Compensare contabilă, pe înţelesul ziariştilor de la „Cotidianul”

În 1999 eram contabil şef la fabrica de detergenţi „Procter & Gamble” din Timişoara. Fiindcă fabrica avea exporturi, decontul de TVA ieşea negativ (la exporturi nu se facturează TVA). Ca urmare, în calitatea mea de contabil şef, am cerut şi am obţinut miliarde de lei rambursări de TVA de la bugetul statului. Uneori, aceste recuperări de TVA le făceam prin compensare: dacă fabrica avea de plătit statului diferite impozite, iar în acelaşi timp statul datora fabricii o rambursare de TVA, făceam o cerere de compensare prin care „Procter & Gamble” să nu mai plătească impozitele datorate statului iar suma respectivă să se scadă din TVA-ul de rambursat. E o procedură firească, de rutină, folosită de aproape toate firmele care au de primit de la stat nişte bani înapoi. Inclusiv cei de la fisc agreau această soluţie, în loc să vireze sume mari în contul fabricii, preferau să facă compensări. Se evita astfel plimbarea fără rost a unor sume dintr-un cont în altul (de la fabrică la stat şi apoi înapoi la fabrică) – spre necazul bancherilor care nu mai aveau pe ce să încaseze comisioane.

Ziarul „Cotidianul” din 12 august 2009 publică senzaţionalul articol a lui George Lăcătuş „Firma ministrului Plăcintă, salvată de progeniturile Fiscului”, în care dezvăluie opiniei publice stupefiate: „SC Sorste SA, firmă la care ministrul Tineretului şi Sportului, Sorina Luminiţa Plăcintă, deţine 96% din acţiuni, a beneficiat recent din partea Fiscului de o compensare a unor datorii la bugetul de stat în valoare de 5,5 milioane de euro”.

Apoi, se explică opiniei publice indignate că printre cenzorii respectivei firme se află rude ale unor persoane cu funcţii de conducere la Fisc. Repectivele dezvăluiri au fost popularizate şi prin postul Realitatea TV, aparţinînd tot lui Sorin Ovidiu Vîntu (eroul anticomunist descoperit de Alex Mihai Stoenescu). Pe burtiera ecranului TV s-a amintit permanent faptul că firmei ministrei Plăcintă i s-au şters datorii enorme către stat, făcîndu-se trimitere la articolul din „Cotidianul”.

Lipseşte o lămurire pe care „Cotidianul” refuză s-o dea: a fost ceva ilegal în această compensare? Dacă da, „Cotidianul” să spună clar şi răspicat lucrul ăsta. Dacă nu, întreg articolul este doar o încercare de manipulare a cititorilor, majoritatea cărora nu ştiu ce înseamnă „compensare” şi cărora li se crează impresia (fără să se spună direct acest lucru, fiindcă asta ar însemna răspundere juridică) că ar fi vorba de cine ştie ce mînărie. Compensarea, dragi ziarişti deontologi de la „Cotidianul”, este doar una din modalităţile perfect legale prin care o firmă îşi poate plăti obligaţiile faţă de stat. Dacă statul avea datorii la firma doamnei ministru (fapt necontestat de „Cotidianul”), compensarea acestor datorii ale statului către firmă cu cele ale firmei către stat nu este o favoare pe care fiscul a făcut-o doamnei Plăcintă, ci un lucru absolut firesc.

11 gânduri despre „Compensare contabilă, pe înţelesul ziariştilor de la „Cotidianul”

  1. Super-oportuna aceasta replica! Este important sa combatem manipularile grosolane ale asa-zisolor jurnalisti. Blogosfera este ca o sala de judecata a presei, ceva extrem de incomod pentru ticalosi, dar in aceeasi masura de util pentru cei cinstiti, i.e. impartiali! Descoperirea acestui blog – cu ajutorul postarii lui bleen – e un real privilegiu. Felicitari!
    Dacian Tolea

    • Pai mai citeste o data pasajul asta:
      „decontul de TVA ieşea negativ (la exporturi nu se facturează TVA)”

      Ori firma madamei in cauza lucreaza numai (sau majoritar) pentru export (informatie publica de altfel, vezi http://www.sorste.ro/ unde scrie negru pe.. roz: „textiles products for export”).

      Dar e mai usor sa arunci cu noroi sau sa lansezi un nevinovat inuendo decat sa faci un goagal search de 2 minute.

  2. Din pacate, astfel de explicatii nu sunt date pe canale de maxima audienta, asa cum sunt date manipularile. Astfel, opinia generala ramane cea expusa in grosolanele atacuri fara fundament, iar lamuririle raman nelamurite pentru popor.

  3. @ Gicu Mărăcine care spune : +Dar e mai usor sa arunci cu noroi sau sa lansezi un nevinovat inuendo decat sa faci un goagal search de 2 minute.+
    Arabii rîdeau de noi că nu ştiam cîţi bani pot fi luaţi de la statul chemat România prin returnări de TVA. Tu ştii ? Este total imoral să nu restatuezi returnările de TVA, şi în acelaşi timp să impui impozitarea forfetară la IMM -uri ! Impozitarea corectă pentru TVA se bazează pe o doctrină economică studiată încă pe vremea lui Gheorghe Lazăr la şcoala de la Sfântu Sava. Tu o cunoşti ? Reforma Mircea Miclea o mai cere în învăţământ ? Cu inuendo aruncă preşedintele Traian Băsescu atunci când vorbeşte dispreţuitor despre filosofi. Întâmplător, –sau poate că nu–, doctrina aceea economică studiată la Sfântu Sava şi care va fi ulterior bază pentru economiştii francezi ce au inventat TVA-ul după cel de al doilea război mondial, un TVA care a indus „les trente glorieuses”, era inventată de un filosof. Care a fost în acelaşi timp şi un mare pedagog (în perioada deschiderii spirituale naţional-comuniste din România, academicianul Alexandru Duţu a tradus un text din acea pedagogie, iar traducerea a fost supervizată de părintele Cleopa). Mircea Miclea, din comisia prezidenţială, nici măcar nu îl aminteşte în proiectul său de reformă. Dragă Gicu Mărăcine, uite ce este : Legea pentru TVA în România trebuie reformulată în aşa fel încât să permită şi la noi „les trente glorieuses”. Dar este mult mai uşor să scazi veniturile deja mizere ale bieţilor dascăli din preuniversitar, decât să faci o reformă reală a învăţământului în România. Raportul Tismăneanu a criticat în mod expres protocronismul, deşi protocronistul Mircea Maliţa a creat în România nişte licee de eltă, organizate ca nişte comunităţi epistemice. Reforma învăţământului pentru calitate în România nu ar trebui să facă nimic altceva decât să implementeze reforma protocronistului Mircea Maliţa! România reală, România puternică, nu se bazează pe exporturile firmei doamnei Plăcintă, ori pe expertiza lui Mircea Miclea, ci pe eforturile infinite, răbdătoare, inteligente, ale dascălilor din preuniversitar ! Dar reforma lui Mircea Miclea nu-i destinată decât să blocheze eforturile lor literalmente anonime şi eroice. Reforma lui Mircea Miclea (şi Ecaterina Andronescu) impune de facto o aculturaţie anti-românească.

    • @blogideologic, nu înţeleg ce legătură există între reforma din învăţămînt, raportul Tismăneanu, protocronism şi articolul ăsta. Aici e vorba doar de un caz de manipulare prin presă.
      Ce fac arabii cu TVA-ul nu a fost discutat de „Cotidianul”, ei au discutat doar de firma ministrei Plăcintă. Dar de fapt în articolul lor nu au arătat nici un fapt imoral sau ilegal săvîrşit de această firmă, ei doar au arătat că firma a făcut o compensare, ceea ce nu e nimic neobişnuit şi ilegal. Era datoria ziariştilor de la „Cotidianul”, dacă s-au apucat de o investigaţie pe subiectul ăsta, s-o facă pînă la capăt, şi dacă este ceva nelegal în afacerile firmei respective să spună. Fie n-au investigat pînă la capăt – şi atunci sînt lipsiţi de profesionalism, fie au investigat, n-au găsit nimic ilegal dar au trîntit articolul manipulator cu compensarea de 5,5 milioane euro pe ideea că majoritatea cititorilor habar n-au de ce înseamnă „compensare”.
      Impresia mea e că dv. sînteţi tipul de om care a citit mult, tot felul de teorii şi ideologii, dar vă lipseşte experienţa în economia reală. Încerc să vă explic pe scurt problema TVA-ului, poate şi alţi cititori ai blogului au nevoie de explicaţii:
      Este foarte firesc ca o firmă care are export semnificativ să aibă de primit înapoi TVA de la stat. Conform legii, la export TVA-ul este zero, dar cînd firma respectivă a cumpărat materii prime şi materiale a plătit TVA pe ele (19%). La sfîrşitul lunii firma constată că n-a încasat TVA, sau a încasat foarte puţin TVA (pentru partea de producţie vîndută pe piaţa internă), iar TVA-ul pe care l-a plătit depăşeşte TVA-ul pe care l-a încasat. Atunci firma are dreptul să ceară diferenţa dintre TVA-ul plătit şi cel încasat înapoi de la stat. Asta e legea, nu poţi acuza pe cineva că respectă legea. Statul poate să restituie acel TVA fie plătind direct în contul bancar al firmei, fie făcînd compensări cu alte datorii pe care firma le are faţă de stat.
      Dv. puteţi fi nemulţumit de legea care spune că TVA-ul pentru exporturi e zero şi propune schimbarea ei, dar nu cred că vă va băga cineva în seamă. Nici un partid politic nu s-a manifestat împotriva acestei prevederi a legii TVA, care e de fapt un standard internaţional. Se pune TVA zero la export fiindcă există TVA la import şi se consideră că nu e corect ca o marfă să fie impozitată dublu – atît în ţara exportatoare cît şi în cea importatoare. Dacă România ar pune TVA la exporturi, mărfurile româneşti ar deveni necompetitive. Adică, costul mărfii româneşti ar include două TVA-uri – atît TVA-ul românesc cît şi TVA-ul ţării în care s-a exportat (căci ţara respectivă nu va renunţa la TVA-ul propriu). TVA-ul este o taxă pe consum, deci e firesc ca marfa exportată din România, fiindcă nu se consumă în România să nici nu se impoziteze cu acest tip de impozit în România.
      Fiţi sigur că dacă Sorin Ovidiu Vîntu, patronul de la „Cotidianul”, are vreo firmă care e în drept să ceară rambursare de TVA de la stat, nu se sfieşte s-o facă.
      Se pot face şmecherii cu rambursările de TVA? Bineînţeles. De pildă, faci acte false că ai exportat un camion de marfă, dar vinzi marfa la negru pe piaţa internă. Ai nevoie şi de ştampila vămii care să certifice că s-a realizat exportul – arabii probabil se descurcă cu asta. Mai sînt şi alte metode, nu mi-am propus să transform blogul ăsta în curs de învăţare a evaziunii fiscale. Important este că ziarul „Cotidianul” nu a scris nimic despre vreo şmecherie de felul ăsta cu care ar fi fost prinsă firma Sorste, prin urmare nu există de fapt nici un cap de acuzare împotriva firmei respective.

  4. Ce amuzant. Un blog care se ia in serios si incearca sa lamureasca pe romani cat sunt de tampiti ziaristi. Patru saptamani iti dau pana iti dai seama ca nare nici un sens ca ziaristi aia sunt asa de tampiti pentru ca romani sunt asa de tampiti si asa ii vor ei.

  5. +Nici un partid politic nu s-a manifestat împotriva acestei prevederi a legii TVA, care e de fapt un standard internaţional.+
    „standard internaţional” ? 🙂
    Domnule Marius Mioc, TVA nu este „economie reală” , aşa cum clamezi dumneata. Pot să pariez că habar nu ai cum se construieşte doctrina economică pentru TVA. Susţin în continuare, –pentru informare elementară intră în primul articol de pe blogul meu–, că în şcoala de la Sfântu Sava doctrina economică era studiată după acel filosof şi în lumina ideologiei primare pe care a generat-o filosofia sa. Acel filosof a creat şi o şcoală extraordinar de viabilă în pedagogie. În fine, Keynes este invocat acum în mod frecvent pentru soluţii de rezolvare a crizei. Iar Keynes spunea că orice cultură, din orice ţară modernă, are nevoie de sprijinul doctrinar al unui filosof.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.