Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Scrisoare deschisă către domnul prim-ministru Victor Ponta mai 21, 2013


NUPNicolaescu_2Stimate domnule prim-ministru

Mă numesc Marius Mioc, domiciliat în Timişoara (…). Sînt participant la revoluţia din decembrie 1989, începînd din 16 decembrie 1989 cînd am fost prezent în mulţimea adunată lîngă casa preotului Laszlo Tokes, ulterior fiind arestat pentru participarea mea la revoluţie. Sînt totodată autor a 10 cărţi despre revoluţia română din 1989 şi coautor al altora. Cărţile mele au fost deseori citate în lucrări de specialitate despre revoluţia română publicate în ţară şi străinătate.

Am urmărit intervenţiile dv. televizate în care cereaţi să fie eliminaţi impostorii din rîndul celor care au primit certificate de revoluţionar conform legii 341/2004 şi m-am bucurat la ideea că există voinţă politică în acest scop, dar m-am şi temut că „eliminarea impostorilor dintre revoluţionari” ar putea fi doar demagogie politicianistă, cum a fost de atîtea ori din 2004 încoace (însăşi apariţia legii 341/2004 s-a făcut sub sloganul eliminării impostorilor).

Eliminarea impostorilor din rîndul revoluţionarilor este o veche dorinţă a mea. Din acest motiv, încă din 2010, de pe timpul guvernului Boc, am depus o plîngere penală împotriva înaltului funcţionar public Adrian Viorel Nicolaescu, conducător la acea vreme al Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari (SSPR), care publicase în Monitorul Oficial 467 bis din 7 iulie 2010 lista revoluţionarilor a căror certificate fuseseră preschimbate conform legii 341/2004. M-am axat în plîngerea mea pe 3 cazuri despre care ştiam că au fost incluse ilegal pe lista revoluţionarilor cu certificate preschimbate şi aveam dovada că Adrian Viorel Nicolaescu a cunoscut respectiva situaţie înainte de 7 iulie 2010 cînd a publicat lista din Monitorul Oficial.

Plîngerea mea a fost dată spre cercetare comisarului şef VOICU MARIAN de la Direcţia de Poliţie Bucureşti, care a emis referatul cu propunere de NUP pe care îl anexez. Se poate observa din acest referat că se recunoaşte că a fost o greşeală includerea celor 3 cazuri semnalate de mine în lista revoluţionarilor publicată în Monitorul Oficial, dar se pretinde că acea greşeală „nu a avut urmări juridice”. La această concluzie (îndoielnică, după părerea mea) s-a ajuns fără să se administreze probatoriul cerut de mine, anume fără să se facă adresă către Casele de Pensii pentru a se verifica dacă persoanele în cauză au încasat indemnizaţii de revoluţionar. (mai mult…)

 

Fostul şef al SSPR George Costin, eliberat condiţionat din arest mai 7, 2013


Conform ziarului Evenimentul Muscelean (linc), fostul secretar de stat la SSPR George Costin (din guvernarea Emil Boc) şi coinculpaţii Mihai Bolocan şi Serafim Cotenescu din procesul legat de pretinderea de bani pentru obţinerea de certificate de revoluţionar  au fost eliberaţi din arest sub control judiciar. Respectivii sînt obligaţi să se prezinte la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de cîte ori vor fi chemaţi, să se prezinte la poliţie cînd vor fi chemaţi sau conform programului de supraveghere, să nu-şi schimbe locuinţa fără încuvinţarea instanţei, să nu deţină şi folosească nici un fel de arme, să nu ia parte la activităţile asociaţiei Decembrie 1989 Metrou România sau a filialelor acesteia, să nu ia legătura, direct sau indirect, cu ceilalţi inculpaţi, martori sau experţi din cauza în care sînt judecaţi sau cu funcţionari ai SSPR. (mai mult…)

 

Emisiune despre revoluţionari la România TV (video) martie 29, 2013


În 24 martie la România TV s-a difuzat o emisiune despre revoluţionari, cu Victor Socaciu, secretar de stat la SSPR, Radu Filipescu, Teodor Mărieş, Val Vîlcu, Sorin Ilieşiu, senator PNL, Ionel Leşu. Am fost şi eu invitat la emisiune (urmăriţi între minutele 44:24 – 46:30).

Aş fi avut mult mai multe lucruri de spus, dar nu mi s-a dat legătura decît 2 minute (dintr-o emisiune de 90 minute), strict cît să vorbesc pe problema Costea (despre care fusesem informat în prealabil că se va ridica). Eu crezusem că voi putea participa activ la dezbateri. Am transmis prin operatorii din Timişoara că vreau să mi se mai dea legătura, că am şi alte lucruri de spus, dar degeaba. Stăteam într-un studiou improvizat la Timişoara şi aşteptam degeaba să mi se dea legătura cu Bucureştiul. În studioul din Timişoara nici măcar televizor n-aveam, ci doar un laptop mic unde vedeam emisiunea de pe internet, cu întîrziere de 1 minut faţă de emisiunea în direct. Numai sonorul îl puteam auzi în direct la o cască legată la telefon (desincronizat faţă de ce vedeam pe internet).
Spre final, cînd a venit răspuns clar de la Bucureşti că nu voi mai intra în emisiune, am dat o declaraţie filmată de operatorii din Timişoara (care mă tot întrerupeau să scurtez, că nu se acceptă materiale prea lungi) pentru eventuală difuzare ulterioară. Nu cunosc dacă declaraţia aia a fost difuzată vreodată (dacă vreun cititor al acestui blog a văzut-o, rog să-mi semnaleze).

Mai citeşte: (mai mult…)

 

Victor Ponta: “O să vedem care-i mai încăpăţînat” (video) martie 26, 2013


În 20 martie 2013, la România TV, primministrul Victor Ponta a avut următoarea remarcă despre revoluţionari:

Transcriere: (mai mult…)

 

SSPR descoperă problema certificatelor-duplicat şi eratelor martie 19, 2013


Un comunicat pe saitul SSPR (linc), postat în 14 martie, anunţă:

Din analiza categoriei de certificate tip duplicat şi erată, eliberate în perioada 1998-2002, s-a constatat că un numar de 3428 de certificate nu au îndeplinit condiţiile legale de preschimbare.

În acest sens, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor din Decembrie 1989  propune anularea acestora.

Secretar de stat Victor Socaciu

(mai mult…)

 

Procesul fostului şef SSPR Adrian Viorel Nicolaescu – amînat pe 10 aprilie martie 1, 2013


Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a amînat pentru 10 aprilie procesul fostului şef al SSPR Adrian Viorel Nicolaescu, referitor la plîngerea mea legată de lista revoluţionarilor din Monitorul Oficial 467 bis din 7 iulie 2010. Procesul face obiectul dosarului 6318/299/2013.

Pentru termenul din 27 februarie Adrian Viorel Nicolaescu nu fusese citat, de aceea s-a amînat pentru lipsă de procedură. Am avut astfel prilejul să fac degeaba o deplasare la Bucureşti. (mai mult…)

 

Propuneri SSPR pentru retragerea titlurilor de revoluţionar februarie 19, 2013


Contestaţie depusă la CPRD încă din ianuarie 2011, împotriva lui Dediu Ioan, rămasă neanalizată de CPRD, în ciuda făgăduielilor. Acum însă SSPR anunţă că va cere anularea certificatului lui Dediu exact pentru motivele din contestaţie. În general contestaţiile cetăţenilor simpli legate de atribuirea neîntemeiată a certificatelor de revoluţionar au rămas fără răspuns. Un precedent de retragere a unui certificat la iniţiativa unor simpli cetăţeni se doreşte evitat, de aceea chiar şi cînd se retrage un certificat, neapărat iniţiativa trebuie să apară din partea politicienilor, dornici să se laude că fac "curăţenie" printre revoluţionari, după modelul pompierului-piroman.

Contestaţie depusă la CPRD încă din ianuarie 2011, împotriva lui Dediu Ioan, rămasă neanalizată de CPRD, în ciuda făgăduielilor. Acum însă SSPR anunţă că va cere anularea certificatului lui Dediu exact pentru motivele semnalate cu peste 2 ani în urmă. În general contestaţiile legate de atribuirea neîntemeiată a certificatelor de revoluţionar au rămas fără răspuns. Un precedent de retragere a unui certificat la iniţiativa unor simpli cetăţeni se doreşte evitat, de aceea chiar şi cînd se retrage un certificat, neapărat iniţiativa trebuie să vină din partea politicienilor, dornici să se laude că fac “curăţenie” printre revoluţionari, după ce tot ei au atribuit certificate cu încălcarea legii. Este clasica comportare a pompierului-piroman.

Pe saitul SSPR se anunţă că se vor înainta mai multe propuneri pentru retragerea titlurilor de revoluţionar unor persoane care au fost dovedite a fi colaborat cu securitatea. În 8 februarie (linc), respectiv în 15 februarie (linc) s-au publicat următoarele nume de persoane ale căror certificate de revoluţionar se intenţionează să se anuleze (am combinat cele 2 liste, ordonînd persoanele alfabetic):

Comisia constituită în baza art. 49 din Normele metodologice de aplicare a legii 341/2004, aprobate prin HG 1412/2004, cu completările și modificările ulterioare, a constatat calitatea de colaborator ai fostei securități, pentru următoarele persoane:

- Apostu Iosefina, cu dosar de preschimbare nr.1489/2004, având calitatea de Luptător Rănit cu certificat preschimbat LRT-A nr. 00009, constatată colaboratoare a Securităţii prin sentinţă civilă irevocabilă.

- Arabagiu Vasile, cu dosar de preschimbare nr.12771/2004, având calitatea de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu certificat preschimbat LRM-A nr. 00574, constatat colaborator al Securităţii prin sentinţă civilă irevocabilă.

- Aron Ioan Marius, cu dosar de preschimbare nr.1531/2004, având calitatea de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu certificat preschimbat LRM-A nr. 00064, constatat colaborator al Securităţii prin sentinţă civilă irevocabilă.

- Baciu Călin Tudorel, cu dosar de preschimbare nr.13310/2004, având calitatea de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu certificat preschimbat LRM-B nr. 00102, constatat colaborator al Securităţii prin sentinţă civilă irevocabilă.

- Balcău Eusebiu, cu dosar de preschimbare nr. 11153/2004, având calitatea de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu certificat preschimbat LRM-B nr. 00876, constatat colaborator al Securităţii prin sentinţă civilă irevocabilă.

- Bălăceanu Vasile, cu dosar de preschimbare nr. 6314/2004, având calitatea de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu certificat preschimbat LRM-B nr. 00496, constatat colaborator al Securităţii prin sentinţă civilă irevocabilă.

- Bălteanu Fag Dan Florin, cu dosar de preschimbare nr. 2706/2004, având calitatea de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite, cu certificat preschimbat LRM-B NR. 00232, constatat colaborator al Securității prin sentința civilă nr. 896/2010 a Curții de Apel București, publicată în Monitorul Oficial nr. 160/2012.

- Bălteanu Nicolai-Ahile, cu dosar de preschimbare nr. 2704/2004, având calitatea de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu certificat preschimbat LRM-B nr. 00880, constatat colaborator al Securităţii prin sentinţă civilă irevocabilă. (mai mult…)

 

Luptătorii remarcaţi în revoluţie rămîn fără indemnizaţii şi în 2013 decembrie 12, 2012


Nouă actualizare (14 decembrie 2012): Actul normativ s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 845/13 XII 2012. Este vorba de Ordonanţa de urgenţă nr. 84/2012.

Actualizare: Declaraţie Victor Ponta

Agerpres anunţă că printr-o ordonanţă de urgenţă, guvernul a hotărît (linc) prelungirea efectelor art. 18 şi 19 din legea 283/2011 şi în anul 2013. Asta înseamnă că nici în acest an revoluţionarii “remarcaţi prin fapte deosebite” nu vor primi indemnizaţii, iar numărul biletelor CFR gratuite va fi ca în anul 2012 – 3 bucăţi.

Iată textul ordonanţei, cum apare pentru discuţii pe saitul Ministerului Finanţelor (linc). Nu am găsit-o încă publicată în Monitorul Oficial. Precizarea care afectează revoluţionarii este la articolul 9: (mai mult…)

 

Sinuciderile revoluţionarilor timişoreni, în anii ’90 noiembrie 23, 2012



În articolul “Dezinformări despre Ion Monoran în ziarul “Adevărul”. Eroi martiri ai revoluţiei apăruţi post-factum” (linc) făgăduiam cititorilor că voi căuta materiale despre conferinţa de presă a asociaţiei “17 Decembrie” în care s-a pomenit valul de sinucideri din rîndurile revoluţionarilor timişoreni din prima parte a anilor ’90. Este vorba de conferinţa de presă din 19 decembrie 1995, făcută cu prilejul aniversării revoluţiei. Pe atunci făceam parte din Comisia pentru Adevăr şi Dreptate a asociaţiei “17 Decembrie” şi în această calitate am participat la conferinţa de presă. Redau 2 relatări de presă despre acea conferinţă – din ziarul “Timişoara” din 20 decembrie 1995, unde se găseşte lista cu revoluţionarii sinucişi, şi din “Realitatea Bănăţeană” din 20 decembrie 1995. De remarcat şi diferenţa dintre cele 2 relatări, fiecare ziarist avînd aprecieri diferite despre ce este de consemnat de la acea conferinţă de presă.

Prima relatare: Liana Păun în “Timişoara” din 20 decembrie 1995:

Asociaţia “17 Decembrie” atrage atenţia
Numeroşi revoluţionari şi-au pus capăt zilelor (mai mult…)

 

Situaţia actualizată a proceselor dintre CNSAS şi revoluţionari octombrie 22, 2012


În articolul “Situaţie a proceselor dintre CNSAS şi revoluţionari” (linc) am analizat raportul CNSAS de pe anul 2009 şi am urmărit pe portalul instanţelor situaţia proceselor deschise de CNSAS împotriva unor persoane care au titlul de revoluţionar. M-am uitat între timp şi pe raportul de activitate al CNSAS pe anul 2010 (linc) şi 2011 (linc) şi completez situaţia prezentată atunci cu date noi. Totodată, am verificat procesele care erau în curs de soluţionare cînd am scris primul articol dacă s-au soluţionat între timp. Prezint deci o situaţie actualizată. Am verificat pe saitul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (unde trebuie să ajungă procesele dacă se declară recurs) şi pe saitul Curţii de Apel Bucureşti – aici am omis verificările la unele procese începute în 2011 pe care nu le-am găsit pe saitul ÎCCJ fiindcă am presupus că procesele sînt încă în curs. La “procese în curs de soluţionare”, acolo unde n-am găsit pe saitul ÎCCJ procesele respective, am scris numele revoluţionarilor respectivi cu litere cursive. Asta e semn că procesele respective sînt încă în stadiul procesual al primei instanţe, la Curtea de Apel, sau că recursul încă n-a început. Mai e şi posibilitatea ca, din motive necunoscute (cum ar fi haos în sistemul informatic al instanţelor), recursul respectiv să nu figureze pe saitul ÎCCJ. Am găsit cîteva cazuri în care pe saitul Curţii de Apel Bucureşti era notat că la procesul respectiv s-a declarat recurs (chiar şi din 2011), dar pe saitul ÎCCJ, unde ar fi trebuit să ajungă recursul, nu era nici urmă de el. Cu litere îngroşate am notat numele revoluţionarilor care au pierdut sau cîştigat procese cu CNSAS şi care n-au fost pomenite în primul articol sau au fost pomenite la “procese în curs de soluţionare”. (mai mult…)

 

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 303 other followers