"Tineretul Liber" din 26 decembrie 1989 despre vizita lui Ceauşescu în Iran
Rich Andrew Hall este un profesor american care a studiat revoluţia română din 1989. În 1997 şi-a luat doctoratul în ştiinţe politice la Universitatea Indiana, teza de doctorat avînd titlul: “Rescrierea istoriei revoluţiei. Relaţiile într-un regim autoritar şi triumful revizionismului securist în România de după Ceauşescu”.
Recent dl. Hall şi-a publicat teza de doctorat pe internet, pe blogul său personal consacrat revoluţiei române din 1989. Unele idei din această teză de doctorat le consider interesante, de aceea voi publica aici în serial traducerea unor părţi din această lucrare. Pentru republicarea în altă parte a acestor fragmente este nevoie să cereţi aprobarea autorului, cu care se poate lua legătura la hallria@comcast.net
Ceauşescu pleacă în Iran
Luni dimineaţă, în 18 decembrie 1989, preşedintele Ceauşescu a plecat într-o vizită dinainte plănuită în Iran. Era primul şef de stat care mergea într-o vizită oficială la Teheran după moartea aiatolahului Khomeini în iunie 1989<Jack Anderson şi Dale Van Atta – “Iran Embarassed by Ceausescu Visit” (Iranul stînjenit de vizita lui Ceauşescu) în Washington Post, 17 ianuarie 1990>. Cînd avionul prezidenţial a decolat spre Iran, Timişoara era practic sub ocupaţie militară de către unităţi de armată, securitate şi miliţie. Se pare că Ceauşescu era mulţumit de veştile pe care le primise despre înăbuşirea revoltei, încît a considerat că poate părăsi ţara în siguranţă. În absenţa sa, atribuţiile sale erau preluate de Biroul Permanent al Comitetului Politic Executiv (C.P.Ex.). În fapt, asta însemna că puterea rămîne prim-viceprimministrului – soţia sa Elena – care nu era nicidecum o străină de putere, şi vicepreşedintelui ţării, Manea Mănescu, care era căsătorit cu sora lui Nicolae, Maria<Martyn Rady, Romania in Turmoil: A Contemporary History (New York: IB Tauris & Co Ltd., 1992), pag. 94. Pentru legăturile lui Mănescu cu familia Ceauşescu, vezi ibid., pag. 52-53>.
Faptul că Ceauşescu a părăsit ţara în toiul celei mai serioase ameninţări pe care a avut-o de înfruntat vreodată regimul comunist din România, pe deplin conştient de ceea ce se întîmplase cu ceilalţi lideri comunişti din regiune cu doar puţină vreme în urmă, în acea toamnă, e o dovadă despre cît de încrezător în propriile-i forţe şi rupt de realitate devenise. Pe de altă parte, absenţa lui din ţară între 18 şi 20 decembrie pentru un răstimp de peste 48 de ore a oferit elitelor din cadrul regimului oportunitatea perfectă să îl elimine de la putere dacă ar fi dorit asta. Ceauşescu, foarte probabil, ar fi primit azil politic în Iran. În teorie cel puţin, dacă înlăturarea lui Ceauşescu a fost premeditată, acesta era momentul ideal pentru a acţiona.
Multe persoane din elita comunistă îşi aminteau cum absenţa din ţară a lui Ceauşescu în timpul devastatorului cutremur din 1977 a paralizat autorităţile<Lovitura de stat eşuată plănuită pentru octombrie 1984 în timp ce Ceauşescu era în vizită în Germania de Vest a fost inspirată de amintirea experienţei din martie 1977. Vezi Silviu Brucan, The Wasted Generation: Memories of the Romanian Journey from Capitalism to Socialism and Back (Generaţia irosită: Amintiri ale călătoriei româneşti de la capitalism la socialism şi înapoi), Editura Westview Press 1993, Boulder, Colorado, SUA, pag. 131-134>. Mai mult, fiind ameninţaţi de Ceauşescu la şedinţa de urgenţă a C.P.Ex. din 17 decembrie 1989 cu înlăturarea din funcţii şi posibila execuţie, iar Ceauşescu fiind convins la acea şedinţă mai degrabă să amîne decît să anuleze acea hotărîre, comandanţii militari ai lui Ceauşescu aveau o puternică motivaţie să acţioneze rapid. Însă, în loc să facă aşa ceva, acoliţii lui Ceauşescu i-au executat credincioşi ordinele şi au aşteptat răbdători întoarcerea sa. Acesta este un puternic argument împotriva oricărei presupuneri că subordonaţii lui Ceauşescu plănuiau să-l înlocuiască şi intenţionat au lăsat evenimentele din Timişoara să scape de sub control.
Teoriile care pretind că Ceauşescu a fost răsturnat de o lovitură de stat plănuită din afară au o problemă în a explica de ce complotiştii n-au încercat să preia puterea în răstimpul cînd Ceauşescu a fost în afara ţării şi să-l împiedice apoi să revină în România. Întîmplările din Timişoara deja asiguraseră dimensiunea populară presupusă a fi atît de importantă acestui scenariu al loviturii de stat. Mai mult, dacă protestele din Timişoara au fost instigate de agenţi străini, de ce aceşti agenţi au fost incapabili să răspîndească revoluţia la Bucureşti (care a rămas surprinzător de liniştit) în timpul acestor zile?
În susţinerea ideii că evenimentele din decembrie au fost o lovitură de stat cu sprijin sovietic, Cornel Ivanciuc a citat comentariile din martie 1994 ale lui Igor Toporovski (directorul Institutului pentru Studii Politice Ruseşti şi Internaţionale de la Moscova), care a pretins că Biroul Politic Sovietic “a ales momentul cînd Ceauşescu era la Teheran [pentru a-l înlătura], căci altfel acţiunea ar fi fost greu de iniţiat”<Cornel Ivanciuc, “Raporturile dintre Frontul Salvării Naţionale şi KGB”, revista 22, nr. 21 (24-30 mai 1995), pag. 11>. Totuşi, faptele spun altceva. Ceauşescu nu a fost înlăturat la momentul cel mai prielnic – cînd se afla în Iran – iar răscoala din Timişoara nu s-a răspîndit în afara oraşului decît după întoarcerea lui Ceauşescu. Toate acestea aruncă îndoieli asupra afirmaţiilor lui Toporovski.
Comentariu propriu (Marius Mioc): Cornel Ivanciuc, cel care a scris în revista “22″ despre declaraţiile lui Igor Toporovski, este un fost informator al securităţii. A se vedea articolul Mirelei Corlăţan – “Cornel Ivanciuc: Am turnat şi am fost plătit de Securitate” apărut în “Cotidianul” din 25 octombrie 2006. De la Ivanciuc şi alţii au preluat “argumentul Toporovski”, de pildă Vladimir Alexe în “Ziua” din 20 decembrie 1999. Acest Vladimir Alexe apare la rîndul său pe o listă a informatorilor Securităţii. În aceste condiţii eu pun la îndoială nu numai corectitudinea declaraţiilor lui Igor Toporovski ci chiar şi simpla existenţă a acestora. Ce anume a declarat Igor Toporovski despre revoluţia română, dacă o fi declarat ceva pe acest subiect, trebuie stabilit prin surse mai serioase decît Cornel Ivanciuc.
(Va urma)
Din cartea “Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei” (editura Sedona 1999) reproduc expunerea pe care am făcut-o la simpozionul despre revoluţie organizat în decembrie 1996 la Timişoara, imediat după cîştigarea alegerilor de către Convenţia Democratică şi Emil Constantinescu. La acel simpozion am lansat un atac împotriva noii conduceri a ţării, care îl menţinea în funcţie pe directorul SRI Virgil Măgureanu, a cărui destituire o cerusem încă din 1994 pe motiv că falsifică istoria revoluţiei (linc). Cuvîntarea mea de la simpozion a fost publicată mai apoi de revista “22″, ceea ce a determinat o polemică în această revistă cu domnul Vasile Popovici, fost deputat, devenit apoi diplomat, membru marcant al societăţii “Timişoara” (aia cu Proclamaţia – linc). Revista “22″ avea pe atunci o oarecare influenţă în cercurile care reprezentau noua guvernare şi după acea polemică, Virgil Măgureanu a fost nevoit să se retragă de la conducerea SRI (dar trecuseră cîteva luni de guvernare convenţio-democrată pînă s-a realizat asta, ceea ce mi s-a părut şi continuă să mi se pară scandalos). Cu litere cursive între paranteze drepte am adăugat comentarii ale mele de azi cu privire la textul de atunci.
Comentarii recente