Teodor Mărieş: Am căzut de acord cu parchetul să ne dea opisurile dosarului revoluţiei, şi azi primim răspuns „nu se poate” (video)

Continuarea conferinţei de presă din 13 august 2009 a asociaţiei „21 Decembrie”, cu transcrierea înregistrării. Vezi şi prima parte a conferinţei de presă: Teodor Mărieş: Cînd echipa lui Voinea a predat dosarul mineriada, au plîns acei copii după munca lor.

Transcriere înregistrare:
00:00 Teodor Mărieş: … a lui Iliescu sau a lui Boc. De astăzi, ştacheta şi tonul nu mai este cel pe care-l ştiu ei de la mine în ultimii ani. Este cel adecvat pentru persoane care favorizează infractorii. Întreaga justiţie română în acest moment favorizează infractorii. Iar dacă cei care conduc destinele acestei ţări nu înţeleg să desecretizeze aceste documente, nu înţeleg să nu mai favorizeze criminalii din decembrie 1989, înseamnă că favorizează infractorii. Într-o zi vor răspunde. Avem justiţie, noi victimele nu avem dreptul să ne facem singuri dreptate. Nu avem. Să o facă cei care sînt îndreptăţiţi, am avut răbdare 20 de ani. Vrem probele acasă! Vrem probele în ţara noastră! Dacă nu este ţara noastră ţara lor, este problema lor! Ministerul de Externe. O să vă surprindă ce o să vă spun, dar eu nu pot să nu fiu corect cu oamenii care sînt corecţi. În urma întrevederii, în urma mitingurilor pe care le-am avut la ministerul de externe, şi în urma întrevederii pe care am avut-o cu domnul Cristian Diaconescu, ministrul de externe, în prezenţa domnului Sorin Ilieşiu, subsemnatul şi celor doi apărători, domnul Antonie Popescu şi domnul Ionuţ Matei, domnul Cristian Diaconescu a dat dispoziţie agentului guvernamental care de 4 luni de zile ţinea în beciurile acestui minister, pentru că dacă intraţi în ministerul de externe o să vedeţi că e mai ceva decît dacă intraţi în ministerul de interne. În beciurile ministerului de externe ţinea documentele acestea, şi nu numai. Şi nu numai. A dat dispoziţie agentului guvernamental urgent să le depună, să le pună pe poştă, să le pună pe căruţă, să le pună pe ce le-o pune, să le trimită la curte. Motiv pentru care vreau să-i mulţumesc public astăzi, chiar dacă este ministrul PSD-ului, domnului Cristian Diaconescu pentru felul în care înţelege, sigur, este jurist – a fost ministru al justiţiei – pentru felul în care înţelege să respecte legile şi să respecte deciziile curţii europene. Acesta este Cristian Diaconescu, în această situaţie. Nu ştiu cum este Cristian Diaconescu în alte situaţii. Nu-l agreez pe Cristian Diaconescu nici în ce partid este, nici acţiunile pe care le-a făcut sau pentru deciziile pe care le-a luat în calitate de fost ministru al justiţiei, fost parlamentar, fost şi actual parlamentar, actual ministru al afacerilor externe, îl analizez pentru ziua respectivă, pentru decizia respectivă, o decizie care a fost corectă şi a creat un precedent în România. Pentru prima dată după mai bine de 70 de ani aveţi în faţa dumneavoastră în faţă documente dintr-un dosar penal aflat în fază de cercetare, pus la dispoziţia victimelor şi a publicului. CEDO nu are secrete. CEDO nu ştie de dosare secretizate. CEDO nu îi interesează de Iliescu, şi cu Constantinescu, şi cu Băsescu, cu toată suita lor din CSAT, nu desecretizează documentele la ordinele generalilor. Sigur, probabil că dînşii sînt ceva mai mici în grad. E problema domniilor lor. Curtea nu ştie de lucruri secretizate. Toate documentele, şi pentru că rolul acesta îi revine domnului Ionuţ Matei, o să vă arate adrese proaspete, calde, de ieri şi una de astăzi dimineaţă care ne-au venit. Impertinenţa a trei procurori, care eu, azi în faţa dumneavoastră, fie-mi iertat, îi numesc nişte umile slugi ale sistemului pe care-l reprezintă. Unu: Iacob, şi cum îl mai cheamă? Iacob şi mai cum, că Iacob este numele? Marius Iacob. Doi: Sutima Liviu. Trei: Ion Vasilache. Săptămîna trecută, cînd curtea, acum două săptămîni cînd curtea a dat dispoziţie ca să stabilească ministerul de externe o întîlnire cu noi la parchet, ne-am prezentat la întîlnire şi am discutat foarte logic: Domnilor, vrem opisurile dosarului pentru că eu şi avocaţii nu cunoaştem conţinutul dosarului. Este logic? Logic. Daţi-ne opisurile, şi în 48 de ore din momentul în care primim opisurile vă cerem materialele de care avem nevoie. „Da, domnule Mărieş, este în regulă”. Astăzi primim răspuns, astăzi, e cald, vi-l arată domnul avocat, „nu se poate”. Şi atunci, înţelegeţi şi mie gestul, înţelegeţi-mi revolta că nişte pigmei, care stau pe salarii de peste 100 de milioane, da, peste 10000 de lei noi, îşi bat joc de victime, îşi bat joc de istorie şi îşi bat joc de deciziile curţii europene. Şi vrem să nu ieşim de sub monitorizare. Domnul avocat…
05:59 Avocat Ionuţ Matei: Bună ziua, în primul rînd. Aşa cum vi s-a spus de către domnul preşedinte, încă din noiembrie curtea europeană a cerut statului să trimită la înalta curte o copie integrală de pe dosarul 97. După o perioadă destul de mare, consider eu, de cîteva luni de zile, constatînd că nu s-a trimis acest dosar, curtea trimite o adresă prin care cere foarte clar statului român să ne pună nouă, apărătorilor, la dispoziţie întregul dosar. Şi acest lucru se datorează faptului că procedura în faţa curţii europene se apropie de finalizare, şi au considerat că nu mai este timp pentru a cere, pentru a insista ca statul român să-şi îndeplinească obligaţiile de a trimite acte la dosar. În această condiţie, noi pe 30-31 iulie ne-am prezentat la parchetul general pentru a da curs invitaţiei de a discuta legat de dosarul de la CEDO. În urma discuţiilor s-a stabilit foarte clar ca nouă să ne parvină opisurile, noi să le transmitem cerinţele noastre. După mai bine de două săptămîni sîntem înştiinţaţi, chiar azi dimineaţă, de către domnul procuror Vasilache Ion, şi o să vă dau citire răspunsului, ca să nu interpretaţi altfel, sau să nu credeţi că încercăm să spunem lucruri nereale: „Urmare solicitării dumneavoastră din data de 03.08., avînd (sfîrşit înregistrare)

(va urma)

2 gânduri despre „Teodor Mărieş: Am căzut de acord cu parchetul să ne dea opisurile dosarului revoluţiei, şi azi primim răspuns „nu se poate” (video)

  1. Pingback: Teodor Mărieş: Nu mă interesează soluţia pe care curtea europeană trebuie s-o dea. Nu mă interesează banii. Ne interesează istoria României aflată în aceste documente (video) « Blogul lui Marius Mioc

  2. Pingback: Doru Mărieş – o lună de grevă a foamei (video) « Blogul lui Marius Mioc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.