Armata şi-a falsificat jurnalele de luptă. Vorbesc de „clanul Ceauşescu” încă din 18 (video)

A 2-a parte a conferinţei de presă ţinută în 31 ianuarie 2010 de asociaţia „21 Decembrie”. Vezi şi prima parte a respectivei conferinţe de presă: Cererile de comisii rogatorii pentru ziariştii străini ucişi la revoluţie s-au blocat la secţia de relaţii internaţionale a parchetului. Comentariile mele sînt inserate în text cu litere cursive, între paranteze drepte.

Transcriere înregistrare:
00:00 Antonie Popescu: Deci nu se ştie cine le-a clasificat şi de ce. Vă spuneam, ele ne vor, aceste documente ne prezintă cîteva dintre faptele foarte importante care nu au putut fi şterse sau distruse dintre informaţiile stocate la nivelul unităţilor militare ori ale ministerului apărării naţionale şi a celorlalţi purtători, precum serviciul de telecomunicaţii speciale. Întîlnim cazuri precum al ziaristului, şi lămuriri destul de clare după părerea mea, se va vedea în zilele următoare, ale împrejurării morţii acestuia. Ele vor fi de natură să trezească întrucîtva spiritul justiţiar care nu-i mai animă astăzi pe procurorii de caz şi, în genere, nu se mai regăseşte la parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cel puţin cu privire la dosarele revoluţiei şi mineriadei. (intervenţie Mărieş – neînţelegibil). Două dintre fascicule. Urmează ca săptămîna viitoare să mai fie primite un număr, vom vedea cîte. Cîte vor putea fi preluate.
01:12 Teodor Mărieş: Mîine
01:13 Antonie Popescu: Da, mîine, între ora unu…
01:19 Teodor Mărieş: Mîine la ora unu din nou se vor preda o parte din dosare, nu ştim cîte. Cert este că în ele se găsesc sută la sută probe indubitabile pentru crima din decembrie, începînd cu 16 şi pînă în 28 decembrie, dar în acelaşi timp se găsesc şi jurnale de luptă falsificate ale unităţilor militare. Deci şi-au falsificat jurnalele de luptă, le-au scris din nou, şi le-au scris aşa de bine încît vorbesc de „dictatorul Ceauşescu”, de „clanul Ceauşescu” încă din 18! Atît erau de revoluţionari, armata română era atît de revoluţionară, încît din 18 vorbeşte de „clanul Ceauşescu”. Vă imaginaţi cît de redus mintal poate să fie acel ofiţer care a rescris la modul ăsta un jurnal de luptă. [Acest stil grosolan şi nu prea inteligent de falsificare a unor documente l-am mai întîlnit şi în alte situaţii. Vezi, pe acest blog, „Un fals lesne demonstrabil: Extras din nota informativă prezentată preşedintelui Nicolae Ceauşescu de către Departamentul Securităţii Statului” (linc)]
02:11 Antonie Popescu: Repetăm, documentele sînt multiplicate şi certificate pentru conformitate cu originalul încă din luna octombrie, cînd au fost plimbate cu acea camionetă la Strasburg. Curtea le-a spus să le predea la Bucureşti, prevenindu-i că nici n-ar trebui să plece camioneta de la Bucureşti, să fie predate direct părţilor vătămate. Astfel că această tergiversare a predării lor, sub pretext că ar mai, ar trebui să le multiplice, da? – „zilele acestea se multiplică, mîine mai primiţi” – nu pot fi decît, de orice om normal văzute ca încercări de a le mai peria, de a le mai controla încă o dată. De ce? Bănuim că volumele cele din urmă vor avea documente şi informaţii mult mai importante, mai concludente ca şi probă într-un dosar penal. Dacă e atîta rezistenţă în predarea lor.
03:25 Teodor Mărieş: Ca să se înţeleagă de ce este rezistenţă în predarea lor, astăzi vă punem la dispoziţie, v-am pus la dispoziţie două materiale. O să-l rog pe domnul Romeo Moşoiu să dea şi citire celui legat de personajul, persoana fostului preşedinte Ion Iliescu şi poate că aşa înţelegem mai bine de ce le este atît de frică să elibereze aceste documente. Nu există dosar să nu fie bun. Nu există, pentru că cel puţin găseşti în el tancul, ofiţerii şi soldatul. După aia le găseşti în Piaţa Universităţii, unde sigur (neînţelegibil). Găsim ordinele. Deci tot, absolut tot ce luăm de acolo, chiar şi aceste prostii pe care le-au făcut cu falsificarea jurnalelor de luptă, sînt atît de evidente încît… Şi bănui că falsificarea unui jurnal de luptă se pedepseşte cu ceva ani de închisoare, nu e o glumă să falsifici jurnalul de luptă a unei unităţi militare. Cu atît mai adînc şi cu atît mai mult se bagă în mizerie şi în noroi şi-n mocirlă. Dar ce să mai discutăm, dacă ei şi-au băgat mîinile în sînge şi au tras în români, ce ne mai miră că un mizerabil de ofiţer mai falsifică dintr-un ordin un jurnal de luptă? Domnul Romeo Moşoiu.
05:09 Romeo Moşoiu: Avem în faţă o declaraţie a unui ofiţer de securitate care a lucrat la divizia a treia, spionaj şi contraspionaj. O declaraţie în dosarul procuraturii, care face referire la activitatea sa de ofiţer de securitate în decembrie 1968, prin care ne descrie activitatea, bogata activitate pe care tovarăşul Ion Iliescu din vremea aceea, ministru, prim-secretar al tineretului [prim secretar al CC al UTC] şi era ministru însărcinat cu tineretul în acea perioadă. E vorba de activitatea pe care a desfăşurat-o tovarăşul Iliescu de Crăciun, în 1968. Şi veţi vedea aici dovada, poate vă mai amintiţi că s-a mai vorbit despre acest caz, dar aici găsim un document clar, depus la dosarul revoluţiei, prin care un ofiţer de securitate declară, şi spune, ne descrie evenimente din Crăciunul din 1968, prin care aceşti studenţi care mergeau cu colindul în Bucureşti au fost turnaţi de către un coleg de-al lor. Acel coleg al lor a sunat la securitate. Sigur, securitatea l-a alertat pe tovarăşul, l-a anunţat pe tovarăşul Ion Iliescu, şi tovarăşul Ion Iliescu personal, împreună cu ofiţeri ai securităţii, au mers, i-au prins pe aceşti studenţi. Acel domn ofiţer declară că au fost bătuţi, bătuţi cu o bîtă şi schingiuiţi. Ştim foarte bine că în acea perioadă studenţii au fost exmatriculaţi, mulţi dintre ei n-au mai fost reprimiţi în facultăţi. Deci asta e dovada că în 1968 tovarăşul Ion Iliescu aşa înţelegea să impună în România noua politică de stat. De asemenea, tot aici, în acea declaraţie a acestui ofiţer de securitate găsim că în momentul în care Ion Iliescu a fost numit prim-secretar la Iaşi, şeful securităţii din Iaşi şi-a înaintat către superiori dosarul de pensionare, care a fost aprobat imediat. Era un personaj destul de cunoscut şi evenimentele de atunci au fost unele tragice pentru România, periodic şi (neînţelegibil) din România şi asociaţia „21 Decembrie” face un apel la cei care în acea vreme, în 1968 erau studenţi şi au fost victimele represiunii şi victimele lui Ion Iliescu direct, şi ai regimului de atunci, să contribuie la acest, la documentaţia pe care noi o pregătim. Şi dorim să luăm legătura cu aceşti foşti studenţi, să ia legătura cu noi, să poves…, să refacem povestea din acea perioadă în aşa fel încît în istoria României să apară şi acest eveniment, destul de tragic pentru noi. Se găsesc foarte multe documente în dosarul revoluţiei, vedeţi că, chiar dacă, să spunem aparent nu au legătură cu revoluţia şi cu ce s-a întîmplat în 1989, Ion Iliescu era cel care o lungă perioadă de timp a slujit regimul comunist, l-a slujit pe Ceauşescu, iar apoi, bineînţeles că în perioada de aşa-numită dizidenţă politică a fost omul care a fost sprijinit din umbră de către diverşi, diverse persoane.

(va urma)

3 gânduri despre „Armata şi-a falsificat jurnalele de luptă. Vorbesc de „clanul Ceauşescu” încă din 18 (video)

  1. Imi aduc aminte de acest fragment din Registrul de note al generalului Voinea in 22 decembrie 1989 publicata de Stoenescu:

    „(Ora) 00:48. R1 Mc a mai pregătit 7 Tc; R2 Mc – mai pregăteşte 3 TAB (In faţa informaţiei că din unele platforme industriale ale Capitalei se indreaptă spre Centru coloane de muncitori, ministrul Milea ordonă suplimentarea efectivelor de blindate!, n.a.)
    (Ora) 01:00 (unităţile din dispozitiv işi verifică sau işi schimbă frecvenţele, n.a.).
    (Ora) 01:20 – lt. col. Dumitru. S-au intors de la Steagu Roşu 1500, scandează jos… (generalul Voinea nu avea curajul să scrie „Jos Ceauşescu!”, aşa că punea puncte-puncte, n.a.), „Armata e cu noi” (…))

    Deci „clanul Ceausescu” era pentru ei doar „…”

  2. i-mi pun intrebarea daca mai exista ,si daca da,ce face procuratura militara?falsificarea acelor documente afecteaza viata a foarte multi militari,mai ales in contextul in care ,de ani de zile armata, in ansamblul, ei este acuzata ca „a tras in popor”,lucru cu care,personal,nu sunt de acord;spun acest lucru intrucat armata romana nu poate fi redusa la acele cateva unitati sau subunitati care au actionat in locurile unde ,in mod tragic ,au fost victime ;armata a actionat in intreaga tara,iar victime au fost in cateva locuri unde,daca analizam corect,vom constata ca a fost vorba de diversiune.incompetenta unor cadre ,accidente,atacul nejustificat al unor obiective a caror paza era in sarcina armatei etc. daca vrea cineva sa identifice vinovatii din armata cred ca ar trebui sa-i caute in rindul cadrelor ce aveau putere de decizie,care ,in cunostinta de cauza,si-au scos subordonatii in strada,cu toate ca acestia nu erau instruiti si nu aveau mijloace de lupta specifice executarii unor astfel de misiuni;dupa cum reiese din ultima teleconferinta,pana si Ceausescu,a ordonat sa se actioneze LEGAL;nu stiu cat de „legal”au actionat acei comandanti de unitati care au ordonat interventia impotriva populatiei (ordinul lui Ceausescu fiind „impotriva destabilizatorilor,instigatorilor…etc.”),dar stiu ca ,in marea ei majoritate ,armata a dat dovada de profesionalism ,n-a angajat lupta ci dimpotriva a pactizat,ce-i drept,de JOS in sus,nu ca urmare a unor ordine „superioare”,cu manifestantii,evitand producerea de incidente soldate cu victime;cred ca tocmai de aceea s-au falsificat jurnalele actiunilor de lupta,pentru a se ascunde cine,ce ,de ce si in ce conjuctura au dat ordine ilegale,care au pus in pericol vieti de oameni nevinovati;multi dintre acestia au chinuit multi ani postdecembristi viata multor militari,probabil azi se bucura de pensii ce si le-au facut unii altora”de lux”;cu vointa si putin efort acestia ar putea fi identificati si epurata armata romana ,mai ales ca si armata a avut victime nevinovate,si eroi,cadre care si-au riscat viata neexecutind ordine nemernice si aberante si carora nu le suna bine le ureche afirmatia”armata a tras in popor”

  3. Pingback: Sediul Comitetului Central trebuia evacuat de către revoluţionari pentru că îi deranjam acolo. Acesta e motivul pentru care s-a deschis focul. Există indicii că unul dintre cei care au tras în sediul CC se numeşte Iosif Dan (video) « Blogul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.