Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Scumpiri de pînă la 40% la asigurările obligatorii auto noiembrie 28, 2009

Filed under: Statul Maximal — mariusmioc @ 8:00 am
Tags: , , , ,

„Uniunea Europeană ustură la buzunar: Ne aşteaptă o nouă scumpire a asigurărilor auto obligatorii”, scriam pe acest blog în iulie 2009 (linc), anticipînd o creştere de 10-35% a costului asigurărilor obligatorii auto ca urmare a ultimelor reglementări impuse de Uniunea Europeană. Se pare că am fost optimist, căci ziarul „Gîndul” anunţă (linc) că scumpirile ar putea ajunge pînă la 40%, cu o medie de 20-30%.

Piaţa asigurărilor auto nu este una liberă, ci una artificială, fiindcă cetăţenii posesori de maşini sînt obligaţi prin lege să se asigure. Firmele particulare de asigurări profită de asta şi, de ani de zile, au o politică de creştere treptată a tarifelor. Clienţii lor nu au opţiunea de a renunţa la serviciile oferite, exceptînd cazul că renunţă la autoturisme. Nu este o situaţie specifică doar României, ci întregii Uniuni Europene. Aceasta este ideologia dominantă aici – Statul Maximal.

În curînd, prin grija politicienilor noştri, o nouă asigurare obligatorie îi va lovi pe români – cea pentru locuinţe. La început va fi la un preţ mic, dar odată implementat sistemul şi acceptat de către populaţie principiul obligativităţii acestei asigurări, costul va creşte. A avea o locuinţă proprietate personală nu va mai fi la îndemîna oricui, după cum nici a avea un autoturism personal.

Asigurările obligatorii sînt de fapt impozite mascate. Faptul că banii nu ajung în bugetul statului ci în cel al unor particulari (în general foarte bogaţi, căci în industria asigurărilor se cîştigă bine; o altă aplicare a principiului „luăm de la săraci ca să dăm la bogaţi”) e nerelevant pentru cetăţeanul obişnuit. Ceea ce contează pentru acesta este cît de mare este partea din banii pe care-i cîştigă a căror destinaţie nu o stabileşte el singur, ci este stabilită de Stat. Iar la banii pe care nu putem să-i cheltuim după cum vrem, ci sîntem siliţi să-i cheltuim după cum vrea Statul nu trebuie să socotim doar impozitele (16% impozit pe venit, 19% TVA la lucrurile cumpărate, impozitul pe clădiri, terenuri) ci şi aceste cheltuieli făcute în beneficiul băieţilor deştepţi din firme particulare, a căror clienţi sîntem siliţi să devenim prin lege. Inclusiv taxele obligatorii plătite de firme, dar care sînt incluse în preţul bunurilor şi serviciilor.

Mă întreb ce s-ar întîmpla dacă asigurările obligatorii auto ar fi desfiinţate, rămînînd doar asigurări facultative. Poate ar scădea numărul accidentelor de circulaţie, fiindcă şoferii s-ar gîndi că la orice accident, chiar mărunt, ar trebui să scoată bani din propriul buzunar pentru despăgubiri.

Mai citeşte:
Cînd industria mondială a asigurărilor e în colaps, în România se impun noi asigurări obligatorii
Cursurile speciale de calificare şi asigurările obligatorii – mod prin care Statul Maximal limitează concurenţa
O porcărie care mai poate fi oprită: asigurarea obligatorie a locuinţelor începînd cu jumătatea lui 2009
Uniunea Europeană ustură la buzunar: Trei milioane de şoferi ar putea fi siliţi să renunţe la maşini
Uniunea Europeană ustură la buzunar: Gazul metan. În pregătire: centralele de apartament
Uniunea Europeană ustură la buzunar: S-a scumpit taxa pentru colectarea gunoiului la Timişoara

 

One Response to “Scumpiri de pînă la 40% la asigurările obligatorii auto”

  1. […] Scumpiri de pînă la 40% la asigurările obligatorii auto « Blogul … December 8th, 2009 Scumpiri de pînă la 40% la asigurările obligatorii auto · Situaţia verificării revoluţionarilor de către CNSAS · Consiliul Superior al Magistraturii respinge reactivarea procurorului Dan Voinea · Procesul privind revizuirea condamnării … […] […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.