Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

27 martie 1918: Unirea Basarabiei cu România martie 27, 2009


Pe 27 martie 1918 după calendarul vechi, echivalent cu 9 aprilie stil nou, a avut loc unirea Basarabiei cu România. Evenimentul s-a petrecut în contextul primului război mondial şi a celor două revoluţii ruseşti din anul 1917 (cea din februarie stil vechi, martie stil nou, care a răsturnat ţarismul, şi cea bolşevică din octombrie stil vechi, 7 noiembrie stil nou). Răsturnarea ţarismului a dat prilejul dezvoltării unei mişcări naţionale în Basarabia, pe care o descrie un martor ocular şi actor important al acelor evenimente istorice, Onisifor Ghibu, în cartea „De la Basarabia rusească la Basarabia românească” (Editura Semne, Bucureşti 1997; intervenţiile mele sînt între paranteze drepte).

De o mişcare iredentistă, în împrejurările date [anul 1917], nici vorbă nu putea fi. Ideea românească trecea în acele vremuri prin cea mai completă criză. România fusese înfrîntă militar în război şi redusă la o singură bucată din Moldova care şi aceea stătea sub o quasi-ocupaţie rusească. Cea mai formidabilă mizerie morală şi materială stăpînea în acel mic petec de Moldovă încă neocupată de inamic: lipsa de alimente, de haine, de medicamente, de locuinţe, de lemne, de muniţii ş.a., prefăcuse viaţa într-un iad, din care toţi care mai aveau încă posibilitatea căutau să scape, emigrînd în Rusia, în Franţa, în America ş.a.m.d. De vreun ajutor, fie material, fie nematerial, pe care România oficială sau neoficială să i-l fi putut da Basarabiei în astfel de împrejurări – nici nu se putea vorbi. La aşa ceva nu se gîndea nici România, care-i avea în coastă pe ruşi – şi nu se gîndea nici Basarabia, care n-a aşteptat nimic de la România, nici cînd aceasta era în împrejurări înfloritoare. (…)
Din garda de la 1906 nu mai rămăsese la Chişinău decît un singur om: P. N. Halippa, care scotea buna gazetă pentru popor înfiinţată după indicaţiile şi cu sprijinul admirabilului patriot Vasile Stroescu. (…) În astfel de împrejurări nu e de mirare că în primele zece zile ale revoluţiei
[revoluţia din februarie – stil vechi, martie stil nou], în capitala Basarabiei elementul moldovenesc nu dădu nici un semn de viaţă şi că gazeta locală moldovenească nu făcea altceva decît să înregistreze, cu discrete nuanţe de simpatie, întîmplările revoluţionare din cuprinsul împărăţiei în flăcări. (…) Revoluţia de la Chişinău astfel nu era altceva decît o prelungire a celei de la Petrograd [azi Petersburg, într-o vreme Leningrad, pe atunci capitala Rusiei], cu aceleaşi steaguri roşii, cu aceeaşi marsilieză, cu aceleaşi năzuinţe internaţionale de cetăţenie etc. De nicăieri nici un strigăt de „Deşteaptă-te române!”, nici un steag roş-galben-vînăt (…) Abia la 13 martie, în urma invitaţiei personale a d-lui P. N. Halippa, se adunară zece moldoveni la sfat în localul redacţiei gazetei. Aci ei au aflat de bine să hotărască reînfiinţarea adormitei Societăţi culturale de la 1905 (…) De o organizare politică nu s-a făcut nici cea mai mică pomenire. Dimpotrivă, cînd un refugiat ardelean [Onisifor Ghibu, se explică în nota de subsol], care era şi el de faţă, a amintit celor adunaţi la sfat că acuma cea mai urgentă necesitate este ca moldovenii să se organizeze într-un partid politic, toţi cei prezenţi au rămas consternaţi şi l-au rugat pe fratele lor venit abia de cîteva zile între ei, să nu mai ridice o astfel de chestiune primejdioasă, care-i poate duce pe localnici la „ostrov” sau la „Sibir”. (…)
Cu totul altfel de atitudine ia tineretul basarabean de la Universitatea din Kiev, atitudine care ar părea de-a dreptul nenaturală, dacă ea nu s-ar explica prin intrarea în scenă a unui element pe cît de firesc, pe atît de neprevăzut, care rămîne apoi pentru întreaga desfăşurare a evenimentelor din Basarabia motorul principal şi hotărîtor al acestora.
Şi la Kiev, în primele momente ale revoluţiei, tinerimea basarabeană a fost entuziasmată de mirajul vremurilor noi care se anunţau pentru Rusia prin căderea sistemului ţarist, apoi ea repede s-a recules din visurile revoluţionare şi s-a îndrumat spre o concepţie naţională direct şi integral românească. Această nouă îndreptare se datoreşte contactului pe care tinerii basarabeni l-au putut avea, printr-o capricioasă voinţă a soartei, cu ofiţerii ardeleni care se găseau acolo adunaţi de prin întreaga Rusie, unde ajunseseră ca prizonieri de război austro-ungari.
„În contactul zilnic ce-l aveau (studenţii basarabeni) cu ardelenii, al căror naţionalism era şcoala cea mai bună pentru studenţimea moldovenească – zice d. Dimitrie Bogos în cartea sa „La răspîntie” (pag. 22) – tinerimea entuziasmată s-a deşteptat la o viaţă nouă (…) Focul sacru al naţionalismului ardelean a încălzit sufletul tinerilor basarabeni la Kiev şi le-a dat avîntul cel mare spre calea adevărată a întregirii neamului”.

Înfiinţarea Partidului Naţional Moldovenesc a fost unul din paşii premergători unirii. Onisifor Ghibu povesteşte, poate exagerînd rolul ardelenilor dintre care făcea şi dînsul parte:
În ziua de 20 martie se înfiinţă în adevăr, prin stăruinţa necurmată a pribegilor ardeleni, Partidul Naţional Moldovenesc, care îşi puse ca obiectiv principal autonomia Basarabiei pe baze naţionale, lăsînd pe planul al doilea toate lozincile sociale ale Revoluţiei de la Petrograd. (…)
Înjghebarea şi organizarea acestui partid a fost o problemă enorm de grea, din cauză că moldovenii nu aveau nici o înţelegere pentru politică peste tot şi mai ales pentru o politică naţională, care în vremuri ca acestea de profunde revendicări sociale, le părea reacţionară şi impopulară. (…)
În ciuda tuturor greutăţilor (…) Partidul Naţional Moldovenesc se înjghebă (…) impunîndu-şi părerile şi programul tuturor organizaţiilor cooperatorilor, învăţătorilor, preoţilor şi într-o anumită formă şi ţăranilor. Cum aceştia din urmă se găseau pe front sau prin garnizoane, delegaţii partidului naţional au luat contact cu reprezentanţii lor la Odesa (…) La 1 mai 1917 zece mii de soldaţi moldoveni şi-au făcut intrarea în Partidul Naţional, şi cu această soarta Basarabiei şi-a găsit îndrumarea ei (…) Ardelenii n-au conceput politica naţională numai în sensul pur politic al ei, ci, dîndu-şi seama de situaţia specială a moldovenilor rămaşi în urmă ca cultură şi conştiinţă naţională, ei au îmbrăţişat cu o egală solicitudine şi partea culturală a vieţii naţionale. În consecinţă, ei au îmbrăţişat în toată amploarea ei problema şcolară, în sensul naţionalizării tuturor gradelor de învăţămînt şi au pus totodată problema naţionalizării depline a bisericii. Credincioşi acestui punct de vedere, ei au căutat mai întîi contactul cu puţinii învăţători şi profesori care nu se ruşinau să se mărturisească moldoveni şi i-au determinat să intre în Partidul Naţional. Apoi i-au făcut să înfiinţeze o asociaţie a învăţătorilor moldoveni, deosebită de cea rusească, să ceară convocarea unui congres al învăţătorilor moldoveni, organizarea de cursuri pentru învăţarea alfabetului latin, a gramaticii, literaturii, istoriei, geografiei şi cîntării româneşti, înfiinţarea unei reviste şcolare moldoveneşti şi să adopte alfabetul latin. (…) În cursul verii anului 1917 s-a adus de către ardeleni o tipografie românească, s-au adus apoi, de la Iaşi şi de la Suceava, vreo 20000 de diferite cărţi, care s-au împrăştiat apoi pe la sutele de învăţători; s-a început tipărirea revistei „Şcoala Moldovenească” şi a Abecedarului moldovenesc, care a apărut în 10000 exemplare şi care la 1 noiembrie era plasat în peste 800 de şcoli moldoveneşti, deschise atunci cu ajutorul a 800 de învăţători pregătiţi la două serii de cursuri ţinute la Chişinău, Bălţi şi Soroca. În octombrie 1917 s-a introdus, prin ardeleni şi bucovineni, limba, literatura şi istoria „moldovenească” în şcolile secundare din Chişinău, Soroca şi Bălţi, iar la 1 octombrie a apărut la Chişinău gazeta politică „Ardealul”, destinată, la început, pentru ardelenii aflători în Rusia ca refugiaţi sau ca prizonieri, dar prefăcută după cîteva săptămîni în gazetă basarabeană cu tendinţe generale româneşti.
Această activitate culturală (…) a dat roade de-a dreptul minunate. (…) Limba, literatura, istoria, cîntarea românească au găsit un răsunet neaşteptat. Ele au prefăcut sufleteşte, în cîteva luni, aproape întreaga intelectualitate a Basarabiei.

Evoluţia evenimentelor din Rusia, accentuarea anarhiei ca urmare a revoluţiei bolşevice şi proclamarea autonomiei Ucrainei au dus la proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti ca parte integrantă a Rusiei Federative, în 2 decembrie 1917. Sfatul Ţării, care a preluat puterea în ţinut, şi-a format o oştire proprie, dar la Chişinău se aflau şi trupe ruseşti din toate părţile Rusiei, care nu se supuneau acestuia. Numărul soldaţilor ruşi aflaţi la Chişinău este apreciat de Vasile Harea la cel puţin 50000 („Basarabia pe drumul unirii”, editura Eminescu 1995, pag. 235). Existau practic la Chişinău două garnizoane paralele, una moldovenească şi una rusească.

Rusia fusese aliată cu România în primul război mondial. În 1917 trupele germane ocupaseră cea mai mare parte a României, numai Moldova rămăsese neocupată, iar guvernul se refugiase la Iaşi. În România neocupată se aflau şi un mare număr de ostaşi ruşi, deveniţi indisciplinaţi ca urmare a revoluţiei bolşevice. După declararea armistiţiului pe frontul românesc, o parte a soldaţilor ruşi au dezertat sau au fost demobilizaţi, plecînd spre casă prin Basarabia şi dedîndu-se la diferite jafuri. În aceste condiţii Sfatul Ţării cere generalului rus Scerbacev, care se afla la Iaşi şi comanda frontul românesc, trupe pentru menţinerea ordinii. Singurele trupe disciplinate care existau în zonă erau cele româneşti.

Posibilitatea intrării trupelor româneşti în Basarabia a determinat garnizoana rusească din Chişinău să ia o poziţie ostilă Sfatului Ţării, a cărui autoritate a contestat-o. Unii membri ai Sfatului Ţării au trebuit să se ascundă pentru a nu fi arestaţi sau omorîţi de forţele bolşevice. Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării şi Pantelimon Erhan, preşedintele guvernului Republicii Moldoveneşti tăgăduiesc faptul că ar fi cerut intrarea trupelor române şi trimit o telegramă, în 6 ianuarie 1918, cerînd retragerea acestora. Însă cînd oastea românească s-a apropiat de Chişinău, trupele bolşevice s-au retras fără să opună rezistenţă.

În 13 ianuarie 1918 armata română intră în Chişinău, punînd capăt anarhiei. Cu puţin timp înainte, în 9 ianuarie, Ucraina se proclamase independentă. În 23 ianuarie Sfatul Ţării proclamă în unanimitate independenţa Republicii Moldoveneşti.

27 martie/9 aprilie 1918 este ziua cînd Sfatul Ţării a votat pentru unirea cu România. În total 86 de deputaţi au votat pentru unire, 3 au votat împotrivă, 36 s-au abţinut şi 13 au fost absenţi. Iată cum s-au împărţit voturile:

Au votat pentru unire: Alexandri Neculae, 60 ani, jurnalist, Hotin; Alistar-Bălan Elena, 42 ani, doctor, Cetatea Albă; Buzdugan Ion, 30 ani, învăţător, Bălţi; Buiuc Ilarion, 27 ani, ţăran, Orhei; Bivol Neculae, 33 ani, ţăran, Chişinău; Budiştean Ignatie, 30 ani, ţăran, Bălţi; Bârcă Teodor, 24 ani, învăţător, Soroca; Bosie-Codreanu Neculae, 32 ani, inginer, Hotin; Botnarciuc Ştefan, 43 ani, ţăran, Bălţi (ucrainean); Buruiană Gheorghe, 33 ani, reprezentant al cooperativelor, Chişinău; Bârcă Teodosie, 23 ani, ţăran, Chişinău; Bogos Vlad, 24 ani, student, Chişinău; Bodescu Vlad, 50 ani, avocat, Chişinău; Baltagă Alexandru, 55 ani, preot, Orhei; Văluţă Ion, 24 ani, student, Bălţi; Grosu Neculae, 27 ani, student, Chişinău; Gafencu Vasile, 30 ani, ţăran, Bălţi; Galiţchi Simion; Ghenzul Vasile, 35 ani, funcţionar; Găină Andrei, 33 ani, ţăran, Orhei; Gropa Alexandru, 38 ani, reprezentant al cooperaţiei, Bălţi; Dragomir Dumitru, 28 ani, ţăran, Cetatea Albă; Dutkiewicz Felix (polonez); Dron Dimitrie, 25 ani, student, Bălţi; Epure Boris, 36 ani, funcţionar, Bălţi; Erhan Pantelimon, 34 ani, profesor, Tighina; Zubac Vitalie, 23 ani, ofiţer, Ismail; Ignatiuc Ion, 25 ani, ţăran; Inculeţ Ion, 35 ani, profesor, Chişinău; Ioncu Teofil, 32 ani, funcţionar, Orhei; Crihan Anton, 25 ani, student, Bălţi; Creangă Ion, 24 ani, învăţător, Tighina; Chiriac Afanasie, 27 ani, ţăran, Tighina; Cărăuş Dumitru, 25 ani, student, Soroca; Codreanu Ion, 39 ani, ţăran, Soroca; Cazacliu Grigorie, 26 ani, student, Soroca; Caraiman Anton, 38 ani, ţăran, Orhei; Cocârlă Pavel, 24 ani, meşteşugar, Orhei; Costin Ion, 35 ani, avocat, Chişinău; Chiorescu Vlad, 30 ani, reprezentant al cooperaţiei, Chişinău; Cazacliu Ion, 48 ani, funcţionar, Soroca; Cazacliu Vlad, 29 ani, student, Soroca; Laşcu Vasile, 60 ani, jurnalist, Chişinău; Mămăligă Neculae, 38 ani, grădinar, Chişinău; Minciună Mihail, 32 ani, ţăran, Orhei; Morariu Anatolie, 23 ani, ţăran, Hotin; Morariu Alexandru, 37 ani, ţăran, Hotin; Mârza Dimitrie, 23 ani, învăţător, Hotin; Mare Gheorghe, 36 ani, profesor, Cetatea Albă; Măculeţcu Mihail, 56 ani, ţăran, Orhei; Marchitan Dimitrie, 32 ani, ţăran, Bălţi; Neaga Teodor, 37 ani, profesor, Chişinău; Năstase Gheorghe, 22 ani, învăţător, Soroca; Osoian Constantin, 32 ani, ţăran, Bălţi; Pântea Gherman, 24 ani, învăţător, Bălţi; Mândrescu Vasile, 29 ani, ţăran, Orhei; Pelivan Ion, 40 ani, avocat, Bălţi; Palii Eftimie, 37 ani, grădinar, Soroca; Păscăluţă Ion, 25 ani, soldat, Bălţi; Picior-Mare Petru, 30 ani, funcţionar, Bălţi; Sinicliu Elefterie, 22 ani, ţăran, Orhei; Suruceanu Neculae, 28 ani, ofiţer, Chişinău; Silistraru Timotei, 23 ani, ofiţer, Tighina; Zbierea Chiril, 27 ani, Cahul; Secară Nicolae, 24 ani, profesor, Chişinău; Scobioală Andrei, 32 ani, profesor, Bălţi; Spinei Chiril, 34 ani, ţăran, Soroca; Stavriu Gheorghe, 35 ani, ţăran, Cahul; Suruceanu Teodor, 52 ani, ţăran, Chişinău; Tudor Gheorghe, 33 ani, învăţător, Bălţi; Tudose Ion, 33 ani, ţăran, Bălţi; Turcuman Grigore, 26 ani, ţăran, Soroca; Uncu Teodor, 34 ani, funcţionar, Orhei; Halippa Pantelimon, 34 ani, jurnalist, Soroca; Herţa Teodor; Ţurcan Leonid, 23 ani, funcţionar, Chişinău; Ţanţu Vasile, 35 ani, învăţător, Chişinău; Cernăuţan Neculae, 26 ani, soldat, Hotin; Ciornei Neculae, 25 ani, ţăran, Cahul; Cijevschi Vasile, 37 ani, ofiţer, Tighina; Ciorăscu Vasile, 31 ani, ţăran, Chişinău; Cernov Nicolae; Şoltuz Nicolae, 60 ani, ţăran, Soroca; Stere Constantin, 54 ani, profesor, Soroca; Munteanu Zamfir; Sucevan Iacov.

Au votat împotriva unirii: Balamez Ştefan, 35 ani, funcţionar, Chişinău (bulgar); Osmolovschi Arcadie (ucrainean); Starenchi Mihail (ucrainean).

S-au abţinut de la vot: Almendingher Philipp, 50 ani, ţăran, Cetatea Albă (german); Bacşan Zaharia, 49 ani, ţăran, Bălţi; Buciuşcan Gavril, 29 ani, învăţător, Orhei; Budnicenko Nichita, 36 ani, ţăran, Bălţi (ukrainean); Brinici Gheorghe, 30 ani, ţăran, Bălţi (ucrainean); Vizitiu Eftimie, 37 ani, ţăran, Soroca; Gherman Isac, 60 ani, avocat, Chişinău (evreu); Harbuz Ioan, 31 ani, funcţionar, Chişinău; Grubschi Andrei, Chişinău (ucrainean); Diaconovici Dragomir; Dumitraşcu Ion, 28 ani, ţăran, Orhei; Donico-Iordăchescu Serghei, Chişinău; Coval Vasile (ucrainean); Curdinovschi Vasile, 46 ani, profesor; Krivorukov Ivan, 42 ani, muncitor, Tighina (rus); Kenigschatz Eugen, 58 ani, avocat, Chişinău (evreu); Cuncev Petre, 47 ani, ţăran (bulgar); Culava Alexe, 43 ani, ţăran, Ismail; Chirilov Teodor, 37 ani, avocat, Ismail (bulgar); Lichtmann Samuel, 60 ani, funcţionar (evreu); von Loesch Alexander (german); Lunev Vladimir, 39 ani, profesor (rus); Moldovan Teodor; Misircov Hristo, 43 ani, profesor, Bolgrad (bulgar); Nagorneac Iacov, 39 ani, ţăran, Hotin (ucrainean); Nichitiuc Teodor, 35 ani, Cahul (ucrainean); Popa Ion, 28 ani, ţăran, Bălţi; Ponomarev Gheorghe; Poliatinciuc Petre, 36 ani, funcţionar, Podolia (ucrainean); Sluţchi Moise, 62 ani, doctor (evreu); Savenco Mihail (ucrainean); Ţiganco Vladimir, 31 ani, inginer (rus); Iurcu Constantin, 34 ani, ţăran, Hotin; Maniţîn Petre, 35 ani, învăţător (rus); Mildov Dimitrie (bulgar); Greculov Alexandru (rus).

Au lipsit de la vot: Bajbeuk-Melicov, 45 ani, Orhei (armean); Herţa Ioan, 34 ani, ţăran, Chişinău; Corobcean Teodor, 37 ani,  reprezentant al cooperaţiei, Soroca; Landau Gutman, 40 ani, funcţionar (evreu); Novacov Anton (bulgar); Rugină Anton; Sîrbu Gheorghe; Savciuc Calistrat (ucrainean); Stanevici Teodor, 51 ani, judecător, Chişinău (rus); Ţurcan Alexandru, 32 ani, ţăran, Soroca; Ceornega Ion, 40 ani, ţăran, Ismail; Steinberg (Schonberg?) Mendel (evreu); Tcepciu Gheorghe.

 

One Response to “27 martie 1918: Unirea Basarabiei cu România”

  1. multumesc de informatie mirica


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.