Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Răzbunarea lui Ciuhandu: Societatea Timişoara ar putea fi evacuată din sediu ianuarie 27, 2010


Consiliul Local Timişoara a respins încheierea unui contract de închiriere cu societatea Timişoara, anunţă saitul tion.ro (linc). Societăţii Timişoara, organizatoare în 1990 a mişcărilor de stradă antifeseniste din oraş şi iniţiatoare a proclamaţiei de la Timişoara, îi fusese repartizat un spaţiu de 67 mp în centrul oraşului, pe vremea cînd era în relaţii bune cu primarul Gheorghe Ciuhandu. Fiindcă imobilul avea situaţie juridică neclară, nu s-a încheiat un contract de închiriere, ci doar o fişă de calcul pe baza căreia se plătea chiria.

Între timp situaţia juridică a imobilului a fost lămurită şi ar fi trebuit încheiat un contract de închiriere. Consiliul Local Timişoara a respins însă întocmirea unui contract de închiriere pentru acest spaţiu. Din minim 18 voturi, cîte ar fi fost nevoie în Consiliul Local pentru a se aproba închirierea, în favoarea Societăţii Timişoara au fost numai 12.

Un motiv invocat pentru refuzul de a face contract de închiriere pentru Societatea Timişoara este că aceasta se arătase dispusă să găzduiască în acel sediu cabinetul europarlamentarului PDL Monica Macovei. „Dintr-un simbol a tot ceea ce a însemnat Revoluţia şi eroii Timişoarei, în momentul de faţă discutăm despre o organizaţie care este în mod clar afiliată politic, de vreme ce în acest sediu funcţionează biroul unui europarlamentar membru al PDL. Eu cred că ar trebui să existe o delimitare foarte clară şi fără nici un fel de echivoc a Societăţii Timişoara de activităţile cu caracter politic”, a declarat consilierul local Ciprian Jichici (PNL).

Motivul real al atitudinii consilierilor locali cred că îl reprezintă evenimentele din 1 decembrie 2009 (linc), din campania electorală. Atunci primarul Gheorghe Ciuhandu a plănuit măreaţa alianţă cu PSD şi PNL, invitîndu-i în Timişoara pe Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Klaus Johannis. Populaţia Timişorii a ieşit în stradă protestînd, şi ţinînd seama de diferenţa mică de voturi dintre candidaţi, cred că la 1 decembrie 2009 în Timişoara a fost momentul decisiv în care Mircea Geoană a pierdut alegerile, momentul în care s-a înregistrat o schimbare de tendinţă.

Populaţia Timişorii a votat majoritar cu Băsescu în decembrie 2009 (linc), deci împotriva alianţei la care aderase primarul Ciuhandu, dar în Consiliul Local PNŢCD+PSD+PNL au majoritatea.

Societatea Timişoara a avut „activităţi cu caracter politic” chiar de la înfiinţare, ciudat că ele sînt observate abia acum. Pînă în 1996 a invitat la mitingurile ei mulţi parlamentari ai opoziţiei, cum ar fi Corneliu Coposu sau Constantin Ticu Dumitrescu. Lideri ai societăţii s-au implicat personal în politică, devenind parlamentari, precum George Şerban, care a aderat la PNŢCD sau Vasile Popovici care aderase la Partidul Alianţei Civice. Fostul ţărănist George Şerban (răposat între timp) a avut cabinetul parlamentar chiar în sediul societăţii Timişoara. Pe vremea aceea, implicarea politică a societăţii nu-l deranja pe primarul ţărănist Ciuhandu. Aceasta a început să-l deranjeze abia acum, cînd respectiva implicare politică nu mai este în linie cu cea a partidului pe care-l conduce.

E de necontestat dreptul Consiliului Local Timişoara de a hotărî cui închiriază spaţiile deţinute, cum tot de necontestat este că simpatiile politice au avut şi în trecut şi au şi acum rol în atribuirea spaţiilor către ONG-uri. Cîtă vreme chiria cerută de primărie este mai mică decît preţul pieţii, atribuirea de spaţii către ONG-uri rămîne un mod prin care politicienii pot favoriza unele ONG-uri în detrimentul altora (putem spune că şi în domeniul ONG-urilor există „concurenţă neloială”). Societatea Timişoara nu mai are influenţa de altădată, ziarul pe care-l editează, care în anii ’90 era tipărit în zeci de mii de exemplare, azi abia supravieţuieşte. Dar dacă ar accepta să renunţe acum la colaborarea cu Monica Macovei, cred că prestigiul societăţii ar avea de suferit, căci ar arăta că acceptă comenzi politice de la primărie în schimbul unor avantaje cum ar fi un spaţiu în zona centrală a oraşului.

 

One Response to “Răzbunarea lui Ciuhandu: Societatea Timişoara ar putea fi evacuată din sediu”

  1. NU DE SPATIU ESTE VORBA SI CEA CE SCRIE IN ZIARELE RESPECTIVE, SA FACA CURAT IN CEA CE SCRIE IN ZIARELE DE FIECARE ZI SI SASI REORIENTEZE POZITIA ZIARISTICA , SI AICI EXISTA UN PROVERB :DACA PUI UN DISC DE MAI MULTE ORI SA ASCULTI ACEASI MUZICA ,TE PLICTISESTI SI O ARUNCI LA GUNOI. SASI REVIZUIASCA TOT ZIARUL CU STIRI NOI DE INTERES SI VA CISTIGA ZIARUL REPORTERI SA NU FIE CA IN PLOIESTI VORBESTI UNA FACE ALTA SAU INTELEGE ALCEVA , BAZA SINT STIRILE CU REPORTERI DIN TARA CARE SA ANUNTE DESPRE EVENIMENTE INCA DIN FASA , ASTEAPTA SA CAUTE ALTI SI SA PREA INFORMATILE DIGEABA NU FACE AFACERE IN FELUL ACESTA , SI LA PLOIESTI SINT CITEVA JURNALE CARE NU STIU CUM SUPRAVETUIESC CUI FACE RECLAMA CINEI SPONSORIZEAZA , DE VREI UN ARTICOL CHIAR DE INTERES NATIONAL VOR PLATA DACA LA EI SE LUCREAZA ASA CITITORUL CONTACTEAZA STIRERA SI PE INTERNET ACUM SAU INGRAMADIT MULTII DAR REPORTERU CUILEGE INFORMATII PLEACA PE TEREN SA SE REORIENTEZE PROFESIONAL LE RECOMAND , NOROC BUN MIRICA A GH.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.