Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Timişoara 21 decembrie 1989: Imnul libertăţii; Oltenii sînt cu noi! August 24, 2008


Înregistrare din 21 decembrie 1989 din Piaţa Operei din Timişoara, începînd cu ora 13,15. Începînd cu această casetă, George Ardelean a avut ideea să menţioneze din timp în timp data şi ora înregistrării. După ce nu mai putea conta pe disciplina armatei, Ceauşescu trimisese trenuri cu gărzi patriotice din Oltenia, înarmate cu bîte, pentru a reprima revoluţia. Oltenilor li se spusese că Timişoara a fost cucerită de trupe maghiare. După revoluţie, Lorin Fortuna a numit această manevră ceauşistă “mineriada zero”, prin analogie cu tactica similară adoptată după revoluţie de Ion Iliescu. Prin lucrătorii de la CFR aflaţi de partea revoluţiei, vestea venirii oltenilor a fost aflată de FDR, şi s-au trimis la gară delegaţii de întîmpinare a acestora. Manevra lui Ceauşescu a eşuat, oltenii refuzînd să se lupte cu timişorenii. Unul dintre olteni a ţinut un discurs de la balconul Operei, făgăduind că vor face ca “roata să se învîrtă” şi la Craiova. Tot în acest fragment de înregistrare se aude cîntat de mulţime un cîntec religios care s-a numit atunic “Imnul libertăţii”.

Înregistrare audio (48 minute 12 secunde)

Transcriere înregistrare:
00:00 George Ardelean explică: 21 decembrie 1989, după cuvîntarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu.
00:12 George Ardelean: Piaţa Operei, ora 13 şi 15 minute.
00:20 Femeie: Frontul este, Petrişor ne trebuia!
00:34 Bărbat (suprapus cu rumoarea mulţimii): Linişte! Linişte! Linişte!
00:45 Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”
01:08 Scandări: „Jos criminalul!”
01:31 Bărbat: Linişte!
01:38 Scandări: „Libertate!”
02:17 Strigăt: Îi nebun!
02:25 Strigăt: Uite huliganul acolo sus! Huliganul!
02:34 Scandări: „Să fie judecat / Aicea în Banat!”
03:11 Strigăt: Jos criminalul!
03:20 Ştefan Ivan: Timişoara scrie în aceste zile pagini de glorie pentru poporul român! (urale; strigăt: Moarte criminalului!) Tovarăşi concetăţeni! Vă rugăm aici din toată inima, să manifestăm în mod paşnic. Noi nu sîntem aşa cum am fost etichetaţi huligani! (huiduieli), nu sîntem fascişti (huiduieli), nu sîntem iredentişti (huiduieli)
04:03 Scandări: „Nu sîntem huligani!”
04:23 Ştefan Ivan: Noi sîntem făuritorii bunurilor materiale! Noi sîntem poporul care trudeşte! (urale) Noi dorim libertate! (urale) Noi dorim alegeri libere! (urale) Noi dorim democraţie! (urale) Noi dorim să facem parte din Europa popoarelor civilizate! (urale) Noi dorim să fim alături de fraţii noştri, de prietenii noştri, de ţările civilizate! (urale) Dragi concetăţeni. Timişoara, oraşul acesta minunat, a dat semnalul unei noi ere în ţara noastră (urale). Trăiască Timişoara şi cu ea toată ţara! (urale)
05:29 Bărbat: Doresc. Doresc să vă expun şi eu o problemă.
05:34 Scandări: „Timişoara!”
06:01 Tudorin Burlacu (?): Oameni buni. Aici în această piaţă aş dori, nu în formaţia asta, ci fiecare cu cîte un copil în braţe, să vină, cînd îi vor vedea pe tovarăşii care fac parte sau vor face parte din, ca edili ai oraşului, să-mpodobim acest brad pentru copiii noştri! (urale) Sărbători fericite s-avem!
06:29 Bărbat: Fraţilor, un moment vă rog. În Gara de Sud, în Gara de Sud a Timişoarei, sînt trei garnituri de tren cu gărzi patriotice. Trebuie ajutaţi să ajungă aici. Vă rugăm să formaţi un grup care să-i aducă aici!
06:48 Bărbat: Spre Gara de Sud! Formaţi un grup care să meargă în Gara de Sud spre gărzile patriotice (neînţelegibil). Toţi acei care se vor deplasa, să nu vă atingeţi de persoane de pe stradă indiferent de naţiunea lor, indiferent de ceea ce fac. Sînt foarte mulţi instigatori încă, să nu uităm că situaţia este critică. Acesta este momentul psihologic, nu trebuie denaturat. Îl trăim cu toţii!
07:18 Scandări: „Fără violenţă!”
07:27 Bărbat: Fraţilor, fraţilor, un moment numai. Vă rog numai un moment. Nu trebuie să uitaţi că cea mai mare parte din incendii au fost puse de provocatori pentru a avea pretext să tragă în noi! (huo, criminalii!) Au fost oamenii lor care au dat foc, să dea vina pe noi!
07:53 Bărbat: Pentru toată lumea, pentru toată lumea prezentă aici, vom cînta din nou imnul libertăţii (urale): Sfîrşitul veacului trăim / Cu lupte, ură şi război / Dar fericiţi spre cer privim / Nu e mult şi vine Domnul iar la noi / El vine iar / El vine iar / Ce fericire negrăită! / Se va sfîrşi / Al nopţii chin amar / Căci Domnul vine iar! / El vine iar / El vine iar / Ce fericire negrăită! / Se va sfîrşi / Al nopţii chin amar / Căci Domnul vine iar! / Ce zi măreaţă, cer cu nori / Cînd trîmbiţa va răsuna / Şi Domnul va veni pe nori / Plin de murmur, plin de slavă vom cînta: / El vine iar / El vine iar / Ce fericire negrăită! / Se va sfîrşi / Al nopţii chin amar / Căci Domnul vine iar! / El vine iar / El vine iar / Ce fericire negrăită! / Se va sfîrşi / Al nopţii chin amar / Căci Domnul vine iar! / E cerul şi pămîntul plin / De semnele venirii Lui / În El sînt toate, da, amin / În El nici o umbră de schimbare nu-i! / El vine iar / El vine iar / Ce fericire negrăită! / Se va sfîrşi / Al nopţii chin amar / Căci Domnul vine iar! / El vine iar / El vine iar / Ce fericire negrăită! / Se va sfîrşi / Al nostru chin amar / Căci Domnul vine iar! (urale). Mulţumim, mulţumim!
10:18 Bărbat: Mai vrem să facem apel către conducătorii instituţiilor şi întreprinderilor. Trebuie să fie alături de noi că ei sînt ai noştri! Trebuie să (rumoare), e momentul să se decidă!
10:36 Bărbat: Pentru libertate, ura! (urale) Pentru România liberă, ura! Dacă-mi permiteţi încă puţin (libertate!). Alături de noi e şi Bucovina şi Suceava! (urale) Alături de noi e şi Satu Mare! (urale) Acum încă ceva: Un cetăţean de la FAEM a propus, domnul Hurmuzache, a propus să se formeze pichete de, pentru siguranţa celor din, pentru siguranţa celor din comitet. Şi să fie aleasă, să fie ales un comitet mai larg, să fie, să fie organizare cît mai concretă, împărţite sarcini concrete la fiecare. Ar fi bine totuşi, aleşi într-adevăr oameni cunoscuţi pentru paza noastră, care vă reprezentăm pe dumneavoastră. (glas: Înţanu (?) zice ceva?) Eu îs Înţanu (?)
11:57 Scandări: „Vine Aradul!”
12:16 Femeie: Alături de timişoreni au sosit şi sibienii! (urale)
12:26 Scandări: „Ceauşescu vinovat, pentru morţii din Banat!”
12:49 Bărbat: (neînţelegibil) reconciliere (neînţelegibil). El e de-o parte, noi oricum sîntem de cealaltă! A fost tot timpul împotriva noastră. În sfîrşit se deşteaptă toată ţara! (urale) Va fi judecat, fiţi convinşi! Pentru toţi cei care au murit, pentru copiii care au fost împuşcaţi în timp ce ţineau lumînări în faţa Catedralei (huiduieli; strigăt: Nu-l lăsaţi să fugă!)
13:30 Scandări: „Să fie judecat / Aicea în Banat!”
13:37 Bărbat: Din Craiova, ei au fost minţiţi, luaţi din schimbul trei, din întreprinderi, şi aduşi la Timişoara. Au venit 4 garnituri de trenuri. Dînsul promite că se va duce la Craiova şi va spune ce facem noi aicea în Banat! (urale)
13:59 Bărbat: Au mîncat din pîinea (neînţelegibil).
14:01 Craiovean: Fraţilor! Asta-i pîinea care ne-am dat-o ei să vă mutilăm pe voi! (huiduieli) Să treziţi iar pîinea noastră la viaţă! (huiduieli). Sîntem o familie! Sîntem tineri! Sănătate şi noroc, să avem copii că ăsta-i viitorul nostru! Azi ne-au luat de la servici, nu ştiu familiile de noi, părinţii noştri. Poate sîntem morţi, poate sîntem în şanţuri să ne mănînce viermii. Ce înseamnă asta? Vrem şi noi drepturile noastre! A început să se, a început să se învîrtă roata! Că aici e roata dreptăţii care-i striveşte! Toţi viermii din ţară! Şi-o să se-nvîrtă şi-n Craiova, vă promitem! (strigăte: trăiască Craiova!, urale)
14:50 Ioan Savu?: Vă repet încă o dată vă rog, pentru toţi fraţii noştri din Craiova şi din alte părţi, care-au venit mai dezbrăcaţi, vă rugăm să procuraţi haine mai groase, de pled, şi să le asiguraţi mîncare. Că nu se ştie cît rămîn aici cu noi.
15:07 Sorin Oprea: Un moment, oameni buni. Oameni buni. Oameni buni, ascultaţi-mă un moment. Deoarece eu tre’ să fac pe portarul, vin cu toate veştile. Să vă spun care e situaţia. A venit o tovarăşă asistentă de la epidemic şi ne-a spus că sînt foarte mulţi răniţi, bolnavi, unii muribunzi, alţii în comă, şi ne-au transmis prin ea că ei nu pot să vină aici dar, alături de noi, dar sînt solidari cu noi! (urale) În al 2-lea rînd aş vrea să vă spun ceva. Aş vrea să, 100 de persoane, jos la intrare, se vor întîlni cu mine, dar, acuma vrem să fim oameni serioşi, oameni viguroşi, mă înţelegeţi? Să formăm nişte comitete de apărare. Noi nu ne putem încrede pînă nu ajungem la victoria finală. Şi de apărarea ordinii. Care să verifice şi să supravegheze. Să nu avem alcoolici între noi, să nu avem acte de diversiune. Asta este singurul punct cu care putem cîştiga. Atîta timp cît sîntem disciplinaţi, şi demonstrăm paşnic, nimeni nu ne poate condamna, şi numai aşa vom învinge! Asta să ştiţi oameni buni! (urale) Libertate pentru toţi! (urale)
16:17 Scandări: „Libertate!”
16:30 Sorin Oprea: Vreau să vă alegeţi dintre dumneavoastră 100 de persoane. 80-100. Să vină jos la intrarea teatrului şi se vor întîlni cu mine.
16:43 Scandări: „Jos dictatorul!”
16:56 Bărbat (SO?): Aşa să strigaţi în cor, să bată clopotele pentru viaţa nouă de astăzi! (strigăt: să bată clopotele!)
17:06 Scandări: „Să bată clopotele!”
17:22 Sorin Oprea: Oameni buni. Vreau să vă mai spun două vorbe. Asta v-o spun efectiv din sufletul meu. Aseară, noi comitetul, am fost un pic descurajaţi. Dar azi, nu vă puteţi închipui ce-am simţit cînd dintre dumneavoastră au venit unii cu o bucată de pîine, cu o bucată de salam, cu o ţigare, cu una, cu alta şi ne-au ajutat. Nu vă puteţi închipui cîtă solidaritate. Dacă puteţi să credeţi că am plîns efectiv aicea şi ne bucuram că sînteţi alături de noi. Sîntem alături de voi şi dumneavoastră alături de noi! Noi sîntem poporul!
18:00 Scandări: „Noi sîntem poporul!”
18:15 Scandări: „Noua Alba Iulie!”
18:31 Petre Boroşoiu: Încă o dată: Uniţi-vă români!
18:34 Scandări: „Uniţi-vă români!”
18:47 Scandări: „Acum ori niciodată!”
18:59 Petre Boroşoiu: Deşteaptă-te române toată lumea!
19:02 Se cîntă „Deşteaptă-te române”: Deşteaptă-te române / Din somnul cel de moarte / În care te-adînciră / Barbarii de tirani / Barbarii de tirani / Acum ori niciodată / Croieşte-ţi altă soartă / La care să se-nchine / Şi cruzii tăi duşmani / Şi cruzii tăi duşmani
19:47 Nicolae Predan?: Linişte! Ce se întîmplă? (rumoare neînţelegibilă)
20:01 Glasuri din mulţime: Arde consiliul!
20:13 Bărbat: Ascultaţi la mine. Ieri după ce am avut convorbiri cu primul ministru şi cu ceilalţi demnitari veniţi de la Bucureşti, atuncea cînd realmente a fugit, urmare convorbirilor nefructuoase, au luat arhiva compromiţătoare, şi se vede că ăsta-i un act de sabotaj, ca să nu mai rămînă nici o urmă după ei! (huiduieli)
20:43 Femeie: Da’ ce-o zis că arde? (bărbat: consiliul) Consiliul? Numai ei o dat foc. (bărbat: da, păi cine?)
20:57 Scandări: „Nu plecăm!”
21:16 Acelaşi bărbat: Deci, este posibil ca acest incendiu, precum am mai spus, să fie un act de diversiune care să fie imputat nouă, dumneavoastră. (huiduieli) Rugăm dacă aveţi posibilitatea să anunţaţi pompierii să meargă să stingă incendiul, să-l localizeze.
21:41 Lorin Fortuna: Au dat foc la acte, nu? (Mihaela Munteanu: da!) Dom’le de ce (neînţelegibil) (femeie: bandit!)
21:59 Bărbat: Să auzim gărzile, sînt aicea? Gărzile, care-au venit cu trenul! Uite-i! Aţi mîncat? Bine. La ora 3 şi jumătate, conform unui consemn, a unei organizări tacite în Deva, la 15,30, ies depozitele de lemne şi de cărbuni, înspre întreprinderi. Se adună toţi la primărie. Le mulţumim! (urale)
22:36 Scandări: „Jos dictatorul!”
22:50 Bărbat: Fraţi români, cu riscul vieţii lor, la Lugoj au fost împuşcaţi 3 tineri care au ocupat Consiliul Municipal (huiduieli) Căciulile jos, şi un moment de reculegere. Un minut pentru aceşti trei tineri! Cu faţa spre Catedrală! (se opreşte puţin din vorbire)
23:29 Bărbat: Se anunţă că poporul a fost oprit la Consiliu de către Securitate. Nu vă pierdeţi calmul! Nu vă pierdeţi! Nu poa’ să tragă asupra la atîta mulţime! Mai sînt şi instigatori, dar vor plăti cu sîngele lor! Da, am trimis nişte oameni ca să vadă. Vă mulţumim pentru momentul de reculegere! Jos cu dictatorul!
23:55 Scandări: „Jos cu dictatorul!”
24:06 Bărbat: Atenţie! Şi încă o ştire îmbucurătoare! Atenţie, o ştire îmbucurătoare pentru noi toţi! Emisiunea la televiziune şi radio s-a întrerupt din Bucureşti! Înseamnă că (urale) A mai fost, dom’le, nu se merge, nu se merge, aveţi răbdare! Circulă Securitatea în oraş. Nu ştiu pentru cît, cît timp. Se ameninţă cu foc de armă. Nu contează! Stăm pe loc! Stăm pe loc! Nu plecăm!
24:47 Scandări: „Nu plecăm!”
25:01 Acelaşi bărbat: Nu vă fie frică! Nu ne este frică!
25:07 Scandări: „Nu ne este frică!”
25:22 Acelaşi bărbat: Atenţie! La centrul de recoltat sînge mai este nevoie de donatori voluntari pentru răniţii noştri! Organizaţi-vă şi mergeţi şi donaţi, că ei au pierdut mult, mult sînge! Să-i ajutăm, fraţilor! Libertate!
25:49 Scandări: „Libertate!”
26:05 Bărbat: Linişte! Toate ţările vecine cu noi, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, Polonia, Uniunea Sovietică, Iugoslavia, şi-au pus întrebarea: Pînă cînd vor răbda românii? Noi le vom răspunde acum: Am început ultimii, vom termina primii! (urale)
26:34 Bărbat: Fraţi români! Să nu plece gărzile, să nu plece nimeni de aici, să stea toată lumea prezent!
26:43 Bărbat: A sosit să judecăm aici! (scandări suprapuse: „Nu arde consiliul!”)
27:16 Bărbat SO?: Oameni buni! Am primit o iniţiativă scrisă extraordinară, care m-a impresionat. Să vă citesc: Subsemnatul Cereanţ Sinean, om al muncii de la întreprinderea IAP Timiş DCA, doresc şi propun înfiinţarea unui fond de ajutorare a Frontului Democratic Român, pentru cei care au suferit de pe urma tragerilor sau tragicelor zile care au fost şi pentru cei care sînt răniţi. Depun, din economiile mele, suma de 10000 de lei. Doresc să fiu membru al Frontului Democraţiei Române. Trăiască un adevărat român! (urale; strigăt: trăiască!) Cred că sînteţi de acord [cu] ce a propus acest om de omenie. Cu cît va putea. Da? (răspuns: Da!). Vreau să vă spun un singur lucru: deocamdată nu. O să vă anunţăm noi cînd o să începem. Pentru ca să nu creem degringoladă. Pe rînd, unul cîte unul, va veni, va depune un 5, 3, 1 leu, şi aşa mai departe. Deci, organizat. Se vor face liste, care vor fi trimise mai departe să se ştie. Nimeni nu va fi dezonorat de ceea ce face. Toată lumea va şti. Avem morţi de îngropat, care probabil au familii care n-o să poată să-i ajute. Şi noi trebuie să-i ajutăm. Deocamdată, rămîne doar ideea. Trăiască România liberă! (strigăte: Trăiască!)
28:40 Bărbat: Să nu plece nimeni. Gărzile de-aici. Să stăm aici! (glas: nu plecăm!) Aţi dorit să-l aducem aici. Îl vom aduce! Dar nu fără ajutorul dumneavoastră! La cererea poporului vom face tot, tot ce se va cere de popor!

28:56 Bărbat: din partea redacţiei „Drapelul Roşu” [ziarul local din Timişoara în perioada comunistă] (urale)
29:07 Scandări: „Vrem alegeri libere!”
29:32 Bărbat: Redacţia „Drapelul Roşu” l-a tipărit! Ziarul e cu noi!
29:38 Scandări: „Ziarul e cu noi!”
30:04 Bărbat: Acum, acum, înc-odată! Deşteaptă-te române!
30:12 Se cîntă „Deşteaptă-te române!”: Deşteaptă-te române / Din somnul cel de moarte / În care te-adînciră / Barbarii de tirani / Barbarii de tirani / Acum ori niciodată / Croieşte-ţi altă soartă / La care să se-nchine / Şi cruzii tăi duşmani / Şi cruzii tăi duşmani / Acum ori niciodată / Croieşte-ţi altă soartă / La care să se-nchine / Şi cruzii tăi duşmani / Şi cruzii tăi duşmani
31:17 Scandări: „Libertate!”

31:34 Scandări: „Jos cu huliganul!”
31:45 Bărbat: Popor! Să povestiţi la copiii voştri! La nepoţii voştri şi la strănepoţii voştri această zi din Piaţa Victoriei! (urale)
32:11 Bărbat: Doriţi ca de-acum înainte, ziua naţiunii (?) să fie de 21 decembrie? (mulţimea: da!)
32:33 Bărbat: Am primit un bilet de jos, în care se spun următoarele: să urce sus şi studentul din (neînţelegibil) care-a fost sîmbătă cu mine cînd s-a început! A fost printre primii eroi. Să fie aplaudat! (urale, aplauze)
32:56 Adela Săbăilă (?): În urma transmisiei directe de la Bucureşti, Bucureştiul e înşelat. Curaj române de pretutindeni! Dreptatea nu ne-o va da nimeni, doar noi, cu glas pornit din inimi clădim o lume a celor liberi. Un Bucureşti (neînţelegibil) nu-nseamnă însă un oraş mort! Din multe palme unii n-au bătut, în spate alţii au huiduit. Să nu lăsăm ca azi să piară, unicul glas cu dor de ţară, sîntem cei mulţi, cei obidiţi, de nici un (neînţelegibil) fi cuceriţi! (urale) Jos cu dictatorul!
33:40 Scandări: „Jos cu dictatorul!”
33:53 Aceeaşi femeie: România liberă!
33:55 Scandări: „România liberă!”
34:04 Scandări: „Vrem alegeri libere!”

34:17 Scandări: „Nu noi v-am ales! Timpul v-a ales!”
34:36 Bărbat: Dacă va fi nevoie, vom putea merge pînă la Bucureşti pe jos! (urale)

34:50 Bărbat: Sîntem mulţumiţi că în această zi ne-am adunat aşa-n număr de mare, încît nu ne mai poate opri nimeni! (huiduieli) Noi comitetul, aseară ne-a fost puţin frică. Dar am hotărît: ori murim, ori trăim! Luptăm mai departe! (urale, scandări neclare)
35:38 Viorel Florescu (?): Nu se poate. Deocamdată nu se poate. Cu preotul deocamdată nu se poate.
35:46 Bărbat: Am mers acas’ pe rînd, cîte o oră, la două-trei noaptea mascaţi, am ocolit pînă-n Calea Girocului, prin Calea Şagului roată. Să-mi văd familia. Şi m-am întors înapoi. Cu riscul de-a mă puşca! Noi comitetul noi nu vom rămîne poate noi. Noi nu am luptat pentru ca să rămînem noi! Poporul alege conducerea! Poporul alege! (urale)
36:17 Scandări: „Vrem alegeri libere!”
36:19 Ion Savu?: Au fost momente cînd s-a dovedit necesar ca cineva să coordoneze cît de cît această activitate. Noi am făcut-o în aceste momente. Probabil că după noi vor veni alţii mai buni. Dorim, dorim ca cei care sînt mai buni decît noi să găsească forme de propuneri concrete, faceţi liste cu propuneri care să ajungă la noi, să putem să ne organizăm cît se poate mai bine. Îi firesc, într-o ţară în care am fost reprimaţi, să nu avem iniţiativă concretă. Gîndiţi-vă numai că sînt momente cînd trebuie să folosim mai mult mintea decît sufletul. Şi trebuie să avem răbdare, nu speraţi c-o să cadă acest dictator aşa brusc, într-o oră-două sau într-o zi-două. Trebuie să aveţi răbdare. Răbdarea face parte din spiritul nostru de unire, oameni buni. Nu uitaţi asta! Trebuie să fim împreună în orice condiţii! Jos dictatorul!
37:20 Scandări: „Jos dictatorul!”
37:37 Discuţie particulară: A fost cu barbă. Cine? Ion Savu. Îl ştiu. Ştiu că-i vecin cu mine dar nu eram sigur dacă-i el. O zis că-i Savu, nu? Da.
38:16 Bărbat: Scrieţi pe-o hîrtie că nu-nţelegem.
38:20 Nicolae Predan (?): Slatina-i alături de noi! (urale)
38:27 Scandări: „Slatina!”
38:54 Sorin Oprea: Un moment, vă rog frumos! Am mai primit un mesaj. Au venit chiar acum delegaţii care sînt din partea comitetului municipal Buziaş. Demonstraţia oamenilor muncii din oraşul Buziaş se face în numele oamenilor muncii din oraş şi a tuturor locuitorilor. (urale) Ei cer, ei cer. Noi am cerut unele, ei mai cer altele. Ridicarea stării de urgenţă din judeţul Timiş, demisia guvernului, Nicolae Ceauşescu să se prezinte de bună voie în faţa locuitorilor (huiduieli) pentru a justifica faptele teroriste comise împotriva poporului. Demisia lui Nicolae Ceauşescu şi a tovarăşei, respectarea drepturilor omului, doliu naţional, eliberarea tuturor deţinuţilor şi să ni se spună cîţi au ars şi au îngropat în pămînt fără să ştim noi (mulţimea: da!) şi să ne arate şi gropile comune! Libertatea cuvîntului şi a presei, alegeri libere. Alegerea preşedintelui ţării de către popor şi nu de către organele de partid. Ne bucurăm că şi comitetul orăşenesc de partid Buziaş este alături de noi. (urale)
40:24 Petre Boroşoiu: Atenţiune! Două funcţionare de la poştă au spus ar trebui făcută delegaţie la poştă pentru a debloca telegraful şi telefonul! Sîntem izolaţi de toată ţara. Daţi (neînţelegibil) o delegaţie! Vrem o delegaţie!
40:44 Scandări: „Vrem o delegaţie!”
40:52 Sorin Oprea: O parte din gărzile patriotice care au venit acum, să vină jos! Să vină jos, mă întîlneşte pe mine acolo. O parte din gărzi. 60-70 de oameni. Trebuie să ne asigurăm spatele de la Catedrală! Acolo trebuie asigurat, este un punct forte! Toate gărzile patriotice e bine să vină jos. O să-i alimentăm şi cu mîncare, pentru că probabil sînt nemîncaţi, şi aşa mai departe. Să vină acolo, în faţă, jos. Gărzile patriotice să meargă jos acolo. Cei care sînt veniţi cu trenurile să vină acolo jos. Reprezentanţii, ca să pot să discut cu dînşii. (se aude şi un glas care parcă-i dictează ce să spună)
41:28 Bărbat: Oameni buni! Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră. Rugăm în mod special fabrica de pîine, industria laptelui, să continue, dar să continue cu plăcere, că pentru voi şi pentru noi o fac (glas: şi Comtimul!) Comtimul! Avem de hrănit mai mult ca de-obicei, dar hrănim din ceea ce am muncit noi şi pentru noi! Vă rugăm în mod deosebit! (urale) Deci cei care se simt răspunzători şi-şi asumă răspunderile de-a continua lucrul, le mulţumim!
42:13 Acelaşi bărbat: În Gara de Est trei garnituri din Slatina aşteaptă să vină aicea, să ne întărească, să ne ajute. Trebuie să-i hrănim! (urale) Deasemenea! Oamenii din panificaţie, brutarii, cei care asigură transportul făinei şi a restului să nu părăsească pe cît posibil lucrul. Depindem de ei! (bărbat: să rămînă în producţie, să producă pîine) Vă rugăm şi cei care lucrează în sisteme de telecomunicaţie. Ţara trebuie să ştie ce se întîmplă! Telefoanele, poşta, telegraful, radioul, trăiască! (Trăiască!)
43:16 Bărbat: Am primit aicea un bilet prin care scrie că pentru cei care au răguşit ne trimite ţigări. Nu ţigări avem nevoie, de lămîi! Sîntem foarte răguşiţi! În 48 de ore nu mai avem voce!
43:31 Bărbat: Atenţie, vă rog! Au mai venit oameni. Uite Bistriţa-Năsăud! (urale)
43:44 Scandări: „Bistriţa!”
44:00 Scandări: „Timişoara!”
44:09 Bărbat: Bistriţa salută Timişoara! (urale)
44:13 Bărbat: (neînţelegibil) Banat! Jos cu Ceauşescu! (urale) Copiii noştri, pentru ei luptăm! şi pentru (neînţelegibil) Eu personal (neînţelegibil) Ceauşescu. Donez pentru comitetul de apărare suma de 2000 de lei pentru răniţii şi morţii noştri! (urale) Sosesc şi ajutaţi-ne şi pe noi şi la nevoi, ne unim toţi!
44:59 Bărbat: Fraţi români, fiţi vă rog atenţi. Cei de la Comtim, care lucraţi la frigorifere, fiţi amabili reluaţi-vă lucrul! Faceţi în aşa fel ca cei care sînt în grevă să aibe cu ce să se hrănească. Numai frigoriferul, şi numai pentru intern! Nimic pentru export! (exclamaţie: corect!, urale)
45:26 Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”
45:31 Lorin Fortuna: Linişte vă rog! Linişte vă rog! Linişte vă rog! Linişte vă rog! Linişte vă rog! Am primit o comunicare foarte importantă de la capitală! Atenţie aicea, o citesc: Vă rugăm să transmiteţi către toţi timişorenii prezenţi la această mare adunare că guvernul de la Bucureşti se clatină! (urale) Să vă explic. Să vă explic: într-o cuvîntare radiotelevizată ţinută de tiran ca măsură de protest împotriva celor întîmplate la Timişoara, tiranul a fost huiduit de mai multe ori! (urale) La televizor a intervenit pauză, iar la radio au pus cîntece patriotice timp de mai multe minute! (huiduieli) Mulţimea s-a îndreptat spre tribună la sfîrşitul cuvîntării. S-au arătat anumite îmbunătăţiri ce se vor da pentru anul viitor, dar a fost din nou huiduit la microfon! (huiduieli, strigăte: nu ne trebe!; cerem tratative!) În această adunare se consideră că şi la Bucureşti vor urma mari demonstraţii în acelaşi loc în care este organizată adunarea! (urale; glas: cerem tratative cu ei)
47:16 Scandări: „Jos Ceauşescu!”
47:31 Bărbat: Mulţumim, şi celor care se gîndesc că sus este frig. Ura!
47:38 Lorin Fortuna: Timişoara în legătură cu toate organele şi toate oraşele ţării! (urale)
47:52 Lorin Fortuna: Cer personal tovarăşului director Vesa [directorul Poştei şi Telefoanelor] să-şi asume răspunderea în acest scop. Este foarte important! Şi îl rog personal să deschidă legătura cu ţara! Să spună ce se întîmplă aici! (urale)

(Va urma)

 

5 Responses to “Timişoara 21 decembrie 1989: Imnul libertăţii; Oltenii sînt cu noi!”

  1. Alina Says:

    minutul 16:30 neinteligibil = „alegeti dintre dumneavoastra”

  2. […] a o informa cu privire la revoluţia din Timişoara, vezi de pildă înregistrarea din 21 decembrie “Oltenii sînt cu noi” în care Fortuna îi cere directorului de la Poştă şi Telecomunicaţii să lase libere […]

  3. […] putea ca mişcarea să fie controlată de Securitate; ordinele generalului Stănculescu (audio) – Timişoara 21 decembrie 1989: Imnul libertăţii; Oltenii sînt cu noi! (audio) – Timişoara, 21 decembrie 1989: Căţeluş cu părul creţ (audio) – Timişoara 21 decembrie […]

  4. […] Puteţi asculta pe acest blog înregistrare audio despre acele momente, în care apare inclusiv un oltean care vorbeşte de la balconul Operei (linc)]. 04:48 Vartan Arachelian: Român cu român. 04:49 Ion Coman: Român cu român. 04:50 Marius […]

  5. adevarul despre olteni…era asa de evident…dar ura nesfarsita… mortii nostrii sa fie si ai vostrii. Fiti linistiti timisoreni, adevaratii luptatori neinfranti de dictator …ii frangeti voi …pe roata timpului. Ma doare prea rau…durerea voastra , ajunsa durerea mea…pacat ca am ajuns la momentul…acesta .


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s