Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Procurorul Teodor Ungureanu – Constatări legate de cercetările procuraturii (2) aprilie 24, 2009


Vezi şi prima parte a articolului lui Teodor Ungureanu despre cercetările procuraturii.

Am pornit ancheta, aşa cum am făcut-o de mii de ori: fără idei preconcepute şi deschis oricărei opinii, chiar bizare de ar fi fost. De cum am ajuns am constatat existenţa la cadrele militare a unei unanime convingeri că absolut toate tragediile produse în Brăila aveau ca autori arhicunoscuţii “terorişti”. Fiecare din interlocutori povesteau fel de fel de împrejurări, unele de-a dreptul năucitoare.
Îmi dădeam seama că ancheta avea să dureze vreme îndelungată, fiind necesare ample cercetări pe teren, audierea a sute sau mii de martori, efectuarea de expertize medico-legale şi criminalistice. După mai bine de zece ani de meserie, din care peste şase ani de procuratură militară sub comanda unui specialist de excepţie, realizam faptul că ancheta avea să aibă un pronunţat caracter contradictoriu şi tehnic.
Mi-am lăsat colegii de colectiv să aleagă. Au ales ca ei să se ocupe de cauzele privindu-i pe lucrătorii M.I., consideraţi încă de mai toată lumea ca fiind teribili terorişti… Eu am rămas cu restul. Adică vreo 80 cauze privind 42 de morţi şi 100 de răniţi. Despre anchetele colegilor aflam destul de puţine, întâlnindu-ne doar seara. Ştiam că arestau câte un securist care deţinuse acasă ceva mai multă muniţie de vânătoare decât avea dreptul potrivit dispoziţiilor legale. Sau vreun fost ofiţer de contrainformaţii militare în al cărui fişet ori coş de gunoi s-ar fi găsit cartuşe vechi, confiscate de la cine-mai-ştie-care militar în termen ce le păstrase după vreo tragere, ca amintire.
Structurile provizorii de putere ne dăduseră “în grija” unui colectiv de ofiţeri M.Ap.N. care, până la venirea noastră, procedaseră deja la strângerea de “rapoarte” de la o mică parte din participanţii direcţi la acele evenimente.
Mai aveam la dispoziţie un material documentar-foto bine întocmit de Serviciul Criminalistic al fostei Miliţii Judeţene, care lăsa senzaţia că interiorul clădirii fusese devastat de bombe. Din primele zile ale anchetei am cerut să fiu condus în interiorul “Casei Albe” (sediul fostului Comitet judeţean al PCR) loc în care se produseseră cele mai numeroase morţi şi răniri.
Ajuns aici am fost un pic şocat. Interiorul parterului şi mezaninului monumentalei şi modernei costrucţii erau făcute “sită” şi prezentau pregnantele urmări ale unui violent incendiu. De pe podele fuseseră îndepărtate toate urmele materiale ce ar fi putut “spune” câte ceva. Mai mulţi ofiţeri ne explicau cu aer de maximă seriozitate cum, nopţi la rând, clădirea eroic apărată de militarii din subordinea lor fusese atacată în mod repetat de către terorişti, din exterior, dinspre Dunăre şi Insula Mare a Brăilei, din subsol, din canalizări…
Am cerut să mi se prezinte toate elementele de muniţie recuperate din interiorul clădirii, aducându-mi-se vreo două-trei plicuri în care se găseau, după spusele lor, şi gloanţe-widia. Le-au întins pe o masă dintr-un birou al mezaninului şi am costatat de la prima vedere că nu era vorba decât despre elemente de muniţie destinată armamentului autohton: proiectile deformate, cămăşi şi miezuri de oţel din componenţa proiectilelor calibrul 7,62 mm… Nu se deosebeau cu nimic faţă de elementele de muniţie recoltate de criminaliştii miliţiei, ataşate la planşele foto executate anterior alterării sustanţiale a “locului faptelor”, ori de sutele şi miile de proiectile văzute ori expertizate în ani de meserie.
Cu ocazia acelei prime descinderi la “Casa Albă” aveam să primesc unul dintre cele mai “şturlubatice” exemple de “gândire cazonă”, specifică oricărui militar pentru care nu există altă logică în afara ordinului primit. Umblând prin clădire, am sesizat lipsa unui fragment mare din tencuiala tavanului complet negru din cauza funinginei degajată de incendii. Am încercat să aflu prin ce mecanism se produsese căderea acelui strat de tencuială. Un colonel mic de statură mi-a răspuns că în acel loc se produsese impactul unei lovituri de aruncător de grenade, cu care ar fi tras din exterior elemente teroriste. Când l-am rugat să-mi explice şi mie cum se face că pe suprafaţa planşeului şi pe grinzile apropiate (cu stratul de funingine intact) nu se observa nici o urmă specifică unei explozii puternice, am primit o replică rapidă şi mai ales “convingătoare”: nu avusese loc nici o explozie pentru că lovitura fusese… inertă (adică fără explozibil). I-am cerut atunci să-mi aducă acea grenadă reactiv-cumulativă pentru a o ataşa ca probă la dosar. Ofiţerul a părăsit grăbit grupul, reîntâlnindu-l abia după luni de zile, când aveam să-l audiez în calitate de fost comandant al dispozitivului de apărare din clădire. Nu ştiu din ce motive nu am reuşit să găsesc niciodată “grenada” buclucaşă… Se susţinea cu tărie că asupra Casei Albe ar fi tras de nenumărate ori terorişti ascunşi prin blocurile împrejmuitoare ori de pe Dunăre.
Zecile de ore de cercetări la faţa locului aveau să conducă la concluzi că “specialiştii”… băteau câmpii. Pe monumentala construcţie nu au fost găsite la exterior decât urmele unei rafale de 7 gloanţe chiar pe frontonul balconului aferent intrării A (provenite din direcţia blocului Continental, pe terasa căruia s-au găsit militari din UM 01763), un proiectil cal. 7,62 mm înfipt într-o placă de marmură care acoperă un stâlp al pasajului de trecere către hotelul Belvedere (provenit din direcţia terasei Poştei centrale, unde s-au găsit militari din UM 01294 şi luptători GP), câteva urme de gloanţe pe pereţii sălii de şedinţe (provenite din direcţia hotelului Belvedere, la rândul său păzit de militari) şi o urmă pe colţul casei scărilor din capătul sudic al clădirii, în dreptul etajului IV (provenind, aparent, din direcţia terasei blocului Romarta, loc în care s-au găsit militari din UM 01763 şi 01755). În rest, tot interiorul parterului şi mezaninului costrucţiei purta urmele pregnante ale unor acerbe trageri din interior.
Pereţii şi caloriferele erau ciuruite, podeaua şi pereţii de la una din scările de serviciu purtau urmele exploziilor unor grenade, ferestrele primelor două niveluri erau în majoritate distruse, tocurile metalice ale acestora şi ale uşii de la intrarea A prezentând urme de proiectile trase doar din interior…
În zilele imediat următoare am solicitat comandantului garnizoanei să-mi trimită la Procuratura Judeţeană absolut toate obiectele ridicate de trupele M.Ap.N. şi care se puteau constitui în mijloace de probă, despre care afirmau toţi ofiţerii cu care intram în contact. Nu am avut niciodată prilejul să văd măcar vreun capăt de aţă de la gral. N. Rizea – comandantul Diviziei Brăila. După ani de anchetă a trebuit să constat că, practic, trupele sale nu capturaseră absolut nici unul din mijloacele folosite de diversionişti… Nici pomeneală de “simulatoare”, armament şi muniţie , bărci gonflabile, echipament, etc. Pentru orice om de bună-credinţă şi cu capul pe umeri era evident faptul că mai toată ofiţerimea din Brăila repeta la nesfârşit “lozincile” lansate în perioada 22-30 decembrie 1989 de către cei mai înalţi comandanţi militari, oameni politici, regizori, actori, prezentatori de ştiri, babe plecate cu sorcova ori moşi îmbibaţi cu alcool.
Îmi amintesc faptul că, la una din întâlnirile pe care le-am avut cu revoluţionarii şi victimele Brăilei am invitat respectabilul general spre a lămuri public unele aspecte. Din discuţii anterioare aflasem de la acesta că, în timpul luptelor purtate pentru “apărarea cazarmei diviziei”, ar fi descoperit un simulator de foc chiar în apropierea unităţii, lîngă o macara-turn situată în incinta unui şantier de locuinţe. Crezînd că nu va repeta şi pentru zecile de participanţi la întâlnire povestea ce mi-o turnase mie, aveam să constat că eram prea optimist. Cu un aplomb teribil, vajnicul comandant a susţinut descoperirea simulatorului care generase panică şi riposta susţinută a militarilor. I-am cerut public să aducă la procuratură respectivul aparat. Răspunsul oferit avea să lase sala fără grai: dat fiind că respectiva maşinărie crease o stare de stres atât de intensă încât unul din ofiţerii săi suferise chiar un şoc psihic, ordonase distrugerea ei cu mai multe grenade! Aşa se face că din “proba materială” nu mai rămăsese decât praf… Praf pe care dl. general îl cam arunca în ochii holbaţi ai celor ce, eventual, aveau ori prea mult timp ori naivitatea să-l creadă. Mai târziu, în campanii de presă ale M.Ap.N., farsori lipsiţi de inspiraţie aveau să afirme că elementele diversioniste ar fi folosit aparatură electronică de simulare a tirului, prezentând chiar imagini foto ale unui… breloc generator de diverse zgomote (obiect ce se găsea, după revoluţie, pe toate tarabele din pieţe)!
Şi acestea nu erau, nici pe departe, singurele “prafuri” ce aveau să tot fie folosite spre a se justifica una dintre cele mai mari “puneri în scenă” din istoria românilor.
La vremea respectivă, capii oştirii brăilene se lăudau cu reţinerea a mai bine de o sută de terorişti. Când am ajuns în garnizoană nu mai exista nici o moleculă din aceştia. Din scripte a rezultat că, potrivit ordinelor primite de la Bucureşti în seara de 22 decembrie, lucrătorii fostei securităţi şi miliţii au fost declaraţi “terorişti”, reţinuţi la sediu, în locuinţe ori pe stradă şi depuşi, fără nici un temei juridic, în Penitenciarul Brăila sau la diverse unităţi militare.
Până la sosirea procurorilor militari, aceştia au fost eliberaţi de către o comisie constituită din procurori civili, în urma unor verificări. Nici ulterioarele cercetări nu aveau să releve vreun indiciu care să conducă la concluzia că lucrători din securitea brăileană ar fi săvârşit acte de provocare ori ostile amatei sau organelor puterii provizorii.

Dacă securiştii nu erau terorişti, atunci cu siguranţă aceştia trebuia să fi fost străini… Am întâlnit la Brăila o asemenea “glumă judiciară”. La scurt timp de la începerea cercetărilor, poliţia mi-a adus la cunoştinţă faptul că deţineau un material preliminar referitor la o sechestrare de persoane ce ar fi fost săvârşită în perioada 18-23 decembrie, de către presupuşi cetăţeni străini de origine arabă.
Din relatările membrilor unei familii rezulta că, în perioada respectivă, ar fi fost luaţi ostatici de către trei persoane vorbitoare de limbă arabă care, în fiecare noapte, plecau în oraş şi apoi transmiteau prin radio diverse mesaje. Se afirma că teroriştii erau bine înarmaţi. Femeia susţinea că pătrunderea în locuinţă se făcuse prin forţă, ea fiind puternic lovită la nivelul feţei. Pentru susţinerea “sechestrării” cei doi soţi arătau că aveau cunoştinţă doar colegele de serviciu ale femeii, cărora aceasta le afirmase că absenţa ei de la serviciu timp de vreo trei zile şi un ochi vânăt se datorau atacului şi sechestrării de către terorişti … Povestea era minunată, dar constituia o minciună sfruntată preluată, la acel moment, ca “adevăr axiomatic”. După cercetări suficient de anevoioase aveam să găsesc la Laboratorul de Medicină-Legală Brăila o copie a unui certificat medico-legal care atesta faptul că respectiva femeie suferise, cu adevărat şi în chiar acea perioadă, un traumatism ocular prin lovire de către… „persoană cunoscută”! Pusă în faţa probelor reale, “stimabila doamnă” a recunoscut faptul că toată povestea cu teroriştii era pură ficţiune. Realitatea era mult mai prozaică: pe fondul unui conflict familial, primise o lovitură de pumn şi, pentru a nu fi motiv de discuţie în cercul colegelor de serviciu, stătuse acasă până se mai estompase “machiajul”.

Căutarea teroriştior la Brăila avea să mă aducă în faţa unor situaţii mai mult decât inedite. De la bun început organismele militare au arătat o deosebită disponibilitate de “colaborare”. Chiar fără a le fi cerut, tot felul de “comitete sau consilii de cercetare a evenimentelor” mi-au pus la dispoziţie numeroase aşa zise “declaraţii”, luate de la cadre şi militarii în termen din subordine. Invariabil, aceste materiale prezentau doar acţiunile teroriştilor. “Declaraţiile” nu conţineau, de cele mai multe ori, decât foarte sumare date de stare civilă. Mai mult, printre acestea existau asemenea înscrisuri realizate de una şi aceiaşi persoană, cu un conţinut identic dar cu semnături mai mult sau mai puţin diferite. Apoi au început să apară chiar “dosare”, prin care foşti ofiţeri abilitaţi să efectueze acte preliminare faţă de militarii care comiteau infracţiuni simple (cum erau cele îndreptate împotriva ordinei şi disciplinei militare) încercau să “lămurească” condiţiile ce conduseseră la moartea ori rănirea unor militari. La vremea potrivită, voi relata câteva din cele mai jenante cauze în care adevărul a fost înlocuit cu scenarii de cea mai proată calitate, fie din teamă, fie chiar la ordin.
Fără nici o excepţie, aceste “materiale” reprezentau nişte ordinare mistificări ale adevărului. Ambuscade… Atacuri de zi şi de noapte… Infiltrări prin reţeaua de canalizare…
Zeci de militari morţi şi răniţi sub tirurile teroriştilor…
Zeci de telegrame de condoleanţe către familiile militarilor în termen “căzuţi în luptele eroice cu duşmanii poporului”…
Grade de ofiţer postmortem şi câteva mii de lei…
Pagini “glorioase” în Registrele Istorice ale unităţilor militare…
Toate victimele erau cauzate doar de “terorişti”…
De ce au procedat astfel ? Simplu: acesta era ordinul primit de la cei care, la Bucureşti, orchestrau murdara diversiune.
Cu siguranţă vă întrebaţi pe ce se întemeiază afirmaţia mea. Răspunsul este impus de logica unor fapte. Departe de mine gândul de a urmări crearea unei aure de cruciat, dar pentru adevărul de la Brăila a trebuit să duc o luptă surdă, pe parcursul câtorva ani buni. Ori, atâta timp cât împotriva celor stabilite prin mijloace strict legale în anchetele desfăşurate la Brăila, aveau să se declanşeze acţiuni reale de intimidare, manevre penibile de deturnare a cercetărilor ori adevărate campanii de presă în ziarele locale şi în gazeta M.Ap.N., ar fi trebuit să fiu prea bătut în cap să nu realizez că adevărul era nu doar supărător, ci, mai ales periculos pentru capii oştirii şi alte persoane apropiate lor. De câte ori anchetele au ajuns în puncte nevralgice, “păpuşarii” şi-au dat arama pe faţă şi, în condiţiile în care tratasem într-un stil mai puţin elegant un ofiţer-ziarist trimis să mă “evalueze”, au gafat direct proporţional cu mărimea gradelor ce le purtau.
Aşa se face că, nefiind dispus să cooperez pentru un grad sau pentru o funcţie plătită cu păparea “puilor cu pene” pe care “domniile” lor îi serveau de zor opiniei publice, a trebuit să “dau cu subsemnatul”, ca urmare a unor sesizări privind tocmai modul în care efectuam anchetele.
Atunci când am ajuns la identificarea şi audierea unui ofiţer inferior care, în nopţile de 23 şi 24 decembrie 1989, se comportase ca un descreierat şi împuşcase un militar din subordine iar apoi aruncase cu grenade în interiorul “Casei Albe” generând o panică lesne de înţeles, un “comitet al cadrelor” din acea unitate a sesizat imediat… ministrul apărării naţionale, cerând schimbarea mea, sub motivul desfăşurării unor anchete abuzive şi defăimătoare. Gral. V.A. Stănculescu trimitea “memoriul”, pentru “lămurirea problemelor raportate”, către adjunctul procurorului- general al României, nimeni altul decât col. M. Florescu – participant la “procesul” de la Târgovişte…

“…A trecut foarte repede timpul de la omniprezenta expresie “armata e cu noi” şi s-a instaurat deja practica din ce în ce mai răspândită şi din ce în ce mai bine concentrată de a se lovi în armată din mai multe părţi de către organizaţii politice şi “apolitice”, de către persoane publice sau mai ales de către “iluştri necunoscuţi” deveniţi peste noapte strategi militari şi judecători din oficiu (dar, credem noi, nu şi din propria iniţiativă) ai armatei.
Întrucât ne-am obişnuit, cu timpul, să vedem batjocorindu-se atâtea valori naţionale, nu am acordat acestor denigratori atenţie mai mare decât meritau, cu atât mai mult cu cât majoritatea şi-au subminat în acest mod credibilitatea confirmând proverbul: “fiecare pasăre pe limba ei piere”.
Am continuat să ne desfăşurăm activitatea pentru care existăm, reuşind să depăşim momentele de animozitate caracteristice “democraţiei” din lunile imediat următoare revoluţiei din decembrie 1989, să consolidăm unitatea specifică organismului militar.
Spunem deci, că atacurile efectuate de elemente din afara armatei nu au mai avut efect în a submina colectivul de cadre şi ne-am putut concentra asupra sarcinilor noastre de instruire şi educare a ostaşilor.
În ultimele zile sîntem consternaţi să constatăm că atacurile mărginaşe şi indirecte li se adaugă atacuri directe, din interior, sub pretextul căutării aşa-zisului “adevăr” privind rolul armatei în Revoluţia din decembrie 1989.
Sîntem contrariaţi de multe aspecte ale acestei acţiuni:
– un procuror militar, maior de justiţie Ungureanu Gheorghe, sub acoperirea afirmaţiei că ar fi însărcinat de “organe superioare” face “cercetări” abuzive în rîndul cadrelor militare;
– chiar dacă această acreditare ar exista, nu-i înţelegem rostul după atîta vreme, cînd faptele încep să fie uitate, suprapuse, confundate, alterate prin trecerea timpului;
– observăm cu stupefacţie că în timpul acestor “cercetări” ofiţerul de justiţie sugerează asumarea de vinovăţii de către cadrele “cercetate”, încearcă şi-i incită pe aceştia să formuleze acuzaţii la adresa altor cadre sau să le discrediteze activitatea; să transforme întîmplări cauzate de haosul acelor zile în acţiuni deliberate, deci pasibile de a fi pedepsite ca fiind premeditate, ale unor cadre din garnizoană şi din unitate.
Noi considerăm că aceste acţiuni sînt încercări de a dezbina colectivele de cadre şi în acest fel, de a contribui la destabilizarea armatei din interiorul ei.
Ne manifestăm îngrijorarea în legătură cu tendinţa clară de a culpabiliza şi acuza armata pentru fapte care nu-i aparţin.
Afirmăm că în decembrie 1989 de la 22 şi pînă la sfîrşit, de la soldat la comandant, în conformitate cu ordinele primite, am acţionat cu totală bună-credinţă, respectînd legile (bune sau rele, dar legi) existente la acea dată.
Atît cei ce au dat ordinele cît şi cei ce le-au excutat s-au aflat ÎN MISIUNE DE LUPTĂ şi au procedat în consecinţă.
Avem ferma convingere, probată de fapte, că unităţile militare din Brăila, în acea perioadă şi după acea, AU FĂCUT ŞI AU CONSOLIDAT REVOLUŢIA ŞI NU AU PARTICIPAT LA REPRIMAREA EI.
Cei care au murit sau au fost răniţi au fost fie duşmanii revoluţiei, fie victime întîmplătoare ale situaţiei tulburi de atunci.
Nici un militar din unitatea noastră, cu atît mai puţin din rîndul cadrelor, nu poate fi învinovăţit şi acuzat de acte ilegale, de a fi urmărit interese contrare intereselor armatei şi ale poporului în ansamblul său.
Avem convingerea că situaţia este similară şi în alte unităţi.
Ca urmare a celor arătate mai sus, membrii Asociaţiei cadrelor militare din unitate (majoritatea covîrşitoare a efectivului) vă solicităm următoarele:
1. Dacă persoane din conducerea M.Ap.N. sînt implicaţi în iniţiativa executării acestor cercetări, vă rugăm să dispuneţi încetarea oricăror acţiuni de acest fel, acţiuni care înjosesc armata şi “terfelesc” onoarea şi mîndria acesteia, provocînd suspiciuni în rîndul cadrelor din unităţi cu privire la intenţiile conducerii armatei.
2. Vă rugăm să aduceţi la cunoştinţa conducerii M.Ap.N. poziţia noastră.
3. Vă rugăm să aduceţi la cunoştinţa armatei şi a naţiunii poziţia fermă a conducerii M.Ap.N., a d-voastră personal, în legătură cu pretenţiile unor cercuri interesate în destabilizarea armatei şi, prin aceasta, a ceea ce a mai rămas stabil în ţară la ora actuală, de a se căuta vinovaţii în armată pentru nenorocirile din perioada revoluţiei, acestea uitînd că datorează armatei însăşi posibilitatea de a-şi putea exprima acum liber opiniile.
Chiar dacă în luările d-voastră de poziţie aceste probleme au mai fost abordate, considerăm absolut necesară prezentarea lor sub forma unui document oficial al M.Ap.N., care să pună tranşant problema respingerii oricăror imixtiuni în treburile interne ale armatei. Aceasta chiar cu riscul unor reacţii ale celor interesaţi în a menţine în armată nesiguranţă şi nemulţumire. Efectul moral pentru armată şi pentru marea masă a populaţiei va compensa cu prisosinţă consecinţele unor reacţii adverse.
Fiţi convins d-le ministru, că veţi găsi tot sprijinul în unităţi atunci cînd conducerea armatei va lua măsuri de menţinere şi întărire a prestigiului armatei, de dotare corespunzătoare, de menţinere a unei discipline ferme şi a unor posibilităţi de instruire modernă şi intensă.
Orice abatere a atenţiei şi preocupărilor cadrelor de la aceste scopuri atentează la slăbirea armatei, fapt care noi autorii acestei scrisori, nu-l dorim în nici un fel.
Înţelegem greutăţile prin care trece ţara, dar ne revoltă încercările de a ne fi subminată unitatea şi încrederea în tăria şi stabilitatea organismului din care facem parte.”

Nu credeţi că un asemenea document spune aproape totul despre “valoarea adevărului”, vis-a-vis de unele interese de castă? Specific faptul că pasajele scrise cu majuscule păstrează forma din original…
“Adevărul” pe care îl învocau semnatarii “jalbei” era constituit dintr-o multitudine de “gogoşi” fabricate de ei şi neînghiţite de procuror… Poate nu este lipsit de interes nici faptul că semnatarii memoriului erau atât de convinşi de faptul că revoluţia din Brăila le aparţinea…

(Va urma)

 

7 Responses to “Procurorul Teodor Ungureanu – Constatări legate de cercetările procuraturii (2)”

  1. alk Says:

    Pai la Braila se stie f bine ce a fost. Un macel generat de incompetenta cadrelor militare. Eu zic ca raportul SRI e f concludent.
    Cum naiba dupa aceea sa nu apara gogosi?

  2. Iulian Nastasache Says:

    @alk – spune-mi te rog, unde pot sa citesc si eu raportul SRI la care te referi?

  3. alk Says:

    Din pacate a aparut la un moment dat o brosurica pe la chioscurile de ziare…Nu o am in posesie, va trece putin timp pina voi reusi sa fac o fotocopie. S-ar putea sa gasesti ceva pe net pina atunci…

  4. Iulian Nastasache Says:

    Ok, multumesc mult, am sa caut.

  5. […] din 1989, cu accent pe cercetările făcute personal de dînsul la Brăila. Vezi şi prima parte, a 2-a parte. Opiniile exprimate aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între […]

  6. alk Says:

    Din cite imi aduc aminte, in piata centrala din Braila au fost concentrate masiv trupe ale MApN. Acestea au fost dispuse atit in interiorul pietei cit si pe cladirile ce inconjurau piata. Odata cu caderea noptii s-a anuntat iminenta unui atac terorist (desant?) drept pentru care s-a luat decizia „isteata” de a fi intrerupt iluminatul public si stradal. Conform cercetarilor ulterioare, un militar a raportat superiorului blocarea cartusului pe teava, drept pentru care superiorul nu a gasit alta solutie decit sa elibereze cartusul prin percutare. Zgomotul produs de arma a declansat apoi iadul de pamint.
    15 din cei 42 de braileni, au murit atunci….

    • Iulian Nastasache Says:

      La Braila, cel putin in piata centrala, nu se poate spune deloc ca macelul initial din seara de 23 s-a datorat intunericului. Se vedea bine totul. Iluminatul nu cred ca a fost intrerupt complet, poate s-a hotarat ca el sa fie intrerupt in sediul Casei Albe, (nu stiu, si nu tin minte de vreun ordin in acest sens, e posibil sa se fi dat, acolo, pentru interior). Insa in Piata Independentei, la ora la care s-a deschis focul, vizibilitatea era foarte buna (din pacate imi joaca ceva feste memoria, dar la ora la care a inceput sa se traga cred ca nici nu se intunecase bine, cel putin eu nu asociez momentul acela cu unul in care era intuneric), nu se poate invoca ca se ‘orbecaia’ si nu vedeau militarii ce fac sau ce se intampla – eram acolo in centrul Pietei, se vedea foarte clar si ce se intampla la intrarile Casei Albe, si vizazi, peste piata si strada, la Casa Agronomului, insa va zic un lucru pe care chiar n-am putut niciodata sa il uit: cu cateva minute inainte de a se trage, s-a facut apel de catre un ofiter de armata: sa eliberam piata, fiindca se va trage (probabil se referea la faptul ca sigur vin teroristii, poate de-asta s-a si ajuns la panica aceea de a dus la focul accidental, dar mie mi s-a parut atunci ca mai curand armata vrea sa ne disperseze rapid fara un motiv real si fara sa existe un pericol iminent – incadrabil intr-un interval de timp de ordinul secundelor sau minutelor – si nu intelegeam, totusi, de ce, noi venisem acolo si sa fim scut intre teroristi si militari, daca ar fi aparut teroristii, nu puteau fi atat de multi incat sa nu le faca fata armata si cu noi, nici de civilii din piata n-ar fi putut trece decat daca aveau blindate; oricum, n-am vazut nici un blindat ‘terorist’ cand s-a deschis focul); inainte ca oamenii sa elibereze piata retragandu-se nu foarte convinsi catre cladirile din jur, s-a deschis focul; am aflat ulterior ca s-a tras in plin in oamenii din Piata, catre Casa Agronomului, coltul din dreapta, eu personal as crede ca s-a tras si cu armamentul ceva mai greu, de la cele 1 sau 2 tab-uri din fata Casei Albe, fiindca unele urme ale focului de pe Casa Agronomului, la o inaltime de cca 1 m de pamant, provenind evident din directia Casei Albe, numai urme de gloante calibrul 7,62 nu pareau; si repet ca se vedea bine acolo; bun, e de inteles ca militarii au intrat in panica, dar au tras in plan orizontal catre piata, unde se vedea clar ca mai erau inca multi civili, cred ca nici 2/3 nu parasisera piata, si nu se indrepta nimeni dintre noi sau altcineva care sa para suspect, spre Casa Alba; in plus, cateva ore mai tarziu, cand si eu am fost impuscat, stiu ca se vedea destul de bine pe portiunea dintre blocul Romarta si Casa Alba (o distanta de cca 50 m). N-am o memorie prea buna, dar parca erau aprinse becurile de la stalpii din parculetul din zona. In plus, din cate stiu era si luna plina si senin, deci suficient ca deciziile de a se trage sau nu sa fie luate chiar dupa ureche sau de frica absoluta. Eu cred ca acolo in interiorul Casei Albe a mai fost si altceva, nu neaparat (sau nu doar) teroare in bezna, dar n-am inteles niciodata exact ce; totul parea ireal in seara aceea, sa inceapa armata sa traga fara sa vada nimeni un terorist (cel putin eu si cei din piata cu care mai vorbeam sau cu care ma intalneam, la momentul la care s-a deschis focul nu vazusem nici unul, nici elicoptere sau ceva asemanator, si nici ulterior, pana la momentul retinerii persoanei care am presupus ca era terorist, si asta tarziu dupa ce macelul initial se declansase – chiar daca ar fi fost, oricat de panicati erau militarii – ceva tot nu era in regula cu deschiderea focului cu atata usurinta, la diverse intervale de timp, catre Piata. Eu inclin sa cred ca in interiorul Casei Albe se aflau persoane care escaladau teroarea, si asta intentionat; ba chiar orientau efectul ei ucigas catre puncte de la nivelul strazii, unde erau numai civili neinarmati sau militari chiar de la armata, dar pe care nimeni nu i-a vazut tragand catre Casa Alba. Iluminatul in nici un caz nu a fost o problema, raportat la victimele din Piata. Daca a fost stinsa lumina in interiorul Casei Albe, se putea justifica sa tragi in interior, ca nu vedeai nimic. Dar sa tragi spre piata, unde vedeai ce se intampla, nu se justifica nici daca erai extrem de speriat. Mai fac o observatie aici, referiroare la concentrarea de trupe din zona Casei Albe: nu era o concentrare masiva: erau militari in interiorul Casei Albe, la cele doua intrari principale, in fata carora se aflau si 1-2 tab-uri si, razlet poate, grupuri de militari prin imprejurimi – pe care eu nu mi le amintesc cu certitudine; in nici un caz nu erau dispuneri masive si vizibile de trupe in zona cladirilor din apropierea Casei Albe. Cu cateva minute inainte de prima deschidere a focului eu nu imi amintesc sa fi vazut vreun militar in alta parte decat la Casa Alba. Dupa deschiderea focului, la ceva timp, am vazut un grup de militari alergand in zona celor doua cladiri de vizavi de Casa Alba, si-atat. Erau poate pe acoperisuri, dar nu ii vedeam. Dovada ca atunci cand a fost retinuta o persoana care parea terorist in zona blocului Romarta (aflat dincolo de parcul mentionat mai sus) n-am avut cui sa o predam – nu era nici picior de militar prin zona blocului respectiv, a trebui sa incercam sa ne deplasam cu ea catre Casa Alba ca sa dam de militari. Ca si cum cei din Casa Alba se asigurasera ca nu va cade victima nici un soldat din Piata sau din imprejurimi daca se va trage – asta din urma insa e doar o obervatie usor rautacioasa din partea mea.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.