Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Sînt vechi membru al clubului posesorilor de NUP decembrie 13, 2008


NUP-ul sau „neînceperea urmăririi penale”, visul unui Adrian Năstase şi a multor altor politicieni, este pentru mine de mult o realitate. Anume din 28 iunie 1990, cînd autorităţile au constatat că, prin Decretul nr. 12/1990, infracţiunea de „propagandă împotriva orînduirii socialiste” a fost eliminată din Codul Penal şi au hotărît NUP pe dosarul care îmi fusese deschis în timpul revoluţiei din decembrie 1989.
img_0002
Într-o adresă către Angela Tăut, văduva lui Teodor Tăut, care a fost depusă la dosarul procesului Chiţac-Stănculescu, unde doamna se constituise parte civilă în locul soţului ei răposat între timp, Parchetul Militar precizează numele a 4 persoane din Timişoara împotriva cărora se făcuseră cercetări în timpul revoluţiei pentru infracţiunea de propagandă împotriva orînduirii socialiste: Marius Mioc, Teodor Tăut, Grigore Mihai şi Doru Berejovschi.

taut

Cu Tăut şi Berejovschi am fost coleg de celulă, am povestit despre ei într-una din cărţile mele. Cum sînt convins că mi-aţi citit cărţile, nu mai repet.

La „procesul celor 25” care se desfăşura la Casa Tineretului din Timişoara, martorul Gheorghe Sălăjan, ofiţer de securitate însărcinat cu cercetarea penală, spunea despre aceste dosare: „În data de 21 seara locotenent-colonel Caraşcă a fost chemat la domnul general Macri şi a venit înapoi şi a spus că trebuie să lucreze cu Miliţia la nişte dosare, să fie gata pînă dimineaţa că pleacă la Bucureşti (…) Dimineaţa, în jurul orei şase, a revenit cu aceste dosare. Nu m-am uitat înăuntru în ele, dar erau dosare de urmărire penală, cu coperţi de dosare de urmărire penală. I-a pus pe cîţiva colegi să semneze prima fişă şi a plecat la Bucureşti cu avionul de 9,00-9,30 cu domnul colonel adjunct a lui Tudose, adică şi cu încă cineva. Cu doi ofiţeri de la Miliţie au plecat la Bucureşti să ducă aceste dosare – din cîte am înţeles eu – generalului Vlad” („Procesul de la Timişoara”, vol. IV, pag. 1719, Editura Mirton, Timişoara 2006, volum apărut sub egida Asociaţiei „Memorialul Revoluţiei” din Timişoara şi a Institutului Revoluţiei din Bucureşti, în care se reconstituie declaraţiile din procesul respectiv pe baza înregistrărilor audio făcute de radio Timişoara).

Mai jos pun citaţia din 1990, cînd am fost chemat ca martor în „procesul celor 25”, şi o altă adresă a Procuraturii despre faptele mele din 1989.
citatiecsj
fapte_mioc

 

3 Responses to “Sînt vechi membru al clubului posesorilor de NUP”

  1. alk Says:

    Asa NUP mai spun si eu!

  2. […] Mai vezi, deasemeni: – Sînt vechi membru al clubului posesorilor de NUP […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.