Rechizitoriul în procesul revoluției (6). Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din București, în dimineața de 22 decembrie 1989, sinuciderea fostului ministru al apărării Vasile Milea, numirea lui Stănculescu în funcția de ministru, ședința C.P.Ex. din dimineața de 22 decembrie și fuga Ceaușeștilor din clădirea CC. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada

În ceea ce privește moartea generalului Vasile Milea, Parchetul concluzionează că a fost o sinucidere. „S-a realizat chiar şi o reconstituire a stării de fapt existente şi s-a conchis că scenariul asasinării ministrului apărării s-a dovedit imposibil, singura concluzie viabilă fiind aceea a sinuciderii”. Se citează din nou din raportul Comisiei Senatoriale (care, reamintesc, a fost boicotată la Timișoara): „Dacă gl. Milea ar fi executat întocmai ordinul lui Ceauşescu şi ar fi deschis focul cu tot armamentul asupra revoluţionarilor, am fi avut mii de victime şi poate întreaga acţiune ar fi fost înecată în sînge”. Se susține astfel că regimul comunist ar fi fost capabil în 22 decembrie 1989 să oprească revoluția. Pentru mine, care în 16 decembrie 1989 m-am alăturat revoluției lîngă casa preotului Laszlo Tokes cînd erau acolo sub 200 de persoane, cu gîndul că e foarte posibil să răsturnăm regimul (nu știam sigur că vom izbuti să-l răsturnăm, dar consideram asta ca o variantă deplin posibilă), ideea că regimul ar mai fi putut să oprească revoluția în 22 decembrie 1989, după ce deja se revoltaseră mai multe orașe din țară și ieșiseră în stradă zeci de mii de bucureșteni, mi se pare aberantă. De altfel, însăși declarația lui Stănculescu, citată de Parchet, spune că la acel moment rezistența era inutilă și că printre cei din C.C. era o „panică pe care nu o vezi decît poate o singură dată în viaţă”.

Dar pe lîngă ce scrie Comisia Senatorială sînt amintite și cercetări proprii făcute de Parchet. Se lansează ipoteza: „Este foarte probabil ca încă înaintea sinuciderii ministrului apărării, pe fondul nemulţumirilor privind eficienţa represiunii, comandantul suprem să fi luat decizia numirii gl.lt. Stănculescu în funcţia de ministru al apărării”. Se sugerează astfel, fără să se spună explicit, că Milea s-ar fi sinucis după ce și-a dat seama că a căzut în dizgrația lui Ceaușescu. Martorul Silviu Curticeanu enumeră astfel ipotezele motivului sinuciderii lui Milea: „Ori s-a speriat de faptul că Ceauşescu l-a ameninţat că îl pune în faţa plutonului de execuţie, ori a văzut că armata nu-i mai răspunde şi nu mai poate face nimic, sau pentru că ştia că şi armata poartă o vină în legătură cu cele întîmplate”.

Rechizitoriul în dosarul revoluției (5). Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din București, în 21 decembrie 1989 și noaptea de 21/22 decembrie 1989. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat

Și în acest fragment se vede problema recurentă și de fond a rechizitoriului, de a se bizui pe cercetările Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Reamintesc contestarea activității acelei comisii chiar în perioada cînd își desfășura lucrările:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
– Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
– 31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

În ceea ce privește organizarea mitingului din 21 decembrie 1989, Parchetul consideră că inițiativa i-a venit personal lui Nicolae Ceaușescu, în mod „spontan”. Este citată o declarație a lui Silviu Curticeanu, șeful Cancelariei Prezidențiale, care descrie felul cum Nicolae Ceaușescu a hotărît mitingul, cum a discutat cu Barbu Petrescu, primarul capitalei, pentru organizarea acestuia și surprinderea lui Iulian Vlad, șeful securității, cînd a aflat că se plănuiește acest miting. Cu alte cuvinte, ideea că mitingul a fost pus la cale de securitate cade.

Tulburarea mitingului este pusă pe seama unor benzi cu sunete de joasă frecvență care au fost difuzate din autospeciale ale UM 02348 București. Este citată mărturia ofițerului Ionel Dumitrescu, dată în 30 octombrie 2017 la Parchet, același martor precizînd însă că benzile magnetice respective nu apăreau ca fiind înregistrate în evidențele unității. De altfel, la scurt timp după obținerea acelei mărturii, Parchetul a dat și un comunicat (linc) în care anunțat că a lămurit dezorganizarea mitingului din 21 decembrie 1989 și declanșarea protestelor din București. Mi-am exprimat la vremea respectivă scepticismul față de descoperirile parchetului, în articolul Tulburarea mitingului lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989. Parchetul General în 2017 şi Agenţia France Presse în 21 decembrie 1989 (linc).

Rechizitoriul în dosarul revoluției (3). Constituirea grupului dizident Iliescu

Actualizare 23 iunie 2019: Mici schimbări în ordinea unor propoziții la comentarii.

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod: „Constituirea grupului dizident Iliescu”. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional

Și în acest fragment al rechizitoriului se dau citate copioase din lucrările Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Reamintesc că activitatea acelei comisii a fost boicotată de asociații de revoluționari din Timișoara, boicot pe care chiar eu l-am inițiat. Am considerat că înființarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” la propunerea lui Sergiu Nicolaescu, membru al grupului care a preluat puterea în 1989, este parte din diversiunea menită să-i scape pe criminalii din 1989. Faptul că Sergiu Nicolaescu a folosit comisia pentru a propune o amnistie generală pentru evenimentele din decembrie 1989 (la audierea președintelui Ion Iliescu, în 16 decembrie 1994) îl consider o confirmare a intuiției mele.

Pentru acest aspect, citește pe acest blog:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
– Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
– 31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

În ceea ce privește „grupul dizident Iliescu” caracterizat prin „total filosovietism”, Parchetul se bizuie pe laudele de sine ale unor presupuși membri ai acestui grup în fața Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” și pe unele declarații luate în 2017-2018 de către Parchet. Într-un singur loc se face precizarea că există și documente care se coroborează cu declarațiile – anume la Radu Nicolae se invocă 3 pagini provenite de la CNSAS, fără precizări despre conținutul acestora (instanța desigur are la dispoziție acele 3 pagini).

Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (2). Considerații generale. Contextul intern și internațional

Continui prezentarea rechizitoriului din „dosarul revoluției” cu prezentarea contextului intern și internațional în care s-a desfășurat revoluția, în viziunea procurorilor. Primul episod din acest rechizitoriu, deja prezentat: Inculpații, suspecții și obiectul cauzei (linc).

Remarc că se citează copios din raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Amintesc că activitatea acelei comisii a fost boicotată de asociații de revoluționari din Timișoara. Pentru acest aspect, citește pe acest blog:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
– Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
– 31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

La „obiectul cauzei” (linc) Parchetul a precizat că cercetările au vizat perioada 16-31 decembrie 1989. După părerea mea, diversiunea legată de revoluție nu s-a oprit în 31 decembrie 1989 ci a continuat. Inițierea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Sergiu Nicolaescu, membru al grupului care a preluat puterea în 1989, este parte din această diversiune. Această convingere m-a determinat să inițiez boicotarea activității acelei comisii. Faptul că Sergiu Nicolaescu a folosit comisia pentru a propune o amnistie generală pentru evenimentele din decembrie 1989 (la audierea președintelui Ion Iliescu, în 16 decembrie 1994) îl consider o confirmare a intuiției mele. Mai apoi diversiunea a continuat prin campaniile de presă pretinse pentru „adevărul revoluției” duse de „Jurnalul Național” (am scris o carte întreagă pe acest subiect) și de „Adevărul”, ori prin cărțile lui Alex Mihai Stoenescu (găsiți, la pagina Analize despre revoluția din 1989 – linc, mai multe articole pe acest subiect). Trimiterea în judecată a unora dintre vinovații de crimele din 1989, mai ales a generalilor Stănculescu și Chițac, a fost unul din motivele activizării campaniei de diversiuni despre revoluție (cum de altfel, începerea diversiunii în 22 decembrie 1989 e legată tot de dorința celor vinovați de a evita răspunderea penală). E complet greșit să se creadă că diversiunea a fost doar la TVR, iar în 31 decembrie 1989 cei care aveau de ascuns crimele revoluției s-au oprit brusc din activitatea diversionistă. Îl citez pe conducătorul revoluției arădene, Valentin Voicilă: „Diversiunea din România a început în data de 22 şi nu s-a terminat nici astăzi” (linc).

Un alt aspect pe care-l remarc este folosirea de către Parchet a prezumției de sinceritate atunci cînd se citează din declarații ale lui Nicolae Ceaușescu ori din rapoarte ale securității. Această prezumție este după părerea mea greșită, minciuna fiind o a doua natură a șefilor regimului comunist. Dacă Nicolae Ceaușescu vorbea despre agenturili străine asta nu înseamnă că el credea sincer acest lucru, ci că aceasta era varianta pe care a considerat necesar să o înfățișeze pentru a obține sprijin. Asemănător, vedem azi politicieni acuzîndu-și adversarii că sînt fie în slujba lui George Soros, fie în slujba lui Putin, dar, chiar și în cazurile în care afirmațiile respective se fac cu vehemență, ele nu sînt decît dovadă că asta au considerat folositor să spună politicienii respectivi, fără a dovedi nimic despre convingerile lăuntrice ale respectivilor politicieni.

Pentru a deduce convingerile lăuntrice ale personajelor trebuie urmărite nu vorbele ci faptele, iar în justificarea faptelor nu neapărat explicațiile date de făptași sînt cele adevărate. Spre exemplu, este un fapt că în 17 decembrie 1989 Ceaușescu a poruncit interzicerea intrării turiștilor străini în țară, dar asta nu înseamnă că el credea ce spusese, că asemenea turiști sînt „agenți de spionaj”. E vorba pur și simplu de dorința ca evenimentele începute să nu fie cunoscute peste hotare (Ministerul de Externe al RSR instruia ambasadorii români de pretutindeni: „În cazul în care veţi fi întrebat (repetăm: numai în cazul în care veţi fi întrebat) în legătură cu aşa-zisele evenimente de la Timişoara, răspundeţi cu toată claritatea că nu aveţi cunoştiinţă despre aşa ceva” – linc), iar Ceaușescu își dădea seama că niște turiști străini aflați în România pot vedea ce se întîmplă și, întorși în țara de origine, vor povesti presei. Faptul că abia după începerea evenimentelor de la Timișoara s-a luat măsura interzicerii pătrunderii în țară a turiștilor străini arată că ascunderea evenimentelor a fost motivul acțiunii, nu faptul că regimul se temea că asemenea turiști vor declanșa tulburări (ele deja fuseseră declanșate).

Totodată, și în cazul rapoartelor securității este greșit să se aplice prezumția de sinceritate. Nici față de Ceaușescu securitatea nu era sinceră. Nu își îngăduiau securiștii să-i raporteze lui Ceaușescu că însuși poporul român este împotriva sa și nici că, într-o anumită problemă pentru care Ceaușescu a cerut informații (să zicem, întrunirea Bush-Gorbaciov de la Malta), sînt incompetenți și n-au putut să le adune. Astfel, este foarte plauzibil ca rapoartele securității să fie încropeli din bănuieli și informații culese din ziare ca să-l mulțumească pe Ceaușescu.

Mai remarc o greșeală în rechizitoriu: Se vorbește de George W. Bush (linc) care s-ar fi întîlnit cu Gorbaciov la Malta, dar în 1989 președintele SUA era tatăl acestuia, George H. W. Bush (linc). Abia în 2000 a ajuns George W. Bush președinte al SUA.

Mai jos, următorul fragment din rechizitoriu:

B. SITUAŢIA DE FAPT
I. Consideraţii generale. Contextul intern şi cel internaţional.

Rechizitoriul din „dosarul revoluției” (1). Inculpații, suspecții și obiectul cauzei

În calitatea mea de persoană vătămată în dosarul revoluției, am cerut și obținut rechizitoriul din acest dosar. Am fost audiat în dosar și am precizat că nu am nici un fel de pretenție de despăgubiri, deoarece am primit deja despăgubiri pentru reținerea mea din timpul revoluției și tratamentele la care am fost supus în acea perioadă de la Traian Sima, fostul șef al securității Timiș, în urma unui proces civil (despre care am scris deja – linc). Totodată am precizat că îmi mențin declarațiile date în 1990 la „procesul celor 25” (inculpat principal Coman Ion), cît și în dosarul întocmit ca urmare a plîngerii mele din 1989, făcute împotriva celor care m-au maltratat la revoluție (plîngere soluționată cu NUP – linc). Dar fiind parte în dosar, am avut dreptul să văd conținutul rechizitoriului. Fiind o problemă de interes public voi prezenta și pe acest sait, în serial, rechizitoriul din acest dosar (nu doar extrase din el, cît s-au dat publicității pînă acum).

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PARCHETELOR MILITARE
cod poştal: 050706/ 040129; tel. 021/3196062;
021/3193856, fax 021/3193889; e-mail: sesizare@mpublic.ro

Dosar nr. 11/P/2014
Verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei,
conform art. 328 alin.1 C.p.p.

Procuror militar şef,
General maior magistrat Gheorghe Cosneanu

RECHIZITORIU
Volumul I
Ziua 05, luna aprilie, anul 2019

Colonel magistrat Cătălin Ranco Piţu, procuror militar, şef al Biroului urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare,
Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul cu numărul de mai sus (având ca obiect cercetarea faptelor săvârşite în contextul Revoluţiei Române din decembrie 1989 şi a circumstanţelor care au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a multor persoane, vătămări psihice grave precum şi distrugerea unor bunuri de patrimoniu, pe întregul teritoriu al României), privindu-i pe inculpaţii

Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus trimiși în judecată în „dosarul revoluției”. Nici un cuvînt despre „agenturili străine” în comunicatul Parchetului

Azi, pe saitul Ministerului Public a apărut un comunicat (linc) în care se anunță trimiterea în judecată, pentru crime împotriva umanității, a fostului președinte al României Ion Iliescu, a fostului viceprimministru Gelu Voican Voiculescu și a fostului șef al aviației militare general Iosif Rus. Totodată se dispune clasarea cauzei cu privire la Nicolae Ceaușescu, Iulian Vlad, Tudor Postelnicu, Vasile Milea, Nicolae Militaru, Victor Atanase Stănculescu, Ion Hortopan, Silviu Brucan, pe motiv că bănuiții au murit sau, în unele cazuri, deja au fost judecați, existînd autoritate de lucru judecat. Deasemeni, este clasată cauza cu privire la Petre Roman – fost primministru, Mircea Mocanu – fost comandant al apărării antiaeriene, Ștefan Dinu – fost șef al Direcției de Informații a Armatei, Teodor Brateș – redactor șef al TVR, Ioan Toma – fost ministru al tineretului și Viorel Igreț – fost primsecretar PCR Mureș, pentru că nu există dovezi concludente împotriva lor.

Remarc că în comunicatul Parchetului nu se pomenește nimic despre vreun amestec al agenturilor străine în revoluție, nici despre ruși, nici despre unguri, nici despre vreo înțelegere de la Malta. Îmi trezește nedumerire faptul că în comunicat este pomenit fostul șef al securității Iulian Vlad (cu mențiunea că se clasează cauza, acesta find deja judecat; oricum a murit între timp), dar nu e pomenit generalul Ștefan Gușă (deasemeni răposat), deși acesta apare în filmări alături de Iulian Vlad conducînd operațiuni militare din C.C. în cadrul a ceea ce Parchetul numește „o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări)”. Or, consideră Parchetul că numai operațiunile militare coordonate din Ministerul Apărării Naționale au fost diversioniste iar alea coordonate din C.C. n-au fost? Parchetul Militar vorbește despre „unii componenți ai Consiliului Militar Superior” care ar fi coordonat diversiunea. În 2011, la întrebarea mea expresă, Ion Iliescu răspundea pe blogul propriu (linc) nominalizîndu-l și pe Ștefan Gușă ca membru în acest consiliu, ceea ce e și logic avînd în vedere funcția ocupată de Gușă în acel moment (șef al Marelui Stat Major; totodată membru în CFSN). Redau mai jos, în întregime, comunicatul Parchetului:

Revista Historia: Elena Ceaușescu și Nicu Ceaușescu complotau, alături de ruși, să-l răstoarne pe Nicolae Ceaușescu

Revista bucureșteană „Historia” publică un articol semnat „Redacția” (adică anonim) cu titlul „Gen. Nicolae Pleșiță: Cu acordul lui Gorbaciov, Leana voia să-l răstoarne pe Ceaușescu” (linc). În articol sînt redate alegațiile generalului de securitate Nicolae Pleșiță (răposat în 2009 – linc), publicate în cartea lui Viorel Patrichi „Ochii și urechile poporului – convorbiri cu generalul Nicolae Pleșiță” (editura Ianus Inf, 2001) conform cărora nevasta și fiul lui Nicolae Ceaușescu complotau ca să-l răstoarne pe acesta de la putere. Totul cu acordul lui Mihail Gorbaciov, acest complotist-șef fără de care orice complot împotriva lui Ceaușescu nu poate avea credibilitate.

Postelnicu: „Arăt cu toată fermitatea că condamn și cu acest prilej deoarece am mai făcut-o atitudinea mea, dar și a celorlalți membri ai CPE și altor cadre prezente… pentru faptul că deși am luat cunoștiință de ordinul trădătorului de a se trage în popor nu am luat poziție toți pentru a preveni măcelul”

De pe saitul dosarele revoluției (linc) care cuprinde documentele din „procesul celor 25” al revoluției din Timișoara, preiau o declarație a lui Tudor Postelnicu. A se vedea și altă declarație a lui Postelnicu publicată anterior pe acest sait:
– Tudor Postelnicu despre cadavrele incinerate, generalul Vlad și colonelul Filip Teodorescu

La marginea filei nu se văd cîteva litere. Am completat cu deducția mea din context literele lipsă prin litere puse între paranteze, iar dacă n-am putut să deduc ce lipsea, cu trei puncte între paranteze. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat comentarii ale mele.

Declarație

Subsemnatul Postelnicu Tudor, fiul lui Constantin și Elena, născut la data de 13.11.1931, în comuna Provița de Sus, jud. Prahova, din propria inițiativă declar următoarele:

(…) pe data de 17.12.1989 a avut loc o ședință extraordinară a CPE [Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al PCR] urmată de teleconferință;

S-a discutat la ședința CPE cu trimiterea oastei, a zis trădătorul, dezarmată pe cîmpul de luptă deoarece unitățile MI au fost înarmate numai cu cartușe de manevră, propunîndu-se măsuri organizatorice, care în (…) s-au soldat chiar cu cererea demisiei, adică să vă căutați alt președinte;

La teleconferință reflectînd chiar și noapte să-mi reamintesc (cum a) fost în aceiași zi a pus foarte dur următoarele probleme:
– l-am trimis pe Ion Coman să pună ordine la Timișoara care (…) fel a spus și prezent.
– s-a trimis armata, respectiv unitățile MI din garnizoană (neînarm)ate. Ce este asta cartușe de manevră.
– cum? dușmanul îți dă o palmă și tu întorci și celălalt (obraz)? să fie clar că asta este o neexecutare de ordine și trebuie să (vă tri)mit în tribunal.
– să se instituie cu începînd din acest moment să se considere (că sîn)tem în stare de luptă. Această măsură presupune înarmarea uni(tăților) cu cartușe de război. Nu am revenit la măsură ci a menționat (cartuș)ele de manevră.
– a dat dispoziții că dacă cineva atacă sediile de partid, uni(tățile) militare, alte obiective importante să fim necruțători, adică (să se) deschidă foc, nu cum a făcut generalul Milea a scos armata (în ora)șul Buc. să cînte, eu am ordonat să fie făcut un tur de forță (…)ri, tancuri alt armament greu cu muniție la ei. Nu s-a făcut (ce a) zis el, asta fiind o încălcare foarte gravă a ordinelor.
– (să) se asigure permanență la toate Con. Județene, în unitățile (social)iste.

Nepotul lui Nicolae Ceaușescu cere rejudecarea procesului acestuia

După cum informează Dragoș Dumitriu pe saitul Sputnik (linc), nepotul de frate al președintelui Nicolae Ceaușescu, pe numele său tot Nicolae (Nicu) Ceaușescu, s-a hotărît să ceară în instanță reanalizarea procesului care a dus la execuția cuplului prezidențial român în ziua de 25 decembrie 1989. Acest lucru ar fi fost anunțat la o emisiune televizată din 17 septembrie 2017 la RTV în care ar fi intervenit nepotul respectiv, care a precizat că demersurile sale au și susținerea lui Valentin Ceaușescu și Mircea Oprean, fiul respectiv ginerele fostului președinte. N-am văzut emisiunea aceea, dar acord încredere la ce scrie Sputnik despre ea. Acolo unde Sputnik nu relatează strict ce a fost în emisiune, ci face aprecieri proprii, de pildă că Ion Ceaușescu, fratele președintelui și tatăl celui care acum începe demersurile acestea în justiție, era „apreciat ministru al Agriculturii și director al Comitetului de Stat al Planificării”, nu mai acord încredere saitului Sputnik. Dar aprecierile respectivului sait nu mă miră, am scris mai demult că Portalul rusesc Sputnik s-a înhămat la propaganda de reabilitare a lui Ceaușescu (linc). Remarc doar că acum Sputnik nu-l apreciază doar pe fostul președinte, ci și pe fratele acestuia.

A murit Tudor „am fost un dobitoc” Postelnicu

Tudor Postelnicu, cel care în decembrie 1989 a fost ministrul de interne al lui Ceaușescu, a murit, anunță digi24 (linc). Înainte de a fi ministru de interne, Postelnicu a ocupat și funcția de șef al securității.

După 1989 Postelnicu a fost judecat pentru implicarea sa în reprimarea revoluției. A rămas vestită replica sa de la proces, cînd întrebat de judecători de ce a dat ordine de reprimare a răspuns „am fost un dobitoc”.

Pe acest blog și pe alt sait al meu, documente1989, am prezentat hotărîrile judecătorești din procesul legat de implicarea lui Postelnicu în reprimarea revoluției: