Institutul Revoluţiei Române, între cercetare istorică şi militantism

Vlad_ReconciliereaInstitutul Revoluţiei Române (IRR) a tipărit cartea „Reconcilierea” de Corneliu Vlad. Interesant la această carte e că nu are nici o legătură cu revoluţia română din decembrie 1989. În carte este vorba de reconcilierea care s-a practicat după schimbarea regimurilor politice în diferite ţări, cum ar fi Africa de Sud după eliminarea apartheidului sau Ruanda după războiul civil. „De ce aţi tipărit o asemenea carte?”, l-am întrebat pe domnul Viorel Domenico, angajat al IRR şi redactor al cărţii. „Fiindcă noi milităm pentru reconciliere”, a fost răspunsul.

Că Ion Iliescu, preşedintele Institutului Revoluţiei, militează pentru reconciliere, cuvînt prin care înţelege decretarea unei amnistii generale pentru criminalii din decembrie 1989, e un lucru pe care-l cunosc de multă vreme. Neavînd prerogativa legală de a da amnistii, Ion Iliescu a luat totuşi măsuri pentru ca sărmanii criminali să nu ajungă în puşcărie. Cît timp a fost preşedinte, dosare importante ale revoluţiei, precum cel al generalilor Chiţac şi Stănculescu de la Timişoara, al generalului Topliceanu de la Cluj, al evenimentelor de la Otopeni, dosarul Calea Lipovei Timişoara şi altele nu au fost trimise în instanţă. În alte cazuri Ion Iliescu a acordat graţieri, cum ar fi în cazul membrilor C.P.Ex., cazurile Iosif Veverca şi Ion Corpodeanu, miliţieni din Timişoara implicaţi în reprimarea revoluţiei şi în furtul a 40 de cadavre ale revoluţionarilor care au fost apoi arse la crematoriu în Bucureşti, generalul Grigorie Ghiţă, implicat în măcelul de la Otopeni, generalul Constantin Rotariu, locotenent-colonelul Ion Păun şi căpitanul Constantin Gheorghe, implicaţi în măcelul din 17 decembrie 1989 în zona Calea Lipovei Timişoara (Decretul 727 publicat în Monitorul Oficial din 8 august 2002), etc.

Apropiaţi ai domnului Iliescu, precum domnul Sergiu Nicolaescu (prezent şi în conducerea Institutului Revoluţiei) au cerut de mult amnistie cu privire la decembrie 1989 (vezi o emisiune TV în care discut cu Sergiu Nicolaescu despre acest subiect). Convingerea mea e că înfiinţarea comisiei senatoriale „Decembrie 1989”, la propunerea lui Sergiu Nicolaescu, s-a făcut anume pentru a se crea un cadru în care să se facă propunerea unei amnistii generale despre 1989. Foarte probabil şi mascarada cu teroriştii apăruţi în 22 decembrie tot pentru „reconciliere naţională” a fost creată, dînd posibilitatea celor care se mînjiseră cu sînge românesc pînă în 22 decembrie să devină „salvatori” ai revoluţiei după 22 şi creînd astfel în opinia publică simţăminte de recunoştiinţă care ar justifica iertarea „micilor greşeli” de pînă în 22.

Desigur, domnul Ion Iliescu şi alte persoane pe care dînsul le-a adus la Institutul Revoluţiei au tot dreptul să militeze pentru reconciliere. Problema este că o fac pe banii contribuabililor. Prin legea de funcţionare a Institutului acesta are ca obiect de activitate doar cercetarea istoriei revoluţiei române din 1989. Folosirea bugetului IRR pentru tipărirea unor cărţi care n-au legătură cu acest scop este o ilegalitate.

Nu discut aici despre valoarea cărţii domnului Corneliu Vlad, care de altfel nu se referă deloc la România în lucrarea sa, şi nici nu face sugestii explicite despre ce ar trebui făcut în România. Mă refer doar la ilegalitatea finanţării acestei cărţi din bugetul institutului.

Nu este prima oară cînd Ion Iliescu foloseşte Institutul Revoluţiei Române ca pe o moşie personală, prin care îşi promovează propriile idei politice. De pildă, chiar în primul număr al revistei „Clio 1989”, din 2005, a publicat articolul „Construcţia europeană ca element structurant al proceselor de globalizare şi integrare”, în care vorbeşte despre „eradicarea sărăciei, a foametei şi a bolilor sociale”, dar nu şi despre revoluţia din 1989. Un articol minunat pentru blogul său personal, dar nu pentru revista IRR. Eu am luat şi atunci atitudine împotriva acestui abuz în cheltuirea banilor publici. Scriam: „Eradicarea foametei e importantă, dar, prin lege, IRR trebuie să se ocupe doar de studierea revoluţiei din 1989. Orice ban public cheltuit de IRR cu scopul eradicării foametei de pe planetă este cheltuit ilegal”. Atitudinea mea n-a avut însă nici un efect, situaţia a persistat (am văzut de pildă în „Caietele Revoluţiei” nr. 1/2008 un articol al domnului Dumitru Mazilu despre Tratatul de la Lisabona).

Vreau să fiu bine înţeles: n-am nimic împotriva faptului ca domnii Ion Iliescu, Corneliu Vlad sau alte persoane agreate de domnul Iliescu să-şi publice interesantele lor idei. Dar, dacă acestea nu au legătură cu studierea revoluţiei din 1989, nu au voie, conform legii, să folosească bugetul IRR pentru asta. Acolo nu sînt banii personali ai lui Ion Iliescu sau a membrilor consiliului ştiinţific al IRR, ci banii contribuabililor, care trebuie cheltuiţi numai pentru scopul prevăzut de lege. Militantismul politic legat de probleme cum ar fi reconcilierea naţională, Tratatul de la Lisabona sau eradicarea foametei de pe planetă trebuie făcut în afara IRR şi cu bani din afara IRR.

Sau, să se schimbe legea de funcţionare a Institutului Revoluţiei, să se precizeze că acesta nu este un institut de cercetări istorice ci unul de militantism politic pentru cauze nobile care rămîn la aprecierea conducerii acestuia. Dacă parlamentul României consideră că din banii contribuabililor trebuie finanţat un institut care să înlesnească publicarea gîndurilor unor personalităţi care s-au afirmat în decembrie 1989, cum ar fi Ion Iliescu, cei numiţi de dînsul în conducerea Institutului Revoluţiei (întregul Colegiu Naţional al IRR a fost numit personal de Ion Iliescu) şi cei agreaţi de conducerea astfel formată, foarte bine. Dar să se scrie limpede în lege lucrul ăsta.

3 gânduri despre „Institutul Revoluţiei Române, între cercetare istorică şi militantism

  1. La IRR sunt angajate persoane pensionare/rezerviste din fostele structuri ale armatei si politiei politice. Doamne maior, general, samd.
    Candva era si Gelu Voican Voiculescu angajat si castiga atunci cam 1000E/luna net.
    Au si o cladire impunatoare (Rosetti) care necesita cheltuieli mari.
    Este un cuib de nebunii 🙂

  2. Pacat. S-au dus anii..Iliescu a incercat si incearca prin moguli sa stearga durerea celor care si-au pierdut apropiatii.De ce au murit? Pentru binele lui Iliescu? Pentru a castiga puterea si pentru a vinde tara? Deja e vanduta … Acum incearca sa manjeasca imaginea actualei puteri asa cum au facut cu Ceausescu. Au prostit lumea incat patriotismul si celelalte lucruri legate de caracter…au disparut… Farmecul a pierit…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.