Dialogul Voronin – Filat – Chirtoacă – Urechean (video)

Înregistrarea video a dialogului dintre preşedintele Moldovei Vladimir Voronin şi liderii opoziţiei Vlad Filat (Partidul Liberal Democrat), Dorin Chirtoacă (primarul Chişinăului, Partidul Liberal) şi Serafim Urechean (Alianţa Moldova Noastră). De remarcat că Chirtoacă nu prea vorbeşte, numai ascultă ce zic ceilalţi. Comentariile mele cu litere cursive între paranteze drepte.

Transcriere înregistrare:
00:05 Vlad Filat: Eu am fost dimineaţă în discuţie şi cu domnul primministru şi cu domnul procuror al oraşului şi cu domnul prim viceprocurorul general vizavi de evenimentele de ieri şi vizavi de ce urma să se întîmple astăzi. Dînşii au fost alături de toţi participanţii din ziua de ieri, din seara zilei de ieri. Şi-au putut să vadă ce s-a-ntîmplat atunci. Noi categoric nu sîntem de-acord atunci cînd afirmaţi că voi, voi, voi. Nu am organizat noi aceste acţiuni. Eu vă spun cu toată responsabilitatea. Şi eu doresc ca să ni se aducă probe aici sau în altă parte, să ni se arate că eu, sau partidul pe care-l conduc a organizat aceste acţiuni. Aceste acţiuni au fost organizate ieri, spontan. Au ieşit trei conducători şi au vorbit la megafon şi au plecat. Eu nu am făcut decît să umblu după copiii ăştia să-i scot de la parlament, de la preşedinţie, şi asta poa’ să confirme colaboratorii poliţiei. Astăzi am fost dimineaţă şi am vorbit la procuratura municipală şi am spus: pentru ca să reuşim să-i ţinem, pentru că ei oricum ieşeau astăzi la zece. Nu chemaţi de noi. Ei oricum ieşeau, au pornirea respectivă. Şi am spus ca să reuşim să discutăm cu ei, să-i ţinem într-un cadru cît mai cît, de cît formal, avem nevoie de sonorizare. Şi au acceptat acest lucru. Am pus sonorizare. Am stat domnule preşedinte, doamna primministru, domnilor miniştri. Am stat şi împreună cu colegii în piaţă şi am chemat de un milion de ori să vină toţi de la preşedinţie, la parlament, înapoi. Am fost sub pietre, am fost sub uşa preşedinţiei, şi prin exemplu propriu, am luat din mîni pietre şi aşa mai departe, am cerut şi am rugat din tot sufletul ca toţi să plece din piaţă. Şi în aceste…, şi am fost de mai multe ori, şi-ntr-o parte şi-n alta. Şi-n acest sens eu categoric nu sînt de acord precum că noi am fi organizat aceste acţiuni. Noi am mai organizat acţiuni, şi ele au fost foarte paşnice, am transmis mesaje şi aşa mai departe. Aşa că noi trebuie să clarificăm prima poziţie. Este o situaţie într-adevăr delicată şi trebuie s-o rezolvăm. Să nu trebuie să fie pusă în felul în care este pusă, noi sîntem telefonaţi acuma din toată lumea, dacă am atentat la statul Republica Moldova. Şi nu sîntem de acord, că deja, practic oficial din partea domnului Tcaciuc [Mark Tcaciuc, comunist, fost consilier a lui Voronin], a fost transmisă această informaţie. Că Filat, Chirtoacă şi Urecheanu au lansat tentativa de lovitură de stat. Atunci care era sensul umblăm noi sub pietre şi sub asta să convingem să se calmeze spiritele? Domnu’ preşedinte, încă o dată eu vreau să vă spun, şi dacă vorbim sincer acuma, nu am eu nevoie şi nu avem noi nevoie să încurajăm aceste măsuri, aceşti. Interesul nostru este să calmăm spiritele, să dăm o formă civilizată acestei acţiuni şi s-avem un rezultat logic în urma acestor proteste. Lucrul ăsta vi-l spun cu toată responsabilitatea. Şi cu toate consecinţele care urmează să le suportăm în urma acţiunilor noastre.
03:02 Vladimir Voronin: (neînţelegibil) În ce constă rezultatul logic în urma acestor procese?
03:06 Vlad Filat: Deci acţiunea care a fost iniţiată de către tineri este în a cere alegeri repetate. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să fie privită anume aşa. Sînt multe bănuieli, şi noi avem foarte multe probe, cum au fost falsificate aceste alegeri. Şi noi, în documentul care l-am semnat astăzi avem anumite cereri, din partea a trei partide, care urmează să le înaintăm. Ăsta a fost scopul nostru. Renumărarea, verificarea în anumite condiţii, anumite situaţii, pentru că a fost exercitat votul dublu, triplu şi aşa mai departe, în baza fişelor repetate, şi cînd o să vedem listele suplimentare, o să vedem aceleaşi persoane votate în foarte multe secţii de votare pe un teritoriu mai vast şi aşa mai departe.
03:49 Vladimir Voronin: Şi eu am auzit această poveste, ieri o spunea dumnealui, primarul. Şi nimeni nu-i împotrivă, poftim, măcar un argument. Şi atunci e clar Comisia Centrală Electorală, (neînţelegibil) fraţilor, da’ ce-aveţi cu noi? Cu noi cereţi fraţilor, ca cum expresia domnului Urechean, el aşa a zis, fraţilor, ce-aveţi cu noi? Ce-aveţi cu noi, ce, aţi atacat preşedinţia. Preşedinţia răspunde de alegeri? Aţi atacat parlamentul care deja nu este în activitate. Deja nu este, conform legii, pentru că s-au ţinut alte alegeri parlamentare. Ce-aveţi voi cu noi, de ce noi sîntem într-o aşa o situaţie, de ce nu răbdaţi? Nu v-aţi adresat, eu am discutat cu Iurie Cecan [secretarul Comisiei Electorale Centrale de la Chişinău] astăzi. Am fost nevoit. Pîn’ 2 luni de zile nici o vorbă cu dumnealui n-am avut la telefon, să nu se întîmple că Voronin influenţează, nu ştiu ce. Dar, l-am întrebat: s-au adresat cineva din componenţii ei? Nu s-a adresat nimeni. Au ceva pretenţii? Nu s-au adresat. De ce umblaţi cu (neînţelegibil) Ce înseamnă asta?
04:49 Dorin Chirtoacă: Avem aşa un teanc de sesizări. [arată vreo jumătate de metru]
04:51 Vladimir Voronin: Nu, eu dacă aş vorbi cu reprezentanţii unui stat străin, am vorbi, ne-am gîndi mai diplomatic, dar noi sîntem concetăţeni acestei ţări, acestui neam. Parlamentul este aci, îmi trebu’ mie?
05:06 Marian Lupu [deputat comunist; fiindcă Voronin nu mai are dreptul să dobîndească al treilea mandat, Lupu e considerat unul din posibilii succesori]: Domnu’ Voronin. Mergeţi şi vedeţi ce-i acolo.
05:09 Serafim Urecheanu: Da, domnu’ Lupu. Cum conduci aşa aveţi. Deci dumneavoastră vă permiteţi să depăşiţi orice limite în comportament.
05:18 Marian Lupu: Adică?
05:19 Serafim Urecheanu: Ce înseamnă domnule preşedinte, dumneavoastră ne învinuiţi, prin gura lui Marc Tcaciuc, că iată noi participăm la o lovitură de stat.
05:25 Vladimir Voronin: Eu n-am văzut, Serafim.
05:28 Serafim Urecheanu: Eu am văzut. Eu cer scuze, obligat, dar eu le-am spus la colegi că degeaba ne ducem, că noi n-o să ne-nţelegem. Şi le-am spus totul e scenariu, şi cu părere de rău aşa se întîmplă. Nu aveţi dreptate, domnu’ preşedinte!
05:49 Vladimir Voronin: În ce?
05:50 Serafim Urecheanu: În foarte multe lucruri. Că ne învinuiţi pe noi că am organizat această lovitură de stat. Şi noi sîntem aici în ospeţie.
05:58 Vladimir Voronin: Eu nu învinuiesc pe nimeni, eu nu sînt procuror.
06:00 Serafim Urecheanu: Eu vreau să vă spun.
06:02 Vladimir Voronin: Eu nu sînt procuror, nu învinuiesc pe nimeni. Eu nu am spus acest lucru.
06:04 Serafim Urecheanu: Iată astăzi, după ce am văzut lucrurile astea care se-ntîmplă acolo, am venit şi eu în piaţă pentru a opri, în măsura posibilităţilor, a ruga oamenii aceştia. Şi dumneavoastră să ne învinuiţi pe noi de iată, participare la lovitură de stat? Nu, nu aveţi dreptate deloc. Cu părere, cu părere de bine, n-aveţi dreptate.
06:26 Vladimir Voronin: Noi aicea sîntem în prezenţa camerelor. Foarte bine că (neînţelegibil). Aşa învinuiri nu…
06:39 Marian Lupu: Stimaţi colegi, noi toţi sîntem acum sub influenţa unor anumite emoţii şi există un temei pentru aceste emoţii. Eu am aceste emoţii pentru că nu de mult am stat în cabinet, în parlament, şi nu am privit doar 100 de metri la participanţi, de la 10 metri, pe geamul (neînţelegibil), care nu mai are geamuri. Zburau pietre masive, că au fost de pe trotuar. Eu auzeam ce se vorbea acolo. Mă iertaţi pentru expresie – m-aţi perimat (?). Pe care motiv, este înţeles că noi toţi sîntem sub influenţa unor anumite emoţii, dar trebuie să păstrăm un anumit control asupra acestora. Haideţi să vedem. Datorită acestor emoţii, ne calmăm, nu este vorba de învinuiri reciproce. Eu zic un lucru, şi domnul preşedinte a menţionat: situaţia a ieşit pe o dimensiune care se anunţă, eu nu arăt cu degetul la nimeni, dar se anunţă ca caracter şi ca conţinut, ca o tentativă de lovitură de stat. Mai avem şi un motiv foarte evident, fiindcă vedem pe batimentul [clădirea] preşedinţiei instalat drapelul României. Noi avem lozinci în mulţime, şi această mulţime, dacă vreţi să vă mai spun înc-un lucru, este divizată în două părţi. Sînt acei copii care au fost scoşi, şi studenţi, că conştient, că inconştient, şi eu accept faptul că ei au venit pentru anumite valori. Dar dacă o să staţi cel puţin cum am stat noi şi mai stau colegii de acolo, trei ore şi o să priviţi cu multă atenţie de sus gîndindu-vă la tactica acestei acţiuni, o să observaţi că există un număr redus de oameni, de la 100 pînă la 200, care coordonează şi organizează aceste acţiuni. Întrebarea noastră, şi eu sper că este întrebarea noastră comună.
08:46 Vlad Filat: Eu am vorbit cu domnul Gumeniţă şi cu domnul procuror şi le-am spus, le-am spus încă cine sînt aceşti, cei care i-am ţinut aşa cu pieptul ieri să nu intre în preşedinţie. Şi au fost alături de mine şi i-am identificat şi le-am arătat: unu, doi, trei, patru, cinci. Patruzeci am numărat. De ce n-au fost izolaţi?
09:03 Marian Lupu: Cum să-i izolezi?
09:04 Vlad Filat: Pentru că eu am fost, eu am fost, dumneavoastră aţi fost la etaj, eu am fost între dînşii. Şi tot mergeam şi-i aduceam, tot mergeam şi-i aduceam.
09:15 Marian Lupu: Permiteţi să fac, doar o clipă, eu voi închei[a]. Haideţi aşa, nu este acum nici momentul şi nici esenţa acestei întrevederi, conţinutul ei, ca să ne aşezăm unii pe de o parte alţii pe de altă parte şi să ne învinuim reciproc. Eu cred că, dacă noi sîntem de acord că situaţia a depăşit normele de, cum să vă zic eu, nu că de bun simţ, vandalism definitiv, asta înseamnă că şi dumneavoastră şi noi avem aceeaşi şansă. Şi asta înseamnă că noi trebuie, printr-un şir de acţiuni, şi eu zic aceste acţiuni, aceste declaraţii să fie publice. Noi trebu’ întîi de toate să calmăm situaţia. Fiindcă este cineva în această mulţime, cu siguranţă este, care vrea un lucru, vrea sînge. Vrea sînge, ca mai apoi să se desfăşoare această situaţie pe un scenariu foarte bine determinat.

Mai urmăreşte, despre evenimentele în curs la Chişinău:
Începutul protestelor (6 aprilie) (3 video)
3 morţi la Chişinău, lupte de stradă (9 video)

9 gânduri despre „Dialogul Voronin – Filat – Chirtoacă – Urechean (video)

  1. de ce toti spuneti ca Voronin la gunoi poate chirtoaca
    el a dat ruine si tot ce e erau la chisinaueni asa primar mai este el el ii bou ,,,,,,vrea sa ne unieasca cu ominia da el nusi da seama ca noi tinerii ne sufocam

  2. Draga Miki se pare ca esti o rusofon/a care incearca, se chinuie sa scrie romaneste sau poate o analfabeta care habar nu are ce se petrece in jurul ei.

    Probabil ca ai ai cazut de pe luna in momentele acestea si hopa, iti dai si tu cu parerea contra lui Chirtoaca, fara sa stii cate piedici i-au pus comunistii primarului in a face ceva. Si cum politia aresta si confisca orice tinea Chirtoaca sa faca…Si totusi nu s-a lasat invins si a facut fara ca comunistii sa mai afle de planurile lui sau aflau mai tarziu.

    Nu-l sustin pe Chirtoaca,nu mai sustin pe nimeni la momentul de fata, caci e balamuc si e greu sa mai gandesti si sa privesti intr-o directie. Insa tu inainte de a protesta cu fraze impotriva cuieva vina cu argumente concrete. Sau nu le ai? Noi le avem si nu se rascoala lumea degeaba.

    Stiu ca este greu in Moldova, cand televiziunele sunt prevatizate de comunisti si va arata doar ce lor le convine.Va tine doar cu emisiuni de copii…ca sa ramaneti asa o vesnicie.E greu sa te dezvolti intelectual cu asemenea posturi tv rusificate si minore. Aveti acces la internet, dar din cate observ unii din voi degeaba il aveti, caci nici macar nu stii sa-l folositi in scopuri educative si informationale. Calculatorul pentru voi e pentru distractie si relaxare, in loc sa cauti sa vezi ce se intampla in jurul tau, in lume.

  3. Draga Livia

    Te sfatui sa te abtii de la declaratii in privinta rusofonilor
    Eu sun moldoveanca dar nu-mi plac declaratii si discriminari rasistice ale tale
    Orice fel de discriminare (inclusive romin/rusofon) este absolut interzisa in Europa si e privita ca comportament rudimentar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.