Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Jurnalul Naţional cere eliberarea lui Stănculescu martie 31, 2009


Victor Stănculescu sărutînd mîna Elenei Ceauşescu. Sursa www.frontpress.ro

Victor Stănculescu sărutînd mîna Elenei Ceauşescu. Sursa http://www.frontpress.ro; Sursa originală Agerpres

Sursa de unde a fost luată fotografia: http://www.frontpress.ro/?p=723

„Jurnalul Naţional” din 27 martie, sub semnătura Gabrielei Antoniu, dar după titlul articolului este o propunere a întregii redacţii, cere eliberarea din puşcărie a lui Victor Atanasie Stănculescu, osîndit pentru omor deosebit de grav şi tentativă de omor săvîrşite în timpul revoluţiei din 1989 la Timişoara.

„După 20 de ani de la evenimentele din decembrie ’89, Victor Ata­na­se Stănculescu, general al Arma­tei Române, se află încă în închisoare. Nimic nu pare să-i impresioneze pe ma­­gistraţi pentru a-l elibera. Nici vîrsta înaintată, nici lunga listă a boli­lor de care suferă, nici timpul scurs de la presupusele lui fapte. Nici măcar ideea că însăşi justiţia se decredibili­zează, ţinînd în boxa acuzaţilor un bă­trînel, pe care, dacă l-ar elibera, numai pericol social nu s-ar numi”, scrie „Jurnalul Naţional”.

Victor Stănculescu nu e general, cum dezinformează „Jurnalul Naţional”, ci fost general, căci a fost degradat militar prin hotărîrea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Publicaţia bănăţeană „Vestul”, care se doreşte continuatoarea ziarului ţărănist „Vestul” din perioada interbelică, publică articolul „Halucinant: o publicaţie centrală propune eliberarea lui Victor Athanasie Stănculescu”, din care citez: „Ziarul „Jurnalul Naţional” vine astăzi cu o propunere absolut incredibilă: „Propunere Jurnalul: Eliberaţi-l pe Stănculescu”. (…) Întrebare: cum de poate fi „plimbat prin instanţe şi ţinut după gratii” un „bătrînel”? Răspuns: pentru că acest „bătrînel” se face vinovat de omor deosebit de grav (…) Să vină o publicaţie naţională şi să militeze pentru eliberarea unuia dintre cei mai vinovaţi de moartea atîtor oameni în 1989, aceasta este o atitudine imposibil de înţeles. Nici măcar nu contează cine semnează articolul, atîta timp cît publicaţia îşi asumă opinia şi pledoaria pro Stănculescu. Şi ce dacă e bătrîn? Bătrîneţea o fi vreo modalitate de a scăpa de răspundere, o vîrstă la care devii intangibil? Şi ce dacă e bolnav? În 1989 era sănătos, s-a putut „mişca” în voie (poate ar fi putut chiar avea grijă de copii), iar acum e bolnav şi trebuie iertat? Şi ce dacă sînt infractori încă nepedepsiţi? Dacă acesta iese din închisoare, va fi unul în plus”.

Spre deosebire de „Vestul” mie nu mi se pare halucinantă, absolut incredibilă şi imposibil de înţeles atitudinea „Jurnalului Naţional”. De ani de zile acest ziar este, dintre toate ziarele importante româneşti, cel care consacră cel mai larg spaţiu problemelor legate de revoluţia din decembrie 1989, şi acest lucru nu se face fără un scop. Încă din 2004, cînd „Jurnalul Naţional” a început campania publicistică de „dezvăluire a adevărului despre revoluţie”, am remarcat că se urmăreşte de fapt falsificarea istoriei în folosul celor mînjiţi cu sînge românesc în decembrie 1989. În 2004 se judeca recursul în anulare în procesul Chiţac-Stănculescu, dar campania „Jurnalului Naţional” a continuat şi după pronunţarea deciziei, că se ştia că urmează rejudecarea. Nu sînt lucruri care le spun acum, le-am spus încă din 2004. În 10 martie 2004 am editat ziarul – ediţie specială „Revoluţia din 1989 şi minciunile lui Marius Tucă” (din care a apărut un singur număr), care a constituit punctul de plecare pentru cartea „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional” (care are şi ediţie pe internet). Halucinant şi incredibil o fi pentru alţii. Pentru mine lucrurile sînt de mult limpezi. Interesul deosebit al „Jurnalului Naţional” pentru istoria revoluţiei din 1989 (nu exagerez dacă spun că acordă de 20 de ori mai mult spaţiu tipografic acestui subiect decît alte ziare similare din Bucureşti) are un scop precis: falsificarea istoriei revoluţiei pentru salvarea de răspundere penală a criminalilor din 1989. Este acelaşi proces de falsificare al istoriei început încă din 1989, prin diversiunea cu „teroriştii”, şi continuat acum prin alte mijloace, mai sofisticate (se strecoară uneori şi cîte un mic adevăr, dintre cele deja ieşite la iveală, pentru a se cîştiga credibilitate).

De urmărit pe aceeaşi temă:
Înregistrare video din 22 decembrie 1989 de la Timişoara, unde la minutul 17:55 Radu Bălan, fostul prim-secretar PCR Timiş, spune că Stănculescu e cel care a dat ordin să se tragă
Scurt istoric al procesului Chiţac-Stănculescu
Procesul Chiţac-Stănculescu şi mercenariatul jurnalistic
Istoria comisiei guvernamentale din 1990, care a propus trimiterea în judecată a generalilor Chiţac şi Stănculescu
O problemă rămasă de lămurit: teroriştii de după 22 decembrie
Emisiune la TV Europa Nova Timişoara din iulie 1999 despre procesul Chiţac-Stănculescu
Un ziarist de 2 bani: Şerban Orescu de la „Ziua”
Procesul Stănculescu-Chiţac, CEDO şi greşeala lui Gyorgy Frunda
Bebe Certificat sare în apărarea lui Victor Stănculescu

 

16 Responses to “Jurnalul Naţional cere eliberarea lui Stănculescu”

  1. alk Says:

    Pai daca ziarul este finantat de un securist….

  2. Ovidiu Says:

    http://www.frontpress.ro/
    tu ai scris sursa de mai sus tu esti normal ? pai tu iei de pe un blog? in primul rand este vorba de imaginea mea, mi-e imi apartine.

    Vezi ca tot ca tine am patit cu Gardianul, intelegi ? e ziar nu blog, si mi-au furat o imagine, le-am amenintat cu datu in judecata daca nu scriu sursa de unde au furat-o le-am demonstrat ca-i a mea, si in poza asta am semnele mele care atesta ca tu ai furat o poza de a mea.
    TE ROG FRUMOS SA SCRII EXACT SURSA „Ovidiu jur”, ca sa nu avem dificultati.
    Salut.

    PS. pina la urma Gardianul si-a cerut scuze si au sters imaginea

  3. mariusmioc Says:

    Asta-i păcăleală de 1 aprilie?
    Trebuie să-mi dovedeşti că poza e a ta, nu văd nici un semn de-al tău pe ea şi am impresia că erai prea tînăr ca să fi făcut tu poza. Aceeaşi poză a apărut în „Vestul” şi ei precizează acolo sursa frontpress.
    Apropo: Pe unul din saiturile tale ai copiat în întregime un articol de-al meu http://ovidiu-nicolaeceausescu.blogspot.com/2009/03/ion-iliescu-dizidenta-descoperita-dupa.html
    La sfîrşit ai scris „sursa Marius Mioc”, dar dacă te uiţi la pagina „Despre mine şi acest blog” am scris: „Reproducerea materialelor din acest blog este acceptată cu condiţia menţionării sursei, cu hiperlegătura explicită atunci cînd aceasta este posibil”. Deci, te rog să pui şi hiperlegătura explicită acolo unde ai copiat de la mine.

  4. marius Says:

    Bravo, Marius !

    Aici, in chestiunea cu Ovidiu, ai dreptate suta la suta (si nu pentru ca esti tizul meu)!
    Inca o data, bravo !

  5. Ovidiu Says:

    Ti-am spus frumos pune sursa, nu te sfatuiesc sa ma incerci.
    Ce fel de logica ai tu mai Marius, credeam ca esti un om serios, dar vad ca esti un hot.

    In primul rand acolo de unde ai furat imaginea este un blog, deci dupa logica ta acel blogger l-a fotografiat?
    Ai incalcat dreptul de autor, palghiezi fara rusine fara sa mentii sursa.
    Ti-am zis ca am semnele mele si o pot compara cu aia originala.

    Numai atunci ai voie sa copiezi o imagine daca jos scrie „Copyright: Public Domain”, sau daca autorul ti-a dat permis prin scris. De unde tu ai palgiat nu scrie nimic este doar un blog, sa intelegem ca el este autorul? El a fotografiat?

    Atunci când un material nu menţionează nimic despre rezervarea drepturilor de autor se consideră că aceste drepturi sunt implicite, iar materialul nu poate fi folosit.

    http://www.legi-internet.ro/lgdraut.htm

    Când autorul a renunţat explicit la drepturile sale asupra lui sau când termenul drepturilor de autor a expirat. În România acest termen expiră în general la 70 de ani de la moartea autorului.
    ––––––––-
    Daca vrei lupta o ai te trimit in gura lupilor.
    TE ROG FRUMOS STERGE IMAGINEA DACA NU MA ADRESEZ UNDE TREBUIE, CINEVA TOT CA TINE INCAPATINAT I S-A STERS BLOGUL, ASTA VREI ?

    • mariusmioc Says:

      Ovide, ştiu că faci propagandă pentru Stănculescu şi te deranjează adevărurile de pe acest blog, pe care ai vrea să-l ştergi. Nu eşti primul care încearcă să mă intimideze.
      Sursa pozei am pus-o, şi este exact cea pe care am indicat-o. Poza a apărut şi în „Vestul”, care a indicat tot frontpress ca sursă. Nu am luat poza de pe unul din blogurile tale. Nu mi-ai prezentat nici o dovadă că ai vreun drept asupra acestei poze. Pot să cred că şi tu tot de pe frontpress ai copiat-o.
      Nu mai folosi cuvinte ca „plagiat”, poţi fi dat în judecată pentru calomnie. Plagiat înseamnă să pretinzi că munca altuia ai făcut-o tu, or eu n-am pretins niciodată că aş fi autorul acestei poze.
      Nu repeta acelaşi comentariu în mai multe locuri.

  6. Ovidiu Says:

    Nerusinatule, incepi sa ma enervezi, am pus toate linkuri-le, acolo unde tu zici ca nu am mentionat sursa este o minciuna ordinara, pai mai Marius, sa stii ca incep sa am o impresie rea despre tine.
    mai omule pune-ti ochelari daca n-ai vazut am pus 4 link-uri care redirectioneaza la tine, pe mine nu ma cheama Marius, mincinosule scuze dar mai cos din sarita, auzi eu nu am pus HIPERLEGATURA.
    Mai esti un drac:
    Te dau in judecata poza m-a costat bani.

  7. Ovidiu Says:

    Nu stergi poza, ok.

    Larevedere, sa nu mai scrii pe blogul meu.
    ESTI UN HOT.

    Blogul tau va fi sters ! vei vedea !

  8. mariusmioc Says:

    În articolul meu erau nişte trimiteri la alte articole, tot de pe blogul meu, care le-ai păstrat (probabil s-au copiat automat cînd ai dat copy – paste). Dar trimiterea la articolul principal pe care l-ai copiat cuvînt cu cuvînt nu ai făcut-o.

  9. Ovidiu Says:

    Sursa originala

    http://foto.rompres.ro/index.php?i=300510

    Frontpress

    a publicat imaginea cu Stanculerscu pe data Sambata 18, 10, octombrie 2008

    eu am publicat imaginea in blogspot pe
    17 , 10, octombrie 2008

    cine a furat de la cine ?

  10. […] şteargă blogul fiindcă i-aş fi încălcat dreptul de autor asupra fotografiei de la articolul Jurnalul Naţional cere eliberarea lui Stănculescu (vezi comentariile la articol). Problema e că eu n-am luat acea fotografie de pe blogurile sale, […]

  11. marius Says:

    Marius, treaba cu poza pare incurcata. S-ar putea ca Ovidiu sa aiba dreptate (apropo de foto Stanculescu), dar asta nu justifica cu nimic insultele sau amenintarile cu stergerea blogului tau. Chiar daca avem destule diferente de opinii (ai vazut), blogul tau mi se pare unul valoros si mai ales necesar.
    Si eu sunt convins de vinovatia lui Stanculescu, precum si de incredibila lui fatarnicie care l-a dus la varful piramidei in doua regimuri total diferite ! Nimic nu poate justifica absolvirea lui de abuzurile si mizeriile pe care le-a facut la Timisoara, impreuna cu Ion Coman (in special), Stefan Guse, Mihai Chitac si altii! Poate vom mai vorbi pe tema asta.
    Sper sa nu-ti dispara blogul.
    Cum spun americanii, take care…(celalalt Marius)

    PS
    Pentru Ovidiu: ai un blog atractiv, cu multe lucruri realmente interesante si bine prezentate. Dar nu mai fii atat de „cocos”! Nu da bine, sincer…

  12. […] şteargă blogul fiindcă i-aş fi încălcat dreptul de autor asupra fotografiei de la articolul Jurnalul Naţional cere eliberarea lui Stănculescu (vezi comentariile la articol). Problema e că eu n-am luat acea fotografie de pe blogurile sale, […]

  13. […] propunerea de eliberare a lui Stănculescu (linc). După acea propunere am scris pe acest blog articolul care a deranjat într-atît (linc) încît s-a făcut reclamaţie la WordPress pentru a mi se şterge blogul, ceea ce vremelnic s-a […]

  14. poate reusesc sa fac rost de un cablu de date si un video bun si am sa iti trimit depunere de coroane de flori in numele frontului democrat romin ai sa vezi ce nai vazut adevarul mariuse sper sa mai fac o mica descoperire pentru istorie as cum a fost ,perju daniel nu da semne de viata dece nu stiu poate aflu cind o veni procurori si la ploiesti sa vada sa descopere pe cel ce a lovit un revolutionar anticomunist , nu inteleg sau dat ceva pensi pe legea 42 as vrea sa stiu medali de bronz vreau sa stiu cine a luat aceste lucruri totui o enicma .votati frontul democrat romin scriti si stampilati mirica ,nu o sa regretati stampilatiF.D.R… NOROC BUN MIRICA

  15. LA PLOIESTI PERJU DANIEL FALSIFICA ISTORIA MINTE DE INGHEATAAPELE NU A FOST LA PLOIESTI IN22 DECEMBRIE LAM INTILNIT PE 23 DECEMBRIE CIND EU MA UITAM LA STATUIE ERA CU MAGDALENA MINTE SA SE SESIZEZE SSPR CU TOTI AVOCATII CARE IL SUSTINE OPRITI HOTI DE LA PLOIESTI POATE AUDE SI PRIMARUL. FRONTUL DEMOCRAT ROMIN DE CE AI STERS CASETA PERJULE PLEACA CA NE FACI DE RIS ,.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.