Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Iarăşi despre „dizidenţa” lui Iliescu şi pretinsa exclusivitate a Jurnalului Naţional martie 18, 2009


Am comentat pe acest blog apariţia, după 20 de ani, a unui document prin care Ion Iliescu pretinde că a luat poziţie împotriva lui Ceauşescu înainte ca acesta să fi fost alungat de revoluţionari din sediul CC.

Pretenţiile „Jurnalului Naţional” că ar fi dezvăluit „în exclusivitate” acest document sînt pure minciuni. Publicaţia care a publicat prima scrisoarea despre care se pretinde că a fost scrisă în martie 1989 de Ion Iliescu este „Caietele Revoluţiei” nr. 1/2009, editate de Institutul Revoluţiei Române condus chiar de Ion Iliescu.

caitele-revolutiei-20_2009-00001

caitele-revolutiei-20_2009-00002

Abia după publicarea scrisorii în „Caietele Revoluţiei”, s-a apucat şi „Jurnalul Naţional” să republice acest „document”, pretinzînd însă, cu tupeu tipic de ziarist dîmboviţean, că au publicat ceva în premieră.

Că Institutul Revoluţiei, condus de Ion Iliescu şi cu o conducere numită integral de Ion Iliescu, doreşte să-l prezinte pe Ion Iliescu ca făuritorul revoluţiei din 1989, este ceva de aşteptat. De neaşteptat este însă că unii ziarişti preiau fără simţ critic teoriile Institutului Revoluţiei şi vor să fie luaţi în serios. Nici măcar n-au onestitatea să precizeze că au preluat informaţia de la Institutul Revoluţiei ci se pretind „dezvăluitori” de senzaţie.

Neruşinare IRR-istă: Literatura de sertar a lui Ion Iliescu proclamată "document al revoluţiei"

Neruşinare IRR-istă: Literatura de sertar a lui Ion Iliescu proclamată "document al revoluţiei"

„Ion Iliescu, martie 1989. Chemare la luptă pentru răsturnarea dictaturii”, prezintă „Caietele Revoluţiei” scrisoarea lui Ion Iliescu, sub rubrica „documente ale revoluţiei”. Dar, chiar presupunînd că scrisoarea e reală şi a fost cu adevărat scrisă în martie 1989, cum poate fi “document al revoluţiei” cîtă vreme n-a fost difuzată, deci n-a avut influenţă asupra opiniei publice şi a celor care au ieşit în stradă în decembrie 1989? E cel mult “literatură de sertar”. A declara această scrisoare drept „document al revoluţiei”, cum face IRR, este manipulare. Îmi închipui viitorul manual de istorie a României, la care Institutul Revoluţiei revendică energic un cuvînt de spus (vezi „Scrisoare către Ministerul Educaţiei” în „Caietele Revoluţiei” nr. 2(9)/2007, pag. 49): „însufleţiţi de chemarea la luptă pentru răsturnarea dictaturii lansată de Ion Iliescu, în decembrie 1989 românii au ieşit în stradă şi şi-au cucerit libertatea”.

„Caietele Revoluţiei” face şi o paralelă între scrisoarea pierdută a lui Ion Iliescu şi „scrisoarea celor şase” (Gheorghe Apostol, Alexandru Bîrlădeanu, Silviu Brucan, Corneliu Mănescu, Constantin Pîrvulescu, Grigore Răceanu), pentru a scoate în evidenţă „superioritatea” textului lui Iliescu: „scrisoarea celor şase era adresată tovarăşului Nicolae Ceauşescu, în timp ce textul elaborat de Ion Iliescu se constituia într-o Proclamaţie adresată celor patru milioane de membri ai Partidului Comunist Român şi tuturor cetăţenilor României; (…) în timp ce Proclamaţia face o radiografie severă şi virulentă a societăţii şi a puterii supreme a statului, chemînd populaţia ţării la revoltă pentru răsturnarea regimului Ceauşescu, Scrisoarea apelează la bunăvoinţa lui Ceauşescu de a rezolva unele probleme pentru ameliorarea situaţiei de criză în care intrase România”.

caitele-revolutiei-20_2009-00009

IRR se opreşte aici cu comparaţiile, dar continui eu: în timp ce „scrisoarea celor şase” a fost difuzată de BBC, Europa Liberă şi Vocea Americii, devenind cunoscută de un mare număr de români, „scrisoarea pierdută a lui Iliescu” a rămas necunoscută timp de 20 de ani; în timp ce „cei şase” şi-au asumat răspunderea poziţiei lor, iscălind cu numele lor real, „scrisoarea lui Iliescu” e anonimă, semnată „Frontul Popular Socialist”.

Comparaţia nu trebuie făcută exclusiv cu „scrisoarea celor şase”, căci dizidenţa anticeauşistă n-a fost limitată la nomenclaturiştii PCR. Au existat o mulţime de alte persoane, fără funcţii în PCR, care au avut curajul să acţioneze împotriva regimului Ceauşescu şi despre care s-a ştiut înainte de decembrie 1989: Doina Cornea, Radu Filipescu, Mircea Dinescu, Laszlo Tokes, Dan Petrescu, Ana Blandiana, Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu ş.a. Despre Iliescu însă, n-am ştiut în decembrie 1989 dar aflăm acum, cu ajutorul Institutului pe care-l conduce.

Vezi şi: Ion Iliescu – dizidenţă descoperită după 20 de ani

 

5 Responses to “Iarăşi despre „dizidenţa” lui Iliescu şi pretinsa exclusivitate a Jurnalului Naţional”

  1. alk Says:

    Scrisoarea „celor 6” despre care nu au luat la cunostinta direct nici macar toti cei 6 :))

  2. Alina Says:

    Mda..buna observatie.

  3. […] Mai citeşte, pe aceeaşi temă: – Ion Iliescu, dizidenţă descoperită după 20 de ani – Iarăşi despre “dizidenţa” lui Iliescu şi pretinse exclusivitate a Jurnalului Naţion… […]

  4. […] citeşte, pe aceeaşi temă: – Ion Iliescu, dizidenţă descoperită după 20 de ani – Iarăşi despre “dizidenţa” lui Iliescu şi pretinsa exclusivitate a Jurnalului Naţion… – Un document care se cere publicat: Şedinţa organizaţiei PCR de la Editura Tehnică consacrată […]

  5. […] de care nu auzise nimeni timp de 20 de ani a fost declarată “document al revoluţiei” (“Caietele Revoluţiei” nr. 1/2009). Alte semne de întrebare legate de IRR apar ca urmare a componenţei Colegiului Naţional, unde […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.