Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Generalul Florian Caba scapă prin prescripţie decembrie 21, 2009


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, în 7 decembrie 2009, recursul Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei din Cluj împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului General prin care generalul Florian Caba (locotenent-colonel în decembrie 1989) fusese scos de sub urmărire penală, anunţă „Ziua de Cluj” (linc).

În decembrie 1989 Florian Caba îi spusese maiorului Ilie Dicu: „Dicule, dacă trece cineva de tine te fac trădător de ţară”. Ca urmare, Ilie Dicu a deschis focul împotriva demonstranţilor, motiv pentru care a fost premiat cu 2000 lei de către locotenent-colonelul Florian Caba, într-o şedinţă în care acesta l-a numit „erou naţional” (linc). La mai mulţi ani după revoluţie Ilie Dicu fost osîndit la 15 ani închisoare. Este singurul care mai execută pedeapsa dintre condamnaţii revoluţiei din Cluj.

Procurorii militari au considerat că Florian Caba a folosit expresii dure fiind forţat de împrejurări şi că adresarea către Dicu “nu a avut caracterul unui ordin militar care, în conformitate cu regulamentele militare, se exprimă prin comanda «îţi ordon!»”.

Completul de 9 judecători ai ÎCCJ a considerat că fapta generalului Caba s-a prescris. Aurel Coltor, preşedintele Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei din Cluj, se anunţă hotărît să se adreseze Curţii Europene pentru Drepturile Omului.

La Cluj, în decembrie 1989, au fost omorîţi 26 de oameni şi răniţi 53.

În 1998 Florian Caba a dat în judecată un jurnalist care îl acuza de implicare în reprimarea revoluţiei, cerîndu-i despăgubiri de 1 miliard lei (linc). Nu cunosc rezultatul respectivului proces.

În 2001 Florian Caba a fost avansat de la funcţia de locţiitor al şefului Corpului 4 Armată din Cluj la funcţia de locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Terestre de la Bucureşti. Acea avansare a fost atunci subiectul unei interpelări în parlament a deputatului Emil Boc (linc).

 

3 Responses to “Generalul Florian Caba scapă prin prescripţie”

  1. snake Says:

    completul de 9 judecatori este o rusine nationala. nu numai in acest caz ci in majoritatea!

    tradatorii de tara si criminalii revolutiei sunt astazi tratati ca eroi nationali!

  2. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    Cu privire la „celulele de atac” a se vedea si:

    http:/www.jurnalul.ro/stire-decembrie-89/manualul-teroristilor-din-decembrie-89-531055.html

    Al dvs., Valeriu Mangu

  3. Valeriu Mangu Says:

    Domnule Marius Mioc,

    Alta adresa (editia”Jurnalului national” de azi) cu click pe titlu:

    http://www.jurnalul.ro/

    si, reluand adresa de mai sus:

    http://www.jurnalul.ro/stire-decembrie-89/manualul-teroristilor-din-decembrie-89-531055.html


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.