Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Generalul-criminal Ştefan Guşă are o sală denumită în cinstea lui la Universitatea Naţională de Apărare aprilie 17, 2010


Luni 12 aprilie a fost inaugurată sala de lectură „General Ştefan Guşă” de la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, anunţă ziarul „Renaşterea Bănăţeană” din 15 aprilie, ziar care o are ca proprietar pe fiica generalului, Daniela Veronica Guşă de Drăgan, văduva miliardarului Iosif Constantin Drăgan, care este şi preşedinta Fundaţiei „General Ştefan Guşă”.

La eveniment au participat, după cum anunţă „Renaşterea Bănăţeană”: general-locotenent Teodor Frunzeti, comandant rector al Universităţii Naţionale de Apărare, prorector Marius Hanganu, general de armată Dumitru Cioflină (vezi un articol pe acest blog despre dînsul – linc) şi directorul Fundaţiei „General Ştefan Guşă”, fostul ministru al apărării, general Niculae Spiroiu.

Respectiva sală a fost amenajată cu o sponsorizare de 25000 de euro din partea Fundaţiei „General Ştefan Guşă”, din care s-au cumpărat mobilier, calculatoare, instalaţie de aer condiţionat, jaluzele.

După cum scrie ziarul „Renaşterea Bănăţeană”, Fundaţia „General Ştefan Guşă” are încheiate acorduri de colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale, Universitatea Naţională de Apărare, Comandamentul de la Buzău şi Serviciul Istoric al Armatei.

Generalul Ştefan Guşă a fost în decembrie 1989 şef al Marelui Stat Major. În această calitate a fost în grupul de generali trimişi de Nicolae Ceauşescu la Timişoara să reprime revoluţia. A coordonat direct acţiunile trupelor Ministerului Apărării Naţionale de la Timişoara, oraş în care s-au înregistrat 73 de morţi şi cîteva sute de răniţi în perioada 17-20 decembrie 1989. După 22 decembrie 1989 s-a implicat în lupta cu „teroriştii”, în urma căreia armata română a avut sute de morţi şi răniţi, fără a fi descoperit nici un terorist.

Printre faptele generalului Guşă se numără trimiterea procurorului militar, în 22 decembrie 1989, ca să-l ancheteze pe maiorul Viorel Oancea, primul militar care avusese neobrăzarea să se declare de partea revoluţiei de la balconul Operei din Timişoara (vezi cartea lui Miodrag Milin – „Timişoara 15-21 decembrie ’89”, Întreprinderea Poligrafică Banat, 1990, pag. 162), întocmirea dosarului penal nemaifăcîndu-se ca urmare a căderii lui Ceauşescu. Viorel Oancea a fost mai apoi primar al Timişorii şi este azi politician PDL, secretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale.

Mai citeşte, despre generalul Guşă:
Un interviu al generalului Guşă
Evitarea celui de-al doilea măcel la Otopeni. Generalul Guşă a dezinformat armata
Egon Krenz, Petăr Mladenov şi Ştefan Guşă
Fostul procuror general adjunct al RSR, Gheorghe Diaconescu: În 15 februarie l-am pus sub acuzare pe generalul Guşă (audio)
TVR 22 decembrie 1989. Generalul Guşă: Poziţia mea nu se judecă acuma. Mai tîrziu vom vedea cine a greşit (video)
TVR 22 decembrie 1989. Generalul Guşă la CC (video)
TVR 22 decembrie 1989. Generalul Guşă: Toate unităţile intră în cazărmi (video)
Politicienii şi revoluţia din 1989 (5)
Boicotarea comisiei senatoriale „Decembrie 1989” de către asociaţia „17 Decembrie”
Neînţelegerile Ion Iliescu – Ştefan Guşă din decembrie 1989. Precizări ale lui Laszlo Tokes
Dorin Florea, primar PD-L al Tîrgu Mureşului, de acord cu atatuia criminalului comunist Ştefan Guşă
O nouă sfidare la adresa martirilor Timişoarei: planul de a ridica o statuie a generalului Ştefan Guşă la Tîrgu Mureş

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.