Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

O diferenţiere necesară: comunişti şi criminali comunişti septembrie 29, 2009


Una din tacticile criminalilor din decembrie 1989 a fost încercarea de a solidariza cu ei pe toţi cei care au slujit, într-un fel sau altul regimul comunist din România. Zvonuri despre primejdii născocite care ar ameninţa pe cei 4 milioane de membri PCR în cazul în care „legionarii” care organizau manifestaţiile anti-FSN ar ajunge la putere au fost parte din campania electorală a anului 1990.

În cei 45 de ani de regim comunist o mare parte a populaţiei a ajuns să colaboreze cu acesta. Orice regim politic care durează atîta timp duce la o acomodare a majorităţii populaţiei, care are interesul legitim să supravieţuiască şi să-şi ducă viaţa de zi cu zi. Nu putea rămîne o parte semnificativă a românilor în stare de permanentă revoltă timp de 45 de ani. Gradul de colaborare este însă foarte diferit. Unii au devenit membri PCR, alţii au mai făcut un pas pe scara colaborării, devenind activişti. Unii au scris poezii sau au ţinut cuvîntări omagiale. Un număr relativ mic a ajuns să se implice în reprimarea celor care aveau păreri politice incomode, dar şi aici există o diferenţiere legată de ce a însemnat această reprimare: uneori refuzul unui paşaport turistic sau a unei repartiţii pentru locuinţă, alteori darea afară din serviciu sau facultate, în cazuri mai grave s-a ajuns şi la trimiterea în puşcărie a oponenţilor regimului. Puţini sînt cei care, în colaborarea lor cu regimul comunist, au ajuns să contribuie la omorîrea unor oameni.

În revendicările revoluţionarilor timişoreni din decembrie 1989, sintetizate în manifestul „A căzut tirania!”, nu se face nici o referire la vreo nevoie de răfuială cu colaboratorii regimului comunist, cu o singură excepţie: punctul III alineatul unu din acel manifest cere „tragerea la răspundere a celor care au dat ordin să se tragă în popor”. Adică, a celor care au contribuit direct la uciderea sau rănirea unor oameni.

Nu ştiu dacă revoluţia din 1989 a fost atît de ferm anticomunistă precum e la modă să se spună azi. Printre afirmaţiile făcute de la balconul Operei din Timişoara au fost şi unele precum „nu vrem capitalismul, vrem un socialism democratic” (linc), deasemenea s-a scandat numele unor demnitari locali ai PCR (linc). Nu trebuie generalizate aceste lucruri, puteau fi declaraţii tactice, şi au existat în acelaşi timp şi lozinci „Jos comunismul!” sau steaguri cu stema decupată, ceea ce implicit însemna o ruptură de comunism. Revoluţia n-a avut o orientare ideologică clară, ci s-au cerut alegeri libere şi libertate de exprimare. Interzicerea unui partid comunist în România este contrară ideii de libertate de expresie promovată în decembrie 1989, de aceea eu consider inoportună o lege a interzicerii şi pedepsirii actelor de apologie a comunismului, care figurează pe lista de revendicări dintr-un nou apel semnat de Sorin Ilieşiu, Ana Blandiana, Vladimir Tismăneanu, Mircea Cărtărescu, Valeriu Stoica, Dorin Tudoran, Romulus Rusan, Mihai Şora, Ioana Boca, Şerban Rădulescu Zoner (linc).

Însă, a existat consens deplin printre oameni de pe stradă că trebuie acţionat împotriva criminalilor comunişti. Nu împotriva celor 4 milioane de membri PCR, dar în mod cert împotriva celor, puţini, care, în acţiunea lor de sprijinire a regimului Ceauşescu vărsaseră sînge românesc.

La 20 de ani de la revoluţie vedem că se aduc acuzaţii vehemente unor sprijinitori mărunţi ai regimului, se dau publicităţii liste de informatori ai securităţii, dar exact criminalilor comunişti li se face o propagandă intensă pentru a fi consideraţi de opinia publică nu doar nevinovaţi, ci chiar eroi ai neamului. Se doreşte ridicarea unei statui la Tîrgu Mureş pentru generalul-criminal Ştefan Guşă, deşi faptele sale de la Timişoara sînt bine cunoscute. Victor Atanasie Stănculescu este înfăţişat de unele mijloace de informare în masă ca omul care ar fi salvat revoluţia. Vasile Milea continuă să aibe străzi denumite cu numele său în multe oraşe ale ţării. Paul Niculescu Mizil, membru al C.P.Ex. care a aprobat deschiderea focului împotriva revoluţionarilor este declarat „opozant al clanului Ceauşescu” de un ziar care se pretinde anticomunist (linc).

Cei enumeraţi mai sus nu sînt simpli comunişti, ci criminali comunişti, adică oameni care au împins colaborarea cu regimul Ceauşescu pînă la a provoca moartea unor români care se opuneau acestui regim. Un Adrian Păunescu sau un Corneliu Vadim Tudor sînt, din punctul meu de vedere, mai puţin vinovaţi, fiindcă odele în cinstea lui Ceauşescu sînt un lucru mai puţin rău decît crima. Ceea ce îi compromite pe cei doi este solidarizarea lor ulterioară cu făptaşii crimelor, dar atunci cînd această solidarizare este răspîndită în întreg spectrul politic, inclusiv în cel declarat „anticomunist”, vina lor se diluează.

În paralel cu declararea drept eroi a unor criminali comunişti, observ manifestarea unei maxime intransigenţe faţă de persoane care au făcut mici compromisuri cu regimul. Nici măcar foştii dizidenţi nu scapă de asta. Asociaţia Civic Media (linc) o acuză pe dizidenta Ana Blandiana că a scris cîteva poezii pro-comuniste (într-una din ele apare stihul „slavă veşnică lui Lenin!”) şi că a călătorit în străinătate, împreună cu soţul ei Romulus Rusan, în perioada comunistă. Lui Mircea Dinescu nu i s-a găsit nimic condamnabil în ceea ce a scris, dar s-a găsit o fotografie în care apare la vreo 2 metri de Ceauşescu, într-un grup de mai multe persoane, la o vizită a fostului şef al statului (linc). Motiv pentru a-l declara printre cei care s-au ocupat cu „slujirea lui Ceauşescu”. Interesant că acelaşi Victor Roncea, care a lansat aceste acuzaţii, manifestînd maximă intransigenţă anticomunistă, publică în „Ziua” articolul „Dreptate pentru generalul Iulian Vlad” (linc), în care cere reabilitarea acestui înalt demnitar al regimului Ceauşescu, condamnat penal pentru faptele sale din decembrie 1989, care chipurile ar fi contribuit la „salvarea ţării de ocupaţia militară rusească”. În acest scop, i se crează lui Vlad imaginea de om îngrijorat de prezenţa unui comunist în fruntea ţării, fiind citată o replică pe care ar fi dat-o unei persoane neidentificate. Interesantă această intransigenţă anticomunistă, care îmbină revolta faţă de poeţii care au scris cu ani în urmă poezii în cinstea PCR sau n-au scris nimic de felul ăsta, dar au stat la un moment dat la doi metri de Ceauşescu, cu apologia celui care a fost chiar şeful sistemului represiv comunist.

Un asemenea anticomunism, care se arată intransigent cu cei care au săvîrşit mici compromisuri cu regimul dar iertător cu marii şefi ai regimului, inclusiv cu cei care în decembrie 1989 s-au mînjit cu sînge românesc, sună fals şi promovarea sa nu va face decît să compromită noţiunea de anticomunism în rîndul populaţiei. Poate unii asta urmăresc. Este nevoie de o diferenţiere între comunişti şi criminali comunişti, aşa cum a fost spiritul original al revoluţiei din 1989. În acelaşi timp, lupta anticomunistă nu se poate duce cu metode comuniste (sau se poate duce, dar eu nu voi participa la aşa ceva). Aş fi apreciat mai mult dacă Sorin Ilieşiu şi compania, în loc să propună „legea interzicerii şi pedepsirii actelor de apologie a comunismului, precum şi a actelor de negare a crimelor şi fărădelegilor regimului comunist”, ar fi luat atitudine împotriva primarului PD-L de Tîrgu Mureş Dorin Florea care susţine ridicarea unei statui a criminalului comunist Ştefan Guşă în oraş. Nu mă refer la o cerere de băgare în puşcărie a lui Dorin Florea ca „apologet” al comunismului sau „negaţionist” al fărădelegilor acestuia, ci la sancţionarea politică a acestuia.

 

7 Responses to “O diferenţiere necesară: comunişti şi criminali comunişti”

  1. […] Încă din 1990 cînd mi-am început activitatea publicistică, m-am orientat spre identificarea concretă a celor răspunzători de abuzurile comunismului, nu spre atribuirea de vinovăţii colective. Iar principalul abuz al epocii Ceauşescu mi se pare tocmai deschiderea focului împotriva propriului popor, în decembrie 1989. Problema principală mi se pare tocmai stabilirea vinovăţiilor individuale. Este o idee pe care am dezvoltat-o mai pe larg în articolul “O diferenţiere necesară: comunişti şi criminali comunişti” (linc). […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.