Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (1) Noiembrie 29, 2008


Casele Efrem Mioc din Vărădia, într-o ilustrată veche. Efrem Mioc a fost străbunicul meuLivia, sora bunicului meu (Remus Mioc), născută în 26 martie 1886, a fost ultima membră a familiei mele care a locuit în satul Vărădia (Caraş-Severin, lîngă graniţa cu Sîrbia). A rămas în Vărădia pînă la sfîrşitul vieţii (28 mai 1964), trăind în casa din fotografia alăturată. În familie se spunea despre ea că a rămas fată bătrînă, fiindcă băiatul care îi făcea curte, inginerul Ion Viciu, nu s-a hotărît s-o ceară de nevastă şi nici ea n-a vrut să se mărite cu altcineva. Abia la bătrîneţe s-a măritat cu Ion Viciu, fără însă ca soţii să locuiască împreună. După moartea ei localnicii au furat multe lucruri din casă inclusiv mîncarea pregătită pentru pomana răposatei. Casa a fost apoi vîndută. Legătura familiei mele cu satul Vărădia a rămas firavă pînă după revoluţie, cînd am primit nişte pămînt agricol în acest sat, ca urmare a legilor de restituire a proprietăţilor.

În 1938 Livia Mioc (căsătorită Viciu) a fost solicitată să descrie evenimentele anului 1918 din Vărădia. A dat o declaraţie, care în prezent este în arhiva Muzeului Banatului – fondul Ilieşiu, şi care a fost publicată în mai multe cărţi care vorbesc despre evenimentele din 1918 din Banat, de pildă în „Banatul şi Marea Unire 1918” de Ioan Munteanu, Vasile Zaberca şi Mariana Sârbu, Editura Mitropoliei Banatului 1992 sau în „Banatul în memorialistica măruntă sau istoria ignorată” de Valeriu Leu şi Carmen Albert, Muzeul de istorie al judeţului Caraş-Severin 1995.

Reproduc relatarea surorii bunicului meu despre evenimentele petrecute în satul ei natal:

Înainte de Unirea cea Mare, societăţile corale, muzicale, de lectură, au ţinut vie flacăra românismului prin propagarea cîntării româneşti, prin piese teatrale jucate la diferite ocaziuni, prin cetirea de ziare româneşti etc. … Printre cei mai aprigi susţinători ai românismului şi ai pregătirii poporului pentru o viaţă culturală politică românească, amintim pe învăţătorul Petru Iorgovici, întemeietorul la 1870 şi mult timp conducătorul Reuniunii de cînt şi muzică „Unirea”; învăţătorul Gheorghe Ţunea, , de asemenea întemeietorul şi conducătorul Reuniunii „Gheorghe Ţunea”; Paul Nica, notar şi director de bancă, mai mulţi ani preşedintele şi instructorul corului Reuniunii de cînt şi muzică „Unirea”; preoţii Nicolae şi Paul Mioc; Paul Farca, întemeietorul primei fanfare ortodoxe din comună şi conducătorul – diriginte atît al corului cît şi al fanfarei Reuniunii de cînt şi muzică „Gheorghe Ţunea”. Pe teren naţional s-au distins prin dîrzenia sentimentelor româneşti: Iacob Căiman, Pan Minea Căiman, Gheorghe Cipu-Turcu, Gheorghe Mioc, Efrem Mioc, Iosif Căiman, Trifon Orăşanu, Ion Cipu, Ion Jura, Nicolae Criţu-Clenci, Traian Vuia, Ion Branca. Acesta din urmă a fost internat de unguri la Şopron ca element periculos ideii maghiare.

Dintre ziarele şi revistele româneşti, cele mai cetite au fost înainte de război: „Poporul român”, al lui Birăuţ, din Budapesta; „Tribuna” din Sibiu, mutată apoi la Arad; „Lupta” din Budapesta; „Gazeta Transilvaniei”; „Libertatea” din Orăştie; „Progresul” din Oraviţa; „Neamul românesc” a lui N. Iorga; „Luceafărul” şi „Cosînzeana”.

Pe teren economic, financiar, la stăruinţa notarului Ioan Epure, directorul băncii „Plugarul” din Cacova [azi Grădinari – nota mea] şi a lui Paul Nica, absolvent al Şcolii sup[erioare] de comerţ din Braşov, s-a pus baza în anul 1910 unui Institut de credit şi economie „Vărădiana”, al cărei director de la înfiinţare a fost Paul Nica. Institutul s-a înfiinţat cu un capital de 25000 de coroane şi ca afiliat băncii „Plugarul” din Cacova. În anul 1912 capitalul se urcă la suma de 50000 coroane. Din an în an „Vărădeana” progresează, servind cu promptitudine şi corectitudine interesele locuitorilor. Mulţi locuitori vrednici, în urma creditelor ieftine acordate de bancă şi-au cumpărat frumoase averi. Acest Institut a mai servit la sporirea economiilor, căci înainte de înfiinţarea lui, numărul deponenţilor din comună nu se urca mai mult de zece, după înfiinţarea băncii, deponenţii se măresc din an în an, aşa că la începutul războiului mondial, numărul lor ajunge la 200. Banca „Vărădeana” nu era numai un Institut de credit comercial ci era şi un sprijinitor al culturii româneşti, abonînd ziare, reviste, cumpărînd calendare şi cărţi folositoare pe care le împărţea acţionarilor şi deponenţilor. A contribuit la toate colectele pentru zidiri de biserici şi a dat ajutoare celor lipsiţi şi merituoşi. A făcut operă culturală şi naţională românească. Banca, pînă la 1918, a fost condusă de un consiliu de administraţie, constătător numai din ţărani, cinstiţi, deştepţi şi muncitori. Amintim dintre aceştia pe Simeon Branca, Ion Corbei, Vasile Sireca, Efrem Mioc sen., Efrem Mioc jun., Vasile Iorga, Pan Ianţa, Miu Labanţi, Gheorghe Petanec, Nicolae Nica etc.

Nu e deci de mirare că în astfel de comună a fost trează ideea naţională românească. Şi nu e de mirare dacă la începutul războiului atenţiunea vicleană a stăpînirii maghiare se îndreaptă asupra comunei Vărădia. Mai ales după intrarea României în război ungurii căutau în comună prin toate mijloacele spioni şi „trădători” şi vedeau astfel de oameni în aproape fiecare om mai răsărit. Oricare locuitor, bănuit de autorităţile maghiare, era pus sub pază politică ori internat. Multe şicane făcute locuitorilor cu ocaziunea împărţirii diferitelor alimente, ca zahăr, petrol, sare etc., aveau drept scop intimidarea şi aflarea de oameni slabi de suflet, cari să se facă „coadă de topor”. În felul acesta s-au aflat în comună unii – foarte puţini – cari au servit interesele ungurilor; nu-i amintim pentru că nu merită posteritatea să le reţină numele.

Cînd România declară război Austro-Ungariei, preotul Pavel Mioc, bun şi înflăcărat român, e ridicat de jandarmi în cursul serviciului divin, dus la Timişoara şi apoi internat în comuna Vepert din comitatul Şopron (Ungaria de Vest). Aici a stat pînă în luna iulie 1917. Fiind tratat neomeneşte, preotul contractează în exilul său o maladie, în urma căreia moare.

Deodată cu preotul a fost ridicat şi fruntaşul ţăran Vasile Branca, dus la Timişoara şi apoi cu un transport de 80 de români: preoţi, învăţători, învăţătoare, ţărani, internat în comuna Doborean, din apropierea Şopronului. Vina numitului, pe lîngă sentimentele sale de bun român, era şi faptul că fiul său, Vasile Branca, dezertase din armata austriacă şi trecuse, opt zile după declararea războiului, în Armata Română. (Vasile Branca, în luptele de la Jiu, ajunge prizonier în Germania. E recunoscut, adus în Ungaria, de unde scapă numai în revoluţia din 1918). Vasile Branca rămîne internat pînă la finele lunii aprilie 1917.

Cu titlul de document dăm, în original, actul primpretorului Korossy din Vîrşeţ, pentru punerea sub pază politică a celor 11 români din Vărădia:

Traducere:

De la primpretorele plăşii Vîrşeţ,

Nr. 85/Preş. 1916

În urma stării de război cu Regatul român, în interesul statului şi a decursului operaţiunii de războiu, am adus următoarea

Hotărîre:

Pun sub pază politică, în sensul dispoziţiei nr. 10962 Preş. a Min. de Interne pe: 1. Pavel Mioc; 2. Ion Alexandrescu; 3. Pavel Farca; 4. Ion Branca; 5. Efrem Mioc sen.; 6. Livia Mioc; 7. Francisc Ştepan; 8. Iosef Melina; 9. Iosif Fabian; 10. Iosif Căiman şi 11. Maria Capriţa-Boraci;

şi în acest sens:

1. Interzic ca numiţii să părăsească domiciliul lor din Vărădia fără permisiunea notarului comunal;

2. Îi oblig ca în fiecare zi la ora 12 să se prezinte la antistia comunală, care va purta o evidenţă precisă despre aceste prezentări;

3. Interzic să cerceteze birturile; nu-şi vor părăsi locuinţa de la ora 8 seara pînă la 5 dimineaţa;

4. Telegrame nu pot trimite decît cu permisiunea mea; convorbiri telefonice nu pot avea;

5. Nu pot conveni cu persoane streine numai în cazul admis de mine şi numai în prezenţa autorităţilor.

Despre toate acestea avizez consiliul comunal şi pe cei interesaţi şi-i somez să ducă la îndeplinire aceste dispoziţii căci la caz contrar vor fi pedepsiţi cu două luni închisoare şi amendă pînă la 600 coroane şi voi dispune imediata lor punere sub arest.

Contra acestei hotărîri nu este nici o cale de atac, ci numai plîngere către Ministerul de Interne.

Îndrum conducerea comunală să publice din cuvînt în cuvînt celor interesaţi această hotărîre; s-o explice şi procesul verbal despre acestea să mi-l înainteze.

Vîrşeţ, la 28 august 1916

ss Korossy, primpretore

Soldaţii întorşi de pe front în toamna anului 1918 n-au comis fapte reprobabile, parte fiindcă erau sătui de disordini, parte fiindcă se luaseră de cu vreme măsuri, pentru preîntîmpinarea oricărei disordine. În urma unei consfătuiri a fruntaşilor din jurul Oraviţei, ţinută la Banca Orăviţana din Oraviţa, s-a pus baza înfiinţării de Gărzi Naţionale în fiecare comună din Jurul Oraviţei. La această consfătuire au luat parte din Vărădia delegaţii: Remus Mioc şi Aurel C. Alexandrescu. Unii locuitori luaseră de la domeniul baronului Petru Baich 16 porci graşi şi mai multe unelte agricole. Garda Naţională adună porcii, îi taie şi carnea o vinde pentru acoperirea speselor cu întreţinerea Gărzii. În comună era o filială a societăţii „Pomăria”. Deoarece nimeni nu putea prepara rachiu din produsele proprii decît la această Societate, unde erau exploataţi fără milă, locuitorii comunei s-au năpustit asupra acestei Societăţi, vărsînd rachiul aflat în depozit, cca. 16000 litri şi spărgînd butoaiele.

Garda Naţională înfiinţează în luna octombrie şi a funcţionat pînă la intrarea în comună a sîrbilor, întîmplată la mijlocul lunei noiembrie 1918. Garda s-a înfiinţat sub controlul Comitetului Naţional local, al cărui preşedinte a fost Ioan Alexandrescu, iar secretar Aurel Alexandrescu. Comandantul Gărzii: sublocotenentul Gheorghe Velici şi Remus Mioc. […]

Deşi din comuna Vărădia au fost delegaţi să participe la Adunarea de la Alba Iulia: Ioan Alexandrescu şi George Velici, acesta din urmă îmbolnăvindu-se în locul lui participă sublocotenentul Remus Mioc. Ajungînd delegaţii Vărădiei la Timişoara, care era sub ocupaţie sîrbească, împreună cu delegaţii altor comune au fost reţinuţi într-o sală de aşteptare, pînă au scăpat trenul de Lugoj – Alba Iulia. Alt tren, în acele vremuri tulburi nu era, spre a putea ajunge la timp la Alba Iulia. Într-un moment de neatenţie, Remus Mioc, împreună cu Gheorghe Fara, se furişează din grupul reţinuţilor şi prind trenul de Arad. La Arad anunţă Comandamentul român că delegaţia bănăţeană e reţinută în gara Timişoara. Intervenţia nu are însă nici un rezultat. Cu toate acestea, delegaţii bănăţeni, prin isteţimea lor, s-au ştiut strecura vigilenţei autorităţilor. Remus Mioc a semnat procesul verbal al Adunării de la Alba Iulia, ca delegat al comunei Vărădia.

În Vărădia, în acest timp, se retrag ultimele resturi de stăpînire maghiară. Fostul notar Emil Heszler predă biroul notarial şi toate agendele comunale notarului român Traian Boroancă. Jandarmii unguri plecaseră în primele zile ale prăbuşirii, noaptea pe furiş, lăsînd biroul şi cazarma fără nici o pază.

În 1 decembrie voi publica o altă relatare a surorii bunicului meu despre anul 1918.

 

12 Responses to “Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (1)”

  1. […] Citeşte şi prima relatare a Liviei Mioc despre anul 1918 şi Marea Unire […]

  2. Oana Bojescu Sandu Says:

    Este absolut minunat demersul tau si, in general, ceea ce publici pe blog. Te rog nu te opri si continua sa publici astel de marturii „la cald” despre evenimente cu adevarat importante din istoria Romaniei. Avem cu totii o nevoie enorma de a ne „recunoaste” istoria patriei asa cum nu am avut ocazia s-o invatam la scoala, din motive evidente.

  3. zoltan Says:

    Am citit cu mare interes despre localitatea in care am trait din 1992 pana in 1999 am itrait o viata frumoasa, normala, am invatat multe lucruri in scoala din satul Varadia.

  4. AM INTELES SI PRINTRE RINDURII ,DIN CE MIA SPUS FRATELE BUNICI A FOST SI EL DAR NU CUNOSC SA FI SEMNAT CEVA SE NUMEA RADUTA GH [GHITA]. E MORT DE LA EL AM AVUT MULTE CARTI DE INTERES NATIONAL CARE MIAU FOST SUSTRASE UNA AM VAZUTO LA MUZEUL DE ISTORIE LA PLOIESTI SE NUMEA CARTEA STATULUI CARTEA CELOR TREI REGI SIFAURIREA ROMINIEI AM VRUT SA O RE EDITEZ AM LASATO LA O TIPOGRAFIE SA INTERESAT DE IA A APARUT SI CARTEA SUB O ALTA EDITURA NU SUB CEA CARE O CONTACTASEM IN ALT FORMAT,NUMI PARE RAU IMI PARE BINE CA ESTE LA MUZEU SI TOTUSI AM VRUT TOTUSI SA CUNOSC DONATORUL NU AM PUTUT, NU POT SA INTRU IN ADMINISTRAREA CONACULUI DAR NU MA DAU BATUT VOI MERGE SI VOI PROTESTA C AFISE CA IN TIMPUL COMUNISTILOR ,ASFEL TOTUL SE PRABUSESTE POATE ASTA ASTEAOTA SINT CIRCA 25 DE MI METRI PATRATI CONACU . IN CENTRU SATULUI POATE AUDE ISTORICI ,II DOARE IN PAPUCI ,IA BANI DE LA CONTRIBUABILI SI VREA MAI MULT MI SA SPUS CA AM SINGE ALBASTRU. DE ROMIN. CRED CA SE INTELEGE NU CUNOSC PREA MULTE DOAR STIU CA MIA SPUS SA NU MA AMESTEC IN POLITICA DAR NU AM PUTUT CRED CA STIA CEVA INAINTASI MEI SI AU VRUT SA MA PROTEJEZE NU AM PUTUT STA SA VAD TEROAREA SI SA NU FAC NIMIC ,MIRICA FRONTUL DEMOCRAT ROMIN.

  5. […] citeşte: – Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (1) – Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu […]

  6. […] citeşte: – Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (1) – Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (2) – Procesul memorandului (1). Erau […]

  7. […] citeşte: – Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (1) – Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (2) – Procesul memorandului (1). Erau […]

  8. […] citeşte: – Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (1) – Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (2) – Procesul memorandului (1). Erau […]

  9. […] citeşte: – Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (1) – Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (2) – Procesul memorandului (1). Erau […]

  10. […] citeşte: – Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (1) – Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (2) – Procesul memorandului (1). Erau […]

  11. dan Says:

    Remarc stilul si claritatea exprimarii doamnei. Pacat ca sora bunicului nu a urmat o cariera literara. Am vazut ce a scris Vuia pe urma… Am mai vazut ce s-a intamplat su svabii si sasii… Sau Ferenc Illy care in 1918 a plecat unde a vazut cu ochii (spre fericirea mea care sunt amator de expresso). Am auzit si ce s-a intamplat cu perdelele postei din Lugoj, Rollsul de la regionala de cai ferate furat de marele Iorga, Cu fabrica de automobile de la Arad, cu cea de locomotive de la Resita, etc.

  12. Danut Says:

    Ați auzit o groaza de propaganda sovietică sau maghiaroidă. Nu e un motiv de măndrie să credeți toate balivernele. Mai citiți!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s