Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Nicolae Mavru ajută Jurnalul Naţional cu dezinformări proaspete Octombrie 15, 2009


Actualizare 23 decembrie 2013: Găsit linc la articolul cu Mavru de pe saitul Jurnalului Național.

Continui, în paralel cu prezentarea lucrării lui Richard Andrew Hall despre filmul “Şah-mat”, prezentarea propriilor mele reacţii din 2004 legate de campania declanşată de “Jurnalul Naţional” odată cu filmul lui Brandstatter. Articolul de mai jos a fost deasemeni publicat în ziarul-ediţie specială din 10 martie 2004 “Revoluţia din Timişoara şi minciunile lui Marius Tucă” iar apoi în cartea „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional”. Intervenţiile mele ulterioare scrierii articolului sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Nicolae Mavru ajută Jurnalul Naţional cu dezinformări proaspete

În Jurnalul Naţional din 2 martie 2004 este publicat un interviu cu Nicolae Mavru, fostul şef al filajului din cadrul Securităţii Timiş în decembrie 1989 [Pe saitul Jurnalului Naţional interviul respectiv nu mai este disponibil, dar l-am găsit copiat pe un blog (linc) linc la articol pe saitul Jurnalului Național]. Interviul se înscrie în campania propagandistică a Jurnalului Naţional conform căreia revoluţia din Timişoara a fost înfăptuită de agenţi străini.

De observat lipsa de coerenţă a campaniei Jurnalului Naţional. La început au susţinut că revoluţia din Timişoara au făcut-o cetăţeni români care fugiseră în Ungaria, fuseseră antrenaţi acolo de către autorităţile maghiare iar apoi trimişi înapoi în România pentru a face revoluţia. Acum însă, în interviul cu Nicolae Mavru, acesta nu spune nici un cuvinţel despre agenţii veniţi din Ungaria. În schimb ne povesteşte despre agenţii veniţi din URSS, mai precis vreo 2000 de basarabeni care se prefăceau că făceau bişniţă, dar nu aveau marfă („Bişniţarii ruşi, vreo 2000, nu aveau marfă”, în Jurnalul Naţional din 2 martie 2004).

Deci, cu românii antrenaţi în taberele din Ungaria ne-am lămurit – securistul şef al filajului nu i-a văzut, ori acesta e un tăntălău incompetent, ori respectivii n-au existat. Hai să vedem cum stă treaba cu ruşii.

Nicolae Mavru specifică că „majoritatea acestora era basarabeană”. Trebuia explicat cumva cum de nimeni în Timişoara n-a observat că dintr-odată în oraş se vorbeşte mult ruseşte, iar basarabenii, care ştiu şi româneşte, sînt o explicaţie plauzibilă.

Observaţiile securiştilor despre aceşti basarabeni, explică Mavru, se făceau „verbal”: „Au fost observaţi, mi s-a raportat verbal cazul lor, comportamentul lor, iar eu l-am informat verbal pe colonelul Sima (şeful Securităţii Timiş – nota mea). Important cuvîntul „verbal”, fiindcă în rapoartele din decembrie 1989 ale Securităţii, referirile despre basarabeni lipsesc cu desăvîrşire, ceea ce i-ar putea face pe unii să se îndoiască de sinceritatea lui Nicolae Mavru.

Dar, probabil sînteţi curioşi cît s-au implicat basarabenii în revoluţie? La această întrebare, Nicolae Mavru dă 2 răspunsuri:

1. întrebare Jurnalul Naţional: „acolo, în stradă, cînd s-au declanşat evenimentele, grupurile acestea de basarabeni şi-au părăsit locurile de bişniţă şi s-au implicat în violenţe?” răspuns Mavru: „Este posibil, da. Au apărut aceşti indivizi puternici, atletici, cam blonzi aşa, care incitau copiii străzii: Haideţi mă, spargeţi, nu vă fie frică! Scenele astea le-am surprins. Însă, neocupîndu-mă de ei dinainte, nedocumentîndu-i, nu am avut cum să ştim precis că provin din grupurile de bişniţari”

2. Mai încolo în interviu întrebare Jurnalul Naţional: „Cum s-au spart vitrinele?” răspuns Mavru: „Aici în grupul ăsta violent am observat basarabenii care incitau copiii şi strigau: Haideţi, nu vă fie frică, spargeţi”. Deci, dacă la mijlocul interviului incitarea basarabenilor este o supoziţie („este posibil”), pînă la sfîrşitul interviului ea devine o certitudine! Uimitoare puterea de convingere a reporterilor Jurnalului Naţional!

În ziarul „Timişoara” din 8 decembrie 1990 s-a publicat Nota din 19.12.1989 a serviciului „F” (filaj) al Securităţii Timişoara („Raport secret al Securităţii timişorene referitor la evenimentele din 16-18 decembrie 1989” – linc facsimil – vezi pagina 3). Nota este iscălită chiar de Nicolae Mavru. Iată ce scria acesta despre spargerea vitrinelor: „Menţionez că spargerea geamurilor şi alte acte huliganice au fost începute de trei copii de 10-12 ani, ţigani, fiind urmaţi la început de 3-4 tineri prost îmbrăcaţi apoi de circa 40-60 de alţi tineri”. Nimic despre incitarea basarabeană! Bineînţeles, pe reporterii Jurnalului Naţional nu-i interesează să compare afirmaţiile lui Mavru din 1989 cu afirmaţiile lui de acum.

Referitor la invazia de turişti care ar fi apărut în Timişoara în decembrie 1989, subsemnatul, în numele Comisiei pentru Adevăr şi Dreptate a Asociaţiei 17 Decembrie a răniţilor şi familiilor îndoliate din revoluţie, am făcut în 1991 o cercetare pe această temă. Rezultatul a fost publicat la vremea aceea în presa timişoreană.

img_0008
Datele oficiale ale hotelurilor timişorene nu confirmă teoria invaziei de străini la Timişoara. În total au fost în decembrie 1989 la Timişoara 1638 turişti străini (din toate ţările), ceea ce nu depăşea numărul obişnuit de turişti străini aflaţi în oraş în lunile precedente. În noiembrie 1989, de pildă, au fost chiar mai mulţi turişti străini (2190) decît în decembrie.

Este de remarcat şi anonimatul în care se păstrează reporterul Jurnalului Naţional care l-a interviat pe Mavru [Jurnalul Naţional din 8 decembrie 2004 a republicat, în ediţie revăzută şi adăugită, interviul cu Nicolae Mavru, precizînd de această dată numele reporterului: Alex Stoenescu, fost şef al Direcţiei de Relaţii Publice al Armatei. La prima publicare se pare că Alex Stoenescu a vrut să-şi păstreze anonimatul]. În interviu sînt mai multe afirmaţii făcute de acest reporter, pe care Nicolae Mavru nici nu le confirmă, nici nu le infirmă. Cititorii neatenţi ar putea să-şi închipuie că afirmaţiile ar fi dovedite. Stilul „Jurnal Naţional”, copiat de la Brandstater: reporterul face afirmaţii, interviatul tace, apoi se poate spune: iată, din interviul cu X rezultă că … Cînd reporterul îşi păstrează şi anonimatul pe deasupra, totul pute a dezinformare. Principala afirmaţie dubioasă din interviu, care aparţine exclusiv anonimului reporter al Jurnalului Naţional: „Notele de filaj au fost prezentate în instanţe cu ocazia proceselor de la Timişoara, apoi au dispărut”. Mavru răspunde: „Nu ştiam de dispariţia lor, dar ele au existat sigur”. Precum am arătat, nota de filaj a lui Mavru a fost publicată în presă încă din 1990.

O afirmaţie a lui Mavru este că 20% dintre cei prinşi de forţele de ordine erau informatori, cărora li se dădea drumul cînd dădeau parola sau numele ofiţerului de legătură. Apoi povesteşte că el i-a dat drumul lui George Şerban, cel care mai tîrziu a fost unul din liderii Societăţii Timişoara, care a emis Proclamaţia de la Timişoara şi a organizat mitingurile anti-Iliescu din 1990. Fără să spună direct, Mavru sugerează că George Şerban era informator al Securităţii.

Eu nu sînt în măsură să ştiu situaţia lui George Şerban. Omul e mort, nu se mai poate apăra. Mi se pare ciudat că Mavru vorbeşte despre asta abia acum, cît George Şerban era viu n-a spus nimic. Nici George Şerban nu ştiu să fi spus vreodată că a fost reţinut în timpul revoluţiei.

Mai citeşte:
Decembrie 1989 şi manipulările lui Tucă
Ion Cristoiu şi Jurnalul Naţional continuă dezinformările

 

12 Responses to “Nicolae Mavru ajută Jurnalul Naţional cu dezinformări proaspete”

  1. Ce este GRU?

    Direcţia Principala de Informaţii (Glavnoye Razvedyvatelnoye Upravleniye, sau GRU) este ochiul vede-tot al armatei ruse. Toată lumea în Vest ştie despre KGB, GRU, dar GRU a fost întotdeauna principala si cea mai capabila agenţie de informaţii a Rusiei cu mii de agenti din intreaga lume. Această masiva organizaţie de informaţii printre alte modalitati de culegere de informaţii este implicata în toate tipurile de operaţiuni de recunoaştere electronica, inclusiv informaţii de comunicare (COMINT), serviciile de informaţii electromagnetice (ELINT), serviciile de informaţii radar (RADINT), serviciile de informaţii de televiziune (TELINT), precum şi seturi de recunoaştere infraroşu .

    GRU are comanda deplină a tuturor activelor de culegere a informaţiilor ale Forţelor Armate Ruse, inclusiv sateliţi spion, avioane de recunoaştere, nave, submarine şi a altor echipamente. GRU este subordonat numai la Ministrul Apararii si seful Statului Major General şi nu raporteaza în mod direct către conducerea politică a Rusiei. Structura actuală de raportare neagă conducerii ruse civile accesul direct la informaţii secrete produse de GRU. De exemplu, chiar membrii de frunte ai guvernului civil al Rusiei nu pot avea acces la rapoartele GRU decit prin intermediul Ministrului Apararii sau al şefului Statului Major General.

    Structura exactă a GRU este un secret de stat, dar este cunoscut faptul că GRU este format din douăsprezece direcţii primare (departamente) şi nouă departamente auxiliare. Direcţiile principale sunt: Primul Directorat supervizeaza toate operaţiunile de colectare a datelor în Europa; Direcţia a Doua este responsabila pentru regiunile de Nord şi de Sud America, Anglia, Australia şi Noua Zeelandă, a Treia Direcţie acopera Asia; toate operaţiunile militare de colectare a datelor în Africa sunt gestionate de către Direcţia a Patra, a Cincea Direcţie se ocupa de recunoaşterea tactica; al Saselea Directorat este responsabil pentru toate operatiunile de recunoaştere radio electronica şi partajeaza responsabilitatzi cu departamentul auxiliar de recunoastere prin satelit. Al Saptelea Directorat este însărcinat cu colectarea de informaţii cu privire la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic ; al optulea Directorat se concentrează asupra colectării de informaţii asupra ţărilor asupra carora planeaza un interes special, la orice moment dat; al Noualea Directorat culege informaţii secrete privind tehnologiile militare; al Zecelea Directorat se ocupă cu probleme de finanţe militare; Direcţa a Unsprezecea se ocupă de toate aspectele relevante pentru doctrinele militare şi tipurile de arme ale armatelor străine; Direcţia a Douăsprezecea este o forţă de contraspionaj.

    GRU poseda cea mai extinsa si cea mai de elita grupare de operaţii speciale, constând din 24 de unităţi de asalt numarind până la 25.000 de trupe. Această forţă formeaza temelia armatei ruse. Pentru a servi în unităţile speciale GRU un solicitator trebuie sa fi servit deja cel putin cinci ani în alte fortze speciale si trebuie sa aiba gradul de capitan. Numarul de agentzi folositi de GRU in era Sovietica a fost de shase ori mai mare decit numarul de agentzi folositzi de KGB.

    *
    Provocarile din Timisoara, Bucuresti si alte orase ale tzarii nu au fost opera unei singure entitatzi. Si-au dat cu sigurantza mina agentzi ai mai multor servicii secrete, atit din Est cit si din Vest, exact asa cum a spus-o Ceausescu.
    Si-au dat mina provocatori si dintre cei pregatitzi in Ungaria, si agentzi GRU basarabeni, si civili pregatizi de elemente ale Securitatzii, si ofiteri din armata si securitate, iar la virf generalii de armata si securitate din armata si securitatea romana care au tradat tzara.

    Si tu Marius Mioc crezi ca agentzii GRU basarabeni sositzi cu treaba la Timisoara trebuiau numaidecit sa traga la hotel?

  2. alex Says:

    involutia- du-te mai si te plimba , GRU astia nu au fost in stare sa -si tina tara lor intreaga dar sa mai mearga si la altii , au fost depasiti de situatie . Degeaba cautati sa minimalizati efortul revolutionarilor si memoria celor cazuti . Daca era asa cum sustii de ce cand a fost incercarea de revolta de la Iasi ( unde era langa ei ) nu au intervenit , aici ii raspunsul !

  3. @alex

    La Iasi n-au reusit pentru ca n-au avut bishnitarii, tziganii si fomistii din Timisoara pe strazi. Lume mai spalata la Iasi! Treaba nu trebuia s-o faca decit partial GRU. Ar fi trebuit sa fie o conjunctura generala favorabila. Chiar si Securitatea din Iasi a actzionat prevenind pina si incercarea de a demara ceva. Pe cind la Timisoara jocurile erau facute.

    GRU ar fi putut sa mentzina intreaga Uniunea Sovietica. Dar si la ei, alaturi de Gorbaciov au existat tradatori din esaloanele superioare ale KGB, GRU si in general din nomenclatura conducerii de partid. Ca si la noi tortul trebuia impartit. Si asa au aparut oligarhii si a fost devalizata fosta Uniune Sovietica.

    ‘Revolutie’ si ‘revolutionari’ exista doar in imaginatia celor care au fabricat aceasta religie. Ca si-au rupt unii capetele si picioarele la lovitura de stat din decembrie 1989 este alta poveste. Riscurile meseriei de figurant la evenimentele sinistre ale istoriei!

    • alex s Says:

      Se vede cine esti , daca folosesti vechile scrieri : ” pina ” in loc de ” pana ” , iar cu spalatul vostru se vede foarte bine cand calatoresti cu trenul de Iasi – Timisoara ce duhoare ii inauntru , nici nu trebuie sa te uiti pe tablitza trenului ca esti sigur ca esti in trenul respectiv . Da , iti dau dreptate ca a fost lovitura de stat DAR la Bucuresti dupa 22 decembrie , aici in Timisoara a fost REVOLUTIE in toata regula , nimeni nu ne-a impins de la spate , am facut-o de buna voie si silitzi de imprejurari . Timisoara ramane Timisoara , cand spui cuvantul asta ar trebui sa ai putina recunostinta dar , daca nema cultura ….

  4. Dan Danescu Says:

    @ involutia 1989

    Ma refer la textul dvs. de la pozitia 1

    Doresc sa va felicit pentru descrierea cit mai aproape de adevar a ceea ce a fost si este GRU si sa subscriu la exactitatea unor informatii, in special cele privind structura celor 12 directorate dar si amanuntul, va citez: „Pentru a servi în unităţile speciale GRU un solicitator trebuie sa fi servit deja cel putin cinci ani în alte fortze speciale si trebuie sa aiba gradul de capitan”. Intrebare: de unde detineti aceste informatii pentru ca, dupa stiinta mea, nu se gasesc in spatiul larg al publicului? Daca da, puteti da un link catre acele informatii publice?
    A doua intrebare la care am rugamintea sa raspundeti e urmatoarea: puteti nominaliza fosti ofiteri (evident, de calibru, adica decizionali) ai Securitatii si ai armatei care se fac vinovati, in viziunea domniei voastre, de TRADARE?

    Al dvs., Dan Danescu

  5. @Dan Danescu

    Prezentarea GRU apartine lui Venik. Eu doar am tradus-o din engleza de pe aceasta pagina:

    http://www.informationclearinghouse.info/article2375.htm

    Nu cunosc numele generalilor romani implicati in lovitura de stat (afara de cei mai mult sau mai putin la vedere in timpul evenimentelor).

  6. inca o data nu a fost lovitura de stat pina in 22 decembrie 1989 ce sa intimplat dupa aceia nu stiu ca daca ma aratam si posibil daca nu gasesc omul de contact sa ma recunoscut eram inpuscat din 23 decembrie 1989 ,ca urmare a evenimentelor asupra mea sa exercitat presiuni phihice dar si fizice folosea indivizi ne cunoscuti care venea lovea si pleca pe unul din ei sam facut pe detectivu si era omul securitati de origine tigan si traia in ploiesti linga rulmenti grei a vindut si sa mutat in alta barte piata anton ,stiu si cum se numeste dar nu pot spune acum fiecare pasare cinta pe limba ei precum CUCU sanatatea si viata miau fost puse in pericol si acum traiesc sub un stres de fapt din mai multe directii dar fac fata . trebuie sa gasim pe omul de legatura viu sau mort, numai asa putem dovedi enigma FRONTUL DEMOCRAT ROMIN si contributia lui in decembrie 1989, dupa cum vad la timisoara au fost indivizi ca si la ploiesti certati cu bunele maniere ,dar trebuie recunoscut faptul ca eu personal mi-am adus tot aportul sa nu se intimple nimic rau in spargeri de vitrine in jurul consiliului dar in consiliu cei ce sau urcat sus spune ca sint revolutionari ,asa o fi ca spune ei iar cei ce au dat dreptate sint niste coruptii eu am adus o parte deoameni au venit si alti si imi revenea raspunderea morala sa nu se degenereze revolutia si am stat cit a fost nevoie in mislocullor tinindui de scurt a nu se amestece cu betivi , care se infiltrasera deja printre manifestanti ,pentru ca am spus lucrul acesta numi schimba certificatu nu sint motive , cei pusi aici sint si ei corupti chiar daca au actionat ca revolutionari in 1989 bani ia facut bolnavi .,nu stie ca viata este trecatoare si trebuie respect reciproc asfel se alege praful de idealurile revolutionare, cei ce afirma de lovitura de stat nu trebuie bagati in seama sa aduca probe si sa nu mai vorbeasca nimic daca nu au probe astai democratia au inteleso gresit sa traga pe dreapta fara licoarea lui bahus si sa mediteze ce face la vot in 22noiebrie cu cine voteaza : sa voteze sa nu caute sa fuga sa nu voteze este gresit numarul comunistilor estemare poatecistiga sa nu le dam satisfactia veniti la vot si votati daca nu vedeti scrieti cu creonul FRONTUL DEMOCRAT ROMIN SI STAMPILATI mnumai asa putem face ceva pentru rominia miricaF.D.R. ROMINIE NU UITA .MIRICA

  7. […] 1989 şi manipulările lui Tucă – Ion Cristoiu şi Jurnalul Naţional continuă dezinformările – Nicolae Mavru ajută Jurnalul Naţional cu dezinformări proaspete – 1989: Aplicaţii militare în jurul României – Un securist cu capul în nori: Radu Tinu – […]

  8. […] 1989 şi manipulările lui Tucă – Ion Cristoiu şi Jurnalul Naţional continuă dezinformările – Nicolae Mavru ajută Jurnalul Naţional cu dezinformări proaspete – Jurnalul Naţional, tot mai confuz – Revolta de la Timişoara şi filiera iugoslavă – Un […]

  9. […] 1989 şi manipulările lui Tucă – Ion Cristoiu şi Jurnalul Naţional continuă dezinformările – Nicolae Mavru ajută Jurnalul Naţional cu dezinformări proaspete – Jurnalul Naţional, tot mai confuz – Revolta de la Timişoara şi filiera iugoslavă – Jurnalul […]

  10. […] securităţii în decembrie 1989 – Ion Cristoiu şi Jurnalul Naţional continuă dezinformările – Nicolae Mavru ajută Jurnalul Naţional cu dezinformări proaspete – Revolta de la Timişoara şi filiera iugoslavă – Doru Staicu – “omul care a dat […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s