Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Moldova Suverană: 200 mercenari din Transnistria plătiţi cu 50 euro pe ceas, au participat la lovitura de stat pregătită cu logistică românească aprilie 10, 2009


Cred că este interesant pentru cititori să ştie şi ce scrie presa comunistă din Republica Moldova. „Moldova Suverană” lansează scenarită la greu, concurînd presa românească. Citez dintr-un articol de Ion Berlinschi şi Mihai Conţiu intitulat „Lovitura de stat a fost pregătită cu logistică românească”, unde ni se dă şi o listă a celor aflaţi în vizorul comuniştilor şi care e posibil ca în viitor să aibă necazuri. E bine să urmărim soarta acestor oameni.

„Tentativa de lovitura de stat nu este deloc o glumă sau o speculaţie fără acoperire. În organizarea acesteia au fost angrenaţi tehnologi/strategi români (care deja, descoperiţi fiind, au şi şters-o peste Prut), politicienii Vladimir Filat, Serafim Urechean, Ghimpu, Chirtoacă, Călin Vieru şi clanul Lucinschi, precum şi Gabriel Stati, feciorul miliardarului Anatol Stati, fugit deja ca un laş în România, de asemeni jurnaliştii de la ziarul Timpul, Jurnal de Chişinău, Literatura şi Arta sau Ziarul de gardă, persoane din interiorul Ambasadei României şi alţii de care ne vom ocupa în zilele următoare. Ca forţe de şoc, masă de manevră au fost folosiţi elevi minori de la licee şi colegii, studenţi, interlopi şi un număr de 200 de mercenari din Transnistria, ultimii plătiţi cu 50 de euro pe ceas. De aceea, fiţi atenţi, tot ei fotografiau ce devastau ca să-i prezinte dovezi lui Filat, la plată. Elevii şi studenţii au fost mobilizaţi de către chiar directorii şcolilor, profesorii şi rectorii universităţilor, dintre care, pentru început, îi enumerăm pe Andrei Galben, rectorul de la ULIM, Ion Ababii, rector la Universitatea de Medicină şi Farmacie, Vladimir Hotineanu de la aceeasi universitate, conferenţiarul universitar Al. Cujba, rectorul Belostecinic de la ASEM, Boris Volosatîi, prosperul director al Liceului „Gheorghe Asachi”, liceele „Mihai Viteazul”, „Spiru Haret” etc. Este inutil să mai amintim că faptele agravante ale acestora se încadreaza penal. (…) Beneficiarii acestei lovituri de stat urmau să fie, citîndu-l pe jurnalistul român Victor Roncea, „neo-kgb-iştii Urechean, Filat, Lucinschi sau Nicolae Dabija”.

Restul articolului din „Moldova Suverană” citiţi-l aici.

 

16 Responses to “Moldova Suverană: 200 mercenari din Transnistria plătiţi cu 50 euro pe ceas, au participat la lovitura de stat pregătită cu logistică românească”

  1. SD88 Says:

    Delirant articolul! Sigur Iliescu mai e in tara? Cred ca e consilierul lui Voronin. Parca m-am reintors in anul ’90. Acelasi cosmar.

  2. Iulian Says:

    Trebuia sa postezi tot materialul de la “Moldova Suverană”. E interesant tot, ca exercitiu de imaginatie. Sau sa nu-l postezi deloc. Fiindca e pierdere de timp sa-l citesti, dupa parerea mea.
    Daca-mi pun si eu o poza profund-ganditoare si incep cu ‘Atentie! Nu-i o gluma!’, ma va crede toata lumea cand zic ca: lovitura de stat a fost pusa la cale de toti moldovenii si toti romanii la un loc, ba chiar de catre toti cetatenii planetei! Am descoperit bande criminale de cateva milioane de oameni! Toti erau imbracati in portocaliu si arborau steaguri sub privirile impasibile ale bravilor militieni dusi la spital de Moldova 1.

  3. amy Says:

    ha ha, parca am mai auzit istoria asta cu mercenarii si pe la noi acu ceva timp…

  4. Wilhelm Tell Says:

    Jos comunismul! Mai bine mort decat comunist!

    • Vera Says:

      Mai bine golan ,nemernic ,lepra si secatura decat comunist;mai bine legionar cu pusca sfintita in altar de biserca asa cum au fost si armele cu care s-a tras in Ceausescu si in Iorga.Traiasca lumea interlopa -lumea crimelor , a violurilor de copii, de mame si a practicilor barbare specifice capitalismului!

  5. Pompierul de servici Says:

    Este curios cum un fost pompier la Teatrul Tandarica din Bucuresti a ajuns editorialist la un ziar din R. Moldova. Dupa ce a terminat scoala profesionala, Mihai Contiu a inceput sa viseze spioni de prea multa bautura. In cele din urma, pentru a-si plati datoriile la carciuma din colt, si-a vandut garsioniera de pe Turda. Sotia lui a ramas fara casa fiind pacalita de tovarasul Contiu. Ratat in tara si neinteles a plecat la Chisinau. Ma intreb daca poate macar prezenta o diploma de bacalaureat… In rest este cunoscut ca mitoman. Si pentru alte datorii facute pentru bautura i-a fost taiat nasul.

  6. Pompierul de servici Says:

    Credeam ca nu o sa imi postati replica. Jur ca nu am mintit cu nimic. Nu aveam niciucn interes. Mihai Contiu este cu adevarat un impostor. Si nu isi putea gasi locul decat la un ziar ca moldova suverana.
    S-a declarat si ‘s-a predat” ca spion, ca ofiter SRI autoritatilor comuniste din R. Moldova. Oare cum poate un om fara studii superioare, fara nicio pregatire, sa se erijeze in spion?
    S-a infiltrat in lumea boema a artistilor din Bucuresti lipindu-se de artistii care frecventau Teatrul Tandarica. A ajuns sa creada chiar el povestile inventate. Numele de Contiu? Nu ii apartine. Se erijeaza in ardelean cu acet nume dar de fapt numele … ii apartine fostei sotii.
    Cand a plecat in R. Moldova era un muritor de foame, un ratat. Acolo si-a facut cuib doborat de foame. Ce roman adevarat ar fi acceptat sa lucreze pentru comunisti?
    Draga Mihai Contiu… Sa iti spun care este singura ta legatura cu un serviciu secret din Romania? Ai fost colabortor platit de serviciul secret al Politiei Romane. Acolo ai avut un prieten caruia ii vindeai informatii. Ai incercat sa te infiltrezi in diferite medii culturale din Romania si ai fost respins. Te-a acceptat o vreme scriitorul Viorel Stirbu. Apoi ai fost in solda lui Miron Manega care te-a folosit. Ai incercat sa faci o facultate particulara dar nici acolo nu ai trecut de anul 2 pentru ca ai baut banii de cursuri. Ti-ai obligat sotia sa iti semneze o procura si i-ai vadut garsoniera confort sporit din Turda pentru a-ti plati datoriile. Apoi ti-ai cumparat o garsoniera mult mai mica, confort 3, in cartierul Dr. Taberei.
    Cate amenzi ai de platit in Romania dl. Contiu? cata lume ai pacalit in Romania de te-ai asuns intre comunisti? Ai curaj sa te mai intorci in aceasta tara minunata numita Romania? Ce te faci cand la un moment dat in viitor comunistii nu vor mai fi la putere in R. Moldova? Unde o sa te mai ascunzi?
    Nasul tau taiat ca la curve si lipit inapoi gresit … crezi ca o sa te dea de gol?
    Asadar comunistii din R. Moldova si-au gasit un sprijin intr-un fost pompier la un teatru de papusi din Bucuresti. Ai aflat ca a murit Adrian colegul tau de instinctor? Ai oglinzi in bojdeuca in care te ascunzi? Te privesti in ele?
    Nu te mai gandi sa te intorci in tara. Pentru ca la un moment dat, intr-o dimineata, te vei trezi in Romania.

  7. […] ştie să caute. Inclusiv pe acest blog am prezentat poziţia presei procomuniste – vezi articolele “200 de mercenari din Transnistria plătiţi cu 50 euro pe ceas, au participat la lovitura de … şi “Partidele care au admis acţiuni ilegale să fie lipsite de înregistrare la Ministerul […]

  8. Ion Says:

    ese totdeauna inainte.Voi credeti ca va mai da cineva crezare?Cei care au provocat,asa zisa”lovitura de stat”sunt forte bine pregatite de catre cei de la putere din R. M. si in alianta cu cei care de cateva secole incearca sa ne asimileze.

  9. cio Says:

    comunistii numai morti!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  10. blogideologic Says:

    Rămâne o întrebare. Cine i-a manipulat, prin Twitter, pe elevi şi pe studenţi ? Pentru că, se ştie, prin Twitter se poate realiza extrem de facil o manipulare. Dar este şi mai facil să îl înjuri pe Voronin, decât să cauţi răspunsul … Oricum, acea forţă ocultă care a făcut manipularea prin Twitter controlează la ora actuală şi România.

  11. mariusmioc Says:

    Nu cred că a fost vreo manipulare, oamenii au acţionat conform propriilor lor convingeri. Cine anume a strîns oamenii am discutat deja pe acest blog: https://mariusmioc.wordpress.com/2009/04/16/protestele-de-la-chisinau-organizate-in-deplina-transparenta/

  12. blogideologic Says:

    Domnule Marius Mioc, toată lumea ştie că prin Twitter se practică la ora actuală foarte multă manipulare de tip Marketing. Există „convingeri”, de acord, dar în mod normal trebuie să existe şi „dubii”. Ca număr, „dubiile” sunt disproporţionat de multe faţă de „convingeri”.

  13. […] malurile Prutului: arborarea steagului românesc la Chişinău – Incompetenţa lui Harnagea – Moldova Suverană: “200 de mercenari din Transnistria, plătiţi cu 50 de euro pe ceas, au par… – Moldova Suverană: “Partidele care au admis acţiuni ilegale să fie lipsite de […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.