Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Cum au reacţionat alţii în legătură cu cazul Tokes (video) noiembrie 1, 2008


Continuarea interviului din 2001 cu Laszlo Tokes publicat în cartea mea „Revoluţia fără mistere. Începutul revoluţiei române: cazul Laszlo Tokes”. Acesta povesteşte cum au reacţionat alte persoane din jurul său în 1989, cînd au aflat despre cazul său. „Am adresat capilor bisericeşti şi colegilor din sînul bisericilor fraţi cîte o scrisoare în care am solicitat sprijinul lor, înalt prea sfinţitul Nicolae Corneanu, prim rabinul Neumann Erno, Feher Sandor, fostul preot evanghelic, Kreuter Sebastian, fostul episcop romano-catolic, încă în septembrie. Singurul care a fost foarte cumsecade şi cinstit a fost domnul Neumann, care m-a invitat să fac o vizită la dînsul şi m-a ascultat despre situaţia mea şi cel puţin a arătat o solidaritate (…) Domnul Corneanu a trimis o scrisoare de refuz şi a repetat învinuirile la care am fost supus din partea securităţii, dar ulterior, este foarte mişcător, a cerut scuze, după revoluţie, a cerut scuze chiar şi de la fiul meu care atunci a avut 3-4 ani. Exemplul domnului Corneanu poate fi modelul cum toată societatea românească ar putea reveni în normalitate” (minutul 01:19) „Eu cred că o foarte mică parte a preoţimii reformate [s-]au solidarizat cu mine” (minutul 04:41), „majoritatea [preoţimii reformate] era intimidată ori chiar frustrată de faptul că dînşii nu acţionează şi unii îndrăznesc să facă ceva (…) ia te uită că ce face Tokes, să se conformeze că şi noi ne conformăm” (minutul 06:53) „În 9 luni, cîteva [cîţiva] preoţi au fost numiţi în locul meu cu scopul de a le [îi] face interesaţi în înlăturarea mea” (minutul 08:51) „Chiar invers cum a fost în trecut, în trecut dacă intervenea securitatea sau miliţia, oamenii se împrăştiau, teama i-a împrăştiat, şi de data aceasta din săptămînă în săptămînă au venit tot mai mulţi, în pofida acestei paze instalate în faţa bisericii” (minutul 12:53) sînt cîteva declaraţii ale lui Tokes.

(Va urma)

 

One Response to “Cum au reacţionat alţii în legătură cu cazul Tokes (video)”

  1. […] 6. Încercarea securităţii de a-l racola ca informator pe Laszlo Tokes (8 minute 42 secunde) 7. Cum au reacţionat alţii faţă de cazul Tokes (24 minute 34 secunde) 8. Chitanţa de 20000 de lei (6 minute 34 secunde) 9. Arestarea lui Laszlo Tokes şi semidetenţia […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.