Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Colonel de miliţie Ruşi: Epoleţii mi-au fost smulşi de mîinile oamenilor setoşi de libertate. TVR 22 decembrie 1989 (video) februarie 21, 2009


Apariţia colonelului de miliţie Ruşi (nume identificat după „Revoluţia română în direct” de Mihai Tatulici) la TVR, în 22 decembrie 1989. Şeful Inspectoratului General al Miliţiei, generalul Constantin Nuţă, fusese plecat la Timişoara unde a participat la reprimarea revoluţiei. Avea să fie arestat la Deva, iar apoi să moară în scurt timp, elicopterul în care se afla fiind doborît în perioada „luptei antiteroriste”. Preluarea comenzii Inspectoratului General al Miliţiei de către generalul Cîmpeanu s-a făcut aşadar în absenţa şefului.

Pentru alte înregistrări din revoluţie, vezi „TVR în decembrie 1989”.

Transcriere înregistrare:
00:00 Colonel Ruşi: Da. Stimaţi oameni buni. De la Inspectoratul General al Miliţiei am plecat trei ofiţeri: generalul Cîmpeanu, care şi-a asumat rolul de a fi purtătorul de cuvînt al oamenilor în uniformă albastră, colonelul Suceavă şi subsemnatul. Am ajuns aici, în acest cadru, fără epoleţi. Dar aceşti epoleţi nu mi-au fost smulşi pentru a mă degrada, ci mi-au fost smulşi de mîinile oamenilor setoşi de libertate! De asta mă aflu aici! Pentru a vă aduce la cunoştiinţă faptul că miliţia este alături de popor. Miliţia (aplauze, bravo!), miliţia respectă poporul! (strigăt: Trăiască!) Miliţia apără poporul! Apără ceea ce constituie rodul rolul sudorii muncii lui creatoare!

 

Gheorghe Diaconescu, fost procuror general adjunct al RSR, despre incinerarea cadavrelor din Timişoara (1) (audio) februarie 20, 2009


Prezint un nou fragment din înregistrarea audio de mărturiei date de Gheorghe Diaconescu, fost prim-adjunct al procurorului general al RSR în decembrie 1989, în „procesul celor 25” legat de revoluţia din Timişoara. În acest fragment Diaconescu vorbeşte despre cum s-a hotărît incinerarea a 40 de cadavre a revoluţionarilor timişoreni.

Ce nu spune Gheorghe Diaconescu este că acele cadavre erau neidentificate doar din punctul de vedere al autorităţilor. În multe cazuri familiile aflaseră de moartea victimelor, cereau să li se dea trupurile rudelor lor, dar în jurul spitalului judeţean era un cordon de miliţieni care interzicea aparţinătorilor intrarea în spital (vezi declaraţia doamnei Ferkel-Şuteu). Ideea pe care a dat-o Diaconescu de a se strînge cadavrele care erau în alte spitale la spitalul judeţean a ajutat la operaţiunea de incinerare a cadavrelor, fără această idee unele cadavre ar fi scăpat de incinerare (cazul Csizmarik, de pildă). O variantă posibilă e că la un anumit moment procuratura avea 40 de morţi neidentificaţi şi urmare a acestui fapt s-a dat ordin să se ia din spitalul judeţean pentru a fi incinerate 40 de cadavre. Chiar dacă între timp unele din aceste cadavre au fost identificate, au fost luate şi acestea pentru a se putea raporta îndeplinirea ordinului.

Mai urmăreşte:
– alt fragment din declaraţia lui Diaconescu: Trebuia să fie un dosar istoric, prin care să aducă sancţiuni capitale. O echipă condusă de colonel Caraşcă făcea cercetări avînd sarcina să stabilească cine sînt liderii politici ai manifestărilor din Timişoara
– despre problema cadavrelor incinerate: „Misterul” celor 40 de cadavre

Ascultă înregistrarea declaraţiei lui Gheorghe Diaconescu (38 minute 32 secunde) 

Cu litere cursive între paranteze drepte sînt explicaţii adăugate de mine.

Transcriere înregistrare:

00:00 Gheorghe Diaconescu: În legătură cu acţiunile în urma cărora au murit mai multe persoane în Timişoara şi de asemenea li s-a vătămat grav sănătatea. Duminică spre luni, cred că nici un timişorean şi nici cei care erau din afara Timişorii n-au dormit. Se trăgea, se trăgea foc cu foc, se trăgeau focuri automate… Şi ştiam că de-acuma nu mai erau gloanţe de manevră, ci erau gloanţe reale, muniţie reală. Şi toţi ne închipuiam ce se întîmplă, aşa încît, la ora cinci de dimineaţă, luni, m-am dus la sediul Inspectoratului, să aflu ce s-a întîmplat. Generalul Nuţă dormea, dar generalul Mihale era deja în posesia tuturor datelor necesare. Mi-a şi prezentat un tabel din care rezulta că majoritatea persoanelor care deja decedaseră se aflau în spitalul municipal [confuzie a martorului pe care o va mai repeta în cursul declaraţiei, este vorba de spitalul judeţean] şi cîte două-trei persoane în alte trei-patru spitale ale Timişorii. Erau peste 50 de cadavre la ora aceea. De asemenea, se estima peste 200 numărul de răniţi. L-am rugat să ia măsuri ca toate cadavrele să fie concentrate la spitalul municipal [judeţean], unde era şi sediul Serviciului Exterior de Medicină Legală, pentru a putea purcede de îndată la cercetările cuvenite. Am dat telefon la Bucureşti, era de serviciu la cabinet chiar directorul Direcţiei a-ntîia, Comşa Aurel, şi l-am rugat să-mi mai trimeată doi criminalişti cu experienţă. Era vorba de zeci de cadavre. Şi au venit procurorii grad I: Ovidiu Petrescu şi Vasile Grevdea, amîndoi cu o valoroasă experienţă în materie. Cu primul avion, la ora 9, erau în Timişoara. În cursul acelei zile, împreună cu medicii legişti, s-a procedat, pe de o parte, la întocmirea proceselor verbale de constatare, la emiterea rezoluţiilor de efectuare a acestora, de efectuare a constatărilor medico-legale şi, de asemenea, s-au elaborat actele medico-legale necesare. L-am rugat pe generalul Nuţă să îmi dea nişte ofiţeri de judiciar. Sigur, prezenţa lor nu este obligatorie de la lege, însă în cadrul normelor metodologice de muncă, este aproape obligatoriu să fie un ofiţer de judiciar, pentru că el urmează să facă investigaţiile cuvenite în legătură cu împrejurările în care a decedat acea persoană. Nu avea. Şi-atunci au participat cîţiva lucrători, poate cinci, dintre care o parte subofiţeri de la judiciar, alături de procurori şi de medicul legist. Am avut, însă şansa că a venit… era acolo colonelul Ghircoiaş, directorul Institutului de Criminalistică, şi mai era împreună cu el un… cred că este subofiţer… îl văzusem în foarte multe împrejurări, era un foarte bun tehnician… nu-i ştiu numele. Dar l-am întîlnit în cazuri deosebit de grele şi ştiam că lucrează foarte frumos. Care s-au deplasat, şi ei, la Serviciul Medico-Legal, pentru a face cuvenitele fotografii judiciar-operative. Spre seară, deja aveam un tablou oarecum închegat, în legătură cu cauzele acestor decese. Vreau să vă spun că, mergînd la Serviciul Medico-Legal, am constatat că toate cadavrele erau dispuse în cîteva încăperi mici şi pe coridoare. Cred că Morga avea una sau două utilaje frigorifice; şi în situaţia asta au fost, de la început, puse pe jos, pe ciment, şi tot acolo s-au făcut şi constatările medico-legale. Am mai constatat că majoritatea cadavrelor prezentau traumatisme forte, provenite prin proiectil, prin împuşcare, o anumită parte, mai puţin însemnată – dar dv. o să le găsiţi pe toate, sînt toate acestea acolo unde trebuie, poate v-au şi sosit – altele, alte cadavre probabil, nu probabil, sigur, că aveau urme de traumatism cranian, provocate fie prin lovire activă, deci baston, ceva de genul acesta, fie prin comprimare şi doar unul sau două cazuri, cred, cu urme de carbonizare. După aspectul lor, era foarte greu să-ţi faci o imagine, vreau să spun că, ca vîrstă, paleta era între trei anişori sau doi anişori (un copil am văzut) şi peste 60 de ani, femei şi bărbaţi, iar aspectul îmbrăcămintei, îmbrăcăminţii, era deosebit de derutant; fie prin faptul că era prea sumar pentru a fi explicabilă prezenţa cuiva în stradă, fie prin natura vestimentaţiei, care de obicei este propice încăperilor, încît mi-am dat seama că… am dedus… mă refer la momentul acela, nu ulterior, am dedus că o parte au murit în locuinţele lor. Că în balcoane sau ceva de genul acesta. Altminteri, neexplicîndu-se vestimentaţia pe care o purtau. În după-amiaza, în seara de luni, alături de problema minorilor (pe care deja v-am relatat-o), i-am prezentat domnului secretar Coman şi situaţia pe care o constatasem în legătură cu aceste cadavre. Prezente în acel moment erau mai multe persoane. Mi-e greu să departajez care dintre ele au fost prezente luni seară şi care marţi de dimineaţă, deşi în principiu au fost cam aceleaşi. Adică era domnul Radu Bălan, era domnul Pacoste, domnul Ilie Matei, marţi de dimineaţă, în mod sigur, şi domnul Mihalache, care era secretar adjunct, cred, la secţia organizatorică. De ce mi-e greu să fac această departajare? Şi luni seară şi marţi de dimineaţă, cam aceleaşi persoane, aproximativ, erau vădit preocupate de problema acestor cadavre, mai cu seamă, după ce, explicîndu-le în principiu, în sinteză care sînt cauzele morţii, am făcut precizarea că, din păcate, noi nu ştim decît 13 dintre aceste cadavre cine sînt. Celelalte 40 fiind neidentificate. Nu aveau nici un fel de act asupra lor şi nici alte însemnări, un telefon, sau orice altceva care să permită o identificare rapidă. Domnul Coman m-a întrebat cam care sînt perspectivele în a fi identificate aceste cadavre. I-am răspuns că-mi este imposibil să dau o prognoză, pentru că sînt zeci de cazuri cînd, pentru un singur cadavru, se fac investigaţii luni de zile, în condiţii de normalitate; dar acum, cînd toată Timişoara era în stradă, cînd organul de poliţie era complet blocat, este hazardat să mă pot pronunţa. În seara aceea, dar şi în dimineaţa următoare, şi accentuez pentru a doua oară acest lucru, acesta nevizînd direct poziţia mea, ci a celorlalte persoane care au fost prezente şi au participat la aceste discuţii, se punea problema: “Dom’le, totuşi, ce facem cu aceste cadavre?” Pentru că, dacă pentru cele 13 persoane care erau cunoscute, exista o altă problemă la care am să revin, în schimb pentru celelalte 40 care erau acolo, trebuia găsită o soluţie. Deşi eram în decembrie, mi-amintesc că în zilele acelea, în Timişoara au fost zile pînă la 20 de grade, şi oricum, chiar dacă nu erau 20 de grade, ele trebuiau îngropate. Mai exista şi pericolul unei contaminări, unei infecţii intraspitaliceşti şi cred că, asupra acestui aspect i-a atras atenţia domnului Coman doctoriţa Novac, care era directoarea Direcţiei [Sanitare] Judeţene, pe care am văzut-o în seara aceea acolo. Problema era foarte grea şi foarte serioasă. Pe de o parte necesitatea de a fi evacuate aceste cadavre din spital şi îngropate, pe de altă parte neputinţa efectivă a noastră de a putea identifica persoanele respective şi respectiv familiile aparţinătoare. N-aş putea să mai spun acuma, pentru că discuţiile erau, natural, libere şi porneau din toate părţile… şi întrebările, şi răspunsurile, şi supoziţiile, şi variantele pe care fiecare şi le imagina, întrebîndu-mă cum se poate proceda în acest fel, am spus că avem deja o experienţă, de la cutremurul din ’77. Cînd, de asemenea, am fost nevoiţi să înhumăm sute de cadavre neidentificate. Şi care au fost ulterior identificate. Am explicat că, în asemenea cazuri, se înscripţionează fie crucea, fie o anumită placă, cu o frază compusă din mai multe etaje. Prima numărul de spital, în cazul în care, înainte de deces, persoana respectivă a fost internată într-un spital, a doua, numărul de înregistrare de la morgă, a treia, procuratură şi a patra, cea de la oficiul de stare civilă. Aşa am procedat, repet, în ’77, şi am spus că avem această metodologie, deja încercată. Este greu să precizez dacă în acea seară – dar înclin să cred că mai degrabă a doua zi de dimineaţă -, cînd s-a ridicat o altă problemă: “Bine, dom’le, am înţeles cum se face treaba asta, dar cine o face?”, şi am spus că, potrivit legii, atribuţiile revin primăriei. Domnul Coman s-a întors către domnul Radu Bălan şi a spus: “Bălane, ai auzit?”. Domnul Bălan l-a chemat pe primarul Timişorii, care, dacă nu mă înşeală memoria, se numea Mîţ sau Moţ, şi era un bărbat de statură scundă. Şi l-a chemat pe primarul municipiului Timişoara. Dar aicea nu vă pot face precizarea certă în legătură cu discuţia cu primarul, dacă a fost luni seară sau marţi de dimineaţă. Dl Bălan i-a spus: “Moţ, trebuie să te îngrijeşti de aceste înmormîntări”. Domnul Moţ era foarte emoţionat. Încă nu se luase o hotărîre, cum să se procedeze – pentru că, spuneam că au existat mai multe gînduri, mai multe variante – se discuta despre o înmormîntare în afara Timişorii, într-un loc mai marginal, în cadrul judeţului, într-un alt judeţ. Dacă nu a plecat încă marţi de dimineaţă domnul Cornel Pacoste la Arad, că ştiu că a plecat, dacă n-a plecat deci la prima oră, cînd se purtau discuţiile acestea, îl aud cum a spus, poate într-o unitate militară, într-o cazarmă de militari. Dacă a plecat la Arad, atuncea luni seara a spus lucrul ăsta, pentru că îmi amintesc foarte bine cînd a propus această variantă. Variantă pe care a reprimat-o dl. Coman: “Totuşi, într-o unitate militară nu se cuvine”. În sfîrşit, erau foarte multe variante, fiecare argumentată într-un anumit fel. După venirea domnului Moţ sau Mîţ, (Bădoiu: Moţ) i-am spus, zic: “Domnu’ primar, indiferent de varianta care se adoptă, nu uitaţi că am depăşit 24 de ore şi că aveţi nevoie de autorizaţia mea. Dl. Moţ a dat din cap, cum că ştia foarte bine lecţia şi de fapt era şi normal să ştie, pentru că fiind primar şi lucrînd în administraţie, ştia că nu se poate înregistra un deces peste 24 de ore, fără autorizaţia procurorului, în cazul morţilor violente. I-am spus că pentru aceasta să ia legătura cu procurorul şef Tilincă, pe care eu îl voi aviza, în vederea obţinerii autorizaţiilor respective. Cu îngăduinţa dv., am să fac o mică paranteză aicea, pentru că am auzit din presă, reverberaţiile unor declaraţii, potrivit cărora procurorul a autoriză transportarea cadavrelor, ceva de genul acesta. Potrivit Decretului 278, declararea mortului se face în decurs de trei zile, iar în cazurile violente, în 24 de ore. De morţi violente. Înlăuntrul aceluiaşi termen de 24 de ore, trebuie înregistrată şi moartea, decesul persoanei. Eu nu cunosc vreun caz să se fi rezolvat în 24 de ore. Şi de aceea, acelaşi Decret 278, care reglementează actele de stare civilă, prevăd că nu se poate face înregistrarea decesului, fără autorizaţia scrisă a procurorului. Aceasta pentru a oferi o garanţie că, în toate aceste cazuri de morţi violente, procurorul este sesizat cu dosarul respectiv. Aceasta este singura autorizaţie pe care o poate da procurorul, potrivit legii. Şi anume, să se autorizeze înregistrarea post 24 de ore a decesului. Cît priveşte unele afirmaţii care am citit în presă că s-au făcut de către unii inculpaţi, şi anume că procurorul are dreptul să aprobe transportarea cadavrelor, sau înhumarea lor, sau incinerarea lor, sau orice altă operaţiune, trebuie să spun – nu dv., care ştiţi foarte bine – ci celor care nu ştiu, că nici în ţara noastră şi nici în vreo altă ţară de pe mapamond, nimeni nu poate dispune asupra corpului unei persoane decedate, în afara aparţinătorilor, fiind o gravă violare a unor drepturi fundamentale. Nici procurorul, nici magistratul, niciunde nu poate da o asemenea aprobare. În cazurile, însă, ca în speţa dv., de persoane neidentificate, cel [cea] care hotărăşte este Primăria, ce destinaţie se va da cadavrelor respective. Adică înhumare, incinerare sau orice alt mod… Am închis paranteza şi continui. Am plecat în acea seară de la Comitetul Judeţean de Partid, fără ca să se fi adoptat nici un fel soluţie…
21:48 Judecător (Cornel Bădoiu): În 18 sau…?
21:49 Gheorghe Diaconescu: În 17. 17, luni.
21:54 Cornel Bădoiu: În 18!
21:56 Gheorghe Diaconescu: În 18, luni. Iertaţi-mă. 18 luni. Da. Deci, fără să se fi adoptat nici un fel de soluţie.
22:04 Cornel Bădoiu: Da.
22:06 Gheorghe Diaconescu: Între orele 9 şi 10, cred, am primit un telefon de la generalul Nuţă, prin care mi-a cerut să vin pentru o chestiune extrem de importantă şi urgentă la inspectorat, şi mi-a trimis maşina. În cabinetul inspectorului şef…
22:29 Cornel Bădoiu: Între ce ore aţi spus?
22:30 Gheorghe Diaconescu: Între 9 şi 10 seara, deci 21 – 22, cu o marjă de jumătate de oră în sus sau în jos… Am intrat acolo. Erau în jurul biroului: generalul Nuţă, generalul Macri, generalul Mihale şi în birou mai mulţi ofiţeri. Am avut sentimentul că…
23:08 Cornel Bădoiu: Printre acei ofiţeri se găsea vreunul dintre inculpaţi? Printre acei ofiţeri.
23:14 Gheorghe Diaconescu: Nu v-am înţeles.
23:15 Cornel Bădoiu: Printre acei ofiţeri, exista şi vreunul dintre inculpaţi?
23:24 Gheorghe Diaconescu: N-aş putea să vă răspund la întrebarea dv., pentru că încă de la început am fost frapat de tensiunea care exista în această cameră. Mi-e greu să v-o descriu, în tot cazul, parcă erau toţi foarte crispaţi. Parcă era o chestiune gravă care se discutase şi chiar şi generalul Nuţă şi generalul Macri, care erau nişte bărbaţi care treceau uşor de la o stare la alta, atunci cînd mi-au vorbit – iar eu aveam concentrată atenţia asupra lor – şi la ei am simţit parcă ceva care nu era în nota lor obişnuită. A început generalul Macri şi a continuat generalul Nuţă să-mi spună că îmi pun la dispoziţie mijloacele necesare şi oamenii necesari, pentru ca persoanele decedate şi aflate la Spital municipal [Judeţean] să mai fie, încă o dată, examinate medico-legal, la Bucureşti. Amîndoi solicitau acest lucru, dar fără să dea explicaţii. Mi-am dat seama cu uşurinţă că în problema care era de stringentă actualitate, şi anume în problema scoaterii cadavrelor de la spital, este acum implicat şi Ministerul de Interne, deşi pe lege nu aveau nimic de-a face cu această problemă. Repet, toată problema şi competenţa aparţinea Primăriei. Dar pentru că nu mi s-a explicat de ce este nevoie de acest transfer la Institutul Medico-Legal, am răspuns foarte scurt, că noi sîntem satisfăcuţi de constatările făcute. Şedinţa n-a mai durat. Am fost invitaţi în acea cameră din spate, în oficiu, şi deopotrivă generalul Nuţă şi Macri mi-au spus că poate cinăm împreună.
26:10 Cornel Bădoiu: Că…?
26:11 Gheorghe Diaconescu: Cinăm, să cinăm împreună. Le-am răspuns că la ora aceea cred că nici un pahar de apă nu pot să-l beau – şi aveam suficiente temeiuri -, dar s-a reluat discuţia despre noua constatare medico-legală. Domnule preşedinte, dv. ştiţi foarte bine, că o nouă expertiză medico-legală, mai ales în asemenea cazuri, însemna o rezoluţie de nici o pagină, mai ales că nu aveam datele de stare civilă şi treceam numai nişte numere, elaborarea, motivarea unei asemenea ordonanţe, care apoi se multiplica în 50-60 de exemplare, era o chestiune de cîteva minute pe care o puteam face eu sau orice procuror din subordine. În condiţiile însă în care nici în plenul celor care eram în cabinetul inspectorului şef, nici între noi trei, nici generalul Nuţă, nici generalul Macri nu mi-au spus absolut nimica asupra obiectului şi finalităţii acestei noi expertize – care nu părea deloc motivată -, le-am spus că, într-adevăr, rămîn la aceeaşi opinie, că nu se impune o nouă expertiză. Discuţia s-a mai degradat puţin, pentru că generalul Nuţă mi-a spus că totuşi e bine să nu mai greşesc a doua oară – cum am greşit prima oară cu minorii -, şi să fiu alături de el. Cum nici unul dintre ei doi nu au făcut măcar o jumătate de pas, pentru a mă lămuri ce este cu această nouă expertiză, natural, nu am înţeles nici eu să dau acea rezoluţie care – repet, dura 10 minute -, pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale. Ne-am despărţit din nou în acea seară, spun din nou pentru că era poate a treia oară, în condiţii mai puţin dorite. Ajungînd acolo unde trebuia să ajung, am primit telefon de la generalul Stănculescu, ca a doua zi, la ora şapte, să mă prezint la domnul secretar Coman Ion.
29:02 Cornel Bădoiu: Deci v-aţi dus probabil la Procuratură?
29:04 Gheorghe Diaconescu: Vă rog?
29:05 Cornel Bădoiu: V-aţi dus la procuratură?
29:06 Gheorghe Diaconescu: Nu. La hotel. A doua zi de dimineaţă, aşa cum vă spuneam mai înainte, erau aproximativ aceleaşi persoane care şi seara discutaseră, ca şi acuma de dimineaţă, aceeaşi problemă: ce soluţie să se dea în legătură cu aceste cadavre. Nici atunci – asta era deci marţi, marţi, 19 -, nici atunci n-a existat un consens, iar după o oră sau o oră jumate cît am stat acolo, discutînd şi alte chestiuni, ne-am ridicat de la masă, iar domnul secretar Coman m-a condus de braţ, pînă lîngă fereastră. Şi la vremea aceea, ca şi în prezent, exista sindromul interceptării convorbirilor telefonice sau a ascultării, discret, în diferite camere, şi exista practica dai drumul la radio şi să discuţi în apropierea ferestrelor, încît gestul nu m-a mirat. Cu acest prilej, domnul Coman mi-a spus că problema cadavrelor a fost rezolvată de către băieţii de la MI. De asemenea, mi-a mai spus că în cursul acelei nopţi a avut o convorbire cu procurorul general Nicolae Popovici, dar că nu a reuşit să se înţeleagă cu procurorul general sau, remarca cu zîmbetul în colţul gurii: „Sau hoţul ăla de Popovici s-a făcut că nu mă înţelege”.
31:31 Cornel Bădoiu: Pe tema cadavrelor, nu?
31:33 Gheorghe Diaconescu: Vă rog?
31:34 Cornel Bădoiu: Pe tema cadavrelor?
31:35 Gheorghe Diaconescu: Da, dar nu s-a pronunţat “cadavre”. Nu se discuta despre cadavre; mă refer la discuţia dintre domnul Coman şi procurorul general Popovici. Mi-a spus că: “În problema aceasta am telefonat la Bucureşti şi am încercat să discut cu Popovici, dar el fie nu m-a înţeles, fie hoţul de el s-a făcut că nu mă înţelege“… Iarăşi, aici, nu mai am siguranţă dacă este vorba de marţi sau miercuri, dar cred că tot marţi a sosit Ilie Ceauşescu, şi dacă este marţi ziua în care a sosit Ilie Ceauşescu, aspect pe care-l voi relata ulterior şi separat, însemnează că a mai întîrziat la sediul Comitetului Judeţean, pentru că generalul Ilie Ceauşescu venise cu nişte documente (la care am să mă refer ulterior). Oricum, înainte de a pleca de la sediu, de la sediul Comitetului Judeţean, ştiam nu numai că nu mai sînt cadavrele la Morga Spitalului, dar mai ştiam că nu mai sînt nici evidenţele. Adică, secretul de peste noapte era un Polichinel pentru timişoreni, a doua zi de dimineaţă.
33:04 Cornel Bădoiu: N-am înţeles.
33:05 Gheorghe Diaconescu: Secretul de peste noapte devenise secretul lu’ Polichinel a doua zi de dimineaţă, şi toată Timişoara deja ştia acest lucru. Şi se discuta într-un mod foarte clar.
33:24 Cornel Bădoiu: Dar cine vă pusese în temă cu dispariţia documentelor?
33:32 Gheorghe Diaconescu: Cred că tot acolo, în cadrul discuţiilor respective.
33:35 Cornel Bădoiu: La Judeţeana de Partid?
33:36 Gheorghe Diaconescu: Da. Oricum, eu cînd am plecat de-acolo ştiam că nu mai sînt documentele la Spitalul municipal [Judeţean]. Desigur, discuţiile pe care le-am avut în seara precedentă cu generalii Macri şi Nuţă, precizările de a doua zi din partea domnului secretar Coman erau îndestulătoare pentru mine, ca să realizez că au fost luate cadavrele de-acolo. Dar, absenţa acelei rezoluţii pe care nu am dat-o luni seară, cît şi faptul că nu s-au solicitat acele adeverinţe la care mă refer, pentru înregistrarea morţii, mi-au creat imaginea unui fapt ilicit. În această situaţie, m-am reîntors, m-am întors, m-am dus direct la procuratură şi am cerut procurorului şef Tilincă să-mi prezinte toate dosarele. Ele erau pe procurori. Fiecare cîte două-trei-patru, cîte au reuşit să facă în ziua de luni şi marţi de dimineaţă. Aceste dosare au fost puse în două plicuri mari şi toate îmbalotate, ambele îmbalotate, legate şi s-a pus şi sigiliu cred. Pe copertă am scris numărul “54”, cred, şi am semnat. I-am cerut colegului Tilincă să pună aceste dosare în casa de fier, să nu discute cu nimeni că le are, iar dacă tot va fi întrebat de orişicine, subliniind de cîteva ori “orişicine”, să spună că sînt la mine. Ulterior, cînd s-a făcut acea cercetare de către procurorul general, am aflat de la domnul Ovidiu Petrescu, de la, nu eu, că i-aş fi făcut chiar o sumă mai mare de recomandări, în legătură cu felul în care să păzească dosarele; dar eu, nu mi le aminteam. Exista o stare de tensiune care pe mine m-a făcut să uit efectiv datele… oricum, dacă sînt reale afirmaţiile colegilor mei, era un plus de atenţie pe care i-l dădeam sau îl transmiteam domnului Tilincă, pentru a se îngriji de proteguirea lor. Dacă în prezent mai sînt doar patru cadavre neidentificate, aceasta se datorează domnului Tilincă, care a protejat acele dosare, ele fiind unicele acte pe baza cărora s-a putut face ulterior identificarea cadavrelor.
37:23 Cornel Bădoiu: Dar de fapt ce cuprindeau dosarele acestea?
37:29 Gheoghe Diaconescu: Fiecare dosar cuprindea: procesul verbal de constatare al procurorului, care, în ce priveşte persoanele neidentificate, era mult mai amplu decît al celorlalţi. Pentru că, necunoscîndu-se identitatea persoanei decedate, trebuiau făcute nişte descrieri cît mai ample, cât mai amănunţite, în afara de culoarea părului, ochilor şamd, semne particulare etc.
38:03 Cornel Bădoiu: Da, da. Bun.
38:04 Gheorghe Diaconescu: Iar acestui proces verbal, asociat fotografiilor judiciar-operative, permiteau identificarea ulterioară. De asemenea, mai cuprindea rezoluţia de dispunere a constatării medico-legale şi actul medico-legal. Cu aceste dosare, pe 22 decembrie, după ce la televiziune am văzut ce s-a întîmplat la Bucureşti, [Final faţă casetă. În volumul “Memorialului Revoluţiei” se mai consemnează: m-am deplasat la Procuratură şi…]

(Va urma)

 

Vladimir Tismăneanu şi-a făcut blog februarie 19, 2009


De cîteva zile a intrat în blogosferă şi Vladimir Tismăneanu, cunoscut pentru faptul că a condus comisia prezidenţială de condamnare a comunismului. Îi urez succes în noua sa calitate. Puteţi citi blogul său aici.

Din punct de vedere al istoriografiei revoluţiei din 1989 Tismăneanu e mai degrabă o prezenţă discretă, scriind relativ puţin pe acest subiect, rezumîndu-se să preia generalităţi la modă, fără o analiză de amănunt.

În raportul comisiei prezidenţiale condusă de Tismăneanu exista şi un capitol dedicat revoluţiei din 1989, aşa cum se vede pe varianta raportului care se află postată pe saitul preşedinţiei (pag. 620-627). Însă în varianta de raport publicată de editura Humanitas s-au introdus multe schimbări faţă de varianta de pe saitul preşedinţiei. Una dintre schimbări a fost şi eliminarea capitolului despre revoluţia din 1989. Probabil s-a considerat că revoluţia din 1989 este un eveniment prea mărunt în istoria comunismului din România pentru a i se consacra un capitol separat.

Am încercat să obţin, de la Preşedinţia României, o explicaţie cu privire la diferenţele între raportul comisiei Tismăneanu aşa cum este el publicat (chiar şi azi) pe saitul Preşedinţiei şi raportul publicat de editura Humanitas. Iată un fragment dintr-un mesaj al meu trimis anul trecut preşedinţiei României:

În temeiul legii 544/2001 a liberului acces la informaţii vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:
– Care este Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România pe care Administraţia Prezidenţială şi-l asumă ca bază teoretică a mesajului prezentat de preşedintele Traian Băsescu în parlamentul României în 18 decembrie 2006, cel publicat pe situl Preşedinţiei României sau cel publicat de Editura Humanitas?
– Care este explicaţia diferenţelor dintre aceste două versiuni ale Raportului, cine şi cu aprobarea cui a schimbat textul Raportului după publicarea acestuia pe situl Preşedinţiei României?
– Comisia Prezidenţială de Analiză a Dictaturii Comuniste din România îşi continuă funcţionarea şi astăzi? Dacă nu, pînă cînd a funcţionat această Comisie?
– Schimbările apărute în Raport ulterior publicării sale pe situl Preşedinţiei României au fost aprobate de plenul Comisiei?
– Vă rog să-mi transmiteţi o copie a regulamentului de funcţionare al Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste.
– Administraţia Prezidenţială consideră autentică varianta de Raport Final al Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România publicată de Editura Humanitas?

Răspunsul primit de la preşedinţie precizează:

Regimul comunist din România a fost condamnat de către preşedintele României în baza Raportului Final prezentat de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (CPADCR) la începutul lunii decembrie 2006, document postat pe situl Administraţiei Prezidenţiale la momentul 18 decembrie 2006.
În legătură cu documentul elaborat, ca şi în cazul Raportului Final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, şi responsabilii CPACDR au făcut precizarea că: „Această formă a Raportului Final ar putea înregistra corecturi, adăugiri şi adnotări pe măsura procesului de redactare”.
Funcţionarea Comisiei s-a întemeiat pe principiul consensului, cu posibilitatea exprimării opiniei separate, realitate care se vădeşte şi în textul Raportului. În versiunea care a apărut la Editura Humanitas s-au realizat modificări în ceea ce priveşte ordinea capitolelor, pentru a răspunde sugestiilor unora dintre membri şi experţii Comisiei. De asemenea, acolo unde s-a obţinut bibliografie suplimentară, ea a fost inclusă. Prin celelalte modificări operate, s-a urmărit coerenţa şi rigoarea textului, precum şi eliminarea repetiţiilor.
CPADCR nu a avut nici personalitate juridică, nici regulament de funcţionare şi nici buget propriu. Practic, Comisia a funcţionat pînă la 11 aprilie 2007 cînd, printr-o Decizie a preşedintelui României a luat fiinţă Comisia Prezidenţială Consultativă pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.
Cu deosebită consideraţie,
Gussi Alexandru
consilier de stat

Pe acest blog am comentat partea despre revoluţie din raportul comisiei Tismăneanu (varianta de pe saitul preşedinţiei) în articolul Institutul Revoluţiei contra Comisiei Tismăneanu şi am publicat articolul lui Rich Andrew Hall Ce l-a făcut pe Ceauşescu să fugă?, în care se fac referiri la scrierile lui Tismăneanu despre revoluţie.

 

Locotenent colonel Oană, trimis împotriva demonstranţilor în 21 decembrie 1989, vajnic apărător al televiziunii în 22 decembrie 1989 (video) februarie 18, 2009


Extrase din Documentarul comandantului, registrul de note ale generalului-maior Gheorghe Voinea, comandantul Armatei 1, care avea în zona de responsabilitate şi Capitala. – fragment din Istoria Loviturilor de stat din România de Alex Mihai Stoenescu, vol. 4 (II), Editura Rao, Bucureşti 2005, pag. 236, 273-275:

(Ora) 13:53, Mr. Carp raportează au ieşit 13 TAB TR.1 Mc (şi) 15 TAB R 2 Mc, Total 28 TAB + 1 CRMS, Oană.
(Ora) 14:11 – Tov. Ministru lt.col. Oană – să plece la intrarea principală la CC. ptr. a lua leg(ătura) cu tov. ministru
(Ora) 16:02 – Total 5 CpI (companii de infanterie) + 2 Cp.Tc (companii de tancuri) sînt pregătite (rap. Mr. Carp). T1f Cons.Stat lt.col. Oană – 158453 şi 148110/433 (numere de telefon la care putea fi contactat Oană în sediul Consiliului de Stat; nota lui Alex Stoenescu).
(Ora) 16:37 – Tov. ministru in Piaţa Romană 300 (de) oameni să fie imprăştiaţi de Oană. Intercontinental – Cpt. Marin să-i imprăştie cu TAB. In Piaţa Unirii, aprox. 300 să fie imprăştiaţi (s-a transmis ord. Mr. Carp)
(Ora) 16:48. S-a transmis ordin lt. maj. Dafinescu de la P.C. (punctul de comandă) al lt. col. Oană să ducă 2 TAB la intrarea principală de la CC la dispoziţia tov. ministru.
(Ora) 17:30 Lt. col. Oană raportează că a descongestionat (Bulevardul) 6 martie şi pleacă spre Intercontinental să facă joncţiunea cu cpt. Marin care acţionează pe Magheru.

În 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceauşescu, cînd TVR devenise „liberă”, transmisia TVR din Piaţa Palatului a fost întreruptă exact în momentul cînd vorbea Dumitru Mazilu, pentru a fi prezentat telespectatorilor locotenent-colonelul Oană, apărătorul televiziunii în faţa ameninţărilor teroriste. Acelaşi Oană raportase în 21 decembrie 1989 că a decongestionat (de manifestanţi) Bd. 6 Martie.

În urma apărării TVR de către trupele conduse de lt-col. Oană, în zona respectivă s-au înregistrat 62 de morţi. Vezi, despre problema „teroriştilor care atacau televiziunea”:

Investigaţiile procuraturii despre luptele de la televiziune
Brateş: Au pus bombe aici la Televiziune
Lupoi: Armata va trimite blindate pentru apărarea televiziunii. Brateş: Coloane blindate, detaşamente teroriste criminale, se îndreaptă spre televiziune
Ţugui: Spre televiziune înaintează 2000 de terorişti. Ajutaţi-ne, ieşiţi populaţia, să ne apere cineva!
Marinescu: Bombă în subsolul Televiziunii!
Colonelul inginer Colţ explică despre dispozitivul infernal de la TVR
Teroristul Dan Marin prezentat la TVR. Brateş: Televiziunea e în pericol, e încercuită de aceşti bandiţi. Cerem urgent armata să intervină!
Brateş: Din nou televiziunea este atacată. Din nou este în pericol televiziunea
Bubuitul exploziilor, tirurile de arme automate, nu ne-au împiedicat şi nu ne vor împiedica să ne facem cu cinste datoria de gazetari români revoluţionari!

Vezi de asemenea, cele două fragmente din cuvîntarea lui Mazilu de la balconul CC care au fost transmise la TVR, între aceste două fragmente intercalîndu-se fragmentul de mai jos cu prezentarea locotenent-colonelului Oană:
Dumitru Mazilu la CC (1): Ţara noastră n-a fost niciodată comunistă!
Dumitru Mazilu la CC (2): Să se dea la o parte marxism-leninismul

Transcriere înregistrare:
00:02 Teodor Brateş: Stimaţi telespectatori, vă cerem scuze pentru condiţiile tehnice defectuoase în care s-a desfăşurat prima parte a transmisiei. Mesajul celor care au vorbit de la acel balcon, imaginea acelui balcon este de tristă amintire dar de data aceasta are o semnificaţie deosebită, reflectînd faptul că puterea aparţine poporului. Sigur, trebuie să ascultăm părerile tuturor, să ţinem seama de ele, important în aceste momente cruciale este să dăm dovadă de calm, de înţelepciune, să nu manifestăm sentimente de răzbunare. Toţi cei care s-au făcut vinovaţi vor plăti, dar ei trebuie să plătească pe cale legală, judecătorească, aşa cum trebuie să existe regula într-un stat civilizat.
00:51 George Marinescu: Şi democratic.
00:52 Teodor Brateş: Şi democratic, bineînţeles. Dacă-i civilizat este şi democratic. Doresc să vă prezint pe comandantul gărzii care apără televiziunea, să raporteze poporului în ce măsură acest mijloc important care aparţine poporului este apărat.
01:07 Marin Oană: Sînt comandantul unităţii de blindate, locotenentul-colonel Oană, şi am primit misiunea nobilă de apărare a televiziunii române, misiune nobilă pentru care cer sprijinul întregului, întregii populaţii din zonă, să mă ajute pentru această, pentru a îndeplini această misiune sacră.
01:31 Teodor Brateş: Repetăm şi noi acest apel, şi fiţi convinşi că ostaşii ţării, ostaşii care şi-au făcut datoria, ostaşii care fac parte din popor, îşi vor face în continuare datoria. Şi acum vă rog să-mi permiteţi să citim cîteva ecouri de peste hotare, care arată ce mare, ce amplu este acest ecou, este ecoul evenimentelor istorice de astăzi din ţara noastră.

 

Roblogfest2009

Filed under: General — mariusmioc @ 12:16 am
Tags: ,

În perioada 25 februarie – 3 martie votează-mă la Roblogfest!

VOTEZI la roblogfest 2009

 

Revoluţia din Arad februarie 17, 2009


Pe youtube, pus de bbhelios2007, am găsit filmuleţul ăsta cu imagini filmate în timpul revoluţiei la Arad.

 

Vizita la Timişoara a unor membri ai Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” (1994) februarie 16, 2009


La sfîrşitul lui martie 1994 trei dintre membrii Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” s-au deplasat la Timişoara pentru a culege declaraţii. Era o premieră, căci în vremea primei comisii, condusă de Sergiu Nicolaescu, nimeni nu venise la Timişoara pentru a culege mărturii. Înainte de vizita celor 3 parlamentari, deja publicasem în presa timişoreană un articol în care anunţam că asociaţia „17 Decembrie” va boicota comisia senatorială, articol prezentat deja pe acest blog. Din partea conducerii asociaţiei „17 Decembrie” nu s-a dus nimeni să discute cu comisia senatorială, eu m-am dus la discuţii în numele „Comisiei pentru Adevăr şi Dreptate” a asociaţiei, fără însă a da vreo declaraţie despre ce am făcut în revoluţie, doar pentru a reitera ideile din corespondenţa precedentă. După dialog am făcut o conferinţă de presă, iar mai tîrziu am publicat în presa timişoreană observaţiile de mai jos, pentru ca modul cum a decurs dialogul să fie corect consemnate. Observaţiile au fost apoi republicate în cartea „Falsificatorii istoriei”.

Observaţii privind dialogul dintre Asociaţia „17 Decembrie” şi Comisia Senatorială „Decembrie 1989”

– La Comisia Senatorială revoluţionarii sînt trataţi drept martori de categoria a 2-a. În timp ce nomenclaturiştii ceauşişti (de pildă: Nicu Ceauşescu) au fost audiaţi de plenul Comisiei, la Timişoara s-au deplasat doar 3 membri ai acesteia care s-au împărţit în 2 echipe de lucru formate din 1 respectiv 2 senatori.
– A fost prezentat în faţa Comisiei Senatoriale Comunicatul a 4 asociaţii revoluţionare timişorene expediat pe adresa acesteia prin scrisoare recomandată în luna decembrie 1993. Dl. Valentin Gabrielescu a spus că nu cunoaşte acest comunicat. I-a fost arătată confirmarea de primire.
– S-a repetat cererea formulată în comunicatul respectiv, de a se preciza că unul din obiectivele Comisiei Senatoriale este tragerea la răspundere a criminalilor din decembrie 1989 şi a persoanelor care i-au ajutat pînă acum să scape de răspunderea cuvenită. Totodată s-a repetat cererea de a se da dezminţiri la unele afirmaţii false din raportul domnului Sergiu Nicolaescu. Acest raport a fost prezentat în presă şi la TV în numele Senatului României. Dacă în numele Senatului României s-au răspîndit anumite minciuni, tot Senatul României este obligat să le dezmintă. În caz contrar, asociaţia „17 Decembrie” îşi exprimă îndoiala cu privire la seriozitatea instituţiei numită Senatul României.
– Dl. Valentin Gabrielescu a adoptat o atitudine încăpăţînată, refuzînd să precizeze limpede dacă acceptă aceste cereri. Domnia sa a spus că Sergiu Nicolaescu şi-a alcătuit raportul de unul singur, fără a se sfătui cu nimeni. Acel raport nu reprezintă Senatul României, aşadar n-ar fi necesară o dezminţire.
– Dl. senator Hoszu Zoltan a fost de acord cu justeţea cererilor asociaţiei „17 Decembrie”.

Continuarea dialogului dintre asociaţia „17 Decembrie” şi Comisia Senatorială ar putea avea loc după îndeplinirea de către aceasta a revendicărilor cuprinse în Comunicatul din decembrie 1993.

(„Renaşterea Bănăţeană” din 21 aprilie 1994)

Notă: Aceste observaţii au fost prezentate în conferinţa de presă a asociaţiilor „17 Decembrie” şi „ALTAR” ţinută în 1 aprilie 1994. Televiziunea şi presa bucureşteană au neglijat această conferinţă de presă, deşi au avut corespondenţi prezenţi. În aceeaşi zi a avut loc şi conferinţa de presă a Comisiei Senatoriale, care a fost destul de larg mediatizată, şi în care ziariştii au întrebat şi despre nemulţumirile Asociaţiei „17 Decembrie”. Valentin Gabrielescu a menţionat faptul că discutase cu mine, lăsînd impresia că nu a fost nimic serios în boicotul pe care-l anunţasem. A omis să spună că am refuzat să dau declaraţii despre faptele mele din revoluţie, discuţia fiind limitată la problemele de principiu enunţate înainte în scrisorile către Comisia Senatorială, cît şi la recenta moarte a generalului Guşe, pentru a cărei omagiere în Senat am protestat. Legat de dezminţirile cerute faţă de raportul „Sergiu Nicolaescu”, „Renaşterea Bănăţeană” din 5 aprilie 1994 consemna: „Dl. Valentin Gabrielescu a motivat imposibilitatea formulării unui răspuns clar (la cererile asociaţiei «17 Decembrie» – n.n.) prin faptul că, din punctul de vedere al comisiei pe care o conduce, raportul (lui Sergiu Nicolaescu – n.n.) este «pur personal şi nu are nici o legătură cu comisia, care nu şi-l însuşeşte». În rest, argumentaţia s-a bazat şi pe ineleganţa unei polemici în presă cu un coleg de Senat”.

Urmăreşte şi:
Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos