Locotenent colonel Oană, trimis împotriva demonstranţilor în 21 decembrie 1989, vajnic apărător al televiziunii în 22 decembrie 1989 (video)

Extrase din Documentarul comandantului, registrul de note ale generalului-maior Gheorghe Voinea, comandantul Armatei 1, care avea în zona de responsabilitate şi Capitala. – fragment din Istoria Loviturilor de stat din România de Alex Mihai Stoenescu, vol. 4 (II), Editura Rao, Bucureşti 2005, pag. 236, 273-275:

(Ora) 13:53, Mr. Carp raportează au ieşit 13 TAB TR.1 Mc (şi) 15 TAB R 2 Mc, Total 28 TAB + 1 CRMS, Oană.
(Ora) 14:11 – Tov. Ministru lt.col. Oană – să plece la intrarea principală la CC. ptr. a lua leg(ătura) cu tov. ministru
(Ora) 16:02 – Total 5 CpI (companii de infanterie) + 2 Cp.Tc (companii de tancuri) sînt pregătite (rap. Mr. Carp). T1f Cons.Stat lt.col. Oană – 158453 şi 148110/433 (numere de telefon la care putea fi contactat Oană în sediul Consiliului de Stat; nota lui Alex Stoenescu).
(Ora) 16:37 – Tov. ministru in Piaţa Romană 300 (de) oameni să fie imprăştiaţi de Oană. Intercontinental – Cpt. Marin să-i imprăştie cu TAB. In Piaţa Unirii, aprox. 300 să fie imprăştiaţi (s-a transmis ord. Mr. Carp)
(Ora) 16:48. S-a transmis ordin lt. maj. Dafinescu de la P.C. (punctul de comandă) al lt. col. Oană să ducă 2 TAB la intrarea principală de la CC la dispoziţia tov. ministru.
(Ora) 17:30 Lt. col. Oană raportează că a descongestionat (Bulevardul) 6 martie şi pleacă spre Intercontinental să facă joncţiunea cu cpt. Marin care acţionează pe Magheru.

În 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceauşescu, cînd TVR devenise „liberă”, transmisia TVR din Piaţa Palatului a fost întreruptă exact în momentul cînd vorbea Dumitru Mazilu, pentru a fi prezentat telespectatorilor locotenent-colonelul Oană, apărătorul televiziunii în faţa ameninţărilor teroriste. Acelaşi Oană raportase în 21 decembrie 1989 că a decongestionat (de manifestanţi) Bd. 6 Martie.

În urma apărării TVR de către trupele conduse de lt-col. Oană, în zona respectivă s-au înregistrat 62 de morţi. Vezi, despre problema „teroriştilor care atacau televiziunea”:

Investigaţiile procuraturii despre luptele de la televiziune
Brateş: Au pus bombe aici la Televiziune
Lupoi: Armata va trimite blindate pentru apărarea televiziunii. Brateş: Coloane blindate, detaşamente teroriste criminale, se îndreaptă spre televiziune
Ţugui: Spre televiziune înaintează 2000 de terorişti. Ajutaţi-ne, ieşiţi populaţia, să ne apere cineva!
Marinescu: Bombă în subsolul Televiziunii!
Colonelul inginer Colţ explică despre dispozitivul infernal de la TVR
Teroristul Dan Marin prezentat la TVR. Brateş: Televiziunea e în pericol, e încercuită de aceşti bandiţi. Cerem urgent armata să intervină!
Brateş: Din nou televiziunea este atacată. Din nou este în pericol televiziunea
Bubuitul exploziilor, tirurile de arme automate, nu ne-au împiedicat şi nu ne vor împiedica să ne facem cu cinste datoria de gazetari români revoluţionari!

Vezi de asemenea, cele două fragmente din cuvîntarea lui Mazilu de la balconul CC care au fost transmise la TVR, între aceste două fragmente intercalîndu-se fragmentul de mai jos cu prezentarea locotenent-colonelului Oană:
Dumitru Mazilu la CC (1): Ţara noastră n-a fost niciodată comunistă!
Dumitru Mazilu la CC (2): Să se dea la o parte marxism-leninismul

Transcriere înregistrare:
00:02 Teodor Brateş: Stimaţi telespectatori, vă cerem scuze pentru condiţiile tehnice defectuoase în care s-a desfăşurat prima parte a transmisiei. Mesajul celor care au vorbit de la acel balcon, imaginea acelui balcon este de tristă amintire dar de data aceasta are o semnificaţie deosebită, reflectînd faptul că puterea aparţine poporului. Sigur, trebuie să ascultăm părerile tuturor, să ţinem seama de ele, important în aceste momente cruciale este să dăm dovadă de calm, de înţelepciune, să nu manifestăm sentimente de răzbunare. Toţi cei care s-au făcut vinovaţi vor plăti, dar ei trebuie să plătească pe cale legală, judecătorească, aşa cum trebuie să existe regula într-un stat civilizat.
00:51 George Marinescu: Şi democratic.
00:52 Teodor Brateş: Şi democratic, bineînţeles. Dacă-i civilizat este şi democratic. Doresc să vă prezint pe comandantul gărzii care apără televiziunea, să raporteze poporului în ce măsură acest mijloc important care aparţine poporului este apărat.
01:07 Marin Oană: Sînt comandantul unităţii de blindate, locotenentul-colonel Oană, şi am primit misiunea nobilă de apărare a televiziunii române, misiune nobilă pentru care cer sprijinul întregului, întregii populaţii din zonă, să mă ajute pentru această, pentru a îndeplini această misiune sacră.
01:31 Teodor Brateş: Repetăm şi noi acest apel, şi fiţi convinşi că ostaşii ţării, ostaşii care şi-au făcut datoria, ostaşii care fac parte din popor, îşi vor face în continuare datoria. Şi acum vă rog să-mi permiteţi să citim cîteva ecouri de peste hotare, care arată ce mare, ce amplu este acest ecou, este ecoul evenimentelor istorice de astăzi din ţara noastră.

Vizita la Timişoara a unor membri ai Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” (1994)

La sfîrşitul lui martie 1994 trei dintre membrii Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” s-au deplasat la Timişoara pentru a culege declaraţii. Era o premieră, căci în vremea primei comisii, condusă de Sergiu Nicolaescu, nimeni nu venise la Timişoara pentru a culege mărturii. Înainte de vizita celor 3 parlamentari, deja publicasem în presa timişoreană un articol în care anunţam că asociaţia „17 Decembrie” va boicota comisia senatorială, articol prezentat deja pe acest blog. Din partea conducerii asociaţiei „17 Decembrie” nu s-a dus nimeni să discute cu comisia senatorială, eu m-am dus la discuţii în numele „Comisiei pentru Adevăr şi Dreptate” a asociaţiei, fără însă a da vreo declaraţie despre ce am făcut în revoluţie, doar pentru a reitera ideile din corespondenţa precedentă. După dialog am făcut o conferinţă de presă, iar mai tîrziu am publicat în presa timişoreană observaţiile de mai jos, pentru ca modul cum a decurs dialogul să fie corect consemnate. Observaţiile au fost apoi republicate în cartea „Falsificatorii istoriei”.

Observaţii privind dialogul dintre Asociaţia „17 Decembrie” şi Comisia Senatorială „Decembrie 1989”

– La Comisia Senatorială revoluţionarii sînt trataţi drept martori de categoria a 2-a. În timp ce nomenclaturiştii ceauşişti (de pildă: Nicu Ceauşescu) au fost audiaţi de plenul Comisiei, la Timişoara s-au deplasat doar 3 membri ai acesteia care s-au împărţit în 2 echipe de lucru formate din 1 respectiv 2 senatori.
– A fost prezentat în faţa Comisiei Senatoriale Comunicatul a 4 asociaţii revoluţionare timişorene expediat pe adresa acesteia prin scrisoare recomandată în luna decembrie 1993. Dl. Valentin Gabrielescu a spus că nu cunoaşte acest comunicat. I-a fost arătată confirmarea de primire.
– S-a repetat cererea formulată în comunicatul respectiv, de a se preciza că unul din obiectivele Comisiei Senatoriale este tragerea la răspundere a criminalilor din decembrie 1989 şi a persoanelor care i-au ajutat pînă acum să scape de răspunderea cuvenită. Totodată s-a repetat cererea de a se da dezminţiri la unele afirmaţii false din raportul domnului Sergiu Nicolaescu. Acest raport a fost prezentat în presă şi la TV în numele Senatului României. Dacă în numele Senatului României s-au răspîndit anumite minciuni, tot Senatul României este obligat să le dezmintă. În caz contrar, asociaţia „17 Decembrie” îşi exprimă îndoiala cu privire la seriozitatea instituţiei numită Senatul României.
– Dl. Valentin Gabrielescu a adoptat o atitudine încăpăţînată, refuzînd să precizeze limpede dacă acceptă aceste cereri. Domnia sa a spus că Sergiu Nicolaescu şi-a alcătuit raportul de unul singur, fără a se sfătui cu nimeni. Acel raport nu reprezintă Senatul României, aşadar n-ar fi necesară o dezminţire.
– Dl. senator Hoszu Zoltan a fost de acord cu justeţea cererilor asociaţiei „17 Decembrie”.

Continuarea dialogului dintre asociaţia „17 Decembrie” şi Comisia Senatorială ar putea avea loc după îndeplinirea de către aceasta a revendicărilor cuprinse în Comunicatul din decembrie 1993.

(„Renaşterea Bănăţeană” din 21 aprilie 1994)

Notă: Aceste observaţii au fost prezentate în conferinţa de presă a asociaţiilor „17 Decembrie” şi „ALTAR” ţinută în 1 aprilie 1994. Televiziunea şi presa bucureşteană au neglijat această conferinţă de presă, deşi au avut corespondenţi prezenţi. În aceeaşi zi a avut loc şi conferinţa de presă a Comisiei Senatoriale, care a fost destul de larg mediatizată, şi în care ziariştii au întrebat şi despre nemulţumirile Asociaţiei „17 Decembrie”. Valentin Gabrielescu a menţionat faptul că discutase cu mine, lăsînd impresia că nu a fost nimic serios în boicotul pe care-l anunţasem. A omis să spună că am refuzat să dau declaraţii despre faptele mele din revoluţie, discuţia fiind limitată la problemele de principiu enunţate înainte în scrisorile către Comisia Senatorială, cît şi la recenta moarte a generalului Guşe, pentru a cărei omagiere în Senat am protestat. Legat de dezminţirile cerute faţă de raportul „Sergiu Nicolaescu”, „Renaşterea Bănăţeană” din 5 aprilie 1994 consemna: „Dl. Valentin Gabrielescu a motivat imposibilitatea formulării unui răspuns clar (la cererile asociaţiei «17 Decembrie» – n.n.) prin faptul că, din punctul de vedere al comisiei pe care o conduce, raportul (lui Sergiu Nicolaescu – n.n.) este «pur personal şi nu are nici o legătură cu comisia, care nu şi-l însuşeşte». În rest, argumentaţia s-a bazat şi pe ineleganţa unei polemici în presă cu un coleg de Senat”.

Urmăreşte şi:
Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos

Noua componenţă a Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din 1989

Parlamentul României a stabilit noua componenţă a Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din 1989. Respectiva comisie se ocupă de avizarea preschimbării certificatelor de revoluţionar conform Legii 341/2004.

Noua componenţă a comisiei este:

1. Mihail Boldea, deputat PD-L Galaţi
2. Marius Cristinel Dugulescu, deputat PD-L Timiş
3. Gheorghe Firczak, deputat Uniunea Rutenilor Hunedoara
4. Toni Greblă, senator PSD+PC  Gorj
5. Dorel Jurcan, senator PD-L Vîlcea
6. Raymond Luca, senator PNL diasporă
7. Gheorghe Marcu, senator PSD+PC Botoşani
8. Gheorghe Eugen Nicolăescu, deputat PNL Călăraşi înlocuit mai apoi cu Niculae Mircovici, deputat Uniunea Bulgarilor Timiş
9. Victor Socaciu, deputat PSD+PC Mureş
10. Dumitru Florian Staicu, senator PD-L Braşov

Şi un cîntec a lui Victor Socaciu, proaspăt membru în Comisia parlamentară a revoluţionarilor:

Actualizare: Am verificat pe saitul SSPR dacă actualii membri ai comisiei parlamentare au certificat de revoluţionar. Am găsit pe Victor Socaciu, cu certificat de „remarcat” nr. 1742, după vechea Lege 42/1990, cu cerere de preschimbare nesoluţionată nr. 11193 din 3 noiembrie 2004. Cu numele Gheorghe Marcu sînt 3 persoane care au avut certificate de „remarcaţi” şi au cerut preschimbarea, nu ştiu dacă actualul parlamentar e printre ei. Marius Dugulescu este fiul răposatului pastor baptist Petru Dugulescu care a fost implicat în revoluţia din Timişoara (enoriaşi de la biserica sa s-au alăturat mulţimii de lîngă casa lui Laszlo Tokes) şi care avusese certificat preschimbat. Pe ceilalţi nu i-am găsit pe saitul SSPR, dar nu garantez că informaţiile de pe acel sait sînt complete.

Nouă actualizare: Eugen Nicolăescu a fost înlocuit în comisie de Niculae Mircovici, deputat de Timiş al Uniunii Bulgarilor. Mircovici a fost membru al acestei comisii şi în fosta legislatură.

Gheorghe Diaconescu, fost procuror general adjunct al RSR: Trebuia să fie un dosar istoric, prin care să aducă sancţiuni capitale (…) O echipă condusă de colonelul Caraşcă făcea cercetări în spatele nostru, avînd sarcina să stabilească cine sînt liderii politici ai manifestărilor din Timişoara (audio)

În 13 iunie 1991 Gheorghe Diaconescu, fost prim-adjunct al procurorului general al Republicii Socialiste România în 1989 (procuror şi după revoluţie, mai tîrziu trecut în avocatură unde a fost foarte apreciat de clienţi; răposat în 8 martie 2008), a fost chemat ca martor în procesul revoluţiei din Timişoara (procesul celor 25). Mărturia a fost înregistrată de radio Timişoara, iar prin intermediul asociaţiei „Memorialul Revoluţiei” am ajuns şi eu în posesia acesteia. De altfel, asociaţia „Memorialul Revoluţiei” a publicat mărturia în volumul 6 din „Documente ’89. Procesul de la Timişoara”, Timişoara 2008, fragmentul de mai jos apărînd la pag. 3532-3533 (există unele diferenţe între cartea publicată de „Memorialul Revoluţiei” şi transcrierea mea de mai jos; cred că transcrierea mea e mai exactă; cititorii pot acum compara şi cu înregistrarea audio).

Prezint mai jos o parte din mărturia depusă în faţa instanţei de Gheorghe Diaconescu, anume fragmentul în care povesteşte despre dosarele întocmite de organele de anchetă în timpul revoluţiei. Din păcate, chiar la începutul acestui fragment lipseşte o parte din înregistrare şi nu se înţelege despre cine se vorbeşte că ar fi dorit un dosar cu sancţiuni capitale (în volumul editat de asociaţia „Memorialul Revoluţiei” la pag. 3531 se afirmă că ar fi vorba de Emil Macri). Deşi Diaconescu vorbeşte de 28 sau 30 de dosare, la Pachetul Militar Timişoara au ajuns după revoluţie doar 4 asemenea dosare.

Ascultă înregistrarea mărturiei lui Gheorghe Diaconescu (6 minute 17 secunde)

Transcriere înregistrare:
Gheorghe Diaconescu: …am realizat că dorea ca la natura evenimentelor din Timişoara să se edifice cu un dosar echivalent. Trebuia să fie un “dosar istoric” – în viziunea lui sau a superiorilor lui, prin care să aducă sancţiuni capitale celor care erau arestaţi. [pauză în înregistrare considerată înregistrare defectuoasă – lipsă text în volumul editat de „Memorialul Revoluţiei”, dar ar putea să fie numai o pauză făcută de martor]
… în legătură cu faptele acestea mai mărunţele. Am spus că sînt clar încadrabile în Decretul 153, urmează ca organele de miliţie să facă sesizarea cuvenită la instanţă. Dar, printre cei care s-au opus, în primul şi în primul rînd, a fost generalul Macri, spunînd că nu acesta-i tratamentul la asemenea fapte. Deci, ofiţerii de cercetări penale de la Bucureşti, ca şi procurorii, erau cu toţii jos, la Cercetări Penale, în schimb nu aveau inculpaţii. Inculpaţii au apărut joi, dar au dispărut dosarele. Aşa puţine şi insuficient formate cum erau, nu mai existau. Pentru ca în noaptea de joi spre vineri, dosarele să plece la Bucureşti, într-o mapă, cu colonelul Caraşcă. Nu ştiam unde trebuie să ajungă aceste dosare. În cadrul cercetărilor care s-au făcut şi de care v-am amintit încă în preambulul declaraţiei mele, se găseşte declaraţia colonelului Caraşcă, care, ulterior, a relatat următoarele: în sîmbăta din 16 decembrie, din ordinul generalului Macri, a făcut parte dintr-o echipă care s-a deplasat la Timişoara cu un automotor; singur, din partea Cercetărilor Penale de la Bucureşti. Că tot din ordinul generalului Macri, a convocat ofiţeri de cercetare penală de securitate, din alte judeţe. Alcătuind acolo echipe de cercetare. Că în timp ce procurorii noştri se chinuiau la o masă, unde stăteau cîte cinci-şase procurori, de o parte, şi cinci-şase presupuşi sau chiar infractori, de cealaltă parte, această echipă condusă de colonelul Caraşcă, făceau cercetări în spatele nostru, avînd sarcina să stabilească cine sînt liderii politici ai manifestărilor din Timişoara. Noi nu am ştiut nici un moment şi nici cei de la Miliţie n-au ştiut, despre cercetări care se făceau în spatele nostru – am aflat, erau pe la cabinetul medical şi în alte locuri prin penitenciar, dar am aflat despre aceste cercetări paralele şi în spatele nostru, atunci cînd a fost audiat colonelul Caraşcă, legat de dosarele transportate de la Bucureşti. Probabil că, nefiind satisfăcut de poziţia adoptată deopotrivă de Direcţia de Cercetări Penale şi de către Procuratură în legătură cu încadrarea juridică preconizată, dosarele au fost preluate de Securitate, de Cercetările Penale de la Securitate, pentru a fi duse la Bucureşti. Cred că prin luna ianuarie, pe la mijlocul lui ianuarie, cred, întrebîndu-l pe colonelul Tudor Stănică, care mai este situaţia, ce mai ştie despre dosarele pe care le-am avut noi la Timişoara, el mi-a spus că le-a recuperat (nu mi-a precizat de unde) şi că le-a trimis cu adresă şefului Serviciului Cercetări Penale de la Timişoara, colonel Tufariu. Că, deci, toate cele 28 sau 30 de dosare (nu vă pot spune numărul precis, ştiu numărul de persoane, mai degrabă, decît de dosare, puteau să fie două sau mai multe persoane în acelaşi dosar), şi că după cîte a aflat, la un moment dat, ajunseseră aceste dosare pe la formaţiunea de Transporturi Feroviare. Nu ştiu din ce cauză, dar oricum, ce vreau să spun că aceste dosare au reintrat în circuitul lor normal. Despre cercetările pe care le-am făcut noi acolo, cam atît am avut să vă relatez. Doar în sinteză, să punctez că: 1). Procurorii nu au dat nici un mandat de arestare, pentru nici o faptă; după cum nu au dat mandate de arestare la nici una din unităţile de procuratură din ţară, împotriva celor care au manifestat – fie că a fost 16, fie că a fost 17, fie că a fost 22 decembrie – indiferent unde în ţară, deci nu s-au emis, în nici un caz, mandat de arestare de către procuror, şi că, în cele 28 sau 30 de cazuri în care am intenţionat să dăm mandat de arestare, pentru că erau foarte clar penale şi dovedite, nu am mai reuşit, datorită contextului faptei pe care deja v-am relatat-o.

Citeşte şi: Sînt vechi membru al clubului posesorilor de NUP

Clădirea asociaţiei „Memorialul Revoluţiei” – situaţie juridică

Despre problemele pe care le are Asociaţia „Memorialul Revoluţiei” din Timişoara s-a scris mult în presă. Clădirea în care funcţionează asociaţia, şi în care s-a amenajat un mic muzeu al revoluţiei, era o ruină nelocuibilă în momentul în care Primăria Timişoara a hotărît să o concesioneze gratuit pentru 99 de ani asociaţiei „Memorialul Revoluţiei”, cu condiţia ca asociaţia să se ocupe de repararea clădirii. Ceea ce s-a şi făcut, cu bani de la bugetul statului, după ce prin legea 152/2000 Memorialul Revoluţiei a fost declarat de interes naţional. Însă respectiva clădire fusese naţionalizată, iar după apariţia Legii 10/2001 foştii proprietari au cerut şi obţinut restituirea clădirii. Norocul lor, că în loc de o clădire în ruină au primit înapoi o clădire reparată şi consolidată, ba încă şi cu un etaj suplimentar în partea din spate, construit de asociaţia „Memorialul Revoluţiei”. Asociaţia, condusă de Traian Orban, a refuzat pînă acum să evacueze clădirea. Foştii proprietari au intrat deocamdată doar în posesia spaţiilor comerciale de la parter.

De pe saitul Primăriei Timişoara prezint o informare  de acum un an despre clădirea în care funcţionează asociaţia „Memorialul Revoluţiei”:

Informare privind imobilul din Timişoara, str. Ungureanu nr. 8 (Memorialul Revoluţiei)
25.01.2008

Imobilul din Timişoara, str. Ungureanu nr.8, înscris în CF nr.118 Timişoara, nr.top.309 a trecut în proprietatea Statului Român în folosinţa Sfatului Popular al Oraşului Timişoara, în baza Decretului nr.92/1950 cu titlu de naţionalizare.
În anul 1990 clădirea a fost închiriata la Societatea caritativă HILFE FUR RUMENIEN cu destinaţia de centru de îndrumare, documentare şi bibliotecă care a început lucrările de consolidare a imobilului şi care au fost sistate, valoarea acestora fiind foarte redusă. În data de 19.05.1993 societatea a predat imobilul reziliindu-se contractul de închiriere.
În anul 1993 încăperi în suprafaţa de pînă la 50 mp. au fost repartizate şi închiriate beneficiarilor Legii nr.42/1990: Juravle Petre, Moţăţeanu Eugen, Bîrlădeanu Petrache, Mustaţă Constantin, Tonenchi Mircea.
Consiliul Local al Municipiului Timişoara, prin HCL nr. 62/31.03.1998 a avizat includerea imobilului din Timişoara, str. E. Ungureanu nr. 8 în lista monumentelor de valoare naţională Categoria B.
Consiliul Local al Municipiului Timişoara, prin HCL nr. 63/31.03.1998, atribuie în folosinţa gratuită imobilul din Timişoara, str. Ungureanu nr.8, Asociaţiei Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989, pe o perioadă de 99 de ani (cu excepţia spaţiilor ce au fost atribuite în baza Legii 42/1990) cu condiţia executării lucrărilor de consolidare, restaurare, reparaţii şi amenajări ale imobilului.
Guvernul României prin ORDONANŢA nr. 46/30.01.2000 declară ansamblu de interes naţional, sub denumirea de „Memorialul Revoluţiei – Decembrie 1989”, complexul format din 12 monumente, complexul memorial din Cimitirul Eroilor precum şi Centrul Naţional de Documentare, Cercetare şi Informare Publică despre Revoluţia din România, situat în municipiul Timişoara, judetul Timiş. Finanţarea activităţilor de punere în valoare, de cercetare, de studii şi de personal al ansamblului „Memorialul Revoluţiei – Decembrie 1989” se asigură prin bugetul Ministerului Culturii, precum şi din fondurile Asociaţiei „Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989”, constituite potrivit legii.
Imobilul a fost revendicat în baza Legii nr. 10/2001, dosar administrativ nr.1298, care a fost soluţionat prin DISPOZIŢIA NR. 2122 din data de 07.10.2004.
Prin acea dispoziţie s-au retrocedat în natură cele 4 spaţii cu altă destinaţie decît aceea de locuinţă situate la parterul clădirii iar pentru restul clădirii ocupate de către Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 s-au acordat despăgubiri în valoare de 12.127.221.000 lei din care 9.274.574.000 lei – construcţii şi 2.852.647.000 lei – teren.
Primăria Municipiului Timişoara a pus în aplicare DISPOZIŢIA nr. 2122/07.10.2004 predînd la data de 15.11.2004 proprietarelor Teodorescu Margareta Alexandra şi David Cristina Anca cele 4 spaţii cu altă destinaţie situate la parterul clădirii împreună cu chiriaşii: Juravle Petre, Bîrlădeanu Petrache, Tonenchi Mircea şi Moţăţeanu Eugen.
De asemenea, pentru al cincilea spaţiu (SAD 5) s-a dispus acordarea de despăgubiri către cele două revendicatoare, suma acestora fiind de 12.127.221.000 lei.
Dupa emiterea dispoziţiilor revendicatoarele au solicitat anularea parţială a Dispoziţiei nr.2122/07.10.2004 în sensul restituirii în natură şi a celui de-al cincilea spaţiu (SAD 5) pentru care au fost acordate despăgubiri.
Pe rolul Tribunalului Timiş, cauza a fost înregistrată în Dosar nr.1103/C/2006.
La termenul din 11.04.2006 reprezentantul Primăriei a depus întîmpinare la contestaţia formulată de către reclamante, prin care am solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată şi nelegală, întrucît SAD-ul 5 din imobilul respectiv fiind declarat ansamblu de interes naţional, sub denumirea de „Memorialul Revoluţiei – Decembrie 1989” – Centrul Naţional de Documentare Cercetare şi Informare Publică despre Revoluţia din România, aşa cum prevede OG nr.46/2000, nu poate fi restituit în natură, motiv pentru care s-au acordat despăgubiri.
În întîmpinare s-a arătat faptul că, în mod corect s-a dispus restituirea în natura doar a SAD-urilor 1, 2, 3 si 4, iar pentru SAD-ul 5 s-au acordat despăgubiri în suma de 12.127.221.000 lei în temeiul Legii 10/2001.
Odată cu modificarea Legii 10/2001 prin Legea 247/2005, art.16 din vechea Legea 10/2001 a fost modificat în sensul că s-au instituit măsuri de restituire a întregilor spaţii aflate în proprietatea Statului Român sau a unităţilor administrativ teritoriale către revendicatori condiţionat însă de menţinerea afecţiunii imobilului pe o perioadă de pînă la 3 ani, în cazul celor enumerate la pct.3 şi 4 din anexa 2 lit.a, sau de 5 ani în cazul celor arătate la pct.1 şi 2 din anexa 2 lit.a.
Prin Sentinţa civilă nr. 1234/PI/23.05.2006 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 1103/C/2006 s-a admis cererea formulată de revendicatoarele Teodorescu Margareta Alexandra şi David Cristina Anca, s-a dispus anularea parţială a Dispoziţiei nr. 2122/07.10.2004 emisă de Primarul Municipiului Timişoara în sensul anulării art.5 din dispoziţia amintită şi a obligat Primăria la restituirea în natură a spaţiului SAD nr. 5, evidenţiat în C.F. nr. 118 Timişoara, nr.top 309. 
Primăria a formulat apel împotriva acestei hotărîri.
Prin Decizia civilă nr. 503/23.11.2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 5903/59/2006 s-a respins apelul formulat de primărie şi cererile de intervenţie formulate în interesul acesteia de către intervenienţii Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16 – 22 decembrie 1989 şi de către Ministerul Culturii şi Cultelor Bucureşti.
Împotriva acestei decizii s-a formulat recurs formîndu-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti Dosarul nr. 5903/59/2006. Instanţa de recurs, prin Decizia civilă nr. 3175/19.04.2007 a respins recursul.
Prin somaţia transmisă de către cabinet avocat Florin Kovacs şi înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara, se solicită punerea în executare a sentinţei civile nr. 1234/PI/23.05.06 pronunţată de Tribunalul Timiş in dosarul nr. 1103/C/2006 şi emiterea Dispoziţiei de retrocedare a imobilului, învederîndu-ne faptul că pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc Milici Gheorghe se află Dosarul de Executare nr. 13/EX/2007. Împotriva acestei somaţii primăria a formulat contestaţie la executare care a fost soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 3654/11.04.2007, instanţa de judecată respingînd contestaţia la executare.
Prin Dispoziţia Primarului Municipiului Timişoara nr. 1246/05.04.2007 s-a dispus restituirea în natură către revendicatoare a SAD 5, înscris în CF colectiv nr.118 Timişoara, nr.top.309, aflat în folosinţa gratuită a Asociaţiei Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989, cu menţiunea că la art.2 titularilor drepturilor de proprietate le revine obligaţia de a menţine afectaţiunea de interes public – Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16 – 22 decembrie 1989 pe o perioadă de 5 ani de la emiterea dispoziţiei conform prevederilor art.16 şi anexei nr.2 lit.a pct.4 din Legea nr. 10/2001 modificată şi completată.
Împotriva Deciziei civile nr. 3175/19.04.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti am formulat contestaţie în anulare, formîndu-se pe rolul acestei instanţe Dosarul nr. 4574/1/2007 care a avut două termene de judecată, 18.09.2007 şi respectiv 22.01.2008. La termenul din 22.01.2008 cauza a rămas în pronunţare astfel că urmează să se comunice decizia instanţei supreme.
Prin adresa noastra nr. SC2008 – 1347/2008 s-a solicitat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară eliberarea unui extras de carte funciară în extenso pentru imobilul din str. Ungureanu nr. 8, împreună cu o copie a documentelor care au stat la baza operaţiunilor efectuate în Cartea Funciara nr. 118, după anul 2000. Urmează ca în funcţie de datele pe care le vom obţine, în situaţia în care imobilul s-a înstrăinat fără respectarea dreptului de preemţiune al Consiliului Local al Municipiului Timişoara să se solicite anularea acestui contract de vînzare-cumpărare în baza Legii nr. 10/2001 modificată şi completată.

Biroul Relaţii Publice al Primăriei Timişoara

Ulterior acestei informări, în iulie 2008 Primăria a iscălit un proces verbal de punere în posesie cu foştii proprietari. Viitorul Memorialului este nesigur, în 18 decembrie 2008 ziarul „Adevărul” anunţa chiar că ar fi vorba de „ultima comemorare la Memorialul Revoluţiei”. Primăria a oferit în schimb un spaţiu de 136 metri pătraţi, mult mai puţin decît spaţiul actual al Memorialului.

Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu

Am publicat deja pe acest blog polemica pe care am desfăşurat-o în numele Asociaţiei „17 Decembrie” cu Comisia senatorială „Decembrie 1989” condusă de Sergiu Nicolaescu. După alegerile din 1992 s-a înfiinţat o nouă comisie senatorială „Decembrie 1989”, care urma să continue activitatea primei comisii. Această a 2-a comisie a fost condusă, pentru un scurt timp, de Constantin Ticu Dumitrescu, iar după demisia acestuia, de Valentin Gabrielescu, pe atunci secretar general al PNŢCD. Sergiu Nicolaescu a făcut parte şi din a 2-a comisie.

Fiindcă noua comisie continua activitatea comisiei similare din legislatura 1990-1992, primul lucru care l-am făcut a fost să cer dezminţirea neadevărurilor din rapoartele publicate anterior de Sergiu Nicolaescu, în calitatea sa de şef al precedentei comisii senatoriale „Decembrie 1989”. Deasemenea, am căutat să obţin o lămurire a scopurilor comisiei senatoriale.

Mai jos prezint corespondenţa dintre asociaţia „17 Decembrie” Timişoara şi Comisia Senatorială „Decembrie 1989”:

martie 1993:

Către Comisia Senatorială „Decembrie 1989”

Vă rugăm ca la viitoarea şedinţa a Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” să se includă pe ordinea de zi:
1. Adoptarea unei declaraţii de respingere a teoriei legitimităţii reprimării revoluţiei.
2. Analiza gravelor dezinformări făcute de dl. Sergiu Nicolaescu în secţiunile 1 şi 3 ale raportului Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Ne referim la:
a. Prezentarea generalului Milea ca erou (secţiunea 1).
b. Răspîndirea zvonului despre existenţa a 16 militari morţi la Bucureşti în noaptea de 21/22 decembrie 1989 (secţiunea 1).
c. Răspîndirea zvonului despre existenţa unor pagube de peste 5 miliarde lei ca urmare a demonstraţiilor de la Timişoara (secţiunea 3).
d. Răspîndirea zvonului despre existenţa a peste 100 de cetăţeni originari din Tg. Mureş printre persoanele arestate în timpul revoluţiei la Timişoara (secţiunea 3).
Considerăm necesară o dezminţire publică prin toate mijloacele de informare în masă care au difuzat rapoartele domnului Sergiu Nicolaescu.
Fără îndeplinirea acestei cerinţe este îndoielnică colaborarea viitoare dintre Asociaţia „17 Decembrie” şi Comisia Senatorială „Decembrie 1989”.

(„Timişoara” 23 martie 1993)

Notă: Mijloacele de informare în masă din Bucureşti au neglijat acest comunicat.

noiembrie 1993:

Comunicat

Asociaţia „17 Decembrie” felicită Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989 pentru eforturile depuse de a scrie istoria revoluţiei pe baza mărturiilor persoanelor care s-au aflat de partea ceauşistă a baricadei.
Reamintim totodată că onorata Comisie Senatorială nu a binevoit să răspundă la cererile formulate de Asociaţia „17 Decembrie” încă din luna martie 1993, cereri care vizau:
1. Adoptarea unei declaraţii de respingere a teoriei legitimităţii reprimării revoluţiei. În fapt, se cerea Comisiei Senatoriale acceptarea punctului trei alineatul întîi din revendicările formulate de revoluţionarii timişoreni încă din 22 decembrie 1989 (manifestul „A căzut tirania!”): „Cerem cu fermitate să fie traşi la răspundere cei care au dat ordin să se tragă în popor”. În opinia asociaţiei „17 Decembrie” tragerea la răspundere a vinovaţilor de crimele din decembrie 1989 trebuie să se facă indiferent de motivele care i-au determinat pe aceştia să dea ordinele criminale.
2. Publicarea unor dezminţiri cu privire la unele afirmaţii false din rapoartele precedente ale Comisiei Senatoriale, alcătuite de domnul Sergiu Nicolaescu: minciuna cu cei 16 militari pretins omorîţi la Bucureşti în noaptea de 21/22 decembrie 1989, minciuna cu cei peste 100 de arestaţi ai revoluţiei timişorene originari din oraşul Tîrgu Mureş, minciuna cu aprecierea pagubelor revoluţiei timişorene la peste 5 miliarde lei. Aceste dezminţiri ceream să fie publicate în toate mijloacele de informare în masă care au răspîndit rapoartele Comisiei Senatoriale.
Atragem atenţia că refuzul Comisiei Senatoriale de a răspunde pozitiv cererilor Asociaţiei „17 Decembrie” va duce la refuzul membrilor asociaţiei „17 Decembrie” de a depune mărturii în faţa Comisiei Senatoriale.

(„Timişoara” 23 noiembrie 1993)

Notă: Televiziunea a prezentat doar fragmentar acest comunicat. Telespectatorilor li s-a spus că asociaţia „17 Decembrie” poate va boicota Comisia Senatorială, fără însă să li se explice de ce. Celelalte mijloace de informare în masă din Bucureşti au neglijat comunicatul.

decembrie 1993:

Comunicat

Subscrisele asociaţii ale revoluţionarilor din Timişoara cer Comisiei Senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989:
1. Exprimarea publică a respingerii oricărei teorii prin care se încearcă legitimizarea încercărilor de reprimare a revoluţiei.
2. Precizarea faptului că amintita comisie senatorială nu se va multumi să-i descopere pe criminalii din decembrie 1989, ci va întreprinde şi demersurile necesare tragerii la răspundere a acestora, cît şi a persoanelor care i-au ajutat pînă acum să scape de răspunderea cuvenită.
3. Restabilirea adevărului privind unele afirmaţii false cuprinse în raportul comisiei senatoriale conduse de domnul Sergiu Nicolaescu. Reamintim aceste neadevăruri, a căror dezminţire a fost cerută încă din martie 1993:
– existenţa a 16 militari omorîţi la Bucureşti în noaptea de 21/22 decembrie 1989.
– existenţa a peste 100 de cetăţeni originari din orasul Tîrgu Mureş printre persoanele arestate în revoluţia din Timişoara.
– aprecierea pagubelor revoluţiei timişorene la 5 miliarde lei.
Pînă cînd nu vom primi un răspuns favorabil la cererile noastre, membrii subscriselor asociaţii nu vor depune mărturii în faţa Comisiei Senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989.

ASOCIAŢIA „17 DECEMBRIE” A RĂNIŢILOR ŞI FAMILIILOR ÎNDOLIATE DIN REVOLUŢIE Preşedinte, Mihai Drăgoi

ASOCIAŢIA LUPTĂTORILOR DIN TIMIŞOARA ARESTAŢI ÎN REVOLUŢIE Preşedinte, Călin Vasi

FORUMUL REVOLUŢIEI Preşedinte, Costel Balint

ASOCIAŢIA „MEMORIALUL REVOLUŢIEI” Preşedinte, Traian Orban

(„Renaşterea Bănăţeană” 18 decembrie 1993)

Notă: Comunicatul a fost semnat şi de dl. Pompiliu Alămorean, preşedintele Fundaţiei Revoluţiei, dar cu precizarea că în privinţa prezenţei ca martori în faţa Comisiei Senatoriale, membrii asociaţiei sale vor hotărî personal. Am preferat să dau publicităţii comunicatul fără semnătura lui Alămorean, doar din partea asociaţiilor care semnaseră necondiţionat. Dl. Traian Orban şi-a schimbat ulterior părerea, acceptînd să depună mărturie în faţa Comisiei Senatoriale. Eu am dialogat cu Comisia Senatorială, fără însă a accepta depunerea de mărturii. Comunicatul a fost cenzurat de TVR, neprezentîndu-se concretizarea reproşurilor aduse raportului lui Sergiu Nicolaescu. Restul mijloacelor de informare în masă din Bucureşti au neglijat comunicatul.

Fiindcă aceste comunicate au rămas fără răspuns am publicat apoi articolul „Boicotarea comisiei senatoriale „Decembrie 1989″ de către asociaţia 17 decembrie”, prezentat deja pe acest blog.

comsen4asociatii

comunicat al asociaţiei 17 Decembrie cu semnătură de primire de la agenţia de presă Rompres

confirmările de primire de la Comisia Senatorială Decembrie 1989 (Gabrielescu avea să spună ulterior că n-a primit comunicatele)

confirmările de primire de la Comisia Senatorială Decembrie 1989 (Gabrielescu avea să spună ulterior că n-a primit comunicatele)

(Va urma)

Gripa aviară şi problemele prefectului Ovidiu Drăgănescu

Ovidiu Drăgănescu, prefectul de Timiş, are probleme. A fost filmat de nişte reporteri de la revista „Can-Can” cînd oferea 25000 de euro pentru a-şi prelungi şederea în post sau pentru a primi un alt post avantajos. Domnul prefect zice că a fost o înscenare, că a spus ceea ce a fost filmat că a spus doar la derută şi că de fapt el avea de gînd să-i denunţe pe cei care i-au propus acea afacere (dar n-a denunţat pe nimeni din 3 ianuarie, cînd a avut loc filmarea, pînă în 22 ianuarie, cînd aceasta a fost publicată). Nu ştiu care e adevărul dar observ că:

– Ovidiu Drăgănescu e în continuare prefect;
– În ultimele zile a devenit foarte activ în apărarea intereselor timişorenilor, mereu e prezent în presă cu vreo acţiune care arată vigilenţă faţă de interesele cetăţeanului.

Citesc în „Renaşterea Bănăţeană” din 6 februarie 2009 despre „şedinţa Comandamentului Antiepizootic Judeţean, condusă de prefectul Ovidiu Virgil Drăgănescu” care a fost convocată fiindcă „a crescut numărul cazurilor de gripă aviară – în China au decedat şase persoane la începutul acestui an”.

Deşi în ţara noastră nu s-a înregistrat nici un caz, autorităţile au decis să ia măsuri preventive”, scrie ziarul. Mai aflăm că „s-a adoptat o hotărîre a Comandamentului Antiepizootic, care a fost transmisă tuturor primăriilor din judeţul Timiş, în care se stipulează interzicerea lăsării păsărilor domestice în afara curţilor (…) echipe mixte formate din reprezentanţi ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Poliţiei, Direcţiei de Sănătate Publică şi Instituţiei Prefectului vor face verificări în localităţile judeţului pentru a vedea dacă se respectă hotărîrea”.

Deci, există şi anul ăsta gripă aviară (cum a existat mereu în ultimul milion de ani). Nu în România, ci în China. Din 1,3 miliarde de chineji, 6 au murit de gripă aviară. Dacă situaţia din România ar fi tot atît de gravă ca în China, proporţional cu populaţia am avea în România 0,1 morţi. Din acest motiv, în judeţul Timiş trebuie luate măsuri drastice de combatere a gripei aviare. În alte judeţe nu e nevoie de astfel de măsuri, fiindcă în alte judeţe prefecţii n-au fost filmaţi oferind mită, deci n-au nevoie să se arate hiperactivi în apărarea cetăţenilor tocmai în aceste zile.

În 2006, cînd a mai fost la modă gripa aviară în România (atunci în întreaga ţară, nu doar în judeţul Timiş; s-au omorît o mulţime de păsări, s-a instituit carantină în mai multe localităţi oamenilor fiindu-le interzisă deplasarea, s-au stropit cu dezinfectant toate maşinile care treceau pe anumite drumuri), după cum scria ziarul „Gîndul”, „pe piaţă au fost aruncate zeci de tone de carne de la ferma cu păsări infestate cu H5N1”, dar numărul românilor îmbolnăviţi cu gripă aviară a fost zero. Iar după cum spunea în „Adevărul” din 20 mai 2006 Petre Calistru, directorul spitalului de boli infecţioase „Victor Babeş” din Bucureşti, gripa aviară este „un business dictat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. (…) Există dovezi ale transmiterii virusului H5N1 la fermieri, dar fără ca aceştia să fi făcut boala. În cadrul unui studiu japonez efectuat în Vietnam pe 2.000 de lucrători din ferme, toţi aceşti 2.000 au avut serologie pozitivă pentru H5N1. După ce au văzut că sînt pozitivi, au mers în familiile acestor fermieri şi au constatat că niciunul dintre membri nu era seropozitiv. Concluzia este că virusul se transmite pe cale digestivă, şi nu pe cale aerogenă”.

Într-un articol publicat de mine în 2006 arătam că isteria gripei aviare este parte din politica Uniunii Europene şi a unor cercuri de interese de eliminare de pe piaţă a micilor producători. Petre Calistru este specialist în medicină umană, iar aplicarea politicii Uniunii Europene se face de către medici veterinari – aceştia pot vorbi cu mai multă seninătate despre diferite primejdii închipuite pentru sănătatea oamenilor.

Reproduc mai jos articolul meu din 2006. Cu litere cursive între parateze drepte sînt adăugiri recente.

Isteria gripei aviare (articol din 2006)

În urmă cu cîţiva ani, mass-media românească era preocupată de boala vacii nebune. Nu era post de televiziune care să nu vorbească despre acest subiect. Telespectatorii aflau îngroziţi despre diferite transporturi de conserve cu carne care n-au fost controlate. Faptul că numărul de cazuri de îmbolnăviri cu boala vacii nebune în România a fost zero nu avea importanţă. Sufleteşte ne-am integrat deja în Europa – problemele englejilor sînt şi problemele noastre.

Anul acesta [2006] guvernanţii şi mass-media au un nou subiect de isterizare a populaţiei: gripa aviară. În acest context, ziarele vorbesc despre obligaţia crescătorilor de păsări de a avea medic veterinar angajat permanent. Asemenea obligaţie doar marii producători o pot respecta. Micilor producători li se va interzice orice comercializare a producţiei. Dar poate tocmai asta se urmăreşte – eliminarea concurenţei pentru firmele mari, agreate de Uniunea Europeană. Aceeaşi veche manipulare cu protecţia consumatorului.

Mass-media primeşte bani din publicitate tot de la marii producători, deci e firească propaganda mass-media în favoarea acestora.

Sînt interese mari la mijloc, bani mulţi de cîştigat. Cînd aflăm că şeful Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală a aranjat cumpărarea substanţelor contra gripei aviare de la firma lui fiu-su apare legitimă întrebarea dacă nu cumva isteria gripei aviare este doar un pretext şi mijloc de manipulare a oamenilor, nu o preocupare sinceră a celor care crează această isterie [acelaşi Ştefan Nicolae, şeful IDSA, cercetat penal în trecut pentru afacerile cu gripă aviară, este recent acuzat că a transformat şi pesta porcină într-o afacere de familie].

Se ştie că gripa aviară a făcut, în întreaga lume, doar cîteva zeci de morţi (niciunul în România). Sînt alte boli care au pricinuit mult mai multe victime (chiar şi gripa obişnuită, umană). Petre Calistru, directorul Spitalului de boli infecţioase « Victor Babeş » remarca: “Există o teorie că ar putea să se întîlnească un virus de tip uman cu H5N1 şi să apară un virus cu potenţial pandemic. Această teorie ştiinţifică este atît de puţin probabilă, la fel cum s-a anunţat că în 2010 o cometă va lovi planeta Pămînt”.

Cititorii noştri trebuie însă să ştie: primejdia îmbolnăvirii cu gripă aviară este reală. Pentru cei care mănîncă păsări bolnave fără să fiarbă sau prăjească carnea, sau pentru cei care ating păsări bolnave sau găinaţul acestora şi apoi se ling pe degete.

Agenda Zilei: Un ziar care refuză să dea dezminţiri

Am semnalat pe acest blog dezinformarea apărută în interviul acordat de Gelu Voican Voiculescu, fostul viceprimministru de pe vremea FSN-ului, ziarului timişorean „Agenda Zilei” (patron: Zoltan Kovacs), cu privire la revoluţia din decembrie 1989. Anume, Gelu Voican pretindea existenţa unui ordin al generalului Iulian Vlad prin care securiştilor li s-a cerut, încă din 18 decembrie 1989, să sigileze armele în rasteluri.

Faptul este neadevărat, căci chiar în emisiunea TVR din 22 decembrie 1989 putem vedea un securist care povesteşte, în faţa milioanelor de telespectatori, că în ziua respectivă el şi colegii lui „eram înarmaţi şi pregătiţi să intervenim”. Înregistrarea video a acelei intervenţii a fost deja prezentată pe acest blog.

Dacă securiştii au folosit sau nu armamentul cu care erau înzestraţi nu cunosc, dar e sigur că acest armament nu a fost sigilat „începînd cu 18 decembrie”, cum a pretins Gelu Voican.

Ca urmare, chiar în 17 decembrie 2008 m-am dus la redacţia „Agenda Zilei” şi le-am cerut să dezmintă faptul că în timpul revoluţiei armamentul securiştilor a fost sigilat începînd cu data de 18 decembrie 1989. Nu le-am cerut să-şi dea cu presupusul dacă acel armament a fost sau nu folosit, ci doar să dezmintă informaţia falsă publicată de ei că armamentul ar fi fost sigilat în rasteluri.

Am fost îndemnat să mă adresez autoarei interviului, doamna conferenţiar universitar (la Universitatea particulară „Tibiscus” din Timişoara) Mariana Cernicova. I-am scris acesteia următorul mesaj:

Stimată doamnă Cernicova,

În interviul cu Gelu Voican pe care l-aţi publicat azi în „Agenda Zilei” se spune că generalul Iulian Vlad (şeful Securităţii) „ceruse încă din 18 decembrie să se sigileze armamentul”. Faptul că lucrurile nu stau aşa se poate vedea din intervenţia la televiziune în 22 decembrie 1989 a locotenent-colonelului Gheorghe Stan, care spune că reprezintă „una din cele mai importante direcţii din cadrul Departamentului Securităţii Statului” şi care spune că în 22 decembrie 1989 întreaga sa unitate „eram înarmaţi şi pregătiţi să intervenim”, dar că au depus armele după ce au văzut la TV „derularea favorabilă naţiunii române a evenimentelor”. Puteţi vedea acea intervenţie la https://mariusmioc.wordpress.com/2008/12/02/tvr-22-decembrie-1989-gheorghe-stan-securitatea-e-cu-noi/

Aşadar, ceea ce spune Gelu Voican (şi nu numai el, este o întreagă campanie de presă) că din 18 decembrie securiştii au primit ordin de la Iulian Vlad să sigileze armamentul este o minciună.
Instanţele de judecată s-au pronunţat asupra cazului Iulian Vlad, găsindu-l vinovat de participare la reprimarea revoluţiei. Acesta a fost credincios regimului dictatorial inclusiv în noaptea de 21/22 decembrie 1989, cînd a poruncit arestarea ilegală a lui Dumitru Mazilu.

Aştept de la dv. să publicaţi dezminţire la afirmaţiile false ale lui Gelu Voican, tot în „Agenda Zilei”.
Cu stimă, Marius Mioc

Am primit următorul răspuns:

Domnule Mioc,
Interviul este o specie jurnalistică în care ziaristul pune întrebări, intervievatul – oferă răspunsuri, în măsura în care doreşte s-o facă şi în limitele sincerităţii de care este capabil. Nu există, din start, intenţii polemice (nu vorbim de anchetă sau de articol, unde jurnalistul caută o multitudine de voci, prezentarea mai multor opinii etc.). Am citit şi obiecţiile dumneavoastră, şi ce aţi scris pe blogul propriu. Vă răspund din politeţe, dar nu înţeleg demersul, întrucît dumneavoastră polemizaţi cu intervievatul meu şi aveţi, cred, posibilitatea s-o faceţi direct printr-o multitudine de canale, fără intermedierea mea. Cred că cei care vă împărtăşesc viziunea despre evenimentele din 1989 şi de după au cunoştinţă despre aceasta. Aş opri aici corespondenţa pe tema respectivă, întrucît nu incerc sa validez vreo versiune, nu am informaţii certe, documente verificabile (nu opinii sau declaraţii la fel de subiective ca cele pe care, eventual, le-a făcut intervievatul meu).
M. Cernicova

După acest răspuns am trimis un nou mesaj doamnei Cernicova, din care citez:

Doamnă Cernicova,
Cred că avem păreri diferite despre rostul meseriei de ziarist. Eu cred că rostul unui ziarist este informarea corectă a opiniei publice, nu preluarea rolului de portavoce pentru dezinformările diferitelor grupuri de interese. Dacă răspunderea principală pentru informaţia falsă din interviu aparţine într-adevăr celui interviat, atunci cînd ziaristului i se atrage atenţia că a difuzat, fie şi involuntar, o informaţie falsă, el are datoria, faţă de cititorii săi, să publice o dezminţire. Sînt cazuri vestite în jurnalistica mondială (de pildă, cel cu armele irakiene de distrugere în masă) în care ziare vestite au publicat dezminţiri şi şi-au cerut scuze faţă de cititori, neîncercînd să-şi ascundă responsabilitatea sub comoda scuză că doar au citat din declaraţiile unor personalităţi. În cazul particular al declaraţiei lui Gelu Voican, eu nu v-am oferit vreo opinie sau declaraţie subiectivă a cuiva, ci o înregistrare video de la TVR din 22 decembrie 1989 care dovedeşte limpede că declaraţia lui Voican despre sigilarea armelor de către securişti din ordinul lui Iulian Vlad începînd din „18 decembrie” este falsă (pe 22 decembrie unitatea de securitate a respectivului era înarmată şi gata de intervenţie). Aş putea să vă dau şi alte dovezi că pretinsul ordin din 18 decembrie a lui Iulian Vlad n-a existat, conform principiului KISS (keep it short and simple) intenţionat mă limitez doar la acea declaraţie care e înregistrată video şi spusă „la cald” în 22 decembrie 1989, într-un context în care nici nu era vorba de generalul Vlad, deci simpatiile sau antipatiile personale faţă de acesta n-au jucat nici un rol.

În noul ei răspuns, doamna Cernicova reafirmă că nu este responsabilă să dea vreo dezminţire căci ea nu putea să „cenzureze” cele relatate de o persoană interviată şi mă îndeamnă să mă adresez direct redacţiei „Agenda Zilei”.

Deşi mă adresasem deja redacţiei încă din 17 decembrie 2008 (cînd fusesem îndemnat să iau legătura cu doamna Cernicova), în 21 ianuarie 2009 m-am adresat din nou redacţiei „Agenda Zilei” cerînd să publice dezminţire, arătînd şi corespondenţa pe care o avusesem cu doamna Cernicova. Afirmaţia că eu aş fi dorit cenzurarea spuselor lui Gelu Voican este o răstălmăcire răuvoitoare, căci eu cerusem dezminţirea acelei afirmaţii, nu cenzurarea ei. O conferenţiară universitară precum Mariana Cernicova ar trebui să-şi dea seama de diferenţa dintre cenzură şi dezminţire. Cred că e foarte bine ca presa să consemneze cu acurateţe declaraţiile persoanelor publice, căci acestora nu trebuie să le fie refuzat dreptul de a se autocompromite prin propriile lor declaraţii. Dar, dacă faptic declaraţiile nu corespund adevărului, este datoria presei faţă de proprii cititori să-i informeze care este adevărul.

Efortul meu a fost zadarnic, pînă acum „Agenda Zilei” n-a publicat dezminţirea.

Toată această întîmplare arată cîteva caracteristici ale ziarului „Agenda Zilei”, care pot fi regăsite şi în alte părţi în presa românească:

– Nu interesează absolut deloc adevărul despre subiectele relatate, ci doar crearea impresiei în opinia publică că ei caută adevărul. În 17 decembrie au publicat interviul cu Voican despre revoluţie ca să poată bifa că şi-au făcut datoria la aniversarea revoluţiei, dar nu pentru că ar fi realmente interesaţi de acest subiect.

– Nu deranjează deloc faptul că au publicat informaţii false, cîtă vreme au „acoperire” prin faptul că au citat din declaraţiile cuiva, deci pot pretinde că informaţia falsă nu provine de la ei ci de la altă sursă. Rolul de portavoce pentru dezinformări nu deranjează.