Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Cînd a spus Emilian Cutean adevărul? iunie 3, 2009


Am pomenit pe acest blog despre schimbul de replici între şeful SSPR, Emilian Cutean, şi şeful CPRD, Raymond Luca de la începutul lunii mai. Atunci, ca replică la afirmaţia lui Raymond Luca că există mii de dosare neverificate încă la SSPR, Emilian Cutean scria, într-o adresă oficială a SSPR (vezi facsimilul de mai jos, pagina a 2-a):

Îl informăm pe domnul Raymond Luca care pretinde că are informaţii că la ora actuală “mai există mii de dosare neverificate încă de SSPR”, că prin prerogativele pe care le deţine poate solicita situaţia exactă a cererilor depuse, a numărului de certificate emise şi a dosarelor neverificate, pentru a nu se mai lăsa pradă primului impuls auzit la “colţul străzii”.
Îl informăm de asemenea pe domnul Luca preşedinte al CPRD89 că cele două comisii lucrează din anul 2004 pentru a soluţiona un număr de peste 24000 de cereri de preschimbare a certificatelor de revoluţionar, în situaţia în care comisia care a acordat certificate între anii 1996-1997 în baza Legii 42/1990 a funcţionat doar aproximativ 7 luni.
Pentru informarea corectă a domnului preşedinte precizăm că în momentul de faţă, fiecare dosar aflat în arhivă a fost verificat cel puţin o dată în cadrul comisiei SSPR, iar dosarele care îndeplineau condiţiile prevăzute de lege au fost trimise pentru avizare către CPRD89.

SSPR1060509
SSPR2060509

SSPR3060509

Cu alte cuvinte, Emilian Cutean sugera că Raymond Luca spune prostii cînd afirmă că sînt mii de dosare neverificate încă, toate dosarele au fost verificate cel puţin o dată, iar cele care îndeplineau condiţiile legale au fost trimise la CPRD. Se înţelege de aici că cele care n-au fost trimise nu îndeplineau condiţiile legale.

Ceea ce spunea Cutean atunci este logic şi se confirmă cu alte declaraţii. Dacă după 5 ani de la apariţia Legii 341/2004 ar fi rămas mii de dosare neverificate, ar însemna că angajaţii SSPR din ultimii 5 ani nu şi-au făcut treaba pentru care sînt plătiţi.

Surpriza este că, după ce l-a beştelit pe Raymond Luca că ar asculta informaţii de la colţul străzii cînd vorbeşte despre mii de dosare neverificate, secretarul de stat Emilian Vasile Cutean a întocmit o notă de fundamentare pentru o ordonanţă de urgenţă prin care să fie iarăşi prorogate termenele Legii 341/2004, în care citim: „În prezent sînt nesoluţionate peste 8000 de dosare”.

Domnule Cutean, cînd ai spus adevărul? În comunicatul din 6 mai 2009 cînd ai scris că „fiecare dosar aflat în arhivă a fost verificat cel puţin o dată în cadrul comisiei SSPR, iar dosarele care îndeplineau condiţiile prevăzute de lege au fost trimise pentru avizare către CPRD89”, sau în nota de fundamentare pentru noua prorogare în care scrii că „în prezent sînt nesoluţionate peste 8000 de dosare”?

Sau poate trebuie să înţelegem că dosarele au fost analizate dar n-au fost soluţionate. Păi, de ce n-au fost soluţionate dacă tot au fost analizate? Adică, dosarele care au îndeplinit condiţiile legale au fost trimise la CPRD, iar dosarele care n-au îndeplinit condiţiile au rămas nesoluţionate şi acum se cer noi prorogări a termenelor, pentru a fi completate cu noi declaraţii din care să rezulte că posesorii lor ar merita preschimbarea, deşi faptul nu era vizibil din dosarul iniţial.

Realitatea obiectivă este că există mii de persoane care au primit titlul de „luptător în revoluţie remarcat prin fapte deosebite” conform Legii 42/1990, dar a căror fapte în revoluţie au fost marginale şi nu se încadrează în ceea ce Legea 341/2004 numeşte fapte deosebite. Abia Legea 341/2004 a venit cu nişte definiţii mai clare ale conceptului de „faptă deosebită în revoluţie”. Soluţia legală în cazul acestora ar fi să li se respingă acordarea titlului cerut iar petenţilor să li se dea eventual titlul pur onorific de „participant la revoluţie”, prevăzut de Legea 341/2004. În locul acestei soluţii, SSPR-ul cere o nouă prorogare (deja a 7-a), pentru ca persoanele în cauză să-şi completeze dosarul. Dar oamenii n-au cu ce să completeze dosarele ca să primească titlul, decît cu minciuni. Iar mulţi chiar asta fac, vin cu declaraţii false în care-şi atribuie fapte inexistente (şi de care nu pomeniseră iniţial, în primele declaraţii cu care şi-au întocmit dosarul), pentru a primi titlul de „luptător remarcat prin fapte deosebite” şi avantajele materiale aferente. După atîta vreme s-au răspîndit şi prin asociaţiile de revoluţionari explicaţiile despre cum trebuie să sune o declaraţie ca să te încadrezi în lege, iar unii nu cedează ispitei.

Din punctul meu de vedere nu este îndoială asupra faptului că prelungirea termenelor înseamnă în primul rînd promovarea impostorilor. Pentru cei care au săvîrşit cu adevărat fapte deosebite în revoluţie 5 ani a fost un răstimp îndestulător ca să dovedească acest lucru. În plus, această prelungire duce la prescrierea infracţiunilor de fals şi uz de fals care s-au săvîrşit cu prilejul cererilor de preschimbare.

Predecesorul lui Cutean în funcţia de secretar de stat pentru revoluţionari, Puiu Nicolae Fesan, afirma la o emisiune televizată mai veche: “Din ultimile dosare citite de mine, în jur de, ultimele 6000 de dosare, am respins 5000″. Cu toate acestea, în raportul alcătuit la sfîrşitul mandatului său, Fesan n-a pomenit nici măcar de un singur caz de dosar respins. Politica SSPR a fost să nu se respingă nici un dosar, dacă cineva nu îndeplinea condiţiile pentru preschimbare se considera că dosarul urmează să fie reanalizat. Dacă e nevoie se reanalizează dosarele de 20 de ori, se mai şi schimbă comisia de analiză între timp, astfel ca pînă la urmă toate dosarele să treacă. Politicienii n-au interes să respingă dosare, fiindcă dosarele respinse înseamnă crearea de antipatii şi voturi pierdute, eventual chiar demonstraţii de protest.

Clasa politică doreşte să-i ţină ocupaţi pe revoluţionari pînă la adînci bătrîneţe cu problema preschimbării certificatelor, ca să fie astfel departe de alte preocupări. De adevărul despre revoluţie se ocupă alde Victor Atanasie Stănculescu, Virgil Măgureanu sau Ion Iliescu, cu al său Institut al Revoluţiei, ce nevoie ar mai fi de revoluţionari simpli să vorbească pe acest subiect? Prestigiul revoluţionarilor simpli a fost distrus prin scenariul de infiltrare printre ei a impostorilor, care sînt încurajaţi să rămînă în număr mare printre revoluţionari şi prin aceste prorogări repetate. Am mai spus-o şi o repet: politicienii n-au nevoie de revoluţionari adevăraţi ci doar de masă de manevră.

 

4 Responses to “Cînd a spus Emilian Cutean adevărul?”

  1. […] acestui articol – CPRD se pronunţă împotriva unei noi prorogări a termenelor Legii 341/2004 – Cînd a spus Emilian Cutean adevărul? – Discuţiile din CPRD despre prorogarea termenelor Legii 341/2004   Comentarii […]

  2. […] acestui articol – CPRD se pronunţă împotriva unei noi prorogări a termenelor Legii 341/2004 – Cînd a spus Emilian Cutean adevărul? – Discuţiile din CPRD despre prorogarea termenelor Legii 341/2004 – Asociaţiile de revoluţionari […]

  3. […] De asemenea, Cristina Coruţ a precizat faptul că a dispus inventarierea dosarelor pentru a fi prezentată o situaţie exactă a acestora pentru a fi înaintată către CPRD, menţionînd faptul că din înscrisurile domnului Emilian Vasile Cutean, s-a constatat faptul că există un număr de 8000 de cereri nesoluţionate. [acelaşi Cutean spunea însă că fiecare dosar a fost verificat cel puţin o dată de către comisia SSPR, în scrisoarea prin care polemiza cu Raymond Luca prezentată pe acest blog] […]

  4. […] şi partea a 2-a) – CPRD se pronunţă împotriva unei noi prorogări a termenelor Legii 341/2004 – Cînd a spus Emilian Cutean adevărul? – Discuţiile din CPRD despre prorogarea termenelor Legii 341/2004 – Asociaţiile de revoluţionari […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.