Procurorul Teodor Ungureanu – Diversiunea (4). Scenariul

Vezi şi episoadele precedente ale articolului lui Teodor Ungureanu: – Diversiunea (1)Diversiunea (2)Diversiunea (3).
Opiniile exprimate aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt între paranteze drepte.

Dacă părerea mea are vreo importanţă, am să încerc să creionez o variantă de “scenariu”:

– momentul 22 decembrie găseşte conducerea Armatei dispersată pe teritoriu – gral. Guşe (comandant al operaţiunilor efective, în virtutea fucţiei de şef al M.St.Maj. şi prim-adjunct al ministrului apărării) aflat încă “în miezul problemei”, la Timişoara; gral. V.A. Stănculescu (la rândul său, adjunct al ministrului apărării naţionale ) aflat la sediul CC, în preajma dictatorului rămas fără ministru “de război” taman când avea mai mare nevoie.

– informat precis asupra stării reale a lucrurilor şi dotat cu “simţ de orientare”, gral. V. A. Stănculescu, pe baza prerogativelor ce le avea, pregăteşte şi realizează (în colaborare cu gral. I. Vlad) “salvarea” dictatorului şi punerea lui la păstrare.

– apoi se retrage la sediul M.Ap.N., unde avea la dispoziţie toate mijloacele necesare pentru conducerea Armatei; de aici avea să-şi folosească abilităţile reale şi să se ocupe în principal de problemele legate de verificarea, acceptarea şi acordarea girului Armatei unor noi lideri politici, dispuşi să acorde impunitate pentru cei implicaţi în represiune (oferind eventual, la schimb, perechea dictatorială).

– gral. Guşe, sosit mai târziu în Bucureşti, acceptă un rol aparent secundar (poate şi pentru faptul că era conştient de incapacitatea de a “negocia” aspecte politice) mergând la CC; aici, după ce a constatat personal ostilitatea populaţiei faţă de conducătorii represiunii, avea să fie în miezul evenimentelor care au dat tonul la cacialmaua “teroriştilor” – singura posibilitate de a deturna istoria şi de a transforma ceata de comandanţi ai represiunii în… “luptători-eroi pentru salvarea Revoluţiei”.

– cei doi generali orchestrează o amplă operaţiune diversionistă, ajutaţi de formatori de opinie mai mult ori mai puţin cunoscuţi, prin intermediul căreia “se scot basma curată”, dar mai realizează şi alte deziderate: acela de a ţine masele cât mai departe de locurile în care se făceau cărţile politice, precum şi pregătirea psihologică pentru acceptarea evoluţiile ulterioare (bazate pe lozinca “Armata e cu noi !”).

– pas cu pas, foştii “tovarăşi de arme” din Timişoara, care aveau suficiente cunoştinţe despre reala implicare în represalii, sunt îndepărtaţi fie fizic (vezi căderea inexplicabilă, sub focul propriilor forţe, a elicopterului care-i transporta la Bucureşti pe gralii. M.I. Nuţă şi Mihalea, deja declaraţi unici represori şi arestaţi), fie mai delicat, cum a fost cazul gral. I. Vlad; tot astfel, încă din seara de 22 decembrie conducerea armatei şi aceea politică provizorie vor declara că forţele M.I. desfăşoară acţiuni teroriste;

– apoi, bănui că abilitatea îl determină pe gral. V.A. Stănculescu să aducă în fruntea M.Ap.N. un om care părea dispus “să pape momeala” unei funcţii la care aspirau toţi generalii; aşa se face că gral. Militaru ajunge ministru, deşi se cunoştea faptul că era “vulnerabil”, dar nu participase la tentativele de înăbuşire a revoltei; represorii se retrag spre posturi mai potrivite, dar rămânând tot timpul în imediata apropiere a puterii politice şi militare, direct ori prin “ucenici”.

– gral. V. A. Stănculescu, convins fiind că moartea lui Ceauşescu va mulţumi populaţia supusă la represiune şi o va determina să “scape din vedere” conducerea M.Ap.N., colaborează cu noul grup de putere provizorie, format din persoane care au hotărât moartea dictatorului; procedează în mod direct la organizarea “procesului” de la Târgovişte şi la execuţia cuplului dictatorial, convins fiind că orice ulterioară răspundere pentru acest act pripit, chiar şi numai morală, avea să cadă în sarcina magistraţilor militari.

– tot din acest context a făcut parte şi transformarea în “erou” a gralului. V. Milea, premiză în lipsa căreia toţi cei care, din ordinul lui Ceauşescu, acţionaseră cu “elan şi devotament revoluţionar” faţă de “elementele degradate şi huliganii” din localităţile ce au cunoscut operaţiuni represive, ar fi ajuns la groapa istoriei alături de Milea, via tribunale militare. Pe parcursul a câtorva zile s-au depus eforturi mediatice disperate pentru “recuperarea” onoarei ministrului V. Milea. Moartea sa, acum atât de contestată, a fost transformată într-un gest de suprem eroism, deşi survenea după aproape o săptămână de activitate acerbă pentru “apărarea cuceririlor revoluţionare şi a comandantului suprem”, alături de ceilalţi factori de răspundere din ministerul ce îl conducea, din M.I. şi alte cadre de înaltă decizie din structurile de partid.

Cu toată condescendenţa pentru membrii familiei sale, în nici un fel răspunzători de faptele fostului ministru M.Ap.N., este greu pentru un om raţional şi pentru cei care-şi plîng adevăraţii martiri să admită terfelirea unuia dintre momentele cruciale al istoriei acestui popor şi a celor care au murit de “glonţul patriei, cel dulce ca mierea”… Din punctul meu de vedere, vinovăţia gral. V. Milea în faţa moralei, a legii şi a istoriei este de necontestat. Oricum ar fi plecat spre tărâmul umbrelor, avea să fie aşteptat de cei căzuţi sub gloanţe pornite din arme, în urma ordinelor sale… Practic, “păpuşarii” au încercat să transforme o serie de circumstanţe privitoare la decesul gral. V. Milea într-o problemă de fond pentru revoluţia română.

Pentru ipoteza în care afirmaţiile mele nu par credibile, menţionez faptul ca în cursul cercetărilor întreprinse la Brăila am regăsit ordinele ministrului apărării naţionale într-o Dispoziţia de luptă (din perioada 16-18 decembrie 1989) transmisă de Divizia din Brăila către unităţile subordonate:

Ordinul lui Vasile Milea publicat în Jurnalul Naţional din 20 ianuarie 2005, alături de alt articol al lui Teodor Ungureanu

Ordinul lui Vasile Milea publicat în Jurnalul Naţional din 20 ianuarie 2005, alături de alt articol al lui Teodor Ungureanu

– în cazul intervenţiei asupra coloanelor de demonstranţi, comandanţii se vor adresa cu voce puternică, vor soma – inclusiv cu foc de avertisment, iar în final vor trage la picioare;

– formaţiunile care vor interveni în astfel de situaţii, vor evita acţiunile la capetele coloanelor (unde pot fi copii şi femei), şi vor bloca coloanele acţionând cu trupa şi tehnica de luptă din flancuri, din spate ori de pe străzi laterale;

– formaţiunile vor avea asupra lor armamentul de infanterie şi muniţia aferentă…

Actele de comandă şi faptele gral. V Milea nu sunt ficţiuni, “ipoteze de lucru” sau aberaţii. img_0017 În timp ce morţii Timişoarei erau arşi şi apoi aruncaţi în canalele Bucureştiului , gral. V. Milea era înhumat cu un fast mai mult decât deplasat…

Din punctul de vedere al celor aici antamate, problema esenţială este aceea a stabilirii “beneficiarilor” mitizării unui om care, prin mlaştina dictaturii, a ajuns să ordone “foc” împotriva semenilor săi care îşi cereau cele mai elementare drepturi. Fără nici o discuţie, toate acţiunile întreprinse de armată în perioada 15 decembrie – 22 decembrie (orele 08.00) au fost conforme ordinelor sale, chiar el fiind acela care a comandat şi coordonat acţiunile din noaptea de 21/22 decembrie…

Avea să folosească această manevră celor deja împuşcaţi ori striviţi sub şenile? Răspunsul este categoric NU.

Avea să folosească realizării vreunui obiectiv de importanţă vitală pentru existenţa naţiunii şi statului român? Putem răspunde, cu certitudine, NU.

Mai rămâne o variantă: aceea a interesului meschin al celor care, în stradă, ordonaseră “foc” sau trăseseră asupra unor oameni neînarmaţi, care nu erau nici “terorişti” şi nici “huligani”. Dacă doriţi, o mână de generali şi ofiţeri zeloşi, care fie au crezut cu adevărat în justeţea celor propăvăduite de “geniul Carpaţilor”, fie s-au temut să refuze ordine despre care ştiau că erau ucigaşe ori socotiseră că le sosise “momentul de glorie”, au apreciat că primul pas către salvarea lor era transformarea în erou a căpeteniei ce le dăduse criminalul ordin executat de ei.

Raţionamentul nu este un exemplu de “diamant”. S-a dorit şi, în condiţiile totalei “originalităţi” a societăţii române, s-a obţinut acreditarea ideii că nu pot fi răspunzători de moartea vreunui om cei care au fost conduşi de un erou… Toate cele de mai sus, s-ar putea reduce la un enunţ format din câteva cuvinte: spre a se salva de răspunderea penală pentru participarea directă la acţiunile de represiune anterioare fugii dictatorului, conducerea M.Ap.N. a conceput şi a efectuat o amplă acţiune de diversiune, creind în rândul maselor şi propriilor militari falsa impresie a unor acerbe lupte împotriva unor imaginari “terorişti-adversari ai revoluţiei”. Jocul cu moartea la care au participat miile de militari în termen, subofiţeri şi ofiţeri (nevinovaţi de anterioara represiune), alături de populaţia civilă, a avut menirea de a crea convingerea că tocmai generalii vinovaţi de organizarea, conducerea şi executarea represiunii ar fi fost “oamenii providenţiali” care, “prin acte de eroism şi sacrificiu”, ar fi “salvat” Revoluţia…

Faptul în sine este cu atât mai periculos cu cât el a condus direct la înregistrarea unui număr de victime cu mult mai mare decât însăşi represiunea comunistă, măsluind cu neruşinare adevărul şi istoria, batjocorind memoria adevăraţilor eroi.

O statistică macabră arată faptul că acţiunile de represiune s-au soldat cu 163 de morţi şi 1.107 răniţi, în Timişoara, Caransebeş, Lugoj, Sibiu, Cisnădie, Cluj, Cugir, Tg. Mureş şi Bucureşti. Nu există dubii asupra faptului că aceste victime au rezultat ca urmare a deschiderii focului de către forţele de represiune ori violenţelor comise pentru reţinerea demonstranţilor şi “anchetarea” acestora. Violenţele simple, ce nu au necesitat îngrijiri medicale deosebite au fost rapid amnistiate, astfel că bătăuşii-reprimatori s-au bucurat din plin de “atenţia” noilor structuri de putere. Mai rămân însă nerezolvate o serie de probleme legate de deschiderea focului asupra maselor mari de demonstranţi…

Să ne întoarcem la celebrele teleconferinţe prezidate de către dictatorul Ceauşescu. În timpul celei din 17 decembrie, fostul comandant suprem cerea să se facă uz de armă. Dar poate cineva să arate că dictatorul ar fi ordonat să se deschidă focul asupra unor mase de demonstranţi neagresivi, deci asupra muncitorilor în care avea atâta încredere ? Întors în ţară după vizita din Iran, el justifica folosirea armelor de către “unităţile militare” care s-ar fi apărat în faţa atacurilor declanşate la Timişoara de grupuri ostile, în seara de 17 decembrie. Ştia oare, în acele momente, că în realitate acele “grupuri ostile” nu erau nici terorişti, nici fascişti, nici agenţi străini, ci doar populaţia civilă a Timişoarei? A fost cumva dezinformat asupra realităţii acestor aspecte esenţiale?

Cine şi de ce ar fi putut să-i raporteze o situaţie faptică neconformă adevărului? Să fi fost gen. V. Milea amestecat în asemenea “raportări”, pentru care la scurt timp avea să fie etichetat ca trădător?

În cursul “procesului” Ceauşescu a negat acuzaţia de a fi ordonat să se tragă în popor, după cum a negat şi acuzaţia de a fi ordonat acţiunile terorist-diversioniste invocate de rechizitor… Mai apoi, în teleconferinţa din seara de 21 decembrie, avea să jongleze cu abilitate, pe de o parte cerând a nu se ajunge la folosirea armelor, iar pe de altă parte ordonând “nimicirea conspiraţiei”. Toate aceste probleme nu vor putea fi soluţionate pe deplin, Ceauşescu ducând cu sine în mormânt şi adevărurile supărătoare pentru cei care în acele zile si-au manifestat “plenar” ataşamentul faţă de el. Decontul diversiunii orchestrată pentru salvarea “eroilor” se ridică la 913 morţi şi 2.192 de răniţi, peste ale căror cruci şi suferinţe au răsărit zeci de mii de “revoluţionari”.

Şi pentru că am amintit de “procesul” perechii dictatoriale, este poate cazul ca măcar în câteva fraze să mai desluşim o serie de aspecte ciudate. Pentru cei care nu au văzut nici o înregistrare a mascaradei judiciare şi a execuţiei voi încerca să punctez unele din reperele controversate:

– Ceauşescu era acuzat de comiterea infracţiunii de acte de diversiune, formulare la modă în acele momente, dar fără niciun suport material;

– în cursul procesului instituţia dreptului la apărăre a fost decăzută din cele mai elementare forme de manifestare, unul din avocaţi fiind mai virulent ca procurorul iar cel de al doilea “decretând” … rămânerea definitivă a hotărârii;

– completul de judecată a nesocotit grav dispoziţiile legale referitoare la dreptul de recurs şi cele privitoare la punerea în executare a pedepsei capitale;

– deşi s-a afirmat constant faptul că execuţia ar fi avut loc imediat, există indicii că la momentul execuţiei Ceauşescu ar fi fost diferit îmbrăcat; [paltonul lui Ceauşescu nu era încheiat la nasturi şi s-a deschis în momentul execuţiei, după cum se vede în filmarea de mai jos; aceasta a putut lăsa impresia că Ceauşescu a fost diferit îmbrăcat]

– primele imagini ale “execuţiei” încep cu rafale de arme automate trase în partea stângă a locului în care se aflau cele două cadavre, camera panoramând apoi spre dreapta;

– numai cadavrul Elenei Ceauşescu prezintă urme de sânge, cu menţiunea că dâra scursă din craniu este atât de consistentă încât este aptă se indice o mare perioadă de timp de la producerea leziunilor şi până la momentul filmării;

– absenţa oricărei pete de sânge de pe cadavrul lui Ceauşescu, deşi pantalonii purtau multiple urme de împuşcare în zona abdominală, indică faptul că tragerile s-ar fi putut executa după decesul său din alte motive, într-un interval de 1-2 ore.

Aceste minimale aspecte par să întărească ipoteza că procesul nu a fost decât un alt episod macabru al diversiunii menită să conducă, printre altele, şi la înlăturarea fizică a persoanelor care ar fi putut contrazice serios ulterioarele susţineri ele unor “eroi”. Executarea acestuia a fost doar urmarea hotărârii luate la M.Ap.N. de grupul de “revoluţionari”, ori reprezenta şi aducerea la îndeplinire a unei comenzi de la Moscova, evident deranjată de ultimele reacţii ale dictatorului faţă de pactul sovieto-german prin care Basarabia fusese răpită în ajunul celui de al doilea război mondial ?” [trebuie spus că în anul 1989 problema pactului sovieto-german fusese ridicată nu numai de Ceauşescu ci şi în însăşi interiorul Uniunii Sovietice. Sfidarea adusă Moscovei de conducătorii ţărilor baltice, încă parte a URSS, care ridicau problema pactului sovieto-german, era mult mai mare decît sfidarea adusă de Ceauşescu, totuşi Gorbaciov nu a pus la cale omorîrea acestora]

(Va urma relatarea constatărilor directe făcute de Teodor Ungureanu în anchetele sale de la Brăila)

4 gânduri despre „Procurorul Teodor Ungureanu – Diversiunea (4). Scenariul

  1. Pingback: Procurorul Teodor Ungureanu - Constatări legate de cercetările procuraturii (1) « Blogul lui Marius Mioc

  2. Salut. Marius vreau să-ţi spun că am citit doua dintre cărţile tale referitoare la revoluţia din 1989, iar părerea mea este că în mare parte cele scrise sunt adevărate şi apreciez munca pe care o depui pentru aflarea adevărului. Însă, am două întrebări, care vreau să ţi le adresez, pentru a-ţi spune părerea ta personală: am înţeles atăt din cărţile tale, cît şi din cele spuse de d-l procuror Teodor ungureanu, cine sunt autorii diversiunii de după 22 decembrie 89, dar nu crezi că în afara de televiziune, trebuie să fi fost şi pe teren, indivizii specializaţi în astfel de acte care au avut un rol major în scenariu?. Iar ce-a de-a doua întrebare: La mitingul din 21 decembrie, organizat de Ceauşescu, ar fi fost infiltraţi agenţi provocatori-agitatori, care au dus la revoltă, ce crezi?Mulţumesc anticipat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.