Dizidentul Vasile Paraschiv – zero lei despăgubire. Constantin Minică – 10000 lei. Problema prescripţiei în acest tip de procese

Dizidentul Vasile Paraschiv nu va primi nici un fel de despăgubire de la statul român pentru suferinţele îndurate în timpul comunismului, a hotărît Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (linc).

Iniţial Tribunalul Bucureşti hotărîse ca Vasile Paraschiv să primească o despăgubire de 300000 de euro. Procesul fiind în toi, preşedintele Băsescu a hotărît să-l decoreze pe Vasile Paraschiv cu ordinul naţional „Steaua româniei” în grad de cavaler. Paraschiv s-a prezentat la Cotroceni ca să-i spună lui Traian Băsescu că refuză decoraţia fiindcă îl consideră pe preşedinte comunist.

Impresia mea e că Traian Băsescu ştia de procesul început de Paraschiv unde acesta cerea o mulţime de bani şi şi-a zis „de cît să-i dăm atîţia bani, mai bine îi dăm o decoraţie”, iar Paraschiv n-a vrut să primească decoraţia ca să nu se interpreteze că asta e o reparaţie morală, iar daunele morale cerute de el (banii) rămîn fără obiect.

Mai apoi, Curtea de Apel Bucureşti a anulat hotărîrea Tribunalului Bucureşti, constatînd că acţiunea împotriva statului este prescrisă, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat recent acest verdict.

După cum am scris pe acest blog (linc), am avut personal experienţa unui proces în care am cerut despăgubiri pentru arestarea mea din perioada comunistă. Aşa cum am făgăduit, vin cu amănunte despre acest proces, şi mă voi referi acum la problema prescripţiei.

Am ştiut de la început că prescripţia este unul din elementele care poate fi invocat împotriva mea, de aia mi-am întemeiat acţiunea pe art. 998 şi 1000 alin. 3 Cod Civil şi am început-o cu cîteva zile înainte de a se împlini 3 ani de la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti care stabilea vinovăţia şefului securităţii Timiş, Traian Sima, pentru arestare nelegală.

Spre deosebire de Paraschiv, eu n-am acţionat în judecată statul, ci direct persoanele pe care le-am considerat vinovate de ţinerea mea în arest, în temeiul art. 998 Cod Civil, iar în temeiul art. 1000 alin. 3 cod civil am cerut şi răspunderea solidară a angajatorului respectivei persoane de la acea vreme, anume Ministerul de Interne. S-a invocat prescripţia de trei ani prevăzută de Decretul nr. 167/1958, dar am obţinut respingerea acestei excepţii pe motiv că hotărîrea judecătorească care stabileşte vinovăţia pentru arestare nelegală a rămas definitivă abia în 1997. Faţă de această dată, eu am început procesul în anul 2000, la 3 ani fără 4 zile de la hotărîrea judecătorească.

S-a mai invocat împotriva mea şi faptul că n-aş fi avut dreptul să dau în judecată direct pe făptuitorii arestării nelegale ci doar statul, conform art. 504-507 cod procedură penală. În acest caz ar fi trebuit să dau în judecată Ministerul Finanţelor, dar art. 505 alin. 2 cod procedură penală spune că „acţiunea poate fi pornită în termen de un an de la rămînerea definitivă a hotărîrii de achitare sau de la data ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală”. Bănuiesc că acest articol a fost invocat împotriva lui Vasile Paraschiv.

Punctul meu de vedere legat de această problemă, acceptat de instanţă, a fost: „Referitor la invocarea art. 504-506 cod procedură penală, acestea sînt texte de lege prin care legiuitorul a vrut să acorde victimelor arestărilor abuzive o posibilitate suplimentară de recuperare a prejudiciului. Sînt nişte drepturi în plus acordate celor arestaţi abuziv, nu nişte drepturi în minus. Spre deosebire de victimele accidentelor de circulaţie, de pildă, victimele arestărilor abuzive pot, prin grija legiuitorului, să-şi recupereze prejudiciul chiar dacă nu cunosc exact vinovatul sau dacă vinovatul nu are bani, existînd în acest caz garanţia Ministerului de Finanţe. Însă aceasta nu înseamnă nicidecum că victimele arestărilor nelegale sînt obligate să dea în judecată Ministerul de Finanţe şi nu au dreptul să ceară recuperarea pagubelor de la persoanele direct vinovate”.

Deci diferenţa între procesul meu şi cel a lui Paraschiv e că eu m-am bizuit pe răspunderea civilă delictuală şi nu pe răspunderea statului pentru arestări abuzive.

Semnalez un alt proces asemănător, cel a lui Constantin Minică, împuşcat în revoluţie, care recent a obţinut o hotărîre judecătorească care îi dă dreptul la 10000 lei despăgubire de la generalii Mihai Chiţac şi Victor Stănculescu, în solidar cu Ministerul Apărării Naţionale. Cazul a fost relatat de ziarul „Adevărul” (linc). Constantin Minică nu se constituise parte civilă în procesul penal al celor doi generali, dar apoi a pornit un proces separat, bizuindu-se pe autoritatea de lucru judecat a hotărîrii penale. Cum hotărîrea penală a celor doi generali a rămas definitivă abia în 2008, nu s-a putut invoca prescripţia. Pînă în 2011, orice alt rănit sau rudă de erou-martir al revoluţiei din Timişoara care a fost împuşcat pînă în 22 decembrie 1989 (fiindcă hotărîrea judecătorească nu reţine vinovăţia generalilor şi după 22) şi care a omis să ceară despăgubiri în procesul penal, poate începe proces civil fără teamă de prescripţie, acţionînd în judecată pe cei doi generali şi Ministerul Apărării Naţionale în calitate de comitent (angajator).

Ciudată mi se pare însă afirmaţia lui Minică: „în 2006, Ministerul Apărării Naţionale a reclamat că timişoreanul este colaborator al fostei Securităţi. (…) Ca să nu fie executaţi silit, au reclamat că el este securist, iar executarea a fost suspendată. Abia după patru ani a primit un răspuns de la Consiliul Naţional al Studierii Arhivelor Securităţii, care a atestat că nu a avut legături cu Securitatea”.

Problema colaborării cu securitatea nu are nici o legătură cu despăgubirile pentru cei împuşcaţi în revoluţie. Inclusiv foştii informatori ai securităţii au drept la despăgubiri dacă au fost împuşcaţi neîntemeiat în timpul revoluţiei. Această problemă a colaborării cu securitatea se ridică doar la aplicarea Legii „recunoştiinţei” nr. 341/2004, care spune că foştii colaboratori ai securităţii nu pot primi certificate de revoluţionar. Adică, nu sînt îndreptăţiţi să primească „recunoştiinţa” poporului român, dar asta n-are nici o legătură cu dreptul de a fi despăgubit pentru suferinţele îndurate.

Cred că greşit scrie „Adevărul” cînd afirmă că procesul lui Minică s-a suspendat ca să se afle dacă acesta a colaborat cu securitatea. Nici un document care să dovedească asta nu e prezentat, iar din punct de vedere juridic e o aberaţie. Foarte probabil, ziariştii n-au reţinut corect spusele domnului Minică sau acesta n-a explicat corect, lipsit fiind de cunoştiinţe juridice. În 2006 exista un motiv foarte întemeiat de suspendare a procesului civil prin care domnul Minică cerea despăgubiri: procesul Chiţac-Stănculescu era în stadiul de rejudecare, deci trebuia să se aştepte isprăvirea acelui proces, a cărui hotărîre era piesă de bază în dovedirea pretenţiilor domnului Minică în procesul civil. Cel mai probabil domnul Minică a început procesul său după ce, în 2000, generalii Chiţac şi Stănculescu au fost condamnaţi prima oară, dar după recursul în anulare şi trimiterea cauzei penale spre rejudecare procesul civil a fost suspendat. Este o regulă generală de drept, „penalul ţine în loc civilul”.

Mai citeşte: Fostul şef al Securităţii Timiş: „Viaţa mea e distrusă 100%”, şi cine mă finanţează pe mine

4 gânduri despre „Dizidentul Vasile Paraschiv – zero lei despăgubire. Constantin Minică – 10000 lei. Problema prescripţiei în acest tip de procese

  1. Domnule Marius Mioc,

    Explicatiile domniei voastre le gasesc pertinente.

    In ce priveste prescriptia, nu pricep de ce in cazul domniei voastre si a dlui Vasile Paraschiv a functionat si functioneaza cu strictete prescriptia, si in cazul dlui Levy Abraham n-a functionat!?

    Povestea dlui Levy Abraham o gasiti aici:

    http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/883725/Prima-despagubire-pentru-Holocaustul-romanesc-360000-de-lei/

    Dar poate ca domnul Valeriu Mangu ar fi fost mult mai nimerit sa explice aceasta. Daca domnia sa, dl Mangu, citeste acest text, i-l rog, la modul personal, sa intervina pentru a lamuri lucrurile din punct de vedere legal.

    Al dvs., Dan Danescu

    • Îmi pun şi eu această întrebare, şi îmi îngădui să schiţez un posibil răspuns, pe baza cunoştiinţelor mele juridice (nu am această specialitate, dar am umblat la cîteva procese şi am mai prins cîte ceva), cu rezerva că nu cunosc dosarul cauzei lui Levy Abraham şi motivarea instanţei din acel caz. Domnul Mangu sau alţi cititori sînt bineveniţi să adauge părerile lor.
      Prescripţia, în cauze civile, trebuie să fie invocată de partea interesată, judecătorul n-o poate aplica din oficiu. În cazul meu a fost invocată, dar am putut s-o combat cu argumentele arătate. În cazul domnului Paraschiv iarăşi a fost invocată, dînsul neizbutind s-o combată (dar ciudat totuşi că Tribunalul Bucureşti i-a dat dreptate; ar trebui văzute motivările hotărîrilor judecătoreşti). Nu ştiu dacă în cazul Levy Abraham, cei care au reprezentat statul român la proces au invocat în mod expres prescripţia.

      • „Nu ştiu dacă în cazul Levy Abraham, cei care au reprezentat statul român la proces au invocat în mod expres prescripţia.”

        Daca cei care au reprezentat statul roman la proces n-au invocat in mod expres prescriptia, inseamna ca acei reprezentanti pot fi acuzati de complicitate la pagubirea financiara a statului roman, nu? Si chiar complicitate la favorizarea petitionarului in dauna statului roman, nu?

        Nu stiu ce sa zic, dle Mioc, cred ca e prea complicat pentru mine sa ma hazardez in supozitii. Cei care se pricep, i-i rog sa intervina.

        Al dvs., Dan Danescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.