Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Nicolae Militaru despre afirmaţia sa că „Frontul există de 6 luni” Martie 4, 2010


În 7 ianuarie 1990 ziarul „România Liberă” relatează despre o emisiune televizată a postului francez Antenne 2, în care generalul Nicolae Militaru a explicat reporterului Andrei Şora contextul în care, în 22 decembrie 1989, aflat în clădirea Comitetului Central, făcuse afirmaţia că „Frontul Salvării Naţionale există de 6 luni”. Afirmaţia respectivă apărea pe o casetă video filmată în CC care fusese difuzată de un alt post francez de televiziune. Să rememorăm explicaţiile lui Militaru pe baza celor publicate în ziar, sub semnătura ziaristului Mihai Coman:

Nicolae Militaru: Cînd s-a spus Frontul Salvării Naţionale, eu am susţinut să nu se vorbească astfel, pentru că s-ar putea face confuzie cu apelul care s-a făcut cu un timp în urmă. Şi n-avea nici un fel de legătură cu acesta.

Andrei Şora: Şi acum explicaţi-mi ce a fost cu apelul?

Nicolae Militaru: Apelul acela care s-a transmis prin postul de radio Europa Liberă a fost redactat tot de un „Front al Salvării Naţionale”, care n-are nici o legătură cu ăsta. De aceea eu am spus să nu se numească Frontul Salvării Naţionale, că se poate face confuzie cu cei care au redactat acel apel. E pur şi simplu o coincidenţă că Frontul Salvării Naţionale, actualul, are aceeaşi denumire cu aceia care au redactat acel apel la timpul respectiv.

Andrei Şora: Actualul, cînd s-a constituit?

Nicolae Militaru: Actualul s-a constituit pe 22 decembrie. Dacă vreţi, chiar în sediul C.C.

Andrei Şora: Deci, nu se poate spune că ar fi fost un puci militar.

Nicolae Militaru: Nu avea cum. E o confuzie. E o treabă care… Eu ştiu cel mai bine situaţia decît oricine. Vă garantez că nici nu poate fi vorba de un puci militar.

Notă: După revoluţie, caseta video cu afirmaţia lui Militaru precum că „Frontul există deja de 6 luni” a fost popularizată în Piaţa Universităţii şi considerată o dovadă principală în sprijinul ideii că înlăturarea lui Ceauşescu a fost rezultatul unui complot pregătit anterior şi nu unei revolte spontane. Profesorul Alexandru Melian a pretins paternitatea apelului difuzat la Europa Liberă cu cîteva luni înainte de revoluţie (mai exact în 29 august 1989). Subiectul a fost deja tratat pe acest blog. Vezi: Apelul FSN difuzat la emisiunea „Actualitatea Românească” a radio Europa liberă, în 29 august 1989 (audio) (linc)

 

3 Responses to “Nicolae Militaru despre afirmaţia sa că „Frontul există de 6 luni””

  1. m_m Says:

    O mica erata.. In articolul din ziar scrie ca: „Actualul s-a constituit pe 22 decembrie”, dumneavoastra ati scris „Actualul s-a constituit pe 23 decembrie.”
    Oricum titlul, tonul textului din ziar sunt dezamagitoare (lipsa de profesionism a celor care au pregatit emisiunea; indoiala ca filmul s-a filmat in 22 la CC). De asemenea raspunul la prima intrebare. Cred ca a fost intrebat de ce a spus ca FSN activeaza de 6 luni. Militaru raspunde lemne.

  2. au aflat ei ceva cu gusa si nicolaie militaru cu sase luni in urma respectiv 1989 de la revolutie dar era vorba de frontul democrat roman, am fost cercetat cu bastonul in spinare si la rinichii uite iar se face o afirmare vrei sa scri carti si nu ai idei uitale ca vine scrie ,.. ce vreti voi sa facetii acum la 22 de anii!!!!. SINT FRONTUL DEMOCRAT ROMAN SI NU DEMOCRATIC BANATENE NU NU UITA CA REVOLUTIA NUI A TA.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s