Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Teodor Mărieş: Mă interesează decizia CEDO. Nu mă interesează nici un cod din România! (video) august 19, 2009


A 3-a parte a conferinţei de presă din 13 august 2009 a asociaţiei „21 Decembrie”. Vezi şi primele două părţi:
Mărieş: Cînd echipa lui Voinea a predat dosarul mineriada, au plîns acei copii după munca lor
Mărieş: Am căzut de acord cu parchetul să ne dea opisurile dosarului revoluţiei şi azi primi răspuns „nu se poate”

Transcriere înregistrare:
00:00 Ionuţ Matei: … ca să nu credeţi că încercăm să spune lucruri nereale. „Urmarea solicitării dumneavoastră din data de 03.08., avînd în vedere şi adresa agentului guvernamental pentru curtea europeană a drepturilor omului, vă facem cunoscut că începînd cu data de 05.08. orele 10-14 să ne prezentăm în vederea studierii dosarului. Ulterior, deşi ne-am prezentat acolo şi l-am studiat, şi am convenit asupra anumitor lucruri, domnul Vasilache revine, constatînd probabil că…
00:32 Teodor Mărieş: Mă iertaţi, o singură precizare. În 05.08., aflînd că intru în greva foamei, îmi trimit în 6, şi ajunge poşta în 7 [arată un document], ca să mă duc la parchet, să nu cumva să deranjez la palatul Cotroceni. Deci asta din punctul meu de vedere este la mişto, iertaţi-mi cuvîntul.
00:53 Ionuţ Matei: Deşi conveniserăm să ne elibereze acele opisuri, constatînd probabil că dacă noi am avea acele opisuri am avea o evidenţă, un panou general al actelor existente la dosar, probabil că s-au răzgîndit şi au transmis cu totul şi cu totul altă… şi vă dau citire acum: „Urmare a cererii dumneavoastră prin care aţi solicitat să vi se pună la dispoziţie copii xerox ale opisurilor volumelor ce formează dosarul 97, vă facem cunoscut că nu se pot elibera copii xerox ale acestor opise, întrucît, în conformitate cu dispoziţiile codului de procedură penală”, fără a indica care articol, care alineat, „părţile sau apărătorii acestora pot consulta, la sediul organului de urmărire penală, orice act din dosarul de urmărire penală”. Deşi Curtea Europeană a fost foarte, foarte clară, prin adresa celor două părţi, şi agentul guvernamental considerăm că, dacă n-a transmis-o iar a făcut un gest pe care n-ar fi trebuit să-l facă, motiv pentru care, domnul [procuror] Sutima ulterior, deşi am discutat cu dînsul şi nu o singură dată, chiar de mai multe ori, mi-a spus foarte clar că dînsul nu eliberează acte din dosar, pe acelaşi considerent. Deşi am spus, domnu’ procuror, avem o decizie, avem o dispoziţie a Curţii Europene. Curtea Europeană spune foarte clar, toate actele sînt la vedere. Dacă veţi consulta baza de date a Curţii Europene, abreviată CUDO, orice cerere înregistrată este publică, pe tratament egal. Pe acelaşi motiv cer şi instituţiilor statului român să pună la dispoziţie toate actele. Domnul respectiv…
02:32 Ziaristă: Mai am o întrebare, mă scuzaţi. (Neînţelegibil) Acest dosar, 97, el se află în anchetă, în cercetarea organelor penale?
02:42 Ionuţ Matei: Da. În România, da.
02:43 Ziaristă: În România, da. Mai am o întrebare, iarăşi de neştiutor. În momentul în care un dosar penal se află în faza de cercetare, poate fi studiat de către orice cetăţean al României, sau doar părţile care sînt în dosar?
02:58 Teodor Mărieş: CEDO spune da.
02:59 Ziaristă: Poftim?
03:00 Teodor Mărieş: CEDO spune da. Aceste documente sînt puse pe sait de către CEDO. Şi noi le punem.
03:04 Ziaristă: Aş vrea să citez, să-mi indicaţi…
03:07 Teodor Mărieş: Nu mă interesează. Mă interesează decizia CEDO, doamnă. Nu mă interesează nici un cod din România!
03:13 Ziaristă: Aş vrea să-mi indicaţi ce spune CEDO, să văd cu ochii mei.
03:18 Bărbat (ne se vede în imagine): Vă spun eu. Dacă există contradicţie cu dreptul intern şi legile europene, au prioritate legile europene.
03:31 Teodor Mărieş: Mulţumesc frumos de tot. Mulţumesc mult.
03:33 Ziaristă: Deci, cu alte cuvinte, eu pot să înţeleg că dacă CEDO decide în acest fel în acest dosar, acest lucru e valabil pentru orice dosar.
03:43 Teodor Mărieş: Pentru orice dosar, de aia am spus că este precedent, doamnă. Este precedent. Dar domnu’ general, domnu’ avocat, pot să facă precizări mai multe.
03:52 Dan Voinea: Drepturile părţilor vătămate şi părţilor civile care, din anul 1990 se regăsesc în această calitate în dosarul acesta 97, şi care, pînă în prezent, nu au primit nici un răspuns. Nici o comunicare. A existat o perioadă, pînă în ’95, cînd toate aceste dosare au fost soluţionate. Deci ele au fost soluţionate în termenul rezonabil, pe care-l cere şi Curtea Europeană. Dar n-au fost comunicate niciodată victimelor aceste soluţii. Ăsta este motivul pentru care victimele s-au adresat, au făcut notă de protest, au făcut proteste în faţa parchetului, au trimis memorii. Pînă cînd au ajuns să se plîngă la CEDO. Cererea de astăzi, de care face vorbire domnul Mărieş, este o cerere legitimă deoarece vine din parte victimelor. Prin care CEDO ne recomandă să se ducă la dosar, pentru că este un dosar foarte complex care are sute de mii de pagini de probe, dar care dosare sînt formate din documente care aparţin victimelor. Are acte medico-legale, declaraţii de martori, documente privind pagubele pe care le-au suferit. Sînt vorba de oameni împuşcaţi, sînt vorba de peste 1200 de oameni ucişi prin împuşcare, e vorba de peste 4000 de oameni răniţi prin împuşcare, este vorba de distrugeri. Distrugeri fără necesitate militară de biblioteci, cum a fost cazul Bibliotecii Universitare, unde au fost distruse cincisute şi ceva de mii de volume, unicate pentru cultura şi istoria noastră, a poporului român, letopiseţe, cronici. Intrăm în Europa, ne întreabă, ai cui sîntem? Ai lui Ştefan cel Mare. Vino cu documentul! Nu mai e, că au tras cu tunul, că au crezut că sînt terorişti în bibliotecă. Asta este problema, este problema victimelor. Deci este o chestiune legitimă această cerere. Deci victimele, din punct de vedere al oricărei legislaţii, au dreptul să vină la parchet sau acolo unde se află dosarul, că dacă-i la instanţă se duce la arhivă, cere dosarul. Deci şi dosarele pe rol. Cere dosarul şi îl consultă, nu contează că-i dosar penal. Dar, pentru că în statul de drept victima nu are dreptul să-şi facă singură dreptate, practic victimei i-a fost confiscat acest drept de către stat, care zice: avem magistraţi care se ocupă cu această problemă. Magistratul este cel care are obligaţia să dea seama de ceea ce face în dosar, dar şi de ceea ce nu face în dosar. Dacă vreţi, el e pur şi simplu, procurorul prestări servicii la populaţie. Nu? Nu poate să se considere stăpînul dosarului decît din punct de vedere al eficienţei muncii lui de anchetator. Ce este secretul urmăririi penale? Este secretul urmăririi penale, dar ceea ce ţine de interesele legitime ale victimelor. Trebuie să spui, poate este nevoie de o expertiză. Vă dau un exemplu: la Sibiu s-a tras cu tunul în 68 de case. În Sibiu, au fost distruse, au ars. Oamenii ăia au nişte pagube, au suferit pagube materiale, sînt şi ei victime în felul lor. Păi nu trebuie şi omul ăla să aibe o reparaţie civilă, dacă nu penală, a ceea ce i s-a întîmplat acolo? Deci lucrurile sînt foarte clare din punctul ăsta de vedere. Există obligaţia ca în momentul în care partea vătămată, cu avocatul, pentru că aici este vorba de o asociaţie care reprezintă victimele de la revoluţie, nu este vorba de o pretenţie de a verifica mersul anchetei în dosarul 97, este un interes legitim. Asta am vrut să spun.
08:29 Ziaristă: Dacă-mi permiteţi, eu sînt din ce în ce mai confuză. Deci asociaţia „21 Decembrie” este parte? (sfîrşit înregistrare)

(va urma)

 

One Response to “Teodor Mărieş: Mă interesează decizia CEDO. Nu mă interesează nici un cod din România! (video)”

  1. tot marian Says:

    e timpul pentru adevar si dreptate


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.