Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Richard Andrew Hall – Revoluţia română ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul „Şah-mat” al Susannei Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism (3). Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie septembrie 8, 2009


Continui publicarea traducerii unor fragmente din lucrarea domnului Hall: “Revoluţia română din 1989 ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul “Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism”.

Vezi şi primele două părţi a acestei lucrări: Mişcări de deschidere; El complotează, ei complotează, tu complotezi.

Pentru publicarea în altă parte a lucrărilor domnului Hall aveţi nevoie de aprobarea autorului, cu care puteţi lua legătura la hallria@comcast.net.

Opiniile din articol aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

„Revizionism”, sau cînd totul se vădeşte a fi fost o iluzie

Revizionismul este o caracteristică proeminentă a istoriografiei revoluţiei din decembrie 1989. Trebuie să lămuresc ce înţeleg prin „revizionism” aici. Definiţia mea pentru „revizionism” este largă fiindcă se bizuie pe rezultat şi nu pe metoda de lucru. Deşi importante, cauzele revizionismului nu sînt şi nu trebuie să fie ceea ce îl defineşte. Desigur, revizionismul nu este prin definiţie rău, nelegitim sau incorect. În unele cazuri revizionismul se dovedeşte adevărat şi bine întemeiat, în altele nu. A atribui sau a defini revizionismul în termenii unui plan intenţionat de a ascunde adevărul sau a dezinforma înseamnă nu numai a simplifica exagerat comportamentul omenesc, dar şi a-ţi croi singur argumente şi a te autoamăgi. Aceasta nu ajută la înţelegerea fenomenului. În timp ce „alţii” pornesc de la o premiză sau o concluzie şi apoi hotărăsc să producă o relatare care să o susţină, „noi” cercetăm şi ajungem la concluzii. Este adevărat că există o mulţime de astfel de cazuri – şi exemple de acest fel vor fi evidenţiate în acest serial – dar sursele revizionismului sînt mai complexe. Mulţi „revizionişti” mai degrabă interpretează evenimentele prin prisma prejudecăţilor şi înţelegerilor lor preexistente şi nu ajung intenţionat la concluziile la care ajung. Ceea ce este important totuşi este că aceste concluzii sînt „revizioniste”, adică revizuiesc substanţial înţelegerea iniţială a unui eveniment.

Nu toate evenimentele se pretează în mod egal la „revizionism”. Răsturnarea lui Ceauşescu o face datorită extraordinarei uniformităţi a interpretărilor din timpul evenimentelor, o situaţie reliefată de Verdery şi Klingman într-un articol din noiembrie 1990 (Katherine Verdery şi Gail Klingman, “Romania after Ceausescu: Post-Communist Communism?” [România după Ceauşescu: Comunismul postcomunist?], în I. Banac (editor), „Eastern Europe in Revolution” [Europa de Est în revoluţie], Cornell University Press, Ithaca, NY 1992, pag. 118-119). Pentru mine, o indicaţie a acestui lucru au fost evenimentele haotice din 12 ianuarie 1990 – 3 săptămîni după răsturnarea lui Ceauşescu în 22 decembrie – cînd demonstranţii au strigat „moarte teroriştilor!”, neavînd nici o îndoială asupra existenţei acestor loialişti a lui Ceauşescu în timpul vărsării de sînge din decembrie 1989. Birocraţii asediaţi ai partidului-stat care l-au succedat pe Ceauşescu s-au grăbit să restabilească pedeapsa cu moartea pentru presupuşii „terorişti” (scăpaţi de presiunea imediată a mulţimii ei vor retrage această făgăduială în ziua următoare). Cu alte cuvinte, cei de pe amîndouă părţile baricadei politice din perioada post-Ceauşescu erau de acord în problema existenţei acestor terorişti (mai multe despre această problemă critică mai tîrziu în acest serial). [Zvonuri despre faptul că este ceva în neregulă în legătură cu teroriştii au existat şi înainte de 12 ianuarie 1990 – de fapt chiar acel miting e o dovadă că o parte a populaţiei simţea că ceva nu este în regulă; nu existau însă dovezi, ci doar bănuieli. Faptul că în sursele scrise aceste bănuieli au fost exprimate doar mai tîrziu se explică prin situaţia presei româneşti în perioada imediat post-revoluţionară, poate neînţeleasă de analiştii occidentali: Toate ziarele erau scrise de foştii gazetari comunişti, deveniţi după 22 decembrie 1989 democraţi. Aceştia nu aveau, psihologic, obiceiul de a pune la îndoială în ziar afirmaţiile oficiale, nu trecuseră nici printr-o perioadă gorbaciovistă în care să înveţe asemenea deprinderi. În plus, existau şi destul de puţine ziare – doar cîte un ziar în fiecare judeţ, cu excepţia celor cu minorităţi naţionale, unde erau ziare şi în limbile acestora (de pildă, în Timiş erau 3 ziare: în română, maghiară şi germană). Mai existau vreo 4-5 reviste studenţeşti lunare şi în marile oraşe (nu în toate capitalele de judeţ) reviste lunare de cultură. În Bucureşti peisajul mediatic era un pic mai dezvoltat, dar tot dominat de foştii ziarişti comunişti. Abia în 1990 a început să se dezvolte presa independentă, şi de îndată s-au şi exprimat acolo îndoieli „revizioniste”. Arătam în articolul 26 decembrie 1989 – prima încercare de răsturnare a regimului Iliescu (linc), declaraţia lui Mihai Trifu, publicată în „Zig-Zag” nr. 13/1990: „Mie mi s-a părut de atunci cusut cu aţă albă. Se trăgea într-o parte şi ni se spunea: trageţi acolo, că sînt terorişti! Şi aproape imediat ieşeau de acolo soldaţi cu steaguri. Personal n-am văzut nici un terorist român sau străin. Se auzeau 2-3 focuri şi armata trăgea 20 de minute”. S-ar putea pune întrebarea: dacă Mihai Trifu a avut bănuieli încă de atunci (din decembrie 1989) de ce le-a exprimat public abia după cîteva luni, în 1990? Răspunsul probabil e că le-a exprimat verbal printre colegii revoluţionari, dar n-a găsit un ziarist care să le publice decît după cîteva luni]

articol de Crina Nedelcu în "Zig-Zag" nr. 13/1990

Probabil cel mai bun exemplu al existenţei şi influenţei revizionismului asupra înţelegerii răsturnării lui Ceauşescu este dat de o comparaţie făcută de Vladimir Tismăneanu a comentariilor faimosului istoric contemporaneist al Europei Centrale şi de Est, Timothy Garton Ash, imediat după evenimentele din decembrie 1989 şi zece ani mai tîrziu:

„Reflectînd despre evenimentele din decembrie 1989 din România, Timothy Garton Ash a scris: ‘Nimeni n-a şovăit să numească ceea ce s-a întîmplat în România revoluţie. Arăta în totul ca o revoluţie: mulţimi furioase pe străzi, tancuri, clădiri guvernamentale în flăcări, dictatorul pus la zid şi împuşcat [Timothy Garton Ash, The Magic Lantern [Lanterna magică], Random House, New York 1990, pag. 20]’… Totuşi, 10 ani mai tîrziu, Ash va scrie: ‘Destul de ciudat, momentul în care oamenii din Vest s-au gîndit că a fost o revoluţie, a fost cînd au văzut emisiunile televizate din România: mulţimi, tancuri, împuşcături, sînge pe străzi. Ei au spus: Aceasta – noi ştim că ACEASTA este o revoluţie, iar partea hazlie e că aceea era singura care n-a fost’ (Ash – „Concluzii”, în ediţia lui Sorin Antohi şi Vladimir Tismăneanu, „Between Past and Future: The Revolutions of 1989 and Their Aftermath” [Între trecut şi viitor: Revoluţiile din 1989 şi urmările lor], Central European University Press, New York 2000, pag. 395)”. (V. Tismăneanu, Stalinism for All Seasons [Stalinism pentru toate anotimpurile], University of California Press, Berkeley 2003, pag. 230, pag. 323 n. 115).

Că ideea „loviturii de stat” sau a „revoluţiei furate” a venit doar mai tîrziu – adică a fost revizionistă – este dovedit de studiul Veronicăi Szabo asupra colecţiei de inscripţii pe pereţi în centrul Bucureştiului unde demonstraţiile avuseseră loc: „Există însă un scenariu al revoluţiei care nu este consistent cu datele examinate aici – acesta este scenariul revoluţiei furate” (Szabo, 2002 – “Handwriting on the Wall [Scrieri pe zid]”, la http://users.ox.ac.uk/~oaces/conference/papers/Veronica_Szabo.pdf, pag. 6). După cum notează Szabo, semnificaţia setului de date constă în deplinătatea sa (141 de scrieri pe zid analizate), modul discret de culegere a datelor şi faptul că a fost simultan mai degrabă decît retrospectiv (culegerea datelor a avut loc în perioada revoluţiei) (pag. 4) [Întreg studiul Veronicăi Szabo se bizuie pe o singură carte din 1990, a Irinei Nicolau – „Vom muri şi vom fi liberi”, Editura Meridiane, care a publicat exemple de lozinci scrise pe pereţi în perioada revoluţiei. Se pune întrebarea în ce măsură cea care a cules datele nu le-a ales]

 

2 Responses to “Richard Andrew Hall – Revoluţia română ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul „Şah-mat” al Susannei Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism (3). Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie”

  1. […] ale acestei lucrări: – Mişcări de deschidere – El complotează, ei complotează, tu complotezi – Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie – Zvonuri despre un documentar revoluţionar – Fundal la Brandstatter: “Vechea Europă”, […]

  2. […] ale acestei lucrări: – Mişcări de deschidere – El complotează, ei complotează, tu complotezi – Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie – Zvonuri despre un documentar revoluţionar – Fundal la Brandstatter: “Vechea Europă”, […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.