Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Richard Andrew Hall: Revoluţia română ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul „Şah-mat” al Susannei Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism (4). Zvonuri despre un documentar revoluţionar septembrie 9, 2009


A 4-a parte din lucrarea domnului Hall: “Revoluţia română din 1989 ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul “Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism”.

Vezi şi primele trei părţi ale acestei lucrări:
Mişcări de deschidere
El complotează, ei complotează, tu complotezi
Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie

Pentru publicarea în altă parte a lucrărilor domnului Hall aveţi nevoie de aprobarea autorului, cu care puteţi lua legătura la hallria@comcast.net.

Opiniile din articol aparţin autorului.

Zvonuri despre un documentar revoluţionar

Cu mult înainte de 25 februarie 2004, cînd a fost difuzat în premieră la postul franco-german TV Arte, documentarul „Şah-mat” al regizoarei austriece Susanne Brandstatter a creat vîlvă. Întîlnind-o întîmplător pe producătoarea filmului la Berlin, la sfîrşitul lui noiembrie 2003, Gabriela Adameşteanu, editoare a binecunoscutului săptămînal cultural-politic românesc „22”, i-a luat un interviu lui Brandstatter, cu răsuflarea tăiată şi cu entuziastă anticipare a premierei care va urma (Gabriela Adameşteanu – „Şah-mat. Strategia unei revoluţii”, în „22” din 30 decembrie 2003 – 5 ianuarie 2004 (linc)). Apărînd în paginile „22”, publicaţie care frecvent găzduise de-a lungul vremii interviuri şi articole conform cărora evenimentele din decembrie 1989 au fost o lovitură de stat condusă de sovietici, teoriile lui Brandstatter că aceste evenimente au fost o lovitură de stat condusă de CIA păreau oarecum ca nefiind la locul potrivit. Totuşi, o lovitură de stat este într-o oarecare măsură o lovitură, şi deşi Adameşteanu i-a pus lui Brandstatter întrebări despre rolul sovietic, iar Brandstatter n-a tăgăduit un rol al KGB-ului, interviatoarea a fost în mod clar plină de entuziasm despre film.

Cinci zile înaintea difuzării premierei, Vincent Jauvert a rezumat principalele teze ale documentarului pe saitul de internet al ziarului franţuzesc „Le Nouvel Observateur”: „Nicolae Ceauşescu nu a fost răsturnat de propriul său popor ci de CIA” („Le Nouvel Observateur”, 20 februarie 2004). În articolul său, Jauvert a oferit o scurtă anticipare a ceea ce va fi prezentat în film: recunoaşteri ale lui Miklos Nemeth (prim-ministrul comunist al Ungariei în decembrie 1989), a unor foşti oficiali ai CIA şi ai serviciilor secrete franceze, şi afirmaţia că unul din principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, generalul Victor Atanasie Stănculescu, era spion maghiar. Ziarul românesc „Jurnalul Naţional” a relatat descrierile lui Jauvert 3 zile mai tîrziu şi, în ziua de dinaintea premierei, a prezentat un lung interviu cu Brandstatter sub titlul „CIA şi KGB şi-au dat mîna la Bucureşti” („Jurnalul Naţional” din 24 februarie 2004). Aşteptarea filmului a fost atît de mare încît directorul „Jurnalului Naţional”, Marius Tucă, şi-a consacrat emisiunea sa de o oră de la TV Antena 1 din 23 februarie acestui încă-nevăzut documentar, cu Stănculescu în studio şi Brandstatter intervenind prin telefon.

(va urma)

 

3 Responses to “Richard Andrew Hall: Revoluţia română ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul „Şah-mat” al Susannei Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism (4). Zvonuri despre un documentar revoluţionar”

  1. […] ei complotează, tu complotezi – Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie – Zvonuri despre un documentar revoluţionar – Fundal la Brandstatter: “Vechea Europă”, “Noua Europă” şi istoria în lupta […]

  2. revolutia romina nu a fost spontana si a fost gindita cu mult timp inainte nu mai umblati ccu dezinformari ccare nu aduce nimic rominiei si doar profituri de grupuri de interese daca sinteti romini si tineti la tara aceasta nu mai faceti greseala de a tine mortis mincuna de dragul cartilor scriti ccarti ca este democratie dar cautati adevarul adevarul este acesta pe care vilam spus nu o data si am reprtat mereu inteleg poate ca am recunoscut frontul democcrat romin din ilegalitate cei ce sau intutilat frontul democrat romin a facuto auzind de el si deci au luat ce nu este al lor eroi morti revoluti au murit in numele frontului democrat romin ,mai spuneti ca sinteti desteptii pricepeti creu si uitati repede asta sint buni pentru rominia nui nevoie de voi care aveti acest hobiu , chiar daca va laudati cu studi cine va invatat de la cine ati invatat, punetiva intrebarea si nu faceti capul mare a democrati rominesti , marius intrun comentariu team spus cum se face comert in inpozitu forfetar ai faccut putin haz ai gresit si ca tine sint multi care au gresit nu intelegeti politica nu sint in guvern ca mau dat afara nui nevoie de mine ca stiam sa conducc democcratic rominia are o criza artificiala de dezinformare si presa audio video a luato , marius pune pe toate blogurile ce iti spun eu ROMINIA NU A FACUT PROGRESE AGRICOLE SI ESTE INVERS ccresterea animalelor sa decimat cimpurile sint pline de maracini mint mint sai dam in vileag sa nui lasam in pace in caz contrar rominia este in toate felurile manevrata politicprost lasa sa conduca PDL singur restu in opozitie sa vezi si sa nu crezi politica va fi buna alfel este mai greu razroiul prostiei multumesc timisorenilor pentru votul de incredere F.D.R. MIRICA. nu cedati in fata prostiei,, pricepe greu si uita repede,, vitorul este in mina cetatenilor din rominia ,FRONTUL DEMOCRAT ROMIN mirica. ce spuneti de mine treaba voastra dar dati pe bloguri democratia frontului democrat romin romini unitiva mirica nu ajutati sa bage in anonimat F.D.R.

  3. […] ei complotează, tu complotezi – Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie – Zvonuri despre un documentar revoluţionar – Fundal la Brandstatter: “Vechea Europă”, “Noua Europă” şi istoria în lupta […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.