Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Emisiune despre revoluţie din 1997 la Analog TV Timişoara (3). Să ne spună ce au făcut efectiv dînşii în această revoluţie decembrie 11, 2009


Un al treilea fragment din emisiunea despre revoluţie difuzată în 1997 de Analog TV Timişoara. Vezi şi primele două fragmente prezentate pe acest blog:
Puţini am fost, mulţi am rămas
În ianuarie ’90 am aflat că numărul celor arestaţi sub acuzaţia de terorism în Timişoara e foarte mic şi atunci am pus afişe în oraş să facem miting

Transcriere înregistrare:
00:01 Adrian Adam: Poftiţi, bună seara. Da, sînteţi în direct, vă ascult. Da?
00:08 Telespectator, prin telefon (după glas, ar putea fi Tudorin Burlacu): Să ne spună ce au făcut efectiv, efectiv dînşii, în această revoluţie, deci s-au evidenţiat chiar ei din atîta mulţime. Pentru că mai multă lume a fost la revoluţie şi a participat la toate evenimentele. Ar însemna ca toţi să mergem să ne cerem drepturile. Mulţumesc. Bună seara.
00:27 Adrian Adam: Mulţumim. Poftiţi domnule Mioc.
00:29 Marius Mioc: Da, ca să răspund la domnul dinainte. Deci eu am fost în 16 decembrie la mulţimea din faţa casei pastorului Tokes. Am participat la evenimentele de acolo. De fapt lucrurile acestea eu le-am mai scris în cartea mea „Falsificatorii istoriei”, dacă îmi daţi voie [arăt cartea], este o carte apărută în ’94, dacă îmi daţi voie să fie filmată. Deci tot ce am făcut eu în revoluţie am scris în această carte. Ulterior am răspîndit printre oameni ideea de a se aduna şi a doua zi, deci pe 17 decembrie, de a continua revoluţia. Am fost arestat, ţinut şi la miliţia judeţeană şi la penitenciarul Popa Şapcă, după aia dus din nou la miliţia judeţeană, ţinut pînă pe data de 22 decembrie. Deşi majoritatea arestaţilor au fost arestaţi pînă pe 20, eu am fost dintre cei ţinuţi pînă în data de 22. Am aicea un document de la procuratura militară, deci mi s-a întocmit dosar penal pentru ceea ce am făcut, pentru propagandă împotriva orînduirii socialiste, şi am un document de la procuratura militară, eventual puteţi filma, în iunie ’90, deci la 6 ani [luni] după revoluţie dosarul meu a fost clasat pentru că infracţiunea de propagandă împotriva orînduirii socialiste, articolul 166 alineatul 2 cod penal, a fost dezincriminat după revoluţie. Este aicea acest lucru. [arăt la cameră documentul procuraturii]
02:03 Adrian Adam: Credem, nu trebuie să…
02:05 Marius Mioc: Nu, fiindcă…
02:06 Mihai Olteanu: Domnul întreabă.
02:08 Marius Mioc: Domnul întreabă şi…
02:09 Mihai Olteanu: E bine să avem argumente
02:10 Marius Mioc: Referitor şi la ce-au spus ceilalţi telespectatori. Vreau să spun că eu n-am fost dintre cei care am venit să dau cu pumnul în masă că vreau drepturi. Şi nici aici, în această emisiune, n-am venit să spun că vreau drepturi, că sînt nemulţumit că n-am primit nu ştiu ce. Deci nu înţeleg aceste întrebări pentru că nu asta este tema emisiunii şi ăsta a fost motivul pentru care am venit noi la această emisiune, să ne plîngem, să cerem drepturi. Şi nu înţeleg întrebările.
02:38 Adrian Adam: Sigur
02:39 Costel Bursuc: Da, aş vrea să spun şi eu cîteva cuvinte, referitor şi la celelalte întrebări, deci, cum spunea şi colegul meu: niciodată nu am cerut, cel puţin eu personal, niciodată nu am cerut drepturi. Şi cînd a fost acel manifest, acea grevă a foamei, eu personal şi ALTAR-ul am dat mai multe declaraţii că dacă cei care au lucrat la această lege consideră că este necesar să o retragă, eu şi ALTAR-ul niciodată nu ne vom opune. De altfel nici n-am protestat, nici n-o să protestăm vreodată, nici n-am cerut vreodată ceva. Singurul amendament pe care l-am făcut la această lege a fost următorul: ca orice persoană angajată la o întreprindere cu capital majoritar de stat să nu poată fi dată afară decît din, dacă i se poate imputa ceva. Lipseşte de la lucru, a fost băut, indisciplină. Deci ăsta a fost singurul amendament pe care l-a făcut ALTAR-ul în această lege. Deci reţineţi, pentru că e ceva foarte important. Apoi, este clar că dacă cei de la UMT, de la ELBA, de la platforma industrială din Calea Buziaşului şi ceilalţi locuitori ai Timişoarei nu ieşeau în 20, noi cei care eram în penitenciar de 5 zile, cei care erau în spital, ceilalţi care erau răniţi, care erau, eu ştiu, înfricoşaţi, că au fost bătuţi, că au fost…, această revoluţie nu reuşea. Aşa a vrut Dumnezeu, unii să fie arestaţi, alţii răniţi. Dumneavoastră aţi participat, poate alţii au făcut mult mai mult decît am făcut eu. Eu am participat doar în 15, am fost la Tokes 2 ore, şi apoi în 16, de la ora 22,30, cum am spus, pînă la ora 3,30-4, cînd am fost arestat. Dar, repet: mă mîndresc că am fost printre primii 75-100 de oameni care au strigat „jos Ceauşescu”, „jos pantofarul”, „jos pingelică”, „jos hoţul de valize de manifeste”. Deci eu cred ă e o dovadă de curaj, pentru că în acel moment aveam, v-am spus, aveam 27 de ani şi aveam 3 copii acasă. Soră-mea era studentă, cumnatul meu era student. Deci, dacă revoluţia nu reuşea, vă imaginaţi ce riscuri mi-am asumat. Deci eu cred că, nu neapărat că merit eu, merităm toţi cei care am participat, de la cei care au venit în căruţe de la Deta, de la Denta, de la Variaş [localităţi în judeţul Timiş], de unde au venit şi pînă la ultimul cetăţean al oraşului care într-adevăr a fost pe stradă şi nu a stat după perdea. Pentru că cei care au stat după perdea acuma sînt mult mai în faţă decît sîntem noi. Şi reţineţi, vă rog: niciodată, cel puţin noi, nu am cerut acele drepturi materiale de care toată lumea face caz.
05:23 Adrian Adam: Sigur, haideţi să mai ascutăm un telespectator, din păcate este ultimul în această seară.
05:26 Telespectator: Alo.
05:26 Adrian Adam: Bună seara.
05:27 Telespectator: Bună seara. Eu aş avea numai o întrebare pentru invitaţii din studio, mai ales că domnul Olteanu a specificat că dînşii n-au cerut legiferarea cu drepturile şi cu astea. Dar eu pun întrebarea: şi dacă cei de sus, cînd a fost Iliescu, au legiferat, dînşii nu s-au opus, adică să se unească „domnule, noi n-avem nevoie de drepturi materiale şi drepturi”. Să zică ajung drepturile morale şi recunoştiinţa şi stima întregului oraş şi ţării, care îi cunoaşte. Dînşii să se opună, dom’le nu vrem drepturi, dacă ni s-a dat, noi nu avem nevoie de astea. Pentru că, cum au spus şi antevorbitorii mei, au fost mulţi care merită mult mai mult. Eu de exemplu lucrez într-un domeniu, cînd ni s-a dat o dispoziţie să întrerupem sistemul energetic, toată iluminatul din centru cînd lumea era acolo şi alţii pe, cu riscul lor, care, cum zic ei, şi în 16, 17, n-au întrerupt, că poate cine ştie ce se întîmpla, aceea n-au ieşit în faţă, îşi văd bine mersi de servici şi mai departe. Vă mulţumesc.
06:35 Adrian Adam: Mulţumim şi noi, acesta a fost ultimul telefon din această seară. Domnule Olteanu, vă rog.
06:40 Mihai Olteanu: Prima formă de recompensă a fost cea morală, aşa cum am mai spus. Pentru că din partea noastră veneau toate reacţiile de împotrivire, noi nu puteam să spunem că recunoştiinţa n-o putem primi. Pentru că ne negam pe noi înşine şi ne negam idealul de a continua. Deci noi nu puteam să venim în faţa unui parlament abia constituit, un parlament care a fost şi este şi rămîne o speranţă a unui neam şi a unei democraţii adevărate. Această lege n-a fost legea unui om. Această lege n-a fost dată prin persoana şi prin bunăvoinţa unui om spre altul sau spre altcineva. Pentru că legile date şi legiferate de parlament sînt legi de construcţie, sînt legi de refacere, sînt legi perene, care trebuie să dăinuie. Împotriva acestor legi nu poţi să vii cu neprimirea, pentru căa tunci argumentul tău îţi moare. Tu însuţi îţi negi participarea şi faptul că a fost o revoluţie, că ai făcut o revoluţie. Deci, nu te poate cineva, chiar timişorean fiind, condamna că ai primit-o, că ai acceptat-o, c-ai fost fericit sau că n-ai fost fericit. Nu ăsta e, e scopul unei legi. Şi ea, ea avînd un caracter populist, pentru că asta a avut, şi un caracter de învrăjbire a unei puteri şi a unei forţe care dorea de fapt să continue un ideal, această lege venea să-l oprească. Să-l brutalizeze, să-l oprească exact în, în creştere. Voia să-l stopeze. Noi nu puteam să ne împotrivim recunoaşterii morale din ’90, pentru că legea a fost dată în ’90, fără drepturi materiale. Drepturile materiale au apărut abia în ’92. Tu-ţi negai contribuţia Timişoarei.

(va urma)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.