de a lămuri dacă Răzvan Belciuganu, Cornel Mihalache sau Dorin Tudoran dezinformează cînd povestesc despre armele ţinute exclusiv în rasteluri de către securişti (la porunca „eroului neamului” Iulian Vlad), ci doar de a afla de ce dezinformează domnii respectivi. Reproduc ordonanţa procuraturii militare.

Procuratura Militară Braşov
Dosar nr. 30/P/1990

ORDONANŢĂ DE SCOATERE DE SUB URMĂRIRE PENALĂ
26.04.1993

Maior de justiţie Stoenică Titi, procuror militar la Procuratura Militară Braşov;

Examinînd dosarul penal privind pe:
– lt. col. (r) CÎRNECI CONSTANTIN şi mr. (r) SABĂU IOAN, în care urmărirea penală s-a efectuat sub aspectul infracţiunii prev[ăzute] de art. 20 rap[ortat] la art. 175 lit. e c[od] p[enal],

CONSTAT:

Prin rechizitoriul nr. 30/P/1990 din 08.02.1990 al Procuraturii militare Braşov s-a dispus trimiterea în judecată sub stare de arest a inc[ulpaţilor] lt. col. Cîrneci Constantin şi mr. (r) Sabău Ioan, pentru săvîrşirea infracţiunii de omor deosebit de grav şi tentativă de omor, prev. de art. 176 lit. b c.p. şi art. 20 rap. la art. 175 lit. e c.p. cu aplic[area] art. 33 lit. a c.p.

Prin sentinţa nr. 2 din 23.02.1990 a Tribunalului Militar Extraordinar Cluj, ambii inculpaţi au fost condamnaţi la cîte 19 ani închisoare, interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b c.p. pe timp de 8 ani şi degradarea militară, pentru săvîrşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Ambii au declarat recurs împotriva acestei sentinţe.

Valentin Zaschievici, agentul SRI de la „Jurnalul Naţional” şi dezinformările sale despre revoluţia din 1989

Actualizare 2 mai 2018: Lincul către articolul lui Tiberiu Lovin nu mai funcționa și l-am înlocuit cu copie a articolului de pe saitul web.archive.org de arhivare a internetului.

Valentin Zaschievici, unul din cei 4 redactori şefi ai „Jurnalului Naţional”, a fost concediat după ce s-a aflat că era agent SRI infiltrat în redacţie, anunţă Tiberiu Lovin pe saitul reporter virtual (linc). Trustul „Intact” care editează „Jurnalul Naţional” şi-a exprimat părerea, într-un comunicat, că „fenomenul infiltrării instituţiilor media din România de către Serviciile secrete pare să fi dobîndit o amploare semnificativă în ultimii opt ani„.

Între documentele SRI care au ieşit la iveală cu prilejul acestui scandal, remarc pe saitul ziuanews, în cadrul articolului „SRI spionează Jurnalul Naţional” (linc) şi unul în care „Teodorescu Sofia” (numele de cod care i se atribuie lui Valentin Zaschievici) „menţionează şi practica, relativ frecventă, în care directorul ziarului, sau alt membru al conducerii, dirijează direct un anumit ziarist pentru publicarea de articole cu temă şi tentă impuse”. Este exact ceea ce s-a întîmplat în campania legată de „adevărul despre revoluţie” iniţiată în 2004 de acest ziar, campanie care a determinat apariţia cărţii mele „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional” (linc). În cartea respectivă am polemizat şi cu Valentin Zaschievici. Consider folositor să readuc în atenţie acea polemică, în contextul informaţiilor despre statutul de agent SRI a domnului ziarist.

Jurnalul Naţional îl apără pe criminalul Coman

În „Jurnalul Naţional” din 18 octombrie 2004 e prezentată revoluţia din 1989 în varianta Ion Coman (Valentin Zaschevici – „Vasile Milea a condus personal represiunea” – linc). Firesc pentru un ziar ca Jurnalul Naţional, care şi-a propus rescrierea istoriei revoluţiei în folosul criminalilor din decembrie 1989. Ion Coman a fost şeful reprimării revoluţiei din Timişoara, lucru stabilit de 12 judecători ai Curţii Supreme (3 la primă instanţă, 9 la recurs).

Secretarul de stat Sorin Vintilă Meşter cere întreruperea executării pedepsei lui Emilian Cutean şi ajutorul acestuia pentru „o amplă acţiune de verificare a dosarelor în baza cărora au fost preschimbate certificatele de revoluţionar”

Noul secretar de stat la SSPR, Sorin Vintilă Meşter a trimis o adresă către Tribunalul Bucureşti, care judecă cererea de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea formulată de fostul secretar de stat Emilian Cutean, cerînd admiterea cererii lui Cutean (coleg de partid – PSD – cu Meşter) pe motiv că acesta poate ajuta SSPR în problema depistării imposturii în ceea ce priveşte certificatele de revoluţionar, scrie Robert Veress pe saitul Jurnalul Naţional în 28 iunie (linc).

Am căutat pe portalul instanţelor dosarul 9517/4/2012 la care se face referire în adresa publicată de Jurnalul Naţional dar nu l-am găsit. Nu ştiu ce să cred – s-a aplicat deja eliminarea transparenţei în justiţie cerută de CSM (linc) sau cînd e vorba de cereri de întrerupere a executării pedepselor penale nici înainte acestea nu erau listate pe portalul instanţelor? Nu ştiu deci ce a hotărît instanţa în acest caz.

Redau adresa respectivă a SSPR, cu nişte comentarii proprii la sfîrşit:

Guvernul României
Secretariatul de Stat pentru problemele revoluţionarilor din decembrie 1989

[ştampilă Cabinet SSPR Nr. 18/4870/25.06.2012]
[ştampilă Tribunalul Bucureşti – secţia I Penală, primit astăzi 25.06.12 la dosar nr. 9517/4/2012]

Către Tribunalul Bucureşti
Secţia a I-a Penală
Dosar nr. 9517/4/2012
Termen: 29.06.2012

Prin prezenta, solicităm Onoratei instanţe să admită cererea de întrerupere a executării pedepsei, pe o perioadă de trei luni, a domnului CUTEAN VASILE EMILIAN, avînd în vedere următoarele:

În urma numeroaselor sesizări, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 a pornit o amplă acţiune de verificare a dosarelor în baza cărora au fost preschimbate certificatele de revoluţionar.