Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Samoşchin: Cine fură revoluţia şi de ce? (1). „Schema, care nu are la bază fapte reale, se cere a fi umplută cu asemenea fapte” aprilie 21, 2010


Am mai relatat pe acest blog faptul că Viaceslav Samoşchin, corespondentul agenţiei ruseşti Novosti la Bucureşti în decembrie 1989, a dezminţit afirmaţiile din ziarul „Adevărul” legate de evacuarea cetăţenilor sovietici de la Bucureşti (vezi Samoşchin: „Cartianu minte de îngheaţă apele”. Evacuarea sovieticilor din Bucureşti în decembrie 1989 – linc). Atunci domnul Samoşchin a dezminţit respectivele afirmaţii într-un e-mail particular pe care mi l-a trimis, recent dînsul a dezminţit şi în mod public respectivele afirmaţii, într-un articol publicat pe saitul agenţiei inforusia.ro, la care dumnealui lucrează.

Reproduc articolul domnului Samoşchin, care parţial repetă ceea ce îmi scrisese în e-mail, dar aduce şi informaţii noi şi unele interpretări ale autorului. Comentariile mele sînt inserate în text cu litere cursive, între paranteze drepte.

De la o vreme publicul românesc este supus unei companii de “cercetare a misterelor Revoluţiei Române”. Campania este “temeinic” organizată, se duce în mod “concentrat” printr-un ziar cunoscut şi un canal de televiziune şi se pare că este bine finanţată. Un lucru, de altfel, lăudabil, avînd în vedere că întregul adevăr despre Revoluţie deocamdată nu este cunoscut opiniei publice. Problema este că în campania menţionată sînt “strecurate” multe neadevăruri sau inexactităţi care încurcă lucrurile şi mai mult.

Teza principală a acestei campanii sună în felul următor: evenimentele din decembrie 1989 au fost organizate de structurile KGB şi transpuse în viaţă de acoliţii sau “agenţii” acestuia, Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Nicolae Militaru şi alţii. Tocmai ei, chipurile, au deturnat revoluţia română transformînd-o într-o “contrarevoluţie”, şi, prin urmare, tocmai ei trebuie să răspundă pentru numeroasele victime omeneşti [cred că e normală pretenţia ca aceia care au fost la conducerea ţării să dea explicaţie pentru victimele omeneşti care s-au înregistrat în acea perioadă; contrar domnului Samoşchin, mi se pare că unele din zvonurile lansate în cadrul campaniei de presă, de pildă cele privind implicarea unor aşa-zişi turişti ruşi în revoluţie, au scopul tocmai de a-l dezvinovăţi pe Ion Iliescu. Nu se va putea niciodată dovedi că acesta controla acţiunile „turiştilor” ruşi, dar forţele armate române le-a controlat după 22 decembrie 1989, ceea ce singur a recunoscut în cartea „Revoluţie şi reformă”. Legat de acuzaţiile zgomotoase la adresa lui Ion Iliescu din presa dîmboviţeană, rămîne valabil bancul: În 1990 Virgil Măgureanu îi spune lui Ion Iliescu: „Domnule preşedinte, am o veste proastă şi una foarte proastă”. „Care-i vestea proastă?”, întreabă Iliescu. „Corneliu Coposu e în propagandă electorală la Focşani şi spune tot felul de minciuni, care mai de care mai sfruntate, despre dumneavoastră”. „Dar vestea foarte proastă?” „Revoluţionarii timişoreni spun adevărul despre dumneavoastră!”]. Deci, scopul campaniei este absolvirea de răspundere a Armatei şi, mai precis, a capilor Armatei care, executînd ordine criminale, în mod efectiv au făcut victime la Timişoara, la Bucureşti în noaptea de 21 spre 22 decembrie sau chiar în perioada de după 22 şi, respectiv învinuirea KGB-ului (sau GRU-ului) şi “cozilor de topor” al lui din România. Şi prin urmare, acei generali care azi ispăşesc pedeapsa pentru aceste crime ar trebui să fie eliberaţi. Cam aceasta este miza a unei asemenea campanii.

Însă schema aceasta, care nu are la bază nişte fapte reale, cere a fi umplută cu asemenea fapte şi “dovezi”, chiar dacă acestea nu au existat. Sau să se dea o interpretare “adaptată” unor fapte cunoscute. În orice caz, autorii campaniei au fost nevoiţi să îngrămădească  minciună peste minciună, profitînd de faptul că de la evenimente au trecut 20 de ani şi este greu să verifici asemenea născociri şi poveşti. Dar se uită de faptul că mai există şi martori oculari ai evenimentelor, iar în cazul unui proces de calomnie ei ar putea să se prezinte în calitate de martori…

Una dintre minciunile lansate de promotorii mitului privind KGB se referă la evacuarea cetăţenilor sovietici, femei şi copii, care s-a făcut, chipurile, nu pe 24 decembrie, precum a fost în realitate, ci pe data de 9 decembrie 1989 (!) [E vorba de afirmaţia făcută de Alex Stoenescu la B1TV, reprodusă în „Adevărul” din 15 martie 2010 (linc)]. Deci, motivul acestei “revizuiri” istorice este să se aducă o “dovadă” a faptului că sovieticii, instrumentînd prin KGB planurile lor, au ştiut totul dinainte…

Însă această denaturare a faptelor nu este o găselniţă plauzibilă, pentru că, la ora actuală, chiar la Bucureşti există destui oamenii, ruşi şi români, care cunosc foarte bine situaţia reală şi anume, pe ce dată şi în ce circumstanţe au fost evacuaţi cetăţenii sovietici.

O mare parte dintre ei locuiau în  blocul sovietic din Piaţa Aviatorilor (azi, Piaţa Charles de Gaulle); erau  familiile personalului reprezentanţei comerciale sovietice. În întreaga noapte de 22 spre 23 decembrie, toţi locatarii de acolo (subliniez, toţi, pentru că nici la 9 decembrie, nici ceva mai tîrziu nu a fost evacuată de acolo nici o persoană), se aflau în clădire. După ce un grup de necunoscuţi, să zicem “terorişti”, au pătruns pe acoperişul blocului şi au început să tragă în direcţia Televiziunii (numai o minte bolnavă ar putea spune că aceia care au tras au fost agenţi sovietici, ţinînd cont de faptul că în clădire se aflau în jur de o sută de civili sovietici, preponderent femei şi copii). Bineînţeles, trupele de armată, inclusiv blindatele aduse în piaţă, au început să tragă frontal în clădire. Multe apartamente din acest bloc cu şapte nivele au luat foc. Locatarii, după ce au stat o vreme întinşi pe podea, s-au refugiat în subsol unde au rămas alte cîteva ore. Abia spre ora 8:00 dimineaţa în clădire şi-au făcut apariţia revoluţionarii şi soldaţii şi au organizat evacuarea tuturor locatarilor, printre care au fost şi răniţi, în incinta Ambasadei sovietice. Ei au mers pe jos pînă acolo însoţiţi de revoluţionari şi militari. Blocul de locuinţe a mai rămas mult timp în flăcări. Locatarii nu s-au mai întors acolo, pierzînd tot ce au avut.

Acest lucru l-am aflat chiar de la ei, în seara zilei de 23 decembrie cînd şi eu am ajuns la ambasadă împreună cu  familia mea, soţia şi doi copii; la ora 11:00 în acea zi, imobilul Biroului Agenţiei de presă “Novosti” (al cărui şef eram), situat în apropiere de  Televiziune, a fost atacat de o blindată a armatei (cîteva rafale de mitralieră peste faţada clădirii) pentru că, poate, se presupunea că în imobilul nostru se ascundea un “terorist”. Problema pentru cei din blindată, însă, a constat în faptul că înainte cu zece minute, eu nu deschisesem uşa unui “terorist” care încercase să pătrundă în sediul biroului, dar nu a reuşit, deşi forţase uşa şi chiar a tras de cîteva ori în închizătoarea ei, după care a dispărut. În momentul cînd cei de pe blindată au văzut că din imobilul nostru nu trage nimeni, simţindu-se în poziţie de offside, au plecat… Am sunat la ambasadă şi mi s-a răspuns să aştept dispoziţiile de la ei. La ora 18:30 am fost sunat să vin cu familia şi bagajele la sediul ambasadei. Adică în acea zi, de 23 decembrie, s-a luat decizia privind evacuarea cetăţenilor sovietici.

Însă, în acea seară evacuarea a eşuat. Mă aflam în autocar împreună cu familia mea. Am ajuns la Gara de Nord dinspre Calea Griviţei. Imediat după ce ne-am oprit am auzit o serie de împuşcături. Au venit fugind spre noi doi soldaţi şi au spus că pe acoperişul gării sînt terorişti şi că trebuie să ne întoarcem înapoi. În acea noapte toţi refugiaţii, femei şi copii, au înnoptat la ambasadă,  fiind cazaţi în sala mare de recepţii unde au fost aşezate saltele pe podea. După ce mi-am lăsat familia acolo, m-am întors la birou.

A doua zi, spre ora 21:00, operaţiunea de evacuare a reuşit. De data aceasta autocarele au fost escortate de maşini ale armatei şi a fost ales un alt traseu. Mi-am condus din nou familia la gară. Colegii mei de la televiziunea sovietică au făcut un reportaj despre acest eveniment. Ulterior, reportajul a fost completat şi la gara de la Chişinău, pe unde  a trecut trenul. O parte dintre femei şi copii au fost evacuaţi prin Giurgiu-Ruse. Numărul total de evacuaţi a fost de 280 de persoane. Deci, aşa este adevărul despre evacuare, restul, numai poveşti neserioase. (Va urma)

Mai citeşte, pe acest blog, relatarea ziarului „Pravda” din 26 decembrie 1989 despre evacuarea cetăţenilor sovietici din Bucureşti: “La Bucureşti au fost răniţi 2 cetăţeni sovietici, şi încă 10 automobilişti sovietici în zona graniţei româno-iugoslave. S-a considerat oportun ca familiile personalului sovietic să fie evacuate – în total în jur de 280 de persoane” (linc)

 

3 Responses to “Samoşchin: Cine fură revoluţia şi de ce? (1). „Schema, care nu are la bază fapte reale, se cere a fi umplută cu asemenea fapte””

  1. Petru Ursu Says:

    Domnilor ! Nu mai asteptati de la mine comentrii care spre sfirsite-mi sunt Furate.

  2. Petru Ursu Says:

    Am pierdut increderea. Nu Va cunosc.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.