Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Valentin Ceauşescu, în New York Times februarie 28, 2009

Filed under: General — mariusmioc @ 8:45 pm
Tags: ,

Ziarul New York Times din 25 februarie 2009 publică un articol despre faptul că lui Valentin Ceauşescu i s-au returnat tablourile confiscate la revoluţie: Romania shrugs off reminder of  its past.

Tema respectivă a fost tratată anul trecut pe acest blog, cînd am prezentat şi imagini filmate în decembrie 1989 despre operele de artă ale familiei Ceauşescu. Vezi articolul Valentin Ceauşescu, beneficiar al principiului „restitutio in integrum”.

 

Uniunea Europeană ustură la buzunar: S-a scumpit taxa pentru colectarea gunoiului la Timişoara


Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană au început să curgă şi binefacerile aferente. Printre altele, Uniunea Europeană ne ajută să depozităm gunoiul în condiţii ecologice.

Ca urmare a normelor de mediu adaptate standardelor europene, Ministerul Mediului a interzis folosirea gropii de gunoi de la Parţa, lîngă Timişoara. Gunoaiele vor trebui duse mai departe, ceea ce înseamnă costuri suplimentare. Îmi îngădui să observ că înseamnă şi poluare suplimentară, căci miile de tone de gunoaie sînt transportate cu camioane care ard benzină, deci poluează mediul înconjurător şi contribuie la încălzirea globală a planetei. Treaba asta nu pare însă să deranjeze Ministerul Mediului. Important e să se poată raporta la Bruxelles că respectăm standardele de depozitare a gunoaielor.

Rezultatul concret al acestei stări de fapt este dublarea preţului la serviciul de salubritate. Dacă în decembrie 2008 acest serviciu costa 4,19 lei/persoană/lună, din ianuarie 2009 timişorenii plătesc 8,37 lei/persoană/lună. Asta după ce în mai 2008 mai existase o mărire a taxei de salubritate cu 20%.

Nu numai timişorenii simt pe piele proprie scumpirea taxei pentru evacuarea gunoiului, ci şi locuitorii satelor timişene, căci normele europene înseamnă „desfiinţarea obligatorie a gropilor de gunoi comunale”, cum explică „Renaşterea Bănăţeană” din 22 februarie 2009.

De fapt, nu e nici o tragedie pentru mediul înconjurător dacă lîngă fiecare localitate, urbană sau rurală, există cîte un loc cu destinaţia groapă de gunoi. Birocraţii fac însă ceea ce se pricep ei mai bine: decretează existenţa unor grave probleme cu a căror rezolvare trebuie ei să se ocupe. Pe banii noştri, desigur.

Mai citeşte, pe aceeaşi temă:
Poruncă „ecologistă” a Uniunii Europene: Români, produceţi cît mai multe deşeuri!
Uniunea Europeană ustură la buzunar: Trei milioane de şoferi ar putea fi siliţi să renunţe la maşini
Uniunea Europeană ustură la buzunar: Gazul metan. În pregătire: centralele de apartament

 

Dezvăluirile lui Vladimir Bukovski despre revoluţia română şi jurnalismul de tip Mediafax februarie 27, 2009


Profesorul american Richard Andrew Hall are nişte comentarii interesante despre dezvăluirile lui Bukovski cu privire la revoluţia românä, cu care s-a fäcut atît tapaj în România. Respectivele comentarii fac parte dintr-un articol mai larg care discută filmul “Şah-mat” al Susanei Brandstatter.

Traduc pe scurt principalele semne de întrebare pe care profesorul american le ridică cu privire la dezvăluirile lui Bukovski:

Credibilitatea lui Bukovski e mărită de statutul său de dizident sovietic şi de accesul pe care l-a avut după 1991 la arhivele KGB, din care a făcut fotocopii şi a publicat documente. Dar 2 observaţii critice trebuie făcute referitor la afirmaţiile lui Bukovski despre evenimentele din 1989 din România:

1. Bukovski a spus că prăbuşirea comunismului, inclusiv a zidului Berlinului (deci: nu numai în România), a fost parte dintr-un complot KGB început în 1988.
2. El a făcut aceste afirmaţii înainte de a avea acces la arhivele sovietice.
Afirmaţiile lui Bukovski au fost deja citate în “L’Empire du moindre mal,” Libre Journal, Paris, nr. 1, sept-oct, 1990, p. 30.
Bukovski a publicat multe documente din arhivele sovietice pe internet, inclusiv din perioada 1988-1991, dar nici unul dintre ele nu este despre revoluţia română
.

După filmul lui Brandstatter, în vara lui 2004 Bukovski s-a întors iar pe scena presei româneşti cu o serie de interviuri în “Ziua”. Deşi ziarul a supralicitat comentariile sale, a făcut o secţiune a sitului pe internet dedicată special “scandalului Bukovski” pentru a părea că acesta a făcut revelaţii noi şi extraordinare, iar Bukovski s-a oferit să prezinte dovezi documentare despre afirmaţiile sale, el n-a prezentat nici o dovadă documentară şi nici lucruri noi.

Mai mult, ar trebui să apară întrebarea [dar la ziariştii români asemenea întrebare nu apare – nota mea] că dacă Bukovski ştie atît de mult despre revoluţia română din accesul său la arhivele sovietice, cum se explică că nu ştie nimic despre ceea ce pare un amănunt cheie – rolul “turiştilor” ruşi şi din blocul de Est în răsturnarea lui Ceauşescu?

În mai 2006 Bukovski a redevenit vedetă a ziarelor româneşti, prin următoarea ştire Mediafax:

BUKOVSKI-ILIESCU / Bukovski: Înaintea Revoluţiei, Iliescu văzut de Gorbaciov “bun” în România

BRAŞOV, 8 mai (MEDIAFAX) – Disidentul rus Vladimir Bukovski a declarat, luni, la Braşov, că deţine documente care atestă că planurile revoluţiilor din estul Europei au fost întocmite la Moscova, într-unul dintre acestea fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov apreciind că Ion Iliescu este bun pentru România.

“Într-unul din documente, Gorbaciov li se adresează liderilor bulgari. Unul din liderii bulgari, Mladenov (n.r. Petar Mladenov care l-a înlocuit pe Todor Jivkov în 1989), spune: “Iliescu este foarte bun pentru noi, în România”;. Gorbaciov spune: “Da, dar să nu vorbim despre asta în public. I-am face un mare rău, să păstrăm tăcerea!”, a afirmat Bukovski, făcând referire la o discuţie anterioară Revoluţiei române, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vladimir Bukovski a precizat că documentele pe care le deţine demonstrează că planurile revoluţiilor din estul Europei de la sfârşitul anilor ‘80 au fost întocmite la Moscova, făcând referire directă la liderul sovietic de atunci, Mihail Gorbaciov. “În octombrie 1988, el (n.r.- Mihail Gorbaciov) a ordonat Biroului politic al PCUS să pregătească planul pentru schimbările din Estul Europei, am aceste documente. Întrega idee a revoluţiilor aparţine planului sovietic. Am găsit decizia Biroului Politic al PCUS în acest sens“, a declarat Bukovski.

Disidentul rus nu a dat alte detalii despre implicarea lui Ion Iliescu în Revoluţia din decembrie 1989, conform documentelor pe care le are. (…) Vladimir Bukovski participă, la Braşov, la cea de a IV-a întrunire a Rezistenţei Româneşti Anticomuniste organizată de Asociaţia “15 Noiembrie“ Braşov.

Pînă la urmă, ziarul “Ziua” din 15 mai 2006 publică articolul “Dovada Bukovski” care arată de fapt lipsa de dovezi în sprijinul teoriei că răsturnarea lui Ceauşescu a fost făcută de KGB.

Iată documentul lui Bukovski, despre care a bîrfit toată presa românească, prezentat integral de “Ziua”:

Stenograma lui Gorbaciov
M.S. Gorbaciov şi preşedintele Prezidiului Comitetului Central al Partidului Socialist din Bulgaria, A. Lilov

23 mai 1990
A.Lilov: Greşeli, la noi în Bulgaria, s-au făcut nu mai puţine ca în URSS. Acest lucru a permis pregătirea terenului pentru creşterea opoziţiei.
M.S.Gorbaciov: Bine că aţi reuşit totuşi să evitaţi desfăşurarea unor astfel de evenimente cum sînt cele care au avut loc în Germania Democratică şi în România. Este foarte important că voi aţi găsit singuri o iniţiativă înţeleaptă, îndrăzneaţă şi corectă. Este adevărat că acum în România Iliescu coordonează acţiunile destul de bine.
A.Lilov: Da, el a reuşit să obţină o victorie foarte bună. Probabil că noi în Bulgaria nu vom reuşi să avem o astfel de victorie la următoarele alegeri.
M.S.Gorbaciov: Tocmai: nici nu aveţi nevoie de o astfel de victorie. Important este să nu respingeţi opoziţia, ci din contra, trebuie să colaboraţi cu ea. Lăsaţi-o să îşi asume ea responsabilităţile! Astfel punem problema şi la noi.
A.Lilov: Cum vă imaginaţi, o vor recunoaşte şi în România? Îl am în vedere, înainte de toate, pe Ion Iliescu?
M.S.Gorbaciov: Da, el ocupă acum o poziţie calculată şi pregăteşte o colaborare foarte constructivă. Dar cred că nu e cazul să afişăm foarte mult potrivirea şi coincidenţa punctelor noastre de vedere.

Aşadar, este vorba de o discuţie a lui Gorbaciov avută după ce Iliescu ajunsese la conducerea României. Este o constatare post-factum a lui Gorbaciov, nu o dovadă că răsturnarea lui Ceauşescu a fost pusă la cale de sovietici. Afirmaţia din ştirea Mediafax, că discuţia ar fi fost anterioară revoluţiei, nu poate fi calificată decît drept minciună. Deasemeni, aflăm din interviul lui Bukovski că n-a fost vorba de o discuţie între Gorbaciov şi Mladenov (cum a scris Mediafax) ci între Gorbaciov şi Lilov.

Data exactă a discuţiei este 23 mai 1990. De remarcat manipularea din “Ziua”: În sumarul făcut la începutul articolului se zice că discuţia a avut loc la 3 zile după instalarea lui Iliescu. E vorba însă de 3 zile după alegerile din 20 mai 1990, nu de instalarea lui Iliescu în decembrie 1989, cum ar putea crede unii cititori neatenţi.

Altă observaţie a lui Bukovski: “[KGB-iştii] Au avut planuri de toate felurile, dar asta nu inseamnă că tot ce se întîmplă astăzi a decurs conform planurilor lor. KGB-ul putea să planifice absolut tot, însă majoritatea planurilor nu au mers”.

După publicarea de către ziarul „Ziua” a „dovezii Bukovski”, în 17 mai 2006 am trimis agenţiei Mediafax următorul mesaj prin poştă electronică:

Către Agenţia Mediafax,

În data de 8 mai 2006 aţi difuzat următoarea ştire despre declaraţiile lui Vladimir Bukovski de la Braşov: (repetat textul ştirii)

În data de 15 mai 2006 ziarul „Ziua” a publicat articolul „Dovada Bukovski” http://www.ziua.ro/display.php?id=199569&data=2006-05-15 , în care prezintă integral documentul la care a făcut referire Bukovski. Vi-l reproduc: (repetat textul documentului din „Ziua”)

Rezultă din documentul publicat de „Ziua” că în ştirea Mediafax s-au strecurat cel puţin 2 inexactităţi (ca să nu le spun minciuni, căci încă nu m-am lămurit dacă Mediafaxul dezinformează despre revoluţia din 1989 intenţionat sau nu – dar asemenea dezinformări au fost multe de-a lungul vremii):

1. Discuţia lui Gorbaciov a avut loc cu Lilov, nu cu Mladenov (asta este o problemă măruntă, probabil Bukovski a zis despre şeful Partidului Socialist Bulgar şi tăntălăul vostru de corespondent a tras concluzia că e vorba de Mladenov).
2. Respectiva discuţie nu a avut loc înainte de revoluţie, ci după, chiar şi după alegerile din 20 mai 1990. Aceasta este dezinformarea principală, căci o discuţie avută abia în mai 1990 nu poate constitui o dovadă că Gorbaciov a pus la cale revoluţia din 1989, cum sugerează Mediafaxul, preluat cu bucurie de aproape întreaga presă românească.

În condiţiile în care Bukovski a lămurit problema documentului la care s-a referit, cred că aveţi datoria morală să publicaţi o dezminţire la ştirea dv. iniţială, în principal să arătaţi că nu înainte, ci după revoluţie a spus Gorbaciov că Iliescu e bun pentru România.
Vă rog să mă informaţi dacă aţi dat curs cererii mele.

Marius Mioc
revoluţionar din Timişoara, prezent în 16 decembrie 1989 în mulţimea adunată lîngă casa pastorului Laszlo Tokes, fără a fi chemat acolo de Gorbaciov
autor al mai multor cărţi despre revoluţia din 1989

Foarte prompt am primit următorul răspuns de la Mediafax (am adăugat diacriticele):

From: Cristi Dimitriu <cristiad@mediafax.ro>
To: <marius_mioc@excite.com>
Subject: Re: Stire Mediafax care ar trebui dezmintita

Chiar dacă nu credem că sunteţi abonat al nostru, vă informez că ştirea respectivă a fost făcută cu bună credinţă de către corespondentul pe care dvs. cu o lejeritate inexplicabilă îl taxaţi drept tăntălău. Cred că problema nu este la noi ci la Bukovski pt. ca aşa a spus el acolo (Mladenov). Corespondentul nostru – fiind de o vîrstă fragedă la Revoluţie şi neavînd timp să se documenteze deoarece noi transmitem ştirile în timp real (on-line) – nici nu ştia cine este Mladenov, iar precizarea am pus-o eu în redacţie, pentru că întîmplător sunt şi eu printre cei care se afla pe străzile Bucureştiului ca şi dvs la Revoluţie şi eram la curent cu ce se întîmplă în fostele ţări comuniste. Deci, dacă Bukovski s-ar fi referit la Lilov aşa am fi scris. În plus, cum explicaţi textul din aceeasi ştire: „Da, dar să nu vorbim despre asta în public. I-am face un mare rău, să păstrăm tăcerea”. Nu-i aşa că asta dă de gîndit şi nu se regăseşte nicăieri. Cotidianul Ziua are o lungă serie de materiale cu Bukovski şi în anii trecuţi şi a mai publicat materiale despre organizarea revoluţiilor din ţările comuniste. Dacă de abia după o săptămînă ei publică documentul lui Bukovski făcînd lumină, bine că au făcut-o. Fiţi sigur că am citit şi eu ziarul Ziua. Noi nu avem un serial Bukovski şi dacă cineva era deranjat, inclusiv Iliescu, ne-ar fi scris şi fiţi sigur am fi publicat precizările.

Cristi Dimitriu, care nu a fost trimis de Gorbaciov între manifestanţii de la Revoluţie

Am revenit cu următorul mesaj:

Mulţumesc pentru răspunsul prompt.
Nu numai Iliescu poate fi deranjat de ce spune Bukovski. Şi eu sînt deranjat. Oare sînteţi dispuşi să publicaţi şi criticile mele? (…) Problema principală este data cînd Gorbaciov a spus că Iliescu e bun pentru el – înainte sau după revoluţia din 1989? Aici ştirea Mediafax e incorectă – nu ştiu dacă din cauza Mediafax sau din cauza lui Bukovski.

Marius Mioc

Deşi am mers ulterior personal la sediul Mediafax unde l-am întîlnit pe acest Cristi Dimitriu, nu am obţinut publicarea nici unei dezminţiri din partea agenţiei Mediafax. Nici ziarele româneşti care preluaseră ştirea Mediafax (aproape toate ziarele importante la vremea respectivă) nu au făcut vreo corecţie.

Citeşte şi: Ruşii şi revoluţia română din 1989 – două păreri opuse: Ion Raţiu şi Virgil Măgureanu

 

Gheorghe Diaconescu, fost procuror general adjunct al RSR, despre incinerarea cadavrelor de la Timişoara (2): Elena Ceauşescu i-a chemat pe Bobu şi Postelnicu şi le-a zis ca aceste cadavre să nu mai existe (audio) februarie 26, 2009


Alt fragment din mărturia depusă în 13 iunie 1991 de Gheorghe Diaconescu, fost prim-adjunct al procurorului general al RSR, în „procesul celor 25” legat de revoluţia din Timişoara. În acest fragment martorul vorbeşte despre ceea ce i-a povestit ministrul de interne Tudor Postelnicu despre incinerarea cadavrelor.

Urmăreşte şi celelalte fragmente din mărturia lui Gheorghe Diaconescu postate pe acest blog:
Trebuia să fie un dosar istoric, prin care să aducă sancţiuni capitale
Despre incinerarea cadavrelor din Timişoara (1)

Legat de problema cadavrelor incinerate, citeşte şi „Misterul” celor 40 de cadavre.

Ascultă mărturia lui Gheorghe Diaconescu (7 minute 34 secunde)

Transcriere înregistrare:

00:00 Gheorghe Diaconescu: …care este adevărul, pentru că i-am cerut aceste măsuri speciale domnului Tilincă, şi cu toate că aveam încredere desăvîrşită în el, nu i-am spus şi motivul care m-a determinat să-i cer acest lucru, iar el nu m-a întrebat. Mă temeam de orice fel de greşeală pe care putea eventual s-o facă. Deci, pe 22, i-am transmis că de-acuma poate să le scoată, să le trimeată la Procuratura Militară. Domnul procuror de şedinţă, care este [de] la Timişoara, ştie că aceste dosare au parvenit Procuraturii Militare, pînă în jur de 27-28 decembrie şi că pe baza lor s-au făcut identificările cele mai multe în acea perioadă. Iar aceste dosare se găsesc, dacă nu v-au fost înaintate, se găsesc şi în prezent la Procuratura Militară Timişoara.
Adevărul, însă, în legătură cu ce a fost la Timişoara nu l-am aflat decît în 25 sau 26 de decembrie 1989. În acea vreme, procuratura avea fixaţia de a descoperi teroriştii, acei “supermeni” de care aţi auzit şi dumneavoastră, iar printre alte surse de intoxicare a noastră erau şi transmisiile prin Mihai Pacepa, pe postul Europa Liberă, care ne sfătuia să descoperim planul “ZZ”. În noaptea de 24 spre 25, sau 25 spre 26, nu-mi mai reţin, dar dv. o să vedeţi, că sînt declaraţiile datate, am fost chemat de domnul Militaru, era ministrul Apărării atuncea, şi care audiase o asemenea pastilă toxică a lui Pacepa şi mi-a cerut să stau de vorbă cu persoanele care pot spune ceva despre planul “ZZ”. Ştiţi foarte bine că în timpul acela se trăgea în continuare. Dacă m-am deplasat la Minister cu un TAB, nu se putea merge altfel. Şi am stat de vorbă, în cursul nopţii, cu Dincă, poate în aceeaşi noapte sau poate de dimineaţă, nu mai ştiu, cu domnul Postelnicu. Am rămas cu aproape convingerea că nici unul nici altul nu ştiau nimic şi poate nici nu exista acest Plan “ZZ”. La plecare, eram însoţit de un procuror, că fiecare… nu erau “inculpaţi”, pentru că “inculpaţi” au fost foarte tîrziu. Procuratura… foarte tîrziu… nu Procuratura i-a reţinut, pentru că nu erau nici fapte, nici probe. Unii inculpaţi şi acuma mă mai învederează că există o distanţă între momentul reţinerii lor efective şi momentul apariţiei mandatului, dar nici în cazul dînşilor sau nici în alte cazuri nu puteam da mandate fără fapte, fără probe care să aibe relevanţă. Deci am avut efectiv nişte conversaţii şi cu dl. Dincă şi cu dl. Postelnicu, iar în finalul discuţiei cu domnul Postelnicu, chiar în momentul în care vroiam să plec, i-am spus: “Domnu’ Postelnicu, văd că cu planul ZZ nu m-aţi lămurit.” Şi pe o inspiraţie de moment, i-am spus: “Poate îmi spuneţi ceva despre cadavrele de la Timişoara?” Domnul Postelnicu a reacţionat imediat, foarte prompt şi obedient, şi mi-a spus: “Da. Aicea ştiu totul.” Şi într-adevăr, mi-a relatat nişte amănunte care, în primul moment, mi-au creat imaginea că a fost chiar la km 36, pentru că ştia şi culorile celor două autoturisme care au însoţit autofrigorifica şi o serie de alte chestiuni din acestea de detaliu, care nu mi se părea normal că trebuie raportate ministrului. Decît dacă le-ar fi văzut în mod direct. Dar a fost o impresie falsă a mea. Ştia, însă, foarte bine toată chestiunea. Şi aşa cum stăteam în momentul respectiv, eram în pragul uşii, gata să plec, mi-a relatat că în seara de luni, luni, deci 18 decembrie, domnul Bobu şi cu dînsul, domnul Postelnicu, au fost chemaţi la Elena Ceauşescu şi că, cu acest prilej, le-a spus că urmează ca miercuri să vină Nicolae Ceauşescu din Iran şi că i-a produs o anumită supărare ce s-a întîmplat la Timişoara. Şi că să ia măsurile necesare pentru ca aceste cadavre să nu mai existe. Mai preciza în acea declaraţie scrisă – există o declaraţie olografă a domnului Postelnicu şi alta de a doua zi de aceea nu vă pot spune 25, 28 sau 23, 27, în orice caz sînt una după alta – deci chiar în declaraţia aceea olografă a domnului Postelnicu se spunea că Elena Ceauşescu l-a nominat, l-a indicat expres pe generalul Nuţă, să se ocupe el de problema aceasta, pentru că, motiva domnul Postelnicu, Elena Ceauşescu ar fi spus că e “poate mai drăcos”, iertaţi-mi expresia, dar nu-mi aparţine, eu v-o reproduc. Sau un alt adjectiv de genul acesta, mai puţin academic. Că deci generalul Nuţă, avînd acest adjectiv, adică atributele acestui adjectiv, este capabil să rezolve problema. De asemenea, dl. Postelnicu scria în declaraţie că el, personal, a discutat problema aceasta la telefon cu generalul Nuţă şi cu generalul Macri şi că, la rîndul său, domnul Bobu a discutat această chestiune cu domnul Coman. Ceea ce vă spun acuma, natural, nu vă pot spune decît din declaraţia, declaraţiile, pardon, domnului Postelnicu, care se află în acest dosar de care am făcut referire la început.

 

TVR 22 decembrie 1989. Pregătirea intrării în emisie. Caramitru: Mircea, arăţi că lucrezi! (video) februarie 25, 2009


Fragment înregistrat de camerele de luat vederi din studioul 4 al TVR, dar care nu s-a difuzat pe post, chiar înaintea începerii emisiunii revoluţionare. Pus pe youtube de spiderpctv.

Pentru alte înregistrări de la TVR din timpul revoluţiei vezi pagina TVR în decembrie 1989.

Transcriere înregistrare:
00:00 Glasuri: Faceţi (neînţelegibil), linişte puţin, linişte puţin. Eroicul popor român. Linişte puţin. Mircea, linişte puţin!
00:06 Bărbat (cu spatele la cameră, vorbind la cei adunaţi): În clipa în care intrăm în emisie 23 de milioane de oameni sînt cu ochii şi cu urechile pe voi! Nu mai scoate nimeni nici un cuvînt. Faceţi primul anunţ! Primul anunţ…
00:16 Ion Caramitru: Îl fac eu!
00:17 Bărbat: După aceea… (se suprapune)
00:18 Ion Caramitru: Mircea Dinescu, care lucrează la proclamaţie.
00:20 Bărbat: După care se va redacta proclamaţia.
00:21 Alt bărbat: Foarte bine.
00:22 Ion Caramitru: Dar ştim planul Mircea Dinescu.
00:23 Glasuri suprapuse: Şi după aceea. Deci pauză. Cînd sînteţi gata. După primul anunţ facem pauză. Corect. Într-un sfert de oră vom da un anunţ. Peste un timp, scurt timp. Anunţul. Linişte! Linişte! Anunţul. Linişte!
00:40 Ion Caramitru: Mircea, te prezinţi şi tu spui, arăţi, arăţi că lucrezi. La un apel.
00:45 Glasuri suprapuse: Da. Atenţie!
00:49 Teodor Brateş: Să înceapă Caramitru că-l cunoaşte lumea.
00:51 Glasuri: Da. Corect. Linişte!
00:57 Bărbat, de la un difuzor: Atenţiune, vă rog, peste 5 secunde intrăm în emisie. 5, 4 (alt glas: controlul), 3, 2.

 

SSPR sfidează Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor? februarie 24, 2009


Legea 341/2004 a prevăzut 2 filtre de verificare pentru cei care doresc să dobîndească certificatul de luptător în revoluţie: Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari (SSPR) şi Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor (CPRD). Citind procesele verbale ale şedinţelor CPRD, puse pe saitul camerei deputaţilor (procesele verbale ale şedinţelor SSPR nu sînt disponibile) se crează impresia că acolo chiar are loc o verificare serioasă, fie şi numai prin sondaj, a dosarelor, în unele cazuri dosarele fiind respinse.

De pildă, în şedinţa Comisiei Parlamentare din 9 septembrie 2008 s-a verificat dosarul generalului Ion Suceavă, care în 22 decembrie 1989 a aderat la revoluţie, după cum a spus la TVR şi colonelul Ruşi. Dar în 21 decembrie 1989 Suceavă a comandat trupele din Piaţa Romană care au împrăştiat demonstranţii din acel loc. Chiar dacă în zona respectivă n-a murit nimeni, faptul împrăştierii demonstranţilor, al arestării unora dintre ei, constituie acţiune împotriva revoluţiei. Conform art. 8 din Legea 341/2004, această lege nu se aplică celor care au acţionat sau instigat „sub orice formă” împotriva revoluţiei. Corect a procedat deci CPRD în şedinţa amintită cînd, urmare a informaţiilor primite potrivit cărora Ion Suceavă „a avut acţiuni pînă în data de 21 decembrie 1989 care se încadrează în art. 8 din Legea 341/2004”, a hotărît în unanimitate să nu dea avizul preschimbării certificatului pentru Ion Suceavă (pag. 4-5 din procesul verbal).

În ciuda acestui fapt, pe saitul SSPR putem vedea despre Ion Suceavă: a avut certificat nr. 7434 conform vechii legi 42/1990 şi a primit certificat seria LRM-S nr. 00058 conform noii legi 341/2004, noul certificat fiind tipărit în 5 decembrie 2005 (cu aproape 3 ani înainte de şedinţa CPRD care refuză avizarea!) şi probabil deja înmînat. Nu rezultă în nici un fel de pe saitul SSPR că, urmare a respingerii dosarului lui Ion Suceavă de către Comisia parlamentară, SSPR ar fi acţionat în vreun fel pentru anularea acelui certificat pe care deja îl emisese. Aşadar: Comisia parlamentară poate să spună ce vrea, pînă la urmă tot SSPR este cel care hotărăşte.

Un caz asemănător găsim şi pentru Marin Oană, comandantul militar care a apărat televiziunea, prezentat deja pe blogul nostru. Arătam acolo că, înainte de a deveni apărător al televiziunii, Marin Oană a acţionat pentru împrăştierea manifestanţilor din 21 decembrie 1989 din Bucureşti. Din aceeaşi şedinţă CPRD (pag. 5-6) aflăm că Marin Oană „a avut acţiuni pînă în data de 21 decembrie 1989 care se încadrează în art. 8 din Legea 341/2004” şi că „a acţionat împotriva revoluţiei, potrivit adresei Ministerului Apărării Naţionale nr. DL/S/11.06.2007 înregistrată la CPRD 89 sub nr. 42/445/12.06.2007”. Ca urmare, CPRD hotărăşte în unanimitate neacordarea avizului de preschimbare pentru Marin Oană.

Cui îi pasă? Pe saitul SSPR apare Marin Oană cu certificat de rănit în revoluţie nr. 117 după vechea lege 42/1990, care a primit şi certificat preschimbat după Legea 341/2004, cu seria LRT-O nr. 00002, tipărit în data de 23.11.2005 (iarăşi, cu aproape 3 ani înainte de şedinţa CPRD în care i s-a respins preschimbarea). Mă gîndesc că poate o fi doar o coincidenţă de nume şi e vorba de un alt Marin Oană, dar pe saitul SSPR nu apare nici un alt Marin Oană (am căutat şi numele Oana). Or, dacă există un alt Marin Oană la care preschimbarea certificatului a fost respinsă, ar fi trebuit să apară pe saitul SSPR cu precizarea „respins”, cum se întîmplă în alte cazuri (vezi primarul Bucureştilor Sorin Oprescu). Deci, fie saitul SSPR este incomplet şi lipsesc o serie de date, fie SSPR neglijează hotărîrile CPRD iar certificatele deja emise rămîn valabile indiferent de ce se discută la CPRD.

Dacă luăm aceeaşi şedinţă din 9 septembrie 2008 a CPRD, mai găsim o serie de nume cărora li s-a respins preschimbarea certificatelor de revoluţionar, fapt care nu se menţionează pe saitul SSPR. La Lucian Dinu apare aprobat de CPRD în 14.02.2007, şi nu se face nici o referire la noua şedinţă CPRD din 09.09.2008 în care dosarul a fost respins. Numele Neculai Tăbăcatu, Ioan Farcaş, Petre Colţea, Stelian Bărnescu, Nicolae Cîrstoiu, Emil Enache, Călin Marinescu, Petru Nemeş, Ion Mustăcioară nu apar deloc pe saitul SSPR, de parcă persoanele acelea nici n-ar fi depus vreo cerere de preschimbare (fapt imposibil, căci n-ar fi ajuns să fie discutate la CPRD fără o asemenea cerere), iar Victor Socaciu, Liviu Iacob, Iacob Munteanu, Radu Toader, Emilia Vodea, Mihai Alexe, Valeriu Fasole, Ioan Moni, Constantin Gruescu, Constantin Dorinel Aleonte, Sorin Trifan, Luis Alberto Petrache, Nicolae Popeţ, Carol Matei Laszlo, Ioan Petrovici sînt prezenţi pe saitul SSPR fără nici o menţiune că dosarul lor a fost discutat şi respins de către CPRD. În cazul lui Victor Socaciu, acesta face acum el însuşi parte din CPRD; e de urmărit dacă comisia nu-şi va revizui părerea.

Din toate cazurile discutate şi respinse în şedinţa CPRD din 9 septembrie 2008, într-un singur caz, Liviu Bordea, apare pe saitul SSPR menţiunea „trimis spre avizare la CPRD, reţinut la CPRD”. Chiar şi în acest caz, corect ar fi fost să se scrie că a fost respins la CPRD, nu „reţinut”. Nu m-am ocupat de cazurile care nu au fost respinse ci doar s-a cerut o verificare suplimentară a dosarelor.

Concluzia pe care o trag din această verificare (n-am verificat toate şedinţele CPRD, ci doar şedinţa din 9 septembrie 2008) este că saitul SSPR are mari lipsuri în ceea ce priveşte informaţia despre cererile de preschimbare depuse, motivul acestor lipsuri fiind, presupun, dorinţa de a îngreuna eventualele contestaţii cu privire la aceste cereri. Totodată, SSPR ignoră hotărîrile de respingere a avizului pe care le ia Comisia Parlamentară, nu numai că nu acţionează pentru anularea certificatelor deja emise sau pentru a respinge el însuşi cererile respinse de CPRD, dar nici măcar nu menţionează pe saitul propriu faptul respingerii respectivelor cereri de către CPRD.

Citeşte şi:
Noua componenţă a comisiei parlamentare pentru revoluţionari
Situaţia preschimbării certificatelor de revoluţionar, raportată de Fesan
Secretarul de stat pentru revoluţionari, Puiu Fesan, la congresul BNR

 

TVR 22 decembrie 1989. Generalul de miliţie Cîmpeanu aderă la revoluţie (video) februarie 23, 2009


Actualizare 3 iunie 2018: Înlocuire înregistrare de pe youtube, care fusese ștearsă, cu înregistrare de pe vimeo.

După apariţia la TVR a colonelului de miliţie Ruşi, deja prezentată pe acest blog, a luat cuvîntul şi generalul Cîmpeanu. Acesta se declară ca fiind la comanda miliţiei ţării, ca urmare a faptului că şeful Inspectoratului general al Miliţiei, generalul Constantin Nuţă, plecase la Timişoara unde se implicase în reprimarea revoluţiei. Nuţă, împreună cu adjunctul său generalul Velicu Mihalea, avea să fie omorît în 23 decembrie, cînd elicopterul în care se afla a fost doborît.

Pentru alte înregistrări de la TVR din acea perioadă vezi TVR în decembrie 1989.

Transcriere înregistrare:
00:00 Ion Caramitru: Acum, înainte ca reprezentanţii clerului să vorbească, înainte ca reprezentanţii culturii noastre, care sînt aici în studio, mari scriitori, mari gînditori, poeţi, muncitori, oameni care au venit cu toţii astăzi, pe tancuri şi am ocupat televiziunea, să vorbească şi să spună ce au de spus, dau cuvîntul reprezentanţilor miliţiei şi securităţii care au ceva de spus foarte important. Este absolut necesar ca ordinea să fie respectată pentru că altfel toate aceste cuceriri care au venit atît de repede, să nu se stingă niciodată. Dînşii se vor prezenta. Poftiţi!
00:35 Generalul Cîmpeanu: Sînt generalul Cîmpeanu, locţiitor al şefului Inspectoratului General al Miliţiei, în prezent la comanda miliţiei ţării. Am ordonat ca toate efectivele să se retragă în unităţi, să nu se facă nici un fel de uz de armă şi de foc. la recomandarea care mi s-a făcut consider că se poate ca miliţia ţării să participe în continuare la menţinerea ordinei şi disciplinei, şi pentru a se putea realiza acest lucru, în semn de recunoaştere miliţia să poarte pe mîna stîngă tricolorul. insist să nu se dea naştere la nici un fel de incidente. Deasemenea, doresc ca şi civilii să nu insiste să intre în unităţile noastre, pentru a putea menţine ordinea, pentru a asigura să nu se facă uz de armă. Pentru a nu da naştere la noi incidente. Doresc ca unităţile de miliţie, de circulaţie, să-şi facă în continuare datoria, pentru a putea să-şi aducă contribuţia la desfăşurarea în cele mai bune condiţiuni a traficului. Vom da ordine concrete în continuare la toate unităţile de miliţie în funcţie de problemele care vor apare, pentru a ne aduce contribuţia la menţinerrea ordinei şi disciplinei în ţară. Şi liniştei publice. (se uită pe nişte hîrtii) Doresc, insist pentru ca organele noastre de miliţie să poată să-şi facă datoria, să aibă acest semn distinct, şi, în acelaşi timp, cetăţenii patriei noastre să le dea concursul în realizarea sarcinilor care li s-au trasat. Voi stabili în continuare ce ordine urmează să transmit, şi prin conducerea Inspectoratului General al Miliţiei le voi face. Vă rog să raportaţi conducerii Inspectoratului General al Miliţiei toate problemele care apar. Vă rog să folosiţi toată aparatura din dotare, staţii, pentru a fi la curent cu toate problemele, cu toate evenimentele, şi să intervenim aşa cum ne-am angajat. Să ne aducem contribuţia pentru menţinerea acestei ordine şi discipline exemplare. Să-şi aducă contribuţia la prinderea tuturor celor care s-au dedat la acte de vandalism.
04:08 Bărbat, din spate: La prinderea lui Ceauşescu.
04:10 Strigăte ale unor persoane care nu se văd în cadru: A tiranului! Spune tiranului!
04:14 Generalul Cîmpeanu: Tiranului.
04:15 Strigăte: Spune tare. S-auzim! Tiranului! S-auzim!
04:17 Generalul Cîmpeanu: A tiranului.
04:22 Mircea Dinescu: Preoţii! Clerul!
04:23 Bărbat: Securitatea nu vorbeşte? Securitatea!

 

Colonel de miliţie Ruşi: Epoleţii mi-au fost smulşi de mîinile oamenilor setoşi de libertate. TVR 22 decembrie 1989 (video) februarie 21, 2009


Apariţia colonelului de miliţie Ruşi (nume identificat după „Revoluţia română în direct” de Mihai Tatulici) la TVR, în 22 decembrie 1989. Şeful Inspectoratului General al Miliţiei, generalul Constantin Nuţă, fusese plecat la Timişoara unde a participat la reprimarea revoluţiei. Avea să fie arestat la Deva, iar apoi să moară în scurt timp, elicopterul în care se afla fiind doborît în perioada „luptei antiteroriste”. Preluarea comenzii Inspectoratului General al Miliţiei de către generalul Cîmpeanu s-a făcut aşadar în absenţa şefului.

Pentru alte înregistrări din revoluţie, vezi „TVR în decembrie 1989”.

Transcriere înregistrare:
00:00 Colonel Ruşi: Da. Stimaţi oameni buni. De la Inspectoratul General al Miliţiei am plecat trei ofiţeri: generalul Cîmpeanu, care şi-a asumat rolul de a fi purtătorul de cuvînt al oamenilor în uniformă albastră, colonelul Suceavă şi subsemnatul. Am ajuns aici, în acest cadru, fără epoleţi. Dar aceşti epoleţi nu mi-au fost smulşi pentru a mă degrada, ci mi-au fost smulşi de mîinile oamenilor setoşi de libertate! De asta mă aflu aici! Pentru a vă aduce la cunoştiinţă faptul că miliţia este alături de popor. Miliţia (aplauze, bravo!), miliţia respectă poporul! (strigăt: Trăiască!) Miliţia apără poporul! Apără ceea ce constituie rodul rolul sudorii muncii lui creatoare!

 

Gheorghe Diaconescu, fost procuror general adjunct al RSR, despre incinerarea cadavrelor din Timişoara (1) (audio) februarie 20, 2009


Prezint un nou fragment din înregistrarea audio de mărturiei date de Gheorghe Diaconescu, fost prim-adjunct al procurorului general al RSR în decembrie 1989, în „procesul celor 25” legat de revoluţia din Timişoara. În acest fragment Diaconescu vorbeşte despre cum s-a hotărît incinerarea a 40 de cadavre a revoluţionarilor timişoreni.

Ce nu spune Gheorghe Diaconescu este că acele cadavre erau neidentificate doar din punctul de vedere al autorităţilor. În multe cazuri familiile aflaseră de moartea victimelor, cereau să li se dea trupurile rudelor lor, dar în jurul spitalului judeţean era un cordon de miliţieni care interzicea aparţinătorilor intrarea în spital (vezi declaraţia doamnei Ferkel-Şuteu). Ideea pe care a dat-o Diaconescu de a se strînge cadavrele care erau în alte spitale la spitalul judeţean a ajutat la operaţiunea de incinerare a cadavrelor, fără această idee unele cadavre ar fi scăpat de incinerare (cazul Csizmarik, de pildă). O variantă posibilă e că la un anumit moment procuratura avea 40 de morţi neidentificaţi şi urmare a acestui fapt s-a dat ordin să se ia din spitalul judeţean pentru a fi incinerate 40 de cadavre. Chiar dacă între timp unele din aceste cadavre au fost identificate, au fost luate şi acestea pentru a se putea raporta îndeplinirea ordinului.

Mai urmăreşte:
– alt fragment din declaraţia lui Diaconescu: Trebuia să fie un dosar istoric, prin care să aducă sancţiuni capitale. O echipă condusă de colonel Caraşcă făcea cercetări avînd sarcina să stabilească cine sînt liderii politici ai manifestărilor din Timişoara
– despre problema cadavrelor incinerate: „Misterul” celor 40 de cadavre

Ascultă înregistrarea declaraţiei lui Gheorghe Diaconescu (38 minute 32 secunde) 

Cu litere cursive între paranteze drepte sînt explicaţii adăugate de mine.

Transcriere înregistrare:

00:00 Gheorghe Diaconescu: În legătură cu acţiunile în urma cărora au murit mai multe persoane în Timişoara şi de asemenea li s-a vătămat grav sănătatea. Duminică spre luni, cred că nici un timişorean şi nici cei care erau din afara Timişorii n-au dormit. Se trăgea, se trăgea foc cu foc, se trăgeau focuri automate… Şi ştiam că de-acuma nu mai erau gloanţe de manevră, ci erau gloanţe reale, muniţie reală. Şi toţi ne închipuiam ce se întîmplă, aşa încît, la ora cinci de dimineaţă, luni, m-am dus la sediul Inspectoratului, să aflu ce s-a întîmplat. Generalul Nuţă dormea, dar generalul Mihale era deja în posesia tuturor datelor necesare. Mi-a şi prezentat un tabel din care rezulta că majoritatea persoanelor care deja decedaseră se aflau în spitalul municipal [confuzie a martorului pe care o va mai repeta în cursul declaraţiei, este vorba de spitalul judeţean] şi cîte două-trei persoane în alte trei-patru spitale ale Timişorii. Erau peste 50 de cadavre la ora aceea. De asemenea, se estima peste 200 numărul de răniţi. L-am rugat să ia măsuri ca toate cadavrele să fie concentrate la spitalul municipal [judeţean], unde era şi sediul Serviciului Exterior de Medicină Legală, pentru a putea purcede de îndată la cercetările cuvenite. Am dat telefon la Bucureşti, era de serviciu la cabinet chiar directorul Direcţiei a-ntîia, Comşa Aurel, şi l-am rugat să-mi mai trimeată doi criminalişti cu experienţă. Era vorba de zeci de cadavre. Şi au venit procurorii grad I: Ovidiu Petrescu şi Vasile Grevdea, amîndoi cu o valoroasă experienţă în materie. Cu primul avion, la ora 9, erau în Timişoara. În cursul acelei zile, împreună cu medicii legişti, s-a procedat, pe de o parte, la întocmirea proceselor verbale de constatare, la emiterea rezoluţiilor de efectuare a acestora, de efectuare a constatărilor medico-legale şi, de asemenea, s-au elaborat actele medico-legale necesare. L-am rugat pe generalul Nuţă să îmi dea nişte ofiţeri de judiciar. Sigur, prezenţa lor nu este obligatorie de la lege, însă în cadrul normelor metodologice de muncă, este aproape obligatoriu să fie un ofiţer de judiciar, pentru că el urmează să facă investigaţiile cuvenite în legătură cu împrejurările în care a decedat acea persoană. Nu avea. Şi-atunci au participat cîţiva lucrători, poate cinci, dintre care o parte subofiţeri de la judiciar, alături de procurori şi de medicul legist. Am avut, însă şansa că a venit… era acolo colonelul Ghircoiaş, directorul Institutului de Criminalistică, şi mai era împreună cu el un… cred că este subofiţer… îl văzusem în foarte multe împrejurări, era un foarte bun tehnician… nu-i ştiu numele. Dar l-am întîlnit în cazuri deosebit de grele şi ştiam că lucrează foarte frumos. Care s-au deplasat, şi ei, la Serviciul Medico-Legal, pentru a face cuvenitele fotografii judiciar-operative. Spre seară, deja aveam un tablou oarecum închegat, în legătură cu cauzele acestor decese. Vreau să vă spun că, mergînd la Serviciul Medico-Legal, am constatat că toate cadavrele erau dispuse în cîteva încăperi mici şi pe coridoare. Cred că Morga avea una sau două utilaje frigorifice; şi în situaţia asta au fost, de la început, puse pe jos, pe ciment, şi tot acolo s-au făcut şi constatările medico-legale. Am mai constatat că majoritatea cadavrelor prezentau traumatisme forte, provenite prin proiectil, prin împuşcare, o anumită parte, mai puţin însemnată – dar dv. o să le găsiţi pe toate, sînt toate acestea acolo unde trebuie, poate v-au şi sosit – altele, alte cadavre probabil, nu probabil, sigur, că aveau urme de traumatism cranian, provocate fie prin lovire activă, deci baston, ceva de genul acesta, fie prin comprimare şi doar unul sau două cazuri, cred, cu urme de carbonizare. După aspectul lor, era foarte greu să-ţi faci o imagine, vreau să spun că, ca vîrstă, paleta era între trei anişori sau doi anişori (un copil am văzut) şi peste 60 de ani, femei şi bărbaţi, iar aspectul îmbrăcămintei, îmbrăcăminţii, era deosebit de derutant; fie prin faptul că era prea sumar pentru a fi explicabilă prezenţa cuiva în stradă, fie prin natura vestimentaţiei, care de obicei este propice încăperilor, încît mi-am dat seama că… am dedus… mă refer la momentul acela, nu ulterior, am dedus că o parte au murit în locuinţele lor. Că în balcoane sau ceva de genul acesta. Altminteri, neexplicîndu-se vestimentaţia pe care o purtau. În după-amiaza, în seara de luni, alături de problema minorilor (pe care deja v-am relatat-o), i-am prezentat domnului secretar Coman şi situaţia pe care o constatasem în legătură cu aceste cadavre. Prezente în acel moment erau mai multe persoane. Mi-e greu să departajez care dintre ele au fost prezente luni seară şi care marţi de dimineaţă, deşi în principiu au fost cam aceleaşi. Adică era domnul Radu Bălan, era domnul Pacoste, domnul Ilie Matei, marţi de dimineaţă, în mod sigur, şi domnul Mihalache, care era secretar adjunct, cred, la secţia organizatorică. De ce mi-e greu să fac această departajare? Şi luni seară şi marţi de dimineaţă, cam aceleaşi persoane, aproximativ, erau vădit preocupate de problema acestor cadavre, mai cu seamă, după ce, explicîndu-le în principiu, în sinteză care sînt cauzele morţii, am făcut precizarea că, din păcate, noi nu ştim decît 13 dintre aceste cadavre cine sînt. Celelalte 40 fiind neidentificate. Nu aveau nici un fel de act asupra lor şi nici alte însemnări, un telefon, sau orice altceva care să permită o identificare rapidă. Domnul Coman m-a întrebat cam care sînt perspectivele în a fi identificate aceste cadavre. I-am răspuns că-mi este imposibil să dau o prognoză, pentru că sînt zeci de cazuri cînd, pentru un singur cadavru, se fac investigaţii luni de zile, în condiţii de normalitate; dar acum, cînd toată Timişoara era în stradă, cînd organul de poliţie era complet blocat, este hazardat să mă pot pronunţa. În seara aceea, dar şi în dimineaţa următoare, şi accentuez pentru a doua oară acest lucru, acesta nevizînd direct poziţia mea, ci a celorlalte persoane care au fost prezente şi au participat la aceste discuţii, se punea problema: “Dom’le, totuşi, ce facem cu aceste cadavre?” Pentru că, dacă pentru cele 13 persoane care erau cunoscute, exista o altă problemă la care am să revin, în schimb pentru celelalte 40 care erau acolo, trebuia găsită o soluţie. Deşi eram în decembrie, mi-amintesc că în zilele acelea, în Timişoara au fost zile pînă la 20 de grade, şi oricum, chiar dacă nu erau 20 de grade, ele trebuiau îngropate. Mai exista şi pericolul unei contaminări, unei infecţii intraspitaliceşti şi cred că, asupra acestui aspect i-a atras atenţia domnului Coman doctoriţa Novac, care era directoarea Direcţiei [Sanitare] Judeţene, pe care am văzut-o în seara aceea acolo. Problema era foarte grea şi foarte serioasă. Pe de o parte necesitatea de a fi evacuate aceste cadavre din spital şi îngropate, pe de altă parte neputinţa efectivă a noastră de a putea identifica persoanele respective şi respectiv familiile aparţinătoare. N-aş putea să mai spun acuma, pentru că discuţiile erau, natural, libere şi porneau din toate părţile… şi întrebările, şi răspunsurile, şi supoziţiile, şi variantele pe care fiecare şi le imagina, întrebîndu-mă cum se poate proceda în acest fel, am spus că avem deja o experienţă, de la cutremurul din ’77. Cînd, de asemenea, am fost nevoiţi să înhumăm sute de cadavre neidentificate. Şi care au fost ulterior identificate. Am explicat că, în asemenea cazuri, se înscripţionează fie crucea, fie o anumită placă, cu o frază compusă din mai multe etaje. Prima numărul de spital, în cazul în care, înainte de deces, persoana respectivă a fost internată într-un spital, a doua, numărul de înregistrare de la morgă, a treia, procuratură şi a patra, cea de la oficiul de stare civilă. Aşa am procedat, repet, în ’77, şi am spus că avem această metodologie, deja încercată. Este greu să precizez dacă în acea seară – dar înclin să cred că mai degrabă a doua zi de dimineaţă -, cînd s-a ridicat o altă problemă: “Bine, dom’le, am înţeles cum se face treaba asta, dar cine o face?”, şi am spus că, potrivit legii, atribuţiile revin primăriei. Domnul Coman s-a întors către domnul Radu Bălan şi a spus: “Bălane, ai auzit?”. Domnul Bălan l-a chemat pe primarul Timişorii, care, dacă nu mă înşeală memoria, se numea Mîţ sau Moţ, şi era un bărbat de statură scundă. Şi l-a chemat pe primarul municipiului Timişoara. Dar aicea nu vă pot face precizarea certă în legătură cu discuţia cu primarul, dacă a fost luni seară sau marţi de dimineaţă. Dl Bălan i-a spus: “Moţ, trebuie să te îngrijeşti de aceste înmormîntări”. Domnul Moţ era foarte emoţionat. Încă nu se luase o hotărîre, cum să se procedeze – pentru că, spuneam că au existat mai multe gînduri, mai multe variante – se discuta despre o înmormîntare în afara Timişorii, într-un loc mai marginal, în cadrul judeţului, într-un alt judeţ. Dacă nu a plecat încă marţi de dimineaţă domnul Cornel Pacoste la Arad, că ştiu că a plecat, dacă n-a plecat deci la prima oră, cînd se purtau discuţiile acestea, îl aud cum a spus, poate într-o unitate militară, într-o cazarmă de militari. Dacă a plecat la Arad, atuncea luni seara a spus lucrul ăsta, pentru că îmi amintesc foarte bine cînd a propus această variantă. Variantă pe care a reprimat-o dl. Coman: “Totuşi, într-o unitate militară nu se cuvine”. În sfîrşit, erau foarte multe variante, fiecare argumentată într-un anumit fel. După venirea domnului Moţ sau Mîţ, (Bădoiu: Moţ) i-am spus, zic: “Domnu’ primar, indiferent de varianta care se adoptă, nu uitaţi că am depăşit 24 de ore şi că aveţi nevoie de autorizaţia mea. Dl. Moţ a dat din cap, cum că ştia foarte bine lecţia şi de fapt era şi normal să ştie, pentru că fiind primar şi lucrînd în administraţie, ştia că nu se poate înregistra un deces peste 24 de ore, fără autorizaţia procurorului, în cazul morţilor violente. I-am spus că pentru aceasta să ia legătura cu procurorul şef Tilincă, pe care eu îl voi aviza, în vederea obţinerii autorizaţiilor respective. Cu îngăduinţa dv., am să fac o mică paranteză aicea, pentru că am auzit din presă, reverberaţiile unor declaraţii, potrivit cărora procurorul a autoriză transportarea cadavrelor, ceva de genul acesta. Potrivit Decretului 278, declararea mortului se face în decurs de trei zile, iar în cazurile violente, în 24 de ore. De morţi violente. Înlăuntrul aceluiaşi termen de 24 de ore, trebuie înregistrată şi moartea, decesul persoanei. Eu nu cunosc vreun caz să se fi rezolvat în 24 de ore. Şi de aceea, acelaşi Decret 278, care reglementează actele de stare civilă, prevăd că nu se poate face înregistrarea decesului, fără autorizaţia scrisă a procurorului. Aceasta pentru a oferi o garanţie că, în toate aceste cazuri de morţi violente, procurorul este sesizat cu dosarul respectiv. Aceasta este singura autorizaţie pe care o poate da procurorul, potrivit legii. Şi anume, să se autorizeze înregistrarea post 24 de ore a decesului. Cît priveşte unele afirmaţii care am citit în presă că s-au făcut de către unii inculpaţi, şi anume că procurorul are dreptul să aprobe transportarea cadavrelor, sau înhumarea lor, sau incinerarea lor, sau orice altă operaţiune, trebuie să spun – nu dv., care ştiţi foarte bine – ci celor care nu ştiu, că nici în ţara noastră şi nici în vreo altă ţară de pe mapamond, nimeni nu poate dispune asupra corpului unei persoane decedate, în afara aparţinătorilor, fiind o gravă violare a unor drepturi fundamentale. Nici procurorul, nici magistratul, niciunde nu poate da o asemenea aprobare. În cazurile, însă, ca în speţa dv., de persoane neidentificate, cel [cea] care hotărăşte este Primăria, ce destinaţie se va da cadavrelor respective. Adică înhumare, incinerare sau orice alt mod… Am închis paranteza şi continui. Am plecat în acea seară de la Comitetul Judeţean de Partid, fără ca să se fi adoptat nici un fel soluţie…
21:48 Judecător (Cornel Bădoiu): În 18 sau…?
21:49 Gheorghe Diaconescu: În 17. 17, luni.
21:54 Cornel Bădoiu: În 18!
21:56 Gheorghe Diaconescu: În 18, luni. Iertaţi-mă. 18 luni. Da. Deci, fără să se fi adoptat nici un fel de soluţie.
22:04 Cornel Bădoiu: Da.
22:06 Gheorghe Diaconescu: Între orele 9 şi 10, cred, am primit un telefon de la generalul Nuţă, prin care mi-a cerut să vin pentru o chestiune extrem de importantă şi urgentă la inspectorat, şi mi-a trimis maşina. În cabinetul inspectorului şef…
22:29 Cornel Bădoiu: Între ce ore aţi spus?
22:30 Gheorghe Diaconescu: Între 9 şi 10 seara, deci 21 – 22, cu o marjă de jumătate de oră în sus sau în jos… Am intrat acolo. Erau în jurul biroului: generalul Nuţă, generalul Macri, generalul Mihale şi în birou mai mulţi ofiţeri. Am avut sentimentul că…
23:08 Cornel Bădoiu: Printre acei ofiţeri se găsea vreunul dintre inculpaţi? Printre acei ofiţeri.
23:14 Gheorghe Diaconescu: Nu v-am înţeles.
23:15 Cornel Bădoiu: Printre acei ofiţeri, exista şi vreunul dintre inculpaţi?
23:24 Gheorghe Diaconescu: N-aş putea să vă răspund la întrebarea dv., pentru că încă de la început am fost frapat de tensiunea care exista în această cameră. Mi-e greu să v-o descriu, în tot cazul, parcă erau toţi foarte crispaţi. Parcă era o chestiune gravă care se discutase şi chiar şi generalul Nuţă şi generalul Macri, care erau nişte bărbaţi care treceau uşor de la o stare la alta, atunci cînd mi-au vorbit – iar eu aveam concentrată atenţia asupra lor – şi la ei am simţit parcă ceva care nu era în nota lor obişnuită. A început generalul Macri şi a continuat generalul Nuţă să-mi spună că îmi pun la dispoziţie mijloacele necesare şi oamenii necesari, pentru ca persoanele decedate şi aflate la Spital municipal [Judeţean] să mai fie, încă o dată, examinate medico-legal, la Bucureşti. Amîndoi solicitau acest lucru, dar fără să dea explicaţii. Mi-am dat seama cu uşurinţă că în problema care era de stringentă actualitate, şi anume în problema scoaterii cadavrelor de la spital, este acum implicat şi Ministerul de Interne, deşi pe lege nu aveau nimic de-a face cu această problemă. Repet, toată problema şi competenţa aparţinea Primăriei. Dar pentru că nu mi s-a explicat de ce este nevoie de acest transfer la Institutul Medico-Legal, am răspuns foarte scurt, că noi sîntem satisfăcuţi de constatările făcute. Şedinţa n-a mai durat. Am fost invitaţi în acea cameră din spate, în oficiu, şi deopotrivă generalul Nuţă şi Macri mi-au spus că poate cinăm împreună.
26:10 Cornel Bădoiu: Că…?
26:11 Gheorghe Diaconescu: Cinăm, să cinăm împreună. Le-am răspuns că la ora aceea cred că nici un pahar de apă nu pot să-l beau – şi aveam suficiente temeiuri -, dar s-a reluat discuţia despre noua constatare medico-legală. Domnule preşedinte, dv. ştiţi foarte bine, că o nouă expertiză medico-legală, mai ales în asemenea cazuri, însemna o rezoluţie de nici o pagină, mai ales că nu aveam datele de stare civilă şi treceam numai nişte numere, elaborarea, motivarea unei asemenea ordonanţe, care apoi se multiplica în 50-60 de exemplare, era o chestiune de cîteva minute pe care o puteam face eu sau orice procuror din subordine. În condiţiile însă în care nici în plenul celor care eram în cabinetul inspectorului şef, nici între noi trei, nici generalul Nuţă, nici generalul Macri nu mi-au spus absolut nimica asupra obiectului şi finalităţii acestei noi expertize – care nu părea deloc motivată -, le-am spus că, într-adevăr, rămîn la aceeaşi opinie, că nu se impune o nouă expertiză. Discuţia s-a mai degradat puţin, pentru că generalul Nuţă mi-a spus că totuşi e bine să nu mai greşesc a doua oară – cum am greşit prima oară cu minorii -, şi să fiu alături de el. Cum nici unul dintre ei doi nu au făcut măcar o jumătate de pas, pentru a mă lămuri ce este cu această nouă expertiză, natural, nu am înţeles nici eu să dau acea rezoluţie care – repet, dura 10 minute -, pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale. Ne-am despărţit din nou în acea seară, spun din nou pentru că era poate a treia oară, în condiţii mai puţin dorite. Ajungînd acolo unde trebuia să ajung, am primit telefon de la generalul Stănculescu, ca a doua zi, la ora şapte, să mă prezint la domnul secretar Coman Ion.
29:02 Cornel Bădoiu: Deci v-aţi dus probabil la Procuratură?
29:04 Gheorghe Diaconescu: Vă rog?
29:05 Cornel Bădoiu: V-aţi dus la procuratură?
29:06 Gheorghe Diaconescu: Nu. La hotel. A doua zi de dimineaţă, aşa cum vă spuneam mai înainte, erau aproximativ aceleaşi persoane care şi seara discutaseră, ca şi acuma de dimineaţă, aceeaşi problemă: ce soluţie să se dea în legătură cu aceste cadavre. Nici atunci – asta era deci marţi, marţi, 19 -, nici atunci n-a existat un consens, iar după o oră sau o oră jumate cît am stat acolo, discutînd şi alte chestiuni, ne-am ridicat de la masă, iar domnul secretar Coman m-a condus de braţ, pînă lîngă fereastră. Şi la vremea aceea, ca şi în prezent, exista sindromul interceptării convorbirilor telefonice sau a ascultării, discret, în diferite camere, şi exista practica dai drumul la radio şi să discuţi în apropierea ferestrelor, încît gestul nu m-a mirat. Cu acest prilej, domnul Coman mi-a spus că problema cadavrelor a fost rezolvată de către băieţii de la MI. De asemenea, mi-a mai spus că în cursul acelei nopţi a avut o convorbire cu procurorul general Nicolae Popovici, dar că nu a reuşit să se înţeleagă cu procurorul general sau, remarca cu zîmbetul în colţul gurii: „Sau hoţul ăla de Popovici s-a făcut că nu mă înţelege”.
31:31 Cornel Bădoiu: Pe tema cadavrelor, nu?
31:33 Gheorghe Diaconescu: Vă rog?
31:34 Cornel Bădoiu: Pe tema cadavrelor?
31:35 Gheorghe Diaconescu: Da, dar nu s-a pronunţat “cadavre”. Nu se discuta despre cadavre; mă refer la discuţia dintre domnul Coman şi procurorul general Popovici. Mi-a spus că: “În problema aceasta am telefonat la Bucureşti şi am încercat să discut cu Popovici, dar el fie nu m-a înţeles, fie hoţul de el s-a făcut că nu mă înţelege“… Iarăşi, aici, nu mai am siguranţă dacă este vorba de marţi sau miercuri, dar cred că tot marţi a sosit Ilie Ceauşescu, şi dacă este marţi ziua în care a sosit Ilie Ceauşescu, aspect pe care-l voi relata ulterior şi separat, însemnează că a mai întîrziat la sediul Comitetului Judeţean, pentru că generalul Ilie Ceauşescu venise cu nişte documente (la care am să mă refer ulterior). Oricum, înainte de a pleca de la sediu, de la sediul Comitetului Judeţean, ştiam nu numai că nu mai sînt cadavrele la Morga Spitalului, dar mai ştiam că nu mai sînt nici evidenţele. Adică, secretul de peste noapte era un Polichinel pentru timişoreni, a doua zi de dimineaţă.
33:04 Cornel Bădoiu: N-am înţeles.
33:05 Gheorghe Diaconescu: Secretul de peste noapte devenise secretul lu’ Polichinel a doua zi de dimineaţă, şi toată Timişoara deja ştia acest lucru. Şi se discuta într-un mod foarte clar.
33:24 Cornel Bădoiu: Dar cine vă pusese în temă cu dispariţia documentelor?
33:32 Gheorghe Diaconescu: Cred că tot acolo, în cadrul discuţiilor respective.
33:35 Cornel Bădoiu: La Judeţeana de Partid?
33:36 Gheorghe Diaconescu: Da. Oricum, eu cînd am plecat de-acolo ştiam că nu mai sînt documentele la Spitalul municipal [Judeţean]. Desigur, discuţiile pe care le-am avut în seara precedentă cu generalii Macri şi Nuţă, precizările de a doua zi din partea domnului secretar Coman erau îndestulătoare pentru mine, ca să realizez că au fost luate cadavrele de-acolo. Dar, absenţa acelei rezoluţii pe care nu am dat-o luni seară, cît şi faptul că nu s-au solicitat acele adeverinţe la care mă refer, pentru înregistrarea morţii, mi-au creat imaginea unui fapt ilicit. În această situaţie, m-am reîntors, m-am întors, m-am dus direct la procuratură şi am cerut procurorului şef Tilincă să-mi prezinte toate dosarele. Ele erau pe procurori. Fiecare cîte două-trei-patru, cîte au reuşit să facă în ziua de luni şi marţi de dimineaţă. Aceste dosare au fost puse în două plicuri mari şi toate îmbalotate, ambele îmbalotate, legate şi s-a pus şi sigiliu cred. Pe copertă am scris numărul “54”, cred, şi am semnat. I-am cerut colegului Tilincă să pună aceste dosare în casa de fier, să nu discute cu nimeni că le are, iar dacă tot va fi întrebat de orişicine, subliniind de cîteva ori “orişicine”, să spună că sînt la mine. Ulterior, cînd s-a făcut acea cercetare de către procurorul general, am aflat de la domnul Ovidiu Petrescu, de la, nu eu, că i-aş fi făcut chiar o sumă mai mare de recomandări, în legătură cu felul în care să păzească dosarele; dar eu, nu mi le aminteam. Exista o stare de tensiune care pe mine m-a făcut să uit efectiv datele… oricum, dacă sînt reale afirmaţiile colegilor mei, era un plus de atenţie pe care i-l dădeam sau îl transmiteam domnului Tilincă, pentru a se îngriji de proteguirea lor. Dacă în prezent mai sînt doar patru cadavre neidentificate, aceasta se datorează domnului Tilincă, care a protejat acele dosare, ele fiind unicele acte pe baza cărora s-a putut face ulterior identificarea cadavrelor.
37:23 Cornel Bădoiu: Dar de fapt ce cuprindeau dosarele acestea?
37:29 Gheoghe Diaconescu: Fiecare dosar cuprindea: procesul verbal de constatare al procurorului, care, în ce priveşte persoanele neidentificate, era mult mai amplu decît al celorlalţi. Pentru că, necunoscîndu-se identitatea persoanei decedate, trebuiau făcute nişte descrieri cît mai ample, cât mai amănunţite, în afara de culoarea părului, ochilor şamd, semne particulare etc.
38:03 Cornel Bădoiu: Da, da. Bun.
38:04 Gheorghe Diaconescu: Iar acestui proces verbal, asociat fotografiilor judiciar-operative, permiteau identificarea ulterioară. De asemenea, mai cuprindea rezoluţia de dispunere a constatării medico-legale şi actul medico-legal. Cu aceste dosare, pe 22 decembrie, după ce la televiziune am văzut ce s-a întîmplat la Bucureşti, [Final faţă casetă. În volumul “Memorialului Revoluţiei” se mai consemnează: m-am deplasat la Procuratură şi…]

(Va urma)

 

Vladimir Tismăneanu şi-a făcut blog februarie 19, 2009


De cîteva zile a intrat în blogosferă şi Vladimir Tismăneanu, cunoscut pentru faptul că a condus comisia prezidenţială de condamnare a comunismului. Îi urez succes în noua sa calitate. Puteţi citi blogul său aici.

Din punct de vedere al istoriografiei revoluţiei din 1989 Tismăneanu e mai degrabă o prezenţă discretă, scriind relativ puţin pe acest subiect, rezumîndu-se să preia generalităţi la modă, fără o analiză de amănunt.

În raportul comisiei prezidenţiale condusă de Tismăneanu exista şi un capitol dedicat revoluţiei din 1989, aşa cum se vede pe varianta raportului care se află postată pe saitul preşedinţiei (pag. 620-627). Însă în varianta de raport publicată de editura Humanitas s-au introdus multe schimbări faţă de varianta de pe saitul preşedinţiei. Una dintre schimbări a fost şi eliminarea capitolului despre revoluţia din 1989. Probabil s-a considerat că revoluţia din 1989 este un eveniment prea mărunt în istoria comunismului din România pentru a i se consacra un capitol separat.

Am încercat să obţin, de la Preşedinţia României, o explicaţie cu privire la diferenţele între raportul comisiei Tismăneanu aşa cum este el publicat (chiar şi azi) pe saitul Preşedinţiei şi raportul publicat de editura Humanitas. Iată un fragment dintr-un mesaj al meu trimis anul trecut preşedinţiei României:

În temeiul legii 544/2001 a liberului acces la informaţii vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:
– Care este Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România pe care Administraţia Prezidenţială şi-l asumă ca bază teoretică a mesajului prezentat de preşedintele Traian Băsescu în parlamentul României în 18 decembrie 2006, cel publicat pe situl Preşedinţiei României sau cel publicat de Editura Humanitas?
– Care este explicaţia diferenţelor dintre aceste două versiuni ale Raportului, cine şi cu aprobarea cui a schimbat textul Raportului după publicarea acestuia pe situl Preşedinţiei României?
– Comisia Prezidenţială de Analiză a Dictaturii Comuniste din România îşi continuă funcţionarea şi astăzi? Dacă nu, pînă cînd a funcţionat această Comisie?
– Schimbările apărute în Raport ulterior publicării sale pe situl Preşedinţiei României au fost aprobate de plenul Comisiei?
– Vă rog să-mi transmiteţi o copie a regulamentului de funcţionare al Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste.
– Administraţia Prezidenţială consideră autentică varianta de Raport Final al Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România publicată de Editura Humanitas?

Răspunsul primit de la preşedinţie precizează:

Regimul comunist din România a fost condamnat de către preşedintele României în baza Raportului Final prezentat de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (CPADCR) la începutul lunii decembrie 2006, document postat pe situl Administraţiei Prezidenţiale la momentul 18 decembrie 2006.
În legătură cu documentul elaborat, ca şi în cazul Raportului Final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, şi responsabilii CPACDR au făcut precizarea că: „Această formă a Raportului Final ar putea înregistra corecturi, adăugiri şi adnotări pe măsura procesului de redactare”.
Funcţionarea Comisiei s-a întemeiat pe principiul consensului, cu posibilitatea exprimării opiniei separate, realitate care se vădeşte şi în textul Raportului. În versiunea care a apărut la Editura Humanitas s-au realizat modificări în ceea ce priveşte ordinea capitolelor, pentru a răspunde sugestiilor unora dintre membri şi experţii Comisiei. De asemenea, acolo unde s-a obţinut bibliografie suplimentară, ea a fost inclusă. Prin celelalte modificări operate, s-a urmărit coerenţa şi rigoarea textului, precum şi eliminarea repetiţiilor.
CPADCR nu a avut nici personalitate juridică, nici regulament de funcţionare şi nici buget propriu. Practic, Comisia a funcţionat pînă la 11 aprilie 2007 cînd, printr-o Decizie a preşedintelui României a luat fiinţă Comisia Prezidenţială Consultativă pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.
Cu deosebită consideraţie,
Gussi Alexandru
consilier de stat

Pe acest blog am comentat partea despre revoluţie din raportul comisiei Tismăneanu (varianta de pe saitul preşedinţiei) în articolul Institutul Revoluţiei contra Comisiei Tismăneanu şi am publicat articolul lui Rich Andrew Hall Ce l-a făcut pe Ceauşescu să fugă?, în care se fac referiri la scrierile lui Tismăneanu despre revoluţie.