Octavian Paler – Iluziile au durat numai o lună. “Dictatura a fost răsturnată fără participarea Frontului. A fost răsturnată … de către popor, ieşit spontan pe străzi” ianuarie 2, 2013

Articol al răposatului Octavian Paler, publicat iniţial în “România Liberă” din 25 ianuarie 1990 (linc). Puterea FSN-istă mai fusese contestată şi pînă atunci (vezi 26 decembrie 1989 – prima încercare de răsturnare a regimului Iliescu – linc şi manifestaţiile din 12 ianuarie 1990), dar acum era prima dată cînd un ziar important precum era “România Liberă” (cred că avea 1 milion de exemplare tiraj, la vremea aceea lumea fiind foarte interesată de ziare) contesta făţiş noua putere. Articolul a contribuit la pregătirea manifestaţiei anti-FSN din 28 ianuarie 1990, care a fost urmată de contramanifestaţia din 29 ianuarie şi apoi de înlocuirea CFSN cu CPUN. În contrast cu teoriile actuale care acuză FSN-ul că ar fi complotat pentru răsturnarea lui Ceauşescu, articolul lui Octavian Paler susţine că “dictatura a fost răsturnată fără participarea Frontului”. La fel ca în Proclamaţia de la Timişoara care va urma în martie 1990, contestarea FSN se bizuie pe ideea lipsei de implicare a liderilor FSN-işti în răsturnarea lui Ceauşescu. În căutare de legitimitate, liderii FSN-işti vor lansa apoi legendele despre pretinsa lor conspiraţie anticeauşistă, legende pe care încearcă să le impună în conştiinţa publică şi prin intermediul Institutului Revoluţiei condus de Ion Iliescu.

În 1945, cînd s-a format Guvernul Groza, aveam optsprezece ani şi-mi era silă de politică. Îmi trăiam sfîrşitul adolescenţei, retras printre cărţi, fără să înţeleg prea bine ce se petrecea. În ianuarie 1990, înţeleg, din nefericire, că povestea riscă să se repete, că acestei mult prea încercate ţări i se poate refuza din nou viitorul. Atunci, în 1945, ceea ce a decis a fost pumnul lui Vişinski. Acum al cărui pumn a căzut în balanţă? O vom şti, probabil, cîndva. Marţi seara, o seară neagră pentru mine, am fost tentat să mă retrag iarăşi printre cărţile mele. Ce rost are? mi-am zis. Lumea aceasta nu e făcută pentru idealişti. Dacă nu dau curs acestei tentaţii, sau nu-i dau încă, e din pricină că revoluţia română a spulberat şi limitele singurătăţii mele. M-a scos în stradă. M-a obligat să merg în Piaţa Universităţii, să mă ruşinez de prejudecăţile mele, să mă uit la tinerii care înfruntau acolo gloanţele şi să mă întreb: cum am putut, Doamne, să cred că sîntem un popor condamnat să rabde? Cum am putut să cred că tinerii din România n-au nici un ideal? Din păcate, am avut dreptate să mă tem în ultimele săptămîni de ceea ce se semnaliza din culise. Marţi seara am avut confirmarea. Am urmărit consternat reportajul transmis de televiziune de la şedinţa Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Consternat nu numai de decizia Frontului de a se prezenta în alegeri, ci şi de modul în care s-a adoptat această decizie; prin ridicare de mîini, de parcă era vorba de o hotărîre oarecare. În plus, senzaţia, extrem de angoasantă, care mă urmărea, era că totul avea ceva din aerul şedinţelor fostului partid comunist. A fost pentru mine, mărturisesc, seara spulberării iluziilor. Acum, în ce mă priveşte, înclin să cred că acţiunea de delapidare a revoluţiei a ieşit din culise, intrînd în faza ei oficială. Şi cui să reproşez această teribilă dezamăgire? Adevărul e că unii dintre liderii Frontului au declarat demult, încă de la 31 decembrie, cînd nici un partid nu era înregistrat legal, că Frontul intră în campanie electorală! E vina noastră, că n-am fost atenţi, că ne-am lăsat derutaţi de declaraţiile altor lideri ai aceluiaşi Front, care ne asigurau – de ce oare? – că nu vor să candideze, că înţeleg caracterul provizoriu al “mişcării” din care fac parte.

În apărarea taximetriştilor piraţi septembrie 21, 2012

Pe modelul lui Walter Block “În apărarea indezirabililor” (linc) mă simt obligat să iau apărarea taximetriştilor piraţi şi a combinatorilor de taxi de la aeroportul Otopeni, împotriva cărora s-a dezlănţuit o isterie mediatică în urma incidentului cu japoneza omorîtă (linc). Este o isterie alimentată de cercurile de interese care sînt deranjate de libera concurenţă şi care au sesizat oportunitatea de a exploata propagandistic nefericitul incident.

Ianuarie 1990: Firma Crescent se dezvinovăţeşte mai 30, 2012

Firma Crescent Comercial & Maritime Ltd. înregistrată în Cipru îl avea în 1989 ca director al biroului din Bucureşti şi coordonator al proiectelor internaţionale pe Dan Voiculescu (linc), preşedintele-fondator al Partidului Conservator şi fondator al unui important trust de presă. După revoluţie au apărut speculaţii (linc) precum că averea lui Dan Voiculescu s-ar fi clădit pe seama banilor pe care statul român i-ar fi avut în conturile firmei Crescent. Respectivele speculaţii n-au fost niciodată dovedite juridic.

Speculaţiile respective au apărut imediat după revoluţie, spunîndu-se că ar fi vorba de banii puşi de Ceauşescu în bănci străine despre care s-a vrobit şi la procesul în urma căruia acesta a fost împuşcat. În “România Liberă” din 17 ianuarie 1990 apare şi un comunicat al firmei Crescent prin care se dezmint afirmaţiile de acest fel. Reproduc textul acestui comunicat:

O precizare: “Crescent” nu este amestecat!

Aşa-zisul plan de desfiinţare a Institutului Revoluţiei Române: Eu am avut dreptate, presa bucureşteană a greşit mai 21, 2012

În iulie 2011 întreaga presă bucureşteană vuia cu privire la pretinsul plan al guvernării PDL de desfiinţare a Institutului Revoluţiei Române, condus de Ion Iliescu. Am fost printre puţinii care au atras atenţia că întreaga gălăgie mediatică este un simplu fonfleu de presă (linc).

Paul Niculescu-Mizil: “Nu vreau să invoc motivele procesului marginalizării mele … Sînt la dispoziţia Frontului Salvării Naţionale, la dispoziţia Revoluţiei” aprilie 18, 2012

După apariţia, în “România Liberă” din 12 ianuarie 1990 a articolului lui Petre Mihai Băcanu “Cine eşti dumneata, domnule Paul Niculescu-Mizil?” (linc), ziarul “România Liberă” din 16 ianuarie 1990 publică răspunsul domnului Mizil la acel articol. Îl reproduc şi eu. De remarcat cum domnul Mizil, după modelul Ion Iliescu, vorbeşte de “marginalizarea” sa de către regimul ceauşist, deşi fusese membru al C.P.Ex. pînă în ultimile momente ale acelui regim, iar fiica sa fusese la un moment dat ibovnica lui Nicu Ceauşescu (linc). “Nu vreau să invoc motivele procesului marginalizării mele”, scrie cu modestie domnul Niculescu-Mizil. Probabil fiindcă nu are ce să invoce, procesul respectiv neexistînd niciodată. În aceeaşi scrisoare este prezentată şi interpretarea “corectă politic” a şedinţei C.P.Ex. din 17 decembrie 1989. Prin publicarea în ziar, toţi participanţii la şedinţa respectivă a C.P.Ex. au luat cunoştiinţă de linia pe care trebuie s-o adopte la anchetă, iar în procesul C.P.Ex. regăsim cam la toţi inculpaţii interpretarea lui Paul Niculescu-Mizil. Cu toate acestea, instanţa i-a considerat pe membrii C.P.Ex. coresponsabili de ordinul de deschidere a focului şi i-a condamnat la închisoare, de unde vor scăpa ca urmare a graţierii făcute de Ion Iliescu.

Scrisoarea domnului Paul Niculescu-Mizil

Petre Mihai Băcanu: Nu se poate admite ca un apropiat cu cei care au timorat, umilit, sfidat şi chiar batjocorit poporul nostru să vină acum în postura de persecutaţi şi vajnici luptători din “opoziţie” aprilie 17, 2012

Petre Mihai Băcanu, în “România Liberă” din 12 ianuarie 1990, dă glas unei nemulţumiri care se simţea în unele cercuri ale opiniei publice în acea perioadă: faptul că persoane sus-puse în epoca Ceauşescu se aflau în funcţii înalte şi după revoluţia din decembrie 1989, în guvernul “revoluţionar” al FSN. “Cine eşti dumneata, domnule Paul Niculescu-Mizil?” este titlul unui articol care se referă la bunicul actualei deputate Oana Niculescu Mizil. Reproduc articolul pentru cititorii acestui blog. Voi reproduce ulterior şi răspunsul dat “României Libere” de Paul Niculescu Mizil.

Cine eşti dumneata, domnule Paul Niculescu-Mizil?

Precizăm, dacă nu s-a înţeles pînă acum, că această rubrică se adresează în primul rînd caracterului oamenilor, aşteptîndu-ne ca măcar în acest ceas al adevărului, cei ce au fost în prim-planul vechiului regim şi caută să se ţină acum cu amîndouă mîinile de aceleaşi (sau alte) scaune, să-şi impună o doză de decenţă în această etapă de mare şi dorită istorie. “Cînd aţi fost sinceri?” nu este în nici un caz o vînătoare de capete (ministeriale sau nu), nu este o vendetă. Este doar datoria noastră de conştiinţă de a-i prezenta în această rubrică pe cei care au avut legături apropiate cu clanul Ceauşescu. Pentru că nu se poate admite ca un apropiat cu cei care au timorat, umilit, sfidat şi chiar batjocorit poporul nostru să vină acum în postura de persecutaţi şi vajnici luptători din “opoziţie”.

Această rubrică poate să sucombe repede, dacă cei care s-au împopoţonat cu titluri ştiinţifice, cu doctorate, cu funcţii importante în vechiul regim, acceptînd compromisurile pe care le presupune apartenenţa la nomenclatură, vor ieşi de bună voie din organismele noastre revoluţionare, dacă vor găsi tăria de a face asta acum, ca să-i putem stima şi preţui mai tîrziu pentru munca lor cinstită, de acum încolo.

Presa “quality” din România: Deputaţii ucraineni vor să interzică prin lege poziţia misionarului aprilie 16, 2012

În 27 martie 2012 (deci nu în 1 aprilie!) o ştire făcea senzaţie în multe mijloace mass-media din România: Deputaţii ucraineni vor să interzică prin lege poziţia misionarului! Iată ce scria de pildă ziarul “Adevărul” (linc), într-un articol de Maria Ursu:

Rada Supremă de la Kiev examinează un proiect de lege prin care ucrainenilor li se va interzică să facă dragoste în poziţia misionarului.

Autorii proiectului susţin că această iniţiativă, alături de interzicerea avorturilor şi amenda pentru lipsa copiilor, urmează să rezolve problema nivelului redus al natalităţii în Ucraina, scrie portalul delfi.ua.

Richard Andrew Hall: Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România de după Ceauşescu (III). “Ialta-Malta” şi teoria intervenţiei străine în revolta de la Timişoara februarie 7, 2012

În 2009 am publicat pe acest blog traducerea unor fragmente din teza de doctorat a profesorului american Richard Andrew Hall – “Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România de după Ceauşescu”. Respectiva teză de doctorat a fost susţinută în decembrie 1996 la Universitatea Indiana. Voi prezenta în perioada următoare noi fragmente din această teză de doctorat. În textul lucrării domnului Hall, fragmentele pe care le voi prezenta sînt anterioare celor deja traduse, care au fost numerotate 1-8, şi le voi numerota cu cifre romane. Cu litere cursive între paranteze drepte am introdus în text unele comentarii ale mele.

Pentru republicarea în altă parte a acestei teze este nevoie să cereţi aprobarea autorului, cu care se poate lua legătura la hallria@comcast.net

Fragmentele deja traduse din teza de doctorat a profesorului Hall:
- Începutul sfîrşitului: Timişoara 15-17 decembrie 1989
- O privire de ansamblu asupra revoltei din Timişoara
- “Ialta-Malta” şi teoria intervenţiei străine în revolta de la Timişoara – fragmentul prezentat acum
- Ceauşescu pleacă în Iran
- 18-19 decembrie. Evenimentele din Timişoara în absenţa lui Ceauşescu
- 20 decembrie 1989: Protestatarii cuceresc Timişoara
- Greşeala fatală a lui Ceauşescu: mitingul din 21 decembrie
- Cine a aruncat “petarda”?
- Rolul USLA în reprimarea din 21-22 decembrie 1989 la Bucureşti
- Ce l-a făcut pe Ceauşescu să fugă?
- Ceauşeştii în timpul fugii
- Concluzii

“Ialta-Malta” şi teoria intervenţiei străine în revolta de la Timişoara

Preşedintele Băsescu minte cu privire la procesele revoluţiei, în timp ce analizează cererea de graţiere a lui Stănculescu decembrie 28, 2011

Ion Iliescu cerînd graţierea lui Stănculescu, încă din noiembrie 2008, imediat după condamnarea acestuia

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că va analiza cererea de graţiere înaintată de Victor Stănculescu, anunţă “România Liberă” (linc).

Victor Atanasie Stănculescu a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru participare la reprimarea revoluţiei din Timişoara, după un proces care a putut începe abia după ce Ion Iliescu, fostul său coleg de CFSN în perioada revoluţiei, pierduse preşedinţia României. Condamnat definitiv în anul 2000, Victor Stănculescu a beneficiat de recursul în anulare (cale extraordinară de atac existentă pe atunci în legislaţie) promovat de Parchetul General, imediat după ce Ion Iliescu a revenit la preşedinţia României. Deşi dosarul a fost trimis la rejudecare în urma acelui recurs în anulare, rejudecarea nu a făcut decît să confirme vinovăţia fostului general Stănculescu şi a coinculpatului său Mihai Chiţac.

“Vorbind despre Revoluţia din 1989, preşedintele Băsescu a menţionat că singurul condamnat este fostul general Victor Athanasie Stănculescu”, este o minciună sfruntată a lui Traian Băsescu pe care o consemnează “România Liberă”.

În realitate, pentru revoluţia din 1989 au fost mai mulţi condamnaţi. Cititorii acestui blog au fost deja informaţi prin articolul Minciuni anticomuniste marca Sorin Ilieşiu (linc) despre procesele legate de revoluţia din Timişoara. Am pomenit acele procese şi în cartea Curtea Supremă – Procesele revoluţiei din Timişoara (1989). Enumeram în articolul amintit 40 de inculpaţi, din care 17 au fost condamnaţi la închisoare, în 12 cazuri s-a constatat vinovăţia inculpaţilor dar fapta acestora a fost încadrată într-un decret de amnistie sau graţiere, 2 inculpaţi au murit în timpul procesului, 8 au fost achitaţi, într-un caz nu cunosc rezultatul procesului. Situaţia aceasta se referă numai la Timişoara, dar au fost procese şi în alte oraşe. O listă parţială a proceselor legate de revoluţie pe care mi-a dat-o procurorul Dan Voinea şi conţine şi procese din alte oraşe am publicat-o în articolul Activitatea procurorului Dan Voinea în dosarele revoluţiei (linc).

Eliminarea Timişoarei din istoria revoluţiei române decembrie 17, 2011

Încă imediat după 22 decembrie 1989 s-a putut observa tendinţa puterii FSN-iste nou instalate de a elimina oraşul Timişoara din istoria revoluţiei române. Nu era o indicaţie explicită, ci o ignorare tăcută a Timişorii, în condiţiile în care pretutindeni se vorbea foarte mult despre revoluţie. În martie 1990, în punctul 13 din Proclamaţia de la Timişoara (linc) se face observaţia: “Cu excepţia ziarului România Liberă, în presa, radioul şi televiziunea din Bucureşti evenimentele comentate ca revoluţionare sînt numai cele din 21-22 decembrie”.