Noiembrie 1989 la Chişinău. Glasul victimelor. “Socot absolut imposibilă, după cele văzute, aflarea mea în continuare în rîndurile partidului” noiembrie 7, 2012

Am mai prezentat pe acest blog evenimentele din 7 şi 10 noiembrie 1989 de la Chişinău, începute cu oprirea paradei militare sovietice în 7 noiembrie (aniversarea revoluţiei bolşevice), continuate cu incendierea Ministerului de Interne al RSS Moldoveneşti în 10 noiembrie şi urmate de schimbarea prim-secretarului acestei republici sovietice. Fiindcă nu vreau să mă repet, îndemn cititorii să citească articolele mele mai vechi:
- 16 noiembrie 1989: izbînda gorbaciovismului în RSS Moldovenească
- 7 şi 10 noiembrie 1989 – ciocniri ale forţelor de ordine cu mulţimea la Chişinău
- 10 noiembrie 1989, incendierea ministerului de interne la Chişinău

Prezint acum alte relatări din presa momentului despre acele evenimente, şi anume articolul “Vorbesc victimele” publicat de “Literatura şi Arta” din 23 noiembrie 1989 şi semnat “Secţia publicistică” sub genericul “Ce s-a întîmplat totuşi la 7 şi 10 noiembrie la Chişinău?”.

Vorbesc victimele

Septembrie 1988: “Moldova Socialistă” se luptă cu emoţiile noiembrie 5, 2012

Continui să prezint pe acest blog, în paralel cu evenimentele din România anului 1989, şi atmosfera din Basarabia din aceeaşi perioadă. În 8 septembrie 1988 ziarul guvernamental de la Chişinău “Moldova Socialistă” publică articolul nesemnat (semn că era comandă politică de sus) “În prizonieratul emoţiilor”. Transcriu acest articol pentru a oferi şi cititorilor acestui blog posibilitatea de a se delecta cu el, inserînd scurte comentarii proprii cu litere cursive între paranteze drepte. În principal acestui articol i-a fost dată replică în rezoluţia Uniunii Scriitorilor din RSS Moldovenească din 14 septembrie 1988, publicată de “Literatura şi Arta” în 27 octombrie 1988 şi pe “blogul lui Marius Mioc” în 25 noiembrie 2010 (linc).

În prizonieratul emoţiilor

La 23 august 1988 “Moldova Socialistă” a publicat la rubrica “revista presei” articolul “Peste un an”, în care a analizat activitatea săptămînalului “Literatura şi Arta” şi, parţial, materialul “Restructurarea nu are alternativă” inserat în această gazetă cu rubrica “Masa rotundă”.

Colegiul de redacţie al săptămînalului însă, nu numai că nu a căzut de acord cu aprecierile şi concluziile expuse în revistă, ci şi a dat publicităţii la 1 septembrie articolul său redacţional. Tonul acestui “răspuns colegial” e atît de certăreţ, discutabil, încît nu lasă dubii privind renunţarea la abeceul despre atitudinea respectuoasă faţă de oponenţi, despre necesitatea de a-şi însuşi cultura discuţiilor. Însă principiul pluralizmului socialist presupune întîi de toate bunăvoinţă, sinceritate, discuţii sănătoase, în contradictoriu.

Haralambie Moraru: Noi, poporul care a stat de veacuri între Nistru şi Prut, sîntem puşi acum să aşteptăm. Pînă la 29 august, chiar pe pămîntul nostru august 27, 2012

“În preajma sesiunii Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti” este titlul unei rubrici din săptămînalul “Literaturta şi Arta” din 24 august 1989, unde găsim articolul lui Haralambie Moraru – “Grîul cît sabia şi spicul cît vrabia”. Reproduc acest articol care reflectă atmosfera de la Chişinău din preajma adoptării legilor despre revenirea la alfabetul latin şi declararea “limbii moldoveneşti” ca limbă de stat a republicii unionale.

Grîul cît sabia şi spicul cît vrabia

Este istorică această zi.

Din simplul motiv, ori din mai multe motive, nu importă, dar unul dintre ele ar fi: după douăzeci şi nouă august anul una mie nouă sute optzeci şi nouă, se va vedea dacă noi, întregul popor care am fost de veacuri între Nistru şi Prut, mai putem acorda sau nu vot de încredere Parlamentului Republicii.

Este istorică această zi.

Din simplul motiv ori din mai multe motive, nu importă, dar unul din ele ar fi: după douăzeci şi nouă august, acelaşi an şi acelaşi secol, vom înţelege noi, întregul popor care am fost de veacuri între Nistru şi Prut, vom înţelege dacă am trăit frăţeşte, într-adevăr, cu bulgarii şi găgăuzii, pe care i-am adăpostit, salvîndu-i, cu peste o sută de ani în urmă. Frăţeşte, zic, anume, deoarece mai cu seamă de la anul patruzeci încoace această formulă am rostit-o şi în această formulă vreau eu şi vrem cu toţii să credem.

Este istorică această zi.

Din simplul motiv ori din mai multe motive, nu importă, dar unul din ele ar fi: după douăzeci şi nouă august, acelaşi an şi acelaşi secol, era noastră, se va vedea dacă reprezentanţii popoarelor rus şi ucrainean, în special, care au acordat de la patruzeci încoace un ajutor frăţesc acestui neam care a fost de veacuri între Nistru şi Prut, se va vedea, prin urmare, dacă acest ajutor a fost întrutotul dezinteresat şi încă dacă acei care ne-au întins, cum se spune, de la patruzeci încoace, mînă de frate, se va verifica, zic, acum pe viu şi în faţa tuturor, dacă ne mai pot înţelege frăţeşte.

Este istorică această zi.

Din simplul motiv ori din mai multe motive, nu importă, dar unul din ele ar fi: după douăzeci şi nouă august, o simplă zi pentru mulţi, dar nu şi pentru acest popor care a fost de veacuri între Nistru şi Prut, se va vedea dacă noi sîntem cu adevărat una dintre cele cinsprezece republici unionale şi dacă ne bucurăm de aceleaşi drepturi egale, şi dacă ne-am bucurat de aceleaşi drepturi egale, şi dacă vom avea şi noi limbă de stat şi dacă limba de stat va fi şi limba de comunicare între locuitorii acestei republici, cum a fost consfiinţit în lege, înaintea noastră şi mult înaintea noastră, în majoritatea republicilor-surori, cum ne-am obişnuit să formulăm de la patruzeci încoace.

Este istorică această zi.

Din simplul motiv ori din mai multe motive, nu importă, dar unul din ele ar fi: după douăzeci şi nouă august, secolul nostru şi era noastră, lumea întreagă va fi să afle că un popor, care este de veacuri între Nistru şi Prut, un popor născut de mamă şi crescut de mamă, legănat de mamă, a fost să-şi piardă Graiul Matern şi, cine ştie, se va vedea după această zi dacă încă-i posibil să-l piardă. Şi din acest punct de vedere această zi se va dovedi a fi istorică şi pentru marele Glob Pămîntesc.

Este istorică această zi.

Din simplul motiv ori din mai multe motive, nu importă, dar unul din ele ar fi: după douăzeci şi nouă august s-ar putea ca noi să fim unicul popor din lume căruia i se impune să strige în două limbi, să plîngă în două limbi, să cînte în două limbi.

Este istorică această zi.

Din simplul motiv ori din mai multe motive, nu importă, dar unul din ele ar fi: după douăzeci şi nouă august, anul curent, s-ar mai putea întîmpla ca noi să fim unicul popor din această ţară şi din întreaga lume care are două limbi materne.

Este istorică această zi.

Şi nu există motive, nici argumente, nu există nici unul, nici mai multe, şi asta importă, importă că nu există precedente cînd unui popor să i se ia limba lăsată de la Dumnezeu – odată şi pentru vecie.

Este istorică această zi.

Istorice sînt clipele pe care le vom trăi pînă la această zi.

Şi noi toţi vom intra în istorie prin această zi.

Dar va intra în istorie, numaidecît, şi întregul Parlament al Republicii.

Un Parlament multinaţional, cum ne-am deprins să ne exprimăm de la patruzeci încoace, secolul nostru şi era noastră.

Este istorică această zi.

Şi noi, întregul popor care am fost de veacuri între Nistru şi Prut, nu o vom uita. Doar nu se uită istoria. De aceea o vom lăsa ca moştenire – bună sau rea – nepoţilor şi strănepoţilor din toate timpurile viitoare.

Este istorică această zi.

Din simplul motiv ori din mai multe motive, nu importă, dar unul din ele ar fi: destinul unei limbi se hotărăşte într-o sală cu uşile închise, de un contingent de aproape patru sute de oameni.

De parcă n-am avea strămoşi.

De parcă n-am avea case şi sate.

De parcă n-am fi semănat niciodată pe acest pămînt.

De parcă n-am fi spus noi, moldovenii, care sîntem de veacuri pe acest pămînt, că grîul în părţile noastre creşte înalt cît sabia şi greu cît vrabia.

De parcă n-am avea codri.

Este istorică această zi.

Din simplul motiv că avîndu-le pe aceastea toate şi încă multe altele prin care ne-a lăudat lumea că le avem noi, poporul care a stat de veacuri între Nistru şi Prut, sîntem puşi, acum, să aşteptăm. Pînă la douăzeci şi nouă august, secolul nostru, era noastră, chiar pe pămîntul nostru.

Este istorică această zi.

Dintr-un simplu motiv. Numai unul.

Mai citeşte alte articole din presa basarabeană din perioada mişcării de renaştere naţională la pagina RSS Moldovenească 1988-1990.

1989, Chişinău: “Timpul cere insistent decizii care ar întoarce irevocabil pagina cu semnăturile funeste ale lui Molotov şi Ribentrop” august 26, 2012

August 1989 este luna în care în RSS Moldovenească s-au adoptat legile legate de conferirea statutului oficial al limbii “moldoveneşti” şi revenirea la alfabetul latin. Pentru a convinge Sovietul Suprem (parlamentul) de la Chişinău de nevoia adoptării acestor legi, în condiţiile în care minorităţile naţionale opuneau o dîrză rezistenţă, declanşînd chiar greve în mai multe oraşe ale republicii, în 27 august a fost convocată la Chişinău o adunare populară, care a fost numită în presă “Marea Adunare Naţională”. Sute de mii de oameni au participat la acest moment istoric. Despre acest subiect am mai scris pe acest blog.

Citeşte:
- 27 August 1989 – Marea Adunare Naţională de la Chişinău sau “ziua ce va lumina un veac”
- Marea Adunare Naţională de la Chişinău (video)
- Reportaj de la Marea Adunare Naţională de la Chişinău din 27 august 1989
- 31 august 1989: Adoptarea legilor despre limba de stat şi grafia latină în RSS Moldovenească

În pregătirea acestei mari adunări populare, în săptămînalul “Literatura şi Arta” din 24 august 1989, un grup de scriitori lansează o “convocare” pentru populaţia republicii. Convocare la care au răspuns sute de mii de oameni. Reproduc mai jos textul respectiv:

Chişinău 1989: Un proces care n-ar fi trebuit să aibă loc iunie 26, 2012

Continui obiceiul de a prezenta pe acest blog, în paralel cu evenimentele din 1989 din România, şi pe cele din RSS Moldovenească. Cred că înţelegerea situaţiei politice din URSS-ul gorbaciovist e folositoare pentru înţelegerea contextului revoluţiei române. Din “Literatura şi Arta” din 20 iulie 1989 vă prezint azi articolul “Un proces care n-ar fi trebuit să aibă loc” semnat de A.D. (Alexandru Donos?).

Un proces care n-ar fi trebuit să aibă loc

În zilele de 13, 14 şi 17 iulie a.c., în clubul Combinatului de piele artificială din capitală a avut loc procesul judiciar deschis asupra lui Dumitru Popa, muncitor la această întreprindere, învinuit de faptul că a fost unul dintre organizatorii şi participanţii activi la mitingul şi demonstraţia neoficială desfăşurate în partea centrală a Chişinăului la 22 ianuarie a.c. Sentinţa colegiului judiciar: şase luni de muncă corecţională la locul de lucru cu reţinerea a 20 la sută din salariu în folosul statului. Dumitru Popa, însă a fost absolvit complect de executarea acestei pedepse, deoarece a fost arestat şi pus la închisoare la 17 martie şi eliberat de acolo la 3 iunie. Conform legii, o zi de detenţiune preventivă se egalează cu trei zile de muncă corecţională.

Chişinău 1988: Viaceslav Plugaru în dialog cu Simion Musteaţă iunie 7, 2012

În “Literatura şi Arta” din 27 octombrie 1988 găsim un interviu luat de Viaceslav Plugaru lui Simion Musteaţă, ministru adjunct al învăţămîntului din RSS Moldovenească. Tema interviului o reprezintă adunările publice organizate la Chişinău în acea vreme de cenaclul “Alexei Mateevici”. Reproduc acest interviu:

Şi totuşi: “Curăţire sufletească” sau “naţionalizm”?

interviu-expres cu S. Musteaţă, locţiitor al ministrului învăţămîntului public al RSSM

- Simion Gheorghevici, la 4 septembrie curent, asistînd la şedinţa ordinară a cenaclului “Alexei Mateevici”, l-am auzit cu urechile mele pe tovarăşul Musteaţă, ministru-adjunct al învăţămîntului public, cum le mulţumea cenacliştilor pentru invitaţia la şedinţă, unde “a rămas încîntat”, a simţit, vorba dumnealui, “o adevărată curăţire sufletească” şi nicidecum nu l-am auzit să facă la adresa cenaclului vre-o observaţie critică. Ceva mai încoace am citit cu ochii mei în ziarul “Învăţămîntul Public” din 15 octombrie un material semnat de tovarăşul Musteaţă şi intitulat “Încă o dată despre neformali, despre publicitate…”, în care dumnealui scrie că “… uneori răsună la aceste şedinţe idei nemature, întrucîtva tendenţioase, care contravin internaţionalizmului socialist, prieteniei frăţeşti a popoarelor Uniunii RSS”, că eczistă acolo aspecte “care contravin procesului restructurării, sînt orientate spre aţîţarea patimilor, a sentimentelor naţionaliste şi sînt, pur şi simplu, nelegitime”. Aş vrea să vă întreb: pe care tovarăş Musteaţă să-l credem?

- Vedeţi dumneavoastră, în primul rînd, la cenaclu am vorbit numai despre şedinţa în cauză, la care eram de faţă, iar în articolul din ziar m-am referit la mai multe şedinţe – doar reprezentanţii noştri asistă la toate şedinţele şi apoi ne informează. În al doilea rînd, chiar şi la şedinţa la care am participat au fost cîteva momente…

- De manifestări naţionaliste?

- Poate nu chiar naţionaliste. Hai să zicem aşa: cîteva momente nu chiar frumoase.

- Nu aţi putea să eczemplificaţi?

- De pildă, cînd Anatol Şalaru a citit nişte proverve, pe unele le puteai înţelege şi aşa şi aşa, cum vrei.

Ion Druţă: “Se schimbau liderii de la Kremlin, dar ordinele Lenin se băteau cu regularitate şi se trimiteau la Bucureşti” mai 24, 2012

Scriitorul basarabean Ion Druţă, pe atunci deputat din partea RSS Moldoveneşti în Sovietul Suprem de la Moscova, a scris în ziarul “Moscovskie Novosti” un articol despre revoluţia română. Ziarul bucureştean “Adevărul” din 11 ianuarie 1990 publică tălmăcirea acestui articol. Druţă demască coomplezenţa cu care întreaga lume, inclusiv URSS, l-a tratat pe Ceauşescu, şi îşi exprimă părerea că în impresionanta solidaritate internaţională cu poporul român, care se manifesta atunci, există şi un simţămînt de culpabilitate. Reproduc şi eu articolul lui Ion Druţă:

Învăţămintele Revoluţiei

Ion Druţă, scriitor, deputat al poporului al URSS

Încă ieri pe străzile şi în pieţele Bucureştiului se vărsa sînge. Lumea s-a cutremurat de ceea ce poate pune la cale o putere nelimitată şi necontrolată. Instinctul autoconservării dă zor să se desprindă pe urmele proaspete concluzii, primele învăţăminte din revoluţia română. Oare nu vom putea cu ajutorul trecutului să privim în viitor?

Dostoevski, acest mare prooroc al lumii slave, a scris că omul este o fiinţă care se obişnuieşte cu orice.

1989, Chişinău. Probleme la şcoala mixtă nr. 28 martie 16, 2012

În articolul “1989, Chişinău. Lupta împotriva şcolilor mixte” (linc) am prezentat campania dusă în 1989 de săptămînalul “Literatura şi Arta” pentru crearea unor şcoli moldoveneşti monolingve, în locul şcolilor mixte ruso-moldoveneşti care erau pe atunci la modă. În “nota redacţiei” de la sfîrşitul articolului se pomeneau despre tensiunile apărute pe acest subiect la şcoala nr. 28 din Chişinău. În “Literatura şi Arta” din 20 aprilie 1989 problemele de la şcoala nr. 28 sînt prezentate într-un articol separat. Redau acest articol pentru a ajuta cititorii să înţeleagă atmosfera anului 1989 din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

Pe urmele materialelor publicate
Ce-i de făcut la şcoala nr. 28?

1989, Chişinău. Lupta împotriva şcolilor mixte martie 13, 2012

Unul din subiectele abordate în cadrul mişcării de eliberare naţională din Basarabia a fost şi cel al şcolilor mixte, adică a şcolilor unde exista atît secţie cu predare în limba rusă, cît şi secţie cu predare în limba “moldovenească” (română). Săptămînalul “Literatura şi Arta”, port-drapel al mişcării de eliberare naţională, ducea campanie intensă pentru separarea şcolilor. În şcolile mixte, se argumenta, predomină, atît la cancelaria profesorilor cît şi pe coridoarele unde ies elevii în pauze, limba rusă. Este necesar să se înfiinţeze şcoli pur moldoveneşti sau pur ruseşti în locul acestor şcoli mixte, era punctul de vedere susţinut de ziar.

Problema şcolilor mixte a apărut şi în România imediat după revoluţia din 1989, UDMR-ul adoptînd o poziţie similară cu cea a mişcării naţionale româneşti din Basarabia: anume, cererea de a se înfiinţa şcoli monolingve în locul şcolilor mixte cu secţii atît în română cît şi în maghiară. Recent, o problemă asemănătoare a apărut şi în jurul Universităţii de Medicină din Tîrgu Mureş.

Pentru reamintirea felului cum se vedea în 1989 la Chişinău problema şcolilor mixte, redau articolul “Visul unei nopţi de vară” de Iuliu Gheorghiciuc, publicat în “Literatura şi Arta” din 24 20 aprilie 1989. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat comentarii ale mele.

Visul unei nopţi de vară

M-am străduit, dragă cititorule, să-ţi prezint cifrele de mai jos în aşa fel, ca să te plictisesc, ca să nu-ţi trezesc nici o emoţie. Căci azi emoţiile au ajuns să fie un fel de duşmani ai poporului. Preţ pe piaţă au numai acţiunile concrete (al căror timp a sosit) [Simion Grosu, prim-secretarul Partidului Comunist din RSS Moldovenească, ţinuse o cuvîntare publicată în presa chişinăuană, intitulată "Timpul acţiunilor concrete"] şi raţiunea (care trebuie să triumfe) ["raţiunea trebuie să triumfe" era un alt slogan la modă în vremea aceea la Chişinău, cînd se discutau problemele etnice]. Sper totuşi, că nu vor fi interzise căsătoriile din dragoste, ca fiind bazate numai pe emoţii.

12 februarie 1989: Miting neaprobat la Chişinău februarie 15, 2012

În săptămînalul “Literatura şi Arta” din 16 februarie 1989 Alexandru Donos relatează despre mitingul din 12 februarie care avusese loc la Chişinău. Reproduc acest crîmpei din istoria anului 1989. Cu litere cursive între paranteze drepte sînt explicaţiile mele pentru unele cuvinte folosite cu alt înţeles la Chişinău decît în România.

Un miting nesancţionat [neaprobat] şi atitudini nesancţionate?
(reflecţii strict subiective)

Duminica trecută m-am dus la teatrul “Luceafărul” să cumpăr bilete la spectacolul “A cincea lebădă”, ce urma să aibă loc în acea seară. Deşi era ora 13 şi 30 de minute, casa de bilete (a cărei zi de lucru conform graficului afişat pe uşă începe la ora 13,00) era închisă. Pe aceeaşi uşă era prinsă o foiţă pe care scria: “Biletele se vor vinde la ora 16,00″. M-am întors înapoi spre casă. Cînd am ajuns în Piaţa Biruinţei am devenit, fără să vreau, martorul unui caz ieşit din comun. Dinspre monumentul lui Ştefan cel Mare venea un grup impunător de oameni. În faţa lui era un detaşament de miliţieni care încerca să oprească torentul, dar fără rost. Lumea a împins această barieră vie pînă în faţa monumentului lui V. I. Lenin, unde s-a oprit, s-a îndreptat cu faţa spre tribună şi a început a scanda lozincile: “Vrem dreptate!”, “Jos migraţia!”, “Trăiască Gorbaciov!”, “Limbă de stat!”, “Alfabet latin!”. Peste aprocsimativ cinci minute din megafoanele instalate în piaţă a răsunat următorul anunţ: “Stimaţi tovarăşi, mitingul de astăzi n-a fost sancţionat [aprobat]! Vă rugăm să părăsiţi piaţa! În caz contrar vor fi luate măsuri în conformitate cu legile în vigoare!”. Anunţurile au fost repetate de cîteva ori în limbile moldovenească şi rusă, răsunînd atît de tare, încît au fost auzite de locuitorii din apropiere, care au venit să vadă ce s-a întîmplat. Lumea scanda şi nu se mişca din loc. Apoi de cei care scandau s-a apropiat un autobuz. Miliţienii împreună cu persoane îmbrăcate în civil înşfăcau pe cîte unul din mulţime, tîrîndu-i şi împingîndu-i cu forţa în maşină. Pietonii care treceau întîmplător s-au oprit pe ambele părţi ale pieţei. La vederea acestui tablou îngrozitor ei au început să fluiere, să ţipe. Pomenindu-se într-o asemenea situaţie miliţienii au încetat să mai înşface oameni din mulţimea adunată, însă autobuzul cu cei reţinuţi dovedise [apucase] să părăsească piaţa. Cele întîmplate au fost filmate şi fotografiate de cîteva persoane apărute aici ca la comandă.