Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Richard Andrew Hall: Brandstatter (17). Îngrijorare în România asupra urmărilor nedorite ale primului val de revizionism francez noiembrie 21, 2009


A 17-a parte din lucrarea domnului Hall: “Revoluţia română din 1989 ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul “Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism”.

Vezi şi primele şaisprezece părţi ale acestei lucrări:
Mişcări de deschidere
El complotează, ei complotează, tu complotezi
Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie
Zvonuri despre un documentar revoluţionar
Fundal la Brandstatter: “Vechea Europă”, “Noua Europă” şi istoria în lupta geopolitică contemporană
Şah-mat: “Un documentar palpitant care poate să-ţi distrugă încrederea în mass-media”
Reacţii interne şi externe la documentarul “Şah-mat”
Intervenţie ungurească în istoriografia revoluţiei române
Stai o clipă! Nu căzuserăm de acord că KGB-ul a făcut-o?
O enigmă securistă: “Turiştii” sovietici şi răsturnarea regimului Ceauşescu
Amintirile fostei securităţi şi miliţii despre turiştii sovietici
Ciudaţi “turişti” dar încă mai ciudate, reacţiile autorităţilor
Dar stai! Asta nu-i tot! “Turişti” sovietici şi în 1990
Cine ar fi putut ei fi?
Cronica părerilor despre decembrie 1989 ale unui fost spion şef comunist
Primul val de revizionism franco-german, din 1990

Pentru publicarea în altă parte a lucrărilor domnului Hall aveţi nevoie de aprobarea autorului, cu care puteţi lua legătura la hallria@comcast.net.

Opiniile din articol aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Îngrijorare în România asupra urmărilor nedorite ale primului val de revizionism francez

Unele persoane importante din România nu au fost amuzate de revizionismul francez. În urma unei demonstraţii din leagănul revoluţiei care marca nouă luni de la evenimentele din decembrie, Vasile Popovici de la Societatea „Timişoara” comenta:

„Presa franceză, mai ales, cu înclinaţia spre o raţionalizare excesivă specifică francezilor, a încercat să acrediteze ideea unui scenariu KGB-CIA, inclusiv în Timişoara. Această variantă fantezistă arată că cei care o susţin n-au nici o idee despre cursul real al evenimentelor de la Timişoara şi nu pot să explice în nici un fel cum oamenii au ieşit trei zile la rînd (17, 18, 19 [decembrie]) pentru a muri pe străzi” (Radu Ciobotea, interviu cu Vasile Popovici, „Vinovaţi sînt morţii?”, Flacăra nr. 40 din 3 octombrie 1990, pag. 3).

Este de notat că Popovici, care nu era deloc prieten al regimului Iliescu, a denunţat „atacurile emanînd din publicaţiile anti-FSN asupra imaginii revoltei populare de la Timişoara” [el a inclus săptămînalul anti-Iliescu „Zig-Zag” în discuţie]. Popovici a subliniat că revizionismul a început în presa anti-FSN şi doar apoi a fost integrat în presa FSN. [Vasile Popovici este actualul ambasador al României în Maroc; între 1998 şi 2002 a fost şi consul al României în Marsilia – Franţa; de remarcat că Popovici a criticat strict teoriile revizioniste legate de evenimentele din Timişoara, nu şi cele legate de războiul înscenat cu teroriştii]

Cu referire directă la articolul lui Olivier Weber şi Radu Portocală din 21 mai din „Le Point”, maiorul (M.Ap.N.) Mihai Floca şi căpitanul Victor Stoica au declarat: „Nu punem la îndoială buna credinţă a jurnaliştilor francezi, dar ideea promovată de ei este foarte convenabilă celor care doresc să demonstreze că, de fapt, teroriştii n-au existat” (Mihai Floca şi Victor Stoica – „Unde sînt teroriştii? PE STRADĂ, PRINTRE NOI (I)”, în „Armata Poporului” nr. 24 din 13 iunie 1990, pag. 3). După cum reiese clar din acest articol şi din alte articole ale aceloraşi autori, referinţa este la fosta securitate – mai precis, la ziarista Angela Băcescu de la „Zig-Zag” (pentru o discuţie mai amănunţită, vezi Hall, R. A., 1999, “The Uses of Absurdity: The Staged War Theory and the Romanian Revolution of December 1989”, în “East European Politics and Societies”, Vol. 13, nr. 3, pag. 501-542).

Nici sursa unei afirmaţii cheie din articolul lui Weber şi Portocală – „Era nevoie de victime pentru a legitima noua putere şi pentru a crea [imaginea unei] revoluţii a maselor” – nu este credibilă (vezi Hall, R. A., 1999, “The Uses of Absurdity: The Staged War Theory and the Romanian Revolution of December 1989”, în “East European Politics and Societies,” Vol. 13, nr. 3, pag. 540, n. 90). Sursa este fostul căpitan de navă Radu Nicolae, un interlop şi mercenar vehement antisemit, care va deveni un obişnuit al revistei securiste „Europa” în 1991, susţinînd tot soiul de conspiraţii despre decembrie 1989 care acordau un rol de frunte evreimii române şi Mossadului. Dacă afirmaţia lui Radu Nicolae despre „un război închipuit cu terorişti închipuiţi” sună familiar din părţile anterioare ale acestui serial, nu-i de mirare: vezi de pildă discuţiile despre Dominique Fonveille (linc) şi Ion Mihai Pacepa (linc). [Ideea războiului închipuit cu terorişti închipuiţi se bizuie nu atît pe declaraţiile unor Weber, Portocală sau Radu Nicolae, cît pe faptul că, nici după 20 de ani de la revoluţie, aceşti terorişti n-au fost identificaţi, iar unde s-a lămurit situaţia – cazul Otopeni, de pildă – exact teoria războiului închipuit a fost confirmată. Printre primii care au pus la îndoială existenţa teroriştilor au fost revoluţionari martori oculari ai evenimentelor, precum e cazul lui Mihai Trifu, care a încercat încă din 26 decembrie 1989 să atragă atenţia românilor asupra faptului că este ceva în neregulă în povestea oficială cu teroriştii care ar fi ţinut partea lui Ceauşescu, fapt deja prezentat pe acest blog (linc)]

Precum demonstrează susmenţionatele observaţii ale lui Floca şi Stoica, chiar dacă iniţial independente, curentele de senzaţionalism francez şi revizionism inspirat de securitate au sfîrşit prin a converge şi a se amesteca – un accident istoric care a slujit decisiv securităţii. Acesta nu a fost doar cazul „teroriştilor”, dar şi al pretinşilor „agenţi străini” aflaţi pe teren în Timişoara şi a rolului lor în revoltă. Este neîndoielnic, şi a fost admis public într-un moment sau altul, în special în legătură cu monitorizarea tratamentului aplicat de regim pastorului Laszlo Tokes, că personal diplomatic din Iugoslavia (care avea consulat la Timişoara), Statele Unite, Japonia şi alte ţări (cel mai probabil incluzînd Ungaria, Marea Britanie) au apărut în Timişoara în timpul evenimentelor. [Statele Unite au anunţat oficial faptul că doi funcţionari ai ambasadei americane de la Bucureşti au fost trimişi la Timişoara pentru a vedea ce se întîmplă. Faptul a fost comunicat şi de postul de radio Europa Liberă la ediţia de noapte a emisiunii „Actualitatea Românească” din 19 decembrie 1989, a cărei înregistrare a fost deja prezentată pe acest blog (linc – vezi intervenţia lui Nestor Rateş). Peste ani, în cărţile unor securişti, prezenţa la Timişoara a unor funcţionari ai ambasadei americane, declarată deschis în chiar perioada evenimentelor – dar avînd rol strict de informare în condiţiile în care guvernul SUA declara că nu poate să confirme sau să infirme existenţa morţilor la Timişoara, a fost prezentată ca o mare dezvăluire care dovedeşte punerea la cale (şi) de către SUA a începutului revoluţiei]. Ar fi naiv de crezut că n-au fost şi membri ai serviciilor de informaţii printre aceştia. Însă a monitoriza desfăşurarea unor evenimente este un lucru, a provoca o răscoală sau a monitoriza progresul unei răscoale produse chiar de ţările pentru care ei lucrau este cu totul altceva.

Este limpede că cel din urmă scenariu despre răsturnarea lui Ceauşescu este cel susţinut de revizioniştii din interiorul şi din afara României. Există însă contradicţii bătătoare la ochi în logica acestor relatări revizioniste. De pildă, relatările primului val revizionist franco-german au pretins că presa maghiară şi iugoslavă au exagerat intenţionat numărul victimelor din România pentru a alimenta mînia faţă de regimul Ceauşescu şi a face lovitura de stat să progreseze. Făcînd astfel, ni s-a spus, aceste servicii secrete comuniste au ajutat efortul complotiştilor susţinuţi de sovietici şi astfel al conducerii lui Gorbaciov. În articolul lor din 21 mai 1990, Weber şi Portocală menţionează prezenţa „observatorilor sovietici” în Timişoara cel puţin din 16 decembrie 1989, cînd demonstraţiile au început să prindă contur. Ei citează Tanjug, agenţia de presă iugoslavă, ca sursă a acestei afirmaţii. Cum această afirmaţie a fost pentru prima oară pomenită de Kosta Cristitich în „Le Point” din 1 ianuarie 1990, pot doar să bănuiesc că afirmaţia Tanjugului a fost publicată cîndva în timpul ultimei săptămîni din decembrie 1989. Nu am fost în stare să găsesc această afirmaţie în FBIS, care a tradus multe din corespondenţele Tanjug din acea vreme, dar n-am motive să pun la îndoială că într-adevăr Tanjug a relatat aşa ceva. Este totuşi neclar de la cine a preluat Tanjug această afirmaţie – un fapt care, după cum am văzut în cazul domnului Corpăcescu [discutat într-unul din episoadele anterioare ale articolului domnului Hall (linc)], este important, căci ar putea fi vorba de dezinformare sau zvonuri. O afirmaţie asemănătoare apare în cartea lui Andrei Codrescu „Gaura din steag”, în care el pretinde că în timpul primei săptămîni din ianuarie 1990, un jurnalist sovietic, coleg de pahar pentru acea noapte, i-a spus că a fost în Timişoara şi că de fapt „o duzină de corespondenţi TASS [agenţia de ştiri sovietică]” au fost în Timişoara începînd cu 10 decembrie 1989 (Codrescu, A., „The Hole in the Flag. A Romanian Exile’s Story of Return and Revolution” [Gaura din steag. Povestea unui exilat român despre întoarcere şi revoluţie], William Morrow and Company, New York 1991, pag. 171).

În esenţă, ni se cere să credem că exact personalul din mass-media care a fost în spatele unei campanii de dezinformare care a exagerat numărul morţilor în România şi a ajutat lovitura de stat pusă la cale de sovietici, cu nonşalanţă a făcut cunoscut rolul sovieticilor în revolta de la Timişoara. Asta are multă logică, nu-i aşa? În plus, prezenţa unor „observatori sovietici” nestingheriţi în Timişoara, din 16 decembrie – ca să nu mai vorbim de pretenţia lui Codrescu, despre „o duzină de corespondenţi TASS” în Timişoara din 10 decembrie – nu pare realistă. Tokes şi-a anunţat enoriaşii în 10 decembrie că regimul va pune în aplicare vechea ameninţare de a-l evacua în 15 decembrie – ceea ce ar însemna că „corespondenţii TASS” au avut fie informaţii în avans despre anunţul pe care avea să-l facă Tokes, fie o bună doză de noroc/clarviziune. Dat fiind bine documentatele dificultăţi pe care toţi ziariştii le-au experimentat în ultima parte a lui 1989 de a obţine vize pentru a intra în ţară, în special în urma schimbărilor din alte părţi ale blocului comunist, e greu de crezut că această „duzină de corespndenţi TASS” au primit vize de intrare prezentîndu-se astfel – şi în mod sigur n-au trimis multe reportaje din Timişoara, căci, precum multe alte agenţii, abia în 23 decembrie un ziarist sovietic a expediat un reportaj de aici (se pare că n-a existat nici un corespondent TASS la Timişoara în această perioadă. După traducerile FBIS, se pare că au fost 3 corespondenţi TASS în România, la care se adaugă unul de la „Izvestia” şi unul de la „Pravda”, toţi relatînd din Bucureşti [Relatările TASS din perioada revoluţiei, aşa cum au fost reproduse în „Pravda”, pot fi citite pe acest blog de la pagina „Mijloacele de informare în masă străine în decembrie 1989” (linc)]. Un al 4-lea corespondent TASS a relatat de la Timişoara, după fuga Ceauşeştilor, şi cînd mulţi reporteri străini au putut ajunge pentru prima oară în Timişoara. Conform traducerilor FBIS, în perioada 15-22 decembrie corespondenţii TASS din Bucureşti au trebuit să se bizuie pe alte servicii de presă şi pe surse din Bucureşti pentru a afla ce se întîmplă la Timişoara). În plus, este semnificativ că în dimineaţa de 11 decembrie, radio Budapesta a anunţat că în ziua anterioară trei editori ai ziarului „Nepszabadsag” al partidului de guvernămînt au fost expulzaţi cu interdicţie de 5 ani pentru încercarea de a se apropia de casa lui Tokes, filmele şi înregistrările pe casete pe care le aveau fiind de asemenea, previzibil, confiscate (FBIS 11 decembrie 1989 şi „New York Times” 12 decembrie 1989). Aşadar, cum se face că ziariştii maghiari au fost expulzaţi, dar „duzina de corespondenţi TASS” – care pare-se s-au păstrat în afara vederii şi n-au simţit vreo nevoie să scrie despre tema ziariştilor maghiari – au fost lăsaţi să stea?

(va urma)

Mai citeşte, pe acest blog, tot despre campania din presa românească declanşată în 2004 ca urmare a filmului lui Brandstatter:
Decembrie 1989 şi manipulările lui Tucă
Ion Cristoiu şi Jurnalul Naţional continuă dezinformările
Nicolae Mavru ajută Jurnalul Naţional cu dezinformări proaspete
1989: Aplicaţii militare în jurul României
Un securist cu capul în nori: Radu Tinu
Jurnalul Naţional, tot mai confuz
Cele trei bucăţi turişti străini ai colonelului Bejan şi sovieticii împuşcaţi lîngă Craiova
Revolta de la Timişoara şi filiera iugoslavă

 

2 Responses to “Richard Andrew Hall: Brandstatter (17). Îngrijorare în România asupra urmărilor nedorite ale primului val de revizionism francez”

  1. […] 1989 ale unui fost spion şef comunist – Primul val de revizionism franco-german, din 1990 – Îngrijorare în România asupra urmărilor nedorite ale primului val de revizionism francez – Cîştigarea unei […]

  2. […] 1989 ale unui fost spion şef comunist – Primul val de revizionism franco-german, din 1990 – Îngrijorare în România asupra urmărilor nedorite ale primului val de revizionism francez – Cîştigarea unei confirmări – Zidurile se […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.