Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

„Clio 1989” – revistă de nivel academic? septembrie 4, 2008


Aceasta este o recenzie critică la adresa primului număr al revistei „Clio 1989” editată de Institutul Revoluţiei Române (IRR), sub îndrumarea lui Ioan Scurtu, în decembrie 2005. Am dorit ca articolul să apară chiar în următorul număr al „Clio 1989” şi l-am trimis Institutului Revoluţiei Române, inclusiv d-lui Scurtu, directorul ştiinţific al acestui institut. De la Ioan Scurtu am primit un e-mail din care am înţeles că articolul nu se va publica, însă ulterior Bogdan Murgescu, membru în Consiliul Ştiinţific al IRR, care urma să coordoneze al doilea număr al revistei „Clio 1989”, mi-a dat de înţeles că e de acord cu publicarea, cerîndu-mi doar unele schimbări de ton pe care le-am acceptat (de pildă: folosirea cuvîntului „inexactitate” în loc de „falsificare” sau „ignoranţă”).

Numărul de revistă pregătit de Bogdan Murgescu, care includea şi articolul meu, a fost însă respins de Colegiul Ştiinţific al IRR iar pînă la urmă a fost publicat în 2007 fără girul institutului, la editura „Polirom” din Iaşi, sub titlul „Revoluţia română din decembrie 1989. Istorie şi memorie”. În acel volum a apărut varianta „îndulcită” a articolului meu. Aici prezint varianta neîndulcită.

Institutul Revoluţiei Române (IRR), înfiinţat prin Legea 556/2004 şi condus de Ion Iliescu (preşedinte) şi Claudiu Iordache (director general), a prezentat în decembrie 2005 şi primele sale realizări editoriale. Sînt 2 publicaţii editate de IRR: “Caietele revoluţiei” şi “Clio – 1989″, aceasta din urmă o “revistă de nivel academic”, după cum explică în “Cuvîntul inaugural” al acesteia Ioan Scurtu, responsabilul de număr şi directorul adjunct al IRR. Colegiul de redacţie al revistei e format din Ioan Scurtu, Marian Cojoc, Miodrag Milin şi Bogdan Murgescu. Pe anul 2005 bugetul IRR a fost de 24,4 miliarde lei vechi, aprobaţi printr-o hotărîre a Senatului.

Găsim în “Clio – 1989″ nr. 1-2/2005, un articol semnat de Ioan Scurtu (profesor universitar doctor, preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, membru în redacţia revistelor “Dosarele istoriei” şi “Historia”) – “1989, an revoluţionar în istoria Europei” (pag. 15-64) şi altul de Georgiana Margareta Scurtu (lector universitar doctor la catedra de politologie a Politehnicii din Bucureşti, fiica lui Ioan Scurtu) – “Pluripartidismul în România” (pag. 133-154). Iată cîteva inexactităţi despre revoluţia din 1989 care apar în această “revistă de nivel academic”:

1. Ioan Scurtu scrie că la revoluţia din Timişoara, în noaptea de 16/17 decembrie 1989 “au fost reţinuţi circa 180 de oameni” (pag. 45). Ca dovadă citează volumul “Armata română în revoluţia din decembrie 1989″ editat de Editura Militară în 1998.

Numărul real al arestaţilor timişoreni din noaptea de 16/17 decembrie 1989 a fost mult mai mare. Numărul de 181 arestaţi apare într-un raport al miliţiei timişorene din noaptea de 16/17 decembrie 1989, ora 4,40, însă aceasta era o raportare parţială. Cum miliţia din perioada Ceauşescu nu era computerizată, la ora 4,40 probabil se putuseră finaliza listele arestaţilor aduşi pînă pe la 2 noaptea. În întreaga noapte de 16/17 decembrie cît şi în zilele următoare au fost aduşi arestaţi la miliţie, deasemeni au existat arestaţi ţinuţi la garnizoană sau la penitenciar. În total, în timpul revoluţiei din Timişoara au fost 978 arestaţi, după datele Parchetului Militar. Profesorul Scurtu preia numărul arestaţilor înaintat de volumul “Armata română în revoluţia din 1989″, fără a face nici o cercetare dacă cele scrise în acel volum reprezintă adevărul, deşi în cel puţin una din lucrările pe care le citează la bibliografie (cartea mea “Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei”) este arătat că numărul de 180 arestaţi constituie o falsificare a istoriei cu scopul de a micşora amploarea represiunii. Deci, fie dl. Scurtu nu a observat contradicţia dintre lucrările pe care le citează, fie a observat această contradicţie dar o trece sub tăcere, atitudine anormală pentru un istoric care pretinde că vrea să lămurească evenimentele din 1989.

S-au publicat deja sute de lucrări despre revoluţia din 1989, multe contradictorii. Care e rostul cheltuirii de miliarde de lei din banii contribuabililor cu acest Institut al Revoluţiei? A se publica simple compilaţii din lucrările deja existente, cum face profesorul Scurtu, sau a investiga contradicţiile existente în bogatul material bibliografic despre revoluţie şi a da un verdict referitor la ele, pentru ca opinia publică să fie în sfîrşit lămurită?

2. “În ziua de 19 decembrie, la Timişoara nu au mai avut loc incidente majore”, mai scrie Ioan Scurtu (pag. 48). Au fost totuşi 2 morţi (Curic Veronica şi Reiter Edita Irina) şi cel puţin 8 răniţi (din care 6 prin împuşcare) în acea zi. Cred că asta e destul pentru a considera că au avut loc incidente majore.

3. În 20 decembrie 1989, scrie Ioan Scurtu, Frontul Democratic Român “a formulat şi primul program al revoluţiei române, cunoscut sub numele de Proclamaţia de la Timişoara” (pag. 49). Acelaşi lucru îl scrie şi Georgiana Scurtu, la pag. 134. Se face confuzie între “Proclamaţia Frontului Democratic Român”, apărută în decembrie 1989 şi “Proclamaţia de la Timişoara”, apărută în martie 1990 şi alcătuită de Societatea Timişoara, două documente fără legătură între ele. Frontul Democratic Român (comitet revoluţionar înfiinţat în balconul Operei din Timişoara în timpul revoluţiei) şi Societatea Timişoara (ONG înfiinţat în 1990, cuprinzînd participanţi la revoluţie) sînt două organizaţii distincte. Proclamaţia Societăţii Timişoara conţine vestitul punct 8 prin care se cerea interzicerea participării la alegeri a foştilor activişti comunişti, implicit a fostului şef al statului Ion Iliescu, actual preşedinte al IRR.

În acest context e de observat că timişorenii numiţi în colegiul naţional al IRR (Claudiu Iordache, care e şi director general, Lorin Fortuna, Ioan Savu, Adrian Sanda, Emil Vlădesan) sînt foşti membri ai FDR. Unii dintre ei sînt probabil nemulţumiţi că, începînd cu 1990, au fost puşi în umbră de Societatea Timişoara. Proclamaţia de la Timişoara – a Societăţii Timişoara (din martie 1990) a fost mult mai mediatizată decît proclamaţia Frontului Democratic Român (din decembrie 1989). Motivul principal al acestei situaţii a fost că înşişi liderii FDR au renunţat la propria lor proclamaţie cînd au anunţat aderarea la Frontul Salvării Naţionale de la Bucureşti. După manifestaţia populară din 12 ianuarie 1990 FDR a fost înlăturat de la conducerea Timişorii.

Acum, prin atribuirea numelui binecunoscut de “proclamaţia de la Timişoara” destul de puţin cunoscutei “proclamaţii a Frontului Democratic Român”, e posibil să se dorească ştergerea din memoria publicului a faptului că a existat o proclamaţie de la Timişoara care a cerut eliminarea din viaţa politică a foştilor activişti comunişti.

Independent de articolele lui Ioan şi Georgiana Scurtu, la paginile 194-195 ale revistei se prezintă integral proclamaţia Frontului Democratic Român. E bine că se publică aceasta, dar, din păcate, găsim aici o nouă greşeală – se pretinde că documentul a fost publicat în ziarul “Victoria” din 20 decembrie 1989. Nu a existat nici un ziar “Victoria” în 20 decembrie 1989 (cînd Ceauşescu mai era la putere), primul număr al acestui ziar a apărut abia la 27 decembrie 1989. Proclamaţia FDR a fost tipărită prima oară în manifestul “A căzut tirania!” din 22 decembrie 1989, iar apoi şi în “Victoria”, dar abia după căderea lui Ceauşescu.

Însăşi datarea proclamaţiei FDR pe 20 decembrie 1989 e greşită. Autorul acesteia, Lorin Fortuna, în revista “Politica Naţională” nr. 1/2004 pe care a editat-o, la pag. 61 arată că proclamaţia FDR este “din data de 21.12.1989, dimineaţa”. Între Ioan sau Georgiana Scurtu şi Lorin Fortuna, cel care ştie cel mai bine data proclamaţiei FDR e Lorin Fortuna, autorul ei, care nu are nici un interes să prezinte o dată mai tîrzie. Constatăm astfel o altă greşeală din revista “Clio – 1989″: primul program scris al revoluţiei române nu este proclamaţia lui Lorin Fortuna, ci lista de revendicări înaintată primului ministru Constantin Dăscălescu în 20 decembrie 1989 la Consiliul Judeţean Timiş. Această listă de revendicări nu a avut niciodată numele de “proclamaţie”.

4. “În acea zi de 20 decembrie, Timişoara a devenit primul oraş liber din România. Vechile autorităţi, aparţinînd PCR, nu mai aveau nici o putere. Însuşi primul secretar al Comitetului judeţean de partid, Radu Bălan, s-a solidarizat cu revoluţionarii”, mai scrie Ioan Scurtu (pag. 49). Ca persoană care am fost ţinută în arest pînă în 22 decembrie 1989 inclusiv, nu sînt convins că în 20 decembrie vechile autorităţi îşi pierduseră complet puterea. Solidarizarea lui Radu Bălan cu revoluţionarii s-a întîmplat abia în 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceauşescu, nu în 20 decembrie.

5. Referindu-se la începerea aşa-zisei lupte cu teroriştii, Ioan Scurtu scrie: “Apelul actorului Ion Caramitru – care urcat pe un TAB îndeplinea rolul de comandant militar – nu a fost ascultat” (pag. 61). Ion Caramitru a fost una din minţile lucide care şi-a dat seama, în 22 decembrie 1989, că se trage fără rost şi a lansat apelul “opriţi focul!”. Nu a îndeplinit însă rolul de comandant militar, căci cei care trăgeau nu l-au ascultat, după cum scrie chiar Scurtu. IRR ar trebui să-i identifice pe cei care în 22 decembrie 1989 au dat ordinul criminal “porniţi focul”, nu să lanseze insinuări diversioniste tocmai la adresa celor care încercau să oprească focul.

6. Georgiana Scurtu se ocupă în articolul ei şi de perioada post-revoluţionară. După ce descrie înfiinţarea PNŢCD, PNL, PSD (Sergiu Cunescu) şi UDMR (pag. 135-143), continuă: “Chiar înainte de a se înregistra legal, aceste formaţiuni politice au declanşat acţiunile de contestare a FSN, pe care-l acuzau că ar fi monopolizat puterea politică, fiind continuatorul PCR. Primul moment de tensiune în viaţa societăţii româneşti postdictatoriale a fost cel din 12 ianuarie 1990″ (pag. 143). Aici sînt 3 inexactităţi:

– UDMR nu a fost printre forţele politice care au contestat FSN în ianuarie 1990. Abia după evenimentele de la Tîrgu Mureş din martie 1990 a început UDMR opoziţia faţă de FSN.

– Nu putem spune că abia în 12 ianuarie 1990 ar fi fost “primul moment de tensiune în viaţa societăţii româneşti postdictatoriale”, cîtă vreme după fuga lui Ceauşescu a existat acea luptă cu teroriştii în care au murit peste 900 de români. Prima încercare de înlăturare a FSN de la putere nu a fost în 12 ianuarie 1990 ci în 26 decembrie 1989, cînd bucureştenii au fost chemaţi la un miting anti-FSN (vezi “Cum a fost suspendat de către guvern primul miting anticomunist” de Crina Nedelcu, în “Zig-Zag” nr. 13/1990). Respectiva încercare a fost contracarată de FSN prin anunţarea faptului că mitingul reprezintă o provocare a teroriştilor.

– Acţiunile de contestare a FSN nu au fost declanşate de formaţiunile politice, ci de participanţi la revoluţie neînregimentaţi politic. Printre lozincile scandate la primele mitinguri anti-FSN era şi “Nu sîntem partide!” (în colecţia din 1990 a ziarului “România Liberă” se găseşte consemnat aceasta). Partidele istorice doar au aderat apoi la această contestaţie, în căutare de capital politic. Mai apoi, unii dintre contestatarii neînregimentaţi politic din 1990 au aderat la partide politice. Exemplu: răposatul George Şerban, iniţiatorul Proclamaţiei de la Timişoara, a aderat la PNŢCD în decembrie 1994; ar fi însă o greşeală de a atribui PNŢCD-ului acţiunile lui George Şerban din 1990. Alţi lideri ai protestelor din 1990, precum Marian Munteanu, Leon Nica sau Dumitru Dincă n-au făcut niciodată parte din formaţiunile politice enumerate de Georgiana Scurtu (Dumitru Dincă a fost chiar implicat într-o acţiune anti-PNŢCD în 1990). Este o greşeală să se prezinte contestaţia anti-FSN din 1990 ca fiind declanşată de partidele istorice, chiar dacă atît FSN-iştii, cît şi aceste partide, au avut şi poate mai au interesul să prezinte astfel lucrurile (FSN-iştii pentru a spune că protestatarii “n-au mîncat salam cu soia” şi “n-au fost cu noi, în 21-22″; ţărăniştii şi liberalii pentru a-şi atribui capitalul politic de unici contestatari ai FSN).

Ignoranţă, neglijenţă sau falsificare deliberată – oricare din acestea sînt inacceptabile într-o revistă “de nivel academic” cum se pretinde “Clio – 1989″.

 

8 Responses to “„Clio 1989” – revistă de nivel academic?”

  1. […] în zona CC (vezi Ioan Scurtu – “1989, an revoluţionar în istoria Europei”, în revista “de nivel academic” Clio 1989 nr. 1/2005, editată de Institutul Revoluţiei Rom…) fiind chiar acuzat de Asociaţia Civic Media că s-a remarcat “drept cel care a declanşat […]

  2. […] academic” “Clio 1989″ nr. 1/2005, editată de Institutul Revoluţiei Române şi comentată deja pe acest blog, Georgiana Scurtu scrie că “primul moment de tensiune din viaţa societăţii româneşti […]

  3. […] pînă la urmă în regim privat la editura Polirom; aveam şi eu acolo două articole din care unul sînt convins că a deranjat; e vorba deci de refuzul meu de a colabora cu un institut în care se practică […]

  4. astazi am citit si eu din revista clio 1989 revista de nivel academic totul este o bulibaseala ca sa nu se inteleaga nimic finn initiatorul frontului democrat din rominia inca cu mult timp inainte de 1989 eu realizez altfel evenimentele .1afost un singur a formatiune anti comunista ,sub denumirea FRONTUL DEMOCRAT ROMIN…2. IN TIMPUL EVENIMENTELOR SA CREAT AL DOILEA MAI BINE ZIS ADOUA FORMATIUNE AL FRONTULUI DEMOCRATIC ROMIN AVIND ACELAS SCOP CA SI PRIMUL DAR SA ORGANIZAT.SPER CA IN CURIND SA FAC LUMINA IN CAZUL FRONTUL DEMOCRAT ROMIN DAR DE ACEST LUCRU ESTE NEVOOIE DE DOVEZI CARE SINT DOAR TREBUIE RECUNOSCUT PESTE AMBELE FORMATIUNI IA NASTERE .,FRONTUL SALVARI NATIONALE LA CARE FRONTUL DEMOCRAT ROMIN NU A ACCEPTAT INTRUCIT IN FRONTUL SALVARI NATIONALE AVEA IN COMPONENTA COMUNISTI IN FRUNTE CU ION ILIESCU .FRONTUL DEMOCRATIC LA ACCEPTAT SI A CAPATAT DENUMIREA DE F.S.N. .SI DE AICI CONFUZII, FRONTUL DEMOCRAT ROMIN INTRA IN ANONIMAT DAR NU A FACUT LEGATURA CU CU CELELANTE DOUA FORMATIUNI SI IN FELUL ACESTA SI-A FACUT DUSMANI INTELEG LORIN FURTUNA HUIDUIT CE SA FACI ASTA E …?INCURIND ADEVARURII ISTORICE , NU RENUNT DE SI AM VRUT SA TAC SA DUC IN MORMINT CU MINE DAR NU POT MORTI NU MA LASA VA REAMINTESC CA IN TIMPEL REGIMULUI COMUNIST PE LINGA BATAILE CARE LE LUAM REGULAT MI SE MAI SPUNEA ESTE ……… NU ESTE ASA SI IAR INCEPEA SI TOT ASA! PE UNDE AM FOST AM POPULARIZAT FRONTUL DEMOCRAT ROMIN SI SCOPUL LUI AM REUSIT IN CELE DIN URMA MULTUMITA LUI LORIN FURTUNA NUMELE LUI I-LAM AFLAT ACUM DE CURIND EL ESTE OMUL DE LEGATURA DUMNEZEU SA IL AJUTE CA ACUM AM AUZIT CA ESTE PROFESOR ,IN CURIND SPER SA PUN MINA SI PE ALTE DOCUMENTE. CU ACEASTA OCAZIE AS DORI SAI READUC AMINTE DOMNULUI PRESEDINTE TRAIAN BARESCU CEVA ..IN TIMPUL MANDATULUI SAU DE MINISTRU AL TRANSPOARTELOR AM RAMAS INPREUNA CU EL CIRCA 15 MINUTE IN LIFT ERA INPREUNA CU UN CAR DE REPORTAJE SE PARE ANTENA 1 .CIT AM STAT IN LIFT ,,LAM INTREBAT ?,,CINE E DE VINA CA SA BLOCAT LIFTU ! DOMNUL TRAIAN BASESCU ,DAR VEDETI DUMNEAVOASTRA ACESTA ESTE PE VERTICALA NU PE ORIZONTALA MA PREFACEAM CA NUL CUNOSC ,ATI REPARAT LIFTURILE ., SPER VIN SA VAD MIRICA LA REVEDERE .SA NE INTILNIM INTRUN NOU MANDAT MIRICAA GHEORGHE.O SA TRAIM BINE INCA O DATA PE CURIND D.P.

  5. cind terminati cu prostia frontul democrat romin este initiatorul revoluti romine daca va place sa mintiti in defavoarea istoriei este foarte rau istoria se va repeta si rominia nu va avea nicodata o democratie reala decit una bazata pe minciunii.as fi vrut sa fi trait mai multi ani dar cred ca nu se poate ,sa vad un pic de democratie ,vazind oameni cetateni ai rominiei cum se respecta reciproc vazindusi fiecare lungul nasului . dar timpul trece repede si te trezesti batrin si fara de folos , am spus stu ai spus chiar de la timisoara formarea frontului democrat romin fara initiator la timisoara si proclamatia frontului democrat romin . marius nu te supara dar imi face inpresia ca faci jocuri politice si nu e bine ai spus ca faci carti bazinduse pe realitate si nu minciuna ,tinete de cuvint . eu unul nu mai am somn ,este o bataie de joc nu stiu de ce ti mortis sa vezi ce nu este adevarat. sa se termine : frontul democrat romin mirica tiam mai spus si repet democratia romineasca asa cum sa facut este pe o structura arbolescenta fara radacini am venit recunoscind cu dovezi pe care tu le vrei dar sa nu te coste bani pentru investigati imi pare rau un democrat lupta pentru adevar si nu numai pentru bani bafta si noroc si intreabal pe adrian paunescu ?cui vinde cartile sa nu faci ca el ca arunci banii :mirica ,asculta sfatu meu noroc bun .

  6. mirica de care vorbiti este consilier presidential verificati si vedeti are si certificat de revolutionasr ia vedeti am facut prea multe acte pentru unsingur dosar de revolutionar 13250 restul cred ca leam completat pe celelante ce sai faci cu atitia de mirica si toti revolutionari parchetule ma auzi dan voinea ma auzi si restul parchetelor din rominia poate auziti sau vati bagat vata in urechi miscare ca bani vreti multi sa scapam rominia de hoti dati telefon daca va doareca sinteti romini de nu vaide noi si ceo sa fie dupa noi eu unul am spus nu mai am nici o vina in fata lui dumnezeu voi insa veti fi judecati si focul vesnic va va arde tel 0244480655 mirica nu este duplicat

  7. […] Clio 1989 – revistă de nivel academic? – Institutul Revoluţiei contra Comisiei Tismăneanu – Ion Iliescu, dizidenţă descoperită după […]

  8. […] citeşte: – Tismăneanu vrea desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române – Clio 1989 – revistă de nivel academic?   Lasă un […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.